1.

Raceala si tuse
 Îi curge năsucul sau, din contră, este înfundat, fornăie, are ochişorii roşii şi este mai morocănos decât
de obicei, este posibil ca bebe să fie răcit.
 Medicul pediatru Corneliu Neagoe ne sfătuieşte să nu ne panicăm şi în niciun caz să nu apelăm la
antibiotice. „Este adevărat că în această perioadă se înmulţesc cazurile de viroze, apare faimosul roşu
în gât, însă acestea sunt boli care trebuie tratate doar simptomatic, nu sunt necesare antibiotice. Din
păcate, foarte mulţi medici, mai ales la presiunea părinţilor, prescriu medicamente cu antibiotic, dar
nu sunt recomandate. Antibioticul creează numai dezechilibre în organism. Copilul bolnav poate face
febră între cinci şi şapte zile. Normal ar fi ca abia când temperatura depăşeşte 38,5 grade Celsius să
începem să-i administrăm un antitermic, altfel este suficient să-l hidratăm foarte bine pe bebeluş.
Febra este doar o reacţie de apărare a organismului împotriva viruşilor, iar dacă o stopăm, îi luăm
capacitatea de a lupta singur împotriva bolii”
 De asemenea, multe mămici greşesc atunci când, speriate că bebeluşul are nasul înfundat şi este
febril, nu îi mai fac băiţa de seară. „Cel mai corect mod de a scădea febra mare este de a introduce
copilul în apă, a cărei temperatură să nu depăşească 37,5 grade Celsius”, a mai precizat dr. Corneliu
Neagoe.
 Aşadar, recomandarea medicului este ca, dacă bebe a fost atins de vreo viroză sau s-a ales cu roşu în
gât, să nu disperaţi, să vă înarmaţi cu foarte multă răbdare, să-i oferiţi copilului multe lichide, dar nu
calde, să-i daţi numai medicamente simptomatice şi să rezistaţi tentaţiei de a apela imediat la
antibiotice.
 Este absolut necesară o vizită la medicul pediatru atunci când bebeluşul este palid, nu reacţionează
când îi vorbeşti, tuşeşte rău şi/sau are dificultăţi în a respira. De asemenea, dacă micuţul plânge mai
mult decât de obicei, refuză alimentaţia şi face temperatură de peste 39,5 grade Celsius, nu ezitaţi să
solicitaţi prezenţa medicului la domiciliu.

2. Diversificare netcopiere
 recomadarea specialistilor este ca un copil “durduliu”, cu stare de nutritie foarte buna sa primeasca la
inceput piure de fructe, iar unul slabut piure de legume, care are o mai mare valoare energetica
 Daca micutul are tendinta la constipatie, amanati pentru moment introducerea bananelor si nu abuzati
de morcovi.
 bună parte dintre specialiștii în domeniul alimentației bebelușului spun că diversificarea alimentației
unui copil ar fi bine să înceapă cu legume, apoi să continue cu fructe și apoi cu făinoasele
sau cerealele.
 Reguli:  
 cand se introduce un aliment nou, acesta se va da la inceputul mesei si va fi urmat de suptul
la sân (care va fi redus treptat pe masura ce va creste cantitatea de aliment nou);
 nu se introduc 2 alimente noi in acelasi timp;  
 se vor folosi pentru administrare lingurita, canita; 
 alimentele vor fi pasate, pana la aparitia primilor dinti, apoi vor fi maruntite; 
 lichidele pentru hidratare (nerecomandate in alimentatia la san) nu se vor indulci (ceai fara
zahar, apa fiarta si racita); 
 nu se pune sare in mancarea sugarului; 
 este obligatorie respectarea cu strictete a regulilor de IGIENA a alimentelor si recipientelor
folosite la pregatirea si administrarea lor.
 Oferiti-i celui mic cate o leguma pe rand si asteptati o perioada de 4-5 zile pentru a incerca o alta.
 Unul dintre obiectivele diversificarii este atingerea treptata a unei limite de patru mese pe zi si obtinerea unui
interval de trei ore intre aceste mese. Daca reusiti sa atingeti acest ideal incepand cu varsta de 6 luni si daca,
atunci cand bebe creste, veti evita rontaitul intre mese, puteti sa va considerati o mamica fericita.
 Este recomandat sa introduceti mai intai legumele, si acestea una cate una. Incepeti cu o supa crema,
foarte fina si foarte lichida, de morcov. Dati-i doar cateva lingurile la masa de pranz, inainte de
biberonul cu lapte. Continuati cu morcovul 2-3 zile la rand pentru a vedea cum reactioneaza. Dupa ce
s-a obisnuit cu noul gust, puteti trece la alte legume: dovlecelul, conopida, brocoli, spanacul. 
 Dupa prima luna de degustari, puteti sa-i introduceti bebelusului si masa de fructe de la ora 10-11.
Urmati acelasi procedeu cu cel al legumelor. De preferat sunt piureurile de banane, mar copt, para. 
 Incepand cu luna a saptea puteti sa-i introduceti in piureul de legume, de la pranz, si putina carne de
curcan/pui fiarta bine si maruntita. De asemenea, legumele pot fi combinate acum. Adaugati si putin
ulei de masline in piureul de legume cu carne. Tot din luna a saptea puteti sa-i dati bebelusului si
iaurt/branzica proaspata la gustarea de la ora 16-17. De asemenea, puteti sa-i puneti si fructe in
iaurt/branzica.
  La 9 luni, bebelusul vostru trebuie sa aibe 2 mese de lapte (dimineata si seara) si 3 mese solide pe zi:
fructe (10-11), legume + carnita (13-14), iaurt/branza (16-17).

deși în tabelul diversificării alimentatiei pentru bebelusi si copii broccoli și conopida apar în categoria de vârstă 9-12
luni, eu le-am trecut în schema diversificării. În principal pentru că fetița mea nu a avut niciodată probleme cu
eliminarea gazelor și în plus prefera broccoli (pentru că eu asta i-am dat) pentru gustul și forma buchețelelor bune de
mâncat cu mâna.

- copiii au nevoie de grăsimi. Nu am ezitat să-i adaug ulei de măsline de bună calitate în piureul de legume după ce
am introdus legumele din schema de mai sus.

- legumele se servesc bebelușului numai după ce au fost foarte bine preparate termic, fie prin fierbere, fie la aburi.

- puteți oscila în primele zile între morcov și pătrunjel. Deși schema inițială începea cu morcov, fetița mea l-a
refuzat așa că am făcut rocada cu următoarea legumă, adică pătrunjelul, pe care l-a acceptat fără probleme.

- în schema de diversificare, cantitatea de piure de legume oferită bebelușului crește treptat. Cele 2-4-6-8-10
lingurițe sunt orientative. Nu-mi amintesc să le fi respectat . În primul rând pentru că foloseam degetul ca și
instrument de mâncat și în al doilea rând pentru că apetitul domnișoarei era diferit de la zi la zi.
Aici fac o mențiune: la început vă sfătuiesc să folosiți degetul în locul linguriței pentru a-i oferi bebelușului
mâncarea solidă. Motive sunt multiple, dar eu sunt convinsă că natural este să mâncăm cu mâna, nu cu instrumentele
de mâncat. Mâinile sunt ele însele un instrument extrem de sofisticat, ce transmit constant creierului și stomacului
mesaje despre natura, temperatura, textura sau consistența alimentelor ce urmează a fi consumate sau respinse, după
caz. Mâinile împreună cu ochii și nasul pregătesc întregul sistem digestiv pentru ceea ce urmează chiar înainte ca
alimentele să ajungă în gură. Furculițele și lingurițele nu au învățat încă să facă toate aceste grozăvii
Cu toate astea, fetița mea mănâncă singură cu lingurița (și cu mâna) ciorbă sau supă de la 1 an și jumătate.

- eu i-am dat fetiței mele chiar de la început un piure de o consistență medie, nici prea apos dar nici prea gros; și am
avut succes. Pe parcurs ce s-a obișnuit, am “întărit” masa.
- după ce a putut sta în fund și am început să folosim scaunul de masă, masa consta în 2 porții: una de piure pe care
i-l serveam eu, iar alta de bucățele de legume foarte bine preparate la abur oferite spre
joacă/degustare/aruncare/molfăire etc. Așa fetița mea s-a obișnuit cu bucățele încă de la începutul diversificării. Nu
s-a înecat? Ba da, dar fiind lângă ea și supraveghind-o constant nu au fost incidente serioase.

 Câteva reguli de urmat în cazul consumului de fructe:

- fructele se mănâncă necombinate, ca mese separate;
- nu se recomandă consumarea fructelor între mese, atunci când digestia mesei precedente nu s-a încheiat
încă;
- sucurile de fructe se tratează ca o masă întreagă;
- a se evita combinarea fructelor dulci cu fructele acide;
- cel mai bine este ca pepenii să fie mâncați separat, însă pot fi eventual combinați cu fructe acide sau sub-
acide.

Însă există și câteva excepții de la aceste reguli:

- avocado se combină bine cu fructele acide și sub-acide;
- oleaginoasele (nucile, alunele) și semințele, înmuiate bine sau germinate, pot fi combinate cu fructe;
- curmalele se combină bine cu lapte.

Pentru a lua tot ce este mai bun din fructe, este bine ca acestea să fie consumate crude.
Însă în cazul stomacului unui bebeluș, lucrurile stau puțin diferit. De aceea, pentru început este recomandată
prepararea termică a fructelor, la fel ca și a legumelor. Le puteți fierbe, sau le puteți coace la cuptor. Cea de-a doua
metodă le ajută să-și păstreze mult mai mult savoarea, așa că eu am preferat-o mereu.

Principalele motive pentru care vă recomand preparea termică a fructelor, cel puțin într-o primă etapă a
diversificării:
- stomacul copilului digeră mai ușor alimentele preparate termic;
- evitați contaminarea cu bacterii, larve de paraziți intestinali și substante chimice precum fertilizanți, pesticide sau
erbicide ce se pot găsi pe fructele crude, mai ales dacă nu sunt spălate foarte foarte bine.

Apoi, pe măsură ce copilul crește și se obișnuiește cu alimentele solide, puteți să-i oferiți fructele crude, tăiate
buculețe, felii sau oferite ca atare, întregi. Orice metodă ați alege, fiți siguri că cei mici se vor distra manevrându-le.
Și ca masa să fie mai atractivă și mai ușor acceptată de copil, puteți să-i sculptați din feliile de măr o figurină sau să-
i constuiți un castel din felii de banană.

Un alt lucru destul de controversat între medicii pediatri este forma sub care sunt oferite fructele: suc sau întregi. Eu
am ales să le ofer întregi pentru a nu-i priva pe copii de fibrele conținute de pulpa fructelor care le ajută procesul de
digestie.

MASA DE CEREALE (MASA DE SEARĂ)

Pe vremea când noi eram “diversificați”, părinții știau că vor începe cu masa de cereale. Asta pentru că acum 30-40
de ani problema obezității infantile nu era cunoscută sau întâlnită.
Din păcate, acum vedem și auzim tot mai des copii cu probleme de greutate. Așa că masa de cereale este ultima
masă principală din zi introdusă în alimentația unui copil.

Care sunt cerealele pe care i le pot oferi copilului meu?

Tot din păcate, farmaciile și supermarketurile au rafturi întregi cu cutii colorate ce conțin așa-zisele cereale pentru
copii. Unele dintre ele au chiar în compoziție și lapte praf, așa că atenție la alegerea lor, dacă ajungeți să le
cumpărați de acolo.

Recunosc că nu am fost mare fan al acestor cutii colorate promovate atât de agresiv de companiile producătoare.
Așa că am o veste bună, există alternative mult mai sănătoase.

Cerealele se impart în 2 mari categorii:

- cele care conțin gluten
- cele fără gluten

Din cauza intolerenței la gluten pe care o pot dezvolta unii copii, cerealele care conțin gluten se pot introduce în
alimentație după vârsta de 8 luni, iar cerealele fără gluten chiar de la vârsta de 6 luni.

Totuși, având în vedere faptul că masa de cereale este ultima introdusă, iar diversificarea este un proces recomandat
de la vârsta de 6 luni, veți ajunge să introduceți cerealele în jurul vârstei de 8 luni, cu aproximație. Așa că problema
glutenului se diminuează între timp.

În România mai populare sunt cerealele cu gluten: grâu, ovăz, secară, orz. Cerealele fără gluten sunt: orezul,
porumbul, hrișca, meiul, quinoa, amaranthul. Acestea din urmă sunt însă folosite în puține case, principalul
motiv fiind lipsa informării părinților sau a medicilor pediatrii.
Dar cu mâna pe inimă vă spun că sunt foarte bune, ușor de găsit și preparat.

În încheiere am selectat câteva rețete cu cereale fără gluten care se numără printre preferatele micuților mei:
- Gustare de mei cu banana
- Quinoa cu mere și vanilie
- Quinoa cu prune
- Budincă de măr cu mei
- Avocado cu hrișcă și fructe uscate
 3. Diversificare eu punctat (http://diversificare.ro/category/stiati-ca/page/2/)

 legume (1 luna ; fiecare leguma trebuie data timp de 4 zile consecutiv; masa de pranz)  fructe (1
luna; fiecare fruct timp de 4 zile; masa de dimineata, ora 10-11 )  fainoase ()  cereale (masa de
seara)  lactate  carne
 fructele:

http://clubulbebelusilor.ro/articole/13/legumele.html

 legumele:


Cum sa spui NU copiilor:

