3.1. Identificaţi şi analizaţi principiile consilierii.

Demonstraţi că ele
stau la baza deontologiei profesionale.

Consilierea nu este un demers orientat de palierul rational, din care trăirea afectivă este exclusă
sau minimizată. Formarea în consiliere presupune reflectia asupra modalitătii de reprezentare a
consilierii în raport cu psihoterapia. Consilierea se defineşte ca relatia dintre un psiholog (format)
şi un client, fundamentată pe un câmp teoretic şi orientată printr-un instrumentar tehnic având
drept obiective sustinerea clientului în cunoaşterea diferitelor aspecte ale vietii sale, cu impact în
rezolvarea problemelor pe care i le ridică mediul familial, social, profesional. Consilierea
reprezintă, din perspectiva antropologică a raportului dintre cultură şi binomul normalitate-boală
mentală, un model de interventie care urmăreşte mentinerea individului în cadrul modelelor
expresive oferite de cultură şi în afara modelelor de inconduită. Demersul consilierii, ca model
de interventie, este rezultatul unui mediu socio-cultural caracterizat printr-o consistentă dinamică
şi nevoie de eficientă. De aceea s-a impus initial în societatea nord-americană, la începutul
secolului XX. Consilierea, chiar dacă se recomandă din punct de vedere tehnic ca orientată spre
demersul rational, eficient, al suprafetelor, nu exclude factorul irational, al profunzimilor.
Consilierul trebuie atentionat asupra riscului de a deveni un agent al rationalitătii prin defensă de
planul irational şi eludare a conceptului fiintei umane integrale. Domeniul consilierii este tangent
celui al psihoterapiei. Consilierea poate fi considerată un demers de psihoterapie focală.
Obiectivele sale sunt mai restrânse fată de cele ale psihoterapiei, centrate pe actualitate şi
dezvoltare.
Consilierea constă din ansamblul actiunilor pe care consilierul le întreprinde în scopul de a-l
ajuta pe client să se angajeze în activitătile care îl vor conduce la rezolvarea problemelor sale.
Conceptul de consiliere se referă la o relatie interumană de ajutor dintre o persoană specializată,
consilierul, şi o altă persoană care solicită asistentă de specialitate, clientul. Relatia dintre
consilier şi persoana consiliată este una de aliantă, de participare şi colaborare reciprocă.
Obiectivul consilierii constă în a ajuta clientul să înteleagă şi să-şi clarifice modalitatea în care îşi
percepe viata, să învete să îşi atingă scopurile esentiale prin decizii fundamentate şi prin
rezolvarea problemelor de natură afectivă sau interpersonală. Consilierea constă în aplicarea
tehnicilor specifice consilierii sau a altora conexe, din câmpul ştiintelor comportamentului,
pentru a sustine învătarea modalitătilor prin care se pot rezolva probleme sau se pot lua decizii
care privesc cariera, dezvoltarea personală, căsnicia, familia etc. Relatia de consiliere este o
relatie în care consilierul oferă sustinere şi ajutor clientului. Sustinerea şi ajutorul pot opera
numai în conditiile în care este solicitat de către client. Relatia prin care se oferă ajutor este
precizată din punct de vedere temporal şi se raportează la anumite obiective.
Diferentele dintre consiliere şi psihoterapie sunt dificil de operat în mod absolut din cauza
faptului că demersul consilierii este tangent celui al psihoterapiilor scurte, de suprafată.

1
Încercările de conturare netă a limitelor celor două domenii au indicat faptul că psihoterapia şi
consilierea se află într-o relatie asociativă. De aceea, unicul lucru asupra căruia există consens
este că nu se poate face o distinctie netă între consiliere şi psihoterapie – unii psihoterapeuti
practică ceea ce un consilier consideră a fi consiliere psihologică, în timp ce unii consilieri
folosesc tehnici care apartin în mod evident psihoterapiei. Dacă procesul consilierii şi
psihoterapia se consideră a fi termeni sinonimi, o distinctie poate fi observată la un nivel al
practicienilor: numai o parte dintre consilieri sunt psihoterapeuti formati. În virtutea
recomandării noastre de formare a consilierului într-unul din domeniile psihoterapiei, această
diferentă devine însă, pe fond, nesemnificativă.
Tipuri de consiliere:
o Consiliere informationala: oferirea de informatii pe domenii/teme specifice.
o Consiliere educationala: repere psihoeducationale pentru sanatatea psiho-emotionala,
fizica si sociala a copiilor si adolescentilor.
o Consiliere pentru dezvoltarea personala: formarea de abilitati si atitudini care sa permita
o functionare personala si sociala flexibila si eficienta, in scopul atingerii starii de bine.
o Consiliere suportiva: oferirea de suport emotional si apreciativ.
o Consiliere vocationala: dezvoltarea   capacitatii de planificare a carierei.
o Consiliere de criza: asistarea psihologica a persoanelor aflate in dificultate.
Scopurile consilierii psihopedagogice:
Scopul central al consilierii este de a ajuta consiliatul sa isi exploreze, descopere, clarifice
modalitatile de utilizare eficienta a resurselor personale. In functie de acest scop, consilierea
psihopedagogica poate genera:

