Sunteți pe pagina 1din 5

POVESTIREA

Fântâna dintre plopi


Mihail Sadoveanu

Introducere
Volumul Hanu Ancuţei (din care face parte povestirea Fântâna dintre plopi) apare în 1928 şi este, după Nicolae
Manolescu, „capodopera de răscruce” a scriitorului, un volum în care se observă evoluţia prozei lui Sadoveanu
spre „naraţiunea bazată pe o ceremonie a cuvântului”. Cartea cuprinde nouă povestiri depănate de călătorii
poposiţi la han, într-o „toamnă aurie”, o vreme a petrecerilor şi poveştilor. Ca şi Sindipa sau ciclurile medievale
occidentale (Povestiri din Canterbury sau Decameronul), Hanu Ancuţei „conţine o competiţie şi un ritual al
povestirii, într-un cadru dat.” (N. Manolescu în Sadoveanu sau utopia cărţii)
I.Prima cerinţă – Încadrarea textului într-un curent, într-o specie sau tipologie
Specie - vorbim despre trăsăturile povestirii.
Definire: specie a genului epic cu dimensiuni mai mari decât schiţa şi mai mici decât nuvela care se limitează
la un singur episod. Presupune un povestitor implicat sau martor.
Caracteristici:
a. naraţiune subiectivă (narator implicat, sau personaj, sau martor) – prezintă argumente pentru perspectiva
narativă (naratorul personaj Neculai Isac – din tablou, dar şi naratorul1 din ramă care este unul dintre
ascultătorii de la han.);
b. există o relaţie strânsă între povestitori şi ascultători, vizibilă prin:
- oralitate – povestirea este spusă, nu scrisă; oralitatea se poate observa prin relaţia directă între cele două
instanţe narative intratextuale: narator şi ascultător. Povestea relatată de narator produce efecte vizibile asupra
ascultătorilor „noi gospodarii şi cărăuşii din Ţara-de-Sus am rămas tăcuţi şi mâhniţi” sau pot interveni pentru a
întări autenticitatea întâmplării relatate: „tot aşa îmi povestea şi mama demult despre întâmplarea asta”
(Ancuţa).
- stârnirea şi menţinerea atenţiei ascultătorilor – de ex., promisiunea comisului Ioniţă de a mai spune o altă
poveste; crearea unui suspans prin introducerea în scenă a unui nou personaj – Neculai Isac – ce apare la han
învăluit în mister, desprins din neguri „călăreţul venea la noi de demult, de pe depărtate tărâmuri”, prin misterul
acelui ochi închis al personajului, amânarea poveştii, intervenţia Ancuţei „era o poveste înfricoşată de care nu
îmi mai aduc aminte”, sau chiar scurta prezentare făcută de comisul Ioniţă „a fost un om cum nu erau mulţi în
Ţara Moldovei. Voinic şi frumos şi rău. Bătea drumurile căutându-şi dragostele; se suia la mănăstiri şi cobora la
podgorii. Şi pentru o muiere care-i era dragă îşi punea totdeauna viaţa. Aşa om a fost. Şi a avut ibovnice către
toate zările. Ş-adulmeca pe drumuri fără hodină şi fără astâmpăr.”
c. accentul se pune pe întâmplări (de exemplu, drumul cărăuşilor, întâlnirile cu Marga: pe apa Moldovei, la han,
duminica dimineaţa, la fântână, atacul ţiganilor etc.), nu pe caracterul personajului (ca şi în nuvelă, de pildă);
d. acţiunea este situată într-un timp trecut, indeterminat şi un spaţiu mitic. Timpul: într-o toamnă aurie...
depărtată vreme... când s-ar fi văzut de Sântilie balaur negru în nouri (prima povestire, Iapa lui vodă).
Spaţiul unde se spun poveştile este unul izolat de pericolele unui loc pustiu şi de proporţii mitice: hanul acela
al Ancuţei nu era han, era cetate. Avea nişte ziduri groase de ici până colo şi nişte porţi ferecate cum n-am
văzut de zilele mele. Aşadar, spaţiul ocrotitor îndeamnă la poveste.
e. atmosfera de la han este caracteristică depănării amintirii; este o atmosferă de petrecere, de sărbătoare cu
oameni strânşi în jurul focului, alături având vin şi pui la proţap, lăutari care întreţin atmosfera etc.,
f. existenţa mai multor tipuri de naratori: narator martor (părintele Gherman în Haralambie), narator personaj,
narator confident (ciobanul din povestirea Judeţ al sărmanilor), narator mesager ( Zaharia Fântânarul din
Istorisirile Zahariei Fântânarul), narator ordinator (comisul Ioniţă).
g. uneori, prezenţa tehnicii povestirea în ramă.
Sau prezentăm caracteristici ale unui curent literar – realismul magic
Realismul magic sintetizează două perspective, care, în mod obișnuit, sunt antagonice: perspectiva rațională
asupra realității și acceptarea supranaturalului ca realitate prozaică. În cadrul acestei orientări literare,
descrierile cele mai realiste se împletesc cu elemente fantastice și onirice, cu motive din mituri și din basme.
Trăsături:
a. referiri la un spaţiu al Moldovei (Ţara-de-Sus) cu toponime ce copiază o geografie reală: Ţinutul Sucevei,
apa Moldovei, Tupilaţi, Paşcani.

