Sunteți pe pagina 1din 13

Crearea unui magazin Online

I INTRODUCERE

1.1 Comertul Electronic

Întreprinderile moderne sunt caracterizate printr-o cerere din ce in ce mai mare, prin existența
unei competiții la nivel mondial si prin sporirea permanentă a așteptărilor clienților. Ca să poată
raspunda acestor cerinte, întreprinderile de pe tot globul sunt în plin proces de tranformare
organizatională si a modului lor de funcționare. Comerțul electronic este o cale prin care se
facilitează si sprijină aceste schimbări, la scară globală.

Pentru unele firme, comert electronic înseamna orice tranzactie financiară care utilizează
tehnologia informatică. Pentru altele, notiunea de comert electronic acoperă circuitul complet
de vanzări - inclusiv marketingul si vanzarea propriuzisă.

Multi oameni consideră comertul electronic ca fiind orice tranzactie comercială condusă
electronic pentru cumpararea unor produse cum ar fi cărti, CD-uri, bilete de calatorie si altele.
Dar, comertul electronic are, in sens larg, un impact mult mai profund asupra evolutiei afacerilor
si cuprinde, in fapt, nu numai noile achiziții comerciale ci și totalitatea activităților care susțin
obiectivele de marketing ale unei firme și care pot include, spre exemplu, publicitate, vanzări,
plați, activitați post-vanzare, servicii catre clienți, etc.

Comertul electronic da posibilitatea firmelor sa devina mai eficiente si flexibile in modul intern
de funcționare, să conlucreze mai strâns cu furnizorii si sa devina mai atente față de nevoile si
asteptările clienților. Permite companiilor sa selecteze cei mai buni furnizori, indiferent de
localizarea lor geografica și să vandă unei piețe globale.

Această evoluție are un impact major asupra economiei, in ceea ce priveste crearea de noi
întreprinderi, diversificarea celor existente și, în special, asupra potențialului pieței forței de muncă și a
gradului de ocupare a acesteia in viitor. Industria comerțului electronic face, în
general, distincție între mai multe tipuri de tranzacții, unele active altele în așteptarea:
- Business-to-Business (B-2-B sau BTB) cuprinde toate tranzacțiile ce se efectueaza intre doi sau
mai mulți parteneri de afaceri. Aceste tranzacții se bazeaza, de obicei, pe sisteme extranet, ceea
ce înseamna ca partenerii de afaceri acționeaza pe internet prin utilizarea de nume si parole
pentru paginile de web proprii. În termeni practici, în aceasta categorie de comerț electronic
poate fi orice firma care utilizeaza internetul pentru a comanda de la furnizori, pentru a primi
facturi si a efectua plați.

- Business-to-Consumer (B-2-C sau BTC) se refera la relațiile dintre comerciant si consumatorul


final, fiind considerat comerț electronic cu amănuntul. Aceasta categorie s-a extins foarte mult
datorita World Wide Web : exista acum mall-uri pe tot internetul care oferă toate tipurile de
bunuri de consum, de la prăjituri sau vinuri, la calculatoare si automobile.

- Business-to-Administration (B-2-A sau BTA) acopera toate tranzactiile dintre firme si autorități
administrative locale sau centrale. Spre exemplu, In Statele Unite ale Americii, licitațiile publice
lansate de guvern sunt publicate pe internet iar firmele pot răspunde pe cale electronică. In
momentul de fata, aceasta categorie de comert electronic este intr-o faza de dezvoltare primară,
dar se asteaptă o extindere rapidă, mai ales in contextul in care guvernele si alte autoritați
folosesc propriile metode de promovare a comerțului electronic. Aceasta categorie de e-
commerce ar putea, în viitor, sa fie utilizată și pentru plata TVA sau a impozitelor firmelor.

general, distincție între mai multe tipuri de tranzacții, unele active altele în așteptarea:

- Business-to-Business (B-2-B sau BTB) cuprinde toate tranzacțiile ce se efectueaza intre doi sau
mai mulți parteneri de afaceri. Aceste tranzacții se bazeaza, de obicei, pe sisteme extranet, ceea
ce înseamna ca partenerii de afaceri acționeaza pe internet prin utilizarea de nume si parole
pentru paginile de web proprii. În termeni practici, în aceasta categorie de comerț electronic
poate fi orice firma care utilizeaza internetul pentru a comanda de la furnizori, pentru a primi
facturi si a efectua plați.

