Riscuri întâlnite în activitatea unei firme

CUPRINS
Introducere.............................................................................................................................................2
1. Riscul – abordări conceptuale.....................................................................................................2
2. Clasificarea riscurilor..................................................................................................................3
3. Relaţia rentabilitate-risc la nivel de firmă..................................................................................6
Concluzii................................................................................................................................................8
Bibliografie........................................................................................................................................9
 Introducere
Creşterea vulnerabilităţii companiilor, dimensiunea acestora, concentrarea activelor,
impactul crescut al tehnologiei, interdependenţa şi concurenţa mondială acerbă precum şi
interesul faţă de mediu sunt numai câţiva dintre factorii care ne obligă să ne îndreptăm atenţia
spre problema riscurilor şi a administrării acestora.
Ne confruntăm zi de zi cu alegeri importante ce au o influență majoră asupra acțiunilor
noastre și mai ales a viitorului nostru. Lumea în care trăim este plină de incertitudini pe care
trebuie să le preconizăm și să le diminuăm în cea mai mare măsură, în special în sfera
afacerilor. Activitățile economice sunt infleunțate și dirijate de către deciziile luate în aceste
situații de incertitudine și de risc. Orice întreprindere, orice acţiune, este supusă riscului unui
eşec total sau parţial, aceasta este însăşi natura vieţii economice într-o lume în care viitorul
rămâne "marea necunoscută". Dar, în acelaşi timp, riscul este – ca regulă generală - condiţia
oricărui succes.
Atunci când facem planuri pentru viitor nu avem de ales între diferite certitudini ci
între un spectru de posibilităţi (probabilităţi) pe care le estimăm. În cele ce urmează voi
prezenta câteva noțiuni cu privire la termenul de ”risc”, sfera de acționare a acestuia și riscuri
întâlnite în mediul de afaceri.

1. Riscul – abordări conceptuale

În prezent, noțiunea de risc putem spune că este sinonimă cu cea de activitate. Cu toate
că este omniprezent în mediul de afaceri, și nu numai, riscul, de cele mai multe ori, este dificil
de detectat sau prevăzut. Evenimentele “neprevăzute” care pot influența veniturile și
performanțele ulterioare investiției sunt atat de numeroase și variate încat identificarea lor
reprezintă o provocare chiar și pentru cei mai abili și experimentați investitori, pentru că
viitorul ne este, în principal, necunoscut. In acest context, menționam că multe decizii in
afaceri se iau având ca punct de plecare estimările asupra viitorului. Luarea unei decizii in
baza unor estimări, prezumții, așteptări, previziuni și prognoze asupra evenimentelor viitoare
implică un mare risc. Acest risc de multe ori este destul de dificil de definit și, în cele mai
multe cazuri, imposibil de masurat cu precizie.
Riscul este un fenomen întalnit în viața de zi cu zi, el fiind asociat adeseori cu
termenul de „nesiguranță”. Potrivit dicționarului Webster, riscul este văzut ca o „posibilitate
de a suferi o pierdere”. Institutul pentru Managementul Riscului nu are o definiție oficială
pentru risc, însa în documentele acestuia sunt utilizate definiții cum ar fi “șansa unor
consecințe negative sau expunere la neprevazut”.
ISO (International Organizaton for Standards), definește riscul ca o combinație a
probabilității unui eveniment și consecințele sale1.
Dicționarul Explicativ al Limbii Romane, definește riscul ca o “posibilitate de a ajunge
la o primejdie, de a avea de infruntat un necaz sau de a suporta o paguba”, iar OCDE 2
definește “riscul ca fiind constituit din posibilitatea ca un fapt cu consecințe nedorite să se
producă”. În acest context, majoritatea definițiilor referitoare la risc se concentrează pe
managementul amenințărilor, iar instrumentele și tehnicile la care se apelează în acest sens, se
orientează mai mult pe componenta negativă a riscului.