1
b. veridicitatea se creează prin redarea unei lumi a veacului al XIX-lea. De pildă, meserii ale acelor
vremuri/funcţii: negustorul (Neculai Isac – negustor de vinuri), cărăuşul (cu care Neculai Isac transporta vinul),
comisul (dregător care avea în grija sa caii și grajdurile curții domnești), căpitan de mazâli (mazâli – corp de
cavalerie format din boierii scoşi din funcţie), hangiţa, lăutari, răzăşi (ţăranii liberi proprietar de pământ),
vataman moş Irimia (conducătorul unui sat liber). Surprinderea caracteristicilor mai multor etnii: ţiganii (am
văzut că mi-i dragă, măcar că era o ţigancă proastă – Neculai Isac) românii, evreii (Aseară abia am aşteptat
să iasă jidovul din sâmbătă – Marga)
c. prezentarea realistă a condiţiei rromilor, mai ales ales a adolescentei de entie rromă obligată de propria
familie să se prostitueze pentru a aduce beneficii materiale şatrei

II. Tema: condiţia adolescentei de etnie rromă obligată să se prostitueze de către propria familie.
Scene importante:
Prima întâlnire a lui Neculai Isac cu Marga, pe apa Moldovei, în apropiere de Tupilaţi.
Neculai Isac, negustor de vinuri, poposeşte în drumul său înspre Paşcani, la hanul Ancuţei. Pentru că „se află în
mare mâhnire” căci dragostea lui din anul acela „se desfrunzise ca vara”, nu are stare şi se plimbă prin
împrejurimi ca să îşi liniştească sufletul. Starea lui este importantă cu atât mai mult, cu cât în acest moment o
întâlneşte pe Marga şi îi cade dragă. Vederea şatrei de ţigani aflate la pescuit, dar mai ales a Margăi constituie
intriga povestirii şi momentul care declanşează pasiunea. Căci perceperea fetei este strict senzorială: „Era o
fetişcană de optsprezece ani. Îi văzusem în apă trupul curat şi frumos rotunjit. Sta aproape de mine numai în
cămaşă şi-n fustă roşă. Obrazul îi era copilăresc, dar nasul arcuit, cu nări largi şi ochii iuţi mă tulburaseră
deodată. Am simţit în mine ceva fierbinte: parcă aş fi înghiţit o bătură tare”. La rugăminţile lui Hasanache
(informat de sosirea comisului la han cu transportul de vin) de a-i dărui bani, îi oferă şi Margăi care se zvârleşte
„ca o şopârlă” ca să primească banul în poală.
A doua întâlnire de la fântâna dintre plopi
Marga este metamorfozată faţă de celelalte întâlniri când apelează la strategia seducţiei. Acum este extrem de
emoţionată, mai degrabă înfricoşată pentru că ea vine hotărâtă să îi divulge planul lui Neculai Isac prin care
rudele ei şi-au propus să îl ucidă, conştientă că va fi cu preţul vieţii: „se repezi şi mă cuprinse de grumaji, gâfâia
şi mă privea scâncind, suspina prelung şi adânc”. Cadoul (scurteica de blană) pe care Neculai Isac i-l aduce
stârneşte în ea sentimente de recunoştinţă, pentru că este doar: „o biată fată” fără şansa de a ieşi din lumea ei
care o foloseşte ca pe o momeală: „Uncheaşul Hasanache m-a trimis ieri dimineaţă la crâşmă. A băgat de seamă
că te uiţi lung la mine şi mi-a spus să viu şi să-ţi intru în suflet şi să-ţi intru în suflet”. Diferenţa de clase sociale
este vizibilă la nivelul dialogului. Marga i se adresează cu „boierule” şi aşteaptă să fie pe loc pedepsită că l-a
trădat: „calcă-mă-n picioare, omoară-mă şi zvârle-mă-n fântână. De ce nu mă baţi? De ce nu mă baţi? De ce nu
mă zdrobeşti?” Aşteată să primească acelaşi tratament cu cel aplicat de familie: o omorau dacă nu le-ar fi spus
rudelor ei locul de întâlnire. Alegerea ei de a dezvălui planul familiei cu preţul vieţii trimite spre ideea
sacrificiului pentru omul care i-a oferit puţină atenţie. Însă, îndrăzneala de a-şi depăşi casta este aspru pedepsită
într-o lume tradiţională.
III. Elemente de structură şi compoziţie
1. Structura narativă: Fântâna dintre plopi este a patra povestire din volumul Hanu- Ancuţei. Tehnica
narativă pe care e construită e cea a povestirii în ramă. Astfel, povestirea are două părţi distincte:
a. „Rama”
b. Tabloul (naraţiunea din interiorul „ramei”)
a. „Rama” cuprinde:
– partea de la începutul operei (incipitul). Ea aparţine naratorului 1 – povestitorul tuturor povestirilor din
volum (care este un narator implicat/martor, pentru că narează la persoana I – noi, gospodarii şi cărăuşii, văzui
şi se află printre ascultătorii povestirilor. Acest narator:
 Prezintă atmosfera de la han (lăutarii, gospodarii care aşteptau să li se umple oalele cu vin, aşteptarea
poveştii Comisului Ioniţă, ivirea elementului perturbator (călăreţul) care îl împiedică pe comis să
povestească;
 Descrie natura: munţii, Apa Moldovei, drumurile;
 Introduce în scenă noul personaj (căpitanul de mazâli Neculai Isac, prieten al comisului Ioniţă) pe care îl
învăluie într-o aură de mister (venea de pe depărtate tărâmuri, avea ochiul drept stins şi închis) şi îi face
portretul fizic;