- Business-to-Consumer (B-2-C sau BTC) se refera la relațiile dintre comerciant si consumatorul


final, fiind considerat comerț electronic cu amănuntul. Aceasta categorie s-a extins foarte mult
datorita World Wide Web : exista acum mall-uri pe tot internetul care oferă toate tipurile de
bunuri de consum, de la prăjituri sau vinuri, la calculatoare si automobile.

- Business-to-Administration (B-2-A sau BTA) acopera toate tranzactiile dintre firme si autorități
administrative locale sau centrale. Spre exemplu, In Statele Unite ale Americii, licitațiile publice
lansate de guvern sunt publicate pe internet iar firmele pot răspunde pe cale electronică. In
momentul de fata, aceasta categorie de comert electronic este intr-o faza de dezvoltare primară,
dar se asteaptă o extindere rapidă, mai ales in contextul in care guvernele si alte autoritați
folosesc propriile metode de promovare a comerțului electronic. Aceasta categorie de e-
commerce ar putea, în viitor, sa fie utilizată și pentru plata TVA sau a impozitelor firmelor.

commerce ar putea, în viitor, sa fie utilizată și pentru plata TVA sau a impozitelor firmelor.

Majoritatea afacerilor dezvoltate pe Internet, cu comerţ electronic, s-au dezvoltat în aria


Business-to-Business şi mai puţin Busines-to-Consumer. Business-to-Business(B2B) constă în
realizarea de tranzacţii între companii, transformând modul în care acestea lucrează între ele.
Iniţial transferul dintre companii se realiză prin intermediul unui sistem electronic de transfer
numit EDI(Electronic Data Interchange). Transferul electronic care are la bază sistemul EDI
transmitea datele conform unui format standard. Având în vedere faptul că documentele erau
aproximativ în acelaşi format, s-au putut realiza standarde după acestea şi a fost posibilă trecerea
lor în format electronic. Datorită faptului că reţelele EDI aveau un cost ridicat, multe companii
foloseau linii închiriate sau serviciile unor firme care ofereau conexiuni si servicii de transmisie
celor angajaţi în EDI (VAN – Value Added Network).

Folosirea unei astfel de metode pentru transferul datelor a prezentat şansa de a diminua costurile pentru
completarea formulalelor, listarea, trimiterea sau stocarea din nou într-un sistem informatic odată ajunse
la destinatar, precum şi erorile ce ar fi rezultat prin introducerea repetată a datelor.

Odată cu apariţia Internetului s-a trecut la comerţul electronic bazat pe internet deoarece folosirea
acestuia este mai puţin costisitoare. Comerţul electronic bazat pe Internet a cunoscut mai multe etape:

- etapa iniţială, etapă în care e-mail-ul a fost cea mai folosită tehnologie de transfer a datelor;

- etapa www, care a luat naştere odată cu apariţia primului browser web(Mosaic);

- etapa interactivă, când multe website-uri au introdus protocoale securizate de

comunicaţie, aplicații software pe partea de server şi/sau client, formulare, asigurând

interactivitatea client-furnizor;

- etapa maturizării web-ului, caracterizată de introducerea lui în cadrul intranet- ului organizaţiei,
utilizarea extranet-ului între organizaţii, utilizarea tehnologiei Python şi a capabilităţilor multimedia
ale Web-ului, care a devenit, astfel, un valoros canal de reclamă şi publicitate(Piaţă Electronică).

I.2 Beneficiile comertului electronic

În cazul comerţului electronic există avantaje atât pentru vânzator cât şi pentru

cumpărător. Avantajele pentru vânzător sunt următoarele:


- dispariţia limitelor geografice de vânzare;

- publicitatea online poate atinge publicul ţintă mai uşor;

- dezvoltarea de noi produse se poate realiza mai uşor în concordanţa cu cerinţele consumatorului;

- adaptarea la schimbări este mai rapidă;

- disponibilitatea informaţiilor despre clienţi;

- economii la vânzarea produsului;

- îmbunătăţirea relaţiilor cu clienţii;

- reducerea erorilor prin automatizarea proceselor de plată;

- operabilitate 24 ore / zi, 7 zile pe saptamană.

