Note de curs

Lector univ.dr. Traian Briciu C.

Disciplina:
Organizarea activităţii judiciare

Capitolul I. Consideraţii generale privind justiţia.

Justiţia în raporturile sale cu celelalte puteri ale statului.
Noţiunea de justiţie1 are mai multe sensuri, două dintre acestea fiind legate
în mod direct de studiul organizării judiciare:
a. într-o primă accepţiune, justiţia este o funcţie, funcţia de a judeca, de a
decide asupra conflictelor ivite între diferitele subiecte de drept prin
aplicarea legii. În acest sens se spune că judecătorul înfăptuieşte justiţia.
Într-o astfel de viziune, justiţia este o prerogativă suverană care aparţine
statului.
b. Într-o a doua accepţiune, mai restrâns, prin justiţie se înţelege ansamblul
instituţiilor prin a căror mijlocire se poate exercita funcţia judiciară. Din
această perspectivă, justiţia este un serviciu public al statului.
Constituţia României nu reglementează în mod expres principiul separaţiei
puterilor în stat dar existenţa acestui principiu rezultă din interpretarea corelată a
textelor constituţionale relative la reglementarea atribuţiilor ce revin diferitelor
autorităţi publice2.

Secţiunea 1. Puterea judecătorească şi puterea legislativă.

Caracteristic puterii judecătoreşti este aceea că se pronunţă pe cale de
reglementare, edictând reguli generale şi abstracte. Judecătorul realizeazaă o
aplicare concretă a legii în scopul soluţionării unui litigiu determinat.

1
Jurisdicţie !!!!!
2

1
 Puterea judecătorească nu poate interveni in mod direct asupra puterii
legislative.
a. În acest sens art. C.civ. prevede că judecătorul nu se poate
pronunţa pe cale de reglementare3.
b. De asemenea judecătorul nu poate să refuze aplicarea legii pe
motivul că aceasta ar fi imperfectă4.
c. Judecătorul este obligat să soluţioneze cauza dedusă judecăţii
potrivit legilor aplicabile iar nu potrivit principiului echităţii, în
afară de situaţia în care, în materia arbitrajului, părţile ar solicita
judecata în echitate5.
d. Judecătorul nu încalcă principiul separaţiei puterilor în stat
interpretând legea atunci când ea este obscură sau ambiguă,
deoarece face acet lucru tocmai pentru a determina voinţa reală a
legiuitorului.
e. În activitatea de înfăptuire a justiţiei, judecătorul nu este ţinut de
precedentele soluţii adoptate de instanţele judecătoreşti în alte
speţe similare, soluţia sa urmând a se raporta numai la textele
legale aplicabile cauzei. Pentru asigurarea unei unităţi de
jurisprudenţă pe întreg teritoriul ţării, Înalta Curte de Casaţie are
dreptul ca pe calea unui recurs în interesul legii să stabilească
asupra modului de interpretare a legii în cazul unor chestiuni de
drept ce au primit soluţii diferite din partea instanţelor
judecătoreşti. Dezlegarea dată de Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie
asupra problemelor de drept rezolvate este obligatorie pentru toate
instanţele judecătoreşti. Este de observat în în cazul recursului în
interesul legii, instanţa supremă nu face decât să interpreteze
legea atunci când a fost sesizată că în legătură cu aplicarea
3

4
5

2
 acesteia instanţele judecătoreşti au pronunţat soluţii diferite.
Instanţa supremă nu intervine asupra legii şi nu efectuează o
corectare a acestuia. Obligativitatea dezlegării date de Înalta Curte
de Casaţie şi Justiţie în prinvinţa chestiunilor de drept pe cale
recursului în interesul legii nu afectează principiul potrivit căruia
judecătorii nu sunt ţinut de precedent ci aplică numai lege în
fiecare caz în parte. Recursul în interesul legii nu vizează un caz
anume ci numai un mod unitar de interpretare a unui text de lege.
Judecătorul este ţinut numai de modul de interpretare considerat a
fi corect de către judecătorii instanţei supreme dar sunt liberi ca în
raport de acest mod de interpretare să aprecieze în fiecare caz în
parte aplicare respectivului text legal în funcţie de situaţia de fapt
şi de drept ce caracterizează speţa respectivă6.
f. Judecătorul nu poate să se pronunţe în legătură cu
constituţionalitatea unui text de lege. Aceasta revine în
competenţa Curţii Constituţionale7.
g. Judecătorul are dreptul să verifice în mod direct dacă legea
română este în concordanţă cu tratatele internaţionale privind
drepturi fundamentale ale omului la care România este parte, în
caz contrar urmând a prevala acestea din urmă.
h. Judecătorul are dreptul să verifice în mod direct concordanţa
dintre legea română şi o reglementare europeană care se impune
cu precădere8.
Legislativul nu poate interveni în actul de înfăptuire a justiţiei.
a. în general, procesele au ca obiect recunoaşterea unor drepturi preexitente 9
sesizării instanţelor astfel încât apariţia unei noi legi în cursul soluţionării litigiului

6
7

8
9

3
nu ar trebui să aibă influenţă asupra soluţiei judecătorului. Aceasta se va raporta va
situaţia de drept de la data sesizării instanţei. Potrivit Constituţiei legile nu
retroactivează, în afară de legea penală mai favorabilă. În acest context trebuie
amintit că nu sunt acceptate nici legile interpretative10 sau legile de validare11 în
măsura în care prin acestea s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat12.
În mod cu totul excepţional legislativul poate influenţa activitatea de
înfăptuire a justiţiei:
a. amnistia13 conduce la stingerea procesului penal şi chiar a pedepsei
pronunţate de instanţa de judecată.
b. Avizul dat de Camera Deputaţilor în cazul cererii procurorilor de a
începe urmărirea împotriva unui parlamentar14.

Secţiunea 2. Puterea judecătorească şi puterea executivă.

a. Instanţele judecătoreşti de contencios administrativ sunt chemate să
controleze legalitatea actelor administrative.
În anumite domenii a fost reglementat şi un control jurisdicţional –
administrativ15 al actelor administrative, control efectuat nu de către judecători ci
de diferite comisii înfiinţate în cadrul ministerelor, având totodataă autonomie
decizională. În legătură cu controlul jurisdicţional – administrativ se impune a se
reţine două caracteristici importante: este facultativ şi gratuit; se finalizează
printr-un act16 care poate fi atacat în faţa instanţelor judecătoreşti de contencios
administrativ, accesul la justiţie fiind asigurat şi în acest caz.
b. Executivul nu se poate interpune în activitatea de judecată. Se vorbeşte
despre o ,, relativă dependenţă ’’ a autorităţii judecătoreşti faţă de executiv ce
decurge din faptul că activitatea instanţelor judecătoreşti şi a parchetelor este
10

11
12
13
14

15
16

4
finanţată de la bugetul de stat. Astfel, bugetul curţilor de apel, al tribunalelor, al
tribunalelor specializate şi al judecătoriilor este gestionat de Ministerul Justiţiei,
ministrul justiţiei având calitatea de ordonator principal de credite. Faptul că
judecătorii şi procurorii sunt numit în funcţie de către Preşedintele României17 nu
poate conduce la concluzia unei dependenţe a autorităţii judecătoreşti faţă de
executiv deoarece numirea se face numai la propunerea Consiliului Superior al
Magistraturii18 iar ulterior numirii controlul activităţii magistratului şi evoluţia
carierei acestuia sunt în competenţa acestui organism independent.

CAPITOLUL 2.
Principiile funcţionării justiţiei ca serviciu public.

Justiţia reprezintă o funcţie importantă în orice stat modern iar funcţionarea

sa implică organe statale care să funcţioneze în baza unor principii proprii.
Prezentarea structurii organelor judiciare trebuie realizată în contextul
sintetizării principiilor care guvernează organizarea justiţiei ca serviciu public. În
literatura de specialitate principiile care stau la baza organizării judiciare sunt
tratate ca principii ale organizării judecătoreşti, deşi unele dintre aceste principii
interesează mai mult procedura civilă decât organizarea judecătorească propriu –
zisă. Necesitatea tratării unitare a acestor principii impune ca sub anumite aspecte
problematica abordată să intre în sfera procedurii civile.

17

18

5
 Se pot reţine, în general, următoarele principii19: justiţia constituie monopol
de stat, organizarea justiţiei pe sistemul dublului grad de jurisdicţie, accesul liber
la justiţie, egalitatea în faţa justiţiei, gratuitatea justiţiei, colegialitatea,
caracterul permanent şi sedentar al jurisdicţiilor.

1. Justiţia este monopol de stat.

În societatea modernă rolul de a înfăptui justiţia şi l-a asuma statul. Faptul
că justiţia estze monopolul statului implică două consecinţe:
a. nicio altă autoritate decât instanţele judecătoreşti legal instituite
nu pot înfăptui justiţia, prin pronunţarea unor hotărâri care să se
bucure de autoritatea lucrului judecat şi de forţă executorie. În
acest sens, art.125 alin.1 din Constituţie prevede că justiţia se
realizează prin Înalta Curte de Csaţie şi Justiţie şi celelalte
instanţe judecătoreşti stabilite de lege.
b. cealaltă consecinţă a principiului potrivit căruia justiţia este
monopolul statului este aceea că statul este obligat să împartă
justiţia atunci când se solicită acest lucru. Judecătorul care a fost
învestit cu soluţionarea unei cereri nu poate refuza judecata, sub
sancţiunea săvârşirii infracţiunii de denegare e dreptate. În acest
sens art.3 C.civ. prevede că “judecătorul care va refuza de a
judeca, sub cuvânt că legea nu prevede, sau că este întunecată

19
Sub imperiul Legii nr.92/1992 privind organizarea judecătorească, s-a reţinut şi
principiul unităţii funcţiei jurisdicţionale, potrivit căruia instanţele judecătoreşti de drept
comun soluţionează toate cauzele fără a exista instanţe specializate. În acest sens, V.M.
Ciobanu, op.cit., p.51. În prezent, având în vedere că noua lege de organizare
judecătorească prevede constituirea tribunalelor specializate pentru minori şi familie, de
muncă şi asigurări sociale, comerciale, administrative-fiscale, nu se mai poate vorbi de un
principiu care să consacrate unitatea funcţiei jurisdicţionale. Autori de prestigiu, precum
prof. I.Leş vorbesc chiar de un nou principiu al specializării instanţelor judecătoreşti.
Pentru amănunte, a se vedea I.Leş, Organizarea sistemului judiciar românesc, Ed. All
Beck, 2004, p.56.

6
 sau neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca culpabil de
denegare de dreptate”. Bineînţeles că este ideal ca judecătorul să
soluţioneze cauza cu care a fost învestit, în temeiul unui text de
lege al cărui conţiunt să fie neechivoc şi perfect aplicabil situaţiei
de fapt ce caracterizează speţa însă, chiar dacă legea prezintă
neclarităţi sau lacune, judecătorul este obligat să recurgă la
interpretarea legii, iar în lipsă de text expres la analogia legii ori
la analogia dreptului şi să rezolve cauza cu care a fost învestit.
O excepţie relativă de la principiul enunţat o reprezintă procedura
arbitrajului20. În acest caz, în temeiul unei convenţii arbitrale ce poate îmbrăca
forma clauzei arbitrale21 sau a compromisului22, părţile decid de comun acord ca
litigiul să fie deferit unor persoane particulare, numite arbitrii, înlăturând în acest
fel competenţa instanţelor judecătoreşti. Concluzia că arbitrajul reprezintă numai o
excepţia relativă de la principiul conform căruia justiţia este monopol al statului
este fundamentată pe două argumente:
a. nu toate litigiile sunt arbitrabile. În principiu, pot fi supuse
arbitrajului numai litigiile patrimoniale susceptibile de a fi soluţionate pe calea
unei tranzacţii23. Uneori legea stabileşte că anumite litigii sunt în competenţa
exclusivă a instanţelor judecătoreşti24.
b. chiar dacă hotărârea arbitrală este obligatorie pentru părţi, în cazul
în care partea ce a pierdut procesul nu execută de bună-voie hotărârea, recurgerea
la executarea silită poate fi realizată numai prin învestirea cu formulă executorie a
hotărârii arbitrale. Or, procedura învestirii cu formulă executorie este în
competenţa exclusivă a instanţei judecătoreşti care ar fi fost competentă să judece
litigiul în lipsa unei convenţii arbitrale.

20
21
22

23
24

7
 2. Oganizarea justiţiei pe sistemul dublului grad de jurisdicţie25.
Controlul ierarhic al hotărârilor judecătoreşti este un câştig incontestabil şi
reprezintă atât o garanţie pentru justiţiabil în contra abuzurilor care ar putea să
apară în activitatea unui judecător cât şi o recunoaştere a faptului că judecătorii pot
greşi în opera lor de aplicare şi interpretare a legii26. Acest principiu presupune ca
instanţele judecătoreşti să nu se situeze la acelaşi nivel ierarhic şi să fie grupate
două câte două, astfel încât un proces judecat într-o instanţă să poată ajunge apoi,
prin exercitarea căilor de atac, în faţa unei instanţe superioare. Astfel, dacă o cauză
este judecată în primă instanţă la tribunal, apelul se va soluţiona de curtea de apel,
iar recursul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Chiar dacă am prezentat un caz în
care procesul urmează trei faze – primă instanţă, apel şi recurs, nu se poate vorbi
de un triplu grad de jurisdicţie. Recursul este o cale de atac extraordinară care nu
permite discutarea cauzei sub toate aspectele de fapt şi de drept, singurele
problemele susceptibile de a fi analizate fiind cele de drept şi numai dacă se
încadrează în motivele indicate în mod expres şi limitativ de lege. Analizarea
cauzei sub toate aspectele sale de fapt şi de drept şi administrarea unui probatoriu
complet este posibilă numai în faza judecăţii în primă instanţă şi în faţa instanţei
de apel, motiv pentru care chiar dacă legea prevede şi calea de atac a recursului, nu
se poate vorbi decât de un dublu grad de jurisdicţie.
S-a statuat că principiul dublului grad de jurisdicţie nu este unul
constituţional astfel încât legiuitorul poate stabili derogări de ala acesta în anumite
cazuri27.
Cu toate acestea, este de reţinut că în materie penală principiul dublului
grad de jurisdicţie se bucură de o reglementare internaţională care se impune cu
precădere faţă de orice normă internă. Potrivit art.2 alin.1 din Protocolul adiţional
nr.7 al Convenţiei europene a drepturilor omului ,, orice persoană declarată

25
A se vedea pentru amănunte, I.Leş, Sistemul dublului grad de jurisdicţie în dreptul procesual
civil actual, R.D.C. nr.6/2003, p.28-39.
26
27

8
vinovată de o infracţiune de către un tribunal are dreptul să ceară examinarea
declaraţiei de vinovăţie sau a condamnării de către o jurisdicţie superioară. ’’
În materie civilă nu există o reglementare expresă a principiului dublului
grad de jurisdicţie dar respectarea acestuia rezultă din ansamblul reglementării,
care recunoaşte în general dreptul la apel în majoritatea cauzelor. Totuşi conceptul
de proces echitabil, impus de art.6 pct.1 din Convenţia europeană a drepturilor
omului28 şi preluat în Constituţia României cu ocazia revizuirii acesteia în anul
200329 cuprinde şi o componentă relativă la dreptul de a formula căi de atac, aspect
presupune în cele mai multe cazuri expresia principiului dublului grad de
jurisdicţie.
În materie civilă se admite că legiuitorul poate abdica de la principiul
dublului grad de jurisdicţie în anumite cauze atunci când se impune fie datorită
celerităţii cu care trebuie soluţionate acestea, fie că pricinile respective nu
comportă discuţii cu privire la fondul dreptului sau stabilesc numai măsuri cu
caracter provizoriu30.
În legătură cu principiul dublului grad de jurisdicţie se mai discută şi despre
un principiu al ierarhiei instanţelor31. Este aparent curios a evoca un principiu al
ierarhiei într-un domeniu în care am afirmat independenţa judecătorului în
aplicarea legii. În realitate nu este vorba de o ierarhie la nivel personal, care să
impună unui judecător să adopte soluţia dictată de un alt judecător de ,,rang
superior’’. Există o ierarhie instituţională care presupune că instanţele superioare
învestite cu soluţionarea unei căi de atac pot infirma soluţiile pronunţate de
celelalte instanţe. Această ierarhie instituţională nu afectează autonomia
decizională a jurisdicţiilor inferioare32.
3. Egalitatea în faţa legii.
28

29

30

31
I.Leş, Instituţii judiciare contemporane, Ed.CH Beck, Bucureşti, 2007, p.62-63.
R.Perrot, Institution judiciaires, Montchrestien, 12 – édition, 2006, p.76-79.
32

9
 Potrivit art.16 alin.8 din Constituţie, cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a
autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. Nimeni nu este mai presus
de lege. Acelaşi principiu este consacrat şi în Legea nr.304/2004 privind
organizarea judecătorească, care prevede că justiţia se realizează în mod egal
pentru toţi, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex,
orientare sexuală, opinie, apartenenţă politică, avere, origine ori condiţie socială
sau orice ale criterii discriminatorii.
Principiul egalităţii în faţa justiţiei presupune ca toate persoanele să aibă
vocaţie egală de a fi judecate de aceleaşi instanţe judecătoreşti şi după aceleaşi
reguli de procedură. Părţile trebuie să aibă dreptul la aceleaşi probe, aceleaşi
apărări şi aceleaşi căi de atac.
Aşa cum s-a arătat în literatura de specialitate33, egalitatea consacrată la
nivel legislativ este mai greu de realizat în fapt deoarece considerente de ordin
economic şi social pot influenţa accesul la justiţie şi poziţia în proces, pornirea şi
derularea acestuia presupunând cheltuieli şi cunoştinţe de specialitate.
Diferenţele de ordin financiar se pot reflecta într-un mai greu acces la
justiţie sau în imposibilitatea angajării unui avocat care să realizeze o apărare
specializată, fără de care drepturile procesuale conferite de lege pot fi pierdute prin
neştiinţa părţii. Din acest motive, instanta de judecata are obligatia de a asigura un
echilibru în situaţia procesuala a parţilor. Instanţa are obligaţia de a lamureasca
parţile despre drepturile lor, sa dea îndrumari parţilor cu privire la drepturile şi
obligaţiile procesuale, atunci când nu sunt reprezentate sau asistate de avocat şi sa
staruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşala privind aflarea
adevarului în cauza, pe baza stabilirii faptelor cauzei şi aplicarea corecta a legii. Pe
langa aplicarea dispoziţiilor care consacra rolul activ al judecatorului, echilibrul
procesului civil poate fi realizat şi prin acordarea asistenţei juridice gratuite34
( art.74-81 C.proc.civ.) care consta în apararea şi asistenţa gratuita a parţii de catre

33
34

10
u avocat delegat de barou. Cheltuielile facute de stat prin acordarea asistenţei
judiciare gratuite vor fi puse în sarcina parţii adverse daca aceasta pierde procesul.
4. Gratuitatea justiţiei.
Principiul gratuitaţii justiţiei presupune că părţile nu trebuie să plăteasca
judecătorii care soluţioneaza pricina şi nici ceilalţi angajaţi ai instanţei ce
deservesc serviciul public pe care îl constituie justiţia.
S-a apreciat35 ca gratuitatea justiţiei dă prestigiu instanţelor de judecată şi în
acelaşi timp determină pe judecatori, ori pe ceilalţi funcţionari, să-şi îndeplineasca
îndatoririle fără părtinire.
Totuşi înfaptuirea justiţiei implica cheltuieli atât din partea statului, care
trebuie să asigure condiţiile materiale pentru desfaşurarea activitaţii de judecată,
cât şi din partea justiţiabililor, care sunt obligaţi sa plăteasca taxele judiciare de
timbru şi timbrul judiciar, onorariile de avocat şi expert, atunci când este cazul,
precum şi alte cheltuieli legate de administrarea probelor. Prin urmare, gratuitatea
nu este totală şi nu ar fi nici de dorit un astfel de sistem, care ar încuraja apelarea
la justiţie în scop de şicana sau pentru cauze care ar putea să-şi găseasca o soluţie
amiabila. Este important însă, ca eforturile financiare pe care le reclama
declanşarea şi susţinerea unui proces sa nu constituie o piedica în calea liberului
acces la justiţie, principiu consacrat constituţional şi legal. Nu de puţine ori s-a
semnalat faptul ca taxele judiciare de timbru excesiv de mari fac ca justiţia sa
devină un lux, inaccesibil celor lipsiţi de posibilităţi materiale. Având în vedere
aceste realităţi, a fost reglementatp în Codul de procedură civilă posibilitatea ca
instanţa de judecată să încuviinţeze asistenţă judiciară acelora care nu sunt în stare
să facă faţă cheltuielilor unei judecăţi, fără ca prin aceasta să afecteze propria
întreţinere sau a familiei36. Asistenţa judiciară cuprinde şi acordarea de scutiri,
reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru, a timbrului
judiciar sau a cauţiunilor.

35
36

11
 5. Principiul colegialităţii.
Principiul colegialitaţii presupune ca judecata trebuie facuta de mai mulţi
judecatori şi se opune principiului judecatorului unic. În literatura de specialitate s-
au adus argumente şi contraargumente pentru fiecare sistem.
În favoarea sistemului judecatorului unic pledeaza urmatoarele argumente:
marirea responsabilitaţii judecatorului şi deci, o mai mare atenţie în judecarea
cauzelor, micşorarea numarului de judecatori şi de aici posibilitatea unei mai bune
remunerari a acestora, posibiltatea asigurarii unui mai bune specializari a
judecatorilor. Principalele critici formulate la adresa sitemului judecatorului unic
sunt cele legate de faptul ca un singur judecator este mai accesibil la corupţie.
În favoarea principiului colegialitaţii s-au adus argumente precum:
garantarea imparţialitaţii şi prevenirea arbitrariului datorita controlului reciproc
dintre judecatori, posibilitatea formarii judecatorilor tineri prin formarea unui
complet înpreuna cu judecatori mai experimntaţi, garantarea unei justiţii mai bune
datorita schimbului de idei între membrii completului.. Bineînţeles ca şi acestui
sistem i se poate reproşa ca este mai costisitor şi ca existenţa mai multor judecatori
nu este întotdeauna o garanţie penru înfaptuirea justiţiei în condiţii mai bune, mai
ales atunci când pregatirea deficitara a unora dintre membrii completului face ca
aceştia sa fie influenţaţi de unul dintre aceştia.
Noua lege de organizare judiciară, în forma modificată, a adopat un sistem
mai suplu, încercând sa îmbine avantajele celor două sisteme cunoscute. În prima
instanţa, în faţa judecatoriilor, tribunalelor şi curţilor de apel, de principiu cauza
este judecata de un singur judecator37. În caile de atac, în care se realizeaza
controlul ierarhic, funcţionează principiul colegialitaţii în formarea completului –
doi judecatori în apel şi trei în recurs. La Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este
consacrat principiul colegialităţii în forma completului de trei judecatori,
completului format din nouă judecatori sau Secţiilor Unite ( în acest caz la

37

12
judecata trebuind să ia parte cel puţin două trimi din numărul judecătorilor în
funcţie ).
6. Caracterul permanent şi sedentar al instanţelor.
Instanţele judecătoreşti sunt permanente. Activitatea acestora se desfăşoară
în mod continuu, fără întreruperi, afară de cele pricinuite de zilele nelucrătoare şi
de sărbătorile legale. Vacanţa judecătorească, care intervine în perioada 1 iulie –
31 august a fiecărui an, nu presupune o întrerupere a activităţilor instanţei, ci
numai o diminuare a acesteia, necesară efectuării concediului de odihnă la care au
dreptul magistraţii şi ceilalţi angajaţi ai instanţelor. Chiar şi în această perioadă vor
continua să fie judecată, în materie civilă, cauzele declarate de lege ca fiind
urgente, precum ordonanţele preşedinţiale, cele privind obligaţiile de întreţinere,
acţiunile posesorii sau pe care instanţa le apreciază a fi urgente. În materie penală,
cauzele cu arestaţi sunt judecate şi în cursul vacanţei judecătoreşti.
În privinţa caracterului sedentar al instanţelor, trebuie menţionat că acestea
funcţionează în localitatea de reşedinţă stabilită prin lege, sediul fiind stabil,
determinat şi cunoscut.

Caracterul sedentar al instanţelor nu exclude ca anumite activităţi

procesuale să fie făcute în afara sediului acestora, atunci când acest lucru se
impune, cum ar fi în cazul efectăurii unei cercetări la faţa locului sau audierea unui
martor care nu se poate deplasa.

Principiul enunţat comportă şi în prezent anumite excepţii. Astfel, în cazul

delegării judecătorului în cadrul birourilor electorale, activitatea acestuia este
temporară ( limitată la durata alegerilor ) şi se desfăşoară în alt sediu decât cel al
instanţei din care face parte38. În mod asemănător, judecătorul delegat la registrul
comerţului efectuează o activitate în alt sediu decât cel al instanţei în care
funcţionează39.
7. Accesul liber la justiţie.
38
39

13
 Accesul liber la justiţie reprezintă un drept fundamental consacrat prin art.
21 din Constituţia României precum şi prin art.6 pct.1 din Convenţia europeană a
drepturilor omului.
Accesul liber la justiţie comportă două aspecte esenţiale
a. obligaţia statului de a reglementa mijloacele procedurale care să
permită justiţiabilului să acceadă în faţa unui tribunal independent
şi imparţial40 care să examineze cauza sub toate aspectele de fapt
şi de drept41. Sub acest aspect, accesul la justiţie nu implică
neapărat inexistenţa unor proceduri prealabile sesizării instanţei.
Prin urmare nu sunt contrare principiului enunţat situaţiile în care
legiuitorul stabileşte că pentru a sesiza instanţa este necesară
parcurgerea unei proceduri prealabile.42 În schimb, aşa cum am
mai arătat43, procedurile cu caracter jurisdicţional – administrativ
au caracter facultativ şi gratuit. Alegerea folosirii căii
jurisdicţional – adminsitrative nu închide accesul la soluţionarea
cauzei de către judecători deaorece împotriva soluţiei pronunţate
în procedura administrativă există întotdeauna cale de atac în faţa
instanţelor judecătoreşti.
b. Obligaţia statului de a crea pârghiile prin care să elimine
eventualele impedimente de fapt care ar putea să îngrădească
accesul efectiv la judecată. În acest sens, spre exemplu, statul
trebuie să asigure mijloacele prin care o persoană care nu dispune
de resurse financiare să poate sesiza în mod legal instanţa de
judecată şi să aibă parte de un proces echitabil. Aşa cum am
arătat44, în sistemul nostru de drept, asistenţa judiciară este de

40
41
42

43
44

14
 natură să înlăture situaţiile în care justiţiabilul nu poate face faţă
cheltuielilor procesuale.

Accesul la justiţie este un drept ce nu trebuie folosit în mod abuziv, numai

pentru a şicana o persoană sau în cazul în care pretenţiile sunt în mod vădit
nefondate. Promovarea unei acţiuni nejustificate conduce la suportarea
cheltuielilor de judecată efectuate de partea adversă iar în cazul în care se contată
exerciţiul abuziv al dreptului de a sesiza instanţa, există posibilitatea obligării
părţii la plata de amenzi civile faţă de stat şi despăgubiri faţă de adversar45.
8. Principiul distribuirii aleatorii a dosarelor şi continuităţii.
Distribuirea aleatorie a cauzelor este concepută ca o garanţie a nepărtinirii
judecătorilor în soluţionarea cauzelor cu care sunt învestiţi. Continuitatea în
judecarea cauzei presupune ca aceeaşi judecători vor face parte din complet la
toate termenele de judecată într-o anumită etapă procesuală în care se află
judecata ( primă instanţă, apel, recurs, contestaţie în anulare, revizuire etc. ).
Schimbarea compunerii completului de judecată poate fi determinată de incidente
procesuale cum ar fi incompatibilitatea, abţinerea, recuzarea sau în cazul în care
judecătorul păraseşte magistratura, este avansat sau transferat la altă instanţă, se
află în concediu etc. Pe de o parte, continuitatea completează principiul distribuirii
aleatorii a cauzelor deoarece acesta din urmă nu ar produce efectul scontat dacă
judecătorii ce au fost învestiţi în sistem aleatoriu ar putea fi schimbaţi ulterior din
compunerea completului de judecată. Pe de altă parte, continuitatea în judecarea
cauzei asigură o eficientizare a actului de justiţie prin faptul că judecarea
întregului proces de către aceeaşi judecători reprezintă o garanţie în plus pentru o
mai bună cunoaştere a aspectelor ridicate în cauza respectivă. Este recunoscut
faptul că schimbarea compunerii completului de judecată pe parcursul soluţionării
cauzei într-o anumită fază procesuală este de natură să îngreuneze activitatea
45

15
judecătorului. Astfel, judecătorul care va pronunţa soluţia nu a avut posibilitatea
audierii martorilor ci va trebui să analizeze depoziţiile acestora consemnate în
dosar. În măsura în care va simţi nevoia unor lămuriri, judecătorul nu va putea
decât să dispună reaudierea martorilor respectivi, fapt ce va afecta durata de
soluţionare a procesului.

PARTEA II a
INSTITUŢIILE JUDICIARE
Prin noţiunea generală de instituţii judiciare desemnăm ansamblul
organelor statului care administrează şi fac să funcţioneze serviciul public al
justiţiei. În acest sens, înţelegem Ministerul Justiţiei, Consiliul Superior al
Magistraturii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti,
instanţele militare şi Ministerul Public.

CAPITOLUL 1.
Ministerul Justiţiei

Ministerul Justiţiei este organul de specialitate al administraţiei publice

centrale, cu personalitate juridica, în subordinea Guvernului, care asigura
elaborarea, coordonarea şi aplicarea strategiei şi a programului de Guvernare în
vederea bunei funcţionari a justiţiei ca serviciu public şi vegheaza la stricta
aplicare a legii, în conformitate cu principiile democratice ale statului de drept46.
Cele mai importante atribuţii ale Ministerului Justiţiei în domeniul
administrarii justiţiei sunt urmatoarele:
a. asigura buna organizare şi funcţionare a justiţiei ca serviciu public şi
vegheaza, potrivit competenţelor sale, la respectarea drepturilor omului
şi a libertaţilor sale fundamentale în activitatea instanţelor judecatoreşti
şi a parchetelor, precum şi la accesului liber şi facil la justiţie;
46

16
b. elaboreaza strategii, programe şi proiecte de acte normative în domeniul
justiţiei şi participa la corelarea legislaţiei interne cu acquisul comunitar,
cu normele de drept internaţional, cu documentele ONU, ale OSCE şi
ale Consiliului Europei, normele dreptului comunitar şi euroatlantic,
precum şi cu procedurile jurisdicţionale acceptate;
c. examineaza şi face propuneri referitoare la adaptarea legislaţiei pentru
asigurarea compatibilitaţii cu obligaţiile asumate prin convenţiile
internaţionale la care România este parte; contribuie la activitatea de
armonizare a legislaţiei în procesul de integrare europeana şi
euroatlantica;
d. elaboreaza şi propune Guvernului, în colaborare cu celelalte organe de
specialitate ale administraţiei publice centrale, cu autoritaţi sau instituţii
publice interesate, instrumentele juridice corespunzatoare pentru
aducerea la îndeplinire a obligaţiilor stabilite în sarcina statului român
prin convenţii internaţionale, hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor
Omului, ale unor tribunale penale internaţionale sau ale altor organisme
internaţionale cu atribuţii jurisdicţionale;
e. elaboreaza studii privind cadrul înţelegerilor internaţionale şi participa,
în condiţiile legii, la negocieri în vederea încheierii de convenţii
internaţionale interesând domeniul justiţiei; avizeaza, în limitele
competenţei sale, proiecte de convenţii internaţionale, anterior aprobarii
negocierii lor; îndeplineşte sau asigura aducerea la îndeplinire a
obligaţiilor ce revin Ministerului Justiţiei şi instanţelor judecatoresti,
potrivit convenţiilor şi uzanţelor internaţionale;
f. efectueaza studii, analize şi documentari privind necesitatea iniţierii,
completarii sau modificarii unor acte normative din domeniul justiţiei;
organizeaza şi coordoneaza activitatea desistematizare, simplificare şi
perfecţionare a legislaţiei din domeniul sau de activitate;

17
g. constituie, potrivit legii, comisii de elaborare a proiectelor de coduri şi
alte acte normative complexe ce intereseaza domeniul justiţiei şi
asigura, dupa adoptare, editarea şi publicarea ediţiilor oficiale ale
acestora;
h. organizeaza examene sau concursuri în vederea admiterii în
magistratura, examene de capacitate ale magistraţilor, precum şi cele de
promovare în funcţie şi participa la examenele de numire şi de
capacitate ale notarilor publici, ale executorilor judecatoreşti şi ale
personalului propriu;
i. conduce, îndruma şi verifica activitatea privind executarea pedepselor
privative de libertate aplicate condamnaţilor şi a unor masuri educative
aplicate minorilor şi asigura condiţiile pentru respectarea drepturilor şi
îndatoririlor prevazute de lege pentru aceste categorii de persoane;
îndeplineşte atribuţiile prevazute în Convenţia europeana asupra
transferarii persoanelor condamnate şi în protocolul adiţional la aceasta,
ratificate de România;
j. îndeplineşte atribuţiile care îi sunt stabilite prin legea notarilor publici şi
a activitaţii notariale, legea cadastrului şi a publicitaţii imobiliare, legea
cetaţeniei române, legea privind executoarii juecatoreşti, legea privind
statutul funcţionarilor publici, legea bancara, dispoziţiile legale cu
privire la asociaţii şi fundaţii şi cele relative la supravegherea Arhivei
Electronice de Garanţii Reale Mobiliare sau în alte legi speciale;
k. coordoneaza, îndruma şi controleaza din punct de vedere administrativ
şi metodologic activitatea de expertiza tehnica judiciara; organizeaza
examenele pentru atribuirea calitaţii de expert tehnic judiciar şi testeaza
specialiştii, în condiţiile legii; asigura perfecţionarea pregatirii
profesionale a experţilor tehnici judiciari şi a specialiştilor;
l. editeaza buletine informative, culegeri de acte normative şi de practica
judiciara, precum şi alte materiale din domeniul sau de activitate.