2
 Utilizează o serie de tehnici folosite în povestire cu scopul de a stârni curiozitatea ascultătătorilor. De
ex. prezintă intervenţia Ancuţei care spune că personajul a fost implicat într-o poveste înfricoşată; sau
crearea atmosferei cu rolul de a pregăti intrarea într-un alt univers, cel ficţional.
– partea de final a operei. Aparţine tot naratorului 1 care prezintă natura (asfinţitul), atmosfera de la han (focul
stins, ascultătorii tăcuţi şi mâhniţi), intervine în text pentru a se interesa dacă fântâna – martorul acelei
întâmplări tragice – mai există şi pregătirea ascultătorilor pentru o nouă poveste.
Perspectiva narativă a „ramei”: implicată, naratorul narează la persoana I – noi, gospodarii şi cărăuşii, văzui
şi se află printre ascultătorii povestirilor. Naratorul este martor al întâmplărilor.
b. „Tabloul” cuprinde o altă povestire al cărei narator este Neculai Isac – naratorul 2 –Întâmplarea pe care o
povesteşte ascultătorilor îl are ca protagonist chiar pe el, ceea ce face ca el să fie narator-personaj. Această
povestire are o structură narativă proprie.
2. Momentele subiectului:
a. Expoziţiunea
Locul: Ţinutul Sucevei, hanul Ancuţei, malul Moldovei, în apropiere de Tupilaţi.
Timpul: cu douăzeci şi cinci de ani în urmă, într-o toamnă, de sâmbăta, până luni noaptea.
Personajele: Neculai Isac, căpitanul de mazâli, care era atunci negustor de vinuri, Marga, o ţigăncuşă tânără,
Hasanache, un ţigan bătrân şi hain, conducătorul unei şatre de ţigani, moş Irimia, conducătorul căruţaşilor lui
Neculai Isac.
Neculai Isac, ajunge într-o sâmbătă la han şi face un popas (se îndrepta spre Paşcani). Pentru că e trist din cauza
unei iubiri pierdute, se plimbă prin împrejurimi unde o zăreşte printre ţigani pe Marga, ţigăncuşa frumoasă care
era însoţită de unchiul ei, Hasanache. Acestor doi, Neculai Isac le dă câte un bănuţ de argint.
b. Intriga: Neculai Isac se îndrăgosteşte de Marga. Şi Marga îl îndrăgeşte, însă Hasanache îi porunceşte fetei să
îl seducă pe Neculai Isac cu scopul de a-l jefui.
c. Desfăşurarea acţiunii
Marga îl întâmpină pe Neculai la han înainte de a pleca spre Paşcani. Protagonistul stabileşte o întâlnire cu ea la
fântâna dintre plopi în aceeaşi zi. Neculai se întoarce în acea seară de la Paşcani şi petrece o noapte de iubire cu
Marga căreia îi promite că îi va aduce o haină de blană când se va întoarce de la Paşcani cu convoiul său.
d. Punctul culminant
La următoarea întâlnire, la fântâna dintre plopi, Marga îi mărturiseşte lui Neculai Isac iubirea şi planul lui
Hasanache de a-l tâlhări şi ucide. Protagonistul nu mai are timp să fugă fiindcă este atacat de ţigani (Hasanache,
Dimachi şi Turcu).
e. Deznodământul