Poti sa refuzi chiar si un bebelus?
Da: dar cum si in ce? Pe de o parte, am auzit mame care nu iau in serios bebelusul atunci cand plange, mergand pe
principiul: Lasa-l sa planga pana cand se linisteste, fiindca, daca merg sa il iau in brate, se obisnuieste prost. Da,
acest lucru se intampla intocmai, dar dupa o varsta. Nu acum, sub un an de zile, cand copilul este complet neajutorat
si dependent de mama. Un astfel de tratament in aceasta perioada ii poate provoca micutului traume emotionale
serioase. Sa tinem minte ca in primul an de viata nu exista rasfat. Copilul nu se rasfata atunci cand plange: el are
nevoi si dureri reale, fie biologice, fie emotionale. Si numai mama (adultul) le poate indeplini.
Pe de alta parte, este important ca mama care alapteaza sa ii poate spuna copilului: NU acum sau NU asa. Acest NU
tine mai mult de curajul si de autodisciplina mamei decat de insistentele copilului. Mama ii poate arata copilului
cum si cum sa NU suga de la san, astfel incat el sa traga suficient de mult si mama sa aiba dureri cat mai putine sau
deloc. Unele mame nu indraznesc sa deranjeze copilul, indiferent care ar fi pretul, de teama ca interventia lor sa nu
fie interpretat ca un refuz, ca o respingere. Ele pot spune NU doar cand copilul musca sau durerea devine de
nesuportat. Insa copilul nu va avea de suferit daca mama il intrerupe, cu blandete si fara resentimente, aratandu-i un
mod mai bun de a continua ceea ce facea.
Pe masura ce bebelusul creste, vocea mamei prinde curaj, pentru a-l directiona pe copil. Nu neaparat prin cuvantul
"Nu", ci prin inlocuitori clari si eficienti, precum: "Altfel facem acest lucru: uite cum", "Acum facem altceva", "Lasa
jos din manuta", "Opreste-te, stop!".
Alternative la NU:
Copilul intre 1 si 3 ani
Arta de a spune NU se rafineaza odata cu micutul tau. Am vazut ca in primul an de viata nevoile si solicitarile
bebelusului raman cam aceleasi, vizand satisfactie si alinare emotionala. Odata ce intram in al doilea an, insa, ele se
diversifica si micul omulet incepe demersul - care, de acum, va tine o viata - de a incerca marea cu degetul. Mama si
tata intra in noul rol de parinte - unul dintre cele mai importante -, cel de a discerne intre momentele cand trebuie sa
raspunsa afirmativ si cele in care este indicat sa refuze pretentia copilului. Ceea ce vrea el nu este ntotdeauna sigur
sau sanatos. Intre 9 si aproximativ 14 luni, NU-ul adresat poate fi direct, raspicat, desi rostit cu o tonalitate joasa.
Bebelusul se arata nemultumit, insa accepta.
De la 14 pana pe la 18 luni, insa, traverseaza o perioada guvernata de o slaba toleranta la frustrare si de o revolta
vehementa fata de orice tendinta parinteasca de a-l deturna din drumul sau. Aici intra in functiune inventivitatea si
rabdarea parintilor, de vreme ce va fi mare nevoie de alternative creative si perseverente la NU. Dupa 18 luni,
copilul incepe sa se obisnuiasca a primi si NU, chiar daca incearca in continuare sa il ignore sau depaseasca. Parintii
pot deveni mai relaxati si mai stapani pe sine, transmitandu-i acestuia mesajul: "Asa stau lucrurile, dragul meu, nu
este nici o pacoste daca se intampla altfel decat vrei tu acum si sunt sigur ca te vei descurca." NU-ul implementat de
parinti are nevoie sa poarte pelerina sigurantei si a increderii.
Copilul, pentru a depasi drama resimtita la neimplinirea dorintei si voinei lui, are nevoie sa gaseasca, in ochii si
atitudinea parintilor, confirmarea ca drama lui nu este ucigatoare. El nu stie acest lucru, stie doar ca nu poate obtine
ce considera el atunci ca fiind imperios necesar. Parintii ii refuza incercarea, NU-ul lor este insurmontabil, dar in
ochii si in tonul lor trebuie sa gaseasca intelegere si fermitate, in egala masura. Mesajul "Nu poti avea acum ce
doresti, vad ca asta te supara foarte tare, dar nu este atat de grav. Ne putem linisti. Poti trai si fara asta, vei fi bine.
Te inteleg si stiu, caci am trecut si eu prin asta. Vei supravietui. Poti sa ai aceeasi incredere pe care o am si eu."
Copilul va deprinde abilitatea de a face fata frustrarii si drama lui va scadea in intensitate. Deja, pe la doi ani, va
deveni el insusi expert in a spune NU.
Alternative la NU:
Ofera-i mai multa libertate
Fii un parinte proactiv si intampina nevoile firesti ale copilului tau. Afla ce stadiu de dezvoltare traverseaza si care
sunt tendintele lui "evolutioniste". Pregateste-te pentru perioada care va urma. Ofera-i copilului libertatea specifica
varstei, incurajeaza-i independenta intr-o maniera sanatoasa, iar NU-urile vor avea mai putine ocazii sa apara. Cum
sa facem asta pentru un copil de 2-3 ani?
Copilul are nevoie sa se miste. "Alege pentru el haine care permit miscarea maxima, cum ar fi pantalonii scurti cu
elastic in talie, sosetele calduroase si materialele usoare. Evita hainele si echipamentele care ingradesc miscarile.
Tarcurile, premergatoarele, leaganele il imobilizeaza si il restrictioneaza. Astfel de aparate il ajuta pe bebelus sa
sada, sa stea in picioare, sa mearga sau sa sara, inainte sa aiba bucuria de a dobandi acestea prin propriile eforturi.
Creeaza un spatiu deschis si un univers curat si ordonat, pe care copilul sa il exploreze atunci cand incepe sa se
intinda, sa se tarasca, sa mearga cu sprijin sau sa stea in picioare.
Gaseste un loc in care sa poata exersa cataratul, daca nu aveti trepte si invata-l sa se tarasca la coborarea scarilor.
Gaseste locuri care ofera spatii vaste pentru miscare: locuri de joaca, sali publice de gimnastica, parcuri. Ofera-i
obiecte mari si grele pe care sa le care. Pe masura ce vii in intampinatea nevoii de miscare si de ascensiune a
copilului, vei vedea ca te dezveti de a-i spune NU in mod automat, pentru ca vei observa bucuria si vitalitatea cu
care primeste si foloseste toate contextele pe care i le facilitezi. In plus, copilul tau isi va consuma energia si se va
dezvolta sanatos, atat fizic, cat si psihic si emotional." (http://aidtolife.org/ro/)
Alternative la NU:
Ai rabdare si incredere
"Independenta este abilitatea de a face lucruri pentru noi insine si de a gandi singuri. Copilul tau devine independent
prin propria lui activitate. Fiind implicat in activitati simple de zi cu zi, el incepe sa inteleaga rolul sau in familie si
propriile abilitati. Atunci cand ii oferi alternative la momentul potrivit si doar intervii putin daca are nevoie de
ajutor, in loc sa il opresti de la a incerca, ii transmiti ca "Stiu ca poti face singur acest lucru". Cand tu sacrifici NU-ul
in favoarea increderii, copilul castiga abilitati, propria incredere si o atitudine de genul "Eu pot", care ii vor folosi
intreaga viata.
Ai rabdare si asteapta sa faca singur lucrurile. Incetineste-ti activitatile si descompune-le in pasi mici, astfel incat
copilul sa iti priveasca si sa iti imite actiunile. Parintilor ocupati, cu un program plin, le va fi dificil sa isi faca timp.
Este mai rapid sa prinzi copilul cu centura de siguranta, sa il hranesti tu, sa il imbraci si sa il tii in scutece de unica
folosinta. Dar toate acestea reprezinta un NU spus copilului, in aceste sectoare ale dezvoltarii lui. Intr-adevar, toata
lumea are momente in care nu poate astepta dupa copil. Dar atunci cand iti faci timp sa astepti ca el sa exerseze ce a
invatat, ajuti copilul sa devina o persoana independenta, care te va uimi cu propria abilitate de a se ingriji de el
insusi.
Cum sa facem asta? Atunci cand se imbraca, ofera-i haine care permit un comportament independent, precum bluze
care se imbraca peste cap, pantaloni cu talie elastica, inchideri tip velcro si capse. Alege cateva dintre hainute si fa-le
accesibile, agatand o bara joasa, la inaltimea copilului, pentru haine pe umerase. Da-i un cosulet pentru rufele
murdare. Ofera-i si o oglinda la nivelul lui si un pieptene de dimensiuni potrivite. Ofera-i, de asemenea, un taburet
pentru a avea acces la chiuveta, ca sa se spele pe dinti si pe maini.
In bucatarie, goleste un raft aflat la inaltimea lui si pune paharele sale mici, o cana mica, linguri si furculite,
castroane - fiecare la locul sau, ori in cutia sa din dulap. Atunci cand alegi vasele, gaseste unele de dimensiuni mici,
facute din materiale casante, nu din plastic. Copilul va invata sa manauiasca obiectele cu grija daca ocazional scapa
ceva care se sparge. Spartul vaselor trebuie tratat ca atare, fara furie sau cearta. Copiii invata repede sa tina cu grija
vasele. De asemenea, implica-l in pregatirea mesei. Este mai probabil ca un copil sa manance ceva, daca ajuta la
pregatirea mancarii. Copiii mici pot curata coaja unei mandarine sau a unei banane, daca incepi tu."
(http://aidtolife.org/ro/)
Cand NU avem alternativa la NU
Maria Montessori, in cartea ei, Mintea absorbanta (The Absorbent Mind), descrie copilul in plina dezvoltare, copilul
a carui vointa si, implicit, obedienta, este "in constructie". Un astfel de copil nu se poate supune solicitarilor mamei
sau ale altui adult, pentru ca nici de sine insusi nu poate inca asculta. Impulsurile si inertia ce il canalizeaza pe
micutul om care descopera lumea sunt greu de stapanit, de strunit. Atunci, NU-ul parintelui trebuie repetat si pus in
fapt, pentru ca nu are inca putere ca si simplu cuvant. Cand copilul pur si simplu nu aude sau isi pune in pericol
integritatea, NU-ul parintelui trebuie concretizat intr-o "luare pe sus", sau el mai poate fi mascat intr-o distragere a
atentiei catre ceva si mai atractiv.
"Bataia e rupta din rai", adica este despartita, prin rupere, de iubirea si respectul care caracterizau relatiile umane,
inainte de caderea protoparintilor nostri. Iar iluzia ca bataia ar putea naste iubire este o forma ascunsa a criminalitatii
umane. Bataia, in acest sens, este crescuta din iadul din inimile oamenilor.
Daca in Sfanta Scriptura si in Biserica se vorbeste despre pedeapsa corporala, despre bataie ca mijloc de educatie,
este in sensul de a-i produce copilului o experienta dureroasa, care sa il ajute sa evite una ucigatoare. Cineva dadea
un exemplu: nu-i poti explica unui copilas ca este periculos sa umble la prizele electrice, pentru ca nu are structurile
neuronale necesare intelegerii. O durere produsa de lovirea peste mana care se duce la priza, poate fi asociata cu
priza care va deveni periculoasa. Totul este ca acest copil sa simta dragostea parintilor in momentul acela si nu frica,
ura sau mania..." (Maica Siluana Vlad)
Cum sa spui NU intre 3 si 6 ani
Maria Montessori avertizeaza asupra acelui stadiu din dezvoltare in care copilul nu are inca un comportament
constant. Se poate sa avem surpriza ca micutul reactioneaza la comanda sau la rugamintea noastra, ascultand. Se
opreste atunci cand il strigam, se intoarce la masa, desi fugea sa se joace, se imbraca atunci cand ii atragem atentia
ca afara ninge, scoate pietrele din gura atunci cand il somam. Insa nu si data viitoare. Copilul asculta o data, ne da
impresia ca avem de-a face cu un omulet rezonabil, care intelege riscurile la care se expune sau ingrijorarea noastra;
in urmatoarea situatie similara, insa, reactioneaza complet pe dos. Parca am vorbi o alta limba. Cum asa?! Ne putem
intreba, dezarmati. Cum de nu intelege si nu asculta? Nu avem in fata noastra acelasi copil?
Ei bine, nu. Pana cand personalitatea se va consolida si vointa va spori in putere, copilul poate sa vrea, dar nu poate
sa poata. Ascultarea nu intra inca in lista cu aptitudini disponibile. Mai avem de asteptat. Deocamdata, supunerea
copilului, atunci cand are loc, fie survine in mod imprevizibil, ca o surpriza binecuvantata pentru parinti ("Ia uite,
chiar m-a auzit si chiar face ce-am rugat-o!"), fie se manifesta de teama, ca rezultat al unui "dresaj reusit" asupra lui.
Alternative la NU: Il aducem la realitate
- Dragul meu, din copac coboram uite-asa. Nu ne aruncam.
Pustiul de 4 ani nu pare multumit de comentariu.
- De ce?
- Pentru ca putem sa ne lovim.
- De ce?
- Pentru ca asa patim noi, oamenii: ne lovim.
- De ce?
- Pentru ca suntem fragili.
- Eu nu sunt!
- Nu esti fragil?
- Nu! Nu sunt om!
- Dar ce esti? Ori esti vreo piatra, sa te arunci asa pe ciment?
- Eu nu sunt piatra! Eu sunt Omul de Piatra!!!
- Nu, serios?
- Da, sunt omul de piatra!
- Esti omul de piatra?... Si atunci de ce-ti curg mucii pe la nas?
Cateva secunde, omul de piatra ma priveste cu gura deschisa. Cand mucii ajung, ireversibil, sa gadile buza de sus,
clipeste si isi trage nasul.
- Ai servetel in bucatarie, sa stii.
- Dar eu sunt Iron Man!, isi aminteste el brusc.
Eu sunt omul de fier!!!
Eu sunt omul de piatra!!!
Eu sunt omul rinocer!!!
- Esti omul de fier, omul de piatra sau omul rinocer? Hotaraste-te.
Dezorientat, omul nostru isi gusta buza de sus. 
Un timp, ramane pe ganduri, in spatele ochelarilor...
Si in final, ma lamureste:
- Sunt Spiderman.
Ca sa evitam "dresajul", care nu da rezultate pe termen lung, mai bine il tratam pe cel mic cu rabdare, cu seriozitate,
dar de o maniera relaxata. Incercam sa ii raspundem la intrebari, dar fara sa ne pierdem in "filmul" sau, ci aducandu-
l - cu umor, nu cu duritate - la realitate. Atunci cand este cazul, sa ii oferim alternative reale. Alternativele restranse
il aduc in prezent si il focuseaza pe rezolvare. Alegerea trebuie sa fie usoara, cum ar fi, la micul dejun, intre paine cu
unt de arahide sau paine cu branza. Ori, la piata, intre a cumpara impreuna mere rosii sau mere verzi. Existenta prea
multor variante este coplesitoare si renunta singur la ele sau se "decupleaza" de la acea situatie, indreptandu-si
atentia asupra altui lucru, mai accesibil.
Arata-i CE trebuie facut si CUM. 
Si repeta-i. 
"Daca, de exemplu, copilul arunca jucariile pe care trebuia sa le sorteze si sa le stranga, indeamna-l "Fii bland cu
jucariile tale". Copiii - mai cu seama sub 3 ani, dar si peste - arunca lucrurile cateodata dintr-o toana, dar asta nu
inseamna ca sunt distructivi. Daca isi arunca din nou jucaria, redirectioneaza-l: "Vino afara sa aruncam mingea."
Permite-i sa invete din propriile greseli. Daca invata sa foloseasca un mop, de exemplu, probabil ca pe podea va
ramane sapun si apa dupa ce a terminat. Tine minte ca procesul este cu mult mai important pentru cresterea sa
interioara decat podelele curate. Inainte de a-l corecta si de a te porni asupra lui cu "Nu asa!...", aminteste-ti ca
micutul nu va lucra ca tine, repede si eficient. Decat sa intervii si sa faci in locul sau, mai bine ajuta-l sa curete,
impartind sarcinile.
Amenajeaza spatiul cu mobilier si lucruri care sunt de dimensiunea copilului. De exemplu, atunci cand el doreste sa
spele morcovi sau capsuni, va sta la o masa potrivita, pe un scaun mic si va folosi ustensile de bucatarie mici, ca si
mainile sale. Arata-i care este modalitatea de a face diverse treburi, cum ar fi sa stearga de praf un raft, sa mature, sa
spele sosete, sa stearga masa dupa cina, sa impatureasca si sa aseze hainele la locul lor, sa aseze masa si multe,
multe altele. "(http://aidtolife.org/ro/)
Alternative la NU-ul spus copilului:
Fii tu proactiv
"Mentine un program constant. Copiii au nevoie de ore stabile pentru culcare, mese, timp cu membrii familiei, joaca
afara si ocazii de a-si consuma energia. Atunci cand zilele sunt previzibile, copilul stie la ce sa se astepte, iar
reactivitatea si spiritul sau de contradictie raman linistite. Iti va da mult mai putine ocazii de a-l opri sau corecta.
Stabileste limite care functioneaza in familia voastra si asigura-te ca toata lumea le aplica. Incercarile copilului de a
le incalca, ignora sau modifica vor fi descurajate, daca nu gaseste un aliat in inconsecventa parintilor. Daca cedezi
constant cererilor lui, in schimb, ii este dificil sa inteleaga ce se asteapta din partea lui, iar NU-ul tau nu mai devine
clar, ci aleator si creator de confuzie.
Evalueaza fiecare situatie inainte de a actiona. Daca micutul tau si-a pierdut controlul, intreaba-te: ii este foame, este
obosit, frustrat, supra-stimulat? Fiecare situatie cere un alt raspuns, specific. "Nu" nu este eficient sau potrivit in
toate cazurile.
Constientizeaza faptul ca pedepsele nu functioneaza. Pedeapsa are o valoare limitata, atragandu-i copilului atentia
asupra a ceea ce trebuie sa NU faca, in loc sa ii puna in lumina ceea ce trebuie facut. Adesori, pedeapsa transforma o
problema mica intr-una mare. Copiii mici isi pot deseori aminti pedeapsa, dar cu toate astea pot sa NU faca legatura
intre pedeapsa si comportamentul care a provocat-o. " (http://aidtolife.org/ro/)
Alternative la NU: Copilul intre 6 si 9 ani
- Mihnea, te tog sa te opresti sa-l mai necajesti pe Mihai!
Mihnea si Mihai au amandoi 7 ani.
- Dar nu pot sa ma abtin!-
Va trebui sa incerci.
- Dar de ce, ca mie-mi place sa-l necajesc. 
- Am observat. Hai sa te intreb ceva. 
Ti-ar placea ca mama ta sa isi bata joc de tatal tau si sa rada de el?
Mihnea ma priveste fara urma de zambet cateva secunde. Mi se face teama ca sunt iar prea dura.
- Nu!
- Sau ca tati sa o faca sa planga pe mama si sa rada de ea?
- Nu. 
- Tot asa nici mie nu-mi place atunci cand unul din voi isi bate joc de celalalt. 
- Ca si cum am fi toti copiii tai?
- Da. Pentru ca nu sunteti copiii mei, dar sunteti foarte aproape de sufletul meu.
Mihnea se gandeste cateva secunde...
- Cum este Mercur fata de Soare, adica.
- Da... cum este Mercur fata de Soare.
- Bine. O sa incerc sa nu-mi mai bat joc.
In jurul varstei de 6 ani, micutii trec intr-o noua etapa de dezvoltare. Tranformarile se petrec in ei sub aspect
intelectual - copilul devine de o curiozitate nestavilita, incercand sa descopere nu numai de ce, dar si CUM
functioneaza lucrurile, cum a fost creata lumea, de ce sunt oamenii diferiti etc. Dar transformarile se extind si asupra
caracterului moral si al atitudinii fata de autoritate. Copiii, acum, infrunta necunoscutul si au nevoie mai intai de
explicatie, pentru a putea urma un comportament. Cauta egalitatea (chiar daca nu o respecta) si sunt extra-vigilenti
la orice abatere de la norma a colegilor sau adultilor. Testeaza regulile, nu neaparat pentru a le incalca, ci mai mult
pentru a vedea cat de solide sunt.
Adultii trebuie sa dea dovada de intelegere si rabdare in continuare, dar si sa ramana cu fermitate pe pozitie. Copilul
cauta acum sa vada ca sunt reguli pe care nu le poate depasi, pentru ca acestea au ca scop atat bunul mers al
lucrurilor si ocrotirea altora, cat si a lui. La aceasta varsta, NU-ul trebuie explicat, argumentat, dedus impreuna cu el,
daca se poate, mai degraba decat impus. Poate fi si negociat si modificat atunci cand ratiunea si bunele intentii ale
copilului conduc in aceasta directie. Dar mentinut, atunci cand copilul prefera sa ramana nerezonabil.
"Parintii trebuie sa ii ajute pe copiii lor inca de cand sunt mici, pentru ca atunci si metehnele lor sunt mici si se pot
taia usor. Sunt precum cartoful nou, care se cojeste usor atunci cand il razi putin. Caci, daca se va invechi, trebuie sa
iei cutitul pentru a-l curata, iar daca este si putin stricat, trebuie sa tai mai adanc." (Parintele Paisie Aghioritul).
Alternative la NU: Ajunge!
Selma H. Fraiberg explica in cartea ei, Anii magici: Cum sa intelegem si sa rezolvam problemele copiilor: "Copilul
poate avea dreptul sa fie suparat si sa isi exprime sentimentele - in anumite limite. Dar i se poate permite unui copil
sa isi loveasca parintii? Cand Jimmy, un baietel, l-a lovit pe tatal lui intr-o izbucnire de manie, tatal a simtit ca era
prea mult si l-a trimis pe Jimmy in camera lui. Multi parinti moderni ar fi fost mai indulgenti. Pana la urma, ar fi
spus ei, copilul a fost foarte suparat, si-a pierdur controlul si poate ca s-a eliberat de o multime de sentimente
acumulate si s-a simtit apoi mult mai bine. Eu nu cred insa ca Jimmy s-a simtit eliberat dupa aceea; dimpotriva,
constatam ca un copil care si-a lovit parintii este ulterior mult mai anxios.
Cred ca tatal lui Jimmy a reactionat intelept. El nu a raspuns printr-un act de agresiune fata de copil, dar a pus capat
ferm situatiei si ceea ce a spus de fapt a fost: "Nu-ti pot permite sa faci asa ceva!" Nu stiu daca tatal lui Jimmy a fost
constient de importanta acestei decizii, de a curma comportamentul distructiv, dar instinctul lui a actionat corect.
Pentru ca, daca un copil isi pierde autocontrolul in asemenea masura incat isi loveste parintele, el va fi foarte speriat
sa constate ca nu isi poate controla propria agresivitate si va fi usurat sa aiba un parinte care intervine si il opreste
atunci cand el nu se mai poate opri singur.
Ce putem zice despre unele forme verbale de agresiune, fata de care suntem foarte indulgenti astazi? Ar trebui sa
ingaduim folosirea insultelor si a limbajului abuziv cu parintii? Nu imi dau seama cum ar putea sa serveasca
sanatatii mentale a unui copil daca i s-ar permite acestuia asemenea forme necontrolate de agresiune verbala.
Suntem in acest caz foarte aproape de atacul fizic, iar copilul caruia i se ingaduie necuviinta in atacurile verbale, va
suferi efecte la fel de negative ca si copilul caruia i se ingaduie sa isi loveasca parintii.
Desigur, nu este nevoie sa il facem pe cel mic sa simta ca este un pacatos iremediabil si ca va fi lovit de un fulger
pentru ca a rostit insulte. Ar trebui sa fie suficient pentru parinte sa puna capat situatiei spunand: "Ajunge! Nu vreau
sa mai aud asa ceva. Ti-ai pierdut controlul si nu imi place deloc acest lucru. Cand ai sa te calmezi, vom sta de vorba
despre acest lucru ca oamenii." Copilului i se poate permite sa isi exprime furia fara sa foloseasca injurii. Daca face
acest lucru, daca isi pierde controlul, trebuie sa afle de la parinti ca a depasit limita. Asa ceva nu este
permis." (Selma H. Freiberg)

