Sunteți pe pagina 1din 19

UNIVERSITATEA “LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU

FACULTATEA DE INGINERIE

REFERAT nr. 3
la disciplina

ŞTIINŢA ŞI INGINERIA
MATERIALELOR

Responsabil disciplină:

Prof. univ. dr. ing. MARIUS BIBU

Student:Pitigoi Maria-Adriana

Anul – I –I.E.D.M. - ID

Semigrupa: 2

2018 – 2019

1
Se consideră o probă metalografică de dimensiuni  10 x 15 mm, elaborată din:
Otel cu 0.77% C

I. Realizaţi pentru aceasta, o tehnologie completă de pregătire în vederea


analizei optice metalografice microstructurale. Se vor evidenţia operaţiile şi
materialele necesare pentru:
a. - stabilirea locului pentru debitarea probei metalografice;
b. - posibilităţi de extragere a probei metalografice;
c. - realizarea suprafeţei plane;
d. - şlefuirea probei metalografice;
e. - lustruirea probei metalografice;
f. - punerea în evidenţă a structurii probei metalografice (atacul chimic
metalografic).
II. Elaboraţi o sinteză a aparaturii şi metodelor utilizabile practic în
vederea efectuării unei analize metalografice macro şi microscopice a probei
considerate.

III. Considerând proba metalografică menţionată anterior în stare de


echilibru, descrieţi detaliat şi în ordine:
a. - principalele caracteristici mecanice şi de compoziţie chimică ale
materialului
(conform standardului);
b. - clasificarea materialului corespunzător diagramei stabile sau
metastabile în care
ar putea fi încadrat;
c. - evidenţierea transformărilor de stare pe care materialul le parcurge la
răcire
din faza lichidă pâna la atingerea temperaturii ambiante;
2
d. - caracteristicile şi proprietăţile fazelor şi constituenţilor structurali
omogeni şi
eterogeni, pe care materialul îl parcurge în timpul transformării din
faza lichidă
în cea solidă;
e. - structura metalografică la temperatura ambiantă care ar putea fi
teoretic
observată prin analiza optică microstructurală (faze şi constituenţi
structurali
– desen, definire, proprietăţi mecanice şi caracteristici generale).

Otel cu 0.77% C

Oțelurile sunt materialele cu cea mai largă utilizare în industrie. Proprietățile lor pot
să varieze în limite foarte largi, în funcție de conținutul de carbon și de alte elemente
de aliere.

În funcție de conținutul în elemente de aliere, oțelurile se împart în:

 oțeluri nealiate (numite și oțeluri carbon), care conțin ca elemente principale doar
fierul și carbonul
 oțeluri aliate, care pe lângă fier și carbon conțin și alte
elemente: nichel, crom, molibden, vanadiu etc.

În condiții de echilibru, cei mai importanți constituenți ai oțelurilor nealiate


sunt ferita, austenita, cementita și perlita.

Pentru a îmbunătăți cât mai mult duritatea și rezistența oțelurilor, acestea se supun de
regulă unor tratamente termice cum ar fi călirea sau nitrurarea. Scopul final al unor
asemenea tratamente este de obicei obținerea martensitei.

3
I. Se consideră o probă metalografică de dimensiuni  10 x 15 mm,
elaborată din:

oţel cu 0,77%C;

Proba metalografică (eşantion, epruvetă, şlif) este o parte detaşată din materialul
metalic de studiat, pentru a fi pregătită în vederea analizei macro şi microscopice.
Condiţia necesară, pentru cercetare microscopică în lumină reflectată a materialelor
metalice, este pregătirea unei suprafeţe plane şi foarte netede. Pregătirea probelor
metalografice se face conform indicaţiilor STAS 4203 – 74 şi constă din următoarele
operaţii: luarea probelor, şlefuirea, lustruirea şi atacul metalografic.

La prelevarea probelor metalografice trebuie avut în vedere alegerea corectă a locului


de prelevare şi a metodei de tăiere. Locul de prelevare trebuie astfel ales ca proba să
fie reprezentativă pentru materialul cercetat, să corespundă scopului cercetării şi să
conţină structura caracteristică precum şi variaţiile posibile de structură.