1
ISO/IEC Guide 73 Risk Management – Vocabulary – Guidelines for use in standards, publicat pe
http://www.iso.org/iso/catalogue_detail?csnumber=34998
2
OCDE - Risk Management and Corporate Governance, publicat pe http://www.oecd.org/daf/ca/risk-
management-corporate-governance.pdf
 Noile definiții orientate și pe componenta pozitivă a riscului au început să apară, mai
ales, dupa anul 1999. De exemplu, în 2000, British Standard Institute (BSI) 3 precizează că
riscul este “incertitudinea... care afectează posibilitatea de atingere a obiectivelor”, iar
standardele elaborate în Australia și Noua Zeelanda prezintă o definiție care permite
încorporarea amenințărilor, însa și a oportunităților.
Dr. David Hillson, specialist britanic, recunoscut pentru contribuțiile sale in domeniul
managementului riscului, precizează că “utilizarea cuvantului “risc” doar in sens negativ, este
incorecta, deoarece schimbă sensul acestui cuvant, provenit din limba latina (resecare = a
indrazni)”. O publicatie, relativ recentă, care include explicit și latura pozitivă în definirea
riscului, este Ghidul Managementului de Proiect, care a fost elaborat de Project Management
Institute, in 2000. Potrivit acestuia, riscul este considerat ca “un eveniment sau o conditie
incerta care, daca apare, are un efect pozitiv sau negativ asupra obiectivului stabilit ...Riscul
include atat amenintarile asupra obiectivelor cat si oportunitatile de a imbunatati aceste
obiective”.
În literatura economică riscurile economice sunt definite în moduri diferite. Astfel
pentru Ioan Popa riscul reprezintă "posibilitatea ca într-o tranzacţie să nu se înregistreze
profitul (câştigul) scontat sau să apară o pierdere, ca urmare a evoluţiei nefavorabile a
factorilor de care depind performanţele unui agent economic". Pentru Costin Kiriţescu
riscurile economice reprezintă o "eventualitate a unui eveniment care poate provoca pierderi
unei entităţi sau economiei în general", iar într-un dicţionar de management ele sunt definite
astfel: "posibilitatea de apariţie a unor factori şi împrejurări mai puţin cunoscuţi sau
necunoscuţi, controlabili sau necontrolabili, cu acţiuni aleatoare, care pot avea influenţe
negative asupra rezultatelor unei activităţi economice"4.
Deci, riscul este un eveniment incert care, dacă are loc, afectează pozitiv sau negativ,
obiectivele unei activități sau unui grup de activități, iar acest lucru se întampla ori pentru că
în derularea unei activități a intervenit un lucru neplanificat, ori pentru că un lucru care a fost
planificat nu s-a întamplat așa cum a fost prevăzut. Cu toate acestea, experții și specialiștii în
domeniul managementului riscurilor, continuă să aibă opinii diferite asupra încorporarii celor
doua componente – amenințări și oportunități.

2. Clasificarea riscurilor

Există o convergenţă a părerilor celor care studiază economia şi, mai ales, a celor care
activează în acest domeniu, potrivit căreia riscul în afaceri este ceva normal. Este o
componentă firească şi de neînlăturat din lumea afacerilor. Dispariţia lui creează derută,
ineficienţă şi generează comportamente nefireşti ale întreprinderilor, cum s-a constat în
sistemele totalitare. Atunci, riscul sa diminuat, adesea chiar a dispărut, fiindcă economia a fost
condusă prin pârghii de comandă de sorginte administrativă.
O clasificare a riscurilor ar putea fi cea propusa de Robert T. Futrell 5 care cuprinde trei
categorii generale:
 Known knowns – este vorba de riscurile cunoscute echipei care realizează o activitate.
Aceste riscuri sunt privite atât ca o categorie de riscuri, cât și ca o realitate a activității
sau pachetului de activități.

