Sunteți pe pagina 1din 3

Activitatea de invatate

Conceptul de învățare are urmatoarea definiție : munca intelectuală și fizică


desfă șurată în mod sistematic de că tre elevi, în vederea însușirii conținutului ideatic și
formă rii abilităților necesare dezvoltă rii continuă a personalității. Pentru om,
învă ţarea reprezintă o formă fundamentală de activitate psihică .
În sens larg, învă ţarea reprezintă un proces evolutiv, de esenţă informativ-
formativă , constâ nd în recepţionarea, stocarea şi valorificarea, în mod activ şi
explorativ, de că tre fiinţa vie a experienţei proprii de viaţă , care are ca rezultat
modificarea selectivă şi sistematică a conduitei, perefcţionarea ei continuă sub
influenţa acţiunilor variabile ale mediului.

Caracteristicile învățării

-reprezintă o strategie de ră spuns a organismului, nu doar la situaţiile comune şi constante din mediu, ci
mai ales la situaţiile noi şi variabile;

-presupune o relaţie a individului cu mediu, un consum de energie fizică , nervoasă şi psihică ;

-prezenţa factorului conştient reprezentat prin scop şi motivaţie proprie;

-poate să aibă un dublu sens, adică se poate învă ţa nu numai ce trebuie, ceea ce este folositor (învă ţare
pozitivă ), dar şi ceea ce nu trebuie.

În sens restrâns, învăţarea reprezintă o activitate prin care se obţin progrese în


adaptare şi care vizează achiziţia de cunoştinţe, operaţii intelectuale şi însuşiri de
personalitate, achiziţii ce apar la nivelul individului ca valori personale obţinute prin
exerciţii.
Definiţia evidenţiază caracterul transformator, modelator al învăţării şi
diferenţiază această activitate de o serie de fenomene aparent asemă nă toare, cum ar
fi: adaptarea senzorială, maturizarea psihică, performanţa. În această viziune,
învă ţarea este dependentă de percepţie, gâ ndire, memorie, atenţie, se bazează pe
aceleaşi operaţii şi mecanisme şi presupune aceeaşi structură şi desfă şurare ca şi
gâ ndirea.
Psihologia studiază procesul învă ţă rii ca activitate a celui care învaţă, urmă rind
modul cum se construiesc procesele, funcţiile şi însuşirile psihice ale personalită ţii
umane în cadrul activită ţii orientate exclusiv spre scopuri de învăţare.
Aproape că nu există orientare psihologică (asociaţionistă , gestaltistă , behavioristă ,
psihanalitică , umanistă etc.) care să nu fi elaborat concepţii şi teorii, să nu fi montat
experimente, să nu fi formulat argumente şi contra-argumente favorabile sau
defavorabile promovă rii sau, dimpotrivă , combaterii diferitelor viziuni asupra
învă ţării.
Deosebim învățare școlară și învățare socială
Învăţarea şcolară sau didactică , constituie forma tipică de învă ţare la elevi. Se
desfă şoară într-un cadru instituţionalizat, sub conducerea profesorului, fiind
orientată de planuri de învăţă mâ nt, programe şi manuale şi urmă reşte asimilarea de
către elevi a cunoştinţelor, deprinderilor, teoriilor, legilor, ca şi formarea operaţiilor
mintale rezolutive, aplicative şi creative necesare progresului lor intelectual şi
adaptativ. Ea este concepută şi proiectată să decurgă într-un anume fel, ca activitate
dominantă , condusă , dirijată şi evaluată de adult, în special de profesor. Învă ţarea
şcolară tinde să devină autodirijată , autocontrolată şi autoevaluată .
Învăţare socială reprezintă „procesul prin care sunt achiziţionate şi dezvoltate
comportamentele individuale şi colective de natură cognitivă , afectivă, morală ,
profesională şi socială (Pavel Mureşan, 1980).

Deosebirile dintre învățarea socială și învățarea școlară

- învăţarea socială are o sferă - învăţarea didactică are un


mai largă , fiind o noţiune gen scop instrucţional şi
care cuprinde în sfera ei operaţional şi anume de a-l
învăţarea şcolară ca noţiune înzestra pe elev cu mijloace
specie; teoretice şi practice în
vederea adaptă rii la
solicită rile socio-
profesionale, în timp ce
învăţarea socială are ca scop
principal de a-l pregă ti
pentru existenţa în condiţiile
vieţii sociale.