Neculai Isac este ajutat de câinele lui, Lupei, şi nu este omorât. Totuşi rămâne fără un ochi pentru că îi este
străpuns de un fier. Marga însă este înjunghiată şi aruncată în fântână.
Perspectiva narativă în „tablou”: subiectivă, „împreună cu”, naratorul este în acelaşi timp şi personajul
principal al povestirii.
3. Instanţele comunicării narative:
a. autorul – Mihai Sadoveanu- persoana reală care a scris, conceput şi cizelat textul. Textul s-a născut din
plăcerea autorului de a sta în tihnă şi a povesti, alături de un festin culinar.
b. naratorul – 1. naratorul 1 din ramă – „vocea” epică a autorului, cel care introduce fiecare povestire. Rolul lui:
vezi mai sus.
– 2. naratorul-personaj, naratorul povestirii. Relaţia dintre cei doi este vizibilă mai ales în incipitul
operei (introducerea personajului, atenţia acordată, portretul amănunţit).
c. Personajele: personajul cel mai important, Neculai Isac, se află în relaţie de egalitate cu naratorul 2. Acest
narator intră în relaţie directă cu personajele, dar nu ştie mai mult decât ceea ce vede sau i se spune. Nu poate fi
prezent în mai multe locuri, de aceea nu cunoaşte gândurile ascunse ale lui Hasanache.
d. Ascultătorii:
d.1.de la han – această instanţă narativă specifică povestirii intră în contact direct cu naratorii şi indirect, prin
intermediul povestirii, cu personajele. Naratorul 1 este în acelaşi timp şi ascultător, astfel povestirea devine
mult mai credibilă. Pentru că povestirea are un ascultător direct, este mult mai aproape şi impresionează
puternic: noi gospodarii şi cărăuşii am rămas tăcuţi şi mâhniţi.
d.2. „ascultătorii” textului, care sunt, de fapt, cititorii intră şi ei în relaţie, de nivelul al doilea (dacă îi comparăm
cu primii), cu naratorii şi personajele, textul impresionând (soarta nefericită a Margăi care se sacrifică pentru
iubire, condiţia tinerei de etnie rromă obligată să fie momeală).
4. Limbajul naratorului şi al personajelor:
3
– regionalisme: duducuţă, ciubote, durligi
– arhaisme: coburi, comis, mazâli, ibovnică
– limbajul metaforic: Moldova curgea lin în soarele auriu într-o singurătate şi-ntr-o linişte ca din veacuri.
Prin arta sa, Sadoveanu dezvăluie talentul de povestitor care e magistral, dând însă, în acelaşi timp, şi parfum şi
culoare de epocă textului său.
5. Titlul
Încheiere: Scrie despre modul în care Sadoveanu abordează tema: condiţia adolescentei rrom. Ce şansă ar fi
avut ea să-şi depăşească casta şi să fie altceva într-o societate tradiţională unde ţiganii erau robi.
Sau poţi să scrii despre stilul lui Sadoveanu: a notat cu multă precizie limba moldovenilor, alăturându-se astfel,
lui Ion Creangă. Spre deosebire de Creangă, pe Sadoveanu îl preocupă nu redarea realistă a vorbirii, ci stilizarea
ei, înălţarea ei artistică.

