Iunie, 2020
1
Cuprins prezentare:
2
Introducere & Motivație:
3
Secțiune teoretică:
4
rând, acela trebuie învins); Cum poate fi învinsă concurenţa? (E nevoie să fie descoperit, prin
observarea atentă, ce anume a trecut cu vederea concurenţa – rezolvarea unei probleme,
funcţională sau nu, o dorinţă a consumatorilor cu privire la categoria de produse sau servicii în
care se poziţionează brandul, în principiu ceva ce poate fi un punct de diferenţă relevant).
Strategia de brand reprezintă o idee centrală la care se aliniază toate comportamentele,
acţiunile şi comunicările unei organizaţii. Pentru a învinge competiţia, strategiile de brand
trebuie să fie diferenţiate şi puternice. Strategia de brand se bazează pe o viziune, este coerentă
faţă de strategia de afaceri şi rezultă din valorile şi cultura organizaţiei. Ea defineşte poziţionarea,
diferenţierea brandului, avantajele competitive. Este ca un fel de hartă care ghidează activităţile
de marketing şi vânzare, asigură claritate şi inspiraţie angajaţilor organizaţiei. Strategia de brand
se dezvoltă ca un parteneriat creativ între client, strateg si designer. Ea este dezvoltată, de regulă,
de către o echipă. Este rezulatul dialogului dintre conducerea organizaţiei, oamenii din
departementele de marketing, vânzări, publicitate, relaţii publice, distribuţie (Wheeler, 2009, p.
12).
Adamson (2010, p. 35) insistă asupra ideii de brand, pe baza căreia se sprijină
semnificaţia brandului în mintea oamenilor şi care trebuie să fie unică dar şi uşor de înţeles de
către consumatori. Poate fi un element al brandului care să fie în mod autentic diferit. Acesta nu
se confundă cu o nouă caracteristică sau cu un beneficiu distinct al brandului, ci se referă la
„promisiunea” pe care un brand o face consumatorilor lui şi care este complet diferită de ceea ce
promit celelalte branduri. Din acest punct de vedere, brandurile de succes sunt cele care
comunică în mod clar o promisiune şi o respectă. Ideea de brand trebuie să transmită
consumatorilor elementele care o fac diferită şi motivul pentru care este mai bună decât altele.
Poziţionarea brandului este un concept de branding revoluţionar, dezvoltat de Al Ries şi
Jack Trout, în 1981. Ei au definit poziţionarea ca o platformă pe care companiile îşi construiesc
brandurile, îşi creează planurile strategice şi îşi extind relaţiile cu consumatorii. Poziţionarea ţine
cont de mixul de markting: preţ, produs, promovare şi piaţă – cele patru dimensiuni care
influenţează vânzările. Ries şi Trout afirmă că fiecare companie trebuie să îşi determine
poziţionarea în mintea consumatorilor, luând în considerare.nevoile acestora, punctele tari şi cele
slabe ale companiei şi contextul competitiv. Acest concept continuă să fie un perceput ca fiind
fundamental în comunicarea de marketing, branding şi publicitate. Poziţionarea brandului
permite, pe plan intern, controlul asupra: produselor, proceselor şi culturii organizaţiei,
5
personalităţii, stilului acesteia, misiunii şi valorilor,viziunii de ansamblu. Pe plan extern
poziţionarea permite controlul asupra forţelor şi tendinţelor externe, pieţei, competiţiei,
consumatorilor. În acest context, o diferenţiere importantă trebuie să se facă între vânzări şi
marketing, care au sensuri apropiate. Într-o campanie de vânzări, produsul este central, cea care
vizează piaţa se concentrează pe consumatori (Wheeler, 2009, p. 14-15).
Brandul de angajator este cel mai bine susținut de o strategie solidă de management al
talentelor. Când selectează o companie, candidații analizează stabilitatea și oportunitățile de
evoluție profesională, reputația organizației, cultura și potrivirea cu așteptările lor (Society for
Human Resource Management, 2008).
O clasificare tradiţională a brandurilor le împarte în business to business și business to
consumer. Primele se referă la acele mărci care sunt vândute unei anumite „industrii' sau
„afaceri', iar cele din urmă se referă la bunurile vândute direct consumatorilor. Un exemplu de
comerţ de primul tip (B2B) este vânzarea de procesoare Intel către diverse firme care produc
computere. Olins vorbește și despre branduri corporatiste, adică acele ansambluri de elemente de
imagine care proiectează înspre exterior trăsăturile semnificative pentru public ale unei
anumite corporaţii. De asemenea, Olins distinge branduri non-profit, branduri academice,
brandurisportive, branduri artistice și prevede apariţia unor branduri de oraș, de regiune sau de
ţară.
Wally Olins recomandă analizarea unui brand prin intermediul a patru vectori: produsul,
ambientul, comunicarea și comportamentul. Produsul reprezintă ceea ce fabrică o companie.
Ambientul este locul în care este fabricat sau este vândut produsul. Comunicarea este modul în
care transmite publicului -ţintă ceva despre calităţile sale. Comportamentul este modul în care se
manifestă (un angajat al unei companii, de exemplu) în faţa clienţilor. Brandurile sunt diferite, în
funcţie de accentul variabil pus asupra unuia sau altuia dintre vectori.
6
Secțiune aplicativă:
7
actualizată, care folosește tehnologii Microsoft și este compatibilă cu standardele de securitate și
mediile de lucru folosite la nivel global.
8
Concluzii:
9
Bibliografie:
10