Frîncu Elena, grupa 2, AE3

ANALIZE ȘI ÎNTREBĂRI

I. Comentați hotărârea Curții Permanente de Arbitraj, 1928: „Suveranitatea în relațiile

dintre state înseamnă independență. Independența în legătură cu un teritoriu este dreptul
de a exercita asupra acestuia funcțiile statului, cu excluderea (drepturilor) oricărui alt
stat.”

Întregul angrenaj social şi problematica societăţii sunt guvernate de suveranitatea statului.

Acest principiu implică dreptul statului de a decide singur, prin intermediul actelor normative, în
privința problemelor economice, sociale, politice şi culturale, precum şi dreptul de a-şi stabili
politica internă şi externă. Astfel, se poate afirma că noţiunea de suveranitate este într-o strânsă
legătură cu conceptul de stat, neputându-se discuta despre existenţa suveranităţii într-o societate
în care nu există stat.

Suveranitatea poate fi definită ca o trăsătură esenţială a puterii de stat, reprezentând faptul

că aceasta este singura putere cu caracter statal în interiorul unui stat, fiind supremă în raport cu
toate celelalte puteri, de natură nestatală, care există şi se manifestă pe teritoriul unui stat şi care
îi sunt subordonate, precum independenţa în planul relaţiilor internaţionale, în raporturile cu
celelalte state şi cu alte subiecte ale dreptului internaţional public.

II. Prezentați, pe scurt, organizarea și funcționarea Vaticanului.

Vaticanul este o teocraţie şi monarhie electivă non-ereditară cu un suveran care exercită

autoritatea absolută, cu drepturi speciale şi o jurisdicţie în limitele admise de statul Italian. Nu
există nicio putere politică organizată, organizarea administrativă funcţionând cu privire la
problemele religioase, serviciile publice revenind guvernului italian.

Şeful statului Vatican este Papa care are autoritatea supremă executivă, legislativă şi
judecătorească, fiind şi şeful guvernului. Suveranul este ales pe viaţă în conclav de cardinalii sub
80 de ani. Subordonaţii săi principali sunt Secretarul de Stat, preşedintele Comisiei Pontificale
pentru Statul Vatican şi guvernatorul statului. Puterea legislativă este învestită în Comisia
pontificală pentru statul Vatican condusă de un preşedinte. Membrii sunt cardinali numiţi de
Papă pentru un mandat de cinci ani.
 Cetăţenia Vaticanului are caracter special, neafectând cetăţenia originară a persoanei în
cauză, aceasta se dobândeşte odată cu exercitarea unei funcţii la Vatican şi se pierde prin
concediere, membrii familiei respectivei persoane nedobândind cetăţenia vaticană.

În scopul dezvoltării relaţiilor internaţionale, Vaticanul încheie cu statele concordate,

varietate a tratatelor internaționale care reglementează probleme cu caracter religios.

III. Prezentați argumentele în favoarea susținerii individului (persoanei fizice) ca subiect de

drept internațional.

Statutul individului nu are, în momentul de faţă, aceeaşi importanţă ca acela al statelor,

însă rolul individului în dreptul internaţional se discută în legatură cu domeniul dreptului
internaţional penal şi al dreptului internaţional al drepturilor omului. Teza susţinerii calităţii de
subiect de drept internaţional a persoanei fizice porneşte de la definiţia dată actorului relaţiilor
internaţionale ca fiind orice entitate organizată compusă cel puţin indirect din fiinţe umane, care
nu este subordonată vreunui alt actor din sistemul mondial şi care participă la relaţii de putere cu
alţi actori. Astfel, individul este subiect al răspunderii penale în cazul comiterii unor fapte,
considerate infracţiuni prin convenţiile internaţionale prin care statele se obligă să încrimineze şi
să pedepsească aceste fapte în legea internă. În baza unor astfel de reglementări, persoana fizică
se supune de fapt jurisdicţiei interne a statului. Deci nu se poate vorbi de o scoatere a persoanelor
fizice de sub jurisdicţia statelor.

Un alt argument în favoarea teoriei individului ca subiect de drept internaţional este acela
că prin convenţiile internaţionale s-au creat drepturi şi obligaţii pentru persoanele fizice. Dreptul
internaţional al drepturilor omului recunoaşte subiectelor de drept intern – persoane fizice,
juridice sau grupuri de particulari - personalitatea juridică internaţională, manifestată prin dreptul
acestora de a acţiona la nivel internaţional, prin intermediul petiţiilor, al comunicărilor sau al
recursurilor cu caracter contencios înaintate unor instituţii jurisdicţionale sau altor organe
internaţionale. Astfel, indirect putem afirma că persoana fizică este un subiect al normelor
dreptului internaţional.