Personajul
Introducere
Neculai Isac este personajul principal al povestirii relatate. Statutul de narator-personaj îi dă căpitanului prilejul
de a recrea prin cuvânt lumea dispărută a tinereţii sale aventuroase; talentul de povestitor este exersat în
compania tovarăşilor, oamenilor cu aceleaşi valori sprituale, iar istoria relatată dă impresia de autenticitate.
Statutul personajului
Statutul social: negustor de vinuri, poziţie socială înaltă pentru că avea o afacere prosperă. În prezent, Neculai
Isac este căpitan de mazâli (membru al unui corp de cavalerie format din boierii scoși din funcție). Portretul
fizic reflectă statutul social (vezi amănuntele vestimentaţiei).
Statut moral (şi-l prezintă singur): om ticălos,... bătrânii mei nu-mi vedeau obrazul cu săptămânile. Maică-mea
mă bocea... şi mă blăstăma şi dădea liturghi ca să mă liniştesc şi să mă însor. (avântul şi naivitatea tinereţii).
La maturitate, Neculai Isac este un om sociabil, petrecăreţ (dorim să cinstim o ulcică de vin), prietenos: om cum
ne place nouă.
Statutul psihologic: om buiac (nebunatic). Comisul Ioniţă mărturiseşte că prietenul său era mereu în căutare de
sine: bătea drumurile căutându-şi dragostele, sau că era fără astâmpăr. Conflict cu sine (om buiac) şi cu
părinţii din cauza avântului inocent al tinereţii. Nostalgia protagonistului vizibilă în text (ultima strofă a
cântecului interpretat de căpitan care precede povestirea sau imaginea din final a naratorului 2: „căpitanul de
mazâli vedea fântâna. Sta împovărat în locul lui, neclintit şi cu capul plecat. Obrazul drept, boţit spre ochiul
stors, parcă era încleştat şi pecetluit pe totdeauna într-o durere. Iar ochiul cel viu, mare şi neguros, privea ţintă
în jos în neagra fântână a trecutului”.) scoate în evidenţă efectele traumatice pe care le-a avut experienţa trăită
în acea noapte. Experienţă care, probabil, a pus capăt nestatorniciei lui, care l-a maturizat.
Portretul fizic al comisului conţine atât referinţe directe, cât şi indirecte, derivate din vestimentaţie şi atitudine
care sunt indicii despre starea lui materială bună şi despre trăsăturile lui morale: „Era om ajuns la cărunteţă, dar
se ţinea drept şi sprinten pe cal. Purta ciubote de iuft cu turetci nalte ş-un ilic de postav tivit cu nasturi rotunzi
de argint. Pe umeri, ţinută numa-ntr-un lănţujel, atârna o blăniţă cu guler de jder. Avea torba de piele galbănă la
şold şi pistoale la coburi. Obrazu-i smad cu mustăcioara tunsă şi barba rotunjită, cu nas vulturesc şi sprâncene
întunecoase, arăta încă frumuseţe si bărbăţie, deşi ochiul drept stâns şi închis îi dădea ceva trist şi straniu.”
II. Trăsătura principală: nestatornic.
Secvenţe narative.
Mărturisirea Ancuţei cea tânără: Bătea drumurile, căutându-şi dragostele; se suia la mânăstiri şi cobora la
podgorii. Şi pentru o muiere care-i era dragă, îşi punea totdeauna viaţa. Ş-a avut ibovnice către toate zările. Ş-
adulmeca pe drumuri fără hodină şi fără astâmpăr...
Secvenţa din expoziţiune în care nu poate sta liniştit la han cu ceilalţi, ci alege să se plimbe fără ţintă prin
împrejurimi, rătăcind fără scop: am luat-o la vale, m-am trezit într-un târziu..., am pornit iar, şi umblam pe
gânduri. Din grupul ţiganilor, o percepe în amănunt doar pe Marga. Îi observă trupul – curat şi frumos rotunjit
– obrazul, nasul şi ochii care mă tulburară deodată. Am simţit în mine ceva fierbinte: parc-aş fi înghiţit o
băutură tare. Neculai Isac, ca un Don Juan, are capacitatea de a trece foarte repede de la o relaţie la alta, doar
pentru că îl impresionează frumuseţea feminină uitând repede dragostea apusă.
III. Elemente de construcţie
a. Construcţia personajului: caracterul personajului e sugerat de modul cum vorbeşte şi cum se comportă.
Modalităţi de caracterizare:
a. directă: făcută de narator – Era un om la cărunteţă, dar se ţinea drept şi sprinten pe cal. Purta ciubote de iuft
cu turetci nalte ş-un ilic de postav civit cu nasturi rotunzi de argint...Obrazu-i smad cu mustăcioară tunsă şi
4
barbă rotunjită, cu nas vulturesc şi sprâncene întunecoase, arăta încă frumuseţă şi bărbăţie, deşi ochiul drept
stâns îi dădea ceva trist şi straniu. Naratorul se mărgineşte să-i facă doar portretul fizic lăsându-l pe el să se
prezinte din punct de vedere moral, dar şi pe cei care l-au cunoscut.
– făcută de alte personaje: Ancuţa şi autocaracterizarea.
c. indirectă: fapte, vorbe, atitudini.
b. Limbajul căpitanului: tipic moldovenesc, sfătos, ceremonios şi uneori poetic, în stilul cronicarilor („dragostea
mea din anul acela se desfrunzise ca vara”, „catastihul acelor vremuri a început să se încurce”).
c. Perspectiva narativă
Încheiere – poţi să scrii despre experienţa dramatică pe care o trăieşte Neculai Isac şi care îl maturizează.
Ochiul închis în afară este deshis spre înăuntrul fiinţei.