o Facilitarea schimbarilor comportamentale.

o Intarirea capacitatilor de a face fata problemelor.

o Ameliorarea relatiilor.

o Stimularea potentialului personal.

o Promovarea procesului decizional (CUM si DE CE sa ia anumite decizii = estimarea

consecintelor + aprecierea valorilor implicate + ce influenteaza procesul decizional si
cum functioneaza el).

 Obiectivele consilierii psihopedagogice:

Promovarea starii de bine si a sanatatii: functionare optima din punct de vedere somatic,
fiziologic, psiho-emotional si social.
Componentele starii de bine  sunt:
o Acceptarea de sine: atitudine pozitiva fata de propria persoana; acceptarea calitatilor si
defectelor personale; perceptia pozitiva a trecutului si a viitorului.
o Relatii pozitive cu ceilalti: incredere in oameni, sociabil, intim, nevoia de a primi si de a
da afectiune, atitudine empatica, deschisa si calda.

2
 o Autonomie: independent, hotarat, rezista presiunilor de grup, se evalueaza pe sine dupa
standarde personale, nu este excesiv preocupat de expectantele si evaluarile celorlalti.
o Control: sentiment de competenta si control personalasupra sarcinilor, isi creaza
oportunitati pentru valorizarea nevoilor personale, face optiuni conforme cu valorile
proprii.
o Sens si scop in viata: directionat de scopuri de durata medie si lunga, experienta pozitiva
a trecutului, bucuria prezentului si relevanta viitorului, convingerea ca merita sa te
implici, curiozitate.
Dezvoltare personala: cunoastere de sine, imagine de sine, capacitate de decizie
responsabila, relationare interpersonala armonioasa, controlul stresului, tehnici de
invatare eficiente, atitudini creative, optiuni vocationale realiste.
Preventie: a dispozitiei afective negative, a neincrederii in sine, a comportamentelor de
risc, a conflictelor interpersonale, a dificultatilor de invatare, a dezadaptarii sociale, a
disfunctiilor psihosomatice, a situatiilor de criza.

Principii ale consilierii psihopedagogice:

o Relatia de consiliere este una confidentiala.
o Relatia de consiliere este una permisiva. Consilierul nu ingradeste libertatea consiliatului
de a avea propriile idei, concepte, opinii, convingeri.
o Consilierul manifesta respect autentic pentru clientul sau, il accepta asa cum este, cu
defecte si calitati, nu il judeca si nici nu il critica.
o Consilierul gandeste problemele clientului impreuna cu acesta. El il ajuta pe
client/beneficiar sa se dezvolte/schimbe, nu ii ofera solutiile de-a gata.
o Consilierea nu inseamna sfatuire. Consilierul nu da sfaturi consiliatilor sai, ci ii ajuta sa-
si dezvolte un sistem propriu de rezolvare a problemelor.

Principii în consilierea educaţională:

o Toate persoanele sunt speciale şi valoroase pentru că sunt unice.
o Clientul (elevul, părintele, cadrul didactic, familia) „trebuie” să se simtă „împuternicit”,
să manifeste autonomie personală şi auto-înţelegere.
o Elevul este acceptat ca persoană şi tratat în consecinţă.
o Consilierea este în esenţă o relaţie permisivă.
o Consilierea se bazează pe modul de a gândi împreună cu cel consiliat.