Pentru bare de otel cu 0.77%C proba va fi luată prin secţionare longitudinală. Tăierea
probelor metalografice trebuie astfel realizată, încât să nu producă modificări în
structura materialului. Se vor evita procedee care produc deformări (cu dalta, cu
foarfecă etc.) sau care provoacă încălzirea materialului (tăiere cu flacără oxigaz).

O tăiere corectă se execută cu fierăstrăul mecanic, prin aşchiere pe maşini unelte,


folosind lichide de răcire. După tăiere, obţinerea unei suprafeţe plane, cu rugozitate
redusă, se obţine prin rectificare, pilire sau polizare.

Forma curentă a probelor metalografice este paralelipipedică sau cilindrică.


Întotdeauna, înălţimea probei va fi mai mică decât celelalte două dimensiuni, pentru
că altfel nu se menţine planeitatea suprafeţei la prelucrarea ulterioară.

Şlefuirea se execută cu ajutorul hârtiilor metalografice (particule abrazive de carbură


de siliciu sau electrocorindon pe suport de hârtie sau pânză) notate conform STAS
1753 - 90 după mărimea liberă a ochiului sitei în sutimi de mm sau după notaţia
internaţională: număr de ochiuri/ţol liniar.

ŞLEFUIREA

4
Şlefuirea are ca scop obţinerea unei suprafeţe perfect plane, fără zgârieturi, cu grad
înalt de luciu. Şlefuirea se poate executa manual sau mecanic, uscat sau umed.

În cazul şlefuirii manuale hârtia metalografică se aşează pe o placă de sticlă, montată,


prin intermediul unei plăci de cauciuc, pe un suport de lemn. Proba uşor apăsată se
mişcă numai într-o singură direcţie printr-o mişcare alternativă. Şlefuirea se execută
pe minim 8 hârtii metalografice pornindu-se de la granulaţia 150 sau 180 până la 800-
1000. La fiecare schimbare a hârtiei proba va fi ştearsă şi rotită cu 90º, astfel ca
rizurile noi să formeze un unghi drept cu cele precedente. Se trece la următoarea
hârtie metalografică, atunci când s-a constatat, că au dispărut toate rizurile de la
şlefuirea anterioară. Hârtia de şlefuit se curăţă prin scuturare de praful metalic ori de
câte ori se foloseşte; nu se admite utilizarea aceleiaşi hârtii pentru materiale feroase şi
neferoase. La sfârşitul operaţiei, proba va fi spălată sub jet de apă pentru a îndepărta
urmele de abraziv sau praf metalic şi se usucă prin ştergere.

LUSTRUIREA

Lustruirea are ca scop obţinerea unei suprafeţe plane cu luciu oglindă. Lustruirea se
poate executa mecanic, electrolitic sau chimic.

Se face cu maşini de lustruit prevăzute cu un disc rotitor pe care se fixează o pâslă de


postav gros. Lustruirea se face cu agenţi de lustruire, cu care se impregnează
materialul pe care se lustruieşte.

Se foloseşte alumina (Al2O3) cu gradul de finete 1. . Pentru a se evita apariţia


culorilor de revenire pe probă, se adaugă câteva picături de tartrat sau hidroxid de
amoniu . . La lustruirea mecanică se evită încălzirea probei prin răcire cu apă. Pentru
a obţine o suprafaţă uniform lustruită proba trebuie rotită continuu şi deplasată în
contra sensului de rotaţie a discului. În caz contrar, în urma constituenţilor duri, pot
apare zone nelustruite ca umbre. Un exemplu de lustruire cu bune rezultate este
următorul: se aşează, la jumătatea razei discului o probă metalografică
paralelipipedică, cu una din laturi contra sensului de rotire a discului, şi se menţine
sub apăsare relativ puternică circa un minut; se roteşte apoi proba cu 90°, aducând o
nouă latură în poziţia iniţială, şi se menţine sub apăsare circa un minut. După