Pentru cumpărător, comerţul electronic aduce următoarele avantaje:

- timpul redus de acces la produs;

- identificarea mult mai uşoară de furnizori şi parteneri de afaceri;


- economii la cumpărarea prosusului;

- negocierea preţurilor se face mai uşor;

- scăderea costurilor tranzacţiilor prin creşterea vitezei de transfer a informaţiei;

- distribuirea online pentru produse digitale;

- lucrul la distanţă;

- accesul la produse/servicii din zone aflate la distanţă(exemplu: învăţământ la distanţă).

Dezavantaje:

- imposibilitatea de a realiza cu succes transferuri online a unor produse şi servicii (exemplu: produse
alimentare perisabile, bijuterii unicat, alte produse imposibil de inspectat la distanţă, indiferent de
tehnologiile curente);

- posibiliatea de non-profit în cazul anumitor produse;

- credibilitate scăzută;

- integrarea greoaie a bazelor de date şi a software-ului de procesare a tranzacţiilor tradiţionale cu


software pentru comerţ electronic (aceste servicii de integrare pot fi costisitoare).
Pe lângă problemele tehnologice şi legate de software, există şi alte obstacole:

- de natură culturală şi legală;

- legate de securitatea comerţului electronic;

- legate de confidenţialitatea datelor (ce tranzacţii efectuează, ce site-uri vizitează, ce preocupări are
fiecare persoană etc.).

II ROLUL ȘI IMPORTANȚA INTERNETULUI ȘI A PAGINILOR WEB

II.1 Scurct Istoric

Internetul s-a născut la mijlocul anilor 60 în forma ARPAnet (Advanced Research Projects
Agency Net) - o reţea între mai multe computere din unele instituţii americane, ce lucrau pentru
ARPA, un departament de cercetare din cadrul Pentagonului. ARPA a fost pus în funcţiune ca
reacţie la succesul sovietic al lansării satelitului Sputnik în spaţiu în 1957. Unul din obiectivele
ARPAnet era crearea unei reţele, care să nu fie distrusă datorită atacurilor asupra sistemului.
Războiul Rece fiind la apogeu, scenariul unui dezastru era considerat fie lansarea unei bombe fie
un atac nuclear.

De aici a rezultat un proiect de reţea, unde reţeaua însăşi era permanent în pericol de atac. În
consecinţă:- doar un minimum de informaţii era cerut de la computerele client în reţea - oricând
transmisia de date întâlnea un obstacol, sau una dintre adrese era de negăsit, se găsea o altă cale
către adresa căutată.

Toate acestea au fost codificate într-un protocol care reglementa transmisia de date pe Internet.
În forma sa finală, acesta era TCP/IP (Transmission Control Protocol / Internet protocol), care
este şi acum baza Internetului. TCP/IP face posibil ca modele diferite de calculatoare, de
exemplu IBM compatibile sau Mac's, folosind sisteme diferite sisteme de operare, cum ar fi
UNIX, Windows, MacOS etc. Să se "înţeleagă" unele cu altele. În acest fel, internetul era şi este
cu adevărat o platformă independentă.

Internet-ul "civil" a început ca o reţea de patru computere între Universităţile din Utah, Santa
Barbara şi Los Angeles şi Institutul de Cercetare din Stanford. În curând, cercetători din alte
instituţii de stat au devenit interesaţi. Deoarece folosirea computerelor era costisitoare, ei au
văzut imediat avantajele folosirii în comun a unei reţele.

La sfârşitul anilor 60 şi începutul anilor 70, când Internetul număra în jur de 50 de computer s-
au dezvoltat primele dintre servicii, folosite încă şi azi pentru transferul informaţiei:- File
Transfer Protocol pentru trimiterea şi regăsirea fişierelor - Telnet pentru accesarea şi folosirea
bazelor de date, a bibliotecilor şi a cataloagelor din toată lumea - E-Mail pentru trimiterea
mesajelor personale.