IV. Analizați natura juridică a conceptului de cetățenie europeană.

Drepturile individuale ale cetățenilor și cetățenia europeană sunt consacrate în articolele

39-46 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în articolele 18-25 al Tratatului
 privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și la articolele 2, 3, și 9-12 din Tratatul privind
Uniunea Europeană (TUE).

Convenţia dă o explicatie şi nu o definiţie a cetățeniei europene, însă este semnificativ

faptul că ea precizează că aceasta înseamnă legătura juridică dintre o persoană şi un stat, ce nu
oferă nicio indicaţie cu privire la originea etnică a persoanei.

Aceste drepturi sunt un factor esențial în procesul de formare a identității europene.

Cetățenia europeană este o construcție al cărei proces de agregare se află în continuă dezvoltare,
fiind materializarea aspirației exprimate în Declarația Schuman: ”Noi nu unim state, ci oameni”.

A existat mai întâi noțiunea de Europă a cetățenilor care de-a lungul timpului a evoluat și
s-a aprofundat până la adoptarea noțiunii de ”cetățenie europeană” consacrată juridic prin
Tratatul de la Maastricht – art.8. Mai târziu aceasta a fost completată prin Tratatul de la
Amsterdam cu adăugarea - Cetățenia Uniunii completează cetățenia națională și nu o
înlocuiește. În Tratatul privind Uniunea Europeană aceasta se regăsește la articolul 9 - ”Este
cetățean al Uniunii orice persoană care are cetățenia unui stat membru. Cetățenia Uniunii nu
înlocuiește cetățenia națională, ci se adaugă acesteia.” Principala diferență dintre cele două este
că drepturile pe care cetățenia europeană le conferă cetățenilor nu sunt însoțite de îndatoriri.

Dincolo de noțiune și idee, există însă și o realitate politică a cetățeniei europene. Această
realitate este dată de conținutul, aplicarea și evaluarea eficacității cetățeniei. Din nefericire nu
există mijloace foarte clare de evaluare a acestei eficacități în ciuda valorilor juridice și politice
ale conținutului acesteia care este concomitent un statut care implică drepturi și obligații
reciproce dar și o instituție politică. Ca instituție politică, cetățenia europeană este expresia
tuturor proceselor politice sau de negociere interguvernamentală, a interpretărilor, impulsurilor
comunitare și a mobilizărilor sociale. Tocmai la acest nivel regăsim caracterul dinamic al
cetățeniei care-i conferă o doză de instabilitate și neprevăzut.1

V. Analizați principiile jus sangvinis și jus soli.

Atât principiul jus sangvinis, cât şi jus soli sunt principii unanim acceptate de către
doctrinarii de drept internaţional public în domeniul reglementării cetăţeniei. În cazul aplicării
principiului jus sangvinis, statul oferă copilului cetăţenia în baza cetăţeniei părinţilor – copilului
născut din cel puţin un părinte ce-i deţine cetăţenia – astfel că locul naşterii copilului nu
reprezintă importanţă pentru stat. Principiul jus sangvinis stă şi la baza dreptului cetăţeniei din
România.

Din perspectiva istoriei dreptului, dezvoltarea unei comunităţi nu putea să aibă loc decât
prin înmulţirea oamenilor, astfel încât statul încuraja acest fenomen prin transmiterea acestei
„calităţi” de la părinte la copil. Plecăm astfel de la premisa juridică că fiecare descendent se
bucură de oportunitatea de a deveni membru al comunităţii din care provin strămoşii săi.

Acest principiu sintetizează drepturile statelor din care emigrează indivizi, astfel că prin
consacrarea acestui principiu se doreşte transmiterea cetăţeniei părinţilor şi copilului, chiar
născut pe teritoriul altui stat. Punctul de pornire sau geneza acestui principiu este principiul
naţionalităţii, prin care se afirmă unitatea dintre stat şi locuitorii acestuia.

Un alt punct de legătură pentru dobândirea originară a cetăţeniei, este principiul jus soli,
importanţă având locul naşterii individului. Statul are competenţa recunoscută de către dreptul
internaţional public de a acorda cetăţenia fiecărui individ ce se naşte pe teritoriul acestuia.