3
BSI - Risk Management, publicat pe https://www.bsigroup.com/en-GB/iso-31000-risk-management/

4
Paul Cocioc (2001), Fundamente ale științei economice, Editura Risoprint, Cluj, pg. 162
5
Futrell R., Donald F.,Linda S. (2002), Quality Software Project Management, Prentince Hall PTR
  Known unknowns – este vorba de riscurile cunoscute echipei implicate în respectiva
activitate și sunt privite drept riscuri, însa nu sunt conștientizate ca fiind o realitate a
activității în cauză.
 Unknowns unknowns – este vorba de riscuri necunoscute echipei de proiect, care nu
sunt privite nici ca riscuri, nici ca o realitate a activității sau grupului de activități.
Petru Prunea consideră că multitudinea factorilor care generează riscul afacerilor fac
ca acesta să se manifeste în diferite ipostaze6:
 Riscul de piaţă. Orice studiu al pieţei ar efectua o firmă ea nu poate afla cu precizie
dacă tot ce va produce se va şi vinde. Cererea faţă de produsele unei firme este de
regulă mai elastică decât stabilă fiindcă preferinţele şi orintările consumatorilor,
nivelul preţului şi mărimea ofertei competitorilor sunt imprevizibile. Aşa că
instabilitatea cererii, a vânzărilor, a preţului, fac ca riscul afacerii să fie mereu prezent
în viaţa întrepriderilor.
 Riscul operaţional. Activitatea agenţilor economici diferă de la o ramură la alta şi
chiar în cadrul aceluiaşi domeniu firmele se confruntă cu situaţii diferite datorită
interacţiunii unor factori cum ar fi :
a) Variabilitatea cererii, care face încasările nesigure ca de altfel şi posibilităţile
de plată a furnizorilor şi de extindere a afacerii. Incertitudinile sunt mai mari în
acest plan pentru cei care se angajează într-o nouă direcţie de acţiune deoarece
s-ar putea ca noul lor produs să nu fie apreciat. După cum se poate întâmpla
tocmai invers, preferinţele consumatorului să sufere o mutaţie radicală încât
oferta să poată satisface cererea.
b) Fluctuaţia preţurilor de achiziţie a factorilor de producţie utilizaţi influenţează
nivelul costurilor şi, ulterior, mărimea profitului firmei. Cu cât este mai
accentuatã ponderea costurilor fixe în costul total cu atât se cere un volum mai
mare al vânzărilor pentru a atinge pragul de rentabilitate.
c) Calitatea activităţii de marketing care poate infuenţa sau nu firma să adopte
modificările impuse de conjunctura pieţei.
d) Competenţa managerilor reflectată în oportunitatea deciziilor luate de care
depinde ulterior succesul sau eşecul afacerii
 Riscul datorat schimbărilor în tehnologie, de care competitorii profită în măsură
diferită. Deoarece evoluţia tehnologiei are rol atât de important în activitatea
concurenţială, anticiparea schimbărilor în acest domeniu poate îmbunătăţi poziţia unei
firme pe piaţă. După cum orice ezitare, întârziere sau eroare în previzionarea evoluţiei
tehnologiei, sau în achiziţionarea celor mai adecvate realizări în domeniu, poate aduce
prejudicii nebănuite agenţilor economici.
 Riscul financiar. Situaţia financiară a agenţilor economici, privită prin prisma
amplorii, variabilităţii şi sensului fluxurilor băneşti şi a masei beneficiului se află în
mod normal sub influenţa a numeroşi factori. Cei mai importanţi dintre ei sunt
fluctuaţiile pieţei, care determinânã variabilitatea vânzarilor şi a plăţilor pentru
achiziţionarea factorilor necesari, incidentele de muncă şi de producţie. Drept urmare
întreprinderile se confruntă în permanenţă cu un risc economic deoarece nu au un
control mulţumitor asupra veniturilor viitoare.
 Riscul valutar. Întreprinderile, care folosesc devize pentru desfăşurarea activităţii lor,
se expun riscului valutar. Acesta se manifestă sub forma posibilităţii înregistrării unor
pierderi, fie ca urmare a păstrării sau încasării unei valute, fie datorită efectuării, sau
numai a proiectării realizării de operaţiuni de schimb valutar, la o dată ulterioară

