Seminar tutor: Sorana Corneanu Student: Dina Nicolae Cristian

st
1 Year, Group 1, Romanian - English

Biblio card: Culianu, chapter VI

1. Magia intrasubiectivă

Orice magie care nu presupune intervenţia demonilor fiind intersubiectivă, este posibil ca
acţiunea operatorului să fie îndreptată asupra lui însuşi, în care caz avem de-a face cu o
magie intrasubiectivă.

„Purificarea inimii" prin practicarea virtuţilor, ca şi prin folosirea sunetelor eficace şi a altor
procedee mai mult ori mai puţin „magice", reprezintă o preocupare extrem de veche în Orient.
Deja Upanişadele elaborează o fiziologie subtilă foarte complexă, bazîndu-se pe rolul unui
sintetizator cardiac numit manas, a cărui existenţă n-a fost niciodată pusă la îndoială de nici o
şcoală de filozofie indiană - cu excepţia, poate, a unora materialiste, în timpul somnului,
energiile sau prânas se retrag în manas sau în simţul intern (fenomen numit „telescopiapra/mj");
în stare de veghe, ele circulă în corpul subtil, în practicile mistice, „cavitatea inimii" sau
„cavitatea eterată" (ăkâsă hrdaya) joacă un rol esenţial :

Micul spaţiu din inimă e la fel de mare ca acest întins univers. Cerurile şi Pămîntul sînt în el,
Soarele, Luna şi stelele, focul şi fulgerul şi vînturile aşijderea; şi tot ce există acum şi tot ce nu
mai există: căci întregul univers este în El şi El sălăşluieşte în inima noastră (Chăndogya
Upanişad, VIII, 1).

Omul reacţionează la stimulii externi prin emoţii care se traduc în secreţii imediate de adrenalină.
Orice investire externă se însoţeşte de o pulsiune internă care este experimentată în „spaţiul
inimii". Or, „cel dintîi «limbaj», «verbul», este expresie corporală", iar schemele verbale „sînt
capitalul referenţial al tuturor gesturilor posibile ale speciei Homo sapiens"*. Să luăm la
întîmplare cîteva scheme verbale relative la inimă: o persoană incapabilă de a fi atinsă de
nenorocirea altcuiva manifestă o „duritate a inimii", are o „inimă de piatră"; dimpotrivă, acela
care îşi dă curs emoţiilor are „inimă bună", iar acela care nu are deloc intenţii rele în acţiunea lui
socială, închipuindu-şi că nici alţii nu au, este posesorul unei „inimi pure". Cutare altul îşi are
inima pe buze, o inimă de aur, dar i se poate întîmpla să aibă inimă rea şi chiar iadul în inimă.
Putem face lucrurile cu o inimă uşoară şi chiar din toată inima, dar ni se poate întîmpla să nu ne
tragă inima la nimic. Cînd o afacere ne stă la inimă, vrem să avem inima împăcată, iar o inimă
tînără înseamnă o inimă zburdalnică. Cît despre cele ale inimii, ele ne fac să ne oferim sau să ne
refuzăm inima - şi aşa mai departe.
Cu siguranţă, trebuie să existe un adevăr de ordin extralingvistic în toate aceste expresii, un
adevăr care pretinde să spună că inima este sediul sensibilităţii, al oricărei reacţii emotive şi al
organului moral (sau imoral) prin excelenţă.

2. Magia intersubiectivă

Magia intrasubiectivă nu e decît un caz special al circuitului inter-subiectiv, care funcţionează

după principiul continuităţii pneumei universale.

Definiţia ficiniană a magiei este concisă şi clară: operaţiunile magice au ca scop obţinerea unor
efecte îndepărtate prin cauze imediate, îndeosebi prin acţiunea lucrurilor inferioare asupra lucru-
rilor superioare ce le corespund (per inferiora consentanea), primele servind de „momeli"
(escae, illices, illecebrae) care „îmbie" (allici) în momentele prielnice (temporibus opportunis).

Scopul magiei pneumatice a lui Ficino este de a îmbunătăţi condiţiile spirituale, fizice, psihice şi
sociale ale operatorului însuşi sau ale clientului său. Teurgia şi medicina sînt activităţile
principale ale magicianului. Plantele, pietrele, metalele şi diverse alte substanţe utilizate în
funcţie de poziţia planetelor în zodiac au o influenţă pozitivă asupra spiritului teurgului sau
asupra stării de sănătate a unui bolnav. Amuletele, talismanele şi imaginile pot avea, după caz,
un efect profilactic sau curativ. Se înţelege de la sine că aceleaşi leacuri pot fi folosite pentru a
obţine rezultate de ordin divers: succesul social, uşurinţa de a învăţa ori de a exercita o profesie,
armonia în raporturile intersubiective etc.

Albertus Magnus spune în Speculum astronomiae că liberul arbitru nu este defel constrîns prin
alegerea unei ore propice, ci că, mai curînd, neluînd în seamă alegerea unei ore favorabile la
începutul marilor operaţiuni, nu dăm nici o probă de libertate: dimpotrivă, nu facem decît să
bruscam liberul arbitru (ibid.).