Demonstrația și combaterea

Demonstația este procesul logic (raționamentul sau lanțul de raționamente) prin care o propoziție dată
este conchisă numai din propoziții adevărate.
Combaterea este procesul invers demonstrației prin care o propoziție este respinsă ca falsă.
Structura demonstrației:
1. Teza de demonstrat (demonstrandum) este o propoziție concretă pe care o propunem și pe
care urmează să o argumentăm (demonstrăm, dovedim)
2. Fundamentul demonstrației (principia demonstrandi) este un ansamblu de premise din care
urmează să conchidem teza (argumente);
3. Procesul de demonstrare este raționamentul sau ansamblul de raționamente prin care
deducem teza din premise.
Diferența esențială dintre demonstrație și deducție este faptul că în demonstrație știm că premisele sunt
adevărate.
Schema de inferență a demonstrației este:
P (adevărate)
Q (adevărată)
Reguli care asigură corectitudinea în demonstrație:
I. reguli în raport cu teza de demonstrat:
a. Teza de demonstrat trebuie să fie clar și precis formulată.
b. Teza de demonstrat este cel puțin o propoziție probabilă.
c. Teza de demonstrat trebuie să rămână aceeași pe tot parcursul demonstrației(nu
trebuie înlocuită cu o reformulare aparent identică sau cu demonstrarea altei teze)
II. reguli în raport cu fundamentul demonstrației:
a. Argumentele demonstrației trebuie să fie adevărate și mulțimea argumentelor
demonstrației este necontradictorie.
b. Demonstrația argumentelor este independentă de demonstrarea tezei, astfel încât
argumentele să constituie un temei suficient pentru teza de demonstrat.
c. Demonstrația trebuie să fie corectă, adică teza să decurgă din argumente conform cu
regulile logice.
Tipuri de demonstrație
1. În funcție de procedeul utilizat:
a. Demonstrație intuitivă: axiomatizată sau neaxiomatizată
b. Demonstrație formalizată: construcție formală în care se are în vedere, în primul rând,
sistemul de simboluri și regulile de operare cu aceste simboluri.
2. În funcție de sprijinul direct sau indirect pe experiență:
a. Demonstrație inductivă: în desfășurarea demonstrației intervin direct date ale experienței
b. Demonstrație deductivă: în desfășurarea demonstrației nu intervin direct date ale
experienței
Demonstrația deductivă poate fi:
1. Directă: se trece direct de la premise la concluzie (inferențe imediate, silogism, inducția completă)
2. Indirectă: prin excludere, prin absurd, prin imposibil.
Combaterea:
 eliminarea universalei prin contraexemplu
 reducere la absurd: reducere la contradicție, reducere la fals, reducere la autocontradicție.