Principiul jus soli este uzitat de către statele care primesc imigranţi, iar din perspectivă
istorică, acesta este principiul care a fost folosit înaintea principiului jus sangvinis. Statul care
este interesat de popularea teritoriului său adoptă principiul jus soli pentru acordarea cetăţeniei,
pentru că astfel copiii care se nasc pe teritoriul respectivului stat sunt cetăţeni ai acestuia, astfel
statul se poate bizui pe un număr crescut de cetăţeni. Principiul jus soli este folosit de către stat,
pentru a se evita situaţia în care un individ se naşte apatrid.

Trebuie făcută necesara precizare, potrivit căreia prin teritoriul statului a cărui principiu
jus soli se aplică, nu înţelegem doar solul, subsolul, spaţiul aerian şi apele interne sau teritoriale,
ci şi navele sau aeronavele care se află sub pavilionul acestuia. Astfel un copil născut la bordul
unei aeronave înregistrată în statul care acordă cetăţenia conform principiului jus soli, primeşte
cetăţenia acestui stat.

Principiul jus soli nu produce efecte în cazul copiilor personalului misiunilor diplomatice
şi consulare care se nasc pe teritoriul statului unde părinţii acestora se află în misiune. Un
argument solid în acest sens este adus de atributul special extrateritorial al serviciului diplomatic
şi consular, argument ce este întregit de faptul că nu poate fi realizată o legătură reală între
copilul unui diplomat şi statul pe lângă care diplomatul este acreditat.2
VI. Enumerați actele necesare pentru obținerea cetățeniei române de către cetățenii Republicii
Moldova.

În baza Art. 11 din Legea nr. 21/1991, cetățenii Republicii Moldova își pot redobândi
cetățenia română. Actele necesare sunt:

Carte de Identitate; Pașaport; Cazier judiciar moldovenesc; Acte de stare civilă (certificat

de naștere, căsătorie/ extras după actul de căsătorie, deces sau divorț) și ascendenți (părinți,
bunici, străbunici), foști cetățeni români; Declarație pe propria răspundere.

VII. Prezentați, pe scurt, procedura obținerii cetățeniei române la cerere.

Cetăţenia română se poate acorda, la cerere, cetăţeanului străin sau persoanei fără
cetăţenie dacă îndeplineşte următoarele condiţii:

 s-a născut şi domiciliază, la data cererii pe teritoriul României sau, deşi nu s-a născut
pe acest teritoriu, domiciliază, în condiţiile legii pe teritoriul statului român de cel puţin 8 ani
sau, în cazul în care este căsătorit şi convieţuieşte cu un cetăţean român, de cel puţin 5 ani, de la
data căsătoriei;

 dovedeşte prin comportament, acţiuni şi atitudine, loialitate faţă de statul român, nu

întreprinde sau sprijină acţiuni împotriva ordinii de drept sau a securităţii naţionale şi declară că
nici în trecut nu a întreprins asemenea acţiuni;

 a împlinit vârsta de 18 ani;

 are asigurate, în România mijloace legale pentru o existenţă decentă, în condiţii

stabilite de legislaţia privind regimul străinilor;

 este cunoscut cu o bună comportare şi nu a fost condamnat în ţară sau în străinătate

pentru o infracţiune care îl face nedemn de a fi cetăţean român;

 cunoaşte limba română şi posedă noţiuni elementare de cultură şi civilizaţie

românească, în măsură suficientă pentru a se integra în viaţa socială;

 cunoaşte prevederile Constituţiei României şi imnul naţional.

 Termenele de mai sus pot fi reduse până la jumătate dacă solicitantul este o personalitate
recunoscută pe plan internaţional; dacă este cetăţean al unui stat membru UE; dacă a dobândit
statut de refugiat potrivit prevederilor legale în vigoare; dacă a investit în România sume care
depăşesc 1.000.000 de euro.

Bibliografie

1
”Conferința Internațională Eduucație și Creativitate pentru o Societate bazată pe Cunoaștere”,
ediția a VI-a, Universitatea Titu Maiorescu https://books.google.be/books?
id=owPHKho4mb0C&printsec=frontcover&hl=fr#v=onepage&q&f=false

2
”Câteva consideraţii asupra dobândirii cetăţeniei din perspectiva dreptului internaţional”, Drd.
Alexandru Jădăneanţ, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative Universitatea de Vest
Timişoara https://drept.uvt.ro/administrare/files/1481040260-alexandru-ja--da--neant--.pdf