Activitatea de consiliere psihopedagogică presupune respectarea unor principii, norme şi valori

deontologice şi etice. Consilierii au anumite obligaţii şi responsabilităţi profesionale şi morale
privind satisfacerea nevoilor, intereselor şi aspiraţiilor clienţilor, fără ca prin activitatea lor să le
aducă prejudicii de natură fizică, psihică sau morală şi fără să le lezeze demnitatea.
                  Deontologia - o ramură a eticii, bazată pe cunoaştere, înţelegere şi asumarea datoriei -
constă într-un set de reguli care vizează modul de a lucra/conlucra bine, împreună cu altă
persoană. Acest concept a fost folosit de către filosoful Bentham, care a introdus o nuanţă
importantă, pentru a diferenţia oamenii aşa cum sunt ei - ontologie, de oameni aşa cum trebuie să
fie - deontologie. Cadrul deontologic formează oamenii aşa cum trebuie să fie.

3
Deontologia profesională poate fi considerată ca fiind morala profesională tratată prin prisma
datoriei profesionale; este ştiinţa îndatoririlor profesionale, a comportamentului profesional. Ea
cuprinde o serie de reguli şi principii cerute de exercitarea unei anumite profesii.
Deontologia profesională dă expresie necesităţii însuşirii şi demonstrării, în profesie, a unor
norme tehnice de comportament, dar şi a unor norme etice, care să contribuie la reuşita
profesională.   
Într-un cod de deontologie profesională e necesar a stabili principiul major în funcţie de scopul
urmărit, un principiu etic din care decurg drepturile şi îndatoririle în exercitarea profesiunilor
considerate.
Competenţa adevărată înseamnă conştiinţa datoriei profesionale, acţiunea în datorie, vocaţie,
stare superioară de satisfacţie prin pasiunea pentru profesiunea practicată şi, astfel, prin motivaţia
strădaniei de perfecţionare. O minimă cultură etico – deontologică pregăteşte persoana în
vederea bunei realizări în plan profesional, oferindu-i un model de acţiune. În termeni de etică
profesională, consilierul trebuie să acţioneze astfel încât:
o Să abordeze clientul fără condiţionări şi sa “trateze” problemele acestuia cu toată
seriozitatea de care este capabil;
o Să acorde clientului ajutor, sprijin şi îndrumare, acţionând cu competenţă şi
profesionalism;
o Să fie sensibil la solicitările clientului şi să încerce să i le satisfacă la un nivel optim;
o Să respecte deciziile clientului, acţionând întotdeauna în interesul şi spre binele acestuia;
o Să asigure confidenţialitatea celor discutate cu clientul;
o Să işi desfăşoare activitatea doar în aria sa de competenţă, recunoscându-şi puterile şi
limitele;
o Să apeleze la ajutorul şi sprijinul colegilor de profesie pentru rezolvarea unor cazuri
complexe şi dificile;
o Să nu impună clientului propriile credinţe şi valori;
o Să se perfecţioneze continuu pentru a putea oferi clienţilor servicii de calitate, cu adevărat
profesionale;
o Să urmărească dobândirea unui prestigiu profesional ridicat, care să conducă la sporirea
încrederii publice în activităţile de consiliere psihopedagogică;
o Să gândească pozitiv, astfel încât să insufle clientului optimism şi încredere în forţele
proprii, în tentativa acestuia de a se schimba în sensul dezvoltării şi asigurării funcţionării
propriei personalităţi. 
            În activitatea sa, consilierul trebuie să ţină seama de anumite aspecte privind etica
profesională. Acestea se referă, în principal, la:

4
 o Consimţământul clientului. Clienţii trebuie informaţi despre obiectivele programului de
consiliere, despre modalităţile de desfăşurare a acestuia, despre procedurile folosite şi
rezultatele scontate etc., urmărindu-se conştientizarea acestora de către clienţi şi a
faptului că activităţile la care vor participa sunt în folosul şi spre binele lor.
o Asigurarea confidenţialităţii. Aceasta reprezintă cea mai importantă problemă ce ţine de
etica profesională a consilierilor, deoarece clienţii îşi dezvăluie informaţii strict
personale, intime şi aceştia sunt preocupaţi de păstrarea confidenţialităţii lor. Practic,
informaţia obţinută de la client în timpul şedinţelor de consiliere este proprietatea
acestuia şi a serviciului de consiliere şi nu poate fi folosită în afara acestui cadru decât cu
acordul clientului şi al agenţiei în cauză. Reuşita profesională a consilierului, demnitatea
şi respectul public faţă de acestea sunt condiţionate de discreţia şi de confidenţialitatea de
care dă dovadă.
o Domeniul de competenţă al consilierului. Consilierii au obligaţia morală să lucreze numai
în aria şi domeniul de competenţă pentru care s-au pregătit şi format, să dovedească
profesionalism şi bună - credinţă în activitatea desfăşurată, preîntâmpinând situaţiile de
practică profesională greşită. Ei se simt obligaţi legal - în situaţiile de malpraxis sunt
pedepsiţi de lege, dacă sunt găsiţi vinovaţi, dar şi moral să-şi exercite profesia cu
competenţă, bună - credinţă şi devotament.
o Conflictul de interese. O problemă de etică profesională este aceea potrivit căreia
consilierul trebuie să acţioneze întotdeauna spre interesul şi binele clientului. In
concluzie, raţiuni de ordin profesional şi moral impun ca activitatea de consiliere
psihopedagogică să se desfăşoare în condiţii de calitate, în interesul şi spre binele
clientului.
Consilierii trebuie pregătiţi şi ajutaţi să înţeleagă cum să utilizeze anumite idei şi doctrine
etice, pentru formarea unui set de principii de practică profesională bazată pe valorile
acestora. O modalitate eficientă de pregătire a consilierilor sub aspect deontologic este
folosirea unor concepţii morale drept cadru de bază pentru instruirea şi profesionalizarea
acestora. În situaţii care reclamă evaluări de ordin moral, oamenii apelează la anumite
concepţii ale eticii, fiecare dintre acestea constituind un cadru general de gândire şi acţiune.
Codul etic pentru consilierii şcolari conţine reglementări privind menţinerea standardelor de
exercitare cu succes a profesiei, precum şi precizări referitoare la resursele - materiale,
financiare etc., necesare practicării consilierii psihopedagogice în condiţii de calitate şi
eficienţă corespunzătoare.

Codul deontologic este prezentat ca o sinteza de principii si standarde etice de exercitare

a profesiei de psiholog cu drept de libera practica, care instituie regulile de conduita ale
psihologului/consilierului cu drept de libera practica, denumit în continuare
psiholog/consilier.           

 Codul ofera o baza consensuala pentru mentinerea unei atitudini colective împotriva
comportamentelor ce încalca principiile eticii profesionale. Pe lânga valoarea sa normativa,
codul deontologic are rolul de a orienta si regla acele activitati ale consilierilor/ psihologilor în
care acestia se angajeaza ca psihologi, nu si pe cele din viata privata a acestora.  

5
 Comportamentul din viata privata a consilierului/ psihologului poate fi luat în discutie
numai daca este de o asemenea natura încât aduce prejudicii profesiei de consilier/ psiholog sau
ridica serioase îndoieli privind capacitatea acestuia de a-si asuma si îndeplini responsabilitatile
sale profesionale ca psiholog.

 Principiul respectarii drepturilor si demnitatii oricarei persoane:

Psihologii/ consilierii vor avea permanent în atentie faptul ca orice persoana are dreptul
sa-i fie apreciata valoarea înnascuta de fiinta umana si aceasta valoare nu este sporita sau
diminuata de cultura, nationalitate, etnie, culoare sau rasa, religie, sex sau orientare
sexuala, statut marital, abilitati fizice sau intelectuale, vârsta, statut socio-economic sau
orice alta caracteristica personala, conditie sau statut.

 Principiul responsabilitatii profesionale si sociale:

Psihologii sau consilierii manifesta o maxima responsabilitate pentru starea de bine a

oricarui individ, a familiei, grupului ori comunitatii fata de care îsi exercita rolul de
psihologi. Aceasta preocupare include atât pe cei direct cât si pe cei indirect implicati în
activitatile lor, prioritate având cei direct implicati.

 Principiul integritatii profesionale:

Psihologii vor cauta sa manifeste cel mai înalt grad de integritate morala si profesionala
în toate relatiile lor. Este de datoria psihologului sa prezinte onest pregatirea si calificarile
sale oriunde se afla în relatii profesionale si de asemenea sa nu permita sau sa tolereze
practicile incorecte si discriminatorii.

