UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE

ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ A BANATULUI

AGRICULTURĂ
IFR

SISTEME DE AGRICULTURĂ

SUBIECT: AGRICULTURA ECOLOGICĂ

STUDENT: CAZACU ALEXANDRU

ANUL AL II-LEA
SEMESTRUL AL II –LEA
ANUL 2020

1
1. INTRODUCERE

Agricultură ecologică”, termen protejat şi atribuit de U.E României pentru definirea acestui
sistem de agricultură și este similar cu termenii ,,agricultură organică” sau ,,agricultură
biologică” utilizaţi în alte state membre.

Rolul sistemului de agricultură ecologică este de a produce hrană mai curată, mai potrivită
metabolismului uman, în deplină corelaţie cu conservarea şi dezvoltarea mediului. Unul dintre
principalele scopuri ale agriculturii ecologice este producerea de produse agroalimentare
proaspete şi autentice, care să respecte factorii naturali şi de mediu.

În perioda de producţie la fermă se interzice utilizarea organismelor modificate genetic

(OMG-uri şi derivatele acestora) a fertilizanţilor şi pesticidelor de sinteză, a stimulatorilor şi
regulatorilor de creştere, hormonilor, antibioticelor etc.

În etapa de procesare a alimentelor se interzice folosirea aditivilor alimentari, a substanţelor

complementare şi a substanţelor chimice de sinteză, pentru prepararea alimentelor ecologice.
Agricultura ecologică are o contribuţie majoră la dezvoltarea durabilă a agriculturii, la creşterea
activităţilor economice cu o importantă valoare adăugată şi la sporirea interesului pentru
dezvoltarea spaţiului rural.

Obiectivele, principiile şi normele aplicabile producţiei ecologice sunt cuprinse în legislaţia

comunitară şi naţională din acest domeniu. Aceste norme, alături de definirea metodei de
producţie în sectorul de producţie vegetală, animalieră şi de acvacultură reglementează şi
următoarele aspecte legate de sistemul de agricultură ecologică: procesarea, etichetarea,
comerţul, importul, inspecţia şi certificarea.

Prevederile privind etichetarea produselor obţinute din agricultura ecologică, stabilite în

Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al Consiliului privind producţia ecologică şi etichetarea
produselor ecologice şi în Regulamentul (CE) nr. 889/2008 al Comisiei de stabilire a normelor
de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 sunt foarte precise şi au în vedere oferirea
încrederii depline a consumatorilor în produsele ecologice, ca produse obţinute şi certificate în
conformitate cu reguli stricte de producţie, procesare, inspecţie şi certificare.

Pentru obţinerea şi comercializarea produselor ecologice care poartă etichetele şi siglele

specifice, producătorii trebuie să parcurgă un proces strict ce trebuie urmat întocmai, pe toată
trasabilitatea produsului.

2
 Astfel, înainte de a obţine produse agricole ce pot fi comercializate cu menţiunea ,,produs
ecologic” exploataţia trebuie să parcurgă o perioadă de conversie, de minimum doi ani.

În România, controlul şi certificarea produselor ecologice este asigurată în prezent

de organisme de inspecţie şi certificare private. Acestea sunt aprobate de Ministerul
Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pe baza criteriilor de independenţă, imparţialitate şi
competenţă stabilite în Ordinul nr. 895/2016 pentru aprobarea Regulilor privind organizarea
sistemului de inspecţie şi certificare, de aprobare a organismelor de inspecţie şi certificare şi de
supraveghere a activităţii organismelor de control. Aprobarea de către M.A.D.R a organismelor
de inspecţie şi certificare este precedată, în mod obligatoriu, de acreditarea acestora realizată de
către un organism abilitat în acest scop.

În urma controalelor efectuate de organismele de inspecţie şi certificare, operatorii care au

respectat regulile de producţie vor primi certificatul de produs ecologic şi îşi vor putea eticheta
produsele cu menţiunea ,,ecologic”. Pe eticheta aplicată unui produs ecologic sunt obligatorii
următoarele menţiuni: referire la producţia ecologică, siglele, numele şi codul organismului de
inspecţie şi certificare care a efectuat inspecţia şi a eliberat certificatul de produs ecologic.

Sigla naţională ,,ae”, specifică produselor ecologice, alături de sigla comunitară sunt folosite
pentru a completa etichetarea, în scopul identificării de către consumatori a produselor obţinute
în conformitate cu metodele de producţie ecologică.

Conform ultimelor studii si articole din presa scrisa si mediul online, aparute in Romania
in ultimii ani, interesul consumatorilor pentru produse alimentare organice este în creștere,
dar agricultura ecologică este în declin în România.

Comisia Europeană încurajează dezvoltarea agriculturii ecologice în țările membre și

finanțează conversia terenurilor pentru acest tip de agricultură sau promovarea produselor.
Totuși, suprafețele cultivate și numărul fermierilor care practică agricultura organică a scăzut în

3
ultimii șase ani, astfel încât România a ajuns să fie numită printre „contra-
performerii” sectorului.