5
aproximativ trei patru minute când se ajunge la poziţia iniţială, se menţine proba un
minut, în zona marginală a discului, sub o apăsare foarte uşoară şi se roteşte uşor
după cele patru laturi.
Proba lustruită, care trebuie să prezinte aspect de oglindă, se spală cu apă cu un
tampon de vată, se degresează cu alcool şi se usucă prin tamponare pe hârtie de filtru
sau în curent de aer cald. Verificarea lustruirii se face la microscop, mărire 100x.
Spre deosebire de şlefuire, care are la bază un proces de abraziune a suprafeţei, prin
lustruire mecanică asperităţile se nivelează prin “curgerea“ materialului. Suprafaţa
probei este puternic deformată la rece (ecruisată), cu formarea unui strat subţire
amorf, numit strat BEIBLY. Acest strat, care denaturează sau acoperă structura reală,
este îndepărtat în mare măsură prin atacul metalografic.
ATACUL CHIMIC METALOGRAFIC
Are ca scop punerea în evidenţă a constituenţilor structurali. Developarea structurii
se realizează prin atacul suprafeţei cu reactivi chimici, în general soluţii de acizi. Se
utilizează următoarele metode de atac :  atac chimic, când reactivul atacă limitele de
grăunte, dizolvă diferenţiat grăunţii cristalini, în funcţie de natura fazelor şi după
orientarea lor cristalografică.
Reactivul chimic poate forma de asemenea, pe suprafaţa grăunţilor cristalini depuneri
de constituenţi, care determină colorarea acestora. Astfel, acidul azotic formează pe
suprafaţa grăunţilor straturi de oxizi de grosime diferită, a căror culoare variază de la
galben deschis (strat subţire) la cafeniu închis (strat gros). Atacul chimic se face prin
imersionarea şi agitarea probei în reactiv, sau ştergerea suprafeţei cu un tampon de
vată înmuiat în reactiv, până la dispariţia luciului oglindă. Proba se spală apoi în apă
sau alcool şi se usucă prin tamponare pe hârtie de filtru sau curent de aer cald.
Se foloseşte nitalul, care este o soluţie de acid azotic 2 – 5%, în alcool etilic.
atacul electrolitic se foloseşte în instalaţia de lustruire electrolitică Pag. 12 cu proba
plasată la anod, într-un regim de electroliză adecvat.  atacul prin formarea unei
pelicule de oxid sau sulfură pe suprafaţa lustruită a probei. Structura se evidenţiază,
deoarece viteza de oxidare sau sulfurare variază cu natura grăunţilor şi orientarea lor.
Pe acest principiu se bazează atacul prin culori de revenire. Prin încălzire cu aer a

6
probei lustruite se formează pe grăunţi straturi de oxizi transparenţi, de grosimi
diferite. Interferenţa razelor reflectate de pelicula de oxid si de suprafaţa metalică
determină colorarea diferită a grăunţilor. Astfel la un oţel carbon încălzit la 280ºC,
perlita se colorează în albastru, iar cementita în roşu.  fără atac, se pot evidenţia
diferiţi constituenţi structurali prin capacitatea lor diferită de reflexie, culoare,
denivelările create la lustruire, ca urmare a durităţii diferenţiate.

II. Microscopul metalografic este un microscop adaptat pentru examinarea


metalelor sau a mineralelor metalifere opace, prin reflexia luminii pe
suprafata lustruita a probelor.

Microscopul metalografic monocular este microscopul prevazut doar cu un


ocular, iar cel prevazut cu doua oculare este binocular.

Pentru examinarea strcuturii unui material metalic se folosesc


microscoape optice in lumina reflectata.

Fasciculul de raze emise de catre sursa luminoasa este dirijat catre o lentila si o
sticla plana orientata la 45 s. O parte din aceste raze de lumina traverseaza sticla cu
fete paralele in timp ce altele trec prin obiectiv, ilumineaza obiectul de examinat,
dupa care lumina reflectata de suprafata acesteia patrunde din nou prin obiectiv si
prin sticla plana dand nastere unei imagini reale marite. Aceasta este reprodusa
ulterior de catre ocular care da o imagine marita suplimentar observata de ochiul
omenesc.