STANDARDE ETICE GENERALE

 Strandarde de competenta:

Cunoasterea competentelor:
Psihologii/ consilierii au obligatia sa-si cunoasca foarte bine limitele de competenta în
oferirea de servicii psihologice sau de consiliere, în activitatea de predare sau de
cercetare.
Prezentarea onesta a competentei:

Psihologii nu vor prezenta fals limitele competentei lor si nu vor prezenta pregatirea sau
formarea lor într-un mod care sa le favorizeze nemeritat pozitia sau imaginea publica,
indiferent de tipul de activitate profesionala desfasurata.

Consultarea în caz de limita a competentei:

În exercitarea profesiei, atunci când psihologii constata ca ajung într-un impas

profesional, prin depasirea limitele de competenta, vor consulta colegii sau supervizorul.

6
 Servicii psihologice în afara competentei:

În cazul în care pentru un tip de serviciu psihologic solicitat nu exista standarde generale
recunoscute, nici programe de formare profesionala, nici specialisti atestati si disponibili
în acel domeniu si totusi psihologii sunt solicitati, acestia vor depune toate eforturi pentru
obtinerea unui standard minimal de competenta având permanet grija sa protejeze clientii,
studentii, supervizatii, participantii si pe toti cei implicati pentru a nu produce acestora
daune sub o forma sau alta. În acest caz serviciul va continua pâna când solicitarea
înceteaza sau pâna când un specialist cu competenta recunoscuta pentru acel tip de
serviciu devine disponibil.

PRINCIPIILE ETICE

 Promovarea, menţinerea, dezvoltarea sănătăţii psihice educaţionale. Pentru a putea

respecta acest principiu, este necesar să ştim ce este sănătatea în opoziţie cu boala, cu
dificultăţile educaţionale şi care sunt indiciile lor.

 Interzicerea acţiunilor non - etice ca: relaţii sexuale cu clientul, avantaje materiale
obţinute ca scop al consilierii, obligaţii impuse clientului de către consilier. Relaţia
special dintre consilier şi client creează tentaţii afective, materiale sau sexuale. Atunci
când li se dă curs, aceste tentaţii pot genera dependenţa afectivă a clientului, deturnând
scopurile consilierii, întârziind sau blocând scopul acesteia. Dependenţa afectivă prezentă
în toate tipurile de terapie, inclusiv în consiliere este benefică în prima parte a procesului
terapeutic, când se construieşte climatul afectiv absolut necesar - în partea a doua fiind
negativă. Nivelul cel mai adecvat al unei relaţii terapeutice şi de ajutor consider că este
cel al întâlnirii şi al altruismului.

 Respectul reciproc. Acesta este asigurat de către consilier prin statutul său profesional,
prin competenţa şi prin rezultatele sale practice, dar şi prin atitudinea sa umană de a se
raporta ca om la o altă fiinţă umană. Situarea consilierului într-o poziţie de superioritate
sau inferioritate faţă de consiliat denaturează relaţia şi afectează principiul respectului
reciproc. Respectul reciproc se câştigă permanent pe parcursul procesului de consiliere,
atât de consilier cât şi de cel consiliat.

 Principiul “adevarului personal” al consiliatului în unitate şi în acord cu adevărul moral

“Adevărul personal” este vectorul lumii personale a consiliatului ca sinteză între structura
sa de personalitate şi contextul socio-uman în care el trăieşte. El nu este opus adevărului
moral, ci este doar propriu, specific unui subiect sau altuia. Consilierul are rolul de a
pătrunde, prin abilităţile sale, în “lumea personală” a celui consiliat şi de a descoperi
,,acest adevăr personal” la care să-şi raporteze acţiunea de moderare. Insight-ul, cum se
numeşte el în psihoterapie este fundamental pentru asigurarea succesului consilierii.

 Principiul non-agresitivităţii consilierii   Consilierul însuşi trebuie să se afle în starea

psihică de echilibru şi satisfacţie personală pentru a evita orice manifestare agresivă prin
limbaj verbal, mimcă sau gestică.