18
 Conducerea Ministerului Justiţiei este asigurata de ministrul justiţiei. În
exerciţiul funcţiei ministrul justiţiei emite ordine şi instrucţiuni. Atribuţiile
ministrului justiţiei au fost considerabil reduse prin noile legi privind organizarea
judiciara, şi statutul magistratului, majoritatea competenţelor în materia carierei
magistraţilor fiind preluate de Consiliul Superior al Magistraturii.

Rolul ministrului justiţiei cade mai mult asupra necesitaţii asigurarii

condiţiilor materiale pentru buna organizare şi funcţionare a actul de justiţie, a
elaborării de proiecte de acte normative ce interesează domeniul justiţiei, precum
şi asupra compatibilizării legislaţiei româneşti cu dreptul comunitar şi cu celelalte
documente internaţionale.

Unele atribuţii ale ministrului justiţiei cu privire la recrutarea persoanelor

care participa la realizarea justiţiei s-au menţinut. Astfel, ministrul justiţiei
numeşte asistenţii judiciari, la propunerea Consiliului Economic şi Social şi tot el
aplică şi sancţiunile disciplinare acestora.

CAPITOLUL 2.
Consiliul Superior al Magistraturii.
Secţiunea 1. Natura juridică şi rolul Consiliului Superior al
Magistraturii.
Secţiunea 2. Structura Consiliului Superior al Magistraturii.
Consiliului Superior al Magistraturii este un organism cu personalitate juridică,
independent al cărui rol este de a garanta independenţa justiţiei faţă de celelalte
autorităţi publice, de a asigura funcţionarea eficientă a sistemului judiciar şi
respectarea legii în desfăşurarea carierei profesionale a magistraţilor.

Consiliul Superior al Magistraturii este un organism democratic, de largă

reprezentativitate, compunerea acestuia reflectând voinţa magistraţilor.

19
Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din 19 membri, după cum
urmează: 9 judecători şi 5 procurori, aleşi în adunările generale ale
magistraţilor; 2 reprezentanţi ai societăţii civile, specialişti în domeniul
dreptului, care se bucură de înaltă reputaţie profesională şi morală, aleşi de
Senat; ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi
procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Csaţie şi Justiţie,
care sunt membri de drept ai Consiliului.

Consiliul Superior al Magistraturii are două secţii – una pentru judecători şi alta
pentru procurori. Secţia pentru judecători este alcătuită din: 2 judecători de la
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, 3 judecători de la curţile de apel, 2 judecători
de la tribunale, 2 judecători de la judecătorii. Secţia pentru procurori este
alcătuită din: un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie sau de la Departamentul Naţional Anticorupţie; un procuror de la
parchetele de pe lângă curţile de apel; 2 procurori de la parchetele de pe lângă
tribunale şi un procuror de la parchetele de pe lângă judecătorii.

Membrii Consiliului Superior al Magistraturii ce compun secţiile sunt aleşi de

adunările generale ale judecătorilor sau după caz, ale procurorilor, prin vot
secret, direct şi personal, după o procedură prevăzută de lege.

Membrii Consiliului Superior al Magistraturii se aleg din judecătorii şi

procurorii numiţi de Preşedintele României. Nu pot fi aleşi membri ai
Consiliului Superior al Magistraturii judecătorii şi procurorii care au făcut parte
din serviciile de informaţii înainte de 1990 sau au colaborat cu acestea ori cei
care au un interes personal care influenţează sau ar putea influenţa îndeplinirea
cu obiectivitate şi imparţialitate a atribuţiilor prevăzute de lege.

Validarea listelor cuprinzând magistraţii aleşi se face de către Senat.

Reprezentanţii societăţii civile în Consiliul Superior al Magistraturii sunt aleşi

de Senat, la propunerea organizaţiilor profesionale ale juriştilor, consiliilor

20
profesionale ale facultăţilor de drept acreditate, asociaţiilor şi fundaţiilor, care
au ca obiect unic de activitate apărarea drepturilor omului, confederaţiilor
sindicale şi patronale reprezentative la nivel naţional. Pot fi propuşi numai
specialişti în domeniul dreptului, cu o vechime de cel puţin 7 ani în activitatea
juridică, care se bucură de o bună reputaţie profesională şi morală, nu au făcut
parte din serviciile de informaţii înainte de 1990, nu au colaborat cu acestea şi
nu au un interes personal care influenţează sau ar putea influenţa îndeplinirea cu
obiectivitate şi imparţialitate a atribuţiilor prevăzute de lege, nu au calitatea de
membri al unui partid politic şi nu au îndeplinit în ultimii 5 ani funcţii de
demnitate publică.

Hotărârile Senatului privind validarea şi alegerea membrilor Consiliului

Superior al Magistraturii se publică în Monitorul Oficial al României.

Secţiunea 3. Atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii.

Atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii sunt, în general, legate de

misiunea acestuia de a apăra corpul magistraţilor şi membrii acestuia împotriva
oricărui act de natură să aducă atingere independenţei sau imparţialităţii
magistratului în înfăptuirea justiţiei, precum şi acela de a apăra reputaţia
profesională a magistraţilor.

Atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii se împart în cele ce revin

plenului acestuia şi cele care sunt în competenţa secţiilor Consiliului.

3.1. Atribuţiile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Plenul Consiliului Superior al magistraturii are competenţă în probleme relative

la cariera magistraţilor, la recrutarea, evaluarea, formarea şi examenele
magistraţilor, la organizarea şi funcţionarea instanţelor şi a parchetelor, precum
şi atribuţii de reglementare sau de iniţiator al unor acte normative ce interesează
organizarea judiciară.

21
 3.1.1. Atribuţiile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii relative
la cariera magistraţilor sunt următoarele:

a. propune Preşedintelui României numirea în funcţie şi eliberarea

din funcţie a judecătorilor şi a procurorilor, cu excepţia celor
stagiari;
b. dispune promovarea judecătorilor şi a procurorilor;
c. numeşte judecătorii stagiari şi procurorii stagiari, pe baza
rezultatelor obţinute la examenul de absolvire a Institutului
Naţional al Magistraturii;
d. eliberează din funcţie judecătorii stagiari şi procurorii stagiari;
e. propune Preşedintelui României conferirea de distincţii pentru
judecători şi procurori, în condiţiile legii;
f. îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin lege sau regulament.

3.1.2. Atribuţiile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii relative

la recrutarea, evaluarea, formarea şi examenele magistraţilor sunt
următoarele:

a. la propunerea Consiliului ştiinţific al Institutului Naţional al

Magistraturii, stabileşte numărul anual de cursanţi ai Institutului
Naţional al Magistraturii, aprobă anual data şi locul pentru
organizarea concursului de admitere la Institutul Naţional al
Magistraturii, stabileşte tematica pentru concursul de admitere la
Institutul Naţional al Magistraturii şi aprobă programul de
formare profesională a auditorilor de justiţie, emite avize şi
adoptă regulamente, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege;
b. numeşte comisia de admitere şi comisia de elaborare a subiectelor
pentru admiterea în Institutul Naţional al Magistraturii, în

22
 condiţiile prevăzute de Regulamentul de organizare a examenului
de admitere în Institutul Naţional al Magistraturii;
c. organizează şi validează examenul de capacitate al magistraţilor.
Aprobă programul de formare profesională continuă a
magistraţilor, la propunerea Consiliului ştiinţific al Institutului
Naţional al Magistraturii, precum şi tematica activităţilor de
formare profesională continuă, organizate de curţile de apel şi
parchetelor de pe lângă acestea;
d. dispune organizarea concursului de promovare a magistraţilor;
e. numeşte comisiile de evaluare anuală a activităţii profesionale a
magistraţilor, în condiţiile legii;
f. numeşte şi revocă directorul şi directorii adjuncţi ai Institutului
Naţional al Magistraturii, la propunerea Consiliului ştiinţific al
Institutului Naţional al Magistraturii. Desemnează judecătorii şi
procurorii care vor face parte din Consiliul ştiinţific al Institutului
Naţional al Magistraturii;
g. aprobă structura organizatorică, statele de funcţii şi statele de
personal ale Institutului Naţional al Magistraturii, la propunerea
Consiliului ştiiţific al Institutului Nţional al Magistraturii;
h. numeşte directorul şi directorii adjuncţi ai Şcolii Naţionale de
Grefieri şi desemnează magistraţii membri în Consiliul de
conducere al şcolii.
i. îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin lege sau regulament.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii funcţionează ca instanţă de
judecată, având în competenţă soluţionarea contestaţiilor formulate de
magistraţi împotriva hotărârilor pronunţate de secţiile Consiliului Superior al
Magistraturii, cu excepţia celor în materie disciplinară, controlul acestora fiind
realizat de completul de 9 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

23
 3.1.3. Atribuţiile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii relative
la organizarea şi funcţionarea instanţelor şi a parchetelor sunt
următoarele:

a. aprobă înfiinţarea şi desfiinţarea secţiilor curţilor de apel, ale

instanţelor din circumscripţiile acestora şi ale parchetelor de pe
lângă acestea, precum şi înfiinţarea sediilor secundare ale
instanţelor judecătoreşti şi circumscripţiilor acestora, în condiţiile
legii;
b. avizează proiectul de hotărâre a Guvernului privind lista
localităţilor care fac parte din circumscripţiile judecătoriilor;
c. stabileşte categoriile de procese sau de cereri care se soluţionează
în municipiul Bucureşti numai de anumite instanţe, cu respectarea
competenţei materiale prevăzute de lege;
d. la propunerea preşedinţilor curţilor de apel, stabileşte numărul
vicepreşedinţilor curţilor de apel, ai tribunalelor şi ai tribunalelor
specializate, precum şi judecătoriile la care funcţionează un
vicepreşedinte;
e. la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, stabileşte numărul adjuncţilor
procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel şi al
prim – procurorilor parchetelor de pe lângă tribunale, precum şi
parchetele de pe lângă judecătorii, unde prim – procurorii sunt
ajutaţi de adjuncţi;
f. convoacă adunările generale ale magistraţilor, în condiţiile legii;
g. aprobă măsurile pentru suplimentarea sau reducerea numărului de
posturi pentru instanţe şi parchete;

24
 h. elaborează proiect de buget, cu avizul consultativ al Ministerului
Finanţelor Publice, şi emite avizele conforme pentru proiectele de
buget ale instanţelor şi parchetelor.
3.1.4. Plenului Consiliului Superior al Magistraturii are anumite
atribuţii de reglementare sau de iniţiator al unor acte normative ce
interesează organizarea judiciară, cum ar fi:

a. adoptarea Codului deontologic al magistraţilor, Regulamentului

de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al
Magistraturii, Regulamentului privind procedura alegerii
membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, Regulamentului
de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, precum şi alte
regulamente şi hotărâri prevăzute de legea de organizare judiciară
şi de legea privind statutul magistraţilor;
b. asigurarea publicarii Codului deoantologic al magistraţilor şi a
regulamentelor adoptate în Monitorul Oficial al României, Partea
I şi pe pagina de Internet a Consiliului Superior al Magistraturii;
c. avizarea proiectelor de regulamente şi ordine care se aprobă de
ministrul justiţiei;
d. poate sesiza ministrul justiţiei cu privire la necesitatea iniţierii sau
modificării unor acte normative în domeniul justiţiei;
e. publicarea anuală în Monitorul Oficial al României, Partea a III a
şi pe pagina de Internet a Consiliului Superior al Magistraturii a
raportului privind starea justiţiei.
3.2. Atribuţiile secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii.

Cele două secţii ale Consiliului Superior al Magistraturii – pentru judecători şi

pentru procurori – au următoarele atribuţii:

a. dispun detaşarea şi delegarea magistraţilor, în condiţiile legii;

25
b. numesc în funcţii de conducere judecătorii şi procurorii, în condiţiile
legii şi ale regulamentului;
c. examinează recomandările primite de la Colegiul de conducere al Inaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie privind numirea în funcţie a judecătorilor în
cadrul Curţii;
d. analizează îndeplinirea condiţiilor legale de către magistraţii stagiari
care au promovat examenul de capacitate, de către alţi jurişti care au
fost admişi la concursul de intrare în magistratură, de către magistraţii
înscrişi la concursul de promovare în funcţii de execuţie şi de către cei
care şi-au depus candidatura pentru promovarea în funcţii de conducere;
e. soluţionează contestaţiile împotriva calificativelor acordate de comisiile
de evaluare anuală a activităţii profesionale a magistraţilor, constituite
în condiţiile legii;
f. iau măsuri pentru soluţionarea sesizărilor primite de la justiţiabili sau de
la alte persoane privind conduita necorespunzătoare a magistraţilor;
g. secţia pentru judecători este competentă să încuviinţeze percheziţia,
reţinerea sau arestarea preventivă a judecătorilor şi a magistraţilor –
asistenţi iar secţia pentru procurori încuviinţează percheziţia, reţinerea
sau arestarea preventivă a procurorilor;
h. secţia pentru judecători numeşte şi promovează magistraţii – asistenţi ai
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
i. propun Preşedintelui României numirea în funcţie şi revocarea din
funcţie a preşedintelui,vicepreşedintelui şi preşedinţilor de secţii ai
Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
j. avizează propunerea ministrului justiţiei de numire şi revocare din
funcţie a procurorului generalal Parchetului de pe lângă Inalta Curte de
Casaţie şi Justiţie, a procurorului şef al Departamentului Naţional
Anticorupţie, a adjuncţilor acestora, a procurorilor şefi de secţie din
aceste parchete, precum şi a procurorului şef al Direcţiei de Investigare

26
 a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi terorism şi a adjunctului
acestuia;
k. aprobă transferul judecătorilor şi procurorilor;
l. dispune suspendarea din funcţie a judecătorilor şi procurorilor;
m. au rolul de instanţe de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a
judecătorilor şi procurorilor, pentru faptele prevăzute de legea privind
statutul magistratului, precum şi pentru exercitarea funcţiei cu rea –
credinţă sau gravă neglijenţă de către aceştia, dacă fapta nu constituie
infracţiune. Secţia pentru judecători are rolul de instanţă disciplinară şi
pentru magistraţii – asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Secţiunea 4. Funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii.

Consiliul Superior al Magistraturii funcţionează ca organ cu activitate

permanentă. Hotărârile se iau în plen sau în cadrul secţiilor, potrivit atribuţiilor
care revin acestora.

Conducerea Consiliului este asigurată de un preşedinte, ajutat de un

vicepreşedinte, aleşi pentru un mandat de un an, ce nu poate fi reînnoit, dintre
magistraţii aleşi în adunările generale ale judecătorilor şi ale procurorilor.
Alegerea preşedintelui şi vicepreşedintelui se face de către plenul Consiliului
Superior al Magistraturii, în prezenţa a cel puţin 15 membri, cu votul majorităţii.
În perioada mandatului, preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Superior al
Magistraturii nu exercită activitatea de judecător sau procuror.

Consiliul Superior al Magistraturii se întruneşte în plen şi în secţii ori de câte

ori este necesar, la convocarea preşedintelui, vicepreşedintelui sau a majorităţii
membrilor plenului ori, după caz, ai secţiilor.

Lucrările plenului sunt prezidate de preşedintele Consiliului Superior al

Magistraturii cu excepţia cazului în care la lucrări participă Preşedintele României.
În acest caz, Preşedintele României prezidează lucrările fără drept de vot.

27
 Lucrările plenului Consiliului Superior al Magistraturii se desfăşoară în
prezenţa a cel puţin 15 membri. Hotărârile se iau cu votul majorităţii membrilor
Consiliului. Reprezentanţii societăţii civile participă numai la lucrările Plenului
Consiliului Superior al Magistraturii.

Lucrările secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii sunt prezidate de

preşedintele sau, după caz, de vicepreşedintele Consiliului. În lipsa acestora
membri prezenţi aleg, cu votul majorităţii, un preşedinte de şedinţă. Lucrările
secţiilor sunt legal constituite în prezenţa majorităţii membrilor acestora.

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie participă la lucrările secţiei

pentru judecători, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie, la lucrările secţiei pentru procurori, iar ministrul justiţiei, la
lucrările ambelor secţii.

Ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi

procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
nu au drept de vot, în situaţiile în care secţiile îndeplinesc rolul de instanţă de
judecată în materie disciplinară.

Preşedintele României prezidează , fără drept de vot, lucrările Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii la care participă.

Lucrările Consiliului Superior al Magistraturii sunt, de regulă, publice.

Membrii plenului sau ai secţiilor hotărăsc, cu majoritate de voturi, situaţiile în
care şedinţele nu sunt publice.

Ordinea de zi a şedinţelor şi hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii,

în plen şi în secţii, se iau prin vot direct şi secret şi se publică în Buletinul
Oficial al Consiliului Superior al Magistraturii sau pe pagina de internet a
acestuia.

Secţiunea 5. Statutul membrilor Consiliului Superior al Magistraturii.

28
 Membrii aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii au calitatea de
demnitar pe întreaga durată a mandatului de 6 ani, fără a exista posibilitatea
reînvestirii..

Calitatea de reprezentant al societăţii civile ales membru al Consiliului

Superior al Magistraturii este incompatibilă cu calitatea de parlamentar, ales
local, funcţionar public, magistrat în activitate, notar public, avocat, consilier
juridic sau executor judecătoresc în exerciţiu. Tot în categoria
incompatibilităţilor se poate încadra şi prevederea potrivit căreia din Consiliul
Superior al Magistraturii nu pot face parte, în timpul aceluiaşi mandat, soţ sau
rude ori afini până la gradul IV inclusiv.

Calitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii încetează la

expirarea mandatului, în caz de demisie, în caz de revocare din funcţie47, în caz
de nerezolvare a stării de incompatibilitate în termen de 15 zile de la data
alegerii, în caz de pierdere a funcţiei ce a determinat desemnarea ca membru al
Consiliului Superior al Magistraturii48 şi prin deces.

Capitolul 3.
Organizarea şi conducerea administrativă a instanţelor judecătoreşti.
În prezent justiţia se realizează prin următoarele instanţe judecătoreşti:
a. judecătorii
b. tribunale
c. tribunale specializate
47
Revocarea din funcţia de membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii se propune de
preşedintele sau vicepreşedintele Consiliului, în situaţia în care persoana în cauză nu mai
îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii sau
în cazul neîndeplinirii atribuţiilor în cadrul Consiliului Superior al Magistrturii. Competenţa luării
măsurii revocării revine Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. Deasemeni, sancţiunea
disciplinară aplicată unui magistrat ales ca membru al Consiliului Superior al Magistraturii atrage
de drept pierderea calităţii de membru al Consiliului.
48
Magistraţii aleşi membrii ai Consiliului Superior al Magistraturii îşi pierd această calitate în
cazul transferului sau al detaşării în funcţii din afara instanţelor sau, după caz, a parchetelor.

29
 d. curţi de apel
e. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Legislaţia actuală a menţinut şi instanţele militare.
Secţiunea 1. Structura instanţelor judecătoreşti.
1.1. Judecătoriile.
Judecătoriile sunt instanţe fără personalitate juridică, organizate în judeţe
şi în sectoarele municipiului Bucureşti. Numărul şi localităţile de reşedinţă ale
judecătoriilor sunt prevăzute în anexă la Legea privind organizarea judiciară.
Localităţile care fac parte din circumsripţiile judecătoriilor din fiecare judeţ se
stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul
Consiliului Superior al Magistraturii.
Judecătoriile îndeplinesc cel mai bine cerinţa conform căreia justiţia trebuie
să fie cât mai aproape de cetăţean. Prin organizarea acestor instanţe într-un număr
cât mai mare de localităţi se reduc costurile de deplasare pe care îl suportă
justiţiabilul şi se asigură o facilitate a accesului la justiţie.
1.2. Tribunalele.
Tribunalele sunt instanţe cu personalitate juridică, organizate la nivelul
fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti, sediul fiind, de regulă, în municipiul
reşedinţă de judeţ.
În cadrul tribunalelor funcţionează secţii sau, după caz, complete
specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori
şi de familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflicte de
muncă şi asigurări sociale, precum şi, în raport cu natura şi numărul cauzelor,
secţii maritime şi fluviale sau pentru alte materii49.
Tribunalul Bucureşti funcţionează şi ca instanţă specializată pentru
judecarea cauzelor privind proprietatea intelectuală50.

1.3. Tribunalele specializate.

49
50

30
 Tribunalele specializate sunt instanţe fără personalitate juridică, care
funcţionează la nivelul fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti, având sediul, de
regulă, în municipiul reşedinţă de judeţ.
Sitemul creării unor instanţe specializate în raport de natura litigiilor este
practica în mod tradiţional în alte ţări cu sistem juridic apropiat cum cel românesc,
cum ar fi Franţa51.
Este de remarcat faptul că specializarea instanţelor nu este o creaţie absolut
nouă în România. În perioada interbelică au funcţionat Curtea Administrativă,
curţile cu juraţi, tribunalele de minori52 iar crearea unor secţii specializate în cadrul
tribunalelor iar mai apoi şi în cadrul curţilor de apel a fost o practică veche în
justiţia noastră53.
Tendinţa de a crea instanţe specializate s-a impus în condiţiile unei legislaţii
din ce în ce mai stufoase şi multiplicării numărului ca cauze. Este o certitudine că
în prezent judecătorul nu mai poate acoperi prin ştiinţa sa întregul spectru al
materiilor incidente în litigii cu care sunt învestite instanţele judecătoreşti. Fiecare
domeniu juridic cunoaşte o îmbogăţire permanentă a legislaţiei, jurisprudenţei şi
doctrinei, ce face o simplă iluzie posibilitatea de a stăpâni toate acestea de o
manieră care să păstreze responsabilitatea actului de înfăptuire a justiţiei. Este
motivul pentru care legiuitorul a optat pentru specializarea judecătorilor şi a
instanţelor judecătoreşti. Desigur rămâne de văzut dacă crearea unor instanţe
specializate este cel mai oportun mijloc de a pune în practică principiul
specializării şi dacă acesta nu se putea manifesta în egală măsură prin numai prin
crearea unor secţii în cadrul instanţelor de drept comun, opţiune care ar fi presupus
costuri mai mici din punct de vedere al organizării acestora.
Iniţial, la adoptarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară aceasta
prevedea organizarea următoarelor instanţe specializate: tribunale pentru minori şi

51

52
53

31
familie54, tribunale de muncă şi asigurări sociale55, tribunale comerciale56, tribunale
administrativ-fiscale57. Legea impunea chiar şi un termen limită – 1 ianuarie 2008
- pentru înfiinţarea tribunalelor specializate.
În prezent, Legea de organizare judiciară prevede doar posibilitatea
înfiinţării de tribunale specializate în acele domenii în care se permite crearea
secţiilor sau completelor specializate în cadrul tribunalelor58.
Din evoluţia legislaţiei rezultă că iniţial legiuitor şi-a imaginat că principiul
specializării judecătorilor, atât de necesar pentru a garanta calitatea actului de
justiţie, se poate pune în practică numai prin crearea unor instanţe specializate şi a
stabilit termene concrete pentru înfiinţarea şi funcţionarea acestora. Ulterior, s-a
constatat că principiul specializării judecătorului este pe deplin îndeplinit şi prin
vechea formă a organizării de secţii sau complete specializate în cadrul instanţelor
de drept comun şi necesitatea înfiinţării de tribunale specializate s-a transformat
într-o simplă opţiune.
Tribunalele specializate se pot înfiinţa prin ordin al ministrului justiţiei dar
numai cu avizul conform59 al Consiliului Superior al Magistraturii.

54
Se prevedea că Tribunalele pentru minori şi familie judecă în primă instanţă
următoarele categorii de cauze: în materie civilă, cauze referitoare la drepturile,
obligaţiile şi interesele legitime privind persoana minorilor, decăderea din drepturile
parinteşti, cererile privind nulitatea sau desfacerea căsătoriei, cererile privind
încuviinţarea, nulitatea sau desfacerea adopţiei, precum şi cauzele privind raporturile de
familie; în materie penală, infracţiuni săvârşite de minori sau asupra minorilor. Când în
aceeaşi cauză sunt sunt mai mulţi inculpaţi, unii minori şi alţii majori, şi nu este posibilă
disjungerea, competenţa revine tribunalului pentru minori şi familie.
55
Se prevedea că Tribunalele de muncă şi asigurări sociale soluţionează în primă
instanţă conflictele de muncă şi asigurări sociale.
56
Se prevedea că Tribunalele comerciale judecă în primă instanţă procesele şi cererile de
natură comercială, inclusiv cele în materie de reorganizare judiciară şi faliment, în afară
de cele date prin lege în competenţa judecătoriilor.
57
Se prevedea că Tribunalele administrativ-fiscale judecă în primă instanţă cauzele în
materie de contencios administrativ şi fiscal, precum şi cererile persoanelor vătămate prin
ordonanţe sau, după caz, dispoziţii din ordonanţe ale Guvernului declarate
neconstituţionale, în afară de cele date prin lege în competenţa curţilor de apel
58
59

32
 1.4. Curţile de apel.
Curţile de apel sunt instanţe cu personalitate juridică, în circumscripţia
cărora funcţionează mai multe tribunale şi tribunale specializate. Numărul curţilor
de apel, reşedinţele acestora şi tribunalele cuprinse în circumscripţiile fiecărei
dintre acestea sunt prevăzute în anexa la legea de organizare judiciară. În prezent,
în ţară funcţionează 15 curţi de apel.

Curtea de Apel Bucureşti funcţionează ca instanţă specializată pentru

judecarea cauzelor privind proprietatea intelectuală.

În cadrul curţilor de apel funcţionează secţii sau, după caz, complete

specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori
şi de familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflictele
de muncă şi asigurări sociale, precum şi, în raport cu natura şi numărul cauzelor,
secţii maritime şi fluviale sau pentru alte materii.

Secţiile şi completele specializate ale curţilor de apel şi ale instanţelor din

circumsripţia acestora se înfiinţează la propunerea colegiilor de conducere ale
fiecărei instanţe, prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii.

1.5. Compunerea completelor de judecată la judecătorii, tribunale,

tribunale specializate şi curţi de apel.

Aşa cum am mai arătat sistemul adoptat de legiuitorul român în privinţa

compenerii instanţelor de judecată îmbină principiul colegialităţii cu cel al
judecătorului unic, în încercarea de a maximiza efectele positive ale ambelor
sisteme cunoscute.

Indiferent de instanţa competentă, atunci când cauza se judecă în primă

instanţă compunerea completului este formată dintr-un singur judecător. De la
această regulă fac excepţie cauzele privind conflictele de muncă şi asigurări
sociale, în cazul cărora judecata este asigurată de un complet format din 2

33
judecători şi 2 asistenţi judiciari60. Acest caz este singurul deocamdată în care la
judecata unor cauze este acceptată participarea altor persoane decât magistraţii de
carieră. Trebuie reţinut că asistenţii judiciari participă la deliberări numai cu un vot
consultative. Cu taote acestea ei semnează hotărârile pronunţate, opinia acestora se
consemnează în hotărâre iar în caz de opinie separată, aceasta se motivează.

Apelurile, indiferent că sunt de competenţa tribunalului sau a curţii de apel,

se judecă în complet format din 2 judecători. În cazul completului format din 2
judecători, dacă aceştia nu ajung la un accord asupra hotărârii ce urmează a se
pronunţa, procesul va fi realuat într-un complet de divergenţă. Dezbaterile vor
purta numai asupra punctelor rămase în divergenţă. Completul de divergenţă se
constituie prin includerea în completul de judecată a preşedintelui sau
vicepreşedintelui instanţei, a preşedintelui de secţie ori a judecătorului din
planificarea de permanenţă.

Recursurile, atât la tribunale cât şi la curţile de apel, se judecă în complet

format din 3 judecători.

Compunerea completelor de judecată este stabilită de colegiile de

conducere ale instanţelor61 la începutul anului. Se va urmări respectarea
principiului continuităţii completului de judecată, motiv pentru care schimbarea
membrilor compoletelor se poate face numai în mod excepţional pe baza unor
criterii obiective stabilite prin Regulamentul de ordine interioară a instanţelor
judecătoreşti62.

1.6. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţa supremă, cu personalitate

juridică şi îşi are sediul în capitala ţării. Rolul acesteia este de asigura interpretarea
şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti.

60

61
Vezi infra, p.
62

34
 Potrivit legii de organizare judiciară, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este
organizată în patru secţii - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, Secţia penală,
Secţia comercială, Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie îşi desfăşoară activitatea şi în cadrul Secţiilor Unite şi ale unui
complete format de 9 judecători, acestea având o competenţă proprie.

Instanţa supremă se compune dintr-un preşedinte, un vicepreşedinte, 4

preşedinţi de secţii şi judecători. În cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi
magistraţi – asistenţi.

Structura Înaltei Curţi cuprinde Cancelaria, direcţii, servicii şi birouri, cu

personalul stabilit prin statul de funcţii.

Activitatea de judecată a instanţei supreme se desfăşoară în cadrul secţiilor,

completului de 9 judecători şi în cadrul Secţiilor Unite, potrivit competenţelor
stabilite de lege.

În cadrul secţiilor completele de judecată se compun din 3 judecători ai

aceleiaşi secţii. Dacă numărul de judecători necesar pentru formarea completului
nu poate fi asigurat, acesta se constituie cu judecători de la celelalte secţii,
desemnaţi de preşedintele sau vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Completul de 9 judecători se constituie, de regulă, din judecători specializaţi, în
funcţie de natura cauzei şi este prezidat de preşedintele sau vicepreşedintele Înaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie iar în lipsa acestora de un preşedinte de secţie sau alt
judecător desemnat de către preşedintele sau vicepreşedintele Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie.

Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, Secţia penală, Secţia comercială

şi Secţia de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel şi a altor
hotărâri, în cazurile prevăzute de lege. În principiu, instanţa supremă nu judecă
cauze în fond. Singura secţie care are competenţă în privinţa judecării în fond este

35
cea penală, care, potrivit art.22 din Legea nr.304/2004, judecă în primă instanţă,
procesele şi cererile date prin lege în competenţa de primă instanţă a Înaltei Curţi
de Casaţie şi Justiţie şi recursurile, în condiţiile prevăzute de lege.

Secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în raport de competenţa fiecăreia,

mai soluţionează şi cererile de strămutare63, conflictele de competenţă64, precum şi
orice alte cereri prevăzute de lege65.

Completul de 9 judecători soluţionează recursurile şi cererile în cauzele

judecate în primă instanţă de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Completul de 9 judecători mai judecă şi alte cauze date în competenţa sa prin lege,
precum şi ca instanţă disciplinară66.

Secţiile Unite ale instanţei supreme au în competenţă: judecarea

recursurilor în interesul legii67, soluţionarea sesizărilor privind schimbarea
jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie68 şi sesizarea Curţii
Constituţionale pentru controlul constituţionalităţii legilor înainte de promulgare.
Secţiile Unite pot lua decizii numai în prezenta a cel puţin doua trimi din numărul
judecătorilor în funcţie. Decizia se adoptă cu majoritatea voturilor celor prezenţi.

1.7. Instanţele militare.

Trebuie menţionat că în pofida criticilor formulate atât în doctrină dar şi în

viaţa socio-politică relativ69 la necesitatea menţinerii instanţelor şi parchetelor
63

64
65

66
Vezi infra., p.
67

68
Dacă o secţie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie consideră că este necesar să revină asupra
propriei jurisprudenţe, întrerupe judecata şi sesizează Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie, care judecă cu citarea părţilor din dosarul a cărui judecată a fost întreruptă. Judecata va
contunua după ce Secţiile Unite s-au pronunţat asupra sesizării privind schimbarea jurisprudenţei.
69
Pentru dezbaterile pe tema oportunităţii menţinerii instanţelor militare, a se vedea I.Leş,
Instituţii, p.86-90.

36
militare, acestea continuă să funcţioneze şi în urma noii legi de organizare
judiciară. Susţinătorii menţinerii instanţelor militare şi-au întemeiat argumentele în
principal pe necesitatea unei specializări în domeniul infracţiunilor comise de
militari. Cu toate că legea fundamentală nu interzice decât înfiinţarea unor instanţe
extraordinare iar nu şi a celor cu caracter special, existenţa unor instanţe militare
în timp de pace ridică serioase semne de întrebare asupra independenţei
magistraţilor ce compun aceste instanţe datorită cumulului calităţii de judecător cu
cea de ofiţer activ70.

Legea de organizare judiciară prevede următoarele instanţe militare:

tribunale militare, Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti şi Curtea Militară de
Apel Bucureşti. Instanţele militare un statut de unităţi militare, cu indicativ
propriu. Procurorii militari sunt constituiţi în parchete pe lângă fiecare instanţă
militară.

Instanţele militare judecă la sediul acestora dar pentru motive temeinice

instanţa poate dispune ca judecata să se desfăşoare în alt loc. În acest context
trebuie reţinut că instanţele militare pot judeca şi pe teritoriul altor state, militari
români, membri ai forţelor multinaţionale, în cazul în care, potrivit unei convenţii
internaţionale, pe teritoriul statului primitor poate fi exercitată jurisdicţia română.

Judecătorii şi procurorii militari au calitatea de magistraţi şi fac parte din

corpul magistraţilor. Ei au totodată şi calitatea de militari activi şi au toate
drepturile şi obligaţiile ce decurg din această calitate.

Instanţele şi parchetele militare dispun de poliţie militară pusă în serviciul

lor, în mod gratuit, de către Ministerul Apărării Naţionale.

Numărul personalului necesar pentru fiecare instanţă sau parchet este

stabilit de ministrul justiţiei, la propunerea preşedintelui Curţii Militare de Apel şi

70
A se vedea, C.L.Popescu, notă la hotărârea din 21 septembrie 2006 a CEDO, în
Curierul Judiciar, nr.11/2006, p.29-34. I.Popa, Tratat, p.51.

37
a secţiei sau serviciului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie
şi Justiţie.

Secţiunea 2. Conducerea administrativă a instanţelor judecătoreşti.

2.1. Preşedinţii instanţelor.

Instanţele judecătoreşti sunt conduse din punct de vedere administrativ de

către un preşedinte. Preşedinţii tribunalelor, tribunalelor specializate şi ai curţilor
de apel sunt ajutaţi, în activitatea de conducere, de către 1-2 vicepreşedinţi, iar la
judecătorii, preşedintele poate fi ajutat de un vicepreşedinte.

Secţiile instanţelor sunt conduse de către un preşedinte.

Rolul preşedinţilor şi vicepreşedinţilor instanţelor este unul administrativ.

Ei adoptă măsuri manageriale pentru organizarea şi buna funcţionare a instanţelor
pe care le conduc şi, după caz, a instanţelor din circumscripţiile acestora, asigură şi
verifică respectarea obligaţiilor statutare şi a regulamentelor de către judecători şi
personalul auxiliar de specialitate.

Legea interzice cu desăvârşire orice imixtiune a conducerii administrative

în activitatea de judecată. Verificările efectuate personal de preşedinţi sau
vicepreşedinţi, ori, după caz, prin judecători inspectori trebuie să respecte
principiile independenţei judecătorilor şi supunerea lor numai legii, precum şi
autoritatea de lucru judecat.

2.2. Colegiile de conducere ale instanţelor.

În cadrul fiecărei instanţe judecătoreşti funcţionează un colegiu de

conducere, care hotărăşte cu privire la probleme generale de conducere a instanţei.
Colegiul de conducere al curţii de apel exercită şi acţiunea disciplinară pentru
judecătorii de la instanţele din circumscripţia respectivei curţi de apel, în condiţiile
legii şi pot cere Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe pe calea

38
recursului în interesul legii asupra chestiunilor drept care au fost soluţionate
diferit de instanţele judecătoreşti71.

Colegiile de conducere sunt formate dintr-un număr impar de membri şi au

următoarea componenţă:

a. la curţile de apel: preşedintele şi 6 judecători, aleşi pe o perioadă

de 3 ani în adunarea generală a judecătorilor;
b. la tribunale: preşedintele şi 6 judecători, aleşi pe o perioadă de 3
ani în adunarea generală a judecătorilor;
c. la tribunalele specializate şi la judecătorii: preşedintele şi 2 sau 4
judecători, aleşi pentru o perioadă de 3 ani în adunarea generală a
judecătorilor.
2.3. Adunările generale ale judecătorilor.

La instanţele judecătoreşti se organizează anual sau de câte ori este necesar

adunări generale ale judecătorilor. Adunările generale ale judecătorilor au
următoarele atribuţii:

a. dezbat activitatea anuală desfăşurată de instanţe;

b. aleg, în condiţiile legii, membrii Consiliului Superior al Magistraturii;
c. dezbat probleme de drept;
d. analizează proiecte de acte normative, la solicitarea ministrului justiţiei
sau a Consiliului Superior al Magistraturii;
e. formulează puncte de vedere la solicitarea Consiliului Superior al
Magistraturii;
f. aleg şi revocă membrii colegiilor de conducere;
g. iniţiază procedura de revocare a membrilor Consiliului Superior al
Magistraturii, în condiţiile prevăzute de Legea nr.317/2004;
h. îndeplinesc alte atribuţii prevăzute de lege sau regulamente.
2.4. Conducerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
71

39
 Conducerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este asigurată de preşedinte,
vicepreşedinte şi colegiul de conducere, alcătuit din preşedinte, vicepreşedinte, şi 9
judecători, aleşi pe o perioadă de 3 ani în adunarea generală a judecătorilor, cu
reprezentarea fiecărei secţii.

Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptă hotărâri

cu votul majorităţii membrilor săi şi are următoarele atribuţii:

a. aprobă Regulamentul privind organizarea şi funţionarea

admininstativă, precum şi statele de fucţii şi de personal ale
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
b. recomandă Plenului Consiliului Superior al Magistraturii numirea
la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a judecătorilor în funcţie
cărora le expiră mandatul de 6 ani;
c. propune Consiliului Superior al Magistraturii numirea,
promovarea, transferul, suspendarea şi încetarea din funcţie a
magistraţilor-asistenţi;
d. organizează şi supraveghează rezolvarea petiţiilor, în condiţiile
legii;
e. exercită acţiunea disciplinară împotriva preşedintelui,
vicepreşedintelui, preşedinţilor de secţii, judecătorilor şi
magistraţilor-asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
precum şi împotriva preşedinţilor curţilor de apel;
f. propune proiectul de buget al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
g. exercită alte atribuţii prevăzute în Regulamentul privind
organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie.
Adunarea generală a judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
are atribuţii precum:

a. aprobarea raportului anual de activitate;

40
 b. aprobarea bugetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu avizul
consultativ72 al Ministerului Finaţelor Publice;
c. alegerea celor 2 membri pentru Consiliul Superior al Magistraturii.
Secţiunea 3. Compartimentele auxiliare de specialitate73.

Toate instanţele judecătoreşti şi parchetele există compartimente auxiliare

care nu participă în mod nemijlocit la activitatea de înfăptuire a justiţiei dar au un
rol deosebit de important în realizarea actului de justiţie de către judecători.

Sunt compartimente auxiliare existente în cadrul oricărei instanţe sau

oricărui parchet: registratura, grefa, arhiva, biroul de informare şi relaţii publice,
biblioteca.

Sunt alte compartimente auxiliare de care dispun în mod necesar numai

anumite instanţe ori parchete. De pildă, curţile de apel şi parchetele de pe lângă
curţile de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie şi Direcţia Naţională Anticorupţie au în structural or şi
un compartiment de documentare şi un compartiment de informatică juridică.
Aceste compartimente se pot înfiinţa şi în cadrul tribunalelor, tribunalelor
specializate, judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă aceste instanţe. Tribunalele,
curţile de apel şi parchetele de pe lângăaceste instanţe, Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Direcţia
Naţională Anticorupţie au şi câte un compartiment economico-financiar şi
administrative condos de un manager economic.

Un rol deosebit în activitatea judiciară în îndeplineşte grefa instanţei sau a

parchetului. Grefierul de şedinţă participă la şedinţele de judecată şi la efectuarea
actelor de urmărire penală şi consemnează operaţiunile înfăptuite în cadrul
activităţilor judiciare, întocmeşte concepte pentru citarea părţilor din proces,
72

73
În cadrul acestei secţiuni vor fi tratate şi aspectele privitoare la compartimentele
auxiliare ale parchetelor pentru a evita repetarea unor puncte în cadrul analizei consacrată
organizării Ministerului Public, ce formează obiectul unui capitol distinct.

41
întocmeşte actele de procedură dispuse de completul de judecată, completează
condica şedinţelor de judecată în care se trec dosarele din şedinţa respectivă, cu
indicarea motivului amânării cauzei sau soluţia pronunţată, comunică hotărârile
judecătoreşti, tehnoredactează hotărârile judecătoreşti şi alte lucrări repartizate de
conducerea instanţei, transcribe înregistrările audio saau stenogramele şedinţelor
de judecată, în condiţiile legii.

Departamentul economico-financiar şi adminsitrativ este compus din

compartiment financiar-contabil şi compartiment administrativ.

Compartimentul financiar-contabil are atribuţii pe linia elaborării

proiectului debuget annual de venituri şi cheltuieli, efectuarea operaţiilor contabile
privind evidenţa patrimoniului, activitatea de administrare şi inventariere a
acestuia, casarea şi declasarea mijloacelor fixe şi a altor bunuri materiale,
asigurarea evidenţei contabile pentru activitatea desfăşurată de instanţe, asigurării
calculului şi plăţii drepturilor băneşti etc.

Compartimentul administrativ are atribuţii în privinţa întocmirii

documentaţiei pentru achiziţiile publice, serviciile şi lucrările necesare desfăşurării
activităţii instanţei, asigurării aprovizionării cu materiale de întreţinere şi uz
gospodăresc, mijloace fixe şi alte bunuri necesare activităţii instanţelor, asigurării
întreţinerii şi funcţionării clădirilor, instalaţiilor tehnico-sanitare li de încălzire etc.

Biroul de informare şi relaţii publice asigură legăturile instanţei sau

parchetului cu publicul şi cu mijloacele de comunicare în masă, în vederea
garantării transparenţei activităţii judiciare, în condiţiile legii. Tot acest
compartiment asigură activitatea de soluţionare a petiţiilor, potrivit dispoziţiilor
Legii nr.544/2001 privind accesul liber la informaţiile de interes public 74 şi ale
Ordonanţei Guvernului nr.27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare
a petiţiilor75.

74
75

42
 Personalul de specialitate care lucrează în compartimentele auxiliare este
subordonat ierarhic conducerii instanţelor sau parchetelor unde funcţionează.

Eliberarea din funcţie a personalului de specialitate din compatimntele

auxiliare se poate face numai pentru motive prevăzute în Regulamentul de ordine
interioară al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor. Decizia de eliberare din
funcţie se emite de către preşedinteşe instanţei. În caz de abateri disciplinare, tot
preşedinte instanţei este cel competent să aplice măsuri disciplinare prevăzute în
regulamentele de ordine interioară.

Paza sediilor instanţelor judecătoreşti şi parchetelor, a bunurilor şi altor

valori aparţinând acestora, supravegherea accesului şi menţinerea ordinii în sedii,
se asigură în mod gratuit de către Jandarmeria Română prin structurile sale
specializate.

Activitatea personalului Jandarmeriei Române însărcinat cu activitaţile de

pază şi supravegherea a ordinii instanţelor şi parchetelor este coordonată de
preşedintele instanţei sau de conducătorul parchetului.

CAPITOLUL 4.

Ministerul Public

Secţiunea 1. Istoricul şi natura instituţiei.

Din punct de vedere istoric instituţia procurorului a fost introdusă în dreptul

românesc încă din vremea Regulamentului organic din 1832 în Ţara Românească.
Într-o formă modernă, apropiată de scopurile actuale, Ministerul Public a fost
reglementat în Codul de procedură civilă adoptat în anul 1865, care prevedea
formele de participare a procurorului la procesul civil. În perioada comunistă
instituţia a fost organizată sub titulatura de Procuratura Republicii Populare
Române iar, ulterior Procuratura Republicii Socialiste Române.

43
 Constituţia din 1991 a redat instituţiei vechea denumire de Minister Public.
În acord cu majoritatea legislaţiilor76, potrivit Constituţiei României, în activitatea
judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără
ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Ministerul Public îşi
desfăşoară activitatea prin procurori constituiţi în parchete.

Natura juridică a Ministerului Public a fost obiectul unor permanente

controverse. Opiniile exprimate în literatura de specialitate au oscilat între a
încadra Ministerul Public în categoria organismelor care exercită puterea
judecătorească şi a plasa această autoritate în zona executivului. Prima opinie se
întemeiază pe aşezarea topografică a instituţiei în Constituţie, în capitolul
denumit ,,Autoritatea judecătorească,,. Această opinie nu poate fi acceptată,
deoarece potrivit Constituţiei procurorii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea
ministrului justiţiei, ceea ce face incompatibilă instituţia cu atributele necesare
pentru înfăptuirea justiţiei, adică independenţa totală de orice putere a statului 77. În
plus, plasarea Ministerului Public între organismele care exercită puterea
judecătorească ar fi contrară dispoziţiilor constituţionale potrivit cărora ,,puterea
judecătorească se exercită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de celelalte
instanţe judecătoreşti stabilite de lege,,.

În realitate, rolul Ministerului Public este în strânsă conexiune cu activitatea

de înfăptuire a justitiei în cauze penale şi civile, dar procurorii nu au aptitudinea de
a soluţiona conflicte ivite în viaţa socială, aceasta atribuţie revenind exclusiv
instanţelor judecătoreşti.

Secţiunea 2. Organizarea Ministerului Public.

Parchetul reprezintă structura organizatorică a Ministerului Public. Pe lângă

fiecare curte de apel, tribunal, tribunal pentru minori şi familie şi judecătorie

76
77

44
funcţionează un parchet. De asemenea, pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
funcţionează un parchet condus de un procuror general.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, parchetele de pe

lângă curţile de apel şi tribunale au în structura lor secţii conduse de procurori şefi,
care pot fi ajutaţi de adjuncţi. În cadrul secţiilor pot funcţiona birouri conduse de
procurori şefi. Parchetele de pe lângă curţile de apel au în structura lor şi câte o
secţie pentru minori şi familie.

2.1. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie coordonează

activitatea parchetelor din subordine, are personalitate juridică şi gestionează
bugetul Ministerului Public.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este condus de

procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
ajutat de un prim-adjunct, un adjunct şi 3 procurori consilieri. Procurorul general
al Parchetului de lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie exercită, direct sau prin
procurori inspectori, controlul asupra tuturor parchetelor. El reprezintă Ministerul
Public în relaţiile cu celelate autorităţi publice şi cu orice persoane juridice sau
fizice, din ţară sau din străinătate.

În cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

funcţionează colegiul de conducere, care hotărâşte asupra problemelor generale de
conducere ale Ministerului Public. Acest organism este constituit procurorul
general, prim-adjunctul, adjunctul şi consilierii acestuia, procurorii şefi de secţie,
procurorul inspector şef şi 5 procurori aleşi în adunarea generală a procurorilor.

Aşa cum rezultă din cele de mai sus, legea reglementează existenţa unui
organism larg reprezentativ la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie, respectiv adunarea generală a procurorilor. Aceasta se convoacă
de procurorul general, anual sau ori de câte ori este necesar. Competenţele acestui

45
organism sunt stabilite prin asemănare cu cele pe cre le deţin adunările generale
ale judecătorilor în cadrul instanţelor judecătoreşti.

2.1.1. Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate

Organizată şi Terorism ( D.I.I.C.O.T. ).

In cadrul Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie

funcţionează. Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată
şi Terorism ( D.I.I.C.O.T. ), ca structură specializată în combaterea criminalităţii
organizate şi a terorismului.

In cadrul D.I.I.C.O.T. sunt încadraţi procurori numiţi prin ordin al

procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii. Pot fi încadraţi procurori care au o
bună pregătire profesională, o conduită morală ireproşabilă, o vechime de cel puţin
6 ani în funcţia de procuror sau judecător şi care au fost declaraţi admişi în urma
unui interviu organizat de comisia costituită în acest scop, prin ordin al
Procurorului general al Pachetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Revocarea din funcţie a procurorilor numiţi în D.I.I.C.O.T. se poate face ca

urmare a unei sancţiuni disciplinare sau în cazul exercitări necorespunzătoare a
funcţiei, prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte
de Casaţie şi Justiţie, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii. La data
încetării activităţii în cadrul D.I.I.C.O.T., procurorul revine la parchetul de unde
provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcţioneze conform legii.

2.1.2. Direcţia Naţională Anticorupţie ( D.N.A. ).

Direcţia Naţională Anticorupţie reprezintă o structură autonomă în cadrul

Ministerului Public, fiind specializată în combaterea infracţiunilor de corupţie.
Direcţia Naţională Anticorupţie are personalitate juridică.

Direcţia Naţională Anticorupţie este independentă în raport cu instanţele

judecătoreşti şi cu parchetele de pe lângă acestea, precum şi în relaţiile cu celelalte

46
autorităţi publice, exercitându-şi atribuţiile numai în temeiul legii şi pentru
asigiurarea respectării acesteia. Direcţia Naţională Anticorupţie elaborează anual
un raport privind activitatea desfăşurată, pe care îl prezintă Consiliului Superior al
Magistraturii şi ministrului justiţiei. Ministrul justiţiei va prezenta Parlamentului
concluziile asupra raportului de activitate al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Activitatea acestui organism este coordonată de procurorul general al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Direcţia Naţională Anticorupţie este condus de un procuror şef, asimilat

prim-adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie, ajutat de doi procurori adjuncţi, asimilaţi adjunctului
procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Asupra problemelor generale de conducere ale direcţiei decide colegiul de

conducere, constituit din procurorul şef, adjuncţii şi 5 procurori aleşi de adunarea
generală.

Adunarea generală a procurorilor Departamentului Naţional Anticorupţie se

convoacă de procurorul şef, anulal sau ori de câte ori este necesar şi are
competenţele similare cu cele prevăzute de lege pentru adunarea generală a
procurorilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie sunt încadraţi procurori care

trebuie să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproşabilă, o
vechime de cel puţin 6 ani ca procurer sau judecător şi care au fost declaraţi admişi
la interviul organizat de o comisie constituită în acest scop. Procurorii ce
îndeplinesc condiţiile arătate sunt numiţi prin ordin al procurorului şef al Direcşiei
Naţionale Anticorupţie, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii.

Revocarea din funcţie a procurorilor numiţi în cadrul Direcţiei Naţionale

Anticorupţie se poate face ca urmare a unei sancţiuni disciplinare sau în cazul
exercitări necorespunzătoare a funcţiei, prin ordin al procurorului şef al Direcţiei

47
Naţionale Anticorupţie, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii. La data
încetării activităţii în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie procurorul revine la
parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcţioneze
conform legii.

2.2. Parchetele de pe lângă curţile de apel, tribunale, tribunale pentru

minori şi familie şi judecătorii.

Parchele sunt constituite pe lângă fiecare curte de apel, tribunal, tribunal

pentru minori şi familie şi judecătorie. Parchetele de pe lângă curţile de apel şi
tribunale au personalitate juridică.

Parchetele de pe lângă curţile de apel sunt conduse de procurori generali în

timp ce parchetele de pe lângă tribunale şi judecătorii sunt conduse de prim-
procurori.

În cadrul fiecărui parchet funcţionează câte un colegiu de conducere, care

avizează problemele generale de conducere ale parchetelor şi care are în
componenţă procurori care deţin funcţii de nivelul celor prevăzute de lege pentru
colegiile de conducere ale instanţelor judecătoreşti. În mod asemănător, în cadrul
parchetelor funcţionează adunările generale ale procurorilor, cu competenţe
similare cu cele ale adunărilor generale ale judecătorilor.

Secţiunea 3. Funcţionarea şi atribuţiile Ministerului Public.

3.1. Principiile funcţionării Ministerului Public.

Procurorii îţi desfăşoară activitatea potrivit principiilor legalităţii,

imparţialităţii şi controlului ierarhic.

Principiul controlului ierarhic a fost o constantă a Ministerului Public în

toată perioada de existenţă a acestei instituţii. Însă subordonarea ierarhică în cazul

48
procurorilor este un principiu întâlnit în mai multe state cu sistem judiciar apropiat
celui român78.

Controlul ierarhic, specific activităţii procurorilor, constă în faptul că

dispoziţiile procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea,
sunt obligatorii pentru procurorii din subordine. Procurorii din fiecare parchet sunt
subordonaţi conducătorului parchetului respectiv iar conducătorul unui parchet
este subordonat conducătorului parchetului ierarhic superior din aceeaşi
circumscripţie. Controlul exercitat de procurorul general al Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de procurorul şef al Direcţiei Naşionale
Anticorupţie sau de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel
asupra procurorilor din subordine se poate realize direct sau prin procurori anume
desemnaţi.

Cu toate că subordonarea ierarhică este o caracteristică a activităţii

procurorilor, legea prevede că în ce priveşte soluţiile dispuse, procurorul este
independent. De asemenea, procurorul este liber să prezinte în instanţă concluziile
pe care le consideră întemeiate, ţinând seama de probele administrate în cauză.

Pe lângă controlul ierarhic exercitat în cadrul Ministerului Public, legea

reglementează şi controlul ministrului justiţiei. Potrivit art.69 din Legea
nr.304/2004, ministrul justiţiei, când consideră necesar, din iniţiativă proprie sau la
cererea Consiliului Superior al Magistraturii, exercită controlul asupra
procurorilor, prin procurori inspectori din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie, din Parchetul Naţional Anticorupţie, din parchetele de
pe lângă curţile de apel sau alţi procurori delegaţi.

78
În sistemul juridiciar francez, se menţionează drept caracteristici ale corpului
procurorilor, subordonarea ierarhică, indivizibilitatea ( tradusă prin faptul că în cursul
aceleiaşi cauze un magistrat procuror poate fi înlocuit ), amovibilitatea ( contrară
inamovibilităţii ce caracterizează activitatea judecătorului ). A se vedea, A.Heraud,
A.Maurin, Institutions judiciaires, 6 eme ed., Sirey, 2006, p.110.

49
 Controlul exercitat de ministrul justiţiei constă în verificarea pe de o parte a
eficienţei manageriale iar pe de altă parte a modului în care se procurorii îşi
îndeplinesc atribuţiile de serviciu şi în care se desfăşoară raporturile de serviciu cu
justiţiabilii şi cu celelalte persoane implicate în lucrările de competenţa
parchetelor. În cadrul atribuţiilor sale, ministrul justiţiei poate să ceară
procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
sau după caz, procurorului general al Parchetului Naţional Anticorupţie informări
asupra activităţii parchetelor şi să dea îndrumări scrise cu privire la măsurile ce
trebuie luate pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii.

Este de remarcat faptul că actuala lege de organizare judiciară a introdus o

serie de prevederi care sunt de natură să sporească automonia decizională a
procurorului şi să atenueze din posibilele efecte negative pe care principiul
controlului ierarhic le-ar putea produce asupra activităţii procurorilor:

- a fost abandonată prevederea existentă în vechea lege de organizare

judecătorească, Legea nr.92/1992, potrivit căreia ministrul justitiei avea dreptul sa
dea dispozitie scrisa, in mod direct sau prin procurorul general, procurorului
competent sa inceapa, in conditiile legii, procedura de urmărire penala pentru
infractiunile despre care avea cunostinta si sa promoveze in fata instantelor
judecatoresti actiuni si cai de atac necesare apararii interesului public. O asemenea
prevederea apropia prea mult pe ministrul justiţiei de activitatea concretă, de speţă,
a procurorului, efectul fiind crearea unui pericol de politizare a intervenţiilor
ministrului sau numai acela ca intervenţia să fie percepută ca atare în ochii opiniei
publice.

- a fost abandonată şi prevederea existentă în legislaţia anterioară potrivit

căreia controlul ministrului justiţiei asupra activităţii procurorilor se poate
concretize şi prin aprecierea asupra activitatii, pregatirii si aptitudinilor
profesionale ale procurorilor. În prezent, singurul organism cu drept de a veghea

50
asupra pregătirii şi aptitudinilor profesionale a procurorilor este Consiliul Superior
al Magistarturii.

- a fost reglementată posibilitatea pentru procuror de a contesta în faţa

Consiliului Superior al Magistraturii intervenţia procurorului ierarhic superior, în
orice formă, în efectuarea urmăririi penale sau în adoptarea soluţiei, precum şi
intervenţia procurorului ierarhic superior pentru influenţarea în orice formă a
concluziilor.

- a fost reglementată o anumită continuitate a activităţii procurorului de caz

în sensul că lucrările repartizate acestuia pot fi trecute altui procuror numai în caz
de suspendare sau încetare a calităţii de procuror ori în caz de absenţă, dacă există
cauze obiective care justifică urgenţa şi care împiedică rechemarea. Procurorul
căruia i-a fost luată o lucrare repartizată poate contesta măsura dispusă de
procurorul ierarhic superior la Consiliul Superior al Magistraturii.

În concluzie, trebuie reţinut că principiul controlului ierarhic în activitatea

procurorilor este reţinut în majoritatea legislaţiilor iar dispoziţiile legale din
dreptul intern au evoluat în sensul asigurării independenţei procurorului în
adoptarea soluţiei într-un caz concret şi în concluziile pe care le pune în faţa
instanţei. Se remarcă preocuparea legiuitorului român de a elimina posibilitatea ca
principiul classic al subordonării şi controlului ierarhic să se manifeste prin
implicarea directă a procurorului ierarhic sau, mai grav, a ministrului justiţiei, în
activitatea curentă a procurorilor, în legătură cu cauzele ce le-au fost repartizate.

3.2. Atribuţiile Ministerului Public.

Atribuţiile procurorilor se manifestă în principal în materie penală, rolul

acestora în procesul civil fiind diminuat.

Potrivit dispoziţiilor legale, procurorii au următoarele atribuţii:

51
 a. efectuează urmărirea penală în cazurile şi în condiţiile prevăzute
de lege şi participă, potrivit legii, la soluţionarea conflictelor prin
mijloace alternative;
b. conduce şi supraveghează activitatea de cercetare penală a poliţiei
judiciare, conduce şi controlează activitatea altor organe de
cercetare penală79;
c. sesizează instanţele judecătoreşti pentru judecarea cauzelor
penale;
d. exercită acţiunea civilă, în cazurile prevăzute de lege80;
e. participă, în condiţiile legii, la şedinţele de judecată81;
f. exercită căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, atribuţie
ce poate fi exerciatată deopotrivă în materie penală sau civilă82;
g. apără drepturile şi interesele legitime ale minorilor, persoanelor
puse sub interdicţie, ale dispăruţilor şi ale altor persoane, în
condiţiile legii;

79
Potrivit legii, organele de poliţie judiciară îşi desfăşoară activitatea de cercetare penală, în mod
nemijlocit, sub conducerea şi supravegherea procurorului, fiind obligate să aducă la îndeplinire
dispoziţiile acestuia.
80
Potrivit art.45 alin.1 din Codul de procedură civilă, Ministerul Public poate porni acţiunea civilă
ori de câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, ale
persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de
lege. Astfel, Legea contenciosului administrativ, nr.554/2004, prevede că atunci când Ministerul
Public apreciază că, prin excesul de putere, concretizat în emiterea unui act administrativ
normativ, se vatămă un interes public, va sesiza instanţa de contencios administrativ competentă
de la sediul autorităţii publice emitente.
81
Potrivit art.64 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, procurorul participă la
şedinţele de judecată, în condiţiile legii, şi are rol activ în aflarea adevărului. În procesele penale,
la şedinţa de judecată, poate participa procurorul care a efectuat urmărirea penală sau alt procuror
desemnat de conducătorul parchetului.
Potrivit art.45 alin.3 din Codul de procedură civilă, procurorul poate pune concluzii în orice
proces civil, în oricare faza a acestuia, dacă apreciază că este necesar pentru apărarea ordinii de
drept, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Sunt cazuri expres prevăzute de lege când
participarea procurorului la procesul civil este obligatorie, absenţa sa atrăgând nulitatea hotărârii
judecătoreşti pronunţate în aceste condiţii ( cererea privind punerea sub interdicţie a unei
persoane, judecarea cererilor de expropriere, judecarea apelului sau recursului declarat în materia
desenelor şi modelelor industriale etc. ).
82
În cazul recursului în interesul legii, legitimarea procesuală pentru promovarea acestuia revine numai
procurolului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

52
 h. acţionează pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii, sub
coordonarea ministrului justiţiei, pentru realizarea unitară a
politicii penale a statului;
i. studiază cauzele care generează sau favorizează criminalitatea,
elaborează şi prezintă ministrului justiţiei propuneri în vederea
eliminării acestora, precum şi pentru perfecţionarea legislaţiei în
domeniu;
j. exercită orice alte atribuţii prevăzute de lege.

PARTEA III a

Statutul judecătorilor şi al procurorilor.

Noţiunea de magistratură şi magistrat.

Potrivit dispoziţiilor Legii nr.303/2004, în forma iniţială, din corpul

magistraţilor făceau parte judecătorii, procurorii, constituiţi în parchete şi
magistraţii – asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Potrivit aceloraşi
dispoziţii era asimilat magistraţilor, pe durata funcţiei, personalul de specialitate
juridică din Ministerul Justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii, din Institutul
Naţional de Criminologie şi din Institutul Naţional al Magistraturii.

În prezent Legea nr.303/2004 evită să atribuie în mod explicit calitatea de

magistrat unei categorii profesionale şi se limitează a opera cu noţiunea de
magistratură. Astfel, legiuitorul defineşte magistratura ca fiind activitatea judiciară
desfăşurată de judecători în scopul înfăptuirii justiţiei şi de procurori în scopul
apărării intereselor generale ale societăţii, ordinii de drept, precum şi a drepturilor
şi libertăţilor cetăţenilor83. Modificarea legislativă pare mai mult formală din
moment ce activitatea definită drept magistratură este în continuare atribuită
judecătorilor şi procurorilor, adică aceleaşi categorii cărora, în forma iniţială, legea
le conferea calitatea de magistrat. Prin urmare, nu se poate aprecia că în prezent ar
83

53
fi o greşală terminologică dacă ne-am referi la judecători şi procurori desemnându-
i prin noţiunea generică de magistraţi.

