II.

Tipologia achiziţiilor

A) Materii prime, subansamble şi componente standard

Pentru aceste produse strategia de cumpărare constă în a juca asupra variabilelor
clasice: centralizarea şi globalizarea nevoilor, planificarea pe termen lung a nevoilor de
aprovizionare şi o negociere foarte strânsă. Din punct de vedere logistic este nevoie de o
aprovizionare exact la timp cu minimizarea stocurilor ţinând cont de importanţa nevoii de
fond de rulment.

B) Produse necritice
Pentru aceste produse este necesară o bună colaborare între cercetare-dezvoltare şi
aprovizionare. Acestea trebuie să fie orientate către standardizare astfel încât să reducă
numărul de referinţe care trebuie cumpărate (şi astfel reducerea costurilor determinate de
aprovizionare şi gestiunea stocurilor). În planul strict al achiziţiilor dacă întreprinderea ar
adopta o atitudine centralizatoare, contractele cadru şi comenzile deschise trebuie
privilegiate.
Dacă multitudinea de referinţe rezultă din nevoile proprii ale entităţilor industriale
diferite ale unui grup, descentralizarea achiziţiilor trebuie avută în vedere.

C) Produse specifice
Cel mai adesea este nevoie de aceste produse deoarece sunt rezultatul eforturilor de
optimizare tehnică. Soluţia de fond în acest caz constă în concepţia şi structurarea
produselor, nu separat, ci global, pe familii tehnice. Astfel acţiunea asupra nevoii de aceste
elemente are în vedere dezvoltarea unei concepţii modulare a produselor, o mai puternică
standardizare a componentelor şi un proces de normalizare a noilor tehnologii. Aceste acţiuni
trebuie sa aibă în vedere analiza valorii.

D) Produse strategice
Aceste achiziţii influenţează competitivitatea şi nu sunt produse a căror substituiri pot
fi uşor identificate. Cel mai adesea nevoia de aceste produse rezultă din tehnologiile impuse
de funcţionalitatea produselor, disponibile pentru un număr redus de fabricanţi. Aceste
referinţe impun un proces de concepţie realizat deopotrivă de departamentul de cercetare
dezvoltare şi cel de achiziţii. Ele justifică realizarea unui demers de tip concepţie la cost
obiectiv, mai ales în situaţia în care aprovizionările au o monosursă impusă şi influenţează
rezultatele tehnice sau economice ale afacerii în ansamblul său. În cazul întreprinderilor care
sunt dispersate geografic aceste familii de produse cu puternică miză economică şi riscuri
tehnice şi comerciale ridicate justifică o centralizare a marketingului achiziţiilor şi o definire
clară a strategiilor de achiziţie.

E) Achiziţii în afara producţiei

În această categorie includem: prestaţii industriale diverse, prestaţii intelectuale şi de
concepţie, achiziţii de echipamente, de mărci de fabrică şi comerţ, de brevete.
Cu excepţia întreprinderilor a căror activitate principală este distribuţia, cumpărările în afara
producţiei sunt importante în toate întreprinderile industriale şi de service. De exemplu, în
domeniul chimie-farmacie cumpărările non materiale pot depăşi 40% din costul produsului în
cazul produselor chimice şi sunt de aproape 60% pentru produsele farmaceutice, depăşind
acest procent pentru produsele cosmetice. Aceste cheltuieli acoperă ambalajul, energia,
transportul, comunicaţiile, echipamentele informatice şi de birou, înscrierea în baze de date,
recurgerea la societăţi de consultanţă şi unele activităţi de formare. Ansamblul acestor
cheltuieli sunt o sursă importantă de reducere a costurilor. Problema majoră cu care se
confruntă conducerea ţine de fragmentarea cheltuielilor şi de numărul achizitorilor interni
repartizaţi pe diferite niveluri în organizaţie şi care fac dificile evaluarea şi controlul acestor
cheltuieli.