1. Ocrotiti-va copiii: Recomandari pentru parinti

 „Cand un copil de varsta mica este pe cale sa atinga ceva periculos sau care se poate strica, prindeti-l
de mana, denumiti pericolul intr-un mod empatic (Arde!), apoi aratati-le ce altceva pot atinge.
 Cand un copil este pe cale sa faca ceva periculos, ca de exemplu sa fuga in strada sau sa se catere pe
un gemantan/ un dulap, prindeti-l in brate, spuneti-i "E periculos!" si explicati-i de ce
comportamentul lui va sperie. Cuvantul "pericol" este mai eficient decat sa spuneti pur si simplu
"nu".
 Cand i-ati spus unui copil de 10 ori sa nu faca ceva si apoi v-ati enervat, ati vorbit prea mult si l-ati
invatat ca poate face ceva de 10 ori inainte ca dumneavoastra sa-l opriti. Vorbiti o singura data si apoi
mergeti la el si spuneti-i ce altceva poate face. Cand spunem copiilor ce nu vrem sa faca, nu-i
invatam ce vrem sa faca.
 Copiii au nevoie sa fie invatati cum sa se poarte in magazine, restaurante, etc. Ii putem invata acasa,
jucandu-ne "de-a magazinul" sau "de-a mersul la restaurant".
 Copiii au nevoie de multa atentie. Atunci cand le acordam suficienta atentie pozitiva, copiii isi
suplinesc aceasta nevoie si nu mai apeleaza la orice tip de comportament care ne-ar putea atrage
atentia.
 Atunci cand un copil are un episod de tantrum, isi varsa suferintele, dezamagirile si frustrarile. Tot ce
trebuie sa facem este sa-l impiedicam sa se raneasca sau sa raneasca pe cei din jur si sa-l lasam sa-si
exprime sentimentele. Dupa ce sentimentele sunt exprimate, comportamentul lui se va ameliora.
 Cand sunteti prea stresat si simtiti ca sunteti pe punctul de a lovi, anuntati cu voce tare "Sunt suparat,
vreau ca acest comportament sa inceteze si am nevoie de o imbratisare."
 Pentru copiii de varste mai mari, stabiliti un cod al familiei sub forma unui cuvant sau gest pe care sa-
l puteti folosi in public si din care sa inteleaga faptul ca doriti ca ei sa inceteze cu ceea ce fac.
 Parintii care nu au avut modele non-fizice de disciplinare pot urma un curs de educatie parentala
pentru a asimila deprinderi eficiente pentru cresterea copiilor.
  De obicei, copiii care "se poarta urat" incearca sa ne spuna "Am nevoie de mai multa
dragoste,"..."Atunci cand rosu-n fata ochilor iti apare - mai bine-mi dai o imbratisare."

2. Fara televizor
 Pana la trei ani de zile, este dovedit ca micutii inregistreaza orice informatie gasesc in mediu, fara
niciun fel de filtru. Mintea lor este ca un burete, absoarbe orice. Tocmai de aceea, vocile expertilor in
sanatatea copilului dau sentinte grele pentru cei care ii expun pe copii ecranelor TV. Dezvoltarea
cognitiva de pana la 3 ani este una ce nu se va repeta, toata viata omului. Ea poate fi puternic si
ireversibil bulversata de televizor si computer, iar informatiile care vin de aici, cu toata diversitatea si
repeziciunea lor ne-fireasca, sunt absorbite de creierul insetat al pruncului. El le depoziteaza si ele se
vor declansa cand ii este lumea mai draga, afectandu-i sanatatea emotionala.
 La fel, copilul percepe si depoziteaza orice model emotional si relational ii oferim noi. El va invata,
spre exemplu, ca doar emotiilor "bune" li se poate spune pe nume, pe cand cele de dedesubt (furia,
nemultumirea, sfarseala, dorul, iritarea, tristetea) trebuie negate. Nu spunem nimic despre ele, nu le
manifestam evident, nici fata de partener, nici fata de bebelus. Cati parinti ai auzit vorbindu-i
bebelusului: "Acum ma simt tare furioasa ca tatal tau a uitat sa mai vina acasa"? Pare un lucru ciudat,
dar de ce sa fie asa, de vreme ce copilul deja PRIMESTE toate aceste informatii?
 atunci cand este obosit sau sacait, intoarce capul in stanga si in dreapta si evita contactul vizual
direct, semn ca nu mai are dispozitie pentru a continua ceea ce faceati;
 prima culoare pe care bebelusii o disting bine este rosul, in jurul varstei de 4 luni. Prin urmare este
recomandat ca accesoriul tau sa aiba accente rosii. Albul si negrul sunt de asemenea importante
pentru distingerea culorilor, intrucat creeaza un contrast puternic.

3. Jocuri bebe 4 luni

 Copilul castiga tot mai multa dexteritate si e bine sa il incurajati cu jucarii potrivite manutelor lui. Preferabil ca
aceste jucarii sa fie si de dentitie, dar si zornaitoare pentru a-i acoperi ambele nevoi.
 O sa va mire sfatul meu, dar lasati copilul sa se joace singur cand are chef. Nu are mereu nevoie de un partener
de joaca, iar momentele de joaca solitara pot fi la fel de utile si pline de descoperiri. Un centru de activitati il va
tine cu siguranta ocupat. Ba mai mult, veti observa o fascinatie pentru propriile maini. Lasati-l sa descopere si sa
invete.
 Jocuri cu palarii. Copilul a devenit tot mai receptiv si va recunoaste cu usurinta chipul. Puteti sa il distrati
punandu-va pe cap diferite palarii, caciuli sau chiar si o sita de prin bucatarie in care sa bateti usor.
 A sosit vremea baloanelor de sapun! Fie ca le procurati din comert sau le faceti chiar voi, baloanele de sapun
sunt o sursa inepuizabila de distractie si uimire pentru cei mici.
 Daca tot se intuneca tot mai repede, incercati sa profitati de intunericul din camera si incercati un nou joc.
Tineti bebelusul in brate, stingeti lumina si luminati cu o lanterna diferite jucarii sau desene de pe perete.
Va fi o lectie buna despre cauza si efect, dar si un mod de a invata mai bine mediul inconjurator.
 Adaugati la baita un nou accesoriu - un recipient (de ketchup de exemplu) pe care sa il umpleti cu apa din vanita
si cu care sa udati bebelusul. Va adora jetul de apa usor si va invata mai multe despre trupul sau.
 Asezati copilul pe burta si puneti in fata lui o carte cu desene colorate. Cititi sau explicati desenele si lasati-l sa
se bucure de culori.

4. Bebelusul in primul an: 10 jocuri pentru dezvoltarea inteligentei

Jocurile din primul an de viata sunt foarte importante pentru stimularea inteligentei bebelusului. In tot acest timp, cat
bebelusul descopera mediul inconjurator el invata si isi pune bazele dezvoltarii. Si cum parintii sunt primii profesori
din viata bebelusului, ei trebuie sa il ajute pe acesta sa experimenteze noi senzatii care ajung in celulele creierului
bebelusului, stimulandu-i dezvoltarea cognitiva.