Capitolul 1.

Cariera judecătorilor şi procurorilor.

Secţiunea 1. Admiterea în magistratură. Formarea profesională iniţială

a judecătorilor şi procurorilor.

Modalitatea de recrutare a judecătorilor şi procurorilor are în mod cert o

influenţă asupra independenţei personale a acestor. Există eforturi în mai toate
statele de a găsi un sistem optim de recrutare a magistraţilor care să garanteze
independenţa acestora şi totodată să asigure formarea unui corp profesional de
elită. Dreptul comparat cunoaşte mai multe sisteme de recrutare şi învestire a
magistraţilor:

a. numirea magistraţilor de către organele puterii executive. Sistemul este

criticat pe motiv că ar afecta independenţa personală a magistratului
astfel numit, prezumându-se o anumită obedienţă faţă de puterea care l-a
numit în funcţie. Sistemul se aplică însă cu anumite standarde impuse în
ce priveşte selecţionarea magistraţilor astfel că în general puterea
executivă nu dispune de un drept discreţionar în actul de numire.

b. Alegerea magistraţilor este un sistem ce prezintă avantajul înlăturării

pricolului de aservire a magistraţilor puterii executive. În schimb, critica
acestui sistem are la bază argumentul correct că alegătorii nu au
expertiza necesară pentru a aprecia capacităţile de bun magistrat al
candidatului, de multe ori alegerea fiind bazată pe elemente ce exced
calităţilor profesionale ale acestuia.

c. Recrutarea chiar de către corpul magistraţilor are avantajul că înlătură

posibilitatea aservirii magistraţilor faţă de alte puteri ale statului şi

54
 asigură numirea pe criterii profesionale. Se reproşază acestui sistem că
generează formarea unei caste a magistraţilor.

Sistemul nostru este unul mixt. Competenţele în privinţa recrutării

judecătorilor şi procurorilor sunt îndeplinite de către Consiliului Superior al
Magistraturii, organism ce poate fi considerat ca aparţinând corpului magistraţilor.
Numirea în funcţie a judecătorilor şi procurorilor, cu excepţia celor stagiari, este
realizată de Preşedintele României dar numai la propunerea Consiliului Superior al
Magistraturii. Sistemul adoptat acorda intaietate Consiliului Superior al
Magistraturii, care este competent in ce priveste impunerea criteriilor de pregatire
profesionala avute in vedere la selectarea judecatorilor si procurorilor, actul de
numire fiind conditionat de propunerea formulata de Consiliul Superior al
Magistraturii.

Sistemul adoptat acorda intaietate organului profesional si in cazul unui

conflict cu reprezentantul puterii executive in privinta numirii in functie a
judecatorilor sau procurorilor. Astfel, Presedintele Romaniei poate refuza o
singura data numirea judecatorilor si procurorilor propusi de catre Consiliul
Superior al Magistraturii. Refuzul trebuie sa fie motivat. In aceasta situatie, daca
Consiliul Superior al Magistraturii sustine propunerea initiala, trebuie sa motive
optiunea sa iar seful executivului este obligat sa procedeze la numire, actul sau
devenind unul formal.

Recrutarea judecătorilor şi procurorilor se face, in principiu, prin concurs.

Exista doua modalitati de recrutare a judecatorilor si procurorilor:

a. recrutarea şi formarea profesională iniţială în vederea ocupării

funcţiei de judecator sau procuror prin absolvirea cursurilor
Institutului Naţional al Magistraturii;

b. recrutarea directa, prin primirea in magistratura a persoanelor cu

vechime in alte profesii juridice.

55
 a. Recrutarea prin admiterea urmata de formarea profesionala in cadrul
Institutului National al Magistraturii constituie sau ar trebui sa constituie mijlocul
principal pentru formarea corpului de magistrati.

Admiterea la Institutul Naţional al Magistraturii se face pe bază de

concurs84. Consiliul Superior al Magistraturii stabileste in fiecare an numarul de
cursanti in functie de numarul de posturi vacante de judecatori si procurori.

La concursul organizat in vederea admiterii la Institutul National al

Magistraturii care se poate înscrise persoana care are cetăţenie română, domiciliul
în România şi capacitate deplină de exerciţiu, este licenţiată în drept, nu are
antecedente penale, nu are cazier fiscal şi se bucură de o bună reputaţie, cunoaşte
limba română şi este aptă din punct de vedere medical şi psihologic pentru
exercitarea funcţiei de magistrat85.

Cursanţii Institutului Naţional al Magistraturii au calitatea de auditori de

justiţie. Durata cursurilor de formare profesională a auditorilor de justiţie este de 2
ani. După primul an de cursuri, auditorii de justiţie vor opta, în ordinea mediilor şi
în raport de numărul posturilor, pentru funcţia de judecător sau procuror.

În perioada cursurilor, auditorii de justiţie efectuează stagii de practică în

cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, asistă la şedinţele de judecată şi la
activitatea de urmărire penală, pentru a cunoaşte în mod direct activităţile pe care
le desfăşoară magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate.

Programul de formare profesională a auditorilor de justiţie se aprobă de

Consiliul Superior al Magistraturii, la propunerea Institutului Naţional al
Magistraturii.

După încheierea cursurilor în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii,

auditorii de justiţie susţin un examen de absolvire ce constă în probe teoretice şi

84
Concursul de admitere se organizeaza anual.
85
Comisia medicală se stabileşte prin ordin comun al ministrului justiţiei şi ministrului
sănătăţii.

56
practice prin care se verifică însuşirea cunoştinţelor necesare exercitării funcţiei
de judecător sau procuror86.

Perioada în care o persoană a avut calitatea de auditor de justiţie, dacă a

promovat examenul de absolvire, constituie vechime în magistratură.

Auditorii de justiţie care promovează examenul de absolvire vor fi numiţi,

de regulă, în funcţiile pentru care au optat după primul an de cursuri. Auditorii de
justiţie care nu promovează examenul de absolvire se pot prezenta încă o dată
pentru susţinerea acestuia la următoarea sesiune. În cazul în care auditorul de
justiţie nu se prezintă, în mod nejustificat, la examen sau nu promovează examenul
nici în a doua sesiune, el nu poate fi numit magistrat şi va fi obligat să restituie
indemnizaţia87 şi cheltuielile de şcolarizare.

Absolventii Institutului National al Magistraturii sunt obligati sa

indeplineasca functia de judecator sau procuror timp de 6 ani. In cazul in care va fi
eliberat din functie inainte de aceasta perioada la initiativa sa ori din motive
imputabile, ii revine obligatia de a restitui bursa de auditor de justitie si cheltuielile
de scolarizare efectuate cu formarea sa, proportional cu perioada ramasa pana la
implinirea termenului de 6 ani.

b. În mod exepţional, pot fi numiţi în magistratură, pe bază de concurs, cei

care au indeplinit functia de judecator, procuror, magistrat – asistent la Inalta
Curte de Casatie si Justitie, care si-au incetat activitatea din motive neimputabile,
personalul de specialitate juridică din Ministerul Justitiei, din Ministerul Public,
din Consiliul Superior al Magistraturii, din Institutul National al Magistraturii si
86
Absolvenţii Institutului Naţional al Magistraturii sunt obligaţi să îndeplinească timp de 6 ani
funcţia de judecător sau de procuror. În cazul în care un magistrat absolvent al Institutului
Naţional al Magistraturii este eliberat din funcţie înainte de expirarea perioadei de 6 ani, din
iniţiativa sa ori din motive care îi sunt imputabile, el este obligat să restituie indemnizaţia de
auditor de justiţie şi cheltuielile de şcolarizare efectuate cu formarea sa, proporţional cu timpul
rămas până la împlinirea termenului de 6 ani.
87
Pe durata cursurilor auditorii de justiţie beneficiază de o indemnizaţie lunară corespunzătoare
funcţiei de magistrat stagiar, în raport cu vechimea pe care o au ca auditori. Indemnizaţia are
regimul juridic al unui drept salarial şi se plăteşte dintr-un fond prevăzut în bugetul annual
aprobat al Consiliului Superior al Magistraturii.

57
din Institutul National de Criminologie, precum şi avocaţii, notarii, asistenţii
judiciari, consilierii juridici, persoanele care au îndeplinit funcţii de specialitate
juridică în aparatul Parlamentului, Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului, Curţii
Constituţionale, Avocatului Poporului, Curţii de Conturi sau al Consiliului
Legislativ, cadrele didactice din invatamantul juridic superior acreditat, cu o
vechime de specialitate de cel puţin 5 ani.

Exista posibilitatea cu totul exceptionala de a se accede in magistratura fara

concurs in cazul unor persoane care au indeplinit functii ce ii recomanda ca avand
o pregatire profesionala compatibila cu calitatea de judecator sau procuror. Legea
le enumera in mod limitativ:

- cei care au indeplinit functia de judecator sau procuror cel

putin 10 ani si care s-au incetat activitatea din motive
neimputabile88. Acestia pot fi numiti la instante sau parchete
de acelasi grad cu cele la care au functionat, cu exceptia
Inaltei Curti de Casatie si Justitie;

- cei care au indeplinit functia de magistrat-asistent la Inalta

Curte de Casatie si Justitie cel putin 10 ani si care s-au
incetat activitatea din motive neimputabile89. Ei pot fi numit
la judecatorii sau parchetele de pe langa aceste instante.

In cazul acestor categoriilor de pesoane enumerate anterior, accesul in

magistratura se face in baza unui interviu sustinut in fata sectiei corespunzatoare
din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

In privinta tuturor persoanelor care acced in magistratura in alt mod decat

formarea initiala in cadrul Institutului National al Magistraturii, se instituie
obligatia legala de a urma un curs de formare profesionala in cadrul Institutului

88
Conditia este considerate indeplinita si in cazul cumularii vechimii in functia de
judecator, procuror sau in profesia de avocat.
89
Ibidem.

58
National al Magistraturii pe o perioada de 6 luni. Cursul are menirea de a face
posibila asimilarea unor constistinte ce tin de specificul activitatii de judecator sau
procuror dar si cunoasterea elementelor de drept comunitar. Dupa efectuarea
cursului, persoanele care au fost primite in magistartura fara examen sunt obligate
sa sustina un examen pentru verificarea cunostintelor. Nepromovarea acestui
examen atrage eliberarea din functia de judecator sau procuror si obligatia de a
restitui indemnizatiile primite pe perioada cursurilor.

Legea crează un statut special judecatorilor Curtii Constitutionale care, la

data numirii, aveau functia de judecator sau procuror. La incetarea mandatului la
Curtea Constitutionala, acestia au dreptul sa revina la postul detinut anterior.

Secţiunea 2. Judecătorii şi procurorii stagiari.

Judecătorii şi procurorii stagiari sunt numiţi în funcţie de către Consiliul

Superior al Magistraturii, pe baza mediei generale, obţinută prin însumarea celor 3
medii de la sfârşitul fiecărui an de studiu şi de la examenul de absolvire a
Institutului Naţional al Magistraturii. Aceştia nu pot funcţiona decât la judecătorii
sau la parchetele de pe lângă acestea.

Durata stagiului este de 1 an. În această perioadă judecătorii şi procurorii

stagiari sunt obligaţi să continue formarea profesională, sub coordonarea unui
judecător sau procuror desemnat de preşedintele judecătoriei sau, după caz, de
prim-procurorul parchetului de pe lângă această instanţă.

În ce priveşte competenţa funcţională, judecătorii stagiari vor putea să ia

parte la activitatea de judecată dar numai în următoarele cazuri:

a. judecătorii stagiari – cererile privind pensiile de întreţinere, cererile

privind înregistrările şi rectificările în registrele de stare civilă, cererile privind
popririle, învestirea cu formulă executorie şi luarea unor măsuri asigurătorii;
litigiile patrimoniale având ca obiect plata unei sume de bani sau predarea unui
bun, în cazul în care valoarea obiectului litigiului nu depăşeşte 10.000 RON;

59
plângerile împotriva proceselor-verbale de contravenţie şi de aplicare a
sancţiunilor contravenţionale; somaţia de plată, reabilitarea; constatarea
intervenirii amnistiei ori graţierii; infracţiunile în legătură cu care se sesizează
direct instanţa judecătorească90.
b. procurorii stagiari – au dreptul să pună concluzii în instanţă, să
efectueze şi să semneze acte procedurale, sub coordonarea unui procuror care se
bucură de stabilitate. Soluţiile procurorilor stagiari sunt contrasemnate de
procurorii care îi coordonează.
După parcurgerea perioadei de stagiu, judecătorii şi procurorii stagiari sunt
obligaţi să se prezinte la examenul de capacitate. În cazul în care magistratul
stagiar este respins la examenul de capacitate, este obligat să se înscrie la sesiunea
următoare. Lipsa nejustificată de la examenul de capacitate sau respingerea la
două sesiuni atrage pierderea calităţii de judecător sau procuror stagiar. Dacă
absenţa de la examen este datorată unor motive justificate, se poate susţine
examenul dacă de la încheierea stagiului până la data fixată pentru examen nu au
trecut mai mult de 2 ani, în caz contrar, persoana în cauză trebuind să efectueze
din nou stagiu prevăzut de lege.

Examenul de capacitate se organizează anual de către Consiliul Superior al

Magistarturii, prin intermediul Institutului Naţional al Magistraturii91.

Conţinutul examenului de capacitate, constând în verificarea conoştinţelor

teoretice şi practice prin probe scrise şi orale, este stabilit de Legea privind statutul
judecătorilor şi procurorilor: probele cu caracter teoretic au ca obiect fundamentele
constituţionale ale statului de drept, instituţiile de bază ale dreptului, organizarea
judiciară şi Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor iar probele cu
caracter practic constau în soluţionarea de speţe şi întocmirea de acte judiciare,
distincte pentru procurori şi judecători, în funcţie de specificul activităţii acestora.

90
91

60
 Comisiile de examinare sunt numite de către Consiliul Superior al
Magistraturii, la propunerea Institutului Naţional al Magistarturii şi sunt compuse,
pentru judecători - din judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecători
de la curţile de apel, formatori de la Institutul Naţional al Magistraturii şi pentru
procurori – din procurori de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie, procurori de la parchetele de pe lângă curţile de apel şi formatori de la
Institutul Naţional al Magistraturii. În ce priveşte disciplinele care formează
obiectul examinării, acestea se determină prin Regulamentul de organizare a
examenului de capacitate, elaborat de Consiliul Superior al Magistraturii. Acelaşi
Regulament stabileşte şi media minimă de promovare a examenului.

După validarea examenului de capacitate de către Consiliul Superior al

Magistraturii92, prin grija acestui organism, se publică în Monitorul Oficial şi se
afişază la sediile instanţelor şi parchetelor lista posturilor vacante de la judecătorii
şi parchetele de pe lângă aceste instanţe. Candidaţii declaraţi admişi la examenul
de capacitate au dreptul, în ordinea mediilor, să-şi aleagă posturile în termen de 15
zile de la publicarea acestora în Monitorul Oficial al României93. Alegerea este
supusă regulii conform căreia judecătorii stagiari pot opta numai pentru posturi de
judecători, iar procurorii stagiari numai pentru posturi de procurori. Candidaţilor
care nu au optat în termenul legal li se propune, din oficiu, un post de către
Consiliul Superior al Magistraturii. Refuzul de a accepta propunerea este
considerat demisie.

Secţiunea 3. Numirea, promovarea, delegarea, detaşarea şi transferul

judecătorilor şi procurorilor.

3.1. Numirea în funcţie a judecătorilor şi procurorilor.

92
Consiliul Superior al Magistraturii poate invalida, în tot sau în parte, examenul de
capacitate în cazurile în care constată că nu au fost respectate condiţiile prevăzute de lege
şi regulament privind organizarea examenului sau că există dovada săvârşirii unor fraude.
93
La medii egale are prioritate la alegerea postului în orninea următoare: canditatul care
este titular al diplomei de doctor în drept, cel care are o vechime mai mare în
magistratură, cel care funcţionează la instanţa sau parchetul pentru care a optat.

61
 Judecătorii inamovibili şi procurorii, care se bucură de stabilitate, sunt
numiţi de Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al
Magistraturii94.

Înainte de a începe să-şi exercite funcţia, cu ocazia citirii actului de numire,

judecătorii şi procurorii depun jurământ în faţa magistraţilor instanţei sau ai
parchetului la carea a fost numit. Jurământul se depune în forma solemnă
prevăzută de art.34 alin.1 din legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
Nedepunerea jurământului atrage, de drept, nulitatea numirii în funcţie. Actele
efectuate de magistrat înainte de depunerea jurământului sunt nule95.

3.2. Promovarea şi numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi

procurorilor.

3.2.1. Promovarea judecătorilor şi procurorilor în funcţii de execuţie la

tribunale, curţi de apel şi la parchete.

Promovarea magistraţilor în funcţii de execuţie se face numai prin concurs

organizat la nivel naţional de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul
Naţional al Magistraturii, în limita posturilor vacante existente la instanţe şi
parchete.

Promovarea magistraţilor se face numai cu consimţământul acestora.

Pentru a putea participa la concursul de promovare judecătorii sau

procurorii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii a căror verificare revine
Consiliului Superior al Magistraturii:

- în ultimii 3 ani înaintea concursului au avut calificativul ,, foarte

bine ’’ şi n-au săvârşit abateri disciplinare;

94
Vezi supra., p. , condiţiile pentru numirea în magistratură.
95
A se vedea şi opinia exprimate de I.Leş, Instituţii, p.182.

62
 - îndeplinesc următoarele condiţii de vechime: 5 ani vechime în
funcţia de judecător sau procuror96, pentru promovarea la tribunal,
tribunal specializat sau parchetele de pe lângă aceste instanţe; 6 ani
vechime în funcţia de judecător sau procuror, pentru promovarea la
curţile de apel sau la parchetele de pe lângă aceste instanţe; 8 ani
de vechime în funcţia de judecător sau procuror, pentru
promovarea în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie.
Legea prevede şi posibilitatea promovării pe loc în limita numărului de
locuri aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii. În acest caz, magistraţii
vor dobândi drepturile aferente funcţiei în care promovează dar nu vor fi obligaţi
să schimbe instanţa la care au funcţionat înainte de promovare.

3.2.2. Numirea în funcţiile de conducere din cadrul judecătoriilor,

tribunalelor, curţilor de apel şi parchetelor.

Numirea în funcţiile de conducere la instanţele judecătoreşti şi parchete se

face pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată, pe baza
unui concurs sau examen organizat de Consiliul Superior al Magistraturii prin
Institutul Naţional al Magistraturii.

Magistraţii care candidează la aceste funcţii trebuie să fi obţinut

calificativul ,, foarte bine’’ la ultima evaluare, nu au fost sancţionaţi disciplinar în
ultimii 3 ani şi îndeplinesc următoarele condiţii de vechime în funcţia de
magistrat:

- 5 ani în magistratură, pentru funcţia de preşedinte şi

vicepreşedinte de judecătorie, prim-procuror al parchetului
de pe lângă judecătorie şi adjunct al acestuia;

96
La calcularea vechimii se ia în considerare şi perioada în care judecătorul sau
procurorul în cauză a fost avocat.

63
 - 6 ani în magistratură, pentru funcţia de preşedinte,
vicepreşedinte şi preşedinte de secţie de tribunal sau tribunal
specializat sau prim-procuror, adjunct al acestuia ori
procuror şef de secţie la parchetele de pe lângă aceste
instanţe;
- 8 ani în magistratură97, pentru funcţia de preşedinte,
vicepreşedinte, preşedinte secţie la curtea de apel, procuror
general al parchetului de pe lângă curtea de apel şi adjunct
al acestuia, procuror şef de secţie al parchetului de pe lângă
curtea de apel.
Nu pot fi numiţi în funcţii de conducere judecătorii sau procurorii care au
făcut parte din serviciile de informaţii înainte de 1990 sau au colaborat cu acestea
ori cei care au un interes personal, ce influenţează sau ar putea influenţa
îndeplinirea cu obiectivitate şi imparţialitate a atribuţiilor prevăzute de lege. Pentru
îndeplinirea acestor două condiţii legea impune celor care participă la examenul
sau concursul de numire într-o funcţie de conducere să dea o declaraţie pe propria
răspundere din care să rezulte că nu au făcut parte din serviciile de informaţii
înainte de 1990 şi nici nu au colaborat cu acestea, precum şi o declaraţie de
interese. De asemenea, înainte de numirea în funcţie, Consiliul Naţional pentru
Studierea Arhivelor Securităţii verifică şi comunică, în 15 zile de la solicitarea
Consiliului Superior al Magistraturii, dacă judecătorul sau procurorul în cauză a
făcut parte din serviciile de informaţii înainte de 1990 sau a colaborat cu acestea.
Concursul sau examenul constă în prezentarea unui unui proiect referitor la
exercitarea atributiilor specifice functiei de conducere si in probe scrise privind
managementul, comunicarea, resursele umane, capacitatea candidatului de a lua
decizii si de a-si asuma raspunderea, rezistenta la stres si un test psihologic.

97
La calcularea vechimii se ia în considerare şi perioada în care judecătorul sau
procurorul în cauză a fost avocat.

64
 3.2.3. Promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie şi accesul la funcţiile de conducere din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie
şi Justiţie şi al Parchetului de pe lângă această instanţă.

Promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se

face de către Consiliul Superior al Magistraturii pe baza unui raport consultativ
întocmit de colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Îşi pot depune candidaturile pentru funcţia de judecător la Înalta Curte de

Casaţie şi Justiţie judecătorii sau procurorii care îndeplinesc următoarele condiţii:

- au îndeplinit funcţia de judecător în ultimii 2 ani la tribunale sau

curţi de apel98;
- au obţinut calificativul foarte bine la ultima evaluare;
- nu au fost sancţionaţi disciplinar;
- s-au remarcat în activitatea profesională;
- au o vechime în funcţia de judecător sau procuror de cel puţin12
ani.
Preşedintele, vicepreşedintele şi preşedinţii de secţii ai Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie sunt numiţi pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o
singură dată, de către Preşedintele României, la propunerea Consiliul Superior al
Magistraturii, dintre judecătorii acestei instanţe care au funcţionat la această
instanţă cel puţin 2 ani. Preşedintele României nu poate refuza numirea în funcţiile
de conducere arătate decât motivat, aducând la cunoştinţa Consiliului Superior al
Magistraturii.

Revocarea din funcţiile de conducere ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

se face de către Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al

98
Textul care impune această condiţie – art.52 alin.1 din Legea nr.303/2004 a fost declarat neconstituţional
prin decizia nr.886/2006 a Curţii Constituţionale întrucât era discriminator în raport cu procurorii, care
potrivit Constituţiei au statut de magistraţi la fel ca şi judecătorii. Prin urmare, în cazul celor care îndeplinit
funcţia de procuror, condiţia de a fi îndeplinit funcţia de judecător în ultimii 2 ani la tribunale sau curţi de
apel nu se aplică.

65
Magistraturii, pentru motivele expres prevăzute de lege99. Consiliul Superior al
Magistraturii se poate sesiza din oficiu, la cererea unei treimi din numărul
membrilor sau la cererea adunării generale a instanţei.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi

Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul general al Direcţiei
Naţionale Anticorupţie şi adjuncţii acestuia, procurorii şefi de secţie ai acestor
parchete, precum şi procurorul şef al D.I.I.C.O.T. şi adjunţii acestora, sunt numiţi
pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată, de către
Preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul Consiliului
Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în
funcţia de judecător sau procuror. Preşedintele poate refuza motivat numirea,
aducând la cunoştinţa publicului motivele refuzului.

Cei care urmează a fi numiţi în aceste funcţii trebuie să îndeplinească şi

condiţiile de necolaborare cu serviciile de informaţii şi inexistenţa intereselor care
ar putea influenţa modul de exercitare a funcţiei, prevăzute în şi în cazul
promovării în funcţii de conducere la celelalte instanţe sau parchete.

Revocarea din funcţie a procurorilor cu funcţiile de conducere arătate

anterior se face de către Preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei,
cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, pentru motive arătate la art. 51
alin.2 din Legea nr.303/2004100.

Promovarea în celelalte funcţii de conducere în cadrul Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, se
face de către Consiliul Superior al Magistraturii, la propunerea procurorului
general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau a
procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Durata numirii este de 3 ani,
99
În cazul în care nu mai îndepliniesc una dintre condiţiile necesare pentru numirea în funcţie; în
cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor manageriale privind organizarea eficientă,
comportamentul şi comunicarea, asumarea responsabilităţilor şi aptitudinile manageriale;în cazul
aplicării uneia dintre sancţiunile disciplinare.
100

66
cu posibilitatea reînvestirii o singură dată. Pentru numirea în aceste funcţii este
este necesar ca procurorul să îndeplinească condiţiile de necolaborare cu serviciile
de informaţii şi de inexistenţa a intereselor de natură să influenţeze modul de
exercitare a funcţiei şi să aibe recomandarea conducătorului secţiei ori, după caz,
direcţiei din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau
Direcţiei Naţionale Anticorupţie, unde urmează să fie numit.

Revocarea din funcţie se poate face de către Consiliul Superior al

Magistraturii, la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie sau a procurorului şef al Direcţiei Naţionale
Anticorupţie. Motivele de revocare sunt aceleaşi ca şi în cazul celorlalte funcţii de
conducere101. Popunerea de revocare poate fi formulată din oficiu sau la sesizarea
adunărilor generale sau a conducătorilor secţiilor sau al direcţiei din cadrul
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau Direcţiei Naţionale
Anticorupţie.

3.3. Delegarea, detaşarea şi transferul magistraţilor.

Toate cele trei instituţii au ca efect schimbarea, temporară sau definitivă, a

instanţei sau parchetului ori chiar a specificului activităţii, motiv pentru care
legiuitorul le abordează cu o corectă precauţie, necesară pentru a împiedica ca
aplicarea concretă a acestora să nu degenereze în acte care să afecteze
independenţa magistratului.

Caracteristica principală şi comună a celor trei instituţii o reprezintă faptul

că măsurile ce le cuprind nu pot fi aplicate decât cu acordul magistratului în cauză.

3.3.1. Delegarea.

a. Delegarea judecătorilor se poate dispune în cazul în care o judecătorie,

un tribunal sau un tribunal specializat nu poate funcţiona normal din cauza

101

67
absenţei temporare a unor judecători, existenţei unor posturi vacante sau altor
asemenea cauze.

Delegarea este un act ce poate interveni numai cu acordul judecătorilor.

În cazul judecătoriilor, tribunalelor şi tribunalelor specializate, delegarea se

dispune de către preşedintele curţii de apel, la propunerea preşedintelui respectivei
instanţe din circumscripţia acelei curţi de apel. În cazul curţilor de apel, delegarea
se dispune de către secţia pentru judecători a Consiliul Superior al Magistraturii, la
solicitarea preşedintelui respectivei curţi de apel.

b. În cazul procurorilor, aceştia pot fi delegaţi în interes de serviciu cu

acordul scris al acestora, de către procurorul general al Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În toate cazurile delegarea are un caracter esenţialmente temporar, putându-

se dispune pe o perioadă de cel mult 90 de zile şi poate fi prelungită cu acordul
magistratului cel mult 90 de zile într-un an.

Pe întrega perioadă a delegării, magistraţii beneficiază de toate drepturile

prevăzute de lege pentru funcţia în care sunt delegaţi. În cazul în care salariul şi
celelalte drepturi băneşti aferente funcţiei în care este delegat sunt inferioare,
magistratul îşi păstrează indemnizaţia lunară şi celelalte drepturile băneşti.

3.3.2. Detaşarea.

Consiliul Superior al Magistraturii poate dispune detaşarea judecătorilor

sau procurorilor, numai cu acordul scris al acestora, la alte instanţe sau parchete, la
Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Naţional al Magistraturii, Ministerul
Justiţiei sau la unităţile subordonate acestuia ori la alte autorităţi publice, în orice
funcţii, inclusive cele de demnitate publică numite, la solicitarea acestor instituţii.

Detaşarea se dispune pe o perioadă cuprinsă între 6 luni şi 3 ani şi poate fi

prelungită, cu acordul scris al magistratului, pe o perioadă de până la 3 ani.

68
 Pe toată durata detaşării, judecătorii şi procurorii îşi păstrează calitatea de
judecător saau procuror şi beneficiază de toate drepturile funcţiei în care a fost
detaşat. În cazul în care salariul şi celelalte drepturi băneşti aferente funcţiei în
care este detaşat sunt inferioare, magistratul îşi păstrează indemnizaţia lunară şi
celelalte drepturile băneşti.

Perioada în care este detaşat constituie vechime în funcţia de judecător sau

procuror.

Delegarea şi detaşarea nu se pot face la instanţe sau parchete de nivel

superior celor la care magistratul are dreptul să funcţioneze potrivit legii.

3.3.3. Transferul.

Transferul magistraţilor de la o instanţă la altă instanţă sau de la un parchet

la alt parchet ori la o instituţie publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de
Consiliul Superior al Magistraturii. La cererea motivată, judecătorii pot fi numiţi
în funcţia de procuror, iar procurorii în funcţia de judecător, prin decret al
Preşedintelui României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii102, cu
respectarea condiţiilor de vechime impuse de legea de organizare judiciară. Rolul
principal în cazul transferului îi revine, aşa cum era şi normal, Consiliului Superior
al Magistraturii, deoarece pentru numirea în funcţiile de judecător sau procuror
candidaţii vor susţine un interviu. Procurorii care urmează a fi numiţi în funcţia de
judecători ca urmare a transferului vor susţine interviul în faţa secţiei pentru
judecători a Consiliului Superior al Magistraturii iar judecătorii care urmează a fi
numiţi prin transfer în funcţia de procurori vor susţine interviul în faţa secţiei
pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

Secţiunea 4. Drepturile şi îndatoririle magistraţilor. Incompatibilităţi şi

interdicţii.

102

69
 Natura activităţii magistraţilor impune independenţă personală103, un grad
înalt de calificare, o răspundere mult peste limitele obişnuite în cazul funcţiilor
publice şi, ceea ce este cel mai delicat, o anumită conduită socială care să
corespundă aşteptărilor societăţii şi care să contribuie la încrederea mebrilor
acesteia atât justiţie cât şi în persoana celor care contribuie la realizarea ei. Aceste
aspecte stau la baza reglementării drepturilor şi obligaţiilor magistraţilor. Se va
observa că sunt pe deplin justificate acele drepturi cu caracter patrimonial pe care
magistraţii le au potrivit legii, deoarece numai în acest fel poate fi asigurată
independenţa economică a acestora, fără de care ar fi iluzoriu orice discurs despre
independenţa decizională a judecătorilor sau procurorilor. De asemenea,
interdicţiile la care sunt constrânşi magistraţii, chiar dacă par a le impune obligaţii
de conduită socială ce depăşesc de multe ori pe cele impuse altor funcţii publice,
sunt necesare pentru a asigura că încrederea societăţii în actul de justiţie nu ar fi
afectată de percepţia comportamentului celor care compun corpul magistraţilor.

Sistemul de drepturi şi obligaţii ce revin magistraţilor este reglementat

astfel încât să corespundă exigenţelor sporite pe care societatea le are faţă de cei
care sunt chemaţi să realizeze actul de justiţie dar şi pentru acrea acestora un statut
social compatibil cu responsabilităţile ce le revin.

4.1. Drepturile magistraţilor.

4.1.1. Noţiunea de inamovibilitate.

Judecătorii numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili. Procurorii

numiţi de Preşedintele României se bucură de stabilitate şi sunt independenţi, în
condiţiile legii.

103

70
 Legea nu formulează o definiţie a noţiunii de inamovibilitate. În doctrină,
inamovibilitatea a fost definită drept un complex de drepturi care asigură pe
judecător că nu poate face obiectul unei măsuri individuale luate de puterea
executivă în contra sa, în afară de cazurile expres prevăzute de lege104. Astfel
definită, inamovibilitatea apare ca o protecţie contra unui eventual arbitrariu din
partea puterii executive, garantând serenitatea judecătorului.

