Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Rolul Iudaismului Şi Al Comunităţilor Siro-Aramaice În Filosofia Creștinismului
Rolul Iudaismului Şi Al Comunităţilor Siro-Aramaice În Filosofia Creștinismului
Ovidiu F. PANAITE*1*
*
1PhD, Assistant Professor, Faculty of Orthodox Theology at “1 Decembrie
1918” University, Alba Iulia, Romania.
161
Ovidiu F. PANAITE
Argument
1
Se opinează că ar duce la înregimentarea autorilor de a proteja un anumit
tip de discurs xenofob al Dreptei; că ar fi reprezentanţii ideologici într-o
reconstrucţie doctrinară de tipul Marelui Arhitect…
163
Ovidiu F. PANAITE
164
Rolul iudaismului şi al comunităţilor siro-aramaice...
165
Ovidiu F. PANAITE
căsătorie şi de la plăceri.
- Terapeuţii erau organizaţi în preajma Alexandriei, ducând o
viaţă contemplativă. Modul de interpretare al Vechiului Testament era
unul alegoric.
- Samarinenii ocupau provincia centrală din cadrul Palestinei,
populaţia fiind o amestecare de iudei cu alte popoare. În timpul
exilului babilonic samarinenii nu au păstrat principiul endogamic al
căsătoriei pierzând astfel, în concepţia iudeilor din Galileea şi Iudeea,
puritatea etniei. Drept urmare la întoarcerea din exil au fost respinşi de
la construirea templului din Ierusalim. Şi-au organizat un cult propriu
în templul de pe muntele Garizim. Respectau numai Pentateuhul lui
Moise din întregul Vechi Testament.
Diaspora iudaică. Datorită colonizărilor, deportărilor şi
emigrărilor, la care se vor adăuga interesele comerciale, iudeii se vor
răspândi mult în afara Palestinei. Colonii importante erau în Babilon,
Antiohia, Roma, Damasc, Alexandria şi Corint. Iudeii formau
comunităţi proprii şi autonome, aveau organizată viaţa religioasă
precum şi propria lor justiţie. Alexandru cel Mare le-a acordat
avantaje în oraşele nou înfiinţate, la fel şi stăpânirea romană. Aceste
privilegii au favorizat propaganda religioasă. Prin superioritatea
religios-morală a credinţei lor, cât şi prin avantajele de care se
bucurau în faţa stăpânirii, iudeii au convertit numeroşi păgâni. Unii
împăraţi ca Adrian (117-138) şi Septimiu Sever (193-211) vor sesiza
pericolul prozelitismului iudaic şi-l vor interzice. Cei convertiţi vor fi
în prealabil iniţiaţi în exigenţele mozaice, de unde rezultă împărţirea
pe categorii a noilor veniţi. Existau mai întâi prozeliţii dreptăţii.
Aceştia aveau dreptul de a participa la sacrificii în baza primirii
circumciziunii. Cealaltă categorie era numită în genere a temătorilor
de Dumnezeu (φοβούμενοι τον θεον). Respectau doar cele 10 porunci,
sabatul, curăţirile rituale, deosebirea între mâncărurile necurate şi
cele curate.
166
Rolul iudaismului şi al comunităţilor siro-aramaice...
167
Ovidiu F. PANAITE
ulterior, elenismului2.
Comunităţile nou înfiinţate şi-au dorit un tip de legitimare ca
fiind metamorfozele gnostice şi mesianiste ale creştinismului.
Tendinţa de a dezvolta o lateralitate gnostică, specifică
cercurilor iudeo-gnostice după căderea Ierusalimului sub Vespasian
şi Tit, se găseşte în definirile în care Iisus apare sub forma unui
învăţător luminat. Din punct de vedere doctrinar susţin pretenţia că
posed Adevărul (Duhul), mântuirea se găseşte în individ, instrumentul
eliberării scânteii divine este invăţătorul luminat care din compasiune
formează discipoli. Omenirea se împarte în două categorii: elitele
şi nemântuiţii. Dumnezeu nu poate iubi (nu este cineva) sisteme de
mântuire prin cunoaştere sau magie. Astfel de paradigme se regăsesc
în noul construct al conştiinţei de factură New Age.
