Sunteți pe pagina 1din 44

I. SCURT ISTORIC la structura fizico-energetică a stimulilor.

Apariţia psihologiei experimentale, evoluţia şi


Posibilitatea măsurării şi-a făcut loc cu greu în dezvoltarea ei sunt indisolubil legate de contribuţii majore ale
psihologie. Conceptul de psihometrie apare pentru prima dată la unor mari personalităţi din secolul al XlX-lea iar apoi, de
filosoful german Cr. Wolf în lucrările sale "Psichologia contribuţia unor şcoli, curente majore.
empirica" (1732) şi "Psichologia rationalis" (1734), şi avea în
vedere în vedere posibilităţile de măsurare ale atenţiei şi ale 1.1. Contribuţia unor personalităţi marcante la
senzaţiei de plăcere. Savanţii din domeniul fizicii şi astronomiei apariţia psihologiei experimentale
au pregătit terenul psihofizicii prin descoperirile lor. Astfel:
- fizicianul francez Joseph de la Fleche (1653 -1716) Contribuţia lui Helmholtz. Hermann von Helmholtz (l821
determină frecvenţa sunetelor din registrul audibil; - 1894) a fost la baza cercetător în ştiinţele naturii şi fiziolog.
- fizicianul Philippe de la Hire (1640 -1718) face observaţii Contribuţiile sale asupra mecanismelor vederii colorate (teoria
asupra imaginilor consecutive, iar chimistul J. Darcet măsoară tricromatică a vederii) şi asupra fiziologiei auzului (teoria
durata acestora; rezonanţei) au avut o importanţă covârşitoare şi au fost urmate
- astronomul englez W. Herschell (1738 - 1822), de cercetări asupra atenţiei, memoriei, el realizând experimente
pornind de la necesităţile practice ale observaţiilor astronomice, de tranziţie între fiziologie şi psihologie ex-perimentală. Cel ma
descoperă legi ale adaptării ochiului la întuneric şi determină zona ilustrativ exemplu este experimentul timpului de reacţie,
maximei sensibilităţi din retină (fovea centralis); ,prnicare.Helmholtz a studiat viteza de propagare a impulsului
- fizicianul italian Venturi (1791) determină întinderea nervos. Metoda era de o simplitate şi acurateţe desăvârşite, în
câmpului vizual; con-diţiile în care Johannes Muller, un alt fiziolog german celebru,
- fizicianul optician Pierre Bouguer (1698 - 1758) a susţinea că transmiterea impulsului nervos ar fi apropiată de
formalizat matematic pentru prima dată raportul dintre excitaţie viteza luminii şi, deci, imposibil de măsurat. Helmholtz a
şi senzaţie, deci cu mult timp înaintea lui Weber şi Fechner; procedat la stimularea unui nerv la distanţe diferite de creier şi
- astronomii Bessel şi Exner au contribuit la explicarea a măsurat timpii necesari unor reacţii la aceste stimulări.
timpului de reacţie ca "ecuaţie personală" şi a tehnicilor de măsurare Cunoscând distanta dintre două puncte în care se face
ale acestuia. stimularea şi distanţa în timp a apariţiei reacţiilor, se va putea
O contribuţie decisivă la elaborarea psihologiei calcula viteza impulsului nervos ca rezultat al raportului dis-
experimentale o au cercetările de fiziologie a organelor de simţ tanţă - timp. Helmholtz a aplicat stimulări unor subiecţi legaţi la
din secolul al XIX-lea. Este vorba în special de încercările ochi, pornind de la umăr şi ajungând la gleznă, măsurând durata
fiziologilor de a raporta datele de fiziologie a organelor de simţ reacţiei prin împingerea unei manete cu mâna. Cunoscând cu
aproximaţie diferenţa de lungime între gleznă şi creier şi pe cea le compare. Weber a constatat că precizia răspunsurilor era mai
dintre umăr şi creier, el a estimat viteza impulsurilor nervoase buna în situaţia în care subiecţii erau activi din punct de vedere
la un nivel relativ scăzut, de 50 m/s; deci, în nici un caz nu se muscular, însă, observaţia care va constitui un punct crucial pentru
apropia măcar de viteza sunetului, cu atât mai puţin de cea a psihologie era legată de abilitatea subiecţilor de a detecta o
luminii. Apoi, Helmholtz a procedat la laborioase cercetări în diferenţă între greutatea etalon şi cea dată spre comparare. Astfel,
această privinţă pe broaşte; valorile determinate nu au fost cu cât greutatea etalonului era mai mare, cu atât diferenţa dintre
departe de cele stabilite pe subiecţi umani, în timp, cercetările această greutate şi cea de comparat trebuia să fie mai mare pentru ca
sale s-au dovedit a fi suficient de riguroase, chiar dacă astăzi subiectul să poată să o sesizeze. Apoi, Weber a descoperit în cazul
ştim că viteza impulsului nervos depinde de diametrul fibrelor diferitelor modalităţi senzoriale raporturile constante între
nervoase implicate. Un aspect extrem de interesant merită a fi mărimea unei stimulări şi cantitatea necesară pentru a produce o
semnalat: marele fiziolog german a fost de-a dreptul derutat de nouă stimulare, în acest fel, s-a ajuns la celebra lege a lui Weber
diferenţele destul de sensibile între timpii de reacţie ai diferiţilor privitoare la pragurile diferenţiale.
subiecţi cu care a lucrat sau chiar la aceiaşi subiecţi în momente Contribuţia lui Gustav Fechner (1801 - 1887). Fechner a
diferite, fapt care 1-a condus la abandonarea acestor cercetări pe fost un savant cu preocupări foarte extinse, de la ştiinţele naturii la
subiecţi umani. Cărţile de psihologie experimentală ne explică de filosofic, religie, estetică şi psihologie. Cercetările sale de debut în
ce apar aceste diferenţe şi ce soluţii trebuie să abordăm pentru psihologie sunt legate de vederea cromatică şi de imaginile
obţinerea unor măsurători corecte. consecutive. Apoi, după 1850, el este cel care a apreciat la justa
Psihologia s-a născut şi s-a dezvoltat ca ştiinţă în valoare cercetările lui Weber, preocupându-se de generalizarea
Germania şi trebuie să menţionăm contribuţia lui Weber, Fechner, legii acestuia, pornind de la problema fundamentală a
Wundt şi Eb-binghaus. posibilităţii existentei unor legi care să guverneze transformarea
Contribuţia lui Weber. Ernst Weber (1795 -1878) a fost energiei fizice în corespondentul ei mental. Continuând munca
specialist în anatomie şi fiziologie la Leipzig, iar cercetările sale s-au lui Weber, Fechner ajunge la rezultate şi relaţii legice mai
concentrat în special asupra senzaţiilor cutanate, simţului tactil. elaborate, dobândind notorietate prin formularea "legii
Experimentele sale au vizat studierea efectului activităţii musculare pragurilor diferenţiale extinse". Fechner este cel care, prin
în estimarea greutăţii obiectelor, în acest scop, el a solicitat subiecţii să lucrarea sa "Elemente de psihofizică" (1860) pune bazele
compare două greutăţi, dintre care una constituia greutatea etalon, psihofizicii şi ale psihologiei experimentale.
în prima situaţie experimentală, subiecţii, legaţi la ochi, ridicau Contribuţia lui Wilhelm Wundt (1832 - 1920) . În cazul
greutatea etalon şi, apoi, o altă greutate diferită, trebuind să spună lui Wundt putem spune că acesta este primul om care s-a putut
dacă cele două au aceeaşi greutate, în a doua situaţie, subiecţii erau considera pe sine psiholog. Debutând ca discipol al lui
pasivi şi greutăţile li se puneau în mână succesiv, trebuind apoi să Helmholtz şi având o pregătire serioasă în fiziologie, el s-a
apropiat treptat de psihologie şi, în anul 1874, va publica 1.2. Influenţa principalelor curente şi şcoli
lucrarea "Principiile psihofiziologie" pe care Bor-ing (ilustru psihologice asupra psihologiei experimentale
istoric al psihologiei) o considera drept cea mai importantă carte
din istoria psihologiei experimentale. In această lucrare, Wundt Dacă debutul psihologiei şi, implicit, al psihologiei
realizează o trecere sistematică în revistă a cunoştinţelor despre experimentale este legat de contribuţia unor mari personalităţi,
psihologie şi-şi prezintă propria concepţie care va sta la baza odată cu începutul secolului XX putem discuta despre existenţa
structuralismului în psihologie. Practic, prin această carte s-au unor şcoli, curente, orientării majore în psihologie: structuralism,
pus bazele unei psihologii sistematice, Wundt contribuind astfel funcţionalism, behaviorism, gestaltism şi cognitivism. Ne referim
decisiv la întemeierea psihologiei si aşezarea ei în rândul aici la curente care au marcat în mod substanţial psihologia
disciplinelor de sine stătătoare. Deşi nu vom putea identifica experimentală.