6
Prunea Petru (2003), Riscul în activitatea economică. Ipostaze. Factori. Modalităţi de reducere, Editura
Economică, Bucureşti, pg. 916
 predeterminată. Modificarea cursului de schimb la valuta deţinută sau la cea folosită
într-un contract de credit în devize sau de import-export produc efecte diferite la
părţile implicate, în funcţie de noul raport dintre valutele tranzacţionate. Astfel, dacă
valuta respectivă se depreciază, proprietarul ei şi creditorul înregistrează o pierdere, în
timp ce debitorul obţine un câştig. Acesta se expune la un risc de schimb şi pierde,
dacă până la scadenţa datoriei lui, moneda în care se exprimă obligaţia de plată se
apreciază.
 Riscul de faliment (insolvabilitate) Un obiectiv major al diagnosticului financiar în
aprecierea stării de sănătate financiară a întreprinderii îl constituie evaluarea riscurilor
ce îi însoţesc activitatea, din care unele semnalează vulnerabilitatea, iar altele
prefigurează falimentul (insolvabilitatea) ce ameninţă supravieţuirea.
Literatura economică reţine şi analizează multiple forme de manifestare ale riscului.
Astfel, principalele forme de risc sunt7:
 Risc al deprecierii inflaţioniste
În condiţiile în care moneda de plată stabilită în cadrul unei tranzacţii s-a depreciat din
cauza inflaţiei suma încasată de vânzător reprezintă o putere de cumpărare inferioară aceleia
pe care respectiva monedă o avea la data încheierii contractului. Diferenţa constituie o
pierdere efectivă de substanţă economică. Această pierdere este cu atât mai mare, cu cât rata
deprecierii inflaţioniste a monedei este mai ridicată şi cu cât intervalul de timp dintre data
contractării şi data plăţii este mai îndelungat.
 Risc al preţului
Apare ca o consecinţă a fluctuaţiei preţurilor în condiţiile în care plata preţului se face
ulterior negocierii acestuia. În ipoteza creşterii preţului unei mărfi în perioada dintre
momentul contractării şi acela al plăţii vânzătorul pierde diferenţa; în ipoteza inversă pierde
cumpărătorul. Este evident că în astfel de cazuri întotdeauna celălalt partener obţine un
avantaj din aceste fluctuaţii.
 Riscuri contractuale
Au în vedere posibilitatea ca anumite obligaţii contractuale asumate de către parteneri
să nu fie îndeplinite, parţial sau în totalitate, sau să fie îndeplinite cu întârziere. Principalele
clauze avute în vedere sa referă la livrarea mărfii şi la obligaţiile privind plata, iar cauzele ce
stau la baza nerespectării acestor clauze pot fi legate de: insolvabilitate sau faliment, blocaj
financiar, contractul nu mai prezintă interes economic real pentru partener. În literatura
juridică se insistă asupra necesităţii delimitării situaţiilor de risc de cele care intră în domeniul
răspunderii contractuale: culpa exclude riscul, care rămâne localizat în sfera Riscurile
economice evenimentelor aflate în afara posibilităţilor de influenţare a partenerilor
contractuali. Prin urmare, în acest sens, riscurile contractuale reprezintă consecinţele
patrimoniale ale neexecutării sau ale executării tardive sau necorespunzătoare a unei obligaţii
dintr-un contract comercial pentru care partea prejudiciată nu poate trage la răspundere pe
nimeni.
 Risc al convertibilităţii - constă în imposibilitatea, la un moment dat, a convertirii
unei valute în alta, din cauza anumitor obstacole neprevizibile, legale sau de fapt.
 Risc al transferului valutar - constă în imposibilitatea, la un moment dat, a
transferului unei sume în valută dintr-o ţară în alta, din cauza apariţiei anumitor
obstacole legale sau de fapt neprevăzute ( ca şi în cazul riscului convertibilităţii, şi
riscul transferului valutar se poate transforma în condiţii similare în risc valutar).

7
Paul Cocioc (2001), Fundamente ale științei economice, Editura Risoprint, Cluj, pg 164
3. Relaţia rentabilitate-risc la nivel de firmă

Faptul că funcţionarea unei întreprinderi devine rentabilă de la un anumit nivel minim