Inamovibilitatea este atribuită numai judecătorilor. Se pare că principiul

subordonării ierarhice, specific organizării Ministerului Public, a determinat în
mod tradiţional105 excluderea procurorilor de la beneficiu inamovibilităţii. Cu toate
acestea, rolul deosebit pe care procurorul îl joacă în procesul de realizare a actului
de justiţie şi măsurile destul de grave pe care are competenţa să le adopte sunt
aspecte ce determină ca acestea să nu fie lăsat în voia capriciilor puterii executive.
Astfel, deşi nu i se atribuie inamovibilitatea, în cazul procurorilor s-a creat un
statut care împrumută unele drepturi cuprinse în conceptul de inamovibilitate ( în
ce priveşte promovarea, delegarea, detaşarea, transferul, suspendarea şi încetarea
din funcţie ). Acest statut a fost exprimat prin noţiunea de stabilitate în funcţie.

Se poate aprecia că inamovibilitatea este o garanţie a independenţei

judecătorilor care se prezintă ca un drept complex din care decurg toate atributele
relative la statutul magistraţilor: transferarea106, avansarea107, delegarea108,
detaşarea109, suspendarea şi eliberarea din funcţie110. Tot în categoria de drepturilor
cuprinse în conceptul de inamovibilitate sunt şi acelea care stabilesc că judecătorii
şi procurorii pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi preventiv numai cu
încuviinţarea secţiilor corespunzătoare ale Consiliului Superior al Magistraturii.

R.Perrot, Institutions judiciares, p.301.

104

105
Aceeaşi soluţie legislativă este cunoscută şi în Franţa, unde inamovibilitatea este
recunoscută numai magistraţilor ordinului judiciar iar nu şi magistraţilor ministerului
public. A se vedea, P.Perrot, Institutions judiciares, p.302.
106
107
108

109
110

71
Numai în caz de infracţiune flagrantă, aceştia pot fi reţinuţi şi percheziţionaţi,
Consiliul Superior al Magistraturii fiind informat de îndată de organul care a
dispus măsura.

4.1.2. Drepturi patrimoniale.

Magistraţii au dreptul la o remuneraţie stabilită în raport de nivelul instanţei

sau al parchetului, cu funcţia deţinută, cu vechimea în magistratură şi alte criterii
prevăzute de lege. Salarizarea judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se
stabileşte prin legea privind indemnizaţiile pentru persoanele care ocupă funcţii de
demnitate publică. Salarizarea judecătorilor şi procurorilor militari111 se asigură de
Ministerul Apărării Naţionale.

În scopul asigurării independenţei economice a magistraţilor legea le acordă

acestora şi alte drepturi cu caracter patrimonial: asigurare pentru risc profesional,
pentru viaţă, sănătate şi bunuri, asistenţă medicală gratuită, medicamente şi
proteze, dreptul la atribuirea locuinţelor e serviciu112. Magistraţii beneficiază anual
de 6 călătorii în ţară dus-întors, gratuite, la transportul pe calea ferată clasa I, auto,
naval şi aerian.

Judecătorii şi procurorii cu o vechime de cel puţin 25 de ani în magistratură

beneficiază, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu, în
cuantum de 80% din media veniturilor brute realizate în ultimile 12 luni de
activitate înainte de data pensionării. Pentru fiecare an care depăşeşte vechimea în
magistratură arătată anterior se adaugă la cuantumul pensiei câte 1% din venit, fără
a se putea depăşi venitul brut avut la data pensionării. Judecătorii şi procurorii
militari pot opta între pensia de serviciu şi pensia militară de serviciu.

111
Judecătorii şi procurorii militari sunt militari activi şi au toate drepturile şi obligaţiile
ce decurg din acesată calitate.
112
Locuintele de serviciu aflate in proprietatea sau administrarea Ministerului Justitiei si
unitatilor subordonate, precum si cele aflate in proprietatea sau in administrarea
Ministerului Public nu pot fi cumparate de judecatori, procurori sau orice alti salariati ai
acestor institutii.

72
 4.1.3. Alte drepturi ale judecătorilor şi procurorilor.

Judecătorii şi procurorii au dreptul de a fi apăraţi împotriva oricărui act ce

le-ar putea afecta independenţa sau imparţialitatea ori ar crea suspiciuni cu privire
la acestea. Judecătorii sau procurorii care consideră că independenta si
impartialitatea le sunt afectate in orice mod prin acte de imixtiune in activitatea
profesionala se pot adresa Consiliului Superior al Magistraturii, care are dreptul şi
obligaţia de a lua măsurile necesare.

Datorită faptului că în multe cazuri activitatea judecătorilor şi procurorilor

implică afectarea unor medii infracţionale sau lezarea unor interese contrare
societăţii şi ordinii de drept, legea recunoaşte acestora dreptul de a li se asigura
măsuri speciale de protecţie împotriva ameninţărilor, violenţelor sau oricăror fapte
care îi pun în pericol pe ei, familiile sau bunurile lor113.

Magistraţilor le este recunoscut dreptul la asociere în interes profesional. Ei

sunt liberi să organizeze sau să adere la organizaţii profesionale locale, naţionale
sau internaţionale, în scopul apărării intereselor lor profesionale. De asemenea
judecătorii şi procurorii pot fi membri ai societăţilor ştiinţifice sau academice, a
altor persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial.

4.2. Obligaţiile magistraţilor.

Îndatoririle de care sunt ţinuţi magistraţii sunt de ordin profesional, menite

să garanteze buna exercitare de către aceştia a funcţiei judiciare şi de ordin social,
transpuse într-o serie de incompatibilităţi şi interdicţii, menite să păstreze
independenţa, imparţialitatea, obiectivitatea, demnitatea şi onoarea membrilor
corpului magistraţilor.

4.2.1. Indatoriri profesionale ale magistraţilor.

113

73
 Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să rezolve lucrările în termenele
stabilite şi să soluţioneze cauzele în termen rezonabil114, în funcţie de
complexitatea lor.

Judecătorii şi procurorii au obligaţia de a păstra secretul professional,

secretul deliberărilor şi al voturilor la care a participat, inclusiv după încetarea
funcţiei. Astfel, conform obligaţiilor reţinute în Codul deontologic al judecătorilor
şi procurorilor115, judecătorii şi procurorii au obligaţia de a nu dezvălui sau folosi
in alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informaţiile pe care
le-au obţinut în această calitate.

Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca în timpul şedinţelor de judecată să

aibă o ţinută vestimentară corespunzătoare instanţei.

Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să prezinte, în forma şi în termenele

prevăzute de lege, declaraţia de avere şi declaraţia de interese116.

O îndatorire importantă ce revine magistraţilor este aceea de formare

profesională continuă. Necesitatea reglementării unei atare obligaţii decurge din
faptul că inamovibilitatea şi stabilitatea în funcţie de care beneficiază judecătorii şi
procurorii pot determina şi o anumită stare de autosatisfacţie profesională ce s-ar
putea manifesta printr-o lipsă de motivaţie în aprofundarea cunoştinţelor din
domeniul juridic. Un asemenea efect pe care l-ar produce garanţia stabilităţii
funcţiei ar conduce la plafonarea magistartului iar consecinţa ar fi dintre cele mai
nefaste pentru sistemul judiciar şi pentru justiţiabili. Acesta este motivul pentru
care s-a resimţit nevoia ca garanţiile de stabilitate oferite magistraţilor să fie
dublate de îndatoriri ale acestora de a păstra şi a ridica nivelul de competenţă
profesională.

114

115
Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor a fost aprobat prin Hotărârea
Consiliului Superior al Magistraturii nr.328/2004, publicată în M.of. nr.815 din 8
septembrie 2005.
116

74
 Formarea profesională continuă presupune următoarele obligaţii în sarcina
magistraţilor:

- de a participa, cel puţin o dată la 3 ani, la programe de formare

profesională continuă organizate de Institutul Naţional al Magistraturii117, de
instituţii de învăţământ superior din ţară sau din străinătate ori la alte forme de
perfecţionare profesională.

- de a urma un curs intensiv pentru învăţarea sau aprofundarea unei limbi

străine şi un curs intensiv pentru iniţierea sau aprofundarea cunoştinţelor de
operare pe calculator organizate de Institutul Naţional al Magistraturii sau de
instanţele judecătoreşti sau parchete, de instituţii de învăţământ superior din ţară
sau din străinătate, precum şi alte instituţii de specialitate.

În scopul îndeplinirii de către magistraţi a îndatoririi ce le revine în acest

sens, în cadrul fiecărei curţi de apel şi în cadrul fiecărui parchet de pe lângă curtea
de apel se organizează periodic activităţi de formare profesională continuă
constând în consultări, dezbateri, seminarii, sesiuni sau mese rotunde, cu
participarea Institutului Naţional al Magistraturii118.

Activităţile de formare profesională continuă constau în cunoaşterea şi

aprofundarea legislaţiei interne, a documentelor europene şi internaţionale la care
România este parte, a jurisprudenţei instanţelor judecătoreşti şi a Curţii
Constituţionale, a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii
de Justiţie a Comunităţilor Europene, a dreptului comparat, a normelor
deontologice, în abordarea multidisciplinară a instituţiilor cu caracter de noutate,
precum şi în aprofundarea unor limbi străine şi operarea pe calculator. În cadrul
acestor activităţi trebuie să se ţină seama de dinamica procesului legislativ şi de
necesitatea specializării judecătorilor şi procurorilor.

117
Consiliul Superior al Magistraturii aprobă anual, la propunerea Institutului Naţional al
Magistraturii, programul de formare profesională continuă a judecătorilor şi procurorilor.
118
Tematica acestora se aprobă de Consiliul Superior al Magistraturii.

75
 Îndeplinirea de către judecători şi procurori a criteriilor de competenţă şi
performanţă profesională este supusă unei verificări la fiecare 3 ani. Verificarea
presupune evaluarea privind eficienţa, calitatea activităţii şi integritatea, obligaţia
de formare profesională continuă şi absolvirea unor c ursuri de specializare. În
cazul celor care îndeplinesc funcţii de conducere, evaluarea vizează şi modul de
îndeplinire a funcţiilor manageriale.

Evaluarea activităţii se realizează de către comisii constituite prin hotărârea

a Consiliul Superior al Magistraturii potrivit unor criterii stabilite prin
Regulamentul privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi
procurorilor, aprobat prin hotărârea a Consiliului Superior al Magistraturii119.
Comisiile de evaluare întocmesc rapoarte de evaluare a activităţii profesionale a
judecătorilor şi procurorilor, putând acorda unul dintre calificativele ,,foarte
bine’’, ,,bine’’, ,, satisfăcător’’ sau ,, nesatisfăcător’’. Cei care în urma evaluării
primesc calificativul nesatisfăcător, precum şi cei care primesc calificativul
satisfăcător în urma a două evaluări consecutive sunt obligaţi să urmeze pentru o
perioadă între 3 şi 6 luni cursuri speciale organizate de Institutul Naţional al
Magistraturii, care se încheie prin susţinerea unui examen. Judecătorul sau
procurorul care primeşte calificativul nesatisfăcător la două evaluări consecutive
sau cel care nu reuşeşte promovarea examenului susţinut în urma cursurilor special
organizate de Institutul Naţional al Magistraturii este eliberat din funcţie pentru
incapacitate profesională. Eliberarea din funcţie se face de către Preşedintele
României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.

Evoluţia profesională a unui judecător sau procuror este evidenţiată în fişa

dosarului professional, care este întocmit şi păstrat de Consiliul Superior al
Magistraturii. Dosarul professional cuprinde date confidenţiale, la care au acces
însă judecătorii şi procurorii în cauză.

119
A se vedea Regulamentul privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi
procurorilor, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.324/2005,
publicată în M.of. nr.823 din 12 septembrie 2005.

76
 4.2.2. Incompatibilităţi şi interdicţii.

Funcţia de magistrat este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau

privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior. De asemenea,
pot participa ca formatori în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii
Naţionale de Grefieri.

Legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi Codul deontologic

adoptat de Consiliul Superior al Magistraturii, prevăd că magistraţilor le este
interzis:

- să desfăşoare activităţi comerciale, direct sau prin persoane

interpuse;
- să desfăşoare activităţi de arbitraj în litigii civile, comerciale
sau de altă natură;
- să aibă calitatea de asociat sau membru în organele de
conducere, administrare sau control la societăţi civile,
societăţi comerciale, bănci sau instituţii de credit, societăţi
de asigurare ori financiare, companii naţionale, societăţi
naţionale sau regii autonome;
- să aibă calitatea de membru al unui grup de interes
economic
- să participe direct sau prin persoane interpuse la jocuri de
tip piramidal, jocuri de noroc sau sisteme de investiţii pentru
care nu se asigură transparenţa fondurilor.
Magistraţii nu pot face parte din partide politice şi să desfăşoare activităţi
cu caracter politic. De asemenea, în exercitarea funcţiilor, ei trebuie să se abţină de
la exprimarea sau manifestarea convingerilor politice.

77
 Magistraţilor le este interzis să exprime public opinia cu privire la procese
aflate în curs de desfăşurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul,
precum şi să comenteze sau să justifice în presă ori emisiuni audiovizuale
hotărârile sau soluţiile date în dosarele rezolvate de ei.

Magistraţii nu pot să dea consultaţii scrise sau verbale în probleme

litigioase, chiar dacă acestea se află pe rolul altor instanţe sau parchete decât cele
la care funcţionează respectivul magistrat. Ei nu pot îndeplini nici o altă activitate
care, potrivit legii, revine avocatului.

Totuţi, magistraţii pot să acorde asistenţă juridică şi să pledeze în cauzele

lor personale, ale ascendenţilor şi descendenţilor, ale soţilor, precum şi ale
persoanelor puse sub tutela sau curatela lor. Chiar şi în aceste cazuri, magistraţii
nu trebuie să se folosescă de calitate ce o au pentru a influenţa soluţia instanţei de
judecată sau a parchetului şi trebuie să evite a se crea aparenţa că ar putea
influenţa soluţia. De asemenea, relaţiile de familie şi sociale ale judecătorilor şi
procurorilor nu trebuie să influenţeze soluţiile pe care le adoptă în exercitarea
atribuţiilor de serviciu.

Magistraţii pot participa la elaborarea de publicaţii sau studii de

specialitate, a unor lucrări literare sau ştiinţifice sau la emisiuni audiovizuale fără
caracter politic.

Magistraţii mai pot fi membri ai unor comisii de examinare sau de

întocmire a proiectelor de acte normative, a unor documente interne sau
internaţionale, cu acordul conducătorului instanţei sau al parchetului.

Secţiunea 5. Răspunderea magistraţilor.

Potrivit legii privind statutul magistraţilor, aceştia răspund civil, disciplinar,

şi penal.

5.1. Răspunderea civilă.

78
 Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile
judiciare. Sistemul adoptat de legiuitorul român nu acceptă o acţiune directă a
justiţiabilului contra magistratului ce s-ar face vinovat de o eroare judiciară. Faţă
de persoana prejudiciată prin eroare judiciară statul este cel care răspunde
patrimonial. Sistemul adoptat se bazează în primul rand pe faptul că în raport cu
cetăţenii, statul este cel care garantează buna funcţionare a serviciului public al
justiţiei şi orice disfuncţionalitate a sistemului judiciar este imputabilă acestuia. În
al doilea rând, nu este de dorit un sistem care să permită confruntarea judiciară
directă dintre magistrat şi justiţiabilul prejudiciat prin eroarea judiciară comisă.
Această situaţia ar conduce pe de o parte la expunerea excesivă şi, implicit
timorarea magistratului, cu efecte negative asupra capacităţii sale de decizie.
Argumentele prezentate au impus reglementarea unei acţiuni civile numai
împotriva statului, care ulterior se va îndrepta împotriva magistratului conform
prevederilor legale.

a. Codul de procedură penală stabileşte că statul, prin Ministerul Finanţelor

Publice, răspunde pentru repararea pagubei pricinuite în cazul condamnării sau al
luării unei măsuri preventive pe nedrept. Astfel, au dreptul la repararea pagubelor
suferite următoarele categorii de persoane: cea care a fost condamnată definitiv,
dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunţat o hotărâre de achitare; cea care în
cursul procesului penal a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea
în mod nelegal120; persoana care a fost privată de libertate după ce a intervenit
prescripţia, amnistia sau dezincriminarea faptei.

120
Privarea sau restrangerea de libertate in mod nelegal trebuie stabilita, dupa caz, prin
ordonanta a procurorului de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, prin
ordonanta a procurorului de scoatere de sub urmarire penala sau de incetare a urmaririi
penale pentru cauza prevazuta in art. 10 alin. 1 lit. j) C.proc.pen. ori prin hotarare a
instantei de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, prin hotarare
definitiva de achitare sau prin hotarare definitiva de incetare a procesului penal pentru
cauza prevazuta in art. 10 alin. 1 lit. j) C.proc.pen. Potrivit art.10 alin.1 lit.j) actiunea
penala nu poate fi pusa in miscare, iar cand a fost pusa in miscare nu mai poate fi
exercitata daca există autoritate de lucru judecat chiar daca faptei definitiv judecate i s-ar
da o alta incadrare juridica.

79
 Actiunea pentru repararea pagubei poate fi pornita de persoana indreptatita
iar dupa moartea acesteia poate fi continuata sau pornita de catre persoanele care
se aflau in intretinerea sa.

Actiunea poate fi introdusa in termen de 18 luni de la data ramanerii

definitive, dupa caz, a hotararilor instantei de judecata sau a ordonantelor
procurorului. Pentru obtinerea repararii pagubei, persoana indreptatita se poate
adresa tribunalului in a carui circumscriptie domiciliaza, chemand in judecata
civila statul, care este citat prin Ministerul Finanţelor Publice. Actiunea este scutita
de taxa judiciara de timbru.

Reparatia este întotdeauna suportată de stat, prin Ministerul Fianţelor

Publice şi consta in plata unei sume de bani sau, tinandu-se seama de conditiile
celui indreptatit la repararea pagubei si de natura daunei produse, in constituirea
unei rente viagere ori in obligatia ca, pe cheltuiala statului, cel privat de libertate
sau a carui libertate a fost restransa sa fie incredintat unui institut de asistenta
sociala si medicala. Persoanelor indreptatite la repararea pagubei, care inainte de
privarea de libertate erau incadrate in munca, li se calculeaza, la vechimea in
munca stabilita potrivit legii, si timpul cat au fost private de libertate. La stabilirea
intinderii reparatiei se tine seama de durata privarii de libertate sau a restrangerii
de libertate suportate, precum si de consecintele produse asupra persoanei ori
asupra familiei celui privat de libertate sau a carui libertate a fost restransa.

În materie penală, în cazul in care statul a fost obligat la plata reparaţiei

pentru motivele indicate anterior, cat si in situatia in care statul roman a fost
condamnat de catre o instanta internationala, actiunea in regres impotriva aceluia
care, cu rea-credinta sau din grava neglijenta, a provocat situatia generatoare de
daune, este obligatorie.

b. În alte cauze decât cele penale, cererea de reparare a prejudiciilor

materiale cauzate prin erori judiciare nu se va putea exercita decât în cazul în care
s-a stabilit, în prealabil, prin hotărâre judecătorească definitivă, răspunderea penală

80
sau disciplinară a magistratului pentru o faptă săvârşită în cursul judecăţii
procesului şi dacă această faptă este de natură să determine o eroare judiciară.

Nu poate primi repararea pagubei persoana care, în cursul procesului, a

contribuit în orice mod la săvârşirea erorii de către magistrat.

Persoana vătămată se poate îndrepta cu acţiune civilă numai împotriva

statului, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice. Numai după ce prejudiciul a
fost acoperit de stat, acesta se poate îndrepta cu o acţiune în despăgubiri împotriva
magistratului dacă eroarea judiciară cauzatoare de prejudicii a fost săvârşită de
magistrat cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.

Termenul de prescripţie atât în ce priveşte acţiunea contra statului cât şi

acţiunea recursorie a acestuia contra judecătorului sau procurorului ce s-ar face
vinovat de săvârşirea prejudiciului este de un an. În cazul acţiunii contra statului,
termenul începe să curgă de la data la care rămânerii definitive a hotărârii
judecătoreşti prin care s-a stabilit răspunderea penală sau disciplinară a
magistratului121. In cazul acţiunii recursorii, pe care statul o are la dispoziţie
împotriva magistratului care prin fapta sa a determinat eroarea judiciară cauzatoare
de prejudicii, termenul de prescripţie începe să curgă de la data rămânerii
definitive a hotărârii judecătoreşti prin care statul a fost obligat la plata daunelor
produse persoanei prejudiciate prin eroarea judiciară.

5.2. Răspunderea disciplinară.

Magistraţii răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de

serviciu, precum şi pentru faptele care afectează prestigiul justiţiei.

Abaterile disciplinare sunt enunţiativ enumerate în legea privind statutul

magistraţilor. Între acestea putem reţine:

- încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi

şi interdicţii privind magistraţii;

121

81
 - nerespectarea prevederilor cuprinse în codul deontologic al
magistraţilor;
- intervenţiile pentru soluţionarea unor cereri privind
satisfacerea intereselor peronale sau ale membrilor familiei
ori ale altor persoane, precum şi imixtiunea în activitatea
altui magistrat;
- desfăşurarea de activităţi publice cu caracter politic sau
manifestarea convingerilor politice în exercitatrea
atribuţiilor de serviciu;
- nerespectarea secretului deliberării;
- neglijenţa gravă sau repetată în rezolvarea lucrărilor;
- efectuarea cu întârziere a lucrărilor;
- absenţe nemotivate, întârzierea sau plecare de la program, în
mod repetat;
- atitudini ireverenţioase în timpul exercitării atribuţiilor de
serviciu faţă de colegi, avocaţi, experţi, martori sau
justiţiabili.
Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau
prin conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau
conduita necorespunzătoare a unui magistrat, încălcarea obligaţiilor profesionale
în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către acesta a unor abateri
disciplinare.

Sancţiunile disciplinare se aplică de secţiile Consiliului Superior al

Magistraturii, pentru procurori sau judecători, după caz.

Acţiunea disciplinară se exercită de comisiile de disciplină ale Consiliului

Superior al Magistraturii122. Orice sesizare privind activitatea necorespunzătoare a

122

82
unui judecător sau procuror va fi îndreptată la comisiile de disciplină. Acestea se
pot sesiza şi din oficiu cu privire la activitatea magistraţilor.

Acţiunea disciplinară nu poate fi pusă în mişcare fără efectuarea unei

cercetări prealabile, care se realizează de inspectorii din cadrul Serviciului de
inspecţie judiciară pentru judecători sau de Serviciul de inspecţie pentru procurori,
la cererea comisiilor de disciplină. Cercetarea prealabilă are ca scop stabilirea
faptelor şi urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârşite, precum şi orice
alte date concludente din care să se poată aprecia asupra existenţei sau inexistenţei
vinovăţiei. Cercetarea prealabilă se face în mod obligatoriu cu ascultarea celui în
cauză şi cu verificarea apărărilor celui cercetat, care are dreptul să cunoască toate
actele cercetării şi să solicite probe în apărare. Cu toate acestea, refuzul
judecătorului sau procurorului cercetat de a face declaraţii sau de a se prezenta la
cercetări nu împiedică derularea şi încheierea cercetării. Rezultatul cercetării
prealabile este înaintat comisiei de disciplină în termen de 60 de zile de la
înregistrarea sesizării la Consiliul Superior al Magistraturii. În termen de 20 de
zile de la primirea rezultatului cercetării prealabile, comisia de disciplină, în
calitate de titular al acţiunii disciplinare, sesizează secţia corespunzătoare a
Consiliului Superior al Magistraturii, în vederea judecării acţiunii disciplinare sau,
în cazul în care consideră că exercitarea acţiunii disciplinare nu se justifică,
dispune clasarea.

Termenul în care trebuie exercitată acţiunea disciplinară este de un an de la

data săvărşirii abaterii, sub sancţiunea decăderii.

Procedura disciplinară în faţa secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii

se desfăşoară cu citarea judecătorului sau procurorului împotrivă căruia s-a
exercitat acţiunea. Acesta are dreptul să fie reprezentat de un alt judecător sau
procuror sau să fie asistat sau reprezentat de un avocat

Împotriva hotărârii date de acest organism în materie disciplinară,

magistratul poate exercita recurs în termen de 15 zile de la comunicarea. Recursul

83
suspendă executarea hotărârii. Competenţa soluţionării recursului aparţine
Completului de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, hotărârea
acestuia fiind irevocabilă.

Sancţiunile ce se pot aplica pentru abateri disciplinare sunt expres şi

limitativ prevăzute de lege:

- avertismentul;
- diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu până
la 15% pe o perioadă de la o lună la 3 luni;
- mutarea disciplinară pentru o perioadă de la o lună la 3 luni
la o instanţă sau la un parchet, situate în circumscripţia
aceleiaşi curţi de apel ori în circumscripţia aceluiaşi parchet
de pe lângă curtea de apel;
- revocarea din funcţia de conducere ocupată;
- excluderea din magistratură123.
Sancţiunile se aplică în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârşite de
judecător sau procuror şi cu circumstanţele personale ale acestuia.

Secţiunea 6. Magistraţii - asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor reglementează şi statutul

magistraţilor-asistenţi care funcţionează la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Magistraţii – asistenţi participă la şedinţele de judecată ale secţiilor Înaltei

Curţi de Casaţie şi Justiţie şi în această calitate redactează încheierile, participă cu
vot consultativ la deliberări şi redactează hotărâri, aduc la îndeplinire orice alte
sarcini încredinţate de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
vicepreşedintele sau de preşedintele secţiei.

Magistraţii – asistenţi şefi participă la şedinţele de judecată ale secţiilor şi

Completului de 9 judecători, repartizează magistraţii – asistenţi care participă la

123

84
şedinţele de judecată şi asigură ţinerea în bune condiţii a evedenţelor secţiilor şi
realizarea la timp a lucrărilor.

PARTEA a IV a
ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA PROFESIEI DE AVOCAT

Secţiunea 1. Caracterizarea profesiei. Principii si reguli fundamentale de

exercitare a profesiei.
In art. 1 alin.1 din Legea 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei
de avocat, republicata, se stipuleaza ca profesia de avocat este libera şi
independenta, cu organizare şi funcţionare autonome.
Exercitarea profesiei de avocat se face în condiţiile si limitele impuse de
Constituţie, de Legea 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de
avocat, de statutul profesiei, astfel cum a fost acesta adoptat de Uniunea Naţionala
a Barourilor din România si publicat in M.of. nr. 45/13 ianuarie 2005.
Fata de realitatile existente in domeniul organizării si funcţionarii profesiei
de avocat, s-a impus modificarea legii in sensul ca, aceasta profesie se exercita
numai de avocaţii înscrişi în tabloul baroului din care fac parte, barou component
al Uniunii Naţionale a Barourilor din România (U.N.B.R.), constituirea şi
funcţionarea de barouri în afară U.N.B.R. fiind interzise, iar actele de constituire şi
de înregistrare ale acestora fiind nule de drept.
Exercitarea profesiei de avocat este supusă următoarelor principii
fundamentale:
a) principiul legalităţii;
b) principiul libertăţii;
c) principiul independentei;
d) principiul autonomiei şi descentralizării;
e) principiul păstrării secretului profesional.

85
 În exercitarea profesiei avocatul este independent şi se supune numai legii,
statutului profesiei şi codului deontologic.
Scopul exercitării profesiei de avocat îl constituie promovarea şi apărarea
drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi persoanelor
juridice, de drept public şi de drept privat. În exercitarea dreptului la apărare, care
este recunoscut şi garantat de Constituţie, de lege, de pactele şi de tratatele la care
România este parte, avocatul are dreptul şi obligaţia totodata, de a stărui, prin toate
mijloacele legale, pentru realizarea liberului acces la justiţie, pentru un proces
echitabil şi soluţionat într-un termen rezonabil, indiferent de natura cauzei sau de
calitatea părţilor.
Pentru a se asigura conditiile necesare realizarii efective a activitatilor
permise de lege, principiile de drept ce caracterizeaza profesia de avocat,
drepturile avocatului in exercitarea profesiei creeaza obligatii corelative pentru
autorităţile şi instituţiile publice, persoanele fizice sau juridice, in fata cărora
avocatul asista sau reprezintă persoanele fizice sau juridice. Acestea au obligaţia
sa permită şi sa asigure avocatului desfăşurarea nestingherita a activităţii sale, în
condiţiile legii. In exercitarea profesiei şi în legătura cu aceasta avocatul este
protejat de lege.
Avocatul poate fi ales in mod liber de către persoana ce solicita serviciile
acestuia.

1.1. Activitatea avocatului

Activitatea avocatului se poate realiza prin una sau mai multe din
activitatile următoarele:
1.1.1. consultaţii şi cereri cu caracter juridic
Consultatiile si cererile cu caracter juridic pot fi acordate în scris sau verbal
în functie de solicitarile si de domeniile de interes ale clientului. Prin exprimarea
generica, in aceasta categorie pot fi cuprinse activitati precum:

86
 a) redactarea şi/sau furnizarea către client, prin orice mijloace, după caz, a
opiniilor juridice şi informaţiilor cu privire la problematica solicitată a fi analizata;
b) elaborarea de opinii legale;
c) elaborarea proiectelor de acte juridice (contracte, convenţii, statute etc.) şi
asistarea clientului la negocierile referitoare la acestea;
d) elaborarea proiectelor de acte normative;
e) participarea în calitate de consultant la activitatea organelor deliberative ale
unei persoane juridice, în condiţiile legii;
f) orice alte consultaţii în domeniul juridic.
Avocatul poate întocmi şi formula în numele şi/sau interesul clientului cereri,
notificări, memorii sau petiţii către autorităţi, instituţii şi alte persoane, în scopul
ocrotirii şi apărării drepturilor şi intereselor legitime ale acestuia.

1.1.2 asistenta şi reprezentare juridică a clientilor

Avocatul poate asigura asistarea şi reprezentarea clienţilor sai in fata
instanţelor judecătoreşti, a organelor de urmărire penală, a autorităţilor cu atribuţii
jurisdicţionale, a notarilor publici şi a executorilor judecătoreşti, a organelor
administraţiei publice şi a instituţiilor, precum şi a altor persoane juridice.
In realizarea acestei activitati, avocatul poate folosi toate actele, mijloacele
şi operaţiunile permise de lege şi necesare ocrotirii şi apărării intereselor
clientului.

1.1.3. redactarea de acte juridice, atestarea identităţii părţilor, a

conţinutului şi a datei actelor prezentate spre autentificare
Un act juridic semnat în fata avocatului, care poarta o încheiere, o rezoluţie,
o ştampila sau un alt mijloc verificabil de atestare a identităţii părţilor, a
consimţământului şi a datei actului poate fi prezentat notarului spre autentificare.

87
 Avocatul este obligat sa ţină evidenta actelor întocmite cu atestarea
identitatii parţilor, a conţinutului, a consimtamantului si a datei şi sa le păstreze în
arhiva sa profesională, în ordinea întocmirii lor.
Atestarea consimtamantului parţilor si prezentarea actului astfel redactat
spre autentificare, notarului, este o noua atribuite acordata avocatului prin
modificările legii de organizare si funcţionare, precum si ale statutului.

1.1.4 asistarea şi reprezentarea persoanelor fizice sau juridice

interesate în fata altor autorităţi publice cu posibilitatea atestării identităţii
părţilor, a conţinutului şi a datei actelor încheiate.

1.1.5 apărarea şi reprezentarea cu mijloace juridice specifice a

drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice în
raporturile acestora cu autorităţile publice, cu instituţiile şi cu orice persoana
romana sau străină.

1.1.6 activităţi de mediere.