Cu totii am auzit cel putin o data fraza:"bebelusii sunt ca un burete, absorb orice informatie". Si orice parinte isi
doreste sa isi ajute copilul sa se dezvolte armonios, sa fie inteligent cu scopul de a-i oferi un viitor mai bun.  Daca
acum cateva generatii se dadea importanta doar ingrijirii nou-nascutului pe baza reflexelor acestuia, in ziua de astazi
exista programe speciale pentru stimularea inteligentei bebelusului, inca din primele saptamani de viata. Vestea si
mai buna este ca nu trebuie neaparat sa cheltui bani pe aceste programe! Exista jocuri simple si distractive pe care le
poti juca impreuna cu bebelusul, care il vor ajuta sa isi dezvolte gandirea cognitiva, strategica si memoria.
Iata 10 jocuri simple si distractive pentru dezvoltarea inteligentei bebelusului in primul an de viata:
Dezvoltarea inteligentei nou-nascutului 0-3 luni
Chiar daca simturile  bebelusului si abilitatile motorii nu sunt pe deplin dezvoltate la aceasta varsta , exista jocuri
distractive pe care le poti juca cu bebelusul pentru a stimula activitatea creierului si pentru a il ajuta pe bebelus sa se
dezvolte armonios.
1. Texturi si senzatii
Simtul stimulat: simtul tactil al bebelusului
Nou-nascutul tine, de obicei, pumnisorii usor stransi. Asadar, tu poti sa il ajuti sa isi desfaca pumnisorii si sa intinda
palmuta, stimulandu-i simtul tactil. Atinge-i palmele si degetele cu jucarii moi, cu marginea unei paturi matasoase
sau cu un prosop moale (ideea este sa folosesti cat mai multe si diferite texturi). Apoi ofera-i  nou-nascutului si alte
senzatii: alterneaza cu elemente solide, folosind un cub de lemn sau de plastic sau o zornaitoare, astfel incat
bebelusul sa poata simti diferenta.  Nu ezita sa vorbesti cu bebelusul in tot acest timp, vei fi surprinsa de reactiile
sale mai tarziu.
Deprinderi dezvoltate:  Contactul nou-nascutului cu o varietate de senzatii si texturi il invata despre existenta
diferentelor din mediul inconjurator. Comutarea intre moale si tare, dur si neted, de asemenea, il  ajuta sa isi
dezvolte abilitati rudimentare intelectuale, cum ar fi conceptul de contrar. 
2. Culori si contraste
Simtul stimulat: vederea bebelusului
Vederea nou-nascutului este inca in curs de dezvoltare si acesta reactioneaza mai bine la obiecte si lucruri cu un
contrast ridicat. Pana in jurul varstei de 2 luni, bebelusul prefera imaginile alb-negru. Pentru a stimula inteligenta
bebelusului deseneaza fete si obiecte cu un marker negru pe o coala alba de hartie, apoi aseaz-o la o distanta propice
pentru ca bebelusul sa o poata studia. Dupa 2 luni, bebelusul poate distinge mai bine culorile si diferentele de lumina
slaba sau puternica. Plimba-te cu bebelusul prin casa, astfel incat nou-nascutul sa se obisnuiasca cu faptul ca lumina
se schimba de la o camera la alta.
Deprinderi dezvoltate: Contactul cu nuante contrastante ajuta la dezvoltarea perceptiei bebelusului despre culoare si
forma. Culorile afecteaza, de asemenea, starea de spirit si comportamentul  nou-nascutului: albastru si verde il ajuta
sa se calmeze si sa se relaxeze, rosu si galben il energizeaza.
3.  Clinchet de clopotel
Simturile stimulate: auzul si vederea
Atarna un clopotel intr-un loc unde bebelusul poate vedea si auzi clinchetul pe care il face. Poti sa faci chiar tu
zgomote asemanatoare cu linguri sau alte obiecte. Acelasi efect il au si saltelutele de joaca pentru bebelusi,
prevazute cu jucarii  la nivelul ochilor, carusele de patut cu sunete etc.
Deprinderi dezvoltate: Cand bebelusul vede cum clopotelul sau jucariile se misca si, in acelasi timp, aude sunetele
produse, va asocia in cele din urma miscarea obiectelor respective cu sunetul corespunzator. Acesta este primul pas
spre a iti ajuta copilul sa inteleaga conceptul de cauza-efect: anumite evenimente conduc la rezultate previzibile. 
4. Unde e jucaria?
Simtul stimulat: vederea bebelusului
Acesta este un joc grozav pentru antrenarea memoriei bebelusului si dezvoltarea capacitatilor cognitive. Pentru acest
joc ai nevoie de o jucarie viu colorata. Aseaza copilul in scoica sau in scaunul de masa. Arata-i jucaria si scutur-o
putin in fata lui, pentru a ii capta atentia. Spune-i cu voce tare  "Iata ... (numele jucariei)".  Apoi ascunde jucaria la
spate si intreaba-l "unde e ... (numele jucariei) ?"  Apoi, aduci usor jucaria in fata lui si spui  "Uite ... (numele
jucariei)!". Repeta jocul de mai multe ori. Copilul va incepe sa anticipeze cand vei ascunde jucaria si cand este cazul
sa apara. Dupa ce vezi ca bebelusul se plictiseste, incearca sa variezi locul unde se ascunde jucaria si de unde apare.
Deprinderi dezvoltate: Pe masura ce copilul va invata sa anticipeze locul de unde apare jucaria, acesta isi va
dezvolta capacitatea de concentare. In plus isi va antrena muschii ochilor.
Dezvoltarea inteligentei bebelusului 3-6 luni
Aceasta este varsta perfecta pentru a introduce  in activitatea bebelusului poezioare si cantecele cu rima, fiind
sugerate de specialisti pentru a incuraja bebelusul sa gangureasaca cat mai mult.
5.  Hai sa gangurim
Acesta este un joc pe care il poti juca cu bebelusul in orice moment din timpul zilei, ori de cate ori bebelusul
gangureste. Daca bebelusul tau incepe sa scoata sunete ca Ma Ma, Pa Pa, BA BA sau Ga Ga poti incepe sa
incurajezi acest comportament prin fredonarea unor cantece cu rima.
Deprinderi dezvoltate: Silabisirea il poate ajuta pe copil sa isi dezvolte capacitatile social-emotionale timpurii.
Totodata incurajarea silabisirii si a ganguritului il vor ajuta pe bebelus sa formeze cuvinte si propozitii simple mai
devreme.
6. Cauta jucaria
Simtul stimulat: pipaitul
Pentru a juca acest joc, vei avea nevoie de ceva nou si interesant, pe care copilul isi va dori sa-l atinga (bebelusii
arata adesea interes crescut pentru telecomanda, seturi de chei etc.) si o patura de intins pe jos. Daca ii arati
bebelusului un set de chei colorate si care mai si zornaie, isi va dori, probabil, sa ajunga la ele si sa le ia. Dar daca ii
arati cheile si apoi le ascunzi sub patura, va porni in cautarea lucrului dorit. Insa, un bebelus in jurul varstei de 3-6
luni nu va putea sa inteleaga unde sunt cheile, nu dobandeste inca aceasta capacitate de a cauta- ceea ce psihologii
numesc "persistenta ", care se va stabili in jurul varstei de aproximativ 10 luni.  
Deprinderi dezvoltate: Cu ajutorul acestor jocuri bebelusul va reusi sa inteleaga ca obiectele si oamenii pot disparea,
insa inca mai exista, si vor reaparea la un moment dat. Un joc interesant pentru a fi jucat pentru a intelege
despartirea temporara de mama sau oameni dragi.
7.  De unde vine sunetul?
Simtul stimulat: auzul
Aseaza copilul intr-un loc sigur si arata-i o jucarie care face zgomot,  viu colorata. Tine jucaria la 8-10 cm distanta
de fata bebelusului pentru a ii atrage atentia. Cand acesta se concentreaza pe zgomotul scos, muta jucaria usor de la
stanga la dreapta, astfel incat bebelusul sa incerce sa o urmareasca cu ochii.
Deprinderi dezvoltate: Unul dintre lucrurile pe care copilul tau il va invata in timp, este faptul ca nu toate sunetele
pe care le aude, de fapt vin de la el. Dupa ce ai starnit interesul bebelusului printr-un efect luminos si/ sau zgomotos,
acesta va dori sa caute sursa de sunet. Felicitari, ti-ai facut copilul sa gandeasca!
8. Cine face asa? 
Simtul stimulat: auzul bebelusului
Chiar si la aceasta varsta frageda poti influenta dezvoltarea creierului copilului cu jocuri simple. Unul dintre cele
mai usoare este: "Cine face asa?". 
Atunci cand bebelusul este treaz, pe parcursul zilei ofera-i sansa sa auda cat mai multe sunete noi. Achizitioneaza o
carte cu animale, care prin apasare reproduce sunetul scos de animalul respectiv. De fiecare data cand pui degetul pe
un animal, spune numele animalului si reprodu si tu sunetul scos de animal. Apoi incurajeaza-ti copilul  prin
intrebare "Cine face asa?" sa reproduca sunetele la randul lui. La aceasta varsta bebelusii invata prin cantec. Asadar
vei fi uimita de reactia copilului la auzul unei melodii pentru copii. Insa ia in considerare o nota de precautie in
timpul redarii muzicii, asigura-te ca volumul este optim pentru a proteja urechile sensibile ale copilului.
Deprinderi dezvoltate: Acest joc este ideal pentru dezvoltarea limbajului copilului si pentru ca bebelusul sa invete sa
auda sunete noi. 
Dezvoltarea inteligentei bebelusului  6-9 luni
Pana la aceasta varsta bebelusul incepe sa mearga de-a busilea sau sa se taraie pe jos.  Acum este capabil sa
recunoasca obiectele si sa plece in cautarea jucariei sau obiectului dorit.
9. Ce este aceasta?
Simtul stimulat: vazul bebelusului
Un joc pentru stimularea inteligentei bebelusului la aceasta varsta "Ce este aceasta?". Pentru a incepe distractia,
pune copilul intr-un scaun pentru copii sau culcat pe spate. Dupa ce copilul si-a indreptat atentia catre tine, pune
degetul pe nasul tau si intreaba "Ce este aceasta?". Asteapta cateva secunde apoi spune "Nasul mamei". Apoi
intreaba-l pe bebelus, atingand cu degetul nasului lui "Unde este nasul (numele copilului) ?". Pentru consolidare
atinge inca odata nasul copilului si spune zambind "Nu este nasul (numele copilului)".  Continua acest joc prin
numirea altor parti componente, cum ar fi ochii, gura, urechile si limba. Odata ce copilul tau este familiarizat cu
aceste nume,  incurajeaza-l  sa  puna degetelul atunci cand intrebi "unde este nasul lui mami?" Atunci cand copilul
invata sa vorbeasca poti folosi acelasi joc pentru identificare si numirea altor parti componente ale corpului.
Deprinderi dezvoltate: Acest joc te va ajuta in dezvoltarea cognitiva a bebelusului. Bebelusul isi va antrena
memoria, pe masura ce va asimila denumirile si va face conexiuni. Un joc ce poate fi jucat oricand si oriunde. 

Dezvoltarea inteligentei bebelusului  9-12  luni

La aceasta varsta copilul este mult mai mobil si poate chiar incepe sa mearga. Cognitiv copilul este capabil sa
inteleaga mai mult in fiecare zi.
10.  Turnuletul Hapciu
Simtul stimulat: pipaitul
Pentru a juca acest joc ai nevoie de cuburi mari din plastic sau lemn. Tu stai deoparte si incurajeaza copilul sa
construiasca un turn din piesele pe care le are la dispozitie. Va trebui, probabil, sa il ajuti primele dati. Odata ce
copilul reuseste sa le pozitioneze una peste alta, astfel incat la final piesele sa arate ca un turn spune formula magica:
" 1, 2, 3 hapciu" si darama turnuletul in timp ce te prefaci ca stranuti. Apoi incurajeaza copilul sa refaca turnul.
Repeta pana cand micutul sau micuta incepe sa-si piarda interesul.
Deprinderi dezvoltate:  In timp ce pozitioneaza piesele copilul isi va exersa gandirea strategica. Totodata isi va
consolida abilitatile motorii fine si dexteritatea.
Jocurile sunt distractive si pot stimula inteligenta copilului tau, dar cel mai important lucru care il puteti face, voi
parintii, este sa oferiti bebelusului rabdare, timp si atentie.

Ce se intampla in timpul somnului

Daca parerile sunt impartite vizavi de numarul de ore, totusi toti expertii in domeniu descriu la fel procesele
care au loc in timpul somnului. Somnul este alcatuit din mai multe episoade, mai multe faze, fiecare de cate
90 de minute. Toate aceste intervale de 90 de minute se repeta de 4 pana la 6 ori pe noapte, atunci cand nu
ne intrerupem somnul prematur. Dupa adormire, fiecare ciclu de 90 de minute este alcatuit din trei stadii ale
somnului non-REM si un stadiu al somnului REM (rapid eye movement). Somnul non-REM este responsabil
cu "restauratia" creierului, dupa activitatile zilei; tot acum, hormonii sunt eliberati in corp si organismul se
recupereaza. In timpul somnului REM, are loc procesarea amintirilor si a gandurilor din timpul zilei, acum
derulandu-se visele cele mai "vii" ale oamenilor. Ce trebuie sa tinem minte referitor la aceste cicluri este ca, se
pare, ele evolueaza diferit odata cu scurgerea noptii. Astfel, pana la ora 3 dimineata, ciclurile de 90 de minute
sunt guvernate de somnul non-REM, iar de la 3 dimineata incolo, aceleasi 90 de minute sunt ocupate mai mult
de somnul REM. Daca ne culcam prea tarziu in noapte, asadar, ratam o parte mai mare din beneficiile aduse
creierului si organismului de somnul non-REM. 

Prima faza din cele patru se numeste "tranzitie catre somn": acum, activitatea musculara se relaxeaza. In cea
de a doua (intre 10 si 25 de minute), miscarea ochilor se opreste, inima bate mai rar, temperatura corpului
scade. A treia faza - somnul profund - este cea in care cu greu poti fi trezit, sau daca se intampla asta, esti
dezorientat. Fluxul sanguin este directionat acum dinspre creier catre muschi, alimentand energia fizica. A
patra faza, somnul REM, in care au loc visele active, intervine dupa 70-90 de minute de la adormire. Cea mai
mare parte a somnului profund are loc in prima jumatate a noptii. Si cele mai devastatoare efecte ale privarii
de somn provin dintr-o insuficienta a somnului profund. In acesta faza, corpul se "repara" si pregateste
energia pentru a doua zi, jucand un rol important in mentinerea sanatatii, in stimularea cresterii si a sistemului
imunitar, in refacerea tesuturilor si a muschilor.

Ce se intampla in timpul somnului de tip REM? Asa cum somnul profund innoieste corpul, somnul REM
innoieste creierul, avand un rol vital in invatare si in consolidarea memoriei. Creierul proceseaza informatia din
timpul zilei, formeaza conexiuni neurale care intaresc memoria, reface proviziile de neurotransmitatori, inclusiv
rezerva de serotonina si dopamina - care asigura o stare buna pe parcursul zilei.