al producţiei face necesară creşterea dimensiunii ei. Pentru a atinge în acest fel limita
numită economie de scară, se pot folosi numeroase combinaţii de surse de finanţare şi de
structuri de producţie şi de vânzare. Dincolo de acest punct este de dorit ca respectivele
combinaţii să fie realizate de aşa manieră încât să facă posibilă obţinerea unei rate
marginale de substituţie a unei unităţi suplimentare de risc cu o mărime corespunzătoare
de rentabilitate scontată. Condiţia necesară pentru realizarea acestei substituţii este mai
întâi constituirea unei structuri optime a capitalului utilizat care să conducă la minimizarea
costurilor şi la creşterea veniturilor la fiecare nivel al producţiei până dincolo de pragul de
rentabilitate. Acesta marchează punctul la care veniturile obţinute de firmă din vânzări
acoperă complet costurile totale, ceea ce semnifică şi faptul că sub el înregistrează pierderi
iar deasupra lui profit.
Indicatorii economico-financiari ai unei întreprinderi îi vor permite acesteia situarea
într-o poziţie favorabilă faţă de pragul de rentabilitate doar dacă între cele trei coordonate
de bază ale activităţii ei, cifra de afaceri, costurile făcute şi profitul obţinut există o
anumită relaţie. Cunoaşterea naturii acesteia şi a condiţiilor în care ea se poate realiza are
o importanţă decisivă pentru asigurarea succesului agenţilor economici şi pentru
prevenirea asumării unor riscuri excesive.
Astfel, pentru a ridica cifra de afaceri la acel volum la care vânzările sunt egale, sau
mai mari decât chltuielile totale, trebuie ca investiţiile productive să fie structurate în aşa
fel, sub aspectul surselor de finanţare şi al rolului lor economic, încât să asigure creşterea
mai rapidă a producţiei marginale decât a costurilor marginale. Corelarea judicioasă a
imobilizărilor în active fixe cu cele în active circulante asigură creşterea cifrei de afaceri şi
recuperarea costurilor fixe şi a celor circulante, fapt ce echivalează cu atingerea pragului
de rentabilitate. Mai mult, se previne astfel apariţia şi acumularea unor dezechilibre
funcţionale care devin surse de riscuri considerabile, cum sunt aprovizionările în salturi,
livrările cu intermitenţă, nesincronozarea plăţilor cu încasările.
Analiza acestui ansamblu de conexiuni şi acţiuni financiare şi nefinanciare care se
structurează în cadrul unei firme arată că de fapt posibilitatea atingerii sau depăşirii
pragului de rentabilitate este condiţionată de controlul costurilor fixe, şi de obţinerea unei
diferenţe pozitive între preţul de vânzare pe produs şi costurile variabile aferente.
Costurile fixe sau constante, privite în accepţiunea largă de obligaţii contractuale, cuprind
şi dobânda nu numai amortizarea activelor corporale şi celelalte elemen te de cheltuieli
care au o dimensiune oarecum independentă faţă de volumul producţiei. Dacă ne oprim
numai la aceste două componente redate explicit ale costurilor fixe, constatăm că ele au o
legătură directă cu capitalurile folosite şi cu beneficiile realizate. Caracterul “constant” al
amortizării se relevă din perspectiva activităţii de producţie când se pune problema
recuperării valorii imobilizărilor corporale utilizate, iar dobânda priveşte activitatea
financiară sub aspectul amortizării datoriilor. În teoria economică influenţa acestor două
componente ale costurilor fixe asupra beneficiului se pune în evidenţă prin “efectul de
pârghie sau de levier operaţional” şi prin “efectul de levier (pârgie) financiar.
Rezultatele financiare ale firmelor sunt influenţate nu numai de levierul financiar ci şi
de rentabilitatea activelor achiziţionate. Însă performanţele intrinseci ale acestora pot
contribui la îmbunătăţirea rentabilitaţii financiare doar dacă folosirea lor corespunzătoare
se corelează cu o structură a producţiei adecvată cerinţelor pieţei. În caz contrar
concentrarea excesivă a preocupărilor pentru a obţine un levier financiar ridicat poate
conduce la un dezechilibru accentuat între profitul aşteptat şi gradul de risc asumat. Cât de
mare este acest risc se poate afla prin cuantificarea variabilităţii ratelor de rentabilitate
 înregistrate în perioada anterioară faţă de rata medie a rentabilităţii, calculând dispersia şi
abaterea medie pătratică a ratelor de rentabilitate obţinute anterior.
Cele “10 ameninţări” în cazul neevaluării riscului:
1. Amplasarea greşită a afacerii. Aceasta ţine de politica de marketing: presupune
nepromovarea unor reclame corecte şi nealegerea unei pieţe favorabile desfacerii produsului.
2. Prea mult capital în active fixe. Eficienţa utilizării activelor fixe este scăzută.
3. Lipsa de capital. S-au făcut investiţii prea mari în active fixe şi nu mai există suficient
capital circulant pentru continuarea procesului de producţie.
4. Probleme cu creditele. Nu există resurse pentru rambursarea datoriilor.
5. Proasta gestionare a stocurilor. Dublarea vânzărilor nu implică dublarea stocurilor.
Stocurile vor creşte numai de 1/4 ori.
6. Expansiune necontrolată. Se lansează produse pe o piaţă care nu a fost cercetată în
prealabil.
7. Capitalizare neadecvată. Ea este determinată de riscul activităţii. Dacă riscul este mare
,dividendele cerute de investitori vor fi mari. Din profitul obţinut se plătesc dividendele şi
partea investită va fi mică.
8. Lipsa de experienţă şi de calificare. Nu există interes pentru ridicarea gradului de pregătire
profesională a celor angajaţi.
9. Probleme cu personalul. Dacă activitatea merge prost personalul va fi tentat să îşi găsească
alt loc de muncă.
10. Birocraţia. Aceasta se găseşte în activităţile ale căror rezultate nu mai sunt satisfăcătoare.
Daca se analizează aceste ameninţări se constată ca una derivă din cealaltă ca un efect cu
propagare în lanţ.

