Comentariu + caracterizare Enigma Otiliei de George Calinescu

Realismul este curentul literar aparut in Franta la inceput

secolului XX ca reactie de fronda impotriva romantismului si
clasicismului fiind caracterizat prin:

- prezentarea veridica a realitatii

- obiectivitatea perspectivei narative

- determinarea precisa spatio-temporala

Un prim argument ce permite incadrarea operei „Enigma

Otiliei” in realism este redat de perspectiva narativa obiectiva ce
reiese din relatarea evenimentelor cu ajutorul naratiunii la persoana
a III-a de catre un narator obiectiv, omniscient si omniprezent, avand
focalizarea externa si viziunea dindarat.

Un al doilea argument ce permite incadrarea operei in realism

este redat de timpul si spatiul foarte bine determinate. Acestea sunt
bine precizate, constand in coordonate reliste: ”iulie, 1909, inainte
de, orele 10,, in strada Antim, casa lui Giurgiuveanu, Bucuresti”.

Romanul este specia literara a genului epic in proza de mari

dimensiuni cu personaje numeroase, complexe si actiune desfasurata
pe mai multe planuri narative.

Aparitie: Romanul „Enigma Otiliei” apare in 1938 sub forma

unui roman realist de tip balzacian fiind al doilea din tetralogia
Calinesciana.

Opera „Enigma Otiliei” este un roman realist de tip balzacian

deoarece apar : tema familiei, motivul mostenirii, naratorul obiectiv,
personaje tipice mediului in care traiesc. Acesta depaseste modelul
realismului clasic prin folosirea elementelor de modernitate.

I. Prezentarea statutului social, moral, psihologic al

personajului raportat la conflictele operei;

Vorbind despre protagonista romanului său, G. Călinescu afirmă

că modelul de la care a plecat a fost eroina romanului Madame
Bovary de Gustave Flaubert. În cadrul tipologiei variate a romanului realist
de tip balzacian, Otilia Mărculescu este cocheta si misterioasa. Este cel mai
modern personaj feminin din literatura noastră, deoarece reprezintă drama
feminității, misterul si un echilibru fragil între copil și femeie.
Personaj eponim și multidimensional, Otilia Mărculescu este privită din
punct de vedere a statutului social drept fiica vitregă, încă neadoptată, a
bătrânului avar Costache Giurgiuveanu, o adolescentă sensibilă, cu
temperament de artistă, studentă la Conservator, de care Felix se
îndrăgostește din prima clipa. Conflictul care ilustrează statutul social al eroinei
este cel extern, de tip succesoral dintre eroina și membrii clanului Tulea care o
priveau ca pe un rival la moștenirea unchiului avar.
Statutul moral al Otiliei suportă un regim aparte întrucât aceasta este un
caracter în devenire,, ilustrând categoria personajelor dinamice. Ea este
feminitatea în procesul ei de formare, remarcabil surprinsă de scriitor.
Prezența Otiliei învigorează și luminează atmosfera apăsătoare a casei. Ea
răspândește în jurul ei grație, delicatețe si inteligență.
În conturarea Otiliei, autorul folosește tehnica modernă a perspectivelor, a
oglinzilor, și a observației psihologice. Otilia evoluează între Pascalopol și Felix,
iar trăsăturile ei se accentuează treptat, pe parcursul firului epic, cu fiecare
intrare în scenă. La începutul romanului, Otilia este caracterizată direct de
către autor care îi creează portretul fizic ale cărui detalii
sugerează delicatețea, fragilitatea, inocența și cochetăria tinerei, pe care
Călinescu o numea eroina mea lirică:  fata subțirică, cu oase delicate de ogar,
de un stil perfect.
La sosirea lui Felix în București, Otilia îl întâmpină cu bucurie, întinzându-i
cu franchețe un braț gol și delicat.
Definită prin fapte, gesturi, limbaj, reacții comportamentale, dar si prin
mediul în care trăiește, Otilia este un personaj complex. Camera adolescentei
devine o oglindă a temperamentului și pasiunilor sale. Cărțile, partiturile,
parfumurile și obiectele de vestimentație sunt risipite într-o dezordine
grațioasă, în deplină concordanță cu temperamentul ei exuberant.
 Deși are un comportament derutant, adolescenta este capabilă de emoții
puternice și de gesturi generoase. Ea reușește să trezească atât pasiuni, cât și
resentimente, în special în relațiile cu celelalte personaje. Pe Pascalopol îl
respectă, considerându-l un salvator, un protector în fața atacurilor murdare
ale familiei Tulea. Pe Moș Costache îl iubește sincer, fiind dezinteresată de
averea lui. Este generoasă cu Aurica (deși aceasta o invidiază pentru farmecul
feminin) și tolerează cu tarie răutatea Aglaei.
Față de Felix, Otilia are gesturi tandre, chiar materne, îl iubește sincer, dar
nu vrea sa stea în calea unei cariere de excepție. Este unul dintre motivele
pentru care-l părăsește, altul fiind acela că vrea să rămână în amintirea lui
tânăra, frumoasă și enigmatică, deoarece îmbătrânirea o înspăimântă.
Cu o uimitoare maturitate pentru vârsta ei, Otilia îi mărturisește: Felix, noi,
femeile, nu trăim decât 5-6 ani. Este o încercare de autocaracterizare, ca și
atunci când tânăra încearcă să-i explice motivele pentru care nu pot rămâne
împreună: am un temperament trist, mă plictisesc repede și sufăr când sunt
contrariată.
Finalul romanului îi amplifică taina. Felix admira cu nostalgie o fotografie în
care nu o mai recunoaște pe adolescenta de odinioară, constatând cu tristețe
platitudinea femeii.
Otilia este unul din cele mai controversate personaje, iar acest lucru se
explică prin tehnica modernă de construcție, este vorba de relativizarea
imaginii personajului prin tehnica oglinzilor paralele. Eroina se reflecta
diferit în conștiința personajelor cu care relaționează. Pentru Moș Costache
este fetița mea. Pascalopol o consideră o artistă, o femeie în devenire, în timp
ce pentru Felix reprezintă prima iubire, idealul feminin.
Otilia se reflectă deformat în conștiința clanului Tulea, incapabil să-i
înțeleagă comportamentul nonconformist. Pentru toți este o tolerată,  ca și
Felix. Cu răutatea ei proverbială, de babă absolută, Aglae o considera o
dezmățată, o stricată, în timp ce Stănică Rațiu vede în ea o fată deșteaptă, cu
spirit practic.
Toate aceste perspective diferite sunt reunite de autor într-o imagine
unitară, prin intermediul căreia conturează unul dintre cele mai fascinante
personaje din proza româneasca, simbol al eternului feminin. Conflictele care
susțin statutul moral al eroinei sunt cele succesorale, erotice, de mentalități.