Atunci cand ne stabilim ora de trezire, este ideal sa tinem cont de aceste cicluri de 90 de minute, care este
bine sa fie complete. Adica ne calculam timpul de somn astfel incat sa fie un multiplu de 90. Cercetatorii spun
ca mai bine ne este sa dormim patru ore si jumatate, cand putem sa dormim cinci (si nu mai mult de cinci),
pentru ca permitem astfel ca trei cicluri de somn sa se desfasoare complet. Daca vrem sa dormim si restul de
jumatate de ora disponibila, s-ar putea ca beneficiile surplusului de odihna sa nu compenseze totusi faptul ca
cel de-al patrulea ciclu firesc de somn l-am intrerupt dupa jumatate de ora. Organismul nu este lasat sa isi
duca la bun sfarsit activitatile de recuperare. Dovada este ca ne trezim buimaci, iritati, mai somnorosi decat de
obicei.

despre apa bebe

 Stiti ca apa pe care o folosim in prepararea laptelui praf pentru bebelusi contine pe langa sodiu, calciu, magneziu si alte
saruri, care pot accentua sau echilibra formula nutritionala a laptelui praf? In timp ce incercam sa aflu mai multe despre
apa am aflat ca fierberea, cel mai utilizat procedeu pentru purificarea apei, nu ajuta cu nimic in cazul apelor in a caror
compozitie se afla cantitati mari de nitrati, ba din contra, amplifica concentratia acestora. Altfel spus, sporeste toxicitatea
apei.
La nou-nascuti, a caror flora microbacteriana nu este suficient dezvoltata, cu cat cantitatile de nitrati din organism sunt
mai mari, cu atat bolile pe care le pot face sunt mai grave: de la probleme gastrice, diaree infectioasa, urticarii sau iritatii,
pana la methemoglobinemie. Aceasta din urma, cunoscuta si ca "blue baby syndrome" sau "sindromul albastru al nou-
nascutului", este cea mai periculoasa afectiune pe care o poate provoca sugarilor contaminarea cu nitrati si, implicit, cu
nitriti.
 în România limita maxima admisă pentru nitrați este de 50 mg/L pe când, pentru copii și bebeluși pediatrii recomandă
maxim 10 mg/L
  Pai prin fierbere apa se evapora si in felul acesta creste concentratia de saruri minerale, ceea ce nu e un lucru grozav
pentru un bebelus.
 Aqua Carpatica - puțini nitrați, piatră multă
 Medicul nostru a insistat pe alaptare exclusiva pana la 6 luni. Adica fara apa sau ceai. Si de cand am inceput diversificarea
ne-a zis la fel sa nu ii dam apa sau ceai ci laptematern pt hidratarr dupa masa.
Ideea este ca bebe are stomacelul cu o capacitate aproqpe fixa si orice cantitate de apa il lipseste de beneficiile laptelui
matern.
Unii medici sunt de parere ca se poate da apa pt hidratare in timpul perioadelor caniculare.
Medicul nostru ne reaminteste la fiecare consultatie sa nu ii dam apa sau ceai.
 tenţie! Nu fierbeţi niciodată apa plată, luată din comerţ, pentru prepararea lăpticului sau a consumului direct al bebeluşilor. Fiartă,
apa plată concentrează cantitatea de minerale şi exista riscul de blocaj al rinichilor bebeluşului. La fel, cu apa minerală. Din cauza
cantitatilor de minerale nu e indicat sa foloseşti orice apă minerală pentru prepararea lăpticului.


Lectia unei mame creative: pedeapsa care face

curat luna in casa
de Alexandra Ion

Cine s-a gandit ca atunci cand iti pedepsesti copiii ar trebui sa-i trimiti in camera lor sa "reflecteze" la greseala pe
care au facut-o clar nu gandea strategic.
Lynette, o mama din Marea Britanie, a gasit o solutie mult mai creativa ce vine in avantajul tuturor mamelor ce
vor sa ofere o mica lectie nazbatiilor de copii; (si eventual mamicilor care chiar nu au chef sa stearga praful
azi).
Mamica a postat o lista de treburi casnice, fiecare dintre ele cu o valoare de la 10 la 100 de puncte. Pentru a
scapa de pedeapsa pe care au primit-o pentru ca au intarziat la scoala. Cine acumula 500 de puncte scapa de
pedeapsa.

Printre treburile casnice, se numara spalatul hainelor, stersul prafului, datul cu aspiratorul si spalatul vaselor.
Lynette a confirmat pe blog succesul micului ei experiment:"A iesit mai bine decat ma asteptam. Fiul meu cel
mare a trecut imediat la treaba si a acumulat cel mai repede cele 500 de puncte. Nici ceilalati doi copii ai mei
nu mai au mult. Se straduiesc din greu. A fost dragut. Aseara am mancat o cina delicioasa gatita de fiul meu."

*** Lichidele la bebe: apa, ceai, lapte, suc

1. CANTITATE apa: "In primul an de viata: 60-120 ml/zi, iar la copilul de 1 an se recomanda minimum 120
ml/zi, in functie de senzatia de sete si de anotimp. Cantitatea creste progresiv, astfel incat, la copilul mare si
adolescent se recomanda 1-1,5 - 2l / zi, in functie de anotimp si de gradul de efort fizic.
Atentie! Sugarul care nu primeste suficiente lichide are fontanela anterioara deprimata, urinari rare si in
cantitate redusa, mucoasele uscate." (prof. dr. Ioana Alina Anca, medic primar pediatru la I.O.M.C. Bucuresti)

3. Ceai: Cele mai bune plante pentru:

• tratrea colicilor: chimen, fenicul, anason 
• cresterea imunitatii: macese, catina, echinacea 
• viroze, tuse, febra: soc

Cel mai corect este administarea ceaiului neindulcit, dar daca copilul refuza atunci recomand mierea. Ea
este benefica mai ales atunci cand copilul tuseste. Atentie insa, in cazul unei boli diareice este
contraindicata indulcirea ceaiului.

**** Jucarii facute in casa

Corturi anti-tantari pentru joaca in aer liber

Cum vine caldura (daca nu a venit deja pentru unii dintre voi), m-am gandit ca ar fi bine sa il lasati pe cel
mic sa se joace afara. Stiu, insa, ca sunt multe mamici care isi fac griji din cauza tantarilor si a altor gaze,
asa ca le recomand un altfel de cort: ai nevoie de un cerc de hula hoop, o bucata mare de perdea deasa
sau tul, o sfoara si creanga vanjoasa a unui copac. Atarna cercul de copac legandu-l cu sfoara in trei sau
patru puncte, infasoara bucata de material in jurul cercului pana ce obtii un fel de cilindru si acopera partea
de sus cu inca o portiune din acelasi material. Cel mai bine ar fi sa alegi tesaturi transparente, pentru a-i
putea permite celui mic sa vada ce se intampla in jurul lui. E adevarat ca unele mame opteaza pentru o
perdea de dus, care sa il protejeze pe cel mic de ploaie atunci cand construiesc un astfel de cort, insa
parerea mea e ca, daca incepe sa ploua, cel mic trebuie neaparat sa intre in casa. 

Casuta papusilor din ce ai prin casa

Aceasta este o varianta pentru fetite, insa nimeni nu spune ca nu ii poti construi baietelului tau un garaj
supraetajat in care sa isi parcheze masinutele, caruia atasezi piste spectaculoase din bucati de carton. In
general, aceste casute sunt construite de un mester sau de un tatic cu indemanare, insa si tu poti sa faci o
treaba buna. Procedeaza in felul urmator: aduna cateva cutii de pantofi, imbraca-le pe interior si pe exterior cu
hartie colorata si apoi asaza-le una langa cealalta, ca si cum ar fi niste camere intr-o mini-vila pentru papusi.
La sfarsit, vopseste exteriorul resedintei in culoarea preferata a copilului tau si adauga un acoperis ingenios.
Cat despre patuturi, micro-tablouri de perete, sifoniere si alte lucruri, poti apela cu incredere la cutii de
dimensiuni diferite, incepand cu cele de chibrit si terminand cu ambalajul de la un bec (folosit pe post de
frigider pentru Barbie, de exemplu). De asemenea, chiar daca va dura cel putin o ora sa construiesti casuta,
cel mic se va bucura mai mult de ea decat de orice rochita sau papusa de plastic pe care i-ai cumpara-o,
deoarece ofera posibilitati nenumarate de joc. Spor!

Undita cu magneti
Iata o idee extrem de utila atunci cand e urat afara si nu stii cum sa ii mai ridici moralul copilului tau. Si, din
fericire, nici foarte greu de pus in aplicare nu este. Vei avea nevoie de urmatoarele materiale: un bat mai gros,
de un metru lungime, o bucata de sfoara, sarma moale, hartie colorata si un magnet. Procedeaza dupa cum
urmeaza: leaga sfoara la capatul batului, ataseaza magnetul la capatul ei si ai terminat undita. Urmeaza faza
a doua: decupeaza pestisori de diferite dimensiuni din hartia colorata si lipeste mici rotocoale de sarma pe
corpul lor, ca sa se poata lipi de magnet. Precautii: fii mereu atenta la acest obiect si asigura-te ca nu sunt
sanse ca cel mic sa inghita magnetul sau sa se raneasca in rotocoalele de sarma. Unde folositi aceasta
undita? Asezati-va pe pat, puneti pestisorii pe podea si incepeti sa pescuiti. 

Mini-plaja
Pentru acesta supriza vei avea nevoie de o desfasurare de forte ceva mai mare. In primul rand, iti trebuie o
cutie mare, cam cat cea de la frigider sau de la oricare alt obiect electrocasnic de dimensiuni considerabile,
aproximativ doi saci de nisip, o umbrela solida, galetusa, lopatica, ochelari de soare si vreme frumoasa. Daca
nu ai cutie, poti folosi patru bucati de rigips pe care sa le fixezi in loc cu ajutorul unor pari scurti. Toarna nisipul
in patrulaterul obtinut, fixeaza bine umbrela si aduna aici toate jucariile celui mic. Daca ai timp sa stai cu el,
relaxeaza-te alaturi macar cateva minute, aruncand un ochi pe revista si unul la cel mic, pentru a te asigura ca
nu inghite nisip. Distractie placuta!

Cuburi din resturi de material

Daca ai o bucata mai mare de material rigid acasa, taie sase patrate din el si coase-le pentru a obtine un cub
pe care sa il umpli cu vata, lana sau fulgi, asa cum ai face cu o perna. Poti confectiona cate cuburi vrei si de
orice dimensiuni. Stiu pe cineva care a folosit cuburi de acest gen pentru a decora sufrageria si camera
copilului. Pentru a face lucrurile cat mai interesante, ai putea sa desenezi sau sa cosi ceva diferit pe fiecare
fata a cubului: litere, numere, animalute si asa mai departe. Spor la lucru!

Cum sa nu pedepsim copiii

Motivul pentru care un copil are un comportament considerat nepotrivit de adult ascunde, de cele mai multe ori, o
altă explicaţie decât răsfăţul, conform unei teorii recente. Fie că cel mic cerşeşte atenţia părinţilor, vrea să se joace, îl
supără ceva sau nu înţelege un anumit lucru, părinţii sunt cei care ar trebui să realizeze faptul că pedeapsa nu educă,
indiferent de metoda de coerciţie aleasă, ci complică şi mai mult lucrurile.
Cu cât un copil dovedeşte un comportament mai dificil sau mai agresiv, cu atât mai mult are nevoie de atenţia şi
înţelegerea părinţilor, nu să fie pus la colţ şi certat, atrage atenţia psihologul Naomi Aldort, autoare a cărţii „Raising
Our Children, Raising Ourselves“ (Ne educăm copiii, ne educăm pe noi înşine). „Nu există copii care nu se
comportă aşa cum trebuie, ci copii care fac ceea ce pot, dar pe care noi nu-i înţelegem“, mai spune Aldort, opinie
împărtăşită de tot mai mulţi psihologi specializaţi în psihologia copilului, printre care şi Laura Markham. Copiii
învaţă înregistrând ceea ce văd la ceilalţi, iar părinţii reprezintă prima şi cea mai sigură sursă de informaţii, primele
modele pe care le urmează. Aşa că atunci când părinţii recurg la pedepse corporale, la ţipete sau mustrări frecvente,
inclusiv la pedepse pe care le consideră o alegere blândă, cum este trimiterea copilului la el în cameră pentru o
anumită perioadă de timp sau îl pun la colţ, nu fac decât să le ofere un exemplu de comportament agresiv, pe care îl
vor adopta. 
Chiar şi atunci când copilului i se spune că este trimis singur la el în cameră pentru că a greşit, acesta primeşte
mesajul că este abandonat şi îndepărat, lăsat singur cu temerile şi nesiguranţele sale, chiar de către cel care ar trebui
să-l înveţe cum să se descurce cu problemele şi emoţiile care îl stăpânesc. Psihologul Laura Markham crede că
această pedeapsă în vogă printre părinţii zilelor noastre ar trebui înlocuită cu o perioadă în care părintele să încerce
să descopere, alături de copil, problema din spatele unui anumit tip de comportament. Markham avertizează că
excluderea pedepselor nu echivalează cu renunţarea la a impune limite copiilor, care înseamnă cu totul altceva.
„Copiii trebuie să înţeleagă faptul că nu au voie să fugă în mijlocul străzii, că nu este în regulă să lovească alţi copii
sau să facă pipi pe covor, dar acestea sunt limite, nu pedepse. Totuşi, părinţii nu ştiu cum să impună astfel de limite
şi presupun că trebuie să le dea o lecţie odraslelor, aşa că îi pedepsesc, la fel cum au înţeles şi ei de la părinţii lor“.  
Pe de altă parte, studii recente susţin că pedepsirea copiilor nu face decât să înrăutăţească un comportament negativ,
pentru că pedepsele dezvoltă furie şi o atitudine defensivă. Copiii învaţă, totuşi, să mintă ca să nu fie prinşi, să evite
pedeapsa. De asemenea, pedepsele nu fac decât să-i îndepărteze pe copii de părinţi şi să scadă influenţa pe care
adultul o are asupra copilului.  Este mai uşor şi la îndemână să pedepseşti decât să găseşti timpul şi răbdarea
necesare pentru a trata corect educaţia copilului, admite Markham, dar părinţii ar trebui să înţeleagă că sunt direct
responsabili de felul în care ajung copiii lor să se comporte. 
Markham a oferit pentru Psychology Today o serie de îndrumări pentru părinţii care vor să renunţe la pedeapsă în
relaţia cu copiii: 
1. Părinţii sunt primii care ar trebui să înveţe să-şi ţină în frâu emoţiile şi nervii, nu copiii. Aceasta este prima
regulă pentru ca şi cei mici să înveţe, prin puterea exemplului, cum să se descurce cu propriile emoţii. Părinţii
trebuie să-şi înăbuşe impulsul de a pedepsi şi să nu-i arate mereu copilului că este furios, reacţionând agresiv,
aceasta fiind o atitudine care nu face decât să se întoarcă împotriva celui care o foloseşte.
2. Emoţiile trebuie tratate cu atenţie şi respect. Copiii nu-şi pot stăpâni reacţiile atunci când sunt conduşi de
adrenalină, de hormoni, aşa că părinţii sunt datori să-i ofere copilului un mediu liniştit în care să-şi descarce
supărarea. Nu încercaţi să-i ţineţi morală atunci când copilul este recalcitrant. Aşteptaţi să se calmeze şi abia apoi
încercaţi să-i explicaţi că v-aţi simţit jignit şi rănit de felul în care s-a comportat cu dumneavoastră (dacă a minţit, a
vorbit urât sau s-a răstit la părinte), explică Markham.
3. Repetiţia sau respectarea unei rutine este cheia educaţiei, metodă care trebuie urmată fără abatere din primii ani
de viaţă, de la felul în care învaţă să se spele pe dinţi, să aibă grijă de lucruri sau de animale, să-şi facă temele etc.
Rutina este importantă mai ales în ceea ce priveşte respectarea şi adoptarea unor comportamente de bază, dar este şi
„structura“ pe care se clădesc aspecte mult mai importante. Din nou, răbdarea este esenţială în ceea ce-l priveşte pe
adult. Copilul nu va înţelege mai bine că trebuie să se spele pe dinţi în fiecare zi, dacă se va ţipa la el. Important este
ca aceste obişnuinţe să fie dezvoltate în timp, într-un mod care să-l atragă pe copil, chiar dacă presupune ca părintele
să găsească o metodă prin care să transforme rutina într-o joacă, indiferent dacă este vorba despre spălat pe dinţi sau
despre făcut ordine în cameră. 
4. Încercaţi să stabiliţi o legătură cu copilul înainte de a încerca să corectaţi o problemă. Nu uitaţi că un copil are
tendinţa să fie mult mai neascultător atunci când se simte vinovat faţă de părinte şi când simte că a dezamăgit. De
aceea, părintele trebuie să-i arate copilului că îi pasă de ceea ce simte şi că face eforturi să-l înţeleagă. O abordare de
tipul „înţeleg că m-ai minţit pentru că ţi-a fost frică să-mi spui ce s-a întâmplat cu adevărat“, îi va arăta copilului că
nu trebuie să-i fie teamă de felul în care veţi reacţiona, ci că va găsi în dumneavoastră o persoană la care poate apela
şi unde va găsi înţelegere. Când îi vorbiţi copilului este importat să vă aşezaţi şi să discutaţi de la acelaşi nivel, să vă
uitaţi în ochii lui, nu să-l „concediaţi“ cu un gest, fără ca măcar să-i aruncaţi o privire. Când copilul plânge, ţipă sau
nu vrea să vorbească este indicat ca părintele să-i explice că trebuie să exprime în cuvinte ce-l deranjează.
5. Limitele se impun prin oferirea constantă de explicaţii. Copilul trebuie să înţeleagă de ce nu trebuie să facă un
anumit lucru. Nu este suficient să i se spună nu face aia, nu ai voie, nu pune mâna etc. Fiecare interdicţie trebuie să
fie urmată de o explicaţie. „Nu ai voie să fugi în mijlocul străzii pentru că …, Nu poţi să-ţi loveşti fratele pentru
că… etc. Cu cât înţeleg mai bine de ce li se impun anumite limite, cu atât vor fi mai dispuşi să le accepte.
6. Nu uitaţi că fiecare moment de obrăznicie este o expresie a unei necesităţi legitime a copilului. Copilul are un
motiv pentru care se poartă aşa, chiar dacă părintele consideră că motivul este greşit. Se comportă îngrozitor?
Înseamnă că se simte îngrozitor. Poate că nu se odihneşte suficient, poate că simte nevoia să petreacă mai mult timp
cu părinţii, poate că a strâns o mulţime de emoţii negative pe care simte nevoia să le elibereze prin plâns. Dacă
descoperiţi motivul, atunci nu veţi mai considera că este vorba de răsfăţ sau obrăznicie.
7. Nu este uşor, dar părinţii ar trebui să găsească modalitatea prin care se le spună copiilor mai des „DA“, pentru
că aproape întotdeauna apare cuvântul „NU“ în relaţia copil-părinte. „Da, este timpul să-ţi faci ordine în cameră“,
poate fi un exemplu. 
8. Rezervaţi un timp, zilnic, în care să lăsaţi la o parte orice altă activitate (telefon mobil, televizor, laptop) şi timp
de măcar 20 de minute încercaţi să vă dedicaţi total copilului dumneavoastră şi să-l întrebaţi ce şi-ar dori să faceţi
împreună. Lăsaţi-l pe el să ia conducerea şi nu vă sfiiţi să-i faceţi pe plac şi să vă purtaţi prosteşte, de dragul lui.
Copiii obişnuiţi să petreacă în fiecare zi timp de calitate cu părintele, reuşesc să-şi exprime mai bine emoţiile.
9. Părinţii trebuie să-şi ierte greşelile pe care le fac faţă de copiii lor şi să înveţe din ele. Un părinte care se simte
vinovat nu poate fi un părinte relaxat în relaţia cu copilul lui. Nu există "prea târziu" când un părinte vrea să repare
greşelile pe care realizează că le face.
10. Când părinţii au impresia că parcă nimic din ceea ce fac nu funcţionează, atunci este momentul perfect să le
arate copiilor cât de mult îi iubesc. Iubirea necondiţionată pe care părintele o arată copilului precede orice altă regulă
de creştere şi educare a copiilor.
 10 lucruri pe care NU trebuie să le spui copilului