Un microscop metalografic se compune din urmatoarele parti:

a) sistemul optic;

b) sistemul de iluminare;

c) sistemul mecanic de reglare

7
Sistemul optic al microscopului metalografic reprezinta partea cea mai
importanta a microscopului fiind alcatuit din obiective oculare prisme si oglinzi.

Prin obiectiv se intelege o lentila a unui sistem optic (eventual oglinda


concava) care formeaza intr-un instrument optic o imagine reala a obiectului
observat.

Ocularul este o lentila (sau un grup de lentile) a unui intrument optic care are
scopul si rolul unei lupe si prin care se priveste cu ochiul imaginea produsa de
obiectiv.

In cazul microscopului metalografic atat obiectivul cat si ocularele sunt


formate din lentile care se comporta in ansamblu ca un sistem pozitiv si convergent.

Obiectivul contine o lentila frontala plan-concava care-i determina puterea de


marire si o serie de lentile secundare care au rolul de a elimina defectele aparute la
trecerea razelor de lumina prin lentila frontala .

Imperfectiunile inerente constructiei unei lentile sunt numeroase dar cele mai
defavorabile sunt aberatia cromatica si aberatia de sfericitate.

Aberatia cromatica a unei lentile este produsa de fenomenul de descompunere


a luminii albe care trece prin acea lentila. Aceasta conduce la formarea cate unui
focar al lentilei pentru lumina de fiecare culoare cuprinsa in lumina alba (lumina care
contine toate radiatiile spectrului vizibil in astfel de proportii incat sa dea lumina
mijlocie a zilei).

Aberatia cromatica este cauza formarii unor imagini cu marginile colorate in


diferite culori ale spectrului solar.

Aberatia de sfericitate este aberatia unei lentile pe care cade un manunchi larg
de raze de lumina.

8
Razele care vin de la un punct luminos, dupa reflexia lor pe oglinda sau dupa
trecerea lor prin lentila, nu se mai intalnesc intr-un singur punct- imagine, ci in
punctele unei figuri luminoase numita caustica lentilei.

Aberatia cromatica poate fi eliminata prin folosirea luminii strict


monocromatice (radiatii electromagnetice de o singura lungime de unda, adica in
domeniul vizibil – de o singura culoare) si micsorata prin construirea obiectivelor
cromatice si apocromatice.

Obiectivul acromatic este obiectivul care produce imagini lipsite de margini


colorate (se obtine prin combinatia unei lentile convergente cu una divergenta astfel
incat focarul obiectivului sa fie in acelasi punct pentru lumina galbena si violeta).

Obiectivul apocromatic este obiectivul cu aberatie cromatica corectata pentru


tot spectrul fiind utilizate pentru mariri puternice, cu toate filtrele si cu orice material
fotografic.

Pentru micsorarea (diminuarea) aberatiei de sfericitate se utilizeaza obiective


formate din doua lentile una convexa si alta concava care poseda aberatii de
sfericitate egale dar de sens contrar.

Ocularele au rolul de a mari imaginea reala data de obiectiv si de a corecta


erorile optice ale acestuia.Ele pot fi: obisnuite (de tip Huygens), de compensatie si de
proiectie. Ocularele obisnuite sunt necorectate si se folosesc cu obiective acromatice;
ocularele de compensatie sunt corectate si se utilizeaza cu obiective apocromatice;
ocularele de proiectie sunt corectate , se intrebuinteaza numai cu obiectivele pentru
care sunt construite si servesc la microfotografiere.

Sistemul de iluminare se compune din sursa de lumina, lentile, filtre colorate


si diafragme. Sursa de lumina poate fi formata dintr-o lupa de incandescenta sau
dintr-un arc electric.