descoperiri ştiinţifice majore la Wundt, el a pregătit b mulţime de Structuralismul sau structura vieţii mentale. După cum
specialişti, nu numai din Germania, ci şi din multe alte ţări ale arătam ceva mai sus, creatorul Şcolii Structuraliste în psihologie
lumii, el fiind cel care a înfiinţat primul laborator de psihologie a fost W. Wundt dar, această orientare a fost strâns asociată cu
experimentală în 1879 la Leipzig, devenit apoi primul institut de numele lui E. Titchener (1867 - 1927). Titchener a fost unul
psihologie; tot Wundt este cel care a înfiinţat şi prima revistă de dintre discipolii lui Wundt; el a preluat această orientare de la
psihologie. Wundt şi a promovat-o în America, în cadrul laboratorului
Wundt considera că procesele mentale superioare, cum înfiinţat de către el la Universitatea Corneli. Psihologia
ar fi memoria, gândirea, creativitatea, nu pot fi abordate structuralistă s-a ocupat de studiul structurilor mentale pornind
experimental. Metoda experimentală este potrivită doar în de la următoarele probleme: elementele experienţei, combinarea
studiul senzaţiilor şi percepţiilor. Procesele mentale superioare acestora şi cauzele care stau la baza combinării. Elementele de
ar putea fii studiate prin cercetarea operelor civilizaţiei de-a bază ale experienţei erau considerate a fi senzaţiile (vizuale,
lungul secolelor, în diverse culturii sau prin istoria culturii şi auditive, gustative, etc.), apoi imaginile şi ideile şi, în ultimul
antropologie. rând, afectele. Fiecare element ai experienţei era caracterizat
Contribuţia lui Hermann Ebbinghaus (1850 -1909). prin durată, intensitate, calitate şi acuitate. Psihologia
îndoielile lui Wundt aveau să fie spulberate, chiar în anul structuralistă şi-a propus să delimiteze elementele experienţei
înfiinţării laboratorului sau, de către Ebbinghaus care a iniţiat mentale şi modul cum se combină acestea în cadrul fenomenelor
celebrele sale experimente asupra memoriei umane adunate în mentale complexe. Era o perspectivă atomistă, elementaristă,
lucrarea "Despre memorie" (1885). în această lucrare se care punea senzaţiile la baza întregi vieţi psihice, considerând că
demonstrează că se pot realiza investigaţii experimentale asupra imaginile şi ideile sunt elemente suprapuse, rezultate în urma
unor procese psihice mai complexe, cum ar fi cazul memoriei. principiilor asocierii. Metoda descompunerii acestor elemente
ale experienţei s-a numit introspecţionism. Introspecţia era când John Watson publica în "Jurnalul de psihologie" articolul
metoda de lucru prin care se monitoriza experienţa. numit "Psihologia aşa cum o vede un behaviorist". în acest
Introspecţionistul îşi propunea să semnaleze conţinutul conştient material, Watson ataca psihologia structuralistă şi
al unei experienţe. Spre exemplu, un introspecţionist nu ar fi introspecţionismul, mai ales accentul pe care acesta din urmă îl
semnalat vederea unei mese în mediul ambiant, ci ar fi semnalat punea pe conştiinţă şi conţinuturile mentale. Watson susţinea că ar
că vede un anumit tipar, structura spaţială, culoare, strălucire. trebui să se studieze ceva asupra căruia ar putea cădea de acord
Altfel spus, introspecţionistul era pregătit să vadă elementele toţi oamenii înţelepţi, şi anume comportamentul. Mai mult decât
experienţei care compun perceperea unei mese. Dacă cineva ar atât, psihologia, în întregul ei, este declarată ştiinţa compor-
fi raportat în mod simplist că vede o masă, acest lucru ar fi fost tamentului. Behavioriştii doreau să facă din psihologie o ştiinţă a
considerat "eroare de stimulare". Acesta a fost introspec- naturii, al cărui obiect trebuia să fie comportamentul. Dincolo
ţionismul asociationist - senzualist şi metoda introspecţiei era de concepţia clasică behavioristă asupra relaţiei stimul - reacţie
riguroasă, dificilă şi foarte greu accesibilă celor din afară, în plus, şi limitele acestei concepţii, importanţa behaviorismului pentru
metoda stârnea suspiciune atâta vreme cât introspecţioniştii din metoda experimentală în psihologie este enormă. Practic,
laboratoare diferite nu se puteau pune de acord asupra behavio-rismul este, înainte de toate, o orientare metodologică
conţinutului aceluiaşi experiment. întrucât îşi propune dezideratul accesibilităţii comportamentului
Funcţionalismul se va ocupa de funcţiile proceselor şi ca obiect de studiu ştiinţific. Pe bună dreptate, Watson se arăta
structurilor mentale. Spre sfârşitul secolului al XlX-lea, indignat de utilizarea unor termeni cum ar fi conştiinţa, gândirea
darwinismul evoluţionist va câştiga un loc tot mai însemnat între fără imagini, apercepţia, cu înţelesuri foarte neclare şi
concepţiile ştiinţifice astfel încât oamenii de ştiinţă au început imposibil de determinat cu precizie. Celebrul model stimul -
să se întrebe tot mai serios despre rolul proceselor psihice în reacţie (S - R) este, de fapt, punctul de pornire al cercetării
adaptarea organismului la mediu. John Dewey (1859 - 1952) a ştiinţifice riguroase în psihologie. Putem identifica cu uşurinţă
fost iniţiatorul funcţionalismului în Statele Unite ale Americii, stimulul (S) cu variabila independentă şi reacţia (R) cu variabila
fiind puternic influenţat de teoria evoluţionistă a lui Darwin. în dependentă. O cercetare ştinţifică riguroasă va trebui să permită,
lucrarea sa "Conceptul de arc reflex în psihologie" (1896) el a în baza manipulării lui S, anticiparea unor valori ale lui R tot aşa
criticat atomismul şi elementarismul asociaţionismului cum, în baza cunoaşterii lui R, se pot face inferenţe despre S.
senzualist, susţinând că procesele psihice sunt evenimente cu o Schema clasică ce propunea o relaţie unoivoca S ® R va fi
evoluţie continuă, neîntreruptă, insistând asupra necesităţii abandonată chiar în interiorul behaviorismului tocmai datorită
studierii comportamentului în contextul său natural pentru a-i sugestiilor venite din partea acelor cercetători care au utilizat în
determina funcţiile. mod riguros schema iniţiala de cercetare. Aşadar, cercetătorii au
Behaviorismul. Debutul acestui curent a fost în 1913, fost primii care au semnalat nevoia luării în consideraţie a unor
variabile intermediare care se amplasează între stimul şi reacţie.
Modelul behaviorist de cercetare ştiinţifică a revoluţionat în psihologie şi-a făcut loc preocuparea pentru studiul ştiinţific al
psihologia şi a adus cele mai mari contribuţii până în ziua de azi proceselor mentale superioare. S-a dovedit că multe dintre
în dezvoltarea psihologiei ştiinţifice. Studiile de pionierat ale operaţiile mentale nu pot fi explicate prin reducerea la schema
lui Pavlov şi Thorndike indicau posibilitatea unei psihologii condiţionării stimul - răspuns. Noua provocare în faţa cercetării
obiective a învăţării şi, în această zonă, behaviorismul şi-a adus psihologice experimentale era studiul unor fenomene psihice
cele mai mari contribuţii. neobservabile cu metode ştiinţifice obiective care să permită
Dincolo de aparentul declin al behaviorismului, în zilele legarea constructelor mentale de răspunsuri observabile.
noastre în condiţiile în care studiul structurilor mentale a fost Psihologia cognitivă va beneficia din plin de tehnologiile
reintrodus în psihologie prin cognitivism, behaviorismul îşi moderne, computaţionale, teoria informaţiei, inteligenţa
menţine impactul major asupra psihologiei experimentale, artificială. Este o reîntoarcere asupra factorului mental dar cu
respectiv asupra metodologiei cercetării psihologice. mijloace extrem de sofisticate care permit modelarea, simularea
Psihologia formei - Gestaltismul. Dacă funcţionalismul unor procese mentale.