Cele mai grele cuvinte, cele mai mari dezamăgiri le avem mai ales de la cei pe care îi iubim. În virtutea acestei
iubiri, ne permitem să fim uneori incredibil de duri.
Într-o zi, din nu mai ştiu ce motive, eram nu supărată, ci furioasă, iar când copilul a venit să mă întrebe dacă ieşim şi
noi pe afară, am răcnit cu toată mânia pe care o aveam în mine: „Dispari! Lasă-mă în pace, nu vezi că am treabă!?“
Nu, chiar nu vedea, a venit doar să întrebe ceva. El nu ştia la ce mă gândeam, nu era problema lui, însă a primit
efectul furiei mele.
Un răcnet care l-a speriat, care l-a făcut să se teamă de mine, de ceea ce aş putea face, de necunoscut; poate a crezut
că din vina lui sunt supărată, poate chiar a început să se teamă de mine, mama lui, care, din senin, poate deveni
furioasă, care este imprevizibilă, pe care nu se poate baza.
 
1. Lasă-mă, nu mă deranja!
Orice părinte are nevoie uneori de o pauză, de un timp pentru el sau pentru o treabă importantă pe care o face la un
moment dat, dar a spune copilului de multe ori sau zilnic „lasă-mă, am treabă!“ îl va face să creadă că nu mai are
niciun rost să îţi vorbească, deoarece va fi mereu respins.
Dacă se obişnuieşte să nu îţi spună lucruri când este mic, la adolescenţă nici atât nu va mai dori să îţi vorbească.
De mici, copiii ar trebui să ştie că părinţii lor au mereu timp pentru ei. Dacă chiar eşti foarte ocupat sau stresat,
spune-i copilului: „Mami/tati are ceva de terminat acum, aşa că te rog mult să stai un pic liniştit, să te joci câteva
minute, iar când termin mă joc cu tine“.
 
2. Mişcă-te mai repede! 
Program supraîncărcat, trafic aglomerat, restaurant plin, somn insuficient… Majoritatea părinţilor copiilor care au
început să facă singuri lucruri (să se spele, să se îmbrace, să mănânce etc.) spun aceste cuvinte copiilor lor.
Cât de des şi pe ce ton spuneţi copiilor aceste cuvinte? Dacă aţi devenit nervoşi, le spuneţi ţipând! Vom face copilul
să se simtă vinovat că noi ne grăbim, însă nu îl vom motiva în niciun caz să se mişte mai repede.
Mai degrabă ne luăm un timp în plus pentru ca şi copilul să ţinp pasul sau îl anunţăm din timp ce are de făcut.
 
3. Eşti atât de…
… agasant, nu eşti sănătos la cap, atât de timid, eşti rău, mincinos, tâmpit, nesimţit, dezordonat etc. Etichetele pe
care le punem copiilor sunt scurtături către schimbarea copilului în sensul pe care îl dictează etichetă.
Copiii mici cred ceea ce li se spune fără a pune nimic sub semnul îndoielii, mai ales dacă afirmaţiile vin de la
părinţi, bunici sau de la persoane pe care le apreciază – bone, educatoare. Etichetele negative devin în acest fel
profeţii autoîmplinite, aceste afirmaţii subminând încrederea în sine.
Chiar şi etichetele care par pozitive (şmecher, isteţ) pot să destabilizeze copilul, stabilindu-i nişte aşteptări
nepotrivite sau inutile. Afirmaţiile dure (prost, leneş, ratat) taie foarte adânc.
 
4. Nu eşti în stare de nimic!
„Nu pot să cred că ai făcut aşa ceva“, „Era şi timpul să faci asta“, Nu faci nimic ca lumea“, „Puteai mai mult“ sunt
afirmaţii care rănesc.
Învăţarea este, în general, un proces de încercări repetate; copilul nu s-a născut învăţat şi nu are un manual de
calitate în dotare pentru a şti ce e bine şi ce nu şi cât de bine ar trebui făcute lucrurile pentru a mulţumi pe toată
lumea.
Mai ales pe părinţii veşnic nemulţumiţi, pentru care orice face copilul e prea puţin. Chiar dacă copilul a făcut exact
aceeaşi greşeala şi ieri, comentariul tău depreciativ nici nu îl ajută, nici nu îl face să înveţe să facă mai bine acel
lucru.
 
5. Mai bine nu te mai făceam!
Dacă ai apucat să spui vreodată acest lucru copilului, înseamnă că trebuie să consulţi urgent un psiholog.
Nu numai pentru tine (care nu ştii să te controlezi şi ai deja probleme grave de comportament dacă ai fost capabilă
să spui asta), dar mai ales pentru copilul tău, pe care l-ai traumatizat cumplit cu aceste cuvinte.
Te-ai gândit oare ce simte copilul care aude aceste cuvinte de la persoana în care are cea mai mare încredere din
toată lumea?
 
6. De ce nu poţi să fii şi tu ca…?
Poate părea motivant să ai o rudă sau un prieten ca exemplu de comportament („Uite ce frumos desenează cutare, ce
frumos se poartă X, cum ştie să îşi lege şireturile Y, Z nu mai bea din biberon, de ce nu poţi şi tu să faci asta?“).
Prin comparaţie, copilul care nu face aceste lucruri se va simţi prost şi va vrea să le facă şi el. Aproape întotdeauna,
comparaţiile îşi ratează scopul.
Copilul tău este el însuşi , nu X, Y sau Z. Într-un fel, e normal ca părinţii să îşi compare copiii între ei sau cu ai
altora, să găsească un cadru de referinţă pentru nivelul achiziţiilor psihomotorii ale acestora.
Dar – în niciun caz – nu lăsa copilul să te audă făcând asemenea comparaţii! Fiecare copil are ritmul lui de creştere
şi dezvoltare, temperamental lui, personalitatea lui.
A-ţi compara copilul cu altcineva este ca şi cum i-ai spune copilului că ţi-ai dori ca el să fie altcineva sau altcumva.
Aceasta le subminează încrederea în sine.
7. Te omor cu bătaia
Cu variaţiunile pe aceeaşi temă: „Te rup cu bătaia, îţi rup urechile, te arunc pe geam, te dau cu capul de
pereţi…“.
Ameninţările, rezultate de obicei din frustrările părinţilor, sunt rareori eficiente. „Dacă nu faci asta, te
bat/te omor/te dau afară etc.“
Problema este că orice ameninţare ai profera, dacă nu o duci la îndeplinire, îşi pierde valoarea. Şi
asemenea ameninţări nu pot fi duse la îndeplinire!
De aceea, nu face ameninţări absurde, pe care nu le poţi pune în aplicare. Ameninţarea cu bătaia este
cel mai ineficient mod de a schimba un comportament la copil.
Cu cât copilul este mai mic, cu atât mai mult timp îi trebuie pentru „a-şi învăţa lecţia“ atunci când
greşeşte.
Studiile arată că şansele ca un copil de doi-trei ani să repete greşeala pe care a făcut-o puţin mai
devreme sunt de peste 80% – indiferent de metoda de pedeapsă folosită pentru acea greşeală.
Nici chiar pentru copiii mai mărişori nu există o strategie de disciplinare cu eficienţă garantată.
 
8. Să nu plângi!
Variaţiuni: „Nu fi trist!, Nu fi bebeluş! Nu ai motive să fii trist/ să-ţi fie frică!“. Dar copiii, mai ales cei mititei,
sunt suficient de trişti sau supăraţi ca să plângă, deoarece ei nu ştiu să îşi asocieze eficient cuvintele cu
sentimentele, acesta este mijlocul lor cel mai eficace de a-şi exprima sentimentele negative.
Ei devin supăraţi, chiar înfricoşaţi. A le spune să nu mai fie astfel nu îi face să se simtă mai bine, ba chiar
le transmitem mesajul că emoţiile lor sunt greşite, că nu e bine să simtă lucrurile acestea.
 
9. Las’ că vezi tu când vine taică-tu!
Acest clişeu nu este numai o formă de ameninţare, ci şi o formă penibilă de disciplinare. Ca să
disciplinezi eficient, trebuie să iei tu însăţi atitudine, imediat!
Disciplinarea amânată rupe legătura între acţiunea copilului şi consecinţele acesteia, iar eficienţa se
pierde. Până vine părintele “bau-bau” acasă, copilul a şi uitat ce prostie a făcut.
Mai mult, agonia anticipării şi aşteptării pedepsei este mai cumplită decât pedeapsa însăşi pentru
greşeala făcută de copil. Apoi, pasând pedepsirea în îndatorirea altcuiva, îţi subminezi autoritatea.
La ce bun să o ascult pe mama dacă oricum nu îmi face nimic? Există părinţi care preferă să îl prezinte
pe celălalt ca „poliţistul rău“ pentru a nu se pune rău cu copilul, dar pierderile reale sunt mult mai mari – în
termeni de încredere şi chiar de afecţiune. Dacă nu acum, când va fi adolescent!
 
10. Bună treabă! Ce copil bun!
Ce poate fi în neregulă cu aceste expresii?! Sunt nişte întăriri pozitive, sunt încurajări, nu? Singura lor
problemă este că sunt nişte expresii vagi, nespecifice. Dacă spunem „Bravo! Bună treabă!“ pentru orice
lucru mărunt pe care îl face copilul, remarca va deveni lipsită de semnificaţie. Un simplu refren.
Nu va mai fi motivat să facă şi eforturi reale pentru a realiza lucruri importante, deoarece toate sunt
răsplătite cu „bună treabă“. Laudă cu adevărat numai realizările care presupun un efort din partea
copilului, nu acţiunile pe care le face de nu ştiu câte ori zilnic.
Laudă comportamentul, nu copilul! Nu e deştept, cuminte, frumos, bun numai pentru că nu a dat mâncare
pe jos sau pentru că a terminat un puzzle.
 
Câteva indicii:

 Nu critica omul, ci comportamentul acestuia, pentru că nimeni nu este în totalitate sau permanent rău, prost,
neatent etc., ci uneori are comportamente necorespunzătoare.
 În loc să critici, mai bine învaţă copilul comportamentele dezirabile: „Tu ai procedat aşa, dar nu a fost bine,
era mai bine dacă procedai astfel“, sau, şi mai bine, pune copilul să spună cum ar fi fost mai bine să procedeze.
 Când vorbeşti la nervi, imaginează-ţi că eşti în faţa unui judecător şi că „ai dreptul să nu spui nimic, ceea ce
spui poate fi folosit împotriva ta…“

http://www.scutecele.ro/ ==== sistem de alaptat in public, marsupii, scutece etc

Recompense emotionale: cand, cum, cat?