Statutul psihologic reiese dintr-un scurt pasaj de autocaracterizare

că firea ei este schimbătoare: “eu sunt o zăpăcită, nu știu ce vreau
[…] sunt foarte capricioasă, vreau să fiu liberă“. Totodată,
imaturitatea de la începutul operei e conjugată cu înțelepciunea din
partea mediana, când aceasta se hotărăște să plece la Paris cu
Pascalopol, tocmai pentru a-i asigura lui Felix oportunitatea de a-și
încheia studiile, nedorind să devină o piedică în calea împlinirii
visurilor.

II. Analiza a două elemente de structură, compoziție și limbaj ale

textului: acțiune, perspectivă narativă, conflicte, titlu, timp-spațiu,
modalități de caracterizare etc.

Titlul ca element paratextual devine o cheie de interpretare a operei,

capata rezonante intratextuale si anticipative prin surprinderea personajului
principal si eponim, Otilia.
Numele initial al operei a fost „Parintii Otiliei”, problema balzaciana a
paternitatii dupa care, la sugestia editorului se pune accent emanat pe fiinta
umana Otilia denumind astfel romanul: „Enigma Otiliei”.
Tema surprinde problematica societății burgheze bucureștene la
începutul secolului al XX-lea prezentată în aspectele ei esentiale.
Tema de baza este dublata de subtema maturizarii unui tanar care,
inainte de a-si face o cariera in medicina, traieste experienta iubirii alaturi de
Otilia si experienta relatiilor de familie.
Viziunea despre lume este surprinde o ampla societate burgheza
bucuresteana la inceput de secol XX ce este atinsa de statism si lipsă de
evolutie.
Perspectiva narativa obiectiva reiese din relatarea evenimentelor cu
ajutorul naratiunii la persoana a III-a de catre un narator obiectiv, omniscient si
omniprezent, avand focalizarea externa si viziunea dindarat.
Conflictul principal este extern si surprinde relatiile conflictuale dintre
cele doua familii care se lupta pentru avere.
 Conflictul succesoral surprinde in special membrii familiei Tulea care se
simt indreptatiti sa intre in posesia mostenirii lui Costache Giurgiuveanu.
Conflictul intern surprinde zbuciumul sufletesc al lui Felix care isi dorea o
cariera de success in medicina dar si o relatie de iubire cu Otilia.
Romanul este alcatuit din douazeci de capitole, este construit pe mai
multe planuri narative, care urmaresc destinul personajelor.
Timpul si spatiul in roman sunt bine precizate constand in coordonate
reliste: „iulie 1909”, „inainte de orele 10”, „in strada Antim”, „Bucuresti”.
Relatie incipit-final
In incipit se fixeaza cadrul evenimentelor prin precizarea timpului si
spatiului: „Intr-o seara, la inceputul lui iulie 1909, pe strada Antim”.
Finalul este inchis prin rezolvarea conflictelor si surprinde perspectiva lui
Felix peste 10 ani asupra casei si strazii unde locuisera adolescentii.
Momentele subiectului
In expozitiune se surprinde o maniera realist balzaciana, timpul si spatiul,
descrierea strazii Antim si a casei lui Costache de catre tanarul Felix.
Intriga surprinde cele doua planuri principale care se intrepatrund: pe de
o parte, istoria mostenirii averii lui Costache Giurgiuveanu, iar pe de alta parte,
maturizarea tanarului Felix Sima.
Desfasurarea actiunii surprinde in primul rand competitia pentru
mostenirea batranului avar, proprietar de imobile si restaurante, ce nu pune in
aplicare niciun plan pentru asugurarea viitorului Otiliei. Lupte invizibile sunt
duse de clanul Tulea si Stanica Ratiu pentru a pune mana pe mostenire, lupte
din care victorios iese Stanica.
Cel de-al doilea plan din desfasurarea actiunii surprinde formarea lui Felix
ca tanar medic dar si iubirea adolescentina pentru Otilie ce ii lasa libertatea de
a-si implini visul.
 Punctul culminant al operei surprinde moartea batranului avar
provocata de o criza de acoplexie.
Deznodamantul vizeaza rezolvarea conflictelor. Felix o pierde pe otilia,
Aurica ramane o fata batrana iar clanul Tulea pierde mostenirea.
In concluzie, romanul Enigma Otiliei, de George Calinescu se incadreaza
in realism cu ajutorul trasaturilor mentionate anterior.