Cei “7 factori de succes” în cazul evaluării riscurilor:

Specialiştii au analizat factorii care determină succesul activităţii unei întreprinderi. Ei

consideră că, dacă se urmăreşte realizarea anumitor condiţii, performanţa este asigurată.
Condiţiile stabilite sunt:
1. Tendinţa spre acţiune. Fiecare angajat este capabil să acţioneze zi de zi, fără a aştepta
ordine de la cineva.
2. Apropierea de client pentru înţelegerea nevoilor acestuia. Activitatea de producţie trebuie
să aibă un dublu scop: realizarea unui produs calitativ superior şi satisfacerea necesităţilor
unui anumit segment de consumatori.
3. Autonomie în luarea deciziilor. Toată activitatea trebuie împărţită în compartimente care
ştiu exact ce au de făcut şi unde de fapt se iau deciziile.
4. Conducerea simplă şi bazată pe valori. Americanii denumesc aceasta KISS = “a păstra
lucrurile simple”(de la keep it short and simple).
5. Realizarea scopului propus sau denumit plastic ”croşetarea modelului potrivit”. Ideea
constă în aceea că un produs nou se lansează numai pe o piaţă cunoscută, iar pe o piaţă nouă
se vinde numai un produs deja cunoscut. Niciodată un produs nou nu se lansează pe o piaţă
nouă, pentru că riscul este foarte mare.
6. Un personal bine pregătit şi dedicat. Activitatea presupune un lanţ de oameni implicaţi în
procesul de producţie de la furnizorul iniţial la clientul final. Dacă fiecare este interesat în
activitatea pe care o desfăşoară şi depune o muncă de calitate, riscul ca în procesul de
producţie să apară întreruperi este foarte mic.
7. Un control cât mai scurt al activităţii. Nici un aspect al controlului nu trebuie neglijat în nici
o fază a activităţii.
Concluzii

Riscurile sunt inevitabile în afaceri. Si pentru că fiecare activitate este unică, tot așa și
riscurile diferă de la o activitate la alta, de la un grup de activități la altul. Gradul succesului
unei înteprinderi rezultî din modul în care au fost controlate riscurile.
 Avand in vedere ca orice activitate umana este prevazuta a se desfasura in viitor care nu este,
nici pe departe, cert, incertitudinea si riscurile sunt asociate oricarei activitati, indiferent daca
este pusa in legatura cu un invid, o firma, o tara, o regiune sau cu intreaga activitate
desfasurata la nivel mondoeconomic.
            Riscurile, la un nivel redus si mediu, sunt benefice, având rol stimulator, creativ,
impulsionând creșterea și dezvoltarea economico-sociala însa, peste un nivel considerat
suportabil, previzibil și controlabil, acestea trebuiesc reduse și, dacă ar fi posibil, eliminate, cu
toate ca acest lucru este puțin probabil.
            Orice agent economic, indiferent de nivelul la care iși desfașoară activitatea trebuie să-
și asume riscuri mai mici sau mai mari, existența acestora fiind o certitudine, nu însa și
efectele asupra activității, motiv pentru care se încearca, prin diferite metode mai mult sau
mai puțin complexe, previzionarea riscurilor și asigurarea împotriva lor. O problemă majora
rămâne apariția riscurilor neprevizibile a căror efecte negative nu pot fi acoperite, în anumite
cazuri fiind distructive pentru agenții economici.
            Chiar dacă incertitudinea și expunerea la riscuri de natură foarte diferită constituie o
realitate actual, orice agent economic încearcă să evite riscurile cu intensitate ridicată și să se
situeze în sfera celor constructive, previzibile și asigurabile.
Bibliografie

1. Futrell R., Donald F.,Linda S. (2002), Quality Software Project Management,

Prentince Hall PTR
2. Paul Cocioc (2001), Fundamente ale științei economice, Editura Risoprint, Cluj
3. Prunea Petru (2003), Riscul în activitatea economică. Ipostaze. Factori. Modalităţi de
reducere, Editura Economică, Bucureşti
4. http://www.iso.org
5. http://www.oecd.org
6. https://www.bsigroup.com