In cartea ei, Mintea absorbanta (The Absorbent Mind), Maria Montessori reda o anecdota, reala de altfel, care pune
in evidenta satisfactia si motivatia intrinseca a copilului: acele recompense care nu il dezamagesc niciodata. Ea
povesteste ca, intr-o scoala Montessori, a venit in vizita o doamna, tributara modului de gandire standard in ceea ce
priveste educatia: copiii isi indeplinesc atributiile, cata vreme sunt stimulati de o pedeapsa / lauda / recompensa din
partea pedagogului. Observandu-i si admirandu-i la lucru, doamna ii intreaba: "Vad ca faceti ce va place, nu-i asa,
copii?" Iar ei au raspuns: "Nu facem ce ne place: pur si simplu ne place ceea ce facem."
Copilul: il stimulam sau il recompensam?
Acesta este un exemplu foarte bun pentru ilustrarea diferentei dintre recompensa si stimulare. Atunci cand il
recompensam pe copil, ii oferim ceva care ii face placere. Imi apare in minte imaginea unui om care intinde calului
sau un cubulet de zahar. Suntem generosi si ne dovedim satisfactia personala, conditionandu-l pe copil. "Pentru ca
mi-a placut cum te-ai descurcat / pentru ca eu consider ca meriti / pentru ca eu vreau sa iti provoc o emotie placuta
etc. - iti voi face o bucurie, iti voi da sa faci ceva care iti place." Bucuria copilului este la dispozitia noastra si noi
decidem daca o merita din mana noastra sau nu. Sau stim sa ii "aruncam momeala" care ii face placere, ca sa ne
asiguram ca il vedem lucrand / citind / multumind / bucurandu-se...

Iar atunci cand il stimulam, intentionam sa "agatam" in el un strat mai profund, un nucleu mai personal si
individualizat. Ii dam lucruri (de facut), cautand ocazia si asteptand momentul cel mai optim in care motivatia
launtrica a copilului se va "coace". Avem incredere ca, mai devreme sau mai tarziu, copilul va gasi in el insusi
dorinta de a face anumite lucruri benefice pentru el. Ca va gasi placere in ceea ce face, fara sa astepte interventia
noastra externa, cu stimuli de orice fel: bani, dulciuri, complimente, laude, promisiuni... Motivatia instriseca este o
resursa pe care orice om o poate "agata" in el insusi si o poate dezvolta, atata vreme cat ii dam spatiu si timp.
Aceasta presupune ca ne abtinem de la a-l trata pe copil ca pe un calut care asteapta zaharelul.
"In loc sa incercam sa-l cucerim din interior si sa-l directionam ca pe un suflet uman, intotdeauna ne-am dorit sa
dominam copilul prin forta, prin impunerea unor legi externe. In acest mod, copiii au trait pe langa noi fara sa
ajungem sa fim capabili de a-i intelege vreodata. Dar daca dam la o parte toata artificialitatea cu care i-am invaluit si
toata violenta cu care, prosteste, am incercat sa-i disciplinam, ei ni se vor arata noua in toata frumusetea firii lor
copilaresti, cu o gentilete si dragalasenie absoluta." (Maria Montessori - Metoda Montessori - 1969)
 
Cu ce inlocuim recompensele in cresterea copilului?
Daca nu este in regula sa recompensam copilul, atunci cum sa il stimulam, asa incat sa incerce si lucrurile pentru
care prefera sa ramana dependent de adulti, sau pur si simplu, o gama variata de lucruri, care ii pot dezvalui
potentialul? Maria Montessori are un principiu: "Sa nu faci niciodata pentru un copil ceea ce poate sa faca singur".
Stimuland curiozitatea, autonomia si autodisciplina copilului, devine recompensator pentru el sa poata face singur
lucruri, sa poata fi ca un om mare, sa se poata descurca, sa duca lucrurile la capat... Singura recompensa de care are
nevoie un copil este multumirea de sine.
Cum tinem in frau un copil, daca nu prin recompense si pedepse? Cum ii dezvoltam multumirea de sine si libertatea,
asa incat el sa le foloseasca spre binele lui (si al nostru)? Aceste lucruri se aplica sistematic si eficient in metoda de
educatie dezvoltat de dr. Maria Montessori, care poate fi aplicata atat acasa, cat si la scoala. Metoda Montessori s-a
conturat inca de la inceputul anilor 1990, pe baza observatiilor stiintifice asupra comportamentului copiilor. Maria
Montessori, cu fundamentate cunostinte de pedagogie, antropologie, psihiatrie, a constatat ca fiecare copil are de la
nastere un potential unic, ce poate fi valorificat si ca acest lucru implica incredere in copil, observarea lui si a
intereselor pe care le dezvolta. Copilul nu se naste "tabula rasa", ci are inclinatii clare catre domenii in care poate
deveni competent si fericit. Practic, metoda pune copilul in centru si ii ofera un mediu lipsit de competitie,
neconstrangator, care sa ii respecte nevoile (de ex. de miscare, de explorare, de ordine). Copilul este incurajat sa
desfasoare activitati cu sens, intr-un ritm propriu si de o maniera independenta. Intr-o clasa Montessori, educatorul
lucreaza fie cu grupuri mici de copii, fie cu fiecare in parte. Un principiu de baza in pedagogia Montessori este
urmatorul: adultul (educatorul) trebuie sa fie permanent atent la ce face copilul, NU invers. Adultul creeaza mediul
ordonat in care copilul se poate desfasura, dar nu il constrange pe copil, nuu ii impune un tipar si nu ii ingradeste
libertatea sau initiativa.
Iata cum este descrisa pedagogia care poate inlocui recompensarea, de catre fundatia Montessori din
Australia (Montessori Australia Foundation Limited):

"Fiecarui copil i se ofera libertatea de a alege. Interactiunea copilului cu mediul este cea mai productiva - din
punctul de vedere al dezvoltarii individuale - atunci cand este auto-aleasa si fundamentata pe interesul propriu. Din
momentul in care copiii intra dimineata in clasa au libertatea de a alege activitatile pentru ei insisi. Un copil va alege
sa-si inceapa ziua cu a bea si a sta de vorba inainte de a spala niste cesti. Apoi ar putea alege sa se aseze si sa nu faca
nimic, urmarindu-si in liniste prietenii, inainte de a alege sa se alature unui grup care canta. Un altul ar putea ca,
imediat de la sosire, sa inceapa sa urmareasca cu degetele cateva litere tiparite in smirghel iar mai apoi sa scrie pe o
tabla. Aceasta reprezinta 'auto-educatia'- copilul are libertatea de a raspunde educatorului din interiorul sau si are
acces la materiale din mediu care pot satisface fiecare nevoie de dezvoltare.
Fiecarui copil i se acorda, de asemenea, libertatea de timp. Este liber sa lucreze cu o activitate cat timp doreste, liber
sa o repete de oricate ori doreste sau pur si simplu, sa nu se grabeasca. Un copil de 4 ani poate petrece 1 ora si
jumatate spaland mai mult de 50 de carpe mici care au fost folosite in timpul diminetii. El va fi lasat in pace,
nederanjat, si va termina atunci cand forta care l-a impins sa se concentreze in toata acea durata de timp va fi
satisfacuta. Astfel de perioade lungi de concentrare sunt adesea observate in mediile Montessori chiar si la copii care
au doar 3 ani.
In mod paradoxal, tocmai aceasta libertate conduce la disciplina. Abordarea traditionala pentru disciplina sustine ca,
in mod inerent, copiii sunt dezordonati iar dorintele si impulsurile lor trebuie inhibate printr-o disciplina externa. O
ipoteza larg raspandita sustine nevoia copiilor de recompense (cum ar fi stele aurii) sau pedepse (cum ar fi ‘timpul la
colt') pentru a se comporta adecvat. In educatia contemporana, balanta s-a schimbat de la pedepse la recompense,
dar problema ramane aceeasi. Daca motivul extern este retras, in interiorul persoanei exista doar o slaba vointa sau
busola morala care i-ar directiona intentiile si actiunile. Dorinta de a invata sau coopera in cadrul societatii are la
baza mai mult notiunea de ‘trebuie' in loc de ‘doresc' .
Educatia Montessori sprijina dezvoltarea vointei copilului. Prin decizii constante (alegeri) se dezvolta abilitatea
copilului de a-si asculta interesele si impulsurile. Dar, in acelasi timp, mediul in sine contine limite, atat naturale cat
si sociale, prin care copilul practica constant inhibarea acelor impulsuri. De exemplu, in mediul pregatit exista un
singur set din fiecare material - un sevalet pentru pictura, de exemplu. Daca un copil are impulsul de a picta si un
altul picteaza deja, limitarea acelui impuls vine natural. in mod similar, o activitate, aleasa in mod liber, este
completa doar cand a fost pusa inapoi la locul ei pe raft, gata pentru a fi folosita de cealalta persoana; singura limita
la libertatea individuala fiind nevoile grupului ca intreg.
Prin acest proces, atribute precum initiativa, auto-disciplina, concentrare, independenta, dorinta de activitate cu
scop, compasiune devin manifeste in copil. Maria Montessori a crezut intreaga ei viata ca aceste caracteristici sunt
caracteristicile normale ale copilariei. Ea credea ca acele aspecte pe care noi le asociem in mod normal cu copilaria -
cum ar fi capriciozitatea, egoismul, lenea si incapacitatea de concentrare - apar numai cand dezvoltarea naturala a
copilului este zadarnicita.
Cand copiilor li se ofera libertatea intr-un mediu potrivit nevoilor lor, ei infloresc. Dupa o perioada de concentrare
intensa, lucrand cu materiale care le trezesc in intregime interesul, copiii par sa fie improspatati si multumiti. Prin
activitate concentrata continua pe care singuri si-au ales-o, copiilor li se dezvolta pacea si disciplina interioara. Acest
echilibru reprezinta singurul si cel mai important 
rezultat al educatiei Montessori."
(Montessori Australia Foundation Limited, tradus de Lucia Popescu)
Recompensarea copiilor versus sacrificul parintilor
Cand ii oferim o recompensa copilului, noi ne dovedim, in mod abuziv, autoritatea. EU stiu ce sa iti dau ca sa te
bucure, ca sa te provoc, ca sa obtin sau ca sa repet la tine un comportament. EU dispun de mijloace de control, eu
am butoane pe care sa apas, asa incat tu sa treci la actiune data viitoare. EU sunt sursa satisfactiei tale, la mine vii ca
sa mai primesti o bombonica / vacanta / o ora de desene animate / un smartphone etc. EU stiu cand sa ti le dau sau
nu, eu dispun de ele, eu decid cand meriti.

Cand il stimulam... Eu sunt cel ce risc. Eu incerc, una dupa alta, mai multe abordari si strategii.Eu ma las "invins" de
refuzul sau lipsa ta de interes si tu castigi. Eu caut, cu rabdare, cu infranare, cu delicatete, sa descopar resorturile tale
interioare. Eu te vad intr-o noua lumina, pe tine, copilul meu, ca pe o taina. Eu iti respect libertatea de a descoperi
cine esti si de a deveni altcineva decat mi-as fi "programat", as fi asteptat sau as fi banuit eu la tine. Eu credeam ca
iti va place sa compui poezii, caci ai talent si am citit alaturi de tine de la un an, dar tu intorci spatele cartilor de
beletristica si preferi sa construiesti tot felul de obiecte geometrice din carton, lemn si tabla. Nu doar ca sunt profund
dezamagita - pana si cand ti-am luat motul, ai ales de pe tava ursitoarelor un stilou frumos! - dar nici nu sunt
pregatita cu tot ce cauti tu: cand mergem in librarie, te indrepti direct spre LEGO, iar cand se apropie Craciunul, tu
ceri... materiale de constructii!
Iar sarcina mea este NU sa te recompensez cand reusesc sa fur de la tine un catren creativ sau macar o fraza scrisa
caligrafic, ci, din contra, sa te stimulez sa iti folosesti la maxim aptitudinile de gandire in spatiu, de masurare si
manopera care imi lasa in sufragerie numai rumegus!...
Cum, cat si cand sunt recompensele nocive?
Recompensele sunt nocive atunci cand se dovedesc manipulative... si ele sunt manipulative prin definitie. In spatele
lor se ascunde dorinta adultului ca micutul sa repete un anumit act, se ascunde lasitatea si indisponibilitatea adultului
de a se oferi pe sine copilului drept oglinda, drept insotitor, drept ajutor. "Ii dau ceva bun si am rezolvat problema".
Sau ii dau ceva bun si il fac sa inteleaga ca asa imi place de el, cand vad la el acest lucru si ca va mai primi ce ii pot
eu oferi, daca va repeta acest lucru frumos. Copiii simt scopul ascuns al recompenselor, chiar si atunci cand adultii
sunt prea superficiali sa il admita. Ei isi dau seama cand incercam deliberat sa le intarim comportamentul si cand ne
exprimam in mod sincer recunoasterea.
Un lucru foarte trist este ca exista multi copii talentati, inzestrati intr-o anumita directie, care refuza sa "presteze"
activitatile la care se pricep foarte bine si care le fac placere, pentru ca simt ca nu le mai fac pentru ei, ci pentru
adultii din viata lor. Atunci cand recompensam lucrurile ce ii fac deja placere copilului (ce ii ofera deja o
recompensa launtrica, veritabila), riscam sa ii inhibam. Asteptarile noastre ca el sa repete comportamentul dezirabil,
ca el "sa picteze frumos", "sa cante ca o mierla" sau "sa fie primul la matematica" si obisnuinta noastra de a-l
"pandi" cu recompense, ii repugna copilului. Pentru ca el face aceste lucruri in mod natural. Iar atunci cand in
spatele admiratiei si incurajarilor noastre sta, in fapt, satisfactia "Ah, macar ei imi implinesc visele mele
neimplinite", copiii iarasi simt. Atunci cand ne hranim mandria din realizarile lor, cand ii impovaram cu propriile
vise netraite ("As fi vrut sa fiu o balerina si mama nu a stiut sa ma dea la balet de mica, dar fetita mea are pana si
conformatie de balerina, nu mai spun de gratie si talent!"), copiii se simt folositi si incep sa dea rateuri sau sa isi
piarda placerea si bucuria.
Adeseori, il recompensam pe copil prin laude si cuvinte de incurajare, de felul: "Stiu ca poti, nici nu ma gandesc ca
nu poti! Curaj|!" / "Tu ai in sange matematica! O sa te descurci!" / "Sigur ca stii, mai incearca! Sigur ca poti, mergi
mai departe!". Astfel de formule sunt poruncitoare si nu lasa loc de esec sau de alegere copilului. Ar trebui sa le
folosim cu prudenta si cat mai rar posibil! In loc sa il incurajam, noi il somam sa obtina rezultatul pe care noi il
asteptam de la el si ii reamintim ca NU are voie sa cedeze, sa esueze, sa nu mai vrea sa continue. Copilul
reactioneaza pozitiv la asa ceva, numai atunci cand are o stima de sine realista si solida. Insa cati copiii au o astfel de
incredere in ei insisi? Pe ceilalti ii motiveaza mai degraba de frica (!!!) sa nu ne dezamageasca pe noi...
Cum poate iubirea parintilor sa fie o recompensa sanatoasa?
Totusi, cum poate un parinte intelept sa il stimuleze pe copil, folosindu-se si de iubirea pe care acesta o asteapta si
pe care i-o poarta? Gasim o ilustrare in cartea Anii magici, a Selmai Fraiberg. "Admitem ca fiecare copil are dreptul
de a pretinde iubire din partea parintilor lui. Dar, pentru ca un copil sa isi dezvolte capacitatea de a iubi si sa devina
un adult capabil de iubirea matura, parintii trebuie sa fie capabili sa pretinda sa fie iubiti - si sa aiba pretentii de la
aceasta iubire! Parintele care isi iubeste copilul din tot sufletul, dar care nu cere nimic in schimb, poate candida la
sanctificare, dar nu va fi un parinte bun. Aceasta, deoarece un copil care pretinde sa fie iubit, dar care nu raspunde
niciuneia din obligatiile pe care le incumba iubirea, va fi un copil egocentric. Iar in zilele noastre, multi asemenea
copii au venit la maturitate iubiti instabili si soti morocanosi, pentru ca promisiunea de iubire neconditionata nu s-a
implinit.
 

