FIZIOPATOLOGIA
BRONHOPNEUMOPATIEI CRONICE OBSTRUCTIVE
Modificările patologice ale BPOC sunt larg răspândite afectând căile respiratorii mari și
mici, parenchimul pulmonar și vasculatura pulmonară. Exudatul inflamator este adesea prezent,
ceea ce duce la creșterea numărului și mărimii celulelor calciforme și a glandelor mucoase.
Secreția mucusului crește, iar motilitatea ciliară este afectată. Există, de asemenea, o îngroșare
a mușchiului neted și a țesutului conjunctiv în căile respiratorii. Inflamația este prezentă în căile
respiratorii centrale și periferice. Inflamația cronică are ca rezultat un proces repetat de
vătămare și reparație care duce la cicatrizare și fibroză. Este prezentă îngustarea difuză a căilor
aeriene și este mai proeminentă în căile respiratorii periferice mai mici. Scăderea FEV1 se
datorează prezenței inflamației în căile respiratorii, în timp ce anomaliile de gaze din sânge
rezultă din transferul de gaze afectat datorită deteriorării parenchimului și a pierderii rețelelor
alveolare-capilare(6).
Modificările parenchimale afectează unitățile de schimb de gaz ale plămânilor, inclusiv
alveolele și capilarele pulmonare. Schimbările vasculare ale BPOC includ o îngroșare a vaselor
pulmonare și sunt adesea prezente la începutul bolii. Presiunea pulmonară crescută la începutul
bolii este din cauza vasoconstricției hipoxice a arterelor pulmonare. Dacă este persistentă,
prezența inflamației cronice poate duce la disfuncția endotelială a arterelor pulmonare.
Ulterior, modificările structurale duc la o creștere a presiunii pulmonare, în special în timpul
exercițiilor fizice. Modificările la nivelul schimburilor de gaz sunt caracterizate de hipoxemie
arterială cu sau fără hipercapnie. O distribuție inegală a raportului de ventilație: perfuzie (din
cauza modificărilor anatomice identificate în BPOC) este mecanismul principal pentru schimbul
anormal de gaze. Gradul de afectare a capacității de difuzie a monoxidului de carbon se
corelează cu severitatea emfizemului. În cazul BPOC sever, hipertensiunea pulmonară
secundară duce la dezvoltarea insuficienței cardiace pe partea dreaptă(3, 6).
Hipersecreția de mucus este prezentă la începutul bolii și este asociată cu un număr și o
mărire crescută a celulelor producătoare de mucus. Prezența inflamației cronice perpetuează
procesul, deși obstrucția fluxului de aer rezultat și limitarea cronică a fluxului de aer pot fi
reversibile sau ireversibile. Diversele cauze ale obstrucției fluxului de aer sunt rezumate în
Tabelul I(3, 6).
Hipersecreția de mucus rezultă într-o tuse cronică productivă din cauza metaplaziei
celulelor scuamoase, numărului crescut de celule goblet și creșterii în mărime a glandelor
submucoase ca răspuns la iritația cronică de către noxe și gaze toxice(3).
Tabel 1.Cauze obstrucție flux de aer(6)
Reversibil
Prezența mucusului și a celulelor inflamatorii în secreții bronșice
Contracții ale mușchilor netezi bronșici
Hiperventilație în timpul exercițiilor fizice
Ireversibil
Fibroza căilor respiratorii
Pierdere suprafață alveolară
Bronșita cronică
Bronsita cronică este definită clinic de o tuse productivă care durează cel puțin 3 luni, cu
recurențe în cel puțin 2 ani consecutivi, dacă nu poate fi atribuită altor afecțiuni pulmonare sau
cardiace. Bronșita cronică rezultă din hipersecreția mucusului, care nu duce întotdeauna la
obstrucția căilor respiratorii. În patologie, bronșita cronică, înseamnă anumite modificări
microscopice și macroscopice în structura căii respiratorii, cum ar fi producția de mucus,
modificări epiteliale, inflamarea căilor respiratorii, hipertrofia celulelor musculare netede și
creșterea grosimii glandelor submucoase. Din punct de vedere macroscopic, se observă un
exces de mucus care afectează în principal bronhiile intermediare, cu un diametru de 2-4
mm(1).
Microscopic, mucusul este prezent în celula lumenului și hiperplazia celulară este
observată în peretele bronșic. În bronșita cronică celulele gobletale se extind de la bronhiole
până la celule epiteliale ciliate, celule seroase și Clara. În atrofia epitelială cronică, celula
scuamoasă modificate și anomaliile ciliare au fost descrise în bronhiile mici. În ciuda acestor
modificări, epiteliul este intact și grosimea membranei bazale reticulare este normală. Aceasta
este o diferență majoră între astm și bronșita cronică/patologia BPOC(1).
Inflamația se observă la nivelul mucoasei, în straturile de celule musculare și în glandele
submucoase. Celulele inflamatorii eliberează serin-proteaze care sunt puternic secretagoge de
mucus. Inflamația este un marker patologic mai bun al bronșitei cronice decât hipertrofia
mucoasei. În căile respiratorii mari (> 2 mm), celule mononucleare, macrofage, limfocite T CD8+
și celule plasmatice au fost observate la BPOC stabil și în timpul exacerbărilor de bronșită
cronică. Rolul neutrofilelor nu este încă clar fiind văzute în pereții căilor respiratorii mari numai
în timpul exacerbărilor și în BPOC sever. În căile respiratorii mici, inflamația mediată de
limfocitele T CD8+ este dominantă, dar în forme severe ale bolii alte celule inflamatorii, inclusiv
neutrofilele, infiltrează pereții căilor respiratorii. Tabelul II ilustrează celulele la nivelul cărora au
loc modificări structurale în BPOC(1, 4):
Tabel 2. Modificări celulare în BPOC (1, 3)
Blue bloater (albastru buhăit) (figura 3) este pacientul caracterizat prin cianoză,
supraponderalitate și dispnee. Obstrucția căilor respiratorii conduce la hipoxie și vasoconstricție
pulmonară. Rezistența crescută a vasculaturii pulmonare (hipertensiune pulmonară) cauzează o
reducere a volumului de sânge circulant și insuficiență cardiacă dreaptă, ce poate progresa spre
cord pulmonar(9).
Figura 3. Blue bloater(9)
Emfizemul este definit de apariția unui spațiu cu aer permanent, anormal, care implică
bronhiolele terminale și distale și ocazional, alveolele, fiind însoțit de distrugerea pereților fără
apariția unei fibroze evidente(1).
Pink puffer (pufăitorul roz)(figura 3) definește pacientul cu BPOC și predominanța
emfizemului, cașexic, cu dificultăți de respirație. Pierderea fibrelor de elastină reduce suportul
structural pentru alveole, fapt ce predispune pacientul la colaps în momentul expirației(9).
Figura 4. Pink puffer(9)