Medierea este o modalitate de soluţionare a conflictelor, alternativa
procesului obişnuit sau arbitral. Aceasta activitate este nou reglementata prin
modificarile aduse legislatiei in domeniu, reprezentand o armonizare atat fata de
cerintele pietei, cat si fata de legislatia europeana in domeniu.
Medierea este o negociere asistată de un terţ (mediatorul), respectiv o
tehnica consensuala de rezolvare a conflictelor, constând într-o comunicare
permanent orientata către încheierea unei înţelegeri între părţi care au atât interese
comune, cat şi divergenţe. Mediatorul propune părţilor în procedura de mediere o
soluţie, fără a avea atributia de a o impune acestora. Părţile în procedura de
mediere pot accepta sau refuza, în scris, propunerea finala de mediere (tranzacţia).
Medierea are un caracter voluntar şi se bazează pe convenţia părţilor
(acord de mediere) de a rezolva o disputa sau o neînţelegere.

88
 Medierea este guvernata de principiul confidenţialităţii.
Medierea este o procedura autonomă de reglementare a disputelor,
conflictelor sau diferendelor intervenite între persoanele fizice şi/sau juridice.
Acordul de mediere poate fi încheiat sub forma unei clauze contractuale
sau sub forma unei convenţii separate.
Părţile, prin acordul lor de mediere, pot alege un avocat pe care îl
împuternicesc cu atribuţii de mediere. În exerciţiul atributiei de mediere, avocatul
are următoarele îndatoriri:
a) de a se informa în legătura cu conflictul şi cu poziţia fiecăreia dintre părţi;
b) de a informa părţile asupra drepturilor şi obligaţiilor acestora, fiindu-i interzis
sa dea consultaţii juridice;
c) de a facilita sau de a intermedia comunicarea între părţi; comunicarea nu
necesita prezenta fizica a părţilor, avocatul putând comunica şi separat cu fiecare
dintre acestea, cu informarea lor prealabilă;
d) de a redacta propunerea de soluţie sub forma unei tranzacţii, parţiale sau
totale, după caz.
În procedura de mediere, părţile pot fi asistate de avocaţi, alţii decât
avocatul mediator.
Avocatul însărcinat cu medierea este impartial şi neutru în activitatea sa. El
poate oferi informaţii juridice părţilor, dar îi este interzis sa încheie contracte de
asistenta juridică cu acestea în legatura cu obiectul medierii, distinct de contractul
de asistenta juridică în baza căruia se realizează medierea. Avocatul însărcinat cu
medierea nu poate impune părţilor un compromis şi nu are dreptul de a incerca,
dincolo de vointa concordanta a părţilor, un anume rezultat al medierii. Avocatul
mediator trebuie sa respecte egalitatea părţilor şi punctele lor de vedere.
Avocatul mediator trebuie sa faciliteze comunicarea între părţi, în acest
scop fiind dator sa se asigure de o buna cunoaştere a drepturilor şi obligaţiilor
părţilor. El este dator sa se asigure ca realizarea drepturilor şi intereselor legitime
nu vor fi tergiversate prin folosirea abuzivă a medierii. Avocatul mediator

89
însărcinat cu medierea trebuie sa se asigure de rapiditatea, flexibilitatea şi
confidenţialitatea procedurii, precum şi de rezonabilitatea rezultatului soluţionării
conflictului.
Avocatul mediator este obligat sa păstreze confidenţialitatea asupra
dezbaterilor şi asupra informaţiilor obţinute în procesul de mediere, inclusiv după
semnarea acordului final de mediere (tranzacţie) sau, după caz, în perioada
ulterioara încetării medierii.
În caz de litigiu, avocatul mediator nu poate fi desemnat avocat al nici
uneia dintre părţi. Între activitatea de mediator şi de arbitru nu exista
incompatibilitate.
Rezultatul medierii poate consta atât într-o reparatie, cat şi într-o
recunoaştere reciprocă, prezentarea oficială de scuze, armonizarea intereselor
părţilor, în vederea ameliorării relaţiilor lor viitoare etc. Rezultatul medierii se
consemnează într-o tranzacţie, care are efectele prevăzute de lege.
Medierea poate fi utilizata în toate cazurile în care, potrivit legii, părţile pot
încheia un compromis, cu respectarea dispoziţiilor de ordine publica.
În litigiile comerciale avocatul mediator poate participa, în aceasta calitate,
în procedura concilierii prealabile pentru rezolvarea parţială sau totală a disputelor
angajate între părţi.

1.1.7 activităţi fiduciare.

Noţiunea de activitate fiduciara este de asemenea nou introdusa prin
modificările la lege si la statut. Avocatul poate efectua una sau mai multe dintre
următoarele activităţi fiduciare:
a) primirea în depozit, în numele şi pe seama clientului, de fonduri financiare şi
bunuri, rezultate din valorificarea de titluri executorii după finalizarea unui litigiu,
a unei medieri, a procedurii succesorale sau a lichidării unui patrimoniu;
b) plasarea şi valorificarea, în numele şi pe seama clientului, a fondurilor
financiare şi a bunurilor încredinţate;

90
 c) administrarea, în numele şi pe seama clientului, a fondurilor sau a valorilor în
care acestea au fost plasate.
In virtutea mandatului dat de catre client avocatului pentru desfasurarea de
activitati fiduciare, pot fi efectuate si urmatoarele activitati:
a) activităţi de consultanţa;
b) operaţiuni de conservare a substanţei şi valorii fondurilor financiare şi
bunurilor încredinţate;
c) operaţiuni de plasare a fondurilor în active mobiliare sau imobiliare, valori
mobiliare şi alte instrumente financiare, în condiţiile legii;
d) administrarea şi valorificarea plasamentelor efectuate prin contractarea de
operaţiuni materiale şi efectuarea de operaţiuni juridice menite sa sporeasca
valoarea şi lichiditatea plasamentelor;
e) activităţi conexe cum ar fi completarea declaraţiilor de impozit şi plata
acestora şi a celorlalte datorii ale clientului legate de administrarea unor asemenea
proprietăţi; culegerea fructelor şi încasarea veniturilor sau a altor rezultate ale
investiţiilor; mijlocirea/medierea operaţiunilor financiare etc;
f) orice operaţiuni în numerar privind plati, încasări, efectuari de depozite
bancare, compensări, rambursări impuse de natura activităţii încredinţate.
În exercitarea activităţilor fiduciare, avocatul are urmatoarele obligatii:
a) sa respecte întocmai limitele şi durata mandatului încredinţat, expres prevăzut
în contractul de asistenta juridică special încheiat. Când mandatul comporta
împuternicirea de a dispune de fonduri, bunuri sau valori ori de a instraina
bunurile clientului, avocatul poate proceda la efectuarea acestor operaţiuni, numai
dacă acest lucru este în mod expres stipulat în mandat sau, în lipsa unei astfel de
clauze, numai după ce va fi autorizat în mod special şi în scris de către client;
b) sa acţioneze cu buna-credinţa, profesionalism şi cu diligenta unui bun
proprietar, fără sa se abata de la regulile specifice activităţii profesionale;
c) sa administreze afacerile încredinţate în interesul exclusiv al clientului;

91
 d) sa nu influenteze clientul, direct sau indirect, în scopul de a obţine beneficii
proprii, în afară onorariului de avocat.
e) sa informeze corect şi cu promptitudine clientul cu privire la executarea
mandatului fiduciar şi a rezultatelor obţinute.
Avocatul va deschide, pentru fiecare client pentru care desfăşoară activităţi
fiduciare un cont la o banca reputata (cont fiduciar) destinat depozitarii de fonduri
fiduciare.
Notiunea de fonduri fiduciare este definita prin lege ca fiind orice suma
primită de către avocat, cu titlu de fond iniţial sau rezultată din valorificarea
acestuia sau a bunurilor încredinţate.
În contul fiduciar nu pot fi depozitate alte sume decât fonduri fiduciare.
Toate plăţile legate de activităţile fiduciare efectuate pentru acelaşi client
vor fi efectuate din contul fiduciar iar toate încasările rezultate din activităţile
fiduciare vor fi colectate în contul fiduciar al clientului respectiv.
Avocatul va transmite clientului un extras al contului fiduciar cel puţin o
data la trei luni, dacă în contractul de asistenta juridică nu se prevede o perioada
mai scurta.
Avocatul poate retrage sau autoriza retragerea fondurilor fiduciare din
contul fiduciar, precum şi instructa efectuarea de plati din acesta doar în
următoarele situaţii:
a) pentru efectuarea de plasamente sau cheltuieli în condiţiile şi limitele
mandatului fiduciar;
b) la instrucţiunea expresă a clientului, dar cu posibilitatea reţinerii contravalorii
onorariilor agreate pentru activităţile fiduciare;
c) în baza unei hotărâri judecătoreşti;
d) în baza contractului de asistenta juridică, pentru încasarea onorariilor legate
de activităţile fiduciare desfăşurate;
e) în cazul în care este în curs o procedura executionala privind bunurile sau
fondurile administrate.

92
 Avocatul nu are dreptul sa retragă fonduri sau sa efectueze plati din contul
fiduciar atunci când clientul i-a adus la cunostinta în scris opoziţia sa.
Este permisă încheierea unui contract de asistenta juridică care sa prevadă
plata, în parte, a onorariului pentru activităţi fiduciare, condiţionate de un
eveniment care sa aibă loc sau de un rezultat care sa fie atins.
Avocatul are obligaţia sa păstreze evidente scrise ale tuturor operaţiunilor
efectuate în baza sau în legatura cu un mandat fiduciar (contracte, corespondenta,
rapoarte de evaluare, extrase de cont etc). În cazul în care clientul solicita
originalul acestor evidente, avocatul e îndreptăţit sa păstreze fotocopii pe format
de hârtie sau electronic.
Avocatul are obligaţia sa păstreze cel puţin un registru sau un sistem
echivalent de înregistrare care sa arate separat, pentru fiecare client pentru care a
desfăşurat activităţi fiduciare:
a) identitatea clientului pe seama căruia fondurile şi/sau bunurile sunt primite
şi/sau administrate;
b) un inventar al bunurilor primite respective rambursate şi valoarea fondurilor
primite şi rambursate precum şi data primirii şi sursa fondurilor şi bunurilor şi data
rambursarii acestora sau al rezultatului administrării şi valorificării acestora;
c) operaţiunile fiduciare efectuate cu indicarea datei, părţilor, valorii şi tipului
operaţiunii.
Avocatul este obligat sa înregistreze fiecare tranzacţie fiduciara cel mai
târziu in 3 zile lucrătoare de la efectuarea lor, aceste evidente legate de activităţile
fiduciare fiind obligatoriu a se păstra o perioada de cel puţin 10 ani.

1.1.8 stabilirea temporară a sediului pentru societăţi comerciale la

sediul profesional al avocatului şi înregistrarea acestora, în numele şi pe
seama clientului, a părţilor de interes, a părţilor sociale sau a acţiunilor
societăţilor astfel înregistrate.

93
 Stabilirea temporară a sediului unor societăţi comerciale la sediul
profesional al avocatului presupune utilizarea sediul profesional al avocatului
pentru scopul limitat al constituirii legale şi autorizării functionarii societăţii
comerciale sau, după caz, pentru mutarea sediului ori pentru stabilirea unui sediu
secundar al societăţii în cauza.
In vederea stabilirii temporare a sediului societăţii comerciale în cauza,
avocatul va întocmi şi semna cu reprezentantul societăţii un contract separat de
asistenta juridică având acest obiect.
Perioada pentru care sediul societăţii în cauza este stabilit la sediul
profesional al avocatului nu poate depăşi 1 an, iar dovada sediului se face cu
contractul de asistenta juridică.
Avocatul poate îndeplini orice formalităţi legale necesare în vederea
înregistrării, în numele şi pe seama clientului, a societăţilor comerciale, a părţilor
de interes, a părţilor sociale şi a acţiunilor, în condiţiile legii.
Avocatul va întocmi şi păstra registre de părţi de interes, părţi sociale sau
de acţiuni, emise de societăţile înregistrate de acesta în numele şi pe seama
clientului. Avocatul poate efectua, la cererea clientului, operaţiuni în aceste
registre, inclusiv cesiuni şi constituiri de garanţii şi poate emite, la cererea
persoanei îndreptăţite, extrase din aceste registre, în condiţiile legii.
Activităţile prevăzute paragrafele 1.1.7. si1.1.8. se pot desfasura în temeiul
unui nou contract de asistenta juridică.

1.1.9 orice mijloace şi cai proprii exercitării dreptului de apărare, în

condiţiile legii.

Secţiunea 2. Formele de exercitare a profesiei de avocat.

Avocatul isi poate exercita activitatea, la alegere, intr-una dintre formele de
exercitare a profesiei: cabinete individuale, cabinete asociate, societăţi civile
profesionale sau societăţi civile profesionale cu răspundere limitată.

94
 .
2.1 . Cabinetul individual.
În cabinetul individual îşi poate exercita profesia un avocat definitiv, singur
sau împreună cu alţi avocaţi colaboratori.
Cabinetul individual se înfiinţează în baza actului de înfiinţare a cabinetului
individual de avocat, acesta înregistrandu-se la barou.

In cadrul unui cabinet individual, isi pot exercita profesia si avocati

colaboratori ai avocatului titular, relaţiile dintre acestia stabilindu-se prin
contractul de colaborare, incheiat în forma scrisă.
Cabinetul individual se individualizează ca denumire prin numele
avocatului titular, urmat de sintagma cabinet de avocat.

2.2 . Cabinete asociate

Cabinetele individuale se pot asocia în scopul exercitării în comun a profesiei,
drepturile şi obligaţiile avocaţilor titulari ai cabinetelor asociate păstrându-si
caracterul personal şi neputand fi cedate. În mod corespunzător, cabinetele
individuale se pot asocia şi cu societăţile civile profesionale.

Asocierea nu poate restrânge drepturile avocaţilor asociaţi şi nici nu poate

aduce atingere drepturilor şi obligaţiilor aferente patrimoniului de afectatiune
profesională a fiecărui cabinet intrat în asociere.
Cabinetele asociate vor fi individualizate prin denumire cu numele tuturor
titularilor, urmate de sintagma cabinete de avocat asociate.
Avocaţii din cabinetele asociate intra în relaţii cu clienţii în numele asocierii
din care fac parte.
Totodată, cabinetele asociate nu pot angaja clienţi cu interese contrare.
Un cabinet asociat nu poate accepta o cauza sau un client, dacă unul dintre
cabinetele asociate se opune în mod justificat.

95
 Convenţiile de asociere se încheie în forma scrisă şi cuprind, in mod obligatoriu,
menţiunile prevăzute in anexa aferenta din statut.

2.3 Cabinete grupate

Cabinetele individuale se pot grupa in vederea creării de facilităţi tehnico-

economice în vederea exercitării profesiei, insa, spre deosebire de cabinetele
asociate, in acest caz se păstrează individualitatea în relaţiile cu clienţii. În acest
caz nu se crează o formă de exercitare a profesiei deoarece cabinetele grupate nu
desfăşoară activitate avocaţială în comun, fiind în prezenţa unei reuniri pe criterii
exclusiv economice.
In cazul cabinetelor grupate, acestea se vor individualiza prin numele fiecărui
titular de cabinet, urmat de sintagma cabinete de avocat grupate.

2.4 Societatea civilă profesională

Societatea civilă profesională se constituie din 2 sau mai mulţi avocaţi
definitivi. În societatea civilă profesională îşi pot exercita profesia şi avocaţi
colaboratori sau avocaţi salarizaţi.
Societatea civilă profesională şi avocaţii care profesează în cadrul ei nu pot
acorda asistenta juridică persoanelor cu interese contrare.
Raportul civil se naşte între client şi societatea civilă profesională, serviciile
profesionale urmând sa fie îndeplinite de oricare dintre avocaţii desemnaţi de
avocatul coordonator fără a se cere opţiunea clientului.

Denumirea acesteia trebuie sa contina numele a cel puţin unuia dintre asociaţi,
urmat de sintagma societate civilă de avocaţi.

Contractul de societate civilă profesională şi statutul acesteia sunt încheiate în

forma scrisă între avocaţii asociaţi, respectandu-se dispozitiile legii civile ce

96
reglementeaza contractul de societate civila, precum si dispozitiile speciale
prevazute in statut.
Societatea civilă profesională de avocaţi se poate reorganiza prin absorbţie,
fuziune, divizare totală sau divizare parţială (desprindere).
Divizarea se realizează prin împărţirea patrimoniului de afectatiune
profesională între una sau mai multe forme de exercitare a profesiei de avocat,
care exista sau care iau, astfel, fiinta.
Societatea civilă profesională nu încetează în situaţia divizării parţiale
(desprindere) în cazul în care o parte din patrimoniul sau de afectatiune
profesională se desprinde şi se transmite către o alta forma de exercitare a profesiei
de avocat, care exista sau care ia, astfel, fiinta.

2.5 . Societatea civila profesionala cu răspundere limitată

Nou reglementata prin ultima modificare adusa legii nr. 51/1995 de organizare
si functionare a profesiei de avocat, societatea civilă profesională cu răspundere
limitată se constituie prin asocierea a cel puţin 2 avocaţi definitivi şi aflaţi în
exerciţiul profesiei, are personalitate juridică şi patrimoniu propriu.

Activitatea profesională se realizează de către avocaţii asociaţi, avocaţi

colaboratori şi avocaţi salarizaţi în interiorul profesiei.
Infiintarea, organizarea si functionarea acestei forme de organizare a
profesiei, respecta regulile generale stipulate in legea nr. 31/1990, privind
societatile cu raspundere limitata, derogand de la aceste prevederi in conditiile
legii speciale 51/1995 si fiind adaptate la specificul profesiei de avocat.
Aporturile asociaţilor la capitalul social pot fi în industrie, în bani sau în natura,
reprezentat de activitatea profesională, inclusiv aportul de clientela. Capitalul
social al societăţii este reprezentat de părţi sociale transmisibile şi negociabile şi
este de cel puţin echivalentul în lei al sumei de 10.000 EURO.

97
 Societatea civilă profesională cu răspundere limitată va avea ca obiect unic
de activitate exercitarea profesiei de avocat în condiţiile art. 3 din Legea nr.
51/1995.
Transmiterea părţilor sociale se poate face numai către avocaţi aflaţi în
exerciţiul profesiei. Activitatea profesională se realizează de către avocaţii
asociaţi, avocaţi colaboratori şi avocaţi salarizaţi. Avocaţii care îşi exercita
profesia în cadrul societăţii civile profesionale cu răspundere limitată îşi angajează
răspunderea profesională numai în limitele capitalului social subscris şi vărsat.
Dobândirea personalităţii juridice a societăţii civile profesionale cu
răspundere limitată are loc la data înregistrării la barou a deciziei emise de către
consiliul baroului în a cărui raza teritorială se afla sediul ei principal.
Avocaţii asociaţi care îşi exercita profesia în cadrul societăţii civile
profesionale cu răspundere limitată îşi angajează răspunderea profesională numai
în limitele capitalului social subscris şi vărsat.
Societăţile civile profesionale cu răspundere limitată sunt supuse regimului
impozitării pe profit.
Individualizarea prin denumire va conţine numele a cel puţin unuia dintre
asociaţi, urmat de sintagma societate civilă de avocaţi cu răspundere limitată.
Actul constitutiv şi statutul societăţii civile profesionale cu răspundere limitată
sunt încheiate în forma scrisă, cu respectarea anexelor din statut.

Forma autentica este necesara pentru actul constitutiv daca printre bunurile
subscrise ca aport la capitalul social se afla un bun imobil.

Pot avea calitatea de asociaţi doi sau mai mulţi avocaţi definitivi şi aflaţi în
exerciţiul profesiei, înscrişi în acelaşi barou sau în barouri diferite. În acest caz
societatea îşi va stabili sediul principal în circumscripţia unuia dintre barourile de
apartenenţa al unuia dintre asociaţii fondatori.
Actul constitutiv al unei asemenea societăţi se depune spre verificare la
consiliul baroului de la sediul principal al societăţii. Actul constitutiv se va

98
transmite, în scop de informare şi către toate barourile unde sunt înscrişi asociaţi ai
societăţii civile profesionale cu răspundere limitată.
În cazul transmiterii părţilor sociale, retragerii sau decesului unui asociat al unei
societăţi profesionale cu răspundere limitată, toate bunurile împreună cu orice
alte drepturi, inclusiv clientela, aduse ca aport la capitalul societăţii de către
respectivul asociat rămân proprietatea societăţii, dacă prin lege, actul constitutiv
sau statutul societăţii nu se prevede altfel.

Activitatea societatii civile profesionale cu răspundere limitată este condusă de

adunarea generală a asociaţilor. Din punct de vedere executiv, societatea este
condusă de un avocat coordonator ales de majoritatea avocaţilor asociaţi.

Adunarea generală se convoacă de către oricare dintre asociaţi prin orice

mijloace care sa poată proba realizarea convocării.
Hotărârile adunării generale se iau prin votul asociaţilor reprezentând
majoritatea părţilor sociale, iar pentru hotărârile ce au ca obiect modificarea
actelor de constituire este necesar acordul unanim al asociaţilor.

Avocatul coordonator va avea competentele stabilite prin actul constitutiv şi

statutul societăţii.

Avocatul coordonator al societăţii civile profesionale cu răspundere limitată

trebuie sa detina calitatea de avocaţi definitivi şi aflaţi în exerciţiul profesiei şi
vor fi aleşi dintre asociaţii societăţii, pentru un mandat de 2 ani.

Puterile avocatului coordonator vor fi stabilite prin actul constitutiv al

societăţii.
De asemenea, asociaţii societăţii civile profesionale cu răspundere limitată pot
hotărî numirea unor cenzori sau a unui auditor.

Daca un asociat intenţionează sa transmită părţile sociale pe care le deţine într-o

societate civilă profesională cu răspundere limitată, acesta este obligat sa isi
notifice intenţie cu minimum 30 de zile anterior transmiterii, către toţi ceilalţi

99
 asociaţi indicând persoana sau persoanele către care doreşte sa transmită
respectivele părţi sociale şi preţul.

Transmiterea către terţi nu poate fi efectuată fără acordul unanim, exprimat în

scris, al celorlalţi asociaţi, sau dacă în termenul menţionat, nici un asociat nu şi-
a exercitat dreptul de preemţiune.

Asociaţii rămaşi în societate au un drept de preemţiune la dobândirea părţilor

sociale ale societăţii cu privire la care exista intenţia de înstrăinare. Acest drept
de preemţiune urmează sa fie exercitat proporţional cu cota de capital deţinuta
de fiecare dintre asociaţii rămaşi şi care intenţionează sa dobândească
respectivele părţi sociale.

Societatea va intra in lichidare si pentru situaţia in care, din orice motive,

rămâne un singur asociat o perioada mai mare de 3 luni de zile. Asociatul are
pentru aceasta si opţiunea de a continua activitatea sub forma cabinetului
individual.

2.6 Principiile organizării si funcţionarii formelor de exercitare a

profesiei de avocat
Formele de exercitare a profesiei de avocat au la baza organizării si
funcţionarii acestora următoarele principii:
• cabinetele grupate, cabinetele asociate, societăţile civile profesionale şi
societăţile civile profesionale cu răspundere limitată pot avea şi
proprietate comuna.
• avocatul poate schimba oricând forma de exercitare a profesiei, cu
înştiinţarea baroului din care face parte.
• avocatul nu îşi poate exercita profesia, în acelaşi timp, în mai multe
forme de exercitare a acesteia.
• formele de exercitare a profesiei pot fi înstrăinate prin acte între vii
numai între avocaţi definitivi şi aflaţi în exerciţiul profesiei sau pot fi

100
 lichidate la încetarea calităţii, cu respectarea regimului investiţiilor
reglementat prin prezenta lege.
Barourile ţin evidenta separată a avocaţilor pentru fiecare forma de
exercitare a profesiei.
• patrimoniul comun este afectat exclusiv activităţii profesionale şi
are regimul juridic al patrimoniului de afectatiune profesională;
• titularul cabinetului individual şi avocatul asociat nu pot presta
activităţi profesionale în afară formei de exercitare a profesiei pentru care
au optat;
• avocatul titular al cabinetului individual nu poate avea calitatea
de avocat colaborator sau de avocat salarizat în cadrul profesiei;
• avocatul asociat nu poate avea calitatea de avocat colaborator sau
de avocat salarizat în cadrul profesiei;
• avocatul salarizat în interiorul profesiei şi avocatul colaborator nu
pot activa, în aceeaşi calitate, în mai multe forme de exercitare a profesiei;
• avocatul colaborator şi avocatul salarizat în interiorul profesiei nu
au drept la clientela proprie;
• obligaţia de a comunica de îndată baroului, în scris, modificările
privind asocierea, colaborarea sau angajarea revine atât avocatului cat şi
titularului cabinetului individual sau coordonatorului cabinetelor asociate,
societăţilor civile profesionale sau al societăţilor civile profesionale cu
răspundere limitată;
• formele de exercitare a profesiei se individualizează prin
denumire, conform prevederilor Legii şi ale prezentului statut. În cazul
tuturor formelor de exercitare a profesiei de către avocaţii străini se pot
utiliza, la alegere, denumirea şi numele formei de exercitare a profesiei din
ţara sau din străinătate.

101
 Secţiunea 3. Organizarea profesiei de avocat.

3.1 Baroul.
Baroul este constituit din toţi avocaţii dintr-un judeţ sau din municipiul
Bucureşti, iar sediul baroului este în oraşul de resedinta al judeţului, respectiv în
municipiul Bucureşti.
Baroul are personalitate juridică, patrimoniu şi buget propriu.
Organele de conducere ale baroului sunt:
a) adunarea generală;
b) consiliul;
c) decanul.

3.1.1 Adunarea generală.

Adunarea generală este formată din toţi avocaţii înscrişi în tabloul baroului
cu drept de exercitare a profesiei.
Competentele Adunarii generale sunt următoarele:
a) stabileşte măsuri pentru exercitarea profesiei în baroul respectiv, în limitele
legii şi ale statutului;
b) alege şi revoca decanul, membrii consiliului, membrii comisiei de cenzori şi
pe cei ai comisiei de disciplina. Decanul este ales pentru un mandat de 4 ani şi
poate fi reales o singura data. Decanul se alege dintre avocaţii cu o vechime de
minimum 8 ani în profesie;
c) alege delegaţii baroului la Congresul avocaţilor;
d) aproba proiectul de buget al baroului şi da descărcare consiliului cu privire la
activitatea şi gestiunea sa.
Adunarea generală ordinară se întruneşte anual, în primul trimestru, la
convocarea consiliului baroului.

102
 Convocarea se face prin afişare la sediul baroului, la sediul serviciilor de
asistenta din judeţ şi prin publicare într-un ziar local cu cel puţin 15 zile înainte de
data stabilită.
Adunarea generală extraordinară poate fi convocată de consiliul sau de
comisia de cenzori ale baroului.
La cererea a peste o treime din totalul membrilor baroului consiliul este
obligat sa convoace adunarea generală extraordinară în termen de cel mult 15 zile
de la primirea cererii. În acest caz procedura convocării va fi efectuată cu cel puţin
7 zile înainte de data stabilită.
Şedinţa adunării generale este condusă de decan împreună cu 5 membri
aleşi prin vot deschis de cei prezenţi, dintre care unul va fi desemnat secretar. În
caz de alegere sau de revocare a decanului ori a membrilor consiliului nici unul
dintre aceştia nu va face parte din prezidiu, iar şedinţa va fi condusă de cel mai în
varsta membru prezent.
Adunarea generală este legal constituită cu participarea majorităţii
membrilor săi.
În cazul în care numărul legal nu este întrunit, prezidiul adunării generale,
de fata cu cei prezenţi, stabileşte o noua adunare generală în termen de cel mult 15
zile. Consiliul baroului are obligaţia sa îndeplinească procedura convocării cu cel
puţin 7 zile înainte de data fixată.
Adunarea generală convocată în aceste condiţii este legal constituită cu
participarea a cel puţin o treime din numărul total al membrilor săi.
Adunările generale de alegere a organelor de conducere a baroului sunt
legal constituite numai cu prezenta majorităţii membrilor baroului. Pentru Baroul
Bucureşti alegerea organelor de conducere a baroului se face prin desemnare de
reprezentanţi - electori.

3.1.2 Consiliul baroului.

103
 Consiliul Baroului este format din 5 pana la 15 membri, aleşi pe o perioada
de 4 ani. Decanul şi prodecanul se includ în acest număr.
Consiliul baroului are următoarele atribuţii:
a) adopta hotărâri pentru aplicarea şi respectarea prevederilor prezentei legi şi
ale statutului profesiei;
b) duce la îndeplinire hotărârile Consiliului U.N.B.R. şi ale adunării generale a
baroului;
c) întocmeşte, modifica şi da publicităţii tabloul anual al avocaţilor, membri ai
baroului, şi îl comunica celor în drept;
d) adopta măsuri pentru organizarea controlului profesional, disciplinar şi
deontologic, pentru soluţionarea sesizarilor şi reclamaţiilor, în condiţiile prevăzute
de lege şi de statutul profesiei;
e) verifica şi constata îndeplinirea condiţiilor legale ale cererilor de primire în
profesie şi aproba primirea în profesie cu examen sau cu scutire de examen;
f) hotărăşte asupra stării de incompatibilitate şi asupra încetării acesteia;
g) soluţionează cererile de transfer în conformitate cu prevederile legii şi ale
statutului profesiei;
h) verifica şi constata dacă actele privind constituirea, modificarea şi
schimbarea formelor de exercitare a profesiei, precum şi convenţiile de grupare
sau de conlucrare profesională îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege şi de
statutul profesiei; organizează şi tine evidenta acestora;
i) coordonează activitatea filialelor sau sucursalelor Casei de Asigurări a
Avocaţilor din raza de competenta;
j) organizează conferinţele de stagiu, cercurile de studii şi editează publicaţiile
baroului;
k) organizează şi indruma activitatea serviciilor de asistenta juridică din judeţ,
potrivit legii şi statutului profesiei;
l) sesizează comisia de disciplina cu judecarea abaterilor disciplinare ale
avocaţilor;

104
 m) suspenda din exercitarea profesiei, pe durata neplatii taxelor, avocatul care
nu achită taxele şi contribuţiile prevăzute de lege şi de statutul profesiei timp de 3
luni de la scadenta acestora, dacă a fost avertizat despre neplata şi nu s-a
conformat obligaţiei;
n) soluţionează contestaţiile impotriva deciziei decanului privind onorariile;
o) stabileşte cota de contribuţie a avocaţilor la bugetul baroului;
p) accepta donaţiile şi legatele făcute baroului;
q) aproba statul de funcţii şi angajează personalul baroului;
r) întocmeşte proiectul de buget anual, pe care îl supune adunării generale şi
administrează patrimoniul baroului;
s) prezintă anual adunării generale, spre aprobare, raportul de activitate a
consiliului şi a decanului, de gestiune curenta şi de gestionare a patrimoniului
baroului;
t) alege prodecanul baroului;
u) soluţionează plângerile şi contestaţiile impotriva deciziilor decanului
baroului;
v) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege sau hotărâte de Consiliul
U.N.B.R. ori de biroul executiv al U.N.B.R.
Consiliul baroului lucrează legal în prezenta a doua treimi din numărul
membrilor săi şi ia hotărâri valabile cu votul majorităţii membrilor prezenţi.

3.1.3 Decanul baroului.

Decanul baroului are următoarele competente:
a) reprezintă baroul în raporturile acestuia cu persoanele fizice şi juridice din
ţara şi din străinătate;
b) convoacă şi prezidează şedinţele consiliului baroului;
c) aproba cererile de asistenta juridică gratuita;
d) exercita căile de atac impotriva hotărârilor comisiei de disciplina şi impotriva
deciziilor consiliului baroului pentru care sunt prevăzute cai de atac;

105
 e) ordonanţează cheltuielile baroului;
f) ia măsuri privind conducerea baroului care nu sunt de competenta adunării
generale sau a consiliului baroului.
g) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege sau hotărâte de organele de
conducere ale U.N.B.R. şi date în competenta sa.
Prodecanul îl înlocuieşte pe decan la cererea sau în absenta acestuia.
Dacă decanul şi prodecanul sunt în imposibilitate temporară de a-şi exercita
funcţiile, consiliul baroului poate delega un consilier pentru a îndeplini, în tot sau
în parte, atribuţiile decanului.
La Baroul Bucureşti, consiliul baroului alege 2 prodecani. Decanul este înlocuit,
la cerere sau în absenta sa, de către prodecanul pe care îl desemnează în scris.