Un studiu al Research Institute of Organic Agriculture FiBL din Elveția, publicat în luna

februarie a anului 2018, remarca performanța modestă a României în sectorul agriculturii
ecologice. Astfel, dintre statele est-europene analizate în studiu, doar Romania și Polonia au
întregistrat un declin al suprafețelor certificate ecologic. Pe de altă parte, vânzările de produse
ecologice au crescut, pe baza unui interes crescut al cumpărătorilor.

Piața de produse bio din România a avut o valoare estimată la circa 40 milioane euro în
2016, în creștere cu 30% față de 2014, potrivit unui raport realizat de Departamentul pentru
Agricultură al Statelor Unite ale Americii (USDA).

„Interesul consumatorilor în ceea ce privește hrana ecologică este în continuă creștere în

România, lucru care ar trebui să mobilizeze agricultorii și instituțiile din domeniu pentru a se
pune bazele unei politici agricole ecologice mai profitabile și mai ușor de întreținut”, susține
eurodeputatul Daniel Buda, membru al Comisiei de Agricultură a Parlamentului European.

Buda notează și el studiul institutului elvețian de cercetare, potrivit căruia România și

Polonia au fost declarate contra-performeri în domeniul agriculturii ecologice, iar datele
Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale confirmă că suprafața totală cultivată în
agricultura ecologică a scăzut de la peste 300.000 de hectare în 2013 la 226.000 de hectare în
2016. Numărul operatorilor certificați a coborât de la peste 15.500 în 2012 la circa 10.500
în 2016.

Deși este un important jucător în agricultura europeană, România are o poziție

insignifiantă în sectorul agriculturii ecologice din UE. Spania și Italia cultivă fiecare aproximativ
2 milioane de hectare în agricultura ecologică.

În România, terenurile certificate pentru agricultura ecologică reprezintă doar 1% din

suprafața totală utilizată în agricultură. În UE, suprafețele cultivate ecologic ocupă 6,7% din
suprafața agricolă totală, dar sectorul este în continuă creștere.

Ministerul Agriculturii si Dezvoltării Rurale, publică într-un buletin tematic, principalele

reguli ale agriculturii ecologice, respectiv:

4
 Protecţia mediului înconjurător. În agricultura ecologică se urmăreşte reducerea sau
eliminarea practicilor care presupun utilizarea de produşi sintetici sau naturali care
dăunează organismelor utile din sol, epuizează resursele neregenerabile şi diminuează
calitatea apei, aerului şi produselor agricole.
 Mentinerea şi creşterea fertilităţii solului. Solul este considerat un mediu viu, complex,
care interacţionează strâns cu plantele şi animalele, acesta fiind în centrul preocupărilor
agriculturii ecologice. Prin practicile sale specifice, agricultura ecologică are în vedere
intensificarea activităţii microorganismelor din sol, în scopul creşterii fertilităţii acestuia.
 Respectul pentru sănătatea consumatorilor. Prin practicarea agriculturii ecologice se
urmăreşte obţinerea de produse agricole de calitate, fără reziduuri de pesticide, cu un
conţinut echilibrat de proteine, glucide, lipide, vitamine, acizi organici şi săruri minerale.
 Ferma ecologică trebuie sa fie o unitate în echilibru. În agricultura ecologică se
renuntă la o specializare îngustă şi la o exploatare intensivă, unilaterală. Se are tot timpul
în vedere faptul că ferma ecologică este o componentă a ecosistemului.
 Menţinerea biodiversităţii ecosistemului agricol. Biodiversitatea este de importanţă
majoră pentru asigurarea durabilităţii agro-ecosistemului.
 Cultivarea plantelor şi creşterea animalelor în armonie cu legile naturale. În
agricultura ecologică, cultivarea plantelor şi creşterea animalelor se fac în armonie cu
legile naturale, folosind, protejând şi respectând natura.
 Obţinerea producţiei optime şi nu maxime. Producţiile maxime se obţin în majoritatea
cazurilor cu o utilizare abuzivă a resurselor şi degradarea mediului înconjurător.
Sistemele agricole ecologice urmăresc obţinerea de producţii optime, în condiţiile
protecţiei mediului, a produselor agricole şi conservării resurselor neregenerabile.
 Utilizarea de tehnologii potrivite sistemului de agricultură ecologică. Agricultura
ecologică utilizează tehnologii de cultivare a plantelor şi creştere a animalelor specifice,
bazate pe înţelegerea sistemelor biologice naturale.
 Conservarea integrităţii produselor agricole ecologice, de la producerea acestora şi
până la comercializare. Produsele agricole ecologice, ca şi ingredientele, aditivii şi
produsele auxiliare de transformare pe care le conţin, sunt produse, fabricate şi
manipulate în conformitate cu principiile producţiei şi transformării ecologice.

5
Bibliografie

https://www.madr.ro/agricultura-ecologica.html

https://www.euractiv.ro/agricultura/agricultura-ecologica-11718

http://madr.ro/docs/dezvoltare-rurala/rndr/buletine-tematice/PT4.pdf