Fântâna dintre plopi – relaţia dintre personaje

Neculai Isac – căpitanul de mazâli

Marga – ţigăncuşa tânără


Statut social: face parte dintr-un grup social inferior. Diferenţele etnice şi sociale se observă din modul de
adresare: cuconaş, boier, dar şi din gesturi: îi sărută mâna lui Neculai Isac. De altfel, Marga trăieşte într-o lume
în care ţiganul are statut de sclav şi, mai ales, într-o lume a bărbaţilor.
Statut psihologic
Portretul fizic îi dezvăluie câteva calităţi pe care familia ei le exploatează în interes material fără să ţină seama
de efectele unei asemenea atitudini. Era o fetişcană de optsprezece ani. Cu trupul curat şi frumos rotunjit.
Obrazul îi era copilăresc; dar nasul arcuit, cu nări largi, şi ochii iuţi mă tulburară deodată.
Amestecul de inocenţă, tinereţe şi senzualitate sunt ingredientele perfecte de atracţie feminină. De aceea,
Neculai Isac este electrizat în momentul în care o vede. De altfel, el mărturiseşte am simţit că mi-e dragă,
măcar că era o ţigancă proastă, declarându-se disponibil de a trece peste diferenţele etnice.
Pasionalitatea ei şi forţa ei de atracţie este accentuată şi de culoarea roşie: fusta roşie, ciubotele roşi, baticul
roşu.
Statutul psihologic al fetei folosite rezultă din replicile ei rostite în momentele cele mai intime, atunci când
simte că poate avea încredere în persoana masculină. Aşadar, se vede o biată fată din şatră care merită să fie
pedepsită de boier pentru că a trădat.
Marga este simbolul femeii care alege să se sacrifice pentru cel pe care îl iubeşte. Deşi, la acel moment, Neculai
Isac nu dă semne că ar iubi-o, este mai degrabă o atracţie fizică, mai târziu va înţelege sensul sacrificiului
suprem făcut de Marga.
Două scene în care este vizibilă relaţia dintre ei:
1. Prima întâlnire
2. Întâlnirea de duminică dimineaţa de la han
3. Cele două întâlniri de la fântâna dintre plopi.
În prezentarea scenelor, insistaţi pe atitudinile, reacţiile şi limbajul fiecărui personaj.

S-ar putea să vă placă și