3.2 Uniunea Naţionala a Barourilor din România - U.N.B.R.

Uniunea Naţionala a Barourilor din România (U.N.B.R.) este formată din
toate barourile din România şi are sediul în municipiul Bucureşti.
U.N.B.R. este persoana juridică de interes public, cu patrimoniu şi buget
proprii, acestea formându-se din contribuţia barourilor în cote stabilite de
Congresul avocaţilor. Patrimoniul U.N.B.R. si poate fi folosit şi în activităţi
producătoare de venituri, în condiţiile legii.
Baroul de avocaţi se constituie şi funcţionează numai în cadrul U.N.B.R.,
potrivit prezentei legi şi statutului profesiei.
Organele de conducere ale U.N.B.R. sunt:
a) Congresul avocaţilor;
b) Consiliul U.N.B.R.;
c) Comisia permanenta a U.N.B.R.;
d) preşedintele U.N.B.R.
În cadrul U.N.B.R. se constituie şi funcţionează si:
a) Comisia centrala de cenzori;
b) Comisia centrala de disciplina;

106
 c) aparatul tehnic-administrativ.

3.2.1 Congresul avocaţilor.

Congresul avocaţilor este constituit din delegaţi ai fiecărui barou, potrivit
normei de reprezentare stabilite de statutul profesiei, şi din membrii Consiliului
U.N.B.R.
Congresul avocaţilor se întruneşte anual în sesiune ordinară, la convocarea
Consiliului U.N.B.R., iar la cererea a cel puţin unei treimi din numărul barourilor,
Consiliul U.N.B.R. este obligat sa convoace Congresul avocaţilor în sesiune
extraordinară.
Congresul avocaţilor are următoarele atribuţii:
a) analizează şi aproba raportul anual al Consiliului U.N.B.R.;
b) alege Comisia centrala de cenzori şi Consiliul de conducere al Casei de
Asigurări a Avocaţilor;
c) face propuneri autorităţilor cu drept de initiativa legislativă privind profesia
de avocat;
d) adopta şi modifica statutul profesiei şi statutul Casei de Asigurări a
Avocaţilor, în conformitate cu prevederile prezentei legi şi pe baza proiectelor
întocmite de Consiliul U.N.B.R.;
e) adopta hotărâri privitoare la relaţiile dintre barouri, perfecţionarea pregătirii
profesionale şi respectarea regulilor deontologice ale profesiei;
f) alege şi revoca membrii Comisiei centrale de disciplina. Fiecare barou are
dreptul de a propune câte un candidat pentru Comisia centrala de disciplina.
Competenta şi procedura de judecata ale Comisiei centrale de disciplina se
stabilesc prin statut;
g) aproba bugetul anual al Casei de Asigurări a Avocaţilor şi execuţia bugetară
anuala;
h) aproba bugetul anual al U.N.B.R. şi execuţia bugetară anuala a acestuia şi
stabileşte cota de contribuţie a barourilor la formarea bugetului U.N.B.R..

107
Cheltuielile necesare organizării congreselor se suporta de către fiecare barou în
funcţie de numărul reprezentanţilor săi.
Hotărârile congresului sunt definitive şi obligatorii pentru toate organele
profesiei.

3.2.2 Consiliul U.N.B.R.

Consiliul U.N.B.R. este format din decanii barourilor şi reprezentanţii

barourilor aleşi potrivit normei de reprezentare stabilite în statutul profesiei.
Mandatul de membru al Consiliului U.N.B.R. este de 4 ani. În cazul
încetării mandatului unuia dintre ei, înlocuitorul sau executa diferenţa de mandat.
În caz de schimbare a decanului unui barou noul decan îl înlocuieşte de
drept pe predecesorul sau. Celelalte vacante sunt completate la proximul congres
al avocaţilor.
Consiliul U.N.B.R. se întruneşte trimestrial la convocarea preşedintelui
U.N.B.R. Convocarea se face cu cel puţin 15 zile înainte de data şedinţei.
Consiliul U.N.B.R. lucrează în prezenta a cel puţin doua treimi din numărul
membrilor săi şi adopta hotărâri valabile cu votul majorităţii membrilor prezenţi.
Consiliul U.N.B.R. are următoarele atribuţii:
a) este organul reprezentativ şi deliberativ al barourilor din România şi asigura
activitatea permanenta a U.N.B.R.;
b) duce la îndeplinire hotărârile Congresului avocaţilor;
c) rezolva orice probleme interesând profesia de avocat între sesiunile
Congresului avocaţilor, cu excepţia acelora care sunt date în competenta exclusiva
a Congresului avocaţilor;
d) exercita controlul asupra activităţii şi asupra hotărârilor Comisiei permanente
a U.N.B.R.;
e) organizează examenul de verificare a cunoştinţelor de drept romanesc şi de
limba romana ale avocaţilor străini;

108
 f) organizează şi conduce activitatea Institutului Naţional de Pregătire şi
Perfecţionare a Avocaţilor, constituit ca persoana juridică de drept privat nonprofit
şi care nu face parte din sistemul naţional de învăţământ şi nu este supus
procedurilor de autorizare şi acreditare;
g) adopta hotărâri în toate problemele privind pregătirea şi perfecţionarea
profesională a avocaţilor, precum şi recomandări privind relaţiile dintre barouri;
h) asigura caracterul unitar al examenelor de primire şi de definitivare în
profesie;
i) organizează şi supraveghează serviciul statistic general al U.N.B.R.;
j) organizează şi editează publicaţiile U.N.B.R. şi sprijină publicaţiile
barourilor;
k) întocmeşte proiectul de buget al U.N.B.R. şi îl supune spre aprobare
Congresului avocaţilor, precum şi execuţia bugetară anuala a bugetului U.N.B.R.;
l) întocmeşte raportul anual de activitate şi de gestiune a patrimoniului
U.N.B.R. şi le supune spre aprobare Congresului avocaţilor;
m) stăruie pentru realizarea bugetului U.N.B.R. şi executarea de către barouri a
hotărârilor adoptate de Congresul avocaţilor şi de Consiliul U.N.B.R.;
n) alege şi revoca preşedintele şi vicepreşedinţii U.N.B.R. şi membrii Comisiei
permanente a U.N.B.R., dintre membrii săi, avocaţi cu o vechime mai mare de 10
ani în profesie, pentru un mandat de 4 ani;
o) verifica legalitatea şi temeinicia deciziilor de primire în profesie, date de
către consiliile barourilor, la cererea persoanelor interesate;
p) anulează hotărârile barourilor pentru cauze de neegalitate şi rezolva
plângerile şi contestaţiile făcute împotriva hotărârilor adoptate de consiliile
barourilor, în cazurile prevăzute de lege şi de statutul profesiei;
q) înfiinţează Casa Centrala de Credit şi Ajutor a Avocaţilor şi controlează
activitatea acesteia;
r) coordonează activitatea Casei de Asigurări a Avocaţilor şi adopta
regulamentul acesteia;

109
 s) îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege şi adopta hotărâri în interesul
profesiei, cu respectarea legii;
t) acorda, la propunerea Comisiei permanente a U.N.B.R., titlul de membru de
onoare, respectiv de preşedinte de onoare al U.N.B.R.

3.2.3 Comisia permanenta a U.N.B.R.

Comisia permanenta a U.N.B.R.se compune din 15 membri, dintre care 5
membri sunt reprezentanţi ai Baroului Bucureşti, iar 10 membri sunt reprezentanţi
ai celorlalte barouri din ţara. Preşedintele şi vicepreşedinţii U.N.B.R. sunt membri
de drept ai Comisiei permanente a U.N.B.R. şi se includ în cei 15 membri.
Mandatul membrilor Comisiei permanente a U.N.B.R. este de 4 ani.
În caz de încetare a mandatului unui membru al Comisiei permanente a
U.N.B.R., desemnarea înlocuitorului se face pe aceleaşi criterii şi inlocuitorul
executa diferenţa de mandat.
Unul dintre membrii Comisiei permanente a U.N.B.R. îndeplineşte funcţia
de secretar al acesteia şi este desemnat prin vot de Comisia permanenta a
U.N.B.R.
Preşedintele U.N.B.R. este şi preşedintele Comisiei permanente a U.N.B.R.
Comisia permanenta a U.N.B.R. are următoarele atribuţii:
a) este organul executiv al Consiliului U.N.B.R., cu activitate permanenta şi de
legatura cu barourile U.N.B.R.;
b) duce la îndeplinire hotărârile Congresului avocaţilor şi ale Consiliului
U.N.B.R. şi supraveghează executarea acestor hotărâri de către barouri, adoptând
decizii corespunzătoare;
c) organizează serviciile Consiliului U.N.B.R. şi serviciile proprii şi angajează
personalul acestora;
d) asigura execuţia bugetară şi urmăreşte realizarea resurselor bugetului
U.N.B.R.;
e) accepta donaţiile şi legatele făcute U.N.B.R.;

110
 f) în realizarea atribuţiilor sale, emite decizii executorii.
Comisia permanenta a U.N.B.R. este condusă de preşedintele U.N.B.R. şi
lucrează valabil în prezenta majorităţii membrilor săi şi tot astfel adopta deciziile.

3.2.4 Preşedintele U.N.B.R.

Preşedintele U.N.B.R. are următoarele atribuţii:

a) reprezintă U.N.B.R. în relaţiile cu persoanele fizice şi juridice din ţara şi din

străinătate;
b) încheie convenţii, acorduri şi contracte în numele U.N.B.R., cu autorizarea
Consiliului U.N.B.R.;
c) convoacă şi conduce şedinţele Consiliului U.N.B.R. şi ale Comisiei
permanente a U.N.B.R.;
d) ordonanţează cheltuielile bugetare şi extrabugetare ale U.N.B.R.;
e) semnează actele Consiliului şi ale Comisiei permanente ale U.N.B.R.;
f) supraveghează relaţiile dintre structurile centrale ale profesiei şi barouri,
precum şi relaţiile dintre barouri;
g) acorda sprijin şi ajutor barourilor în relaţiile lor cu autorităţile centrale şi
locale;
h) veghează la asigurarea condiţiilor corespunzătoare de desfăşurare a activităţii
avocaţilor la instanţele judecătoreşti şi la organele de urmărire penală.
Preşedintele este înlocuit, la cerere sau în absenta sa, de către
vicepreşedintele pe care îl desemnează în acest scop.

Secţiunea 4. Primirea in profesie. Avocaţii stagiari.

4.1 Dobândirea calităţii de avocat.

4.1.1 Condiţiile de înscriere în avocatura.

111
 Pentru a fi membru al unui barou din România, o persoana trebuie sa
îndeplinească următoarele condiţii:
a) sa fie cetăţean roman şi sa aibă exerciţiul drepturilor civile şi politice;
b) sa fie licenţiat al unei facultăţi de drept sau doctor în drept;
c) sa nu se găsească în vreunul dintre cazurile de nedemnitate prevăzute de
prezenta lege;
d) sa fie apt, din punct de vedere medical, pentru exercitarea profesiei.
Îndeplinirea acestei condiţii trebuie dovedită cu certificat medical de sănătate,
eliberat pe baza constatărilor făcute de o comisie medicală constituită în condiţiile
prevăzute în statutul profesiei.
Este nedemn a fi avocat, in conformitate cu dispoziţiile art. 13 din Legea
51/1995, persoana care se gaseste in una dintre următoarele situaţii:
a) cel condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu
închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate, de natura sa aducă
atingere prestigiului profesiei;
b) cel care a săvârşit abuzuri prin care au fost încălcate drepturi şi libertăţi
fundamentale ale omului, stabilite prin hotărâre judecătorească;
c) cel căruia i s-a aplicat pedeapsa interdicţiei de a exercita profesia, pe durata
stabilită prin hotărâre judecătorească sau disciplinară;
d) falitul fraudulos, chiar reabilitat.

4.1.2 Avocatul străin.

Membrul unui barou din alta ţara poate exercita profesia de avocat în
România dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, mai puţin cea cu privire la
cetăţenia romana.
Pentru a acorda consultanţa juridică privind dreptul romanesc, avocatul
străin are obligaţia de a susţine un examen de verificare a cunoştinţelor de drept
romanesc şi de limba romana, organizat de U.N.B.R.

112
 Avocatul străin poate exercita profesia de avocat în România, la alegere, în
cadrul uneia dintre formele de organizare ale profesiei prevăzute in Legea
51/1995.
Avocatul străin nu poate pune concluzii orale sau scrise în fata instanţelor
judecătoreşti şi a celorlalte organe jurisdicţionale şi judiciare, cu excepţia celor de
arbitraj internaţional.
Onorariile cuvenite avocatului străin se vor înregistra şi se vor plăti integral
în România.
Avocatul străin care exercita profesia în România este obligat sa se înscrie
în tabloul special ţinut de fiecare barou şi se supune prevederilor prezentei legi, ale
statutului profesiei şi codului deontologic.

4.1.3 Primirea in profesie.

Primirea în profesie se obţine pe baza unui examen organizat de barou, in
condiţiile legii 51/1995 şi ale statutului profesiei.
De la regula susţinerii examenului pentru intrarea in profesie, exista si
excepţii, acestea aprobându-se, la cerere, in următoarele situaţii:
a) pentru titularul diplomei de doctor în drept;
b) pentru cel care pana la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcţia
de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel
puţin 10 ani şi dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac
nedemn pentru profesia de avocat.
De asemenea, o alta excepţie se refera la persoanele care au deţinut funcţia
de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, putând fi primite in profesia de
avocat fara susţinerea unui examen.
Persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a fi primită în
profesia de avocat poate solicita aceasta cu cel puţin 5 ani înainte de împlinirea
vârstei standard de pensionare în sistemul de pensii şi asigurări sociale din care
face parte.

113
 4.2 Avocaţii stagiari.
La începutul exercitării profesiei avocatul efectuează în mod obligatoriu un
stagiu de pregătire profesională cu durata de 2 ani, timp în care are calitatea de
avocat stagiar.
După efectuarea stagiului avocatul stagiar va susţine examenul de
definitivare.
Avocatul stagiar respins de trei ori la examenul de definitivare va fi exclus
din profesie.
Activitatea unui avocat stagiar poate fi îndrumata numai de avocaţi
definitivi cu o vechime de cel puţin 6 ani în aceasta calitate şi care se bucura de o
reputaţie profesională neştirbita.
La înscrierea în barou avocatul depune în fata consiliului baroului, în cadru
solemn, următorul jurământ:
„Jur sa respect şi sa apar Constituţia şi legile tarii, drepturile şi libertăţile omului
şi sa exercit profesia de avocat cu cinste şi demnitate. Asa sa-mi ajute Dumnezeu!
Jurământul poate fi depus şi fără formula religioasă. În acest caz, jurământul va
începe cu formula: Jur pe onoare şi constiinta!"
Stagiul se va suspenda pe timpul serviciului militar sau al concentrării, în
caz de lipsa motivată din profesie ori în caz de încetare a îndrumării profesionale
fără culpa avocatului stagiar. Perioada de stagiu anterior efectuată se socoteşte
pentru îndeplinirea stagiului.
Avocatul stagiar poate pune concluzii numai la judecătorie şi poate asista
ori reprezenta partea la organele şi instituţiile prevăzute la art. 3 din Legea
51/1995.
În perioada stagiului, avocatul are titlul profesional de avocat stagiar sub
care este înscris în Tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei.
In perioada de stagiu, avocatul beneficiază de pregătire şi formare
profesională iniţială aceasta realizându-se prin:

114
 a) îndrumare şi formare profesională continua în cadrul formei de exercitare a
profesiei cu care avocatul stagiar se afla în raporturi contractuale de colaborare sau
în calitate de salarizat în interiorul profesiei;
b) conferinţe de stagiu organizate de consiliul baroului;
c) formele de învăţământ organizate de Institutul Naţional pentru Pregătirea şi
Perfecţionarea Avocaţilor denumit în continuare I.N.P.P.A.;
. Avocatul stagiar, supunandu-se dispoziţiilor legale, statutare şi
deontologice, are următoarele îndatoriri suplimentare:
a) sa îşi perfecţioneze pregătirea profesională teoretică şi sa-şi însuşească
tehnica de practica avocaţială;
b) sa participe la toate conferinţele de stagiu organizate de consiliul baroului, sa
pregătească în scris subiectele conferinţelor şi lucrările avocaţiale repartizate de
coordonatorul conferinţelor de stagiu;
c) sa efectueze lucrările avocaţiale repartizate de avocatul îndrumător şi de
serviciul de asistenta judiciară al baroului;
d) sa participe la toate manifestările profesionale la care este convocat de către
organele de conducere ale profesiei;
e) sa desfăşoare o activitate efectivă în profesie şi sa anunţe în scris orice motiv
de suspendare a stagiului.
Avocatul stagiar care urmează cursurile de pregătire şi perfecţionare
profesională organizate de I.N.P.P.A. este obligat sa îndeplinească şi
îndatoririle ce decurg din aceasta calitate şi sa respecte contractul de formare
profesională încheiat cu I.N.P.P.A..

Nerespectarea acestor îndatoriri se sanctioneaza ca abatere disciplinară.

Durata stagiului este de 2 ani, calculată de la data înscrierii în Tabloul
avocaţilor.
Perioada în care avocatul stagiar urmează cursurile I.N.P.P.A. se include în
durata stagiului.

115
 Pentru a fi înscris în tabloul avocaţilor stagiari cu drept de exercitare a profesiei,
avocatul stagiar va înregistra la barou un contract de colaborare profesională
sau un contract de salarizare în interiorul profesiei. Contractul se încheie cu una
dintre formele de exercitare a profesiei, urmând ca avocatul sa efectueze
perioada de stagiu sub îndrumarea unui avocat care îndeplineşte condiţiile
cerute de lege.

Contractul va menţiona obligaţia de a se asigura avocatului stagiar venitul

minim garantat pe economia naţionala, distinct de veniturile ocazionale ale
avocatului stagiar asigurate din asistenta judiciară pentru care a fost desemnat
de serviciul de asistenta judiciară al baroului.

4.3 Definitivarea in profesie.

Dobândeşte calitatea de avocat definitiv avocatul stagiar care a promovat
examenul de definitivare, precum şi avocatul care a promovat examenul de
absolvire a Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor.
Dobândeşte calitatea de avocat definitiv cel înscris în profesie beneficiind
de scutirea de examen, dacă a fost definitivat în funcţia juridică pe care a exercitat-
o înainte de primirea în avocatura sau a promovat examen de definitivare în
aceasta funcţie.
Cei care nu îndeplinesc condiţiile de vechime în profesiile anterioare vor fi
obligaţi sa susţină examenul de definitivare în avocatura.
Avocatul definitiv are dreptul sa pună concluzii la toate instanţele, cu
excepţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Curţii Constituţionale, unde va putea
pune concluzii dacă are o vechime neîntreruptă în profesie de cel puţin 5 ani de la
definitivare.

4.3.1 Examenul de definitivare în profesia de avocat.

116
 Examenul de definitivare în profesia de avocat se organizează de către fiecare
barou, Consiliul U.N.B.R. urmând a asigura caracterul unitar al acestuia.

Regulamentul de examen va fi comunicat barourilor inclusiv prin afişare pe

internet cu minimum 60 de zile anterior datei examenului şi va fi adus la
cunostiinta candidaţilor prin grija consiliilor barourilor.

Rezultatele examenului vor fi validate de consiliul baroului şi vor fi

comunicate U.N.B.R.. I.N.P.P.A. va comunica, în mod corespunzător, rezultatele
examenului de absolvire.
După promovarea examenului, candidatul dobândeşte titlul profesional de
avocat definitiv şi va fi înscris în Tabloul avocaţilor definitivi.

Acelasi titlu profesional il dobandeste si avocatul stagiar care a promovat

examenul de absolvire a I.N.P.P.A. , pe baza diplomei de absolvire a I.N.P.P.A.,
Consiliul Baroului urmând a emite decizia de constatare a calităţii de avocat
definitiv şi a efectua, in consecinţa, înscrierea pe Tabloul avocaţilor definitivi.

Secţiunea 5. Incompatibilitati si interdicţii.

5.1 Incompatibilităţi
Cazurile de incompatibilitate prevăzute de Legea 51/1995 reprezintă
modalitati de asigurare pentru avocat a independentei specifice profesiei, dar si de
păstrare a demnitatii si prestigiului corpului profesional.
Cazurile de incompatibilitate vizeaza intreaga perioada in care o persoana
are calitatea de avocat, incepand de la primirea în profesie cat şi, ulterior, in timpul
exercitarii acesteia.
Sunt incompatibile cu exercitarea profesiei de avocat, dacă legi speciale nu
prevăd altfel:
a) faptele personale de comerţ exercitate cu sau fără autorizaţie;

117
 b) calitatea de asociat într-o societate comercială în nume colectiv, de
comanditar într-o societate comercială în comandită simpla sau în comandită pe
acţiuni;
c) calitatea de administrator într-o societate comercială în comandită pe acţiuni;
d) calitatea de preşedinte al consiliului de administraţie, administrator unic, sau
membru în comitetul de direcţie al unei societăţi comerciale pe acţiuni sau cu
răspundere limitată.
Avocatul poate fi asociat sau acţionar la societăţile comerciale cu răspundere
limitată sau la cele pe acţiuni.

Avocatul poate îndeplini funcţia de membru în consiliul de administraţie al unei

societăţi comerciale pe acţiuni sau cu răspundere limitată, cu obligaţia de a
aduce acest fapt la cunostinta decanului baroului în care îşi exercita profesia.
Avocatul va furniza toate explicaţiile asupra condiţiilor în care el exercita
funcţia de membru al consiliului de administraţie şi va prezenta toate
documentele doveditoare în acest sens, cu respectarea regulilor
confidenţialităţii.

Dacă consiliul baroului apreciază ca exercitarea funcţiei de membru al

consiliului de administraţie este sau devine incompatibilă cu demnitatea şi cu
regulile de conduita impuse avocaţilor poate, în orice moment, sa solicite celui
interesat sa părăsească funcţia pe care o ocupa. Decizia consiliului baroului va fi
comunicată, de îndată, avocatului în cauza, încălcarea de către avocat a acestor
prevederilor constituind abatere disciplinară grava.
Nu este incompatibil avocatul salarizat în interiorul profesiei de avocat.
Incompatibilităţile prevăzute de lege se verifica şi se constata de către consiliul
baroului, chiar şi din oficiu.

Avocatul devenit incompatibil are obligaţia sa încunoştinţeze în scris

consiliul baroului, solicitând trecerea sa de pe Tabloul avocaţilor cu drept de
exercitare a profesiei pe Tabloul avocaţilor incompatibili.

118
 Continuarea exercitării profesiei după intervenirea cazului de
incompatibilitate constituie exercitarea fără drept a profesiei de avocat, cu
consecinţele prevăzute de lege.
Consiliul baroului poate emite din oficiu decizie de trecere pe Tabloul
avocaţilor incompatibili, insa este obligatorie ascultarea avocatului.

Avocatul va fi convocat în vederea ascultării prin scrisoare recomandată cu

confirmare de primire. Lipsa nejustificată a avocatului la data indicată în
convocare nu împiedica luarea măsurii.

5.2 Interdicţii.
Legea de organizare si funcţionare a profesiei reglementează interdicţii pentru
avocaţi. Aceste interdictii sunt edictate in considerarea funcţiilor anterior
deţinute si care ar putea impieta asupra obiectivitatii actului de justitie sau care
ar putea crea premisele unei subiectivitati in aprecierea activitatii avocatului.

Avocaţii - foşti judecători nu pot pune concluzii la instanţele unde au

funcţionat, timp de 2 ani de la încetarea funcţiei deţinute. Prin instanţe în
înţelesul Legii se înţeleg: judecătoriile, tribunalele, tribunalele specializate,
curţile de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Curtea Constituţională,
inclusiv instanţele militare la care avocaţii au funcţionat ca judecători,
indiferent de secţia la care au funcţionat.

În cazul în care, avocatul a funcţionat ca judecător la mai multe instanţe,

interdicţia operează pentru fiecare instanţa şi se calculează distinct de la data
încetării activităţii la instanţa respectiva.
Aceeaşi interdicţie se aplica şi magistraţilor-asistenţi de la Inalta Curte de
Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională, executorilor judecătoreşti,
grefierilor şi personalului auxiliar al instanţelor judecătoreşti şi al Curţii
Constituţionale.

119
 Avocaţii - fosti procurori şi cadre de poliţie nu pot acorda asistenta juridică
la organul de urmărire penală la care şi-au desfăşurat activitatea timp de 2 ani de la
încetarea funcţiei respective.
În cazul în care avocatul - fost procuror sau cadru de poliţie a funcţionat şi
în calitate de judecător, interdicţia priveşte atât instanţele, cat şi organele de
urmărire penală, pentru fiecare dintre acestea durata fiind calculată în mod
corespunzător.
Aceeaşi interdicţie se aplica avocaţilor - foşti procurori cu privire la dreptul
de a pune concluzii la instanţele corespunzătoare parchetului în care au funcţionat.
Dispoziţiile referitoare la interdictii se aplica şi personalului auxiliar al
organelor de urmărire penală.

Interdicţiiile vizeaza de asemenea si calitatea de ruda sau afin al avocatului

pana la gradul al treilea inclusiv, in acest caz fiind interzisa avocatului exercitarea
profesiei in ceea ce priveşte instanţele, parchetele de pe lângă acestea, şi organele
de cercetare penală la care lucrează ruda, soţul sau afinul avocatului.
Avocatul care se afla în exercitarea unui mandat de deputat sau de senator
nu poate sa pledeze în cauzele ce se judeca de către judecătorii sau tribunale şi nici
nu poate acorda asistenta juridică la parchetele de pe lângă aceste instanţe.
Avocatul aflat în situaţia arătată nu poate acorda asistenta juridică
invinuitilor sau inculpaţilor şi nici nu îi poate asista în instanţe în cauzele penale
privind:
a) infracţiunile de corupţie, infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie,
infracţiunile în legatura directa cu infracţiunile de corupţie, precum şi infracţiunile
impotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, prevăzute în Legea
nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu
modificările şi completările ulterioare;
b) infracţiunile prevăzute în Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi
consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare;

120
 c) infracţiunile privind traficul de persoane şi infracţiunile în legatura cu traficul
de persoane, prevăzute în Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea
traficului de persoane, cu modificările şi completările ulterioare;
d) infracţiunea de spalare a banilor, prevăzută în Legea nr. 656/2002 pentru
prevenirea şi sancţionarea spalarii banilor, cu modificările ulterioare;
e) infracţiunile contra siguranţei statului, prevăzute în art. 155-173 din Codul
penal;
f) infracţiunile care impiedica înfăptuirea justiţiei, prevăzute în art. 259-272 din
Codul penal;
g) infracţiunile contra păcii şi omenirii, prevăzute în art. 356-361 din Codul
penal.
Avocatul având calităţile menţionate anterior nu poate să pledeze în cauzele
civile sau comerciale impotriva statului, autorităţilor sau instituţiilor publice,
companiilor naţionale ori societăţilor naţionale, în care acestea sunt părţi. De
asemenea, nu poate sa pledeze în procese intentate statului roman, în fata
instanţelor internaţionale.
Aceste interdicţii nu se aplica în cauzele în care avocatul este parte în
proces sau acorda asistenta ori reprezentare soţului ori rudelor până la gradul IV
inclusiv.
Încălcarea de către avocaţi a altor restricţii sau interdicţii la care sunt supuşi
conform legilor speciale, constituie abatere disciplinară grava.
Nerespectarea dispoziţiilor legale privitoare la interdicţii, in mod direct sau
folosindu-se de forma de organizare profesională ori de raporturile de conlucrare
profesională în scopul eludării acestora, săvârşeşte abatere disciplinară grava.
Consiliul baroului se poate sesiza şi din oficiu.

Secţiunea 6. Incetarea si suspendarea calitatii de avocat. Transferul

avocatului.

121
 6.1 Încetarea calităţii de avocat.
Calitatea de avocat încetează:
a) prin renunţare scrisă la exerciţiul profesiei;
b) prin deces;
c) prin excluderea din profesie, ca sancţiune disciplinară;
d) în cazul în care avocatul a fost condamnat definitiv pentru o fapta prevăzută
de legea penală şi care îl face nedemn de a fi avocat, potrivit legii.
Încetarea calităţii de avocat se constata prin decizie a consiliului baroului şi
are drept consecinţa radierea celui în cauza din Tabloul avocaţilor.
Avocatul care renunţa la exerciţiul profesiei va formula o cerere în scris.
Renuntarea la exercitarea profesiei este insotita de obligatia avocatului ca, cu cel
puţin 60 de zile înainte de data prevăzută pentru încetarea activităţii, sa finalizeze
toate cauzele angajate sau sa asigure substituirea. Lista cuprinzând cauzele
nefinalizate, numele avocaţilor care le vor prelua, va fi prezentata de către avocat
baroului.
În caz de deces al avocatului, cauzele acestuia vor fi preluate de către
colaboratorii ori asociaţii defunctului, iar în lipsa lor, consiliul baroului va
desemna avocaţii ce le vor prelua.
În cazul în care avocatul îndeplineşte condiţiile de pensionare prevăzute de
lege, are dreptul sa solicite continuarea exercitării profesiei. Cererea de continuare
a exercitării profesiei se soluţionează de consiliul baroului.
Avocatul poate continua exercitarea profesiei pe baza unui aviz medical
privind menţinerea capacităţii fizice şi psihice necesare exercitării profesiei de
avocat. Avizul medical se prezintă anual pentru înscrierea în tablou.
Avocatul pensionar care continua exercitarea profesiei sau este menţinut în
profesie este obligat sa contribuie la constituirea fondului sistemului propriu de
asigurări sociale în condiţiile prevăzute de legislaţia pensiilor şi asigurărilor
sociale pentru avocaţi.

122
 In cazul in care consiliul baroului da decizie de respingere a menţinerii în
activitate, aceasta poate fi contestată, în termen de 15 zile de la comunicare, la
Consiliul U.N.B.R.

6.2 Suspendarea calităţii de avocat.

Calitatea de avocat este suspendată:
a) în caz de incompatibilitate, pe durata existenţei acestei stări;
b) pe perioada interdicţiei de a profesa, dispusă prin hotărâre judecătorească sau
disciplinară;
c) în caz de neplata totală sau parţială a taxelor şi a contribuţiilor profesionale
către barou, către U.N.B.R. şi către sistemul propriu de asigurări sociale, timp de 3
luni de la scadenta acestora şi pana la lichidarea integrala a datoriilor;
d) la cererea scrisă a avocatului.
Dreptul de a exercita profesia de avocat poate fi suspendat în cazul în care
impotriva avocatului s-a pus în mişcare acţiunea penală sau s-a dispus trimiterea în
judecata pentru săvârşirea unei infracţiuni de natura sa aducă atingere prestigiului
profesiei, pana la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive.
Avocatul este dator sa încunoştinţeze de îndată consiliul baroului despre
orice situaţie care ar putea duce la suspendarea exerciţiului dreptului de a profesa.
Nerespectarea acestei obligaţii constituie abatere disciplinară.
Decanul şi consiliul baroului se pot sesiza pe orice cale cu privire la
aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la existenta unor situaţii ce ar duce la
suspendarea exerciţiului dreptului de a profesa a avocatului.
Pentru situaţiile ce ar putea duce la suspendarea exerciţiului profesiei,
decizia se va emite de către consiliul baroului după ascultarea avocatului în cauza.
Decizia consiliului baroului este executorie. Decizia se va menţona, în mod
corespunzător, în Tabloul avocaţilor şi în Tabloul avocaţilor incompatibili.

123
 Decizia consiliului baroului poate fi contestată la Consiliul U.N.B.R. în
termen de 15 zile de la comunicarea acesteia. Contestaţia nu suspenda executarea.
Pentru situatia în care măsura suspendării a fost luată pentru neplata totală
sau parţială a taxelor şi contribuţiilor profesionale, la cererea avocatului în cauza,
consiliul baroului, după verificarea temeiurilor cererii sau a dovezii achitării
taxelor şi contribuţiilor, poate dispune încetarea măsurii suspendării şi ştergerea
menţiunilor din tablou.
Exercitarea profesiei de către avocatul al cărui drept de exercitare a
profesiei este suspendat, în perioada măsurii suspendării, constituie abatere
disciplinară grava.
Avocatul impotriva căruia s-a dispus măsura suspendării este obligat ca în
termen de cel mult 15 zile de la data comunicării măsurii sa îşi asigure
substituirea.