9
Alimentarea sursei de lumina se face prin intermediul unui transformator de
tensiune (6 V sau 12V).

Principalele metode de iluminare in metalografie sunt iluminarea verticala sau


oblica in camp luminos si iluminarea in camp intunecat. De asemena se paote folosi
lumina polarizata (lumina obtinuta din lumina naturala prin reflexie sub anumite
unghiuri sau prn trecere prin anumite cristale si care corespunde unei radiatii
electromagnetice in care vibratia are loc in aceeasi directie in tot lungul razei de
lumina perpendiculara pe directia razei).

In cazul iluminarii verticale lumina trece prin obiectiv astfel incat fasciculul
focalizat atinge suprafata esantionului sub unghiuri drepte. Suprafetele normale pe
axa optica vor reflecta lumina in obiectiv aparand luminoase in timp ce suprafetele
oblice reflecta mai putina lumina in obiectiv, aparand intunecate.

La iluminarea oblica razele incidente cad sub un unghi anumit pe suprafata


probei si datorita efectului de umbra un relief al suprafetei va fi evidentiat mai clar
comparativ cu iluminarea verticala.

In cazul iluminarii in camp intunecat, lumina nu trece prin obiectiv fiind


dispersata pe o oglinda inelara sau pe lentile asezate in jurul obiectivului care la
randul lor proiecteaza razele luminoase pe suprafata esantionului intr-o astfel de
directie incat zonele orientate perpendicular fata de axa optica nu reflecta lumina in
obiectiv si deci apar intunecate.

Sistemul mecanic de reglare

Microscoapele metalografice au un stativ, un tub vizual, un ecran fotografic, o


masuta port-obiectiv, suruburi micrometrice, toate acestea formand sistemul mecanic
de reglare.

Caracteristicile microscopului metalografic

10
Cele mai importante caracteristici ale unui microscop metalografic sunt puterea
de marire; apertura (deschiderea numerica), puterea de separare si adancimea de
patrundere. Aceste caracteristici sunt determinate de calitatea lentilelor care intra in
componenta obiectivelor si ocularelor.

Puterea de marire (M) este egala cu produsul dintre maririle obiectivului


Mob si ocularului Moc:

M= Mob+ Moc

Dar marimea obiectivului este data de Mob=

L= lungimea optica a tubului microscopului.

Puterea de marire a ocularului este Moc=

unde avem 1 = 250 mm reprezentand distanta vederii normale;

Fob= distanta focala a obiectivului;

Foc = distsanta focala a ocularului.

Apertura (deschiderea numerica) A se defineste ca fiind puterea de strangere a


razelor de lumina de catre lentilele folosite. Cu cat apertura este mai mare cu atat
este mai mare posibilitatea obiectivului de a reda detaliile fine ale esantionului.

Deschiderea numerica A este data de relatia :

A= n sin α ; n = 1,515 (ulei cedru) ; n= 1 (aer)

unde n = indice de refractie al mediului dintre obiect si obiectiv, iar α =


unghiul (semiunghiul) deschiderii conului de lumina .

11
Teoretic cel mai mare unghi de deschidere posibil al unui obiectiv este 2α =
180 s , insa practic se ajunge la maxim 144 s.

Daca se introduce ulei de cedru intre obiectiv si obiectul de examinat , vom


avea un indice de refractie diferit de 1 (care este al aerului).

In aceste conditii apertura obiectivelor obisnuite variaza intre (0,1 -0,3).

Puterea de separare (sau de rezolutie d) reprezinta distanta minima dintre doua


puncte ale obiectivului, puncte care mai apar in imagine insa distinct unul de altul.

Se stie ca pentru ochi puterea de separare (d’) este egala cu 0,2 mm (un ochi
foarte bun distinge detalii ale obiectelor separate printr-o distanta de minimum 0,2
mm).

Pentru un microscop metalografic puterea de separare este dependenta de


apertura si de lungimea de unda :

d= = [μm]

= lungimea de unda a luminii utilizate pentru iluminare.