"Stiu ca sunt egoist si ca am un temperament groaznic si ca sunt plin de toane si zgarcit, dar tu ar trebui sa ma
iubesti in ciuda acestor defecte!', isi spun unii altora acesti copii alintati, ajunsi la casatorie. Si pentru ca ei cred in
dreptul lor de a fi iubiti - in orice conditii - nu fac nimic ca sa se schimbe, pentru a fi vrednici sa fie iubiti. Ci isi
schimba partenerii si isi reinnoiesc cautarea iubirii neconditionate. Este o greseala sa-i privim pe acesti amanti
capriciosi ca pe niste romantici incurabili. Ei sunt indragostiti de ei insisi. In iubirea de sine sunt absorbite si iertate
pana si cele mai neatractive trasaturi, iar ceea ce cauta intr-un partener este cineva care sa ii iubeasca la fel de mult
cat se iubesc ei insisi. In toate aceste cazuri, putem trage concluzia ca ceva a fost gresit in educatia lor pentru iubire.
Acestia au fost copiii care nu s-au eliberat niciodata de iubirea de sine din primii ani de viata.
Exista obligatii chiar si in iubirea pentru copiii foarte mici. Iubirea se ofera, dar se si castiga. In fiecare etapa pe
drumul dezvoltarii, copilul este obligat sa cedeze teritorii din iubirea de sine pentru a castiga iubirea si aprobarea
parintilor. Pentru a-si sacrifica multe dintre dorintele personale si egocentrice, copilul trebuie sa pretuiasca indeajuns
iubirea parintilor, ceea ce inseamna ca parintii insisi trebuie sa priveasca propria lor iubire nu numai ce pe un
"drept", ci si ca pe un stimulent puternic pentru copil, de a se schimba." (Selma H. Fraiberg)
CUM, CAT si CAND il recompensam pe copil, intr-un mod sanatos?
Aceste intrebari le adreseza un parinte ingijorat ca nu va avea ocazia sa isi exprime aprecierea fata de copilul sau, de
vreme ce trebuie sa se abtina de la laude. Dar putem sa fim linistiti: recompensarea prin cuvinte mari si prin laude nu
coincide cu exprimarea aprecierii. La mine vin zilnic copiii din clasa in care lucrez, sa imi arate cat au avansat la
scris, ce idei le-au venit sau cat de bine au invatat capitalele Europei. Reactia mea fireasca si spontana este de a-mi
exprima aprecierea. Gama reactiilor mele cuprinde exemple de felul:
Sunt suprinsa de ce le-a trecut prin minte sau de implicarea pe care au dovedit-o si asta se vede, pentru ca raspund
spontan. "Uau, cate cuvinte ai scris! / Uau, ce constructie impunatoare aveti aici! Ce ati folosit?" Sinceritatea din
glasul meu se simte in aceste momente, la fel ca si in acelea in care imi arat dezaprobarea sau imi manifest
fermitatea.
Continuu cu intrebari: Cum v-ati gandit de ati ajuns la rezultat? / Cat timp ai avut nevoie ca sa construiesti nava din
carton? / Cum a fost sa taiati lemnul cu fierastraul, ca sa obtineti laturile cubului? A fost greu? Cine a transpirat mai
tare? / Cum ti s-a parut exercitiul? Etc. Intrebarile au in vedere ca ei sa povesteasca derularea activitatii care i-a
condus la rezultatul de care sunt mandri, si sa vada astfel cat conteaza procesul in sine. Astfel, vor deveni si ei atenti
la proces, la efortul depus, cel putin la fel de mult cat sunt la rezultat.
Alte intrebari au in vedere experienta si impresiile lor: Cum ti s-a parut? / Dar tie iti place desenul? (atunci cand ma
intreaba daca mie imi place) / Ce culori te-au atras cel mai tare? / Care parte ti s-a parut tie mai dificila? / Ce i-ai mai
adauga, daca ar fi sa mai continui? / Cat timp crezi ca ai avut nevoie (sau ca vei avea) pentru activitatea asta? / Cum
te simti acum ca ai terminat si al doilea caiet de scris? Etc. Trairea copilului este cel mai bun indicator al impresiei
cu care va ramane ("ma simt bine cand lucrez" / "am facut repede ceva ca sa ii arat mamei cand vine sa ma ia, este
pentru mama, eu nu vroiam neaparat" s.a.) Intotdeauna il putem ajuta pe copil, daca il intoarcem la el insusi. Nu
parerea adultului il valideaza, ci propria satisfactie. Sa il ajutam sa intre in contact cu multumirea sau nemultumirea
lui, sa ii stimulam revederea mentala a procesului si sa cautam impresiile pe care singur si le face despre munca sa,
oricat ar fi ele de modeste sau de ascunse...

Atunci cand intrebarile mele nu par sa dea roade cu unii copii, data vitoare merg mai mult pe reflectiile personale:
"O, ce desen lung! Ai reusit sa acoperi trei metri de asfalt! Cred ca iti face mare placere sa desenezi... / Cred ca abia
astepti sa iasa colegii tai in pauza sa il vada! / Cred ca e cel mai lung desen pe care l-ai facut vreodata! / Cred ca ti-a
trebuit ceva rabdare... / Cred ca trebuie sa fii pasionat ca sa faci asa ceva! / Eu cu siguranta nu as avea rabdarea sa
desenez trei metri de asfalt..." Important este ca reflectiile mele sa fie sincere si sa lase loc copilului sa intervina, sa
corecteze, sa completeze. Le formulez la persoana I, asteptand un dialog. Deci, sa nu fie prea ferm sau prea
entuziasmat formulate, pentru ca o nuanta prea puternica a tonului poate inhiba un copil mai timid.
NU ofer o recompensa, in schimb ofer sugestii, uneori sub forma intrebarilor: "Si ce ai vrea sa faci mai
departe? (atunci cand vad ca micutul este multumit si pregatit sa incheie acest "capitol") / Ce-ar fi sa ii faci o
fotografie, sa o putem tine minte si dupa ce se sterge? / Ai vrea sa impartasesti cu cineva ce ai lucrat tu aici? / Vrei
sa le arati colegilor ce ai construit? / Cred ca s-ar bucura colegii tai sa asculte o astfel de compunere despre
toamna..." etc.
Atunci cand este vorba despre un copil ce se descurajeaza usor, speculez orice ocazie pentru a-i intari increderea in
sine: "Mihnea, cum ti se pare ca te-ai descurcat azi la impartiri?" Dupa ce raspunde - prin cuvinte modeste sau prin
tacere, as putea simti ca ii face bine sa ii arat deschis parerea mea. "Mie mi se pare ca te-ai descurcat foarte
bine!" Sau, daca simt ca asta impovareaza prea mult copilul, ca il destabilizeaza, as putea fi mai discreta: "Ia
priveste la calculele tale! Imi poti arata vreo greseala? Nici una? Asa zic si eu..." Uneori, o apreciere directa, clara,
ca cea de mai sus, ii poate da avant unui copil, care deja sta pe marginea cuibului, gata sa isi dea drumul, si nu mai
are nevoie decat de putina incredere din partea celorlalti.
Insa sunt si copiii cu o incredere in sine suficient de proasta, asa incat orice lauda venita din exterior se loveste de o
armura care se intareste tot mai mult. Acestor copii nu le arat cum mi se pare mie, ci caut sa ii ajut sa vada
singuri probele din experienta lor, asa cum s-a intamplat in situatia de mai sus. Mai ales in cazul acestor copii, care
se considera "prosti", recompensa in urma unui rezultat pozitiv le va face mult rau. Ei vor gandi imediat ca ii
recompensam pentru ceva ce nu le sta in putere, pentru un rezultat care "mi-a dat din intamplare, eu sunt prost si
data viitoare nu o sa il mai obtin", iar asta ii va descuraja si mai aprig. In plus, vor asocia iubirea si admiratia
adultilor strict cu comportamentul lor, nu cu ei insisi, ca persoane. Astfel, orice recompensa a noastra, in loc sa fie
primita ca un feedback pozitiv la adresa lor, va fi perceputa ca invalidanta! "EU nu merit, eu sunt prost, parintii mei
ma iubesc numai atunci cand fac ceva asa cum trebuie - iar asta nu imi iese prea des, pentru ca eu personal nu sunt
cum trebuie..."
Pe acesti copii, atunci cand stapanesc suficient o activitate oarecare (adunari, crosetat, desenat, scris etc), ii trimit sa
ii ajute, sa ii corecteze sau sa le prezinte acea activitate copiilor incepatori sau mai mici. Astfel de experiente se
dovedesc mai sanatoase decat orice recompensa, pentru ca increderea in sine si sentimentul competentei isi fac,
astfel, loc sa creasca...

Cat trebuie sa manance copilul de 1-3 ani?

Multi dintre parinti nu stiu cat este recomandat sa manance un copil. Obisnuiti cu bebelusul care sugea la fiecare 2-3
ore, dupa varsta de 1 an rata de crestere a copilului scade, ceea ce inseamna ca si apetitul lui se reduce. De exemplu,
un copil normal castiga in jur de 7kg in primul an de viata, insa doar 2-3kg in cel de-al doilea.
Cercetarile au demonstrat faptul ca cei mici isi pot autoregla cantitatea de mancare pe care o consuma in decursul a
24h, ceea ce insemana ca stiu mai bine de cata mancare au nevoie la un moment dat, de asta si mananca mai putin la
o masa, compensand la masa urmatoare si invers. Este important, asadar, sa-ti lasi copilul sa decida daca ii este sau
nu foame si cat sa manance. Treaba ta este sa-i oferi mancare proaspata, din ingrediente cat mai sanatoase, pentru a-i
asigura aportul nutritional necesar unei cresteri si dezvoltari adecvate.
***Portia de mancare
Inainte de a te ingrijora excesiv de cantitatea de mancare pe care copilul tau o mananca – sau nu – in fiecare zi,
trebuie sa stii ca portia unui copil varieaza intre 1/4 si 1/3 din portia unui adult. Adica, o portie de paine prajita
pentru un copil de 1-2 ani este de 1/4 din cat ti se permite tie, ca adult (daca portia pentru adult este de 2 felii, atunci
copilul va primi jumatate de felie – cam atat mananca si prichindelul tau, nu-i asa?!).
Expertii afirma ca regula de aur pentru stabilirea portiei unui copil este:
1 lingurita pentru fiecare an de varsta (de ex. 2 portii de carne inseamna 2 lingurite de carne fiarta, coapta sau fripta,
maruntita bine pentru a asigura necesarul de proteine al unui copil de 1 an sau 4 lingurite pentru copilul de 2
ani) SAU1/4 de portie din cea a adultilor pentru fiecare an de varsta.
Mai mult decat atat, daca pana acum copilul a crescut cate 7 cm la fiecare 3 luni si si-a triplat greutatea de la nastere,
ritmul acesta nu va fi mentinut si in anii urmatori: de exemplu, pana la 2 ani copilul va castiga in greutate 2-3kg si 8-
12cm in inaltime. De aici si lipsa de poftei de mancare! Insa, aceasta nu este o scuza pentru a-l priva de o alimentatie
sanatoasa.
***Piramida alimentara
Desi nu e cazul sa numeri caloriile, trebuie sa stii ca un copil de 1 an are nevoie de aproximativ 900 calorii, iar cel
de 2 ani de 1000 calorii. Cei mai slabi sau mai plinuti dintre ei varieaza cu 100-200 calorii in plus sau in minus fata
de aceaste valori medii.
Avand in vedere ca majoritatea copiilor de varsta mica prefera sa-si “bea” caloriile sub forma laptelui (din fericire)
sau sucului de fructe (din pacate), ambele variante saturand copilul si continad un numar mare de calorii, o idee
buna ar fi sa limitezi cantitatea de astfel de lichide si sa le inlocui cu apa pentru a le stimula apetitul.
Astfel, expertii recomanda:
un maximum de 300-450 calorii provenite din lapte de san sau lapte formula (2-3 sesiuni de alaptat sau 600ml lapte
formula sau de vaca)
maxim 60-90 calorii provenite din suc de fructe proaspat stoarse (160ml suc)
30-35% din calorii din proteine si grasimi
Copilul tau are nevoie de urmatoarele cantitati de alimente pentru a-i sustine cresterea si dezvoltarea armonioasa:

***Necesarul de fier
Copiii de 1-3 ani trebuie sa primeasca zilnic 7 mg fier din alimentele consumate. Odata trecut de varsta de 1 an,
copilul nu mai bea asa mult lapte formula si nu mai consuma cereale de bebelusi concepute special cu un continut
mare de fier, ceea ce poate duce la aparitia unui risc de insuficienta a fierului in organism.
Pentru a creste aportul de fier in dieta copilului:
limiteaza consumul de lapte de vaca pe care il consuma copilul – contine niveluri scazute de fier
ofera-i alimente bogate in fier: carne rosie (vita), fasole si cereale imbogatite cu fier
combina alimentele bogate in fier cu cele avand un continut mare de vitamina C (rosii, broccoli, capsuni, portocale),
pentru a creste absorbtia fierului.
ofera-i in continuare cereale de bebelusi imbogatite cu fier pana ce ajunge la varsta de 2 ani
Consulta medicul daca analizele de sange indica chiar si o usoara anemie.
***Necesarul de calciu

Copilul de 1-3 ani are nevoie de 500mg calciu in alimentatia zilnica, conditie usor de indeplinit in cazul in care
serveste cele 2-3 portii de lactate recomandate in fiecare zi. In mod normal, in intervalul de varsta 1-2 ani copilul ar
trebui sa consume numai lapte de san sau lapte formula, iar daca se opteaza pentru laptele de vaca (desi
nerecomandat inca), se va alege intodeauna cel integral si nu degresat, intrucat procentul de grasime mai mare
continut de laptele integral este necesar pentru cresterea copilului si dezvoltarea corespunzatoare a creierului
(mielinizarea celulelor nervoase). Dupa varsta de 2 ani, se poate opta pentru laptele partial degresat.
Daca cel mic refuza laptele si lactatele in general, sau are vreo alergie la lactoza sau proteina din lapte, ofera-i alte
alimente bogate sau fortificate cu calciu: bauturi din soia sau suc de portocale imbogatite cu calciu.