şi behaviorismul s-au dezvoltat în SUA ca o reacţie la În ziua de azi se poate spune că direcţia cea mai
asociaţionismul senzualist clasic, în Germania o astfel de reacţie se importantă de reţinut în psihologie este specializarea. Şcolile
va materializa în cadrul Şcolii de la Berlin, numită gestaltism, psihologice au tendinţa de a fi exhaustive, exprimandu-şi
pornind de la cuvântul german "gestalt" care înseamnă formă, punctul de vedere asupra tuturor aspectelor psihologiei. Astfel,
configuraţie. Gestaltismul se opune asociaţionismului behaviorismul nu a fost preocupat doar de învăţare, ci şi-a extins
senzualist, susţinând că percepţia nu este o simplă sumă de aplicabilitatea conceptelor şi asupra gândirii, limbajului sau
senzaţii, ci o imagine unitară a întregului, în care primează dezvoltării copilului, în zilele noastre, psihologii nu se mai
forma, configuraţia. identifică profesional cu o anumită şcoală sau curent, ci cu un
Max Wertheimer (1880 - 1943) şi colaboratorii lui domeniu de interes. Psihologii sunt specializaţi în direcţii foarte
(Koffka si Kohler) au demonstrat unitatea procesului perceptiv, variate, de la ramuri largi până la specializări foarte înguste.
la baza căruia se află fenomenul constanţei perceptive a formei, Această tendinţă spre specializare este deseori criticată, dar se
mărimii, luminozităţii sau culorilor. Astfel percepţia prezintă pare că nu există o alternativă viabilă, în definitiv, specializarea
calităţi de integralitate, unitate, independent de senzaţiile constituie amprenta maturizării unui domeniu ştiinţific. Spre
schimbătoare provenite de la receptori. exemplu, Asociaţia Americană de Psihologie (APA) numără nu
Psihologia cognitivă. Dacă behaviorismul a reuşit să mai puţin de 45 de departamente, între care şi cel de psihologie
domine psihologia mai ales din punct de vedere metodologic, experimentală.
din punctul de vedere al conţinuturilor asupra cărora el s-a
concentrat, dominaţia a fost mai scurtă întrucât, încă din anii '50 1.3. Evoluţia psihologiei experimentale în
România titluri, dintre care 12 cărţi.
Laboratorul de psihologie exprimentală al Universităţii
După cum remarcă regretatul cercetător Marian Bejaţ în din Bucureşti este înfiinţat în 1906 de către Constantin
1973, psihologia s-a constituit în ţara noastră ca ştiinţă Rădulescu-Motru. De altfel, marele savant român a început prin
experimentală. Promotorii psihologiei ştiinţifice româneşti s-au a fi elev şi colaborator al lui Beaunis în primul an de funcţionare
format chiar în laboratoarele lui Wundt. Primul curs de al laboratorului de psihologie fiziologică de la Sorbona (1889 -
psihologie experimentală este ţinut în România de către Eduard 1890).
Gruber la Iaşi în 1893, an în care este înfiinţat şi primul De numele lui Florian Ştefanescu Goangă se leagă
laborator de psihologie experimentală la Universitatea din Iaşi, înfiinţarea laboratorului de psihologie experimentală şi a
sub conducerea aceluiaşi E. G Gruber. Teza de doctorat a lui primului institut de psihologie la Universitatea din Cluj (1922).
Gruber, bazată pe cercetări experimentale asupra luminozităţii El este autorul unei valoroase cercetări experimentale
culorilor este publicată în 1893 de către Wundt în acelaşi volum în referitoare la tonalitatea afectivă a culorilor, trecuta ca teză de
care apărea şi teza de doctorat a lui Constantin Rădulescu- doctorat cu W. Wundt şi publicată de către acesta în revista
Motru. Institutului de la Leipzig în 1911. Dar, aşa cum arăta M.
În anii 1891 - 1893, Constantin Rădulescu-Motru va Bejat(1973), realizarea cea mai de preţ a lui Ştefănescu -
lucra în Institutul de Psihologie de la Leipzig, elaborându-şi Goangă rămâne "Şcoala psihologică de la Cluj", echipa de
teza de doctorat în domeniul epistemologiei. Un moment de cercetători pe care i-a format şi care vor continua dezvoltarea
referinţă este publicarea lucrării "Problemele psihologiei" de către psihologiei experimentale.
C. Rădulescu-Motru în 1898, lucrare în care sunt expuse În perioada postbelică, după momentul dureros al
principiile teoretice şi metodologice ale psihologiei ştiinţifice. stalinismului din anii '50, când psihologia a fost sever lovită în
Nicolae Vaschide a fost unul dintre cei mai prolifici toate ţările comuniste, a urmat o perioadă de dezvoltare şi
cercetători şi poate fi considerat, alături de Binet şi Tbulouse, consolidare a acesteia şi putem aminti aici cercetările laborioase
printre fondatorii psihologiei experimentale franceze. Vaschide de psihologie experimentală desfăşurate în laboratoarele
va pleca în Franţa împreună cu marele psiholog francez Alfred Institutului de Psihologie al Academiei Române sau cercetările
Binet, fiind puternic impresionat de cursurile acestuia, ţinute în din laboratoarele de psihologie experimentală ale Universităţii
1895 la Universitatea din Bucureşti. Cercetările experimentale din Cluj (Alexandru Roşea) şi ale Universităţii din Bucureşti
ale lui Vaschide cu privire la atenţie, somn şi vise psihologia (Gheorghe Zapan).
mâinii dar şi asupra diferitelor modalităţi senzoriale, cercetări În anii "80, psihologia românească suferă o nouă
desfăşurate în cursul a numai 11 -12 ani de activitate, sunt incluse lovitură de tip stalinist prin desfiinţarea învăţământului superior
într-o bibliografie impresionantă ce cuprinde aproximativ 170 de şi a Institutului de Psihologie. După 1990, psihologia
experimentală îşi regăseşte locul firesc în ştiinţa romanească prin concepţie ştiinţifică, într-o metodă ştiinţifică care conduce la
reînfiinţarea Institutului de Psihologie al Academiei Romane şi fixarea concepţiilor pe baza experienţei. Pentru a înţelege mai
prin modernizarea laboratoarelor de psihologie ale bine atributele metodei ştiinţifice trebuie să comparăm
universităţilor din Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Timişoara. cunoaşterea ştiinţifică cu alte metode de fixare a concepţiilor, în
filosofia ştiinţei sunt amintite metoda autorităţii, metoda
II. CUNOAŞTEREA ŞTIINŢIFICĂ, CUNOAŞTEREA perseverentei şi metoda apriori.
PSIHOLOGICĂ
2.1.1. Metoda autorităţii
2.1. Curiozitate şi cunoaştere
Constituie cel mai simplu mod de fixare a concepţiilor şi se
Oamenii de ştiinţă sunt preocupaţi în mod sistematic de bazează pe încrederea nestrămutată în cuvântul, opinia, ideile celor
descoperirea şi explicarea cauzelor ce stau la baza modului în care care exercită autoritate asupra noastră. Suntem de mici antrenaţi în
se desfăşoară diferite fenomene, situaţii, procese. La baza acestor supunerea la autoritate pentru că mama şi tata au necondiţionat
preocupări sistematice se află curiozitatea ştiinţifică. Un observator dreptate. Pe măsură ce creştem, aceste surse de autoritate pierd din
obişnuit nu se va simţi teribil de frustrat dacă nu-şi poate explica o credibilitate în raport cu multiplele aspecte ale realităţii obiective,
serie de observaţii asupra unor lucruri si fenomene din mediul cunoaşterii lumii. Un alt exemplu ar fi concepţiile religioase, fixate
înconjurător, în schimb, omul de ştiinţă este animat de intoleranţă prin metoda autorităţii. Profesorii noştri sunt şi ei părtaşi ai acestei
în raport cu întrebările fără răspuns, până ce ajunge la o explicaţie metode. Apare un aspect cel puţin paradoxal. Cu cât trebuie să
pertinentă. Se ştie că oamenii de ştiinţă sunt îdeobşte persoane mult cunoaştem mai mult şi, în felul acesta, dispunem de mai puţin timp
mai curioase decât alţi oameni şi sunt dispuşi să investească forţă, şi resurse de investigare, cu atât trebuie să acceptăm că multe
energie, timp pentru a-şi satisface curiozitatea. Această intoleranţă cunoştinţe şi concepţii sunt fixate prin metoda autorităţii. Vom
faţă de întrebările fără răspuns şi problemele nerezolvate a condus avea încredere deplină în părinţii, profesorii, cărţile, tratatele,
ştiinţa spre dezvoltarea unor numeroase tehnici şi metode de studiu dicţionarele şi enciclopediile investite cu autoritate. Această
experimental. Se impune, deci, distincţia între curiozitatea ştiinţifică şi metodă oferă marele avantaj al unui efort minim şi al unui
cea cotidiană sau a omului obişnuit. sentiment ridicat de securitate, de siguranţă, într-o lume
Curiozitatea este doar "scânteia" care porneşte "motorul" stresantă, zbuciumată, este mai confortabil să ai încredere
cunoaşterii, dar acest motor are nevoie de "combustibil", de o serie deplină în concepţiile transmise pe această cale.
de surse ale cunoaşterii şi trebuie să spunem că oamenii de ştiinţă
uzează de modalităţi valide de achiziţie a cunoştinţelor despre 2.1.2. Metoda perseverenţei
lumea obiectivă. Aceste modalităţi valide sunt integrate într-o
De această dată, avem de-a face cu refuzul schimbării obţinut date înainte de formarea unei opinii. Metoda tenacităţii,
concepţiilor căpătate, indiferent de evidenţa unor argumente în schimb, refuza să ia în consideraţie datele, la fel cum se
contrarii. Această metodă le permite oamenilor să-şi păstreze o întâmplă şi în metoda apriori, în schimb, metoda ştiinţifică
concepţie generală constantă şi uniforma asupra lumii, eliberandui, utilizează procedee pentru stabilirea superiorităţii unei
într-o anumită măsură, de stresul şi disconfortul psihologic. Dar, concepţii faţa de alta.
pe de altă parte, ea este dovada unei stereotipii în gândire şi Termenul "autocorectare" presupune un proces repetabil
concepţii, cu manifestări, uneori, iraţionale. de eliminare a ideilor incorecte, de replicare a experimentelor.
Observaţia empirică şi autocorectarea constituie căile specifice
2.1.3. Metoda apriori demersului ştiinţific. In mod curent, un demers ştiinţific începe
prin abordare analitică, "spargerea" unei probleme în elementele
În acest context, termenul "apriori" face trimitere la ceva sale componente. Analiza psihologică a comportamentului uman
care este crezut fără evaluare anterioară. Este, de fapt, o implică descrierea, predicţia şi explicaţia. Acestea corespund
extensie a metodei autorităţii, în realitate, ceea ce pare a fi fixat celor trei clase majore de tehnici de cercetare utilizate în
apriori, este o anumită concepţie generală despre lume şi viaţă. psihologia ştiinţifică: observaţia, corelaţia şi experimentul,
Această metodă exploatează tendinţa omului de a crede şi accepta întrucât asupra acestor proceduri vom reveni în mod detaliat, în
lucruri rezonabile, "de bun simţ" şi care se impun înainte de continuare vom examina specificul explicaţiei ştiinţifice în
orice, fiind acceptate şi în virtutea autorităţii. Nu-i putem psihologie.
condamna pe oamenii care credeau înainte că pământul este plat
atâta vreme cât şi astăzi putem găsi destule persoane care cred
2.3. Specificul explicaţiei ştiinţifice în psihologie
acest lucru în virtutea experienţei imediate.
După cum arătăm ceva mai sus, observaţiile empirice şi
2.2. Cunoaşterea ştiinţifică autocorectarea reprezintă paradigmele metodei ştiinţifice, în
continuare, vom examina modul cum funcţionează acestea în
Metoda ştiinţifică ajută la fixarea concepţiilor pe bază
psihologia ştiinţifică. Să ne întoarcem la exemplul cu
experienţei. Din această perspectivă am putea defini psihologia
ştiinţifică drept un demers repetabil şi autocorector de înţelegere investigarea irosirii sociale. Observaţiile sistematice au sugerat
a fenomenelor psihice pe baza unor observaţii empirice. aria problematică a investigaţiei, apoi experimentele de
Termenul "empiric" este derivat din cuvântul grecesc care laborator au indicat câteva caracteristici ale fenomenului şi au
însemnă experienţă. Experienţa, mai mult decât încrederea, este permis verificarea unor predicţii asupra naturii sale. Apoi, datele
sursa cunoaşterii. Având concepţiile fixate în baza metodei experimentului au sugerat unele soluţii la aspectele practice ale
autorităţii, nu avem nici o garanţie a faptului că autoritatea a irosirii sociale si, aceste date au fost explicate prin diluarea
responsabilităţii, adică prin trimiterea la o teorie mai generală în circumstanţele în care sunt făcute. Aceasta presupune ca legile
psihologia socială. Aceşti paşi rezumă modul tipic de lucru în sau teoriile la care se va ajunge, să fie şi ele limitate la aceste
ştiinţă: observaţiile empirice făcute pe baza unor observaţii circumstanţe. Dar, observaţii empirice ulterioare, într-un alt
cauzale sau a unor teorii relevă ceva despre aceste teorii, ceea ce context, pot sugera o altă teorie sau modificarea celei existente.
conduce mai departe demersul empiric (experimental). Aceasta Aşadar, teoriile induse din observaţii reprezintă ipoteze şi nu
autocorectare ciclica, proprie metodei ştiinţifice, a fost pentru adevăruri finale, iar schimbarea teoriilor ca rezultat al
prima dată pusă în evidenţă de către Francis Bacon, care a observaţiilor empirice (experimentelor) continue exemplifică
anticipat multe aspecte importante ale ştiinţei moderne, cum ar cel mai bine natura autocorectoare a ştiinţei.
fi inducţia şi deducţia. Demersul de tip deductiv subliniază prioritatea teoriei, în
timp ce observaţiile cauzale, datele trec pe locul secund pentru a
2.3.1. Inducţia si deducţia lărgi teoriile care descriu şi prezic un număr cât mai mare de
observaţii. Din acest punct de vedere, înţelegerea ştiinţifică
La baza oricărei concepţii ştiinţifice se află datele înseamnă că o teorie va prezice un şir de observaţii empirice care
(observaţiile empirice) şi teoria (organizarea conceptelor care survin ulterior. In exemplul nostru despre irosirea socială, teoria
permit prezicerea datelor). Oamenii de ştiinţă au împărtăşit şi diluării responsabilităţii sugerează că monitorizarea
împărtăşesc idei diferite privitor la importanţa unuia sau altuia performanţei individuale într-un grup ar putea reduce procesul
dintre cei doi termeni ai unei concepţii ştiinţifice. Este difuziei responsabilităţii şi, implicit, fenomenul de lenevie
neproductiv să încercăm să stabilim raportul de prioritate sau de socială.
relaţie univoc-determinativă în raporturile dintre date şi teorie. În privinţa raporturilor dintre inducţie şi deducţie,
Dacă Bacon a crezut în prioritatea observaţiilor empirice, Barry H. Kantowitz, Henry L. Rooediger III şi David G. Elmes
oamenii de ştiinţă moderni, de asemenea, subliniază rolul da- (1991) propun o relaţie ciclică prin care ştiinţa progresează spre o
telor şi progresul prin trecerea de la date spre teorie. Este o mai bună înţelegere a problemelor: conform acestei scheme,
abordare de tip inductiv, în care primează progresul de la datele demersul deductiv porneşte de la o teorie cu ajutorul căreia se
particulare la o teorie generală. Direcţia inversă, deductivă, elaborează predicţii asupra datelor. Aceste predicţii vor fi
porneşte de la teorie, ajungând la date particulare. verificate prin observaţii particulare. Pe de alta parte, prin
Din momentul în care observaţiile empirice s-au impus ca inducţie datele sugerează organizarea teoriilor care vor permite
termen distinctiv al metodei ştiinţifice de fixare a concepţiilor, verificarea datelor. Această relaţie circulară ne arată că teoriile pot
multora li s-a părut firesc faptul că inducţia trebuie să fie calea fi considerate drept ipoteze ale modului în care sunt organizate
pe care avansează ştiinţa. Atunci când abordarea este pur datele. Aplicând acest model asupra exemplului cu irosirea
inductivă, va exploata observaţiile empirice legate de socială, vedem cum, iniţial, rezultatele pozitive ale
experimentelor au susţinut încrederea noastră în noţiunea despre atracţia reciprocă a astrelor se explică un număr mare
generală de irosire socială. Aceste rezultate, în schimb, au sugerat de situaţii. Este, deci, o teorie puternică.
ipoteze despre natura irosirii sociale (este un fenomen general în În psihologie, teoria îndeplineşte două funcţii majore:
orice grup de lucru ?; apare acest fenomen la locul de muncă la 1) oferă un cadru pentru etalarea sistematică şi ordonată a datelor;
fel de bine ca şi în laborator ?). Răspunsurile pozitive la aceste şi 2) permite omului de ştiinţă să emită predicţii. Teoria ghidează
întrebări ne permit interpretarea fenomenului pe baza teoriei experimentatorul în organizarea rezultatelor şi îi permite
difuziei responsabilităţii, în continuarea cercetărilor lor, Latane şi elaborarea de predicţii pentru situaţiile în care nu există date. Cu
colaboratorii săi au încercat să elimine alte explicaţii ale cât va fi mai mare nivelul predicţiei, cu atât va fi mai bună teoria.
irosirii sociale prin teorii alternative. Astfel, a fost măsurat efortul Aşadar, teoriile sunt cel mai potrivit mod de a organiza
subiecţilor atât individual, cât şi în grup. în acest caz, ei au conceptele şi datele într-o structură coerentă, dar şi pentru a
considerat că o persoană tinde să-şi diminueze efortul în grup. prezice observaţiile suplimentare, în unele tratate, cele două
Cu alte cuvinte, ei au sugerat existenţa unei tendinţe de funcţii ale teoriei, organizarea şi predicţia, apar sub numele de
conservare a efortului, care ar explica mai bine irosirea socială descriere şi explicaţie. Această formulare repune pe tapet
decât difuzarea responsabilităţii. Pentru a testa "puterea" acestei disputa privitoare la superioritatea abordării deductive sau
ipoteze sau nivelul ei de falsificabilitate, autorii au elaborat inductive în ştiinţă. Astfel, abordarea deductivă consideră că cea
experimente în care subiecţii au fost testaţi individual sau în inductivă se preocupă exclusiv cu descrierea. Abordarea
grup, dar nu în ambele situaţii. Rezultatele au arătat că irosirea inductivă poate replica, afirmând că descrierea este explicaţie:
socială a apărut din momentul când o persoană a fost testată dacă un psiholog ar putea prezice corect şi controla tot
împreună cu cel puţin încă o persoană. Concluzia: difuzarea comportamentul prin referire la sistemul organizat de rezultate,
(diluarea) responsabilităţii este o explicaţie mai plauzibilă a atunci acel psiholog ar putea explica comportamentul. Ar-
irosirii sociale decât conservarea efortului. gumentul este superfluu deoarece ambele abordări sunt corecte.
Dacă datele necesare ar fi organizate, predicţiille ar putea fi
2.3.2. Despre teorie realizate fără a recurge la o teorie, în realitate, niciodată nu vom
avea toate datele necesare şi atunci teoriile sunt solicitate să ne
Teoria se defineşte ca un set de declaraţii care explică o ajute în traversarea prapastiei dintre cunoaştere şi ignoranţă,
varietate de situaţii. Raportul dintre numărul declaraţiilor şi cel al adică ele trebuie să ne permită avansarea unor predicţii asupra
situaţiilor este invers proporţional în cazul unei teorii bune. Cel unor date încă inaccesibile. La rândul lor, teoriile nu vor fi
mai bun exemplu este legea gravitaţiei universale. Prin ea este niciodată complete pentru că niciodată nu vom avea toate
explicată căderea obiectelor, comportamentul valurilor, poziţia datele.Iată motivele pentru care descrierea şi explicaţia riscă să fie
astrelor în sistemul solar. Cu un număr restrâns de declaraţii termeni echivalenţi care descriu mai mult calea decât eventualul
rezultat teoretic. De aceea, vom prefera termenii de organizare şi
predicţie mai degrabă decât pe cei de descriere şi explicaţie. lucru nu este valabil pentru experimentul psihologic. Spre
exemplu, ar fi simplu, uşor şi comod pentru un cercetător să
2.3.3. Despre variabile demonstreze relaţia dintre intensitate durata sau ritmul de
expunere al unui stimul şi viteza, precizia reacţiilor unui subiect.
Cele mai multe teorii sistematizează, descriu şi prezic Dar, în această relaţie, mai precis între variabila independentă şi
efectul unor variabile. Conceptul de variabilă este crucial pentru cea dependentă, pot interveni variabile numite intermediare.
psihologia experimentală, întrucât vom reveni pe larg asupra Depinde oare viteza, timpul de reacţie doar de intensitate, durata
acestui concept într-un capitol ulterior, aici ne vom rezuma la o de expunere sau ritm? Nu cumva subiectul nostru se afla într-o
scurtă prezentare corespunzătoare rosturilor capitolului anumita stare de oboseală care poate afecta performanţa? În
introductiv. Să luăm un exemplu din fizică, şi anume efectele acest caz, ar trebui să constatăm efectul oboselii şi să intervenim,
gravitaţiei. Putem asocia viteza de cădere a obiectelor cu mărind sau micşorând acest efect pentru a constata implicarea lui
greutatea lor? Fizica a demonstrat că se poate: ceva (în acest caz, în timpul de reacţie al subiectului. Şi, dacă acest efect există,
viteza de cădere) depinde de altceva (greutatea), în mod atunci el trebuie să fie luat în consideraţie în experimentele
frecvent, noi observăm ceva ce se întâmplă, un efect, un viitoare. Iată cum variabilele intermediare sporesc eficienţa de-
comportament, şi ne putem întreba de ce se întâmplă aşa, de ce mersului experimental.
anume depinde, care este cauza. Dacă în fizică viteza de cădere
a obiectelor este variabila dependentă iar greutatea variabila 2.3.4. Evaluarea predicţiilor şi teoriilor
independentă, atunci, în psihologia experimentală,
comportamentul, adică ceea ce face sau întreprinde subiectul, Oamenii de ştiinţă nu încearcă să determine dacă o
performanţa acestuia, constituie variabila dependentă, iar teorie particulară este adevărată sau falsă într-un sens absolut.
stimulul (în sens generic) este variabila independentă. Dacă Ei preferă să declare că o teorie este suportată în mod
variabila dependentă depinde, este influenţată de variabila in- semnificativ de datele obţinute, lăsând astfel deschisă
dependentă, atunci noi ar trebui să putem studia comportamentul posibilitatea ca alte date să nu suporte teoria. Cu alte cuvinte, în
în diferitele lui ipostaze, intervenind asupra variabilei ce măsură predicţiile sunt verificate prin datele obţinute. Există
independente. Variabila independentă este manipulată de către un nivel admisibil al erorii probabile a predicţiilor şi teoriilor.
experimentator, iar variabila dependentă trebuie să manifeste Deşi oamenii de ştiinţă nu se mulţumesc cu declaraţii simple de
variaţii controlabile în funcţie de variaţiile variabilei adevăr / fals asupra unei teorii, ei trebuie să decidă de multe ori
independente. La prima vedere, între variabila independentă şi care dintre teorii este cea mai potrivită într-un anumit moment.
variabila dependentă este o relaţie directă, clară, precisă. Dacă Pentru aceasta, trebuie să utilizăm o serie de criterii de evaluare a
aşa se întâmplă în experimentele din ştiinţele naturii, acest teoriei, dintre care cele mai importante sunt: economicitatea,
precizia şi verificabilitatea. Or, credinţa într-o teorie implică teste de supravieţuire care ar putea
Economicitatea este un criteriu bine sugerat de relaţia sa o respingă. Dacă nu este logic posibil să verificăm o teorie, ea nu
invers proporţională dintre numărul declaraţiilor unei teorii şi poate fi evaluată. Dacă este logic posibil, dar nu si tehnic (aşa cum
numărul situaţiilor explicate în aceea teorie. Astfel, la o extremă a fost şi cazul teoriei lui Einstein), evaluarea teoriei este amânată.
vom avea situaţia în care o teorie uzează de declaraţii separate
pentru fiecare rezultat. La cealaltă extremă, cazul ideal ar 2.4. Psihologia ca ştiinţă experimentală
presupune o singură declaraţie care explică totul. Dincolo de
aceste extreme, teoriile câştigă în putere şi valoare pe măsură ce Probabil că este dificil pentru mulţi oameni să gândească
pot să explice tot mai multe rezultate prin cât mai puţine concepte despre psihologie ca ştiinţă în acelaşi sens în care, spre exemplu,
explicative. fizica şi chimia sunt ştiinţe. Ei ar putea considera că artele,
Precizia este un criteriu foarte important, mai ales în literatura, religia sfidează analizele ştiinţifice, tot aşa cum se pot
psihologie unde, adesea, din păcate, lipseşte. Teoriile care îndoi că aceste analize ştiinţifice pot fi aplicate sentimentelor de
apelează la modelare matematică sau care pot fi programabile dragoste, fiorului conducerii unei maşini cu viteză mare, suferinţelor
pe computer sunt, în general, mai precise decât cele care unei echipe de fotbal învinse. Psihologii umanişti, clinicieni sau
folosesc declaraţii verbale. Dacă o teorie nu este suficient de terapeuţi, ar răspunde pozitiv la aceste întrebări. Aceşti specialişti
precisă astfel încât diferiţii utilizatori, experimentatori să fie de consideră că este imposibil din punct de vedere obiectiv să evaluezi şi
comun acord cu predicţiile sale, atunci această teorie este, prin să testezi sentimentele şi experienţele umane prin metode ştiinţifice
toate intenţiile şi mijloacele folosite, lipsită de precizie. tradiţionale. Noi nu putem stabili sau refuza existenta lui
Verificabilitatea este un criteriu foarte preţuit de către Dumnezeu prin metode ştiinţifice, la fel cum nu putem testa
oamenii de ştiinţă deoarece o teorie care nu poate fi verificată, nici gravitaţia prin metode teologice. Ştiinţa operează acolo unde
nu poate fi vreodată negată. La prima vedere, am putea crede că uneltele îi sunt potrivite.
aceasta ar putea fi o calitate, de vreme ce ar fi imposibil de Vreme îndelungată, psihologia s-a aflat în sfera de acţiune
demonstrat ca o astfel de teorie este incorectă. Dar, oamenii de a filosofici. Abia de la sfârşitul secolului al XIX-lea, odată cu
ştiinţă nu împărtăşesc acest punct de vedere. Să luăm, spre îmbunătăţirea tehnicilor de cercetare psihologică, psihologia s-a
exemplu, atitudinea faţă de ESP (percepţia extrasenzorială). Adepţii deplasat spre tărâmul ştiinţelor pozitive. Psihologii ar putea fi
ESP susţin că prezenţa unei persoane care nu crede în ESP ar organizaţi pe o linie de continuitate în raport cu modul în care ei
inhiba performanţele subiecţilor dotaţi cu această aptitudine considera ştiinţele exacte drept model pentru psihologie.
deoarece cei suspicioşi ar provoca aşa-numitele "vibraţii negative" Psihologii "hard" consideră că ştiinţele fizicii sau chimiei sunt
care tulbura ESP. Aceasta însemnă că ESP nu poate fi evaluată modele perfecte de urmat, în timp ce psihologii "soft"
deoarece numai cei care cred în ea pot fi prezenţi când este studiată. consideră că ştiinţele sociale trebuie să constituie modelul de
urmat. Toate ştiinţele dispun de un set de date şi de teorii deşi cercetarea fundamentală se justifică pentru 70 % dintre
explicative. Ceea ce este distinctiv între diferitele ştiinţe, ca şi evenimentele semnificative, aceste evenimente s-au produs cu 20-
între subspecialităţile din interiorul unei ştiinţe, sunt diferitele 30 de ani după finalizarea cercetării. Aceasta lungă rămânere în
tehnici folosite. Astfel, astronomii nu au nevoie de tehnicile urmă indică locul crucial al cercetării fundamentale, deşi este
labirint, aşa cum nici subiectul experimentat de către psihologi nu destul de dificil să spui că o cercetare fundamentală făcută
are nevoie de telescop. Dacă psihologii hard uzează de tehnici astăzi va avea un impact 30 de ani mai târziu.
mult mai rafinate, aceasta se datorează în mare parte tipurilor de Deşi distincţia cercetare fundamentală - cercetare
probleme care impun un anumit gen de analize sofisticate. aplicativă a intrat în vocabularul cotidian al ştiinţelor, noi credem
Dincolo de această distincţie hard-soft din lumea că cea mai importantă disticţie trebuie să fie făcută între o
psihologilor contemporani, cert rămâne faptul că ştiinţele exacte cercetare bună şi alta proastă. Principiile şi practicile psihologiei
au constituit pentru psihologie un model de atins încă de la experimentale se aplică în egală măsură cercetării fundamentale
începuturile constituirii ei ca ştiinţă. Acest lucru îl vom vedea şi celei aplicative. Ele pot fi folosite pentru a evalua cercetările
mai bine în capitolul dedicat incursiunii istorice în constituirea psihologice pe care le întâlnim sau le realizăm fie ca studenţi, fie
psihologiei experimentale. ca psihologi profesionişti sau ca cercetători în domeniul
În mod evident, oricare cercetător din sfera psihologiei va psihologiei.
susţine cu convingere că cercetările sale sunt în beneficiul omului, Unul dintre reproşurile cel mai frecvent invocate la
dar tot aşa de bine, multora le-ar plăcea să accentueze faptul că adresa experimentului de laborator este că acesta ar fi rupt de
aceasta nu este singura motivaţie a cercetărilor psihologice. viaţa reală. Adevărul este că nivelul aşteptărilor celor care
Mulţi oameni de ştiinţă investighează anumite probleme doar studiază psihologia sau se apropie de ea ca ştiinţă este foarte
pentru că le găsesc interesante. Cercetarea ştiinţifică este în mod ridicat. Dacă studentul de la o facultate tehnică nu este deloc
clasic divizată în două mari categorii: fundamentală şi aplicată. îngrijorat de faptul că frecventarea cursului de introducere în
Cercatarea aplicativă se orientează spre rezolvarea unor fizica nu-i permite să-şi repare automobilul, în schimb s-ar putea
probleme specifice, rezultate şi aplicate realităţii. Cercetarea să fie îngrijorat de faptul că frecventarea unui curs de introducere
fundamentală nu pare să aibă un scop practic imediat. Ea permite în psihologie nu-i oferă o mai bună cunoaştere a motivaţilor
constituirea unui sistem de date, explicaţii teoretice şi concepte interioare, nu-1 vindeca de nevroze sau nu-i arăta cum să obţină
care pot fi exploatate în cercetarea aplicativă. Fără această sursă, succes în dragoste. Datele pe care psihologii le utilizează par, la
cercetarea aplicativă ar înceta să existe sau, în cel mai bun caz, va prima vedere, neimportante deoarece este dificil de stabilit o
deveni în mod necesar cercetare fundamentală. Pentru că anumite relaţie directă între cercetarea psihologică fundamentală şi nevoile
concepţii dezvoltate de cercetarea fundamentală să-şi găsească sociale sau problemele personale. Psihologul încearcă să înţeleagă
aplicaţii, este nevoie de un anumit timp. Astfel, s-a constatat că, procesele fundamentale mai degrabă decât situaţiile fizice care
produc aceste procese. Situaţiile fizice în lumea reală şi în laborator fundamentale de cunoaştere şi prima metodă obiectivă de
nu sunt deloc similare raportate la aceleaşi procese. cunoaştere utilizată în psihologia ştiinţifică. Domeniul psihologiei
Să presupunem că am fi preocupaţi să ştim care sunt experimentale îl constituie teoria şi practica experimentală ca
cauzele producerii unor accidente de avion, adică mai concret, ce metodă de cercetare activă şi eficientă. Din această perspectivă,
relaţie există între accidentele de avion şi lipsa de atenţie (a psihologia experimentală deserveşte din punct de vedere
pilotului sau a controlorului de trafic). Un psiholog cercetător metodologic oricare cercetare psihologică de tip experimental. Paul
poate aborda această problemă într-un laborator de psihologie Fraisse (1975) considera psihologia experimentală drept sumă de
experimentală, apelând la studenţi pe care îi pune să lucreze la cunoştinţe acumulate în psihologie prin utilizarea metodei
nişte aparate cu lumini care se sting şi se aprind succesiv. experimentale. Se pune, astfel, accent pe produsul final al
Studentul trebuie să apese pe diverse butoane corespunzatoare investigaţiei experimentale. Această definiţie poate fi însă
diverşilor stimuli şi acest tip de sarcină pare, la prima vedere, să întregită prin trimiteri la principi, norme şi reguli. Putem astfel
nu aibă nici o legătură cu ceea ce face pilotul sau controlorul de trafic. defini psihologia experimentală ca un ansamblu de principii,
Totuşi, deşi situaţiile fizice sunt diferite, procesele implicate sunt norme, reguli care stau la baza organizării şi desfăşurării
similare pentru că apăsarea pe un buton este un indicator al atenţiei experimentului în psihologie cu scopul obţinerii de date verificabile
şi, mai mult decât atât, cercetătorul poate suprasolicita operatorul asupra realităţii psihice, încercând să fim mai specifici, va trebui să
uman prin creşterea vitezei de prezentare a stimulilor, prin subliniem faptul că psihologia experimentală este un demers
complicarea modului de prezentare, ceea ce va tinde să semene din repetabil şi autocorector în studierea manifestărilor vieţii psihice.
Psihologia experimentală nu este o disciplină în sine,
ce în ce mai mult cu o situaţie la care este supus pilotul sau
autonomă, ci ea este o metodă şi un mod de a exercita
controlorul de trafic în condiţiile concrete ale zborului.
cunoaşterea ştiinţifică în variate domenii ale psihologiei.
Tulburările de atenţie sunt responsabile pentru multe tipuri de
În modul de abordare al psihologiei experimentale putem
accidente industriale şi studierea atenţiei în acest fel în laborator
constata două direcţii relativ complementare, în primul rând,
poate duce la beneficii în afara laboratorului. Multiple restricţii şi
orientarea americană universitară insistă pe aspectul
dificultăţi ne împiedică să realizăm cercetări experimentale la locul
metodologic, psihologia experimentală constituind un îndrumar
de muncă al oamenilor, în plus, experimentele de laborator
al cercetării ştiinţifice. Studentul, viitorul cercetător, este
desfăşurate în condiţii strict controlate au o forţă mult mai mare decât
învăţat să utilizeze metoda experimentală, punându-se accentul
observaţiile obţinute în situaţiile reale.
pe descrierea variabilelor implicate în studiul experimental al
diferitelor procese psihice, se insistă pe controlul variabilelor şi
III. METODA EXPERIMENTALĂ ÎN PSIHOLOGIE
pe exemplificarea prin experimente cruciale. Pe de altă parte, în
Experimentul constituie, de fapt, una dintre metodele psihologia europeană, mai ales cea franceză şi germană, se
alocă, pe lângă aspectele de ordin metodologic, un spaţiu foarte
larg descrierii diferitelor procese psihice, mai concret spus, dicţionar insistă pe constatarea şi notarea fidelă a fenomenelor
prezentării cunoştinţelor acumulate în psihologie prin utilizarea aşa cum se desfăşoară ele în realitate. Rezultă drept trăsătură
metodei experimentale (Paul Fraisse). definitorie a observaţiei, caracterul "pasiv": observatorul nu
intervine în desfăşurarea fenomenului studiat. Dacă în experiment
3.1. Observaţia se provoacă în mod deliberat o modificare a variabilei
independente urmărindu-se efectele acestei modificări asupra
Observaţia este cea mai veche metodă a psihologiei, variabilei dependente (comportamentul), în observaţie fenomenul
fiind prezentă practic în toate domeniile psihologiei. Psihologul este urmărit în modul său natural de desfăşurare, încercându-se
este o persoană profund implicată în observarea permanentă a surprinderea unor relaţii cauzale stabilite, constante,
manifestărilor comportamentală ale celor din jurul său. El nu face edificatoare.
acest lucru în anumite momente ci o face, mai mult sau mai Dar, în experimentul de laborator, observaţia va fi
puţin sistematic, organizat, în toate momentele activităţii sale. subordonată scopurilor acestuia şi va urmări obţinerea unor date
Mai mult decât atât, riscăm să afirmăm că aptitudinea, suplimentare care să descrie modificările variabilei dependente.
capacitatea de a sesiza, observa condiţiile, comportamentele Aşadar, metoda observaţiei poate fi cu succes utilizată în cadrul
umane este o trăsătură obiectivă a profesiei de psiholog. laboratorului, distincţia esenţială care se impune este cea a
De la bun început se impune o distincţie între observaţia prezenţei sau absenţei unei manipulări deliberate a variabilelor
care însoţeşte activitatea profesională a psihologului şi implicate.
observaţia care însoţeşte activitatea de cercetare în psihologie. Definitorie pentru observaţie este înregistrarea sistematică
Evident, distincţia nu este atât de transparentă pe cât pare, dacă a unor manifestări comportamentale aşa cum se prezintă ele în
avem în vedere că prima formă de observaţie constituie adesea condiţiile normale ale mediului, pe cât de discret posibil.
o sursă pentru cercetare şi noi forme de observaţie. Precizarea Dincolo de aceste trăsături, la o analiză atentă (Banister şi colab.,
propusă are în vedere specificul acestei cărţi, deci nevoia de a ne 1996) se impun şi alte caracteristici definitorii ale observaţiei:
referi la observaţie ca metodă de cercetare. Pe parcurs vom • precizia observaţiei care se poate întinde de la forme
îngusta aria de abordare a observaţiei, raportând-o la psihologia foarte riguroase, structurate până la forme difuze, nestructurate;
experimentală şi experimentul de laborator. • focalizarea, concentrarea observaţiei de la o manifestare
foarte îngustă, strictă a comportamentului până la manifestări
3.1.1. Definire şi caracteristici globale;
• nivelul de conştientizare a prezenţei observatorului de
Etimologia cuvântului îşi are originea în latinescul către subiectul (subiecţii) observat, care poate prezenta
"observo-are" - a privi, a fi atent la. Cele mai multe definiţii de următoarele variante: observator prezent şi neimplicat, observator
prezent şi implicat, observator ascuns şi neimplicat, observator mâinilor anormal de uscată că aceasta semnala în plus o serie
ascuns şi implicat; de înţepători (pişcături) la nivelul pielii mai ales pe vreme
• durata observaţiei, care poate varia de la o observaţie uscată şi rece. Fere s-a gândit să măsoare electricitatea statică a
spontană până la observaţia pe durate mari de timp; pielii pacientei, constatând descărcarea acestei electricităţi în
• nivelul de informare oferit subiectului observat, care momentele respective, ceea ce 1-a condus la descoperirea
poate varia între dezvăluire completă până la absenţa oricărei reflexului psihogalvanic (după P.Fraisse şi J.Piaget, 1989).
informări. Observaţia sistematică se desfăşoară după un plan riguros,
în cadrul unui proiect de cercetare, investigaţie sau
3.1.2. Observaţia ocazională - observaţia sistematică experiment. Este o observaţie "naturală" în condiţiile în care se
studiază manifestările comportamentale ale indivizilor în cadrul
Această distincţie se impune pentru a preciza mai bine ce lor "natural" de viaţă, adică acolo unde ei îşi desfăşoară în mod
tip de observaţie trebuie să utilizăm în cercetarea psihologică. obişnuit activităţile de învăţare, de muncă sau de loisir.
Observaţia ocazională, aşa după cum arată şi numele, se Observaţia poate fi practicată în consultaţii sau în
exercită într-o manieră neformală, neghidată de reguli, este clinică. Observatorul va stabili cadrul şi condiţiile unei
observaţia practicată în mod cotidian de către psiholog fie asupra observaţii care va purta atributul de "clinică". Este, de obicei,
lui fie asupra celor din jurul său. La începuturile ştiinţelor socio- însoţită de interviul clinic, de anamneză.
umane, ale psihologie în general, acest gen de observaţie a avut În general, observaţia sistematică se subordonează unor
un rol important în adunarea unui corp semnificativ de date ce au scopuri precise, se consemnează în mod riguros datele în urma
fost apoi sistematizate şi analizate. Dar, pe măsură ce psihologia unei planificări, a unui adevărat "proiect de observaţie" prin care
s-a constituit ca un corp solid de cunoştinţe, rolul acestui tip de sunt anticipate - la modul cât mai amănunţit cu putinţă -
observaţie a mai scăzut, continuând totuşi să influenţeze fiecare conduitele, manifestările avute în vedere, momentele, durata
psiholog în atitudinile şi evaluările sale. ş.a.m.d.
Un caz particular al observaţiei ocazionale este
observaţia accidentală care apare într-un anumit context 3.1.3. Observaţie si experiment
experimental, astfel încât cercetătorul, deşi urmăreşte un set de
scopuri proprii cercetării actuale (prezente), aceasta nu-1 Din perspectivă temporală observaţia şi experimentul
împiedică să constate-observe aspecte inedite care-1 pot conduce constituie două momente succesive ale cercetării, astfel încât -
la concluzii total neaşteptate şi uneori originale. Istoria ştiinţei desigur - observaţia precede experimentul. Aceasta este şi o ordine
este bogată în astfel de exemple. Astfel, Fere, medic istorică în evoluţia ştiinţelor, implicit a psihologiei. Spunem - în
neuropsihiatru francez, observă la o pacientă care avea pielea mod obişnuit - că realitatea fiind observată ne semnalează
anumite probleme pe care le vom aborda într-o manieră rigoare a observaţiei.
experimentală. Apoi, în timpul experimentului observaţia
survine ca element ajutător, ca sursă de date suplimentare asupra 3.1.4. Factorii determinanţi ai observaţiei
efectelor variabilei independente.
Încă în sec. al XVIII-lea R.Bacon făcea distincţia între Prezenţa observatorului. Se cunoaşte că prezenţa
observaţia pasivă şi vulgară şi observaţia activă şi savantă. observatorului introduce o nouă variabilă în configuraţia
Elementul comun pentru observaţie şi experiment este cercetării, experimentului pentru că ar conduce la modificarea
constatarea unor fapte menite a fi un răspuns la o problemă. Un comportamentului observat. Soluţii există şi aplicarea lor ţine de
lucru pe care adesea îl uităm este că nu vom găsi decât ceea ce nivelul de dotare al laboratorului, dar şi de inventivitatea
căutăm. Laboratoarele de cercetare sunt pline de observaţii cercetătorului. Tehnologiile moderne pun la îndemână ferestrele cu
acumulate în timp şi inutile pentru că cercetătorii nu şi-au pus orientare unidirecţională (one way screen/window) sau camere
întrebări precise. Or, diferenţa dintre observaţie şi experiment video. Tot atât de eficiente pot fi şi metodele clasice de
constă tocmai din natura (prezenţa) întrebării, în observaţie între- "spionare": o draperie, un paravan, un orificiu în perete ş.a.m.d.
barea rămâne deschisă şi cercetătorul nu cunoaşte răspunsul sau nu Observatorul ascuns oferă posibilitatea unei desfăşurări naturale a
are decât o idee vagă asupra lui. în experiment - din contră - comportamentului mai ales la copii, la persoanele cu handicap
întrebarea devine ipoteză prin care se avansează supoziţia intelectual sau în condiţii de grup. în experimentul de laborator
existenţei unei relaţii între fapte, pe care experimentul îşi cel mai adesea subiectul este solicitat într-o sarcină, are de
propune să o verifice. îndeplinit un consemn şi cercetătorul, adică observatorul trebuie să
În cazul experimentului explorator de tipul "ce se întâmplă fie prezent pentru a urmări modul cum subiectul respectă
dacă..." experimentatorul nu are întrebări precise şi nici consemnul său pentru a-i oferi diferitele secvenţe ale unor sarcini
răspunsuri aşteptate. în acest caz observaţia va avea un rol mai care se derulează în timp. Cel mai adesea cercetătorul trebuie să
important, întrucât ea pare să fie calea pe care vom pune în manipuleze aparate, probe, să consemneze riguros rezultatele
evidenţă modificările induse în mod explorator. ş.a.m.d. în mod normal subiectul acceptă convenţia prezenţei
Dincolo de diferenţele de grad şi de nivel de observatorului ca făcând parte din "joc" şi tocmai absenţa acestuia
complexitate, poate că cea mai relevantă distincţie o oferă 1-ar intriga. Cercetătorul (observatorul) se află într-o relaţie specifică
precizia înregistrării datelor. Observaţia trebuie să se de cooperare din primele etape ale experimentului: selecţia
mulţumească cu proceduri mai puţin riguroase decât cele grupurilor şi a subiecţilor în raport cu etapele experimentului. Practic,
experimentale. In cel mai bun caz, îmbunătăţirile metodologice de la bun început experimentatorul trebuie să se asigure de
sunt consacrate modului în care se poate asigura o mai bună participarea benevolă sau de motivarea (recompensa) participării
subiecţilor, în aceste condiţii prezenţa observatorului este o caracterizaţi prin inteligenţă şi umanism;
condiţie comună pentru toţi subiecţii participanţi şi grija trebuie să se - observatorii care îşi analizează bine prietenii şi
manifeste în ceea ce priveşte conduita experimentatorului, cunoştinţele; aceştia ar avea un temperament artistic şi ar fi mai
personalitatea acestuia, modul egal, neutru-binevoitor de a se puţin sociabili; observatorii care îi analizează mai bine pe străini;
exprima în relaţiile cu toţi participanţii la experiment. ei ar fi foarte inteligenţi, mai dotaţi din punct de vedere artistic, dar
Personalitatea observatorului are un rol important în mai puţin sociabili.
evaluarea, estimarea conduitelor observate, mai ales atunci când se Constatăm că factorul sociabilitate - extroversie pare să
fac referiri la trăsături, manifestări de personalitate, atitudinal- coreleze mai puţin decât firea artistică, introvertă cu spiritul
caracteriale. Observaţia rămâne un demers marcat de subiectivitatea analitic-observativ.
observatorului. Inerent se vor regăsi influenţe care exprimă gradul de similitudine între observator şi observat
experienţa sa, reprezentările sale asupra fenomenului studiat, influenţează acurateţea observaţiei. Se pare că bărbaţii se
atitudinile sale faţă de sexul opus, valorile la care aderă, analizează mai bine între ei decât femeile între ele. Acelaşi lucru
concepţiile, prejudecăţile, stereotipurile sociale ş.a.m.d. Dată este valabil şi pentru cei care aparţin aceleiaşi rase sau aceluiaşi
fiind importanţa acestui factor se impune evidenţierea mediu social. Observatorul are tendinţa de a-1 observa şi judeca
principalelor aspecte care ţin de personalitatea observatorului. pe cel observat prin prisma propriilor sisteme de referinţă asupra
înnăscut-dobândit: avem oare de a face cu un anumit mediului social sau rasei.
potenţial înnăscut sau doar cu abilităţi dobândite de observator ?. nivelul experienţei acumulate pare să fie cel mai important
Problema este deschisă şi nu putem decât să acceptăm că unele factor ce ţine de personalitatea observatorului. Dacă acceptăm că
elemente sunt înnăscute şi ţin de o anume orientare nativă a observatorul este un psiholog, un profesionist, un cercetător,
personalităţii, de o anume deschidere spre lume, oameni. Va fi atunci putem considera că - în virtutea calificării şi a respectării
greu sa afirmăm însă că extrovertul sau introvertul sunt mai mult principiilor deontologiei profesiei - prejudecăţile, stereotipiile,
sau mai puţin înclinaţi spre observaţie. Am spune că mai clişeele, sările subiective vor fi eliminate în cea mai mare măsură şi
importantă este o anume curiozitate epistemică în raport cu ceea ce va rămâne va ţine de nivelul experienţei şi pregătirii
acţiunile celor din jurul nostru. Spiritul de observaţie ca profesionale. Tindem să credem că de la un anumit nivel - problema
aptitudine generală este poate mai important în acest sens. subiectivităţii observaţiei este mai puţin relevantă. In schimb,
J.Piaget şi P.Fraisse (1989) invocă o tipologie a observatorilor importantă va fi calificarea profesională, priceperea, măiestria
propusă de către psihologul american Vernon, care îi împărţea observatorului. Astfel, într-un studiu dedicat valorii diagnostice a
în 3 categorii: metodei biografice (ce implică în mare măsură observaţia clinică)
- observatorii capabili de o foarte fină autoobservaţie,
în selecţia candidaţilor la şcoala de aviaţie s-a demonstrat că
abilităţile diagnostice ale psihologilor experţi se exprimă pe deplin La prima vedere pare simplu să spunem că, prin
abia după cinci ani de experienţă profesională în mediul socio- observaţie, constatăm manifestările comportamentale, conduita
profesional aeronautic (M.Toma, M.Aniţei, 1987). împărtăşim subiectului. Dificultăţile apar atunci când încercăm să analizăm,
convingerea că, dincolo de natura mai puţin riguroasă a metodei, să descriem conduitele sub multiplele faţete în care se pot
dincolo de implicaţiile subiective proprii personalităţii prezenta acestea. Suntem obligaţi la o astfel de analiză şi
observatorului, observaţia poate fi o metodă viabilă în măsura în care prezentare dacă dorim să facem din metoda observaţiei un
este o observaţie calificată condusă cu competenţă de către instrument cât mai riguros de surprindere a variatelor conduite
psihologi profesionişti. ce pot să se manifeste în diferitele împrejurări şi situaţii,
Capacităţile observative trebuie să fie verificate şi validate inclusiv în experimentul de laborator.
sistematic. Verificarea presupune un studiu de fidelitate prin care se Încercând o sistematizare a conduitelor supuse
compară observaţiile făcute de mai mulţi observatori. Validarea observaţiei, V. Ceauşu (1978) le împarte în două mari
poate fi concurentă sau predictivă. Prin validare concurentă se categorii: simptomatica stabilă (înălţimea, greutatea,
lărgimea umerilor, circumferinţa toracică, circumferinţa
confruntă în baza studiului de corelaţie - datele obţinute prin
abdominală, lungimea şi grosimea mâinilor şi picioarelor,
observaţie cu datele obţinute cu ajutorul unor probe care şi-au
circumferinţa şi diametrele craniene etc.) şi simptomatica labilă
dovedit, în studii anterioare, validitatea predictivă. Validitatea
(pantomima, mimica, modificările vegetative, vorbirea).
predictivă presupune considerarea datelor obţinute prin observaţie
ca predictor al unor performanţe (şcolare, profesionale) şi 3.1.5.1. Particularităţile bioconstituţionale
confruntarea lor prin studiul de corelaţie cu datele criteriu care Au fost sistematizate şi integrate în tipologiile biosomatice
reflectă nivelul performanţei reale (şcolare sau profesionale), în la care facem apel, tipologii accesibile intuitiv în baza
ambele cazuri trebuie să obţinem valori semnificative ale observaţiei. Cele mai cunoscute tipologii sunt cele ale lui
coeficienţilor de corelaţie la un prag admisibil de probabilitate a Kretschmer şi Sheldon.
erorii mai mic decât 5%. Acest gen de studii de fidelitate sau 1. Tipologia lui Kretschmer prezintă tipurile picnic,
validitate presupun valorificarea datelor de observaţie prin apelul la astenic, atletic şi displastic. Iată cum descrie celebrul psihiatru
valori numerice, deci modalităţi cât mai riguroase de consemnare a german cele două tipuri pe care le-a studiat în mod aprofundat:
datelor, înainte de a analiza şi descrie modul cum notăm, consemnăm picnicul şi astenicul (după N.Mărgineanu, 1978):
datele observaţiei trebuie să vedem ce anume observăm. Picnicul prezintă spre mijlocul vieţii lui, o structură
corporală scundă, bondoacă şi îndesată, o faţă rotundă şi un ten
3.1.5. Conţinutul observaţiei mai degrabă proaspăt şi fin. Sistemul lor osos este plăpând,
slăbuţ, musculatura moale, iar faţa, gâtul şi trunchiul sunt
acoperite de un strat gros de grăsime. Capul, pieptul şi bazinul nespus de mare; se observă, de asemenea, trăsături
abdomenul sunt largi, umerii apropiaţi, ceea ce dă trunchiului feminine la bărbaţi, trăsături masculine şi lipsă de dezvoltare
forma generală a unui butoi, în cazurile tipice, cutia craniană normală a organelor genitale la femei; în sfârşit, se observă
este joasă, vârful ei prezintă contururi plate, în vreme ce frecvent trăsături hipoplazice, cu o dezvoltare redusă ca talie mică,
partea occipitală este rotunjită, faţa este moale, largă şi rotundă, o stare de regresiune a corpului în întregime sau a unor părţi
cu proporţii verticale, armonioase, mijlocii; diferitele sale părţi luate separat, în special a feţei care prezintă un profil aproape
sunt bine formate, profilul este moale, prezintă o curbură puţin drept, puţin dezvoltat, cu un nas mic, obtuz, puţin reliefat; s-ar
aplecată şi un nas cărnos; conturul frontal al feţei, prezentat în putea spune că toată partea mijlocie a feţei este atinsă de o
mod schematic, are forma unui pentagon sau a unei pajuri mari. în oprire a dezvoltării. Astenicul este înclinat spre inteligenţă
general picnicii au părul suplu, fin, rar, cu o tendinţă puternică abstractă, este nonconformist şi exigent în