CAPITOLUL I

SISTEM TRIBOLOGIC. TRIBOSISTEM

I.1. Noţiuni introductive

Complexitatea fenomenelor tribologice, apariţia de noi materiale şi folosirea acestora,

impun cercetătorilor din domeniul tribologiei elaborarea unor metode matematice şi
experimentale cu ajutorul cărora să obţină relaţii de interdependenţă ai factorilor de influenţă, a
fenomenelor tribologice. Pentru explicarea acestor fenomene tibologice, cercetătorii au facut şi
fac apel la cunoştinţe din domeniul mecanicii solidelor, mecanicii fluidelor, rezistenţei
materialelor, metalurgiei fizice, reologiei lubrifianţilor etc.
Situarea tribologiei la graniţa ştiinţelor amintite a dus la apariţia şi dezvoltatea unor noi
ramuri ale acesteia:
- tribotehnica, care se ocupă de activităţile tehnico-aplicative ale tribologiei;
- tribochimia se ocupă de studiul transformărilor chimice dintre suprafeţele de frecare şi
mediile de reacţie;
- tribofizica se ocupă de fenomenele fizice ce se produc la nivelul suprafeţelor corpurilor
aflate în mişcare relativă;
- biotribologia se ocupă de studiul fenomenelor tribologice la nivelul articulaţiilor
sinoviale ale fiinţelor vii şi de simularea şi reproducerea articulaţiilor sinoviale - protezarea.
- electrotribologia se ocupă de studiul modificării stării energetice şi încărcării electrice a
substanţelor sub acţiunea forţelor de frecare.
În majoritatea cazurilor fenomenele legate de frecare sunt dăunătoare, cu implicaţii
nedorite asupra sistemului tehnic din care fac parte. Există însă situaţii când aceste procese de
frecare pot fi utile: cazul asamblărilor pe con, asamblărilor prin frecare, variatroarele de turaţie
prin fricţiune, sistemele de frecare, procesele de prelucrare a suprafeţelor cu abrazivi sau scule
aşchietoare.
În domeniu tehnic tribologia a permis trecerea de la creşterea rezistenţei în volum la
creşterea rezistenţei în suprafaţă a elementelor. Pe baza analizelor şi studiilor întreprinse s-a
creat posibilitatea utilizării de materiale performante, cu diminuarea mărimii pieselor sau
ansamblurilor în general, prin optimizarea proceselor de frecare. Astfel s-a putut interveni asupra
durabilităţii sistemelor mecanice prin creşterea fiabilităţii acestuia. Nu trebuie uitate nici
9
contribuţiile privind aspectul economic, unde au rezultat economii uriaşe prin adoptarea unor
soluţii performante, de micşorare a uzurii.

I.2. Noţiunea de tribosistem

Combinaţia de elemente sau subsisteme legate organic între ele, capabile să îndeplinească
o anumită funcţie (energetică, tehnologică, de transport, transmiterea informaţiei etc.) şi care
reacţionează sau interacţionează după anumite concepte, teorii şi calcule poate fi considerată
definiţia unui sistem tehnic sau ingineresc.
În funcţie de modul de folosire şi destinaţie, sistemele tehnice sunt împărţite în trei clase:
- sisteme folosite continuu – aproape întotdeauna în stare de funcţionare (instalaţii
chimice, nave, sisteme energetice);
- sisteme folosite periodic – cu perioade mai mari de inactivitate (mijloace de transport,
instalaţii portuare, etc.);
- sisteme de unică întrebuinţare sau impulsuri – care trebuie să funcţioneze fără
deteriorare o perioadă estimată de timp.
Dacă sistemul mecanic este analizat din punct de vedere tribologic atunci intervine
noţiunea de tribosistem sau sistem tribologic.
Când se analizează structura tribosistemelor trebuie să se facă o distincţia între
tribosistemele închise şi cele deschise.
Un tribosistem este considerat „deschis” când intrerschimbările de masă şi energie sunt
facute cu exteriorul. La tribosistemele deschise, durabilitatea este determinată preponderent
de proprietăţile elementului cu cea mai mare uzură (exemple: sisteme de conducte,
transportoare cu benzi sau cu melc, tribosistemul roată/şină de cale ferată sau
cauciucul roţii unui vehicul pe şosea).
La tribosistemele închise interschimbările sunt neglijabile, aici fiind vizate, în primul
rând, cele cu funcţii energetice şi legate de semnal, adică sistemele pentru transmiterea mişcării,
puterii sau a lucrului mecanic şi sistemele pentru generarea sau reproducerea informaţiilor.
Czichos a propus o clasificare a tribosistemelor prezentată, cu exemple, în tabelul I.1.

10
 Tabelul I.1. Clasificarea tribosistemelor
a1) Tribosisteme pentru Lagăre cu alunecare, lagăre cu
ghidarea sau transmiterea rostogolire, ghidaje, mecanismul şurub
mişcării piuliţă, articulaţii tehnice, articulaţii
a) Tribosisteme pentru
umane şi animale
transmiterea mişcării
a2) Tribosisteme pentru Cuplaje, ambreiaje
cuplarea mişcării
a3) Tribosisteme pentru Frâne, amortizoare, sisteme de fixare
oprirea mişcării
Transmisii prin angrenaje, transmisii
prin curele transmisii prin lanţ,
b) Tribosisteme pentru transmiterea puterii
transmisii prin fricţiune, transmisii
hidraulice, transmisii cu şuruburi de
mişcare etc.
c1) Tribosisteme Sistem camă tachet, sisteme de scriere,
generatoare de informaţii sisteme de imprimare, multiplicatoare,
c) Tribosisteme pentru
tipărire, contacte electrice,
generarea şi producerea
întrerupătoare, relee, etc.
informaţiilor
c2) Tribosisteme pentru Sisteme de redare/înregistrare video sau
reproducerea informaţiilor audio, sisteme de înregistrare şi stocare
magnetică, etc.
d1) Tribosisteme de Sisteme de transport a mărfurilor (benzi
transport a materialelor transportoare), sisteme de transport
roată-şină, roată-şosea, sisteme
d) Tribosisteme de
biologice de transport (inimă-vase
transport
sanguine).
d2) Tribosisteme pentru Sisteme de etanşare, robinete, valve,
controlul circulaţiei şi supape, etc.
curgerea materialelor
e1) Tribosisteme pentru Forjare, extrudare, laminare,
prelucrare prin deformări ambutisare, trefilare, etc.
plastice
e) Sisteme tribologice în
e2) Tribosisteme pentru Utilaj petrolier, utilaj forestier, utilaj
procesele de prelucrare
prelucrare prin mărunţire a minier, sisteme de masticaţie umane şi
a suprafeţelor
materialelor animale.
e3) Tribosisteme pentru Dispozitive şi scule pentru debitare,
prelucrări prin aşchiere a strunjire, găurire, alezare şlefuire,
materialelor rectificare, honuire, polizare, etc.

11
 În tribosistemele închise, procesele de uzură ale tuturor elementelor implicate tribologic,
sunt relevante pentru fiabilitatea sistemului tehnic (exemple: angrenajele cu roţi dinţate,
cuplajele prin fricţiune, lagărele sau sistemul de acţionare a supapelor de la un
motor cu ardere internă cu arbore şi supapă conică).
Conceptul de tribosistem se regăseşte în standardul german DIN. Conform acestui
standard:
- sistemele sunt clasificate pe nivele diferite de complexitate;
- dacă se aplică orice lege analitică sau empirică unui sistem la un anumit nivel acea lege
este aplicabilă pentru orice sistem de nivel superior;
- numărul elementelor şi al legilor necunoscute este cu atât mai mare cu cât
creşte nivelul sistemului.

I.3. Caracterizarea tribosistemelor

Din punct de vedere extern, sistemul sau procesul tribologic trebuie considerat ca o cutie
neagră cu intrări şi ieşiri, care pot fi schematizate ca în figura I.1.
Pentru un sistem mecanic, unde ponderea parametrilor necesari de intrare şi ieşire a
proceselor fizico-mecanice din sistem sunt de natură fizico-mecanică, urmărind funcţiile
sistemului ingineresc, se poate obţine o schematizare ca în figura I.2.

Functiile sistemului

Intrari Iesiri

Materiale
(solide, lichide, gazoase, particule) Materiale
Structura sistemului
- setul de elemente;
Energie - proprietăţile elemetelor; Energie
(mecanică, termică, electrică, magnetică) - cuplarea elementelor, relatii intre
elemente Informaţie
Informaţie
(analogică, digitală)

Fig.I.1. Schematizarea sistemului tribologic

12
 Iesiri - pierderi
- pierderi prin frecare
- pierderi prin uzură

Intrari Iesiri
- mişcare - mişcare
STRUCTURA
- energie SISTEMULUI - energie
- informatie - informatie
- materiale - materiale

Perturbatii
- entropie
- vibratii
- contaminanti

Fig.I.2. Schematizarea tribosistemului mecanic

Deoarece în sistemele mecanice sunt incluse mişcarea şi transformările de energie

mecanică este destul de dificil de făcut o distincţie clară între sistem mecanic şi sistem tribologic,
de aceea în literatura de specialitate este întâlnită denumirea de sistem tribo-mecanic, sau
tribosistem. Iniţiatorul conceptului de tribosistem a fost Czichos (în 1974), după care a fost
preluat în toate şcolile de tribologie din lume. Conceptul de tribosistem este definit ca ansamblul
a două corpuri materiale (cel puţin unul solid) în mişcare relativă, supus unei încărcări date, într-
un mediu cunoscut.
Tribosistemul poate fi complet caracterizat prin patru elemente distincte (fig.I.3): două
elemente de bază (1,2 - triboelemente), mediul intermediar care se interpune între cele două
elemente (3 - lubrifiant, mediu abraziv, numit şi “corpul terţ” aşa cum se va vedea mai târziu) şi
mediul ambiant (înconjurător) în care funcţionează elementele (4). Un proces tribologic implică,
în general, toate cele patru componente de material. Pentru a examina uzura se alege
triboelementul de bază, iar triboelementul de contact poate fi solid sau fluid.
Mediul ambiant este de cele mai multe ori aerul iar efectul lui asupra uzurii
tribosistemelor lubrifiate este de regulă minor spre deosebire de tribosistemele fără ungere, în
care umiditatea aerului poate juca un rol esenţial asupra proceselor de uzură.

13
 Atât mediul intermediar şi cel ambiant pot conţine impurităţi (particule perturbatoare –
praf particule abrazive) care pătrund în zona contactului cu frecare şi care pot influenţa buna
funcţionare a sistemului.

Caracteristici
ale suprafetei

(3) (1)
(4)
(2)
Variabile de
operat Caracteristici
(date de intrare) (1), (2) Triboelement
tribometrice
(3) Lubrifiant sau volum
interfacial
(4) Mediu

Fig.I.3. Elementele tribosistemului mecanic

Variabilele de operat (date de intrare) se referă la caracteristicile tehnice pentru care

tribosistemul a fost proiectat să funcţioneze. Funcţionarea tribosistemului este influenţată de
parametri constructivi şi de exploatare:
- parametrii constructivi sunt cei ce definesc dimensiunile şi forma triboelementelor;
- parametrii de exploatare sunt legaţi de: sarcina aplicată sau transmisă (constantă,
variabilă, cu şoc), viteză relativă (mişcare continuă, mişcare alternativă, vibraţii), temperatură,
durată de funcţionare, de energia primită sau dezvoltată în tribosistem, de caracteristicile
mediului precum şi de cele ale lubrifiantului.
Caracteristicile tribometrice se referă la parametrii care pot influenţa din punct de vedere
tribologic funcţionarea sistemului mecanic:
- forţa de frecare, coeficientul de frecare mărimi dependente de natura materialului folosit
(compoziţie, structură, cristalină, puritate etc.), proprietăţile mecanice (rezistenţa la tracţiune,
modulul de elasticitate, coeficientul Poisson, duritatea) şi termice (conductivitatea termică) ale
acestuia, etc.;
- vibraţii, zgomot;
- temperatură;
- viteza de uzare.
14
 Caracteristici ale suprafeţei se referă la:
- condiţii de contact dependente de tipul contactului (conform, neconform), topografia
suprafeţei (rugozitate, ondulaţii), geometrie;
- compoziţia materialului (structură, rezistenţa la tracţiune, modul de elasticitate, etc.).
Pentru a realiza un sistem tribo-ingineresc avem nevoie de două elemente (1, 2) care pot
avea mişcare sau pot fi fixe, un mediu interfacial (3) aflat între cele două elemente (corpul terţ),
iar toate acestea, luate ca un întreg, funcţionează într-un anumit mediu (mediul înconjurător).
Urmărind funcţiile sistemelor tribo-inginereşti în tabelul I.2. sunt prezentate câteva exemple de
astfel de elemente.

Tabelul I.2. Exemplificări de tribosisteme

Elementele sistemului
Tribosistem sau
Elementul 1 Element 2 Mediul Mediul
triboproces
(mobil sau fix) (mobil sau fix) Interfacial (3) înconjurător (4)
(a1) Lagăre cu alunecare Fus Cuzinet Lubrifiant Aer
Articulaţie umană Femur Acetabulum Sinovial Aer
(a2) Ambreiaj bandă Fus Bandă - Aer
Caneluri Fus canelat Butuc canelat Unsoare Aer
(a3) Fână disc Disc Garnit.fricţiune Particule de uz Aer
Dispozitiv de fixare Bolţ Garnit.fricţiune - Aer
(b) Angrenaj cu roţi Pinion Roata Ulei Aer
dinţate Roată Curea - Aer
Transmisii prin curele
(c1) Camă şi tachet Camă Tachet Lubrifiant Aer
Sistem de tipărire Tipar Hârtie Cerneală Aer
(c2) Contact electric Inel Perie Spray Gaz protector
Audio pick-up Disc Ac sapphir - Aer
(d1) Mers (locomoţia) Roată Drum Contaminanţi Aer
Conductă de transport Fluid Conductă - -
(d2) Valvă Ventil Scaunul supapei Fluid Flud
Piston- segment- cilindru Segment Cilindru Lubrifiant Fluid
(e1) Trefilare (banc) Fir Filieră Borax Aer
Extrudare la cald Ţagla Matriţă Sticlă Aer
(e2) Foraj Burghiu Sol - -
Dragare Draga Coasta - Aer
(e3) Strunjire Piesa de lucru Cuţit Fluid Aer
Şlefuire Piesa de lucru Piatra de şlefuit - Aer

15
 Parametrii operaţionali pe baza cărora sunt caracterizate sistemele mecanice sunt indicaţi
în tabelul I.3.

Tabelul I.3. Parametrii operaţionali necesari în caracterizarea sistemelor mecanice

Cantităţi de intrare şi ieşire Variabile primare Variabile derivate
Putere
Forţă/Moment
Energie (mişcare) Viteză de rotaţie
Poziţie/Dimensiune
Viteză de translaţie
Temperatură
Viteză de transfer a căldurii
Termice (transfer de căldură) Căldură specifică
Viteză de transfer a entropiei
Entropie specifică
Compoziţie Viteză de transfer de masă
Masă (transfer de masă)
Energie liberă Viteză de transfer de energie liberă
Poziţie Frecvenţă
Informaţie
Forţă/Moment Fază

Din punct de vedere fizic se disting următoarele funcţii ale sistemelor tribo-inginereşti:
(a) Transmiterea mişcării;
(b) Transmiterea lucrului meanic (sau puterii);
(c) Generarea sau reproducerea informaţiilor;
(d) Transportul materialelor;
(e) Formarea materialelor.
În tabelul I.4 sunt prezentate câteva aplicaţii ale sistemelor tribo-inginereşti. Trebuie menţionat
faptul ca aceste tribosisteme sunt formate din mai multe elemente.
Atunci când se cunosc solicitările care acţionează asupra unui sistem tehnic analiza
tribologică a acestuia presupune atât cunoaşterea proprietăţilor componentelor solicitate
tribologic cât şi cunoaşterea altor elemente care pot influenţa procesul de uzură (mediul ambiant,
mediul de ungere).
Proprietăţile relevante din punct de vedere tribologic ale elementelor se împart în
proprietăţi de volum şi de suprafaţă, fiecare dintre acestea cuprinzând proprietăţi ce depind de
materialul şi de forma elementelor (tabelul I.5).

16
 Tabelul I.4. Aplicaţii ale sistemelor tribo-inginereşti
Fucţiunea tehnică
Sistem tribo-ingineresc sau proces tribo-ingineresc
primară
(a1) Ghidarea sau Lagăre cu alunecare Mese de alunecare, şuruburi cu
transmiterea mişcării Lagăre cu rostogolire alunecare şi cu bile
Lagăre cu ace Osii şi axe
Lagăre pivot Balamale
Lagăre giroscopice Articulaţii tehnice
Ghidaje Articulaţii umane şi animale
(a2) Cuplarea Flanşe Ambreiaj conic
mişcării Cuplaje dinţate Ambreiaj disc
Caneluri Ambreiaj cu bandă
(a3) Oprirea mişcării Frâne bloc Dispozitive de fixare
Frâne bandă Şuruburi de fixare
Frâne disc Amortizoare prin fricţiune
(b) Transmiterea Cremalieră şi pinioane Tranmisii prin lanţuri
lucrului mecanic sau Roţi dinţate cilindrice Transmisii prin curele
puterii Roţi dinţate conice Transmisii prin cabluri
Roţi hipoide Came
Roţi planetare Servomotoare
Angrenaj melcat Transmisii prin fricţiune
Şuruburi de mişcare Transmisii hidraulice
(c1) Generarea Sincronizatoare Întrerupătoare
informaţiilor Tachet-camă Relee
Contacte electrie Tipar, element de scriere
(c2) Reproducerea Capete de înregistrare şi redare Video pick-up
informaţiilor Pick-up
(d1) Transportul Roată-şină Conveier (bandă transportoare)
materialelor Cauciuc-drum (pneu) Deplasare de pământ
Conducte Vene umane şi animale
(d2) Controlul urgerii Etanşări Robineţi
materialelor Valve Piston-cilindru (ansamblu)

17
 Garnituri
(e1) Formarea Trefilare Rulare
(tehnologia) Laminare Turnare
materialelor Presare Injectare în matriţă
Extrudare Ţesături
Forjare Rabotare
(e2) Tăierea Minerit Sfărâmare, măcinare
materialelor Foraj Dragare
Exploatare în cariere Dantura umană şi animală
(e3) Prelucrarea Ascuţirea, tăierea, găurire, Şlefuire, rectificare, prelucrare cu
mecanică a Pilire, strunjire, rabotare şi abrazive, prelucrare prin aşchiere,
materialelor frezare, Perforare, forare lepuire, polizare.

Tabelul I.5. Proprietăţile tribo-elementelor

Tribo-elemente Mediul intermediar Mediul ambiant
1. Proprietăţi de volum Proprietăţile mediului, Proprietăţile mediului, în
1.1. Proprietăţile materialului: în funcţie de starea de funcţie de starea de
- fizice, chimice; agregare agregare
- structurale; a)stare solidă: a) stare lichidă:
- mecanice, tehnologice. - fizice, chimice; - fizice, chimice.
1.2.Proprietăţi legate de formă şi - structurale; b) stare gazoasă:
dimensiuni - mecanice; - fizice, chimice.
2. Proprietăţi de suprafaţă - tehnologice.
2.1. Proprietăţile materialului b) stare lichidă:
- fizice, chimice; - fizice, chimice.
- structurale; c)stare gazoasă:
- mecanice, tehnologice - fizice, chimice.
2.2. Proprietăţi legate de formă:
- rugozitatea;
- grosimea straturilor superficiale;
- abateri de formă etc.

18
 I.4. Criterii şi limite admisibile ale uzurii tribosistemelor

În vederea stabilirii limitelor sistemelor mecanice (tribosistemelor) se consideră ca fiind

aplicabile următoarele criterii:
- tehnic – se aplică pieselor care, în condiţiile unor uzuri peste limite admise, pot provoca
avarii în funcţionarea sistemelor mecanice din care fac parte;
- funcţional – se aplică organelor de maşini care nu mai pot asigura parametrii de lucru
satisfăcători (patinări ale cuplajelor cu fricţiune datorită uzurii suprafeţelor de frecare, curelele
transmisiilor cu elemente flexibile nu mai pot fi intinse si patinează, pompa de ulei nu mai are
debitul necesar);
- economic – se referă la limitarea uzurii pieselor fără afectarea consumului mare de
energie sau ulei, marind costurile de funcţionare;
- recondiţionabilităţii - se referă la limitarea uzurii pieselor în vederea recondiţionării
acestora. În acest scop uzura se limitează la valori care permit o recondiţionare economică;
- siguranţei – se referă la limitele care asigură protecţia operatorului uman.
Organele de maşini care alcătuiesc orice sistem mecanic sunt definite prin caracteristicile
lor de bază. Aceste caracteristici pot fi:
- normale – corespund cu condiţiile prevăzute în desenul de execuţie;
- admisibile (la limită) – în care piesele mai pot fi refolosite în ansamblu fără
recondiţionare, până la următoarea reparaţie.
În figura I.4. sunt prezentaţi principalii factori în funcţie de care se stabileşte uzura limită.

Factorii în funcţie de
care se stbileşte uzura
limită

Abaterile de la forma Jocul maxim admisibil

Dimensiunile limită
geometrică

Fig.I.4. Factori care influenţează limitele uzurii

19