7
  Principiul influenţei benefice şi nu al manipulării. Consilierea este un proces de influenţă,
de orientare, de modelare a clientului, dar cu acordul acestuia. Manipularea, care
presupune reducerea gradului de conştientizare şi de acord intern al subiectului (R.
Mucchielli, 2002), nu este benefică pentru dezvoltarea potenţialului psihologic sau
educaţional al consiliatului. Consilierea educaţională presupune descoperirea şi
stimularea capacităţilor de iniţiativă, autonomie şi reponsabilitate a clientului.  
Profesionistul nu trebuie să folosească poziţia sa de autoritate pentru a exploata clientul
în scopuri de gratificare personală. În cazul profesiilor terapeutice, ideal este ca relaţia să
nu depăşească un cadru profesional. Relaţia extraprofesională folosită de client, afectează
autoritatea profesională, diminuând eficienţa profesionistului. Autoritatea profesională
are şi ramificaţii de tipul profesionist – comunitate, pentru că orice profesie încearcă să
convingă comunitatea să aprobe autoritatea sa, prin conferirea unor prerogative sau
privilegii. Aprobarea comunităţii în legătură cu aceste prerogative sau privilegii poate fi
una formală sau informală.  Aprobarea formală este întărită prin puterea „poliţienească” a
comunităţii.

 Principiul confidenţialităţii este necesar, deoarece în procesul consilierii se vehiculează

informaţii personale care privesc viaţa şi interesele clientului. Confidenţialitatea este o condiţie a
tuturor formelor de intervenţie socio – psiho - educaţională.
 Principiul neculpabilităţii. Consilierea nu este un proces de judecată care se încheie cu
pronunţarea unui verdict ca “vinovat” sau “nevinovat”, ci un proces de calificare, de orientare,
învăţare care se finalizează cu creşterea potenţialului de sănătate şi responsabilitate a subiectului.
Principiile şi valorile se însuşesc de către consilieri în cadrul studiilor universitare şi a
programelor de pregătire profesională iniţială şi continuă şi se dezvoltă o dată cu experienţa
practică a acestora. Interiorizate, aceste principii şi valori se concretizează în atitudini ale
consilierilor de probaţiune faţă de persoanele cu care dezvoltă o relaţie profesională şi în cultura
organizaţională a serviciilor de probaţiune.    Onestitatea, respectul, acceptanţa interiorizate de
către consilierul de probaţiune se află în spatele comportamentului său profesional şi îl ajută să
dezvolte o relaţie profesională eficientă cu clientul şi să rezolve, uneori, conflictul de valori
generat de bipolaritatea suport –autoritate, specifică activităţii de probaţiune.
Autoritatea este dată de rolul de profesionist în cadrul sistemului de justiţie penală, care
realizează o evaluare concretizată într-un document oficial, referatul de evaluare. Crearea relaţiei
profesionale este strâns legată de un climat de comunicare adecvat, prin manifestarea interesului,
a respectului, autenticităţii, confidenţialităţii şi acceptării clientului de către consilierul de
probaţiune. Dar relaţia profesională înseamnă şi stabilirea unor limite clare ale acesteia: să arăţi
că-ţi pasă de cel din faţa ta, dar să nu ai o atitudine prea prietenoasă ori familiară.
Dezvoltarea personală a consilierului reprezintă un set de cunoştinţe, abilităţi şi atitudini care
concură la succesul procesului de asistenţă şi consiliere. În activitatea de asistare şi consiliere cea
mai relevantă resursă şi cel mai important instrument este consilierul însuşi, cel care are
capacitatea de a imprima direcţia, ritmul şi finalitatea procesului de Consilierul şcolar

8
îndeplineşte multiple roluri în unitatea în care lucrează. El este, în acelaşi timp, educator,
consultant în probleme de educaţie şi instrucţie, mediator de conflicte şi psiholog al elevilor,
profesorilor şi părinţilor. Cu alte cuvinte, consilierul este specialistul care analizează,
esenţializează, corelează şi conturează existenţa şcolară, cu tot ceea ce presupune ea intim şi
colateral, după care o oferă elevilor, profesorilor şi părinţilor, tradusă şi interpretată sub forma
unor produse semnificante.

Bibliografie:
1. Boudon Raymond, Dicţionar de sociologie, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic,
1996. 
2. Dumitriu -Tiron Elena, Consiliere educaţională, Iaşi, Institutul European, 2005.
3. Tomşa Ghe., Consiliere şi orientare în şcoală, Bucureşti, Credis, 2001.
4. Tompea Doru, Etica, Axiologie. Deontologie, Editura Ankarom, Bucureşti, 1995.