6.3 Transferul într-un alt barou.

Avocatul poate sa solicite, pentru motive justificate, transferul în alt barou.
In acest scop se va adresa în scris decanului baroului de la care doreşte sa se
transfere.
Cererea de transfer va fi însoţită de acte doveditoare şi de un certificat
eliberat de baroul de la care se solicita transferul. Certificatul va indica datele
personale, profesionale, disciplinare ale solicitantului şi va atesta ca solicitantul a
achitat la zi taxele şi contribuţiile profesionale către barou, U.N.B.R. şi sistemul
propriu de asigurări sociale.
Consiliul baroului de la care se solicita transferul va elibera certificatul prin
avizarea cererii de transfer, pe care o va inainta, împreună cu dosarul de înscriere
în profesie, baroului la care se solicita transferul.
Cererea de transfer se soluţioneaza pe baza unui raport întocmit de un
consilier delegat, acesta verificand dosarul de înscriere în profesie al celui care

124
solicita transferul, precum şi certificatului emis de catre baroul la care se solicita
transferul.
La soluţionarea cererii, consiliul baroului va avea în vedere şi respectarea
de către petent a dispoziţiilor privind modul de organizare şi funcţionare a
formelor de exercitare a profesiei, precum şi a condiţiilor de primire în profesie.
Decizia se comunica solicitantului şi baroului din care acesta face parte,
urmand a se face menţiuni corespunzătoare în Tabloul avocaţilor.
Decizia prin care s-a respins cererea de transfer va fi motivată şi poate fi
contestată, în termen de 15 zile de la comunicare, la Consiliul U.N.B.R.

Secţiunea 7. Drepturile si obligaţiile avocatului. Reguli de deontologie

profesionala.
7.1 Drepturile avocaţilor.
Exercitarea profesiei de avocat conform principiilor înscrise in legea de
organizare si funcţionare nr. 51/1995 presupune asigurarea unor drepturi si
obligaţii pentru avocaţi.
Drepturile avocaţilor sunt prevazute in art. 28-37 din legea de organizare si
funcţionare nr. 51/1995. Acestea sunt urmatoarele:
7.1.1 dreptul avocatului de a asista sau reprezenta orice persoana fizica
sau juridica.
Acest drept de a asista şi de a reprezenta orice persoana fizica sau juridică
poate exista doar în temeiul unui contract încheiat în forma scrisă, care dobândeşte
data certa prin înregistrarea în registrul oficial de evidenta.
Avocatul, precum şi clientul au dreptul sa renunţe la contractul de asistenta
juridică sau sa îl modifice de comun acord, în condiţiile prevăzute de statutul
profesiei. Renunţarea unilaterala a clientului nu constituie cauza de exonerare
pentru plata onorariului cuvenit, pentru serviciile avocatiale prestate, precum şi

125
pentru acoperirea cheltuielilor efectuate de avocat în interesul procesual al
clientului.
7.1.2 dreptul avocatului de a alege şi de a fi ales în organele de
conducere ale profesiei.
7.1.3 dreptul la onorariu şi la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în
interesul procesual al clientului său.
În acest scop, avocatul poate sa îşi deschidă un cont bancar pentru încasarea
onorariilor şi altul pentru depunerea sumelor primite de la client pentru cheltuieli
procesuale în interesul acestuia. Modul de administrare a sumelor predate de client
avocatului, pentru cheltuieli procesuale în interesul sau, va fi stabilit prin
convenţia dintre avocat şi client, în condiţiile prevăzute de statutul profesiei.
Acestui drept i se conferă eficacitate si prin dispoziţia legala ce prevede ca
este titlu executoriu contractul de asistenta juridică, legal încheiat. Investirea cu
formula executorie este de competenta judecătoriei în a carei raza teritorială se afla
sediul profesional al avocatului. Restantele din onorarii şi alte cheltuieli efectuate
de avocat în interesul procesual al clientului sau se recuperează conform statutului
profesiei.
7.1.4 dreptul avocatului la asigurări sociale, in propriul sistem, in
condiţiile legii
Sistemul de asigurări sociale al avocaţilor este reglementat prin lege şi se
bazează pe contribuţia acestora, precum şi pe alte surse prevăzute de lege ori de
Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor.
Timpul servit în avocatura este considerat vechime în munca.

7.1.5 dreptul avocatului la asigurarea secretului profesional.

In vederea asigurarii secretului, este decretata de lege inviolabilitatea cu
privire la actele şi lucrările cu caracter profesional aflate asupra avocatului sau în
cabinetul sau. Ca o consecinţa, percheziţionarea avocatului, a domiciliului ori a

126
cabinetului sau sau ridicarea de înscrisuri şi bunuri nu poate fi facuta decât de
procuror, în baza unui mandat emis în condiţiile legii.
Este interzisa ascultarea şi înregistrarea, cu orice fel de mijloace tehnice,
convorbirilor telefonice ale avocatului, precum si interceptarea şi înregistrarea
corespondentei sale cu caracter profesional, fiind permisa excepţional, in condiţiile
şi cu procedura speciale prevăzute de lege.
Contactul dintre avocat şi clientul sau nu poate fi stânjenit sau controlat,
direct sau indirect, de nici un organ al statului.
În cazul în care clientul se afla în stare de arest sau detenţie, administraţia
locului de arest ori detenţie are obligaţia de a lua măsurile necesare pentru
respectarea acestor drepturi.
7.1.6 dreptul avocatului la sediu profesional si la sedii secundare.
Oricare dintre formele de exercitare a profesiei prevazute de lege are dreptul la
sediu profesional în circumscripţia baroului în care sunt înscrişi şi la sedii
secundare în alt barou din ţara sau din străinătate unde sunt luate în evidenta.

Ministerul Justiţiei asigura spaţiile necesare în vederea desfăşurării

activităţii avocaţilor în sediul instanţelor judecătoreşti.
7.1.7 dreptul avocatului de a fi ocrotit, conform legii, in exercitarea
profesiei.
În exercitarea profesiei avocaţii sunt ocrotiţi de lege, fără a putea fi asimilaţi
funcţionarului public sau altui salariat.
O serie de infractiuni savarsite impotriva avocatului în timpul exercitării
profesiei şi în legatura cu aceasta reprezinta variante agravate ale infractiunilor
prevazute de codul penal. Astfel, insulta, calomnia ori ameninţarea săvârşite
impotriva avocatului în timpul exercitării profesiei şi în legatura cu aceasta se
pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda, iar lovirea sau alte
acte de violenta săvârşite împotriva avocatului se pedepsesc cu închisoare de la 6
luni la 3 ani, pentru acest ultim caz, acţiunea penală punandu-se în mişcare şi din

127
oficiu. Retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor inlatura răspunderea
penală.
Avocatul este obligat sa respecte solemnitatea şedinţei de judecata, sa nu
folosească cuvinte sau expresii de natura a aduce atingere autorităţii, demnităţii şi
onoarei completului de judecata, procurorului, celorlalţi avocaţi şi părţilor ori
reprezentanţilor acestora din proces.
Avocatul nu răspunde penal pentru susţinerile făcute oral sau în scris, în
forma adecvată şi cu respectarea enuntate, în fata instanţelor de judecata, a
organelor de urmărire penală sau a altor organe administrative de jurisdicţie şi
numai dacă aceste sustineri sunt în legatura cu apărarea în acea cauza şi sunt
necesare stabilirii adevărului.
Nerespectarea de către avocat a prevederilor legale mai sus mentionate
constituie abatere disciplinară grava. Răspunderea disciplinară nu exclude
răspunderea juridică penală sau civilă.
Urmărirea penală şi trimiterea în judecata a avocatului pentru fapte penale
săvârşite în exercitarea profesiei sau în legatura cu aceasta se pot face numai cu
aprobarea procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel în a carei
raza de competenta s-au săvârşit faptele.

7.2 Îndatoririle avocaţilor.

Îndatoririle avocatului pot fi împărţite după cum se raportează la relaţia sa cu
clientul, cu organele profesiei sau cu instanţa de judecată.

7.2.1. În raporturile cu clientul.

Avocatul este dator sa studieze temeinic cauzele care i-au fost încredinţate,
angajate sau din oficiu, sa se prezinte la fiecare termen la instanţele de judecata
sau la organele de urmărire penală ori la alte instituţii, conform mandatului
încredinţat, sa manifeste conştiinciozitate şi probitate profesională, sa pledeze
cu demnitate fata de judecători şi de părţile din proces, sa depună concluzii

128
 scrise sau note de şedinţa ori de câte ori natura sau dificultatea cauzei cere
aceasta ori instanta de judecata dispune în acest sens. Nerespectarea imputabilă
a acestor îndatoriri profesionale constituie abatere disciplinară.

Avocatul este obligat sa restituie actele ce i s-au încredinţat persoanei de la care

le-a primit.

Avocatul este obligat sa acorde asistenta juridică în cauzele în care a fost

desemnat din oficiu sau gratuit de către barou.
Avocatul este obligat sa se asigure pentru răspunderea profesională, în
condiţiile stabilite prin statutul profesiei.
Avocatul este obligat să păstreze secretul profesional. În acest sens se
prevede că avocatul nu poate asista sau reprezenta părţi cu interese contrare în
aceeaşi cauza sau în cauze conexe şi nu poate pleda împotriva parţii care l-a
consultat mai înainte în legătura cu aspectele litigioase concrete ale pricinii.
Avocatul nu poate fi ascultat ca martor şi nu poate furniza relaţii nici unei
autorităţi sau persoane cu privire la cauza care i-a fost încredinţată, decât dacă are
dezlegarea prealabilă, expresă şi scrisă din partea tuturor clienţilor săi interesaţi în
cauza.
Calitatea de martor are întâietate fata de calitatea de avocat cu privire la
faptele şi împrejurările pe care acesta le-a cunoscut înainte de a fi devenit apărător
sau reprezentant al vreunei părţi în cauza.
Dacă a fost ascultat ca martor, avocatul nu mai poate desfasura nici o
activitate profesională în acea cauza.
Avocatul nu poate îndeplini funcţia de expert sau de traducător în cauza în
care este angajat apărător.

7.2.2. În raport cu organele profesiei.

Avocatul este obligat sa participe la toate şedinţele convocate de consiliul
baroului, la activităţile profesionale şi la şedinţele organelor de conducere din care

129
face parte. Absentarea repetată şi în mod nejustificat constituie abatere
disciplinară.
Avocatul este obligat sa ţină evidentele cerute de lege şi de statut cu privire
la cauzele în care s-a angajat şi sa achite cu regularitate şi la timp taxele şi
contribuţiile stabilite pentru formarea bugetului baroului şi a fondurilor Casei de
Asigurări a Avocaţilor din România şi ale filialelor. Bugetul U.N.B.R. este format
din contribuţiile barourilor, stabilite conform legii şi statutului profesiei.
Este interzis avocatului ca, în mod nemijlocit sau prin persoane interpuse,
sa folosească procedee incompatibile cu demnitatea profesiei în scopul dobândirii
clientelei.
De asemenea, este interzis avocatului sa folosească mijloace de reclama sau
de publicitate în acelaşi scop. Statutul stabileşte cazurile şi măsura în care avocatul
poate informa publicul cu privire la exercitarea profesiei sale.
7.2.3.În raporturile cu instanţele de judecată.
Avocatul este obligat sa poarte roba în fata instanţelor judecătoreşti.
Purtarea robei în afară incintei instanţei judecătoreşti este interzisă, cu
excepţia cazurilor în care avocatul este delegat de către organele profesiei sa
reprezinte baroul sau U.N.B.R. într-o ocazie care impune aceasta ţinuta.
În raporturile cu magistraţii, avocatul trebuie să aibă o atitudine care să
dovedească respect, cinste şi corectitudine, dar tratând în acelaşi timp cauza cu
conştiincioazitate şi fermitate, în raport de interesele clientului său.
Codul deontologic al avocatului român interzice acestuia să procedeze la
inducerea în eroare a magistratului sau să furnizeze date ori acte false în legătură
cu pricina. Aceste obligaţii sunt valabile şi în raporturile pe care avocaţii le au cu
arbitrii, experţii sau alte persoane care participă la înfăptuirea actului de justiţie.

7.3 Reguli de deontologie profesionala.

§1. Principiile şi regulile de baza ale relatiei dintre avocat şi client

130
 Dreptul avocatului de a asista, a reprezenta ori a exercita orice alte activităţi
specifice profesiei se naşte din contractul de asistenta juridică, încheiat în forma
scrisă, între avocat şi client ori mandatarul acestuia.
Forma, conţinutul şi efectele contractului de asistenta juridică sunt stabilite
prin prezentul Statut.
Avocatul nu poate acţiona decât în limitele contractului încheiat cu clientul sau, cu
excepţia cazurilor prevăzute de lege.
În exercitarea profesiei sale avocatul este independent.
Activitatea avocatului nu poate fi motivată decât în interesul clientului,
apreciat în limitele legii, ale prezentului statut şi ale codului deontologic.
Constituie atingere a independentei avocatului şi, ca atare, trebuie evitate şi
inlaturate de către avocat, prin orice mijloace legale:
a) existenta unui interes propriu ori al persoanelor apropiate lui în cauza care i-a
fost încredinţată;
b) prestarea de activităţi avocatiale în scopul de a se face placut clienţilor,
magistraţilor sau publicului;
c) prestarea de activităţi avocatiale din simpla complezenta;
d) existenta oricăror presiuni în scopul nerespectării secretului profesional.
Avocatul trebuie sa depună toată diligenta pentru apărarea libertăţilor,
drepturilor şi intereselor legitime ale clientului.
Avocatul este dator sa îşi sfatuiasca clientul cu promptitudine, în mod
constiincios, corect şi cu diligenta. Avocatul îşi informează clientul cu privire la
evoluţia cazului ce i-a fost încredinţat.
Probitatea, spiritul de dreptate şi onestitatea avocatului sunt condiţii ale
credibilitatii avocatului şi profesiei.
Avocatul este confidentul clientului în legatura cu cazul încredinţat.
Confidenţialitatea şi secretul profesional garantează încrederea în avocat şi
constituie obligaţii fundamentale ale avocatului.

131
 Avocatul nu trebuie sa fie sfatuitorul şi nici reprezentantul sau apărătorul a
mai mult de un client într-una şi aceeaşi cauza, atunci când interesele clienţilor
sunt conflictuale sau când exista, în mod real, riscul de a aparea un astfel de
conflict de interese.
Avocatul trebuie sa se abţină sa se mai ocupe de cauzele tuturor clienţilor
implicaţi, atunci când intervine un conflict între interesele acestora, când secretul
profesional risca sa fie violat sau când independenta sa risca sa fie ştirbită.
Avocatul nu poate accepta o cauza a unui nou client, dacă secretul
informaţiilor încredinţate de un client anterior risca sa fie afectat sau atunci când
cunoaşterea de către avocat a cauzelor unui client anterior îl favorizează
nejustificat pe noul client.
În cazul în care avocaţii practica profesia într-o forma asociativa, în
colaborare sau în conlucrare cu alţi avocaţi, dispoziţiile alin. (1) - (3) se aplica
tuturor avocaţilor.
Exista conflict de interese, în situaţiile în care:
a) în activitatea de consultanţa, când la data solicitării sale, avocatul care are
obligaţia de a da clientului sau o informaţie completa, loiala şi fără rezerve, nu-şi
poate îndeplini misiunea fără a compromite interesele unuia sau a mai multor
clienţi, prin analiza situaţiei prezentate, prin utilizarea mijloacelor juridice
preconizate, fie prin concretizarea rezultatului urmărit;
b) în activitatea de asistare şi de apărare, atunci când la data sesizării sale,
asistarea mai multor părţi ar determina avocatul sa prezinte o alta apărare, diferita
de aceea pentru care ar fi optat, dacă i-ar fi fost încredinţată apărarea intereselor
unei singure părţi, inclusiv în ceea ce priveşte tehnicile şi mijloacele profesionale
ale apărării.
c) prin modificarea sau evoluţia situaţiei ce i-a fost prezentată iniţial, avocatul
descoperă una dintre dificultăţile arătate la lit. a) şi b).
Nu exista conflict de interese:

132
 a) atunci când, după ce şi-a informat clienţii şi a primit acordul acestora,
avocatul, în exercitarea diferitelor sale activităţi va incerca sa concilieze
contrarietatea de interese;
b) atunci când, în acord deplin cu clienţii, avocatul îi consiliaza ca, plecand de la
situaţia ce i-a fost prezentată, sa adopte o strategie comuna, sau dacă, în cadrul
unei negocieri, avocaţii care sunt membri ai aceleiaşi forme de exercitare a
profesiei intervin separat pentru clienţi diferiţi care sunt însă informati cu privire la
aceasta apartenenţa comuna;
c) atunci când, după ce avocatul aduce la cunostinta fiecăruia dintre clienţii
potenţial afectaţi de asistenta juridică acordată, existenta sau posibilitatea creării
unui conflict de interese, precum şi eventualele consecinţe nefavorabile ale
acestuia, fiecare dintre respectivii clienţi îşi dau acordul expres şi prealabil cu
privire la prestarea activităţii de asistenta juridică.
Cu excepţia unui acord între părţi, avocatul trebuie sa se abţină de la a se
ocupa de cauzele tuturor clienţilor implicaţi, atunci când se iveşte un conflict de
interese, când avocatul apreciază ca nu poate asigura apărarea drepturilor şi
intereselor legitime ale fiecărui client în parte, când secretul profesional risca sa fie
violat sau când independenta sa risca sa fie lezata.
Avocatul va incerca în momentele oportune sa-şi consilieze clientul cu
privire la posibilitatea soluţionării unui conflict pe cale amiabila sau printr-o cale
legală alternativa, apta a protegui drepturile şi interesele legitime ale acestuia.
Avocatul este obligat sa se asigure de răspundere profesională.
Secretul profesional este de ordine publica.
Avocatul este dator sa păstreze secretul profesional privitor la orice aspect
al cauzei care i-a fost încredinţată.
Avocatul nu poate fi obligat în nici o circumstanţă şi de către nici o
persoana sa divulge secretul profesional. Avocatul nu poate fi dezlegat de secretul
profesional nici de către clientul sau şi nici de către o alta autoritate sau persoana.
Se exceptează însă cazurile în care avocatul este urmărit penal, disciplinar, sau

133
atunci când exista o contestaţie în privinta onorariilor convenite, exclusiv pentru
necesitaţi stricte pentru apărarea sa.
Obligaţia de a păstra secretul profesional nu împiedica avocatul sa
folosească informaţiile cu privire la un fost client, dacă acestea au devenit publice.
Nerespectarea prevederilor prezentului articol constituie abatere disciplinară
grava.
Obligaţia de a păstra secretul profesional, este absolută şi nelimitată în timp.
Obligaţia se întinde asupra tuturor activităţile avocatului, ale asociaţilor săi, ale
avocaţilor colaboratori, ale avocaţilor salarizaţi din cadrul formei de exercitare a
profesiei, inclusiv asupra raporturilor cu alţi avocaţi.

Secţiunea 8. Răspunderea disciplinara a avocatului.

8.1 Notiune.
Avocatul răspunde disciplinar pentru nerespectarea prevederilor legii de
organizare si functionare a profesiei sau ale statutului, pentru nerespectarea
deciziilor obligatorii adoptate de organele de conducere ale baroului sau ale
uniunii, precum şi pentru orice fapte săvârşite în legatura cu profesia sau în afară
acesteia, de natura sa prejudicieze onoarea şi prestigiul profesiei sau ale instituţiei.
Abaterea disciplinară, in sensul Legii 51/1995, este reprezentata de fapta
săvârşită de un avocat, prin care se incalca dispoziţiile legii, ale statutului
profesiei, hotărârile obligatorii ale organelor profesiei, ale consiliului baroului în
care avocatul este înscris sau în care îşi are sediul secundar şi care este de natura
sa prejudicieze onoarea sau prestigiul profesiei.
Abaterea disciplinară grava este reprezentata încălcarea dispoziţiilor din
Legea nr. 51/1995 şi din statut ce prevăd expres o astfel de calificare.
Savarsirea de abateri disciplinare atrage raspunderea disciplinara a
avocatului.

134
 Răspunderea disciplinară nu exclude răspunderea civilă, penală sau
administrativă.
Acţiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de cel mult un an de la
data săvârşirii abaterii.
Repetarea unei abateri disciplinare constituie o circumstanţă agravantă,
luată în considerare la aplicarea sancţiunii.

8.2 Instantele disciplinare.

Sesizarile cu privire la savarsirea de fapte ce pot constitui abateri
discilpinare revin in atributiile avocatului care conduce asistenta judiciară de pe
lângă fiecare instanta, acesta fiind obligat sa anunte în scris consiliului baroului
despre faptele comise de orice avocat.
De asemenea, instanţele judecătoreşti şi parchetele Ministerului Public sunt
obligate sa înainteze consiliului baroului orice plângere facuta impotriva unui
avocat şi sa îl înştiinţeze despre orice acţiune de urmărire penală sau de judecata
pornită impotriva unui avocat.
Consiliul baroului se poate sesiza si din oficiu prin hotărâre consemnată în
procesul-verbal de şedinţa.
Consiliul baroului are compententa anchetarii abaterii şi exercitarii acţiunii
disciplinare, iar pentru decanii barourilor şi membrii Consiliului U.N.B.R.,
organul competent este Consiliul U.N.B.R.
Persoana anchetata sau trimisa în judecata disciplinară nu poate participa la
dezbateri sau la luarea hotărârii.
Instanţele disciplinare sunt:
a) Comisia de disciplina a baroului care judeca în prima instanta, în
complet de 3 membri, abaterile disciplinare săvârşite de avocaţii din baroul
respectiv.
b) Comisia centrala de disciplina este organizată şi funcţionează in
cadrul U.N.B.R. Aceasta judeca:

135
 1) ca instanta de fond, în complet de 3 membri, abaterile săvârşite de membrii
Consiliului U.N.B.R. şi de decanii barourilor;
2) în contestaţie, în complet de 5 membri, potrivit prevederilor statutului
profesiei.
c) Consiliul U.N.B.R., în plenul sau, constituit ca instanta discilpinara.
Acesta are competenta de a judeca recursul declarat impotriva deciziei
disciplinare a Comisiei centrale de disciplina, ca instanta de fond, fiind constituit
ca instanta disciplinară în plenul sau, în afară de persoana implicata în cauza.
Impotriva hotărârilor pronunţate de catre Comisia Centrala de Disciplina,
precum si de catre Consiliul U.N.B.R., constituit ca instanta disciplinară în plenul
sau, partea interesată poate declara recurs la secţia de contencios a Curţii de Apel
Bucureşti, hotărârea acesteia fiind definitiva şi irevocabilă.
Consiliile barourilor ţin evidenta sancţiunilor disciplinare aplicate fiecărui
avocat, fiind obligate sa comunice situaţia disciplinară a avocatului la cererea
organelor profesiei.

8.3 Procedura anchetei disciplinare

Plângerea îndreptată impotriva unui avocat se adresează consiliului

baroului pe al cărui tablou avocatul figurează cu drept de exercitare a profesiei.
Dacă avocatul este pensionar care îşi continua activitatea în profesie, este
incompatibil sau s-a retras din profesie, plângerea se adresează baroului în care
avocatul este sau a fost înscris în tablou.
Consiliul baroului va ancheta abaterea indicata în plângere sau în sesizare.
Pentru abaterile disciplinare savarsite de decanii barourilor si de catre membrii
consiliului U.N.B.R., plângerea sau sesizarea se înaintează Consiliului U.N.B.R.
Anchetarea abaterii disciplinare se efectuează de consiliul baroului. În acest
scop, consiliul va desemna un consilier pentru efectuarea cercetării disciplinare
prealabile.

136
 Dacă abaterea disciplinară s-a săvârşit pe raza unui alt barou, consiliul
baroului poate decide efectuarea de cercetări, prin comisie rogatorie, de consiliul
baroului pe raza căruia s-a săvârşit fapta.
Anchetarea abaterii disciplinare a unui membru al Consiliului U.N.B.R. sau
a unui decan se efectuează de către Consiliului U.N.B.R. În acest scop, consiliul
va desemna pe unul dintre consilieri pentru efectuarea cercetării disciplinare
prealabile.
Consilierul desemnat pentru efectuarea cercetării prealabile se poate abţine
sau poate fi recuzat de avocatul cercetat. Cererea de recuzare se formulează în
scris şi se judeca de către consiliul baroului, respectiv de Consiliul U.N.B.R., în
absenta consilierului recuzat.
Anchetarea abaterii disciplinare se va face cu celeritate.
Cercetările se efectuează după convocarea în scris, prin scrisoare
recomandată cu confirmare de primire, a avocatului cercetat, trimisa la sediul sau
profesional. Convocarea se poate face şi prin înştiinţare în scris printr-un mijloc de
comunicare ce asigura conservarea dovezii şi a datei la care s-a făcut înştiinţarea,
ori prin luarea la cunostinta prin semnatura.
Cercetarea se efectuează numai după încunoştinţarea avocatului cu privire
la obiectul anchetei disciplinare prin luarea la cunostinta a conţinutului plângerii
ori al sesizării. Avocatul cercetat poate da explicaţii scrise.
Refuzul de a da curs convocării constituie o încălcare a îndatoririlor
profesionale şi nu impiedica desfăşurarea anchetei disciplinare.
În cursul cercetărilor, preşedintele U.N.B.R., decanul sau consilierul
delegat va convoca în vederea ascultării persoana care a formulat plângerea,
precum şi orice alte persoane ale căror declaraţii pot elucida cazul, va face
verificări de înscrisuri şi va culege informaţii, prin mijloacele prevăzute de lege.
După efectuarea cercetărilor, consilierul delegat întocmeşte un referat scris
în care va consemna faptele, probele administrate, poziţia celui cercetat şi
propunerea privind soluţionarea plângerii sau sesizării.

137
 Referatul astfel întocmit va fi înregistrat la secretariatul decanului baroului,
respectiv al U.N.B.R., în cel mult 30 de zile de la primirea însărcinării.
În şedinţa imediat următoare datei la care referatul a fost înregistrat,
Consiliul U.N.B.R. sau, după caz, consiliul baroului procedează la anchetarea
abaterii pe baza referatului şi a lucrărilor care au stat la baza întocmirii acestuia.
Consiliul U.N.B.R. sau, după caz, consiliul baroului poate convoca avocatul
anchetat, în vederea audierii sale.
După efectuarea anchetei disciplinare, Consiliul U.N.B.R., respectiv
consiliul baroului, vor decide, după caz, exercitarea acţiunii disciplinare, clasarea
cauzei sau completarea cercetărilor.
Soluţia se comunica, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire
sau direct prin semnatura pe copie, avocatului cercetat, persoanei care a făcut
plângerea şi preşedintelui U.N.B.R., în termen de cel mult 15 zile de la luarea
deciziei prevăzută la alin. 1.

8.4 Exercitarea actiunii disciplinare.

În situaţia în care, în urma anchetarii abaterii, se decide exercitarea
acţiunii disciplinare, Consiliul U.N.B.R, respectiv consiliul baroului vor desemna
consilierul însărcinat cu susţinerea acesteia la instanta disciplinară.
Acţiunea disciplinară se redactează în scris, motivat în fapt şi în drept, cu
indicarea persoanelor care urmează a fi citate în fata instanţei disciplinare, şi se
semnează de către decanul baroului sau, după caz, de preşedintele U.N.B.R.
În caz de abatere grava, pe baza unui referat motivat, întocmit de consilierul
desemnat de Consiliul U.N.B.R. sau, după caz, de consiliul baroului, preşedintele
U.N.B.R. sau decanul poate solicita comisiei de disciplina competente
suspendarea din profesie a avocatului în cauza, în condiţiile art. 581 din Codul de
procedura civilă.

138
 Pe durata urmăririi penale sau a judecării faptei care constituie abatere
disciplinară, procedura disciplinară se suspenda, urmând sa fie reluată după
soluţionarea cauzei.
Pe perioada suspendării procedurii de anchetare şi judecata pentru săvârşirea
unei abateri disciplinare, cursul termenului prevăzut la art. 71 alin. (4) din lege
este oprit. Cursul termenului se reia după soluţionarea definitiva a cauzei.
Preşedintele comisiei de disciplina va fixa, de îndată, termen de judecata cu
citarea avocatului, a organului profesiei care a exercitat acţiunea şi a celorlalte
persoane indicate în acţiune.
Procedura de citare în fata instanţelor disciplinare se face prin scrisoare
recomandată cu confirmare de primire.
În fata instanţei disciplinare avocatul se va infatisa personal. În cursul
şedinţelor avocatul poate fi asistat de un alt avocat.
Şedinţa instanţei disciplinare nu este publica, iar lucrările şedinţei se
consemnează într-o încheiere.
Lipsa părţilor regulat citate nu impiedica judecata, instanta disciplinară
putându-se pronunţa pe baza actelor şi a dovezilor administrate în cauza.
Instanta disciplinară hotărăşte, cu majoritate de voturi, şi pronunţa o decizie
disciplinară.
Decizia disciplinară rămasă definitiva are autoritate de lucru judecat fata de
părţi şi de organele profesiei.
Decizia de excludere sau de suspendare din profesie se va comunica
avocatului în cauza, baroului în care avocatul este înscris, precum şi preşedintelui
U.N.B.R.
Decizia de excludere sau de suspendare din profesie se va comunica
avocatului în cauza, baroului în care avocatul este înscris, precum şi preşedintelui
U.N.B.R.
Decizia privind aplicarea celorlalte sancţiuni disciplinare prevăzute de lege ori
încetarea acţiunii disciplinare se comunica, de asemenea, în condiţiile alin. (2).

139
 Recursul declarat impotriva măsurilor luate prin încheiere în condiţiile art. 74
alin. (2) din Lege şi impotriva deciziei disciplinare se depune şi se înregistrează la
secretariatul baroului, respectiv la secretariatul U.N.B.R. După expirarea
termenelor de declarare a recursului, recursul se înregistrează la comisia de
disciplina care a pronunţat hotărârea, care, îl va inainta, de îndată, împreună cu
dosarul cauzei, instanţei disciplinare competente.
Recursul prevăzut la art. 72 alin. (3) din Lege este distinct de recursul
prevăzut la art. 72 alin. (4) din Lege.
Dispoziţiile privind procedura judecării acţiunilor disciplinare prevăzute în
prezentul statut se completează cu prevederile Codului de procedura civilă.
Căile de atac exercitate impotriva hotărârilor instanţelor disciplinare de fond
se judeca şi au regimul caii de atac a recursului prevăzut de Codul de procedura
civilă în cazurile în care hotărârile nu se ataca cu apel.

8.5 Sancţiunile disciplinare.

In cazul savarsirii de abateri disciplinare, avocatului i se pot aplica
urmatoarele sancţiuni disciplinare:
a) mustrarea;
b) avertismentul;
c) amenda de la 500.000 lei la 5.000.000 lei, care se face venit la bugetul
baroului.
Plata amenzii se face în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive
a hotărârii disciplinare. Neachitarea în acest termen atrage suspendarea de drept
din exerciţiul profesiei, pana la achitarea sumei.
d) interdicţia de a exercita profesia pe o perioada de la o luna la un an;
e) excluderea din profesie.
În perioada interdicţiei avocatul nu poate presta sub nici o forma asistenta
juridică, nu poate face uz de calitatea de avocat şi nu poate participa la activitatea
organelor profesiei.

140
 Impotriva deciziei disciplinare pot declara recurs persoana interesată,
decanul baroului şi preşedintele uniunii, în termen de 15 zile de la comunicare.
În caz de abatere evidenta şi grava, instanta disciplinară poate lua măsura
suspendării avocatului din exerciţiul profesiei pana la judecarea definitiva a
cauzei.
Impotriva încheierii prin care s-a luat aceasta măsura se poate declara
recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Recursul este suspensiv de executare şi va fi soluţionat de urgenta.

141