Valoarea rezolutiei maxime rezulta din calculul urmator:

d= = = 1900 Å≈0,19 μm

pentru n= 1 (aer)

Adancimea de patrundere sau puterea de separare verticala reprezinta


posibilitatea obiectivului de a reda clar imaginea unor puncte care se gasesc in plane
diferite.

12
Adancimea de patrundere este invers proportionala cu puterea de marire si cu
apertura , de aceea examinarea microscopica la mariri mari trebuie facuta pe probe
slab atacate cu reactivi metalografici.

Adancimea de patrundere este invers proportionala cu puterea de marire si cu


apertura, de aceea examinarea microscopica la mariri mari trebuie facuta pe probe
slab atacate cu reactivi metalografici.

Utilizarea microscopului optic metalografic

Microscoapele optice nu pot da marimi mai mari de x 1500 deoarece dincolo


de aceasta limita cresterea marii nu mai este insotita de cresterea puterii de separare
(de rezolutie) si deci imaginea nu mai poate da informatii suplimentare.

Destinatia principala a acestor microscoape este cercetarea incluziunilor


nemetalice din oteluri, a granulatiei structurale precum si a naturii, maririi, formei si
distributiei constituentilor structurali existenti intr-un material metalic supus unor
procese tehnologice de prelucrare prin turnare, sudare, deformare plastica, aschiere si
tratament termic.

III. Otel cu 0.77% C (eutectoid)


L → L + A → A (727°C) →P = (F + C)
Fierul si aliajele fier-carbon
Proprietatile mecanice ale fierului pur
Proprietatea Valoarea şi unitatea de măsură
- Rezistenţa la rupere la tracţiune 280…300 N / mm2
- Limita de elasticitate 190…170 N / mm2
- Alungirea la rupere la tracţiune 40…50%
- Gâtuirea la rupere 70…80%
- Duritatea Brinell 50…80 HB
- Modulul de elasticitate 210000 N / mm2

13
Curbele de răcire şi respectiv încălzire ale fierului, pentru viteze de
răcire şi încălzire mici

Aceste curbe prezintă discontinuităţi (paliere) care marchează temperaturile


corespunzătoare punctelor critice care delimitează domeniile de stabilitate ale
formelor alotropice ale fierului. Temperaturile punctelor critice ale curbelor de
încălzire sau de răcire se simbolizează prin litera A urmată o literă care indică dacă
este vorba despre încălzire sau răcire (c pentru încălzire, r pentru răcire) şi de cifre
corespunzătoare diferitelor puncte de transformare.
La viteze de răcire, respectiv încălzire mai mari, se constată apariţia unor
diferenţe între temperaturile punctelor critice de răcire şi încălzire ale fierului,
fenomen numit histerezis termic.
Dintre elementele chimice care se pot asocia cu fierul, carbonul are cea mai mare
influenţă, ducând la obţinerea unor aliaje cu proprietăţi foarte bune şi reuşind să
modifice semnificativ aceste proprietăţi chiar şi atunci când proporţia sa în aliaj
variază relativ puţin..
În aliajele fier-carbon, el se poate găsi sub una din următoarele forme:
- dizolvat în Fe sau Fe; Fe poate dizolva până la 0,0218%C la temperatura
de 727C, formând o soluţie solidă de carbon în Fe numită ferită (F), iar

14
Fe poate dizolva până la 2,11%C la temperatura de 1148C, soluţia solidă
de carbon în Fe fiind numită austenită (A).
- în combinaţie chimică cu fierul, formându-se carbura de fier Fe3C, numită şi
cementită (Ce), care conţine 6,67%C;
- sub formă de grafit (carbon liber), obţinut prin descompunerea cementitei
în condiţii de temperatură ridicată, viteză de răcire lentă etc., conform
reacţiei de grafitizare:
Fe3C  3 Fe + C
Rezultă de aici că grafitul este un constituent stabil, în timp ce cementita este
un constituent metastabil, cei doi constituenţi neputând, în condiţii normale, să se
regăsească în acelaşi timp într-o diagramă de echilibru fier-carbon.
Ca atare, combinaţiile fierului cu carbonul trebuie studiate pe baza a două
diagrame de echilibru diferite: diagrama sistemului metastabil fier-cementită (Fe-
Fe3C) şi diagrama sistemului stabil fier-grafit (Fe-G).
Diagrama de echilibru a sistemului metastabil Fe-Fe3C face parte din categoria
diagramelor caracteristice sistemelor de aliaje cu solubilitate totală în stare lichidă şi
cu solubilitate limitată în stare solidă.
Diagrama Fe-Fe3C nu prezintă importanţă tehnică decât până la o concentraţie
maximă de 6,67%C, corespunzătoare proporţiei de carbon din cementită.