Internetul era în mod categoric în ascendenţă. Cu noi grupuri de utilizatori care se alăturau, în
următoarea decadă, Internetul a crescut la o reţea de 200 de computere. Partea militară era
organizată într-o reţea separată, Milnet.

În acelaşi timp, au apărut alte reţele, mai ales în sectorul academic. Importantă printre acestea
era (şi este) USENET sau Users' Network, care a început în 1979, când câteva computere UNIX
au fost conectate împreună.

USENET. În sute de grupuri de discuţii despre orice subiect imaginabil, oamenii făceau schimb
de noutăţi şi imagini, în ciuda distanţelor şi a hotarelor. Alte reţele s-au dezvoltat de-a lungul
USENETului. Toate formau baza unui spaţiu de comunicaţie radical democratic. De exemplu,
înaintea unei noi discuţii pe care grupul o începea, comunităţii Netului i se cerea un vot de
accept. Grupurile de discuţii joacă încă un rol mare pe Internet. Există mii şi zeci de mii în întreg
internetul.

Altă moştenire a USENET este "Netiquette", sau regulile de comportament pe Internet.

10 ani după ce USENET îşi începuse dezvoltarea, Internetul a crescut la 80.000 de computere.
A început să fie un factor de luat în considerare în politică. Şi curând, expresia "Information
SuperHighway" (autostrada informaţiei) a devenit uzuală. În această metaforă, Internetul era
văzut ca o importantă infrastructură pentru transportul unor bunuri vitale - informaţiile.
În anii 80 şi începutul anilor 90, când Internetul era folosit doar de un număr mic de cercetători,
arata mult diferit faţă de prezent. Principalele aplicaţii erau atunci poşta electronică şi grupurile
de discuţii (Newsgroups) plus diverse rutine de căutare şi mecanisme de transfer al fişierelor.
Aceasta era o lume UNIX, în care toate comunicaţiile existau doar ca text sau numere, şi liniile
de comandă trebuiau memorate şi tipărite.

Era destinat să fie o platformă internă de comunicaţii pentru cercetătorii din întreaga lume care lucrau
pentru CERN. Sarcina principală era să asigure un sistem care să facă legătura între varietatea de
platforme ale diverselor calculatoare.

Soluţia de bază era ideea de a face legătura între documente via "hipertext". Hipertext înseamnă,
a marca şirurile de text sau alte obiecte şi de a le lega cu alte obiecte, care ar putea fi din punct de
vedere fizic la mare distanţă de obiectul original. Când legătura este selectată, cineva poate "sări"
la documentul legat. În acest fel este posibil de a lega un număr nelimitat de documente între ele
într-o structură web ne-ierarhică. Pentru a putea deosebi aceste documente şi pentru a le regăsi,
fiecare are o adresă unică. Aceasta este Unique Resource Locator (URL). URL-urile constau într-
un protocol de transmitere (în cazul WWW-ului acesta este Hypertext Transfer Protocol - http),
urmat de www (în cele mai multe cazuri) şi de domeniu (de exemplu numele serverului şi
numele paginii).

Prima versiune a programelor pentru a naviga pe www, aşa numitele "browsere" urmau încă
tradiţia originală a internetului - erau numai text. De aceea, sistemul a rămas, în principiu,
neprietenos cu utilizatorii. În septembrie 1992 nu existau mai mult de 20 de servere web în
întreaga lume.

Schimbarea radicală s-a produs când NCSA (National Center for Supercomputing
Applications) din SUA a scos "Mosaic" - Browser în 1993, care era bazat pe o interfaţă grafică
(Windows). Enorma creştere a web-ului a început virtual, dintr-o dată: În iunie 1993, 130 servere
Web erau înregistrate, în 1994 erau deja 11.576 servere.

Dar web-ul nu a făcut doar să se dezvolte. De asemenea, posibilităţile de a prezenta datele au


crescut dramatic. Curând au apărut poze şi animaţii pe situri web, urmate de sunete . Doar un
mic pas mai era necesar pentru a aduce cataloage, directoare şi formulare de comandă pe situri
web. Astfel, câţiva ani mai târziu s-a născut E-Commerce.