Cea de a doua direcţie se găseşte în tendinţele mesianiste (forme
radicale ale curentului mesianic şi speranţei apocaliptice) a iudeo-
nazareilor. De fapt curentul iudeo-nazarinean este o verigă în geneza
filosofiilor (ex. gnosticismul) sau anticipează monoteismul islamic
(islamul- iudeo-nazareism arabizat)3. La graniţa dintre creştinism şi
iudaism se formează şi se înmulţesc sectele gnostice care vor transfera
într-o lume fantastică speranţele mesianice decepţionate şi vor
condamna lumea prezentă. Cele trei trepte care conduc la gnosticism
pornesc de la iudaismul heterodox. Începând cu el se dezvoltă
creştinismul heterodox al lui Simon şi al nazareilor care ulterior se va
maturiza în puternicul gnosticism. Gnosticismul trebuie deosebit de
gnoză care, într-o judecată generală, desemnează curentul apocaliptic
2
Întâlnirea a fost conflictuală, marcată de întâlniri sângeroase, masacre: în
anul 44 la Cezareea şi Sevasta; în 58 şi 60, dar mai ales în anul 66 când
au fost ucişi 20 000 de iudei în Cezareea. Conflictele puneau în evidenţă
rivalitatea dintre cele două populaţii, elenismul concentrat mai ales în zonele
de coastă ale Mediteranei şi în zona orientală a Palestinei: Transiordania şi
Galileea Orientală.
3
Ioan I. Ică jr., Canonul ortodoxiei, Canonul Apostolic al primelor secole,
Sibiu, Deisis/Stavropoleos, 2008, pp. 220-223.
168
Rolul iudaismului şi al comunităţilor siro-aramaice...
3. Doctrină şi atitudini
7
Tertulian, Contra lui Marcion, 1.19, apud John Behr, Formarea teologiei
creştine. Drumul spre Niceea, vol. I, Bucureşti, Sophia, 2004, p. 34.
8
Ioan I. Ică jr., Canonul ortodoxiei…, pp. 224-225.
170
Rolul iudaismului şi al comunităţilor siro-aramaice...
9
Jean Danielou, op. cit., p. 5.
10Ibidem.
171
Ovidiu F. PANAITE
11
Discuţia pe marginea acestei Evanghelii a se vedea la Harnack, Chronologie,
p. 631.
172
Rolul iudaismului şi al comunităţilor siro-aramaice...
13
J. Jeremits, Golgotha, în „ΑΓΓΕΛΟΣ, Archiv für neuetestamentliche
Zeitgeschichte u. Kulturkunde”, Beihefte, Lipsia, 1926.
14
Despre Iacob şi δεσπόσυνοι a se vedea E. Stauffer, Zum Kalifat des jacobus,
Z.R.C.C., 4, 1952, pp. 192-214 şi Giulio Lebreton, Il mondo giudaico, pp.
174
Rolul iudaismului şi al comunităţilor siro-aramaice...
16
Robert M. Grant, Five Apologists and Marcus Aurelius, în „Vigiliae
Christianae”, vol. 42, nr. 1, 1988, p. 2.
17
Hippolit Romanul, Comentariu la Daniel, 20-25, 31, apud Hugo
Rahner, Kirche und Staat im fruhen Christentum (Documente aus acht
Jahrhunderten und ihre Deutung), Kosel-Verlag, Munchen, 1961, trad. it.
Chiesa e strutturapolitica nel cristianesimo primitivo, Edit. Jaca- Book,
Milano, 1970, pp. 51-53.
18
Nicolae Neaga, Principii ermineutice în omiliile biblice ale lui Origen, cu
referire specială la Vechiul Testament, în „Mitropolia Ardealului”, an. XXVI,
1981, nr. 10-12, pp. 757-763; Ioan G. Coman, Eusebiu al Cezareii şi Ieronim
despre Origen, în „Studii Teologice”, an. XII, 1960, nr. 9-10, pp. 595-626; G.E.
Gasparry, Politics and exegesis: Origen and the two Swords, Berkley, L.A.,
Londra, 1979.
176
Rolul iudaismului şi al comunităţilor siro-aramaice...
19
E. Bréhier, Les idées philosophiques et religieuses de Philon d’Alexandrie,
Paris, 1908; J. Lebreton, Histoire du dogme de la Trinité, vol. I, pp. 178-251;
I. Heinemann, Philos griechische und jüdische Bildung, Breslau, 1932.
20
Joseph Schwane, Histoire des Dogmes, Periode Anteniceenne, tome I,
Beauchesne, Paris, 1903, p. 122.
177
Ovidiu F. PANAITE
21
C.Th. XVI, 8, 3, în Code Théodosien XVI, I, Les lois Religieuses Des
Empereurs Romains de Constantin à Théodose II, Col. Sources Chretiénnes
497, volume I, p. 372. Privind atitudinea faţă de iudei, vezi alte lucrări:
A. M. Rabello, The legal Condition of the Jews in Roman Empire, în
„Aufstieg und Niedergang der Röman Welt II-13”, 1990, pp. 662-762; R.
Frohne, Codex Theodosianus 16,6,1-29 übersetzt und bearbeitet, în „Europ.
Hochschulschriften III”, 1991; K. L. Noethlichs, Das Juventum und das
röm. Staat, Darmstad, 1996.
178
Rolul iudaismului şi al comunităţilor siro-aramaice...
Concluzii
References:
181