Linia lichidus a acestei diagrame este ABCD, iar linia solidus este AHJECFD.
De asemenea, diagrama include trei transformări de bază:
- o transformare peritectică în punctul J (1495C şi 0,15 %C):
L + F A
- o transformare eutectoidă în punctul S (727°C şi 0,77 %C):
A  (F + Ce)
Amestecul mecanic obţinut în urma transformării eutectoide şi format din
ferită şi cementită se numeşte perlită (P).
- o transformare eutectică în punctul C (1148°C şi 4,3 %C):
L  (A + Ce)
15
Amestecul mecanic obţinut în urma transformării eutectice şi format din austenită şi
cementită se numeşte ledeburită (Le). Ţinând cont de transformarea eutectoidă a
austenitei, la temperaturi de sub 727C, ledeburita apare ca amestec mecanic între
perlită şi cementită.
Aliajele Fe-C cu un conţinut de carbon de până la 2,11% se numesc oţeluri. În
funcţie de poziţia lor faţă de punctul eutectoid S, oţelurile se clasifică în:
- oţeluri hipoeutectoide, care conţin între 0 şi 0,77 %C
- oţeluri eutectoide, cu 0,77 %C
- oţeluri hipereutectoide, care conţin peste 0,77 %C.
Aliajele fier-carbon al căror conţinut de carbon depăşeşte 2,11% se numesc
fonte. Şi fontele se pot face o clasifica în funcţie de un punct principal de
transformare, de această dată în funcţie de poziţia lor faţă de punctul eutectic C:
- fontele care conţin între 2,11 şi 4,3 %C se numesc fonte hipoeutectice;
- fontele cu 4,3 %C se numesc fonte eutectice;
- fontele cu un conţinut de carbon mai mare de 4,3 % se numesc fonte
hipereutectice.

16
Diagrama de echilibru a sistemului metastabil Fe-Fe3C

Faze şi constituenţi din diagrama Fe- Fe3C

În diagrama Fe-Fe3C se întâlnesc faze şi constituenţi omogeni: austenita, ferita şi


cementita), dar şi unii constituenţi eterogeni: perlita şi ledeburita.
Perlita este un amestec mecanic de ferită şi cementită, faze care se separă
simultan la temperatura de 727C din austenita de concentraţie eutectoidă.
Perlita are proprietăţi mecanice bune, care depind însă de forma şi mărimea
fazelor componente (Rm = 550..1100 N/mm2, A5=10..25 %, duritatea 185..250 HB).
După aspectul microscopic, perlita poate fi lamelară, globulară sau în rozete.

17
Constituenţi de echilibru ai oţelurilor în sistemul metastabil Fe-Fe3C (atac nital
2%)
a) oţel hipoeutectoid cu 0,01 % C – ferită şi cementită terţiară (300:1);
b) oţel hipoeutectoid cu 0,45 % C – ferită şi perlită lamelară (300:1);

18
c) oţel hipoeutectoid cu 0,6 % C – ferită în reţea şi perlită lamelară (300:1);
d) oţel eutectoid (0,77% C) - perlită lamelară (500:1);
e) oţel hipereutectoid cu 1,2 % C – perlită lamelară şi cementită în reţea (500:1).

Perlita eutectoid – 0.77%C (200 – 220 HB, Rm≈750 – 800 MPa, A≈10 – 12 %) la
echilibru, lamele de cementita pe fond de ferita.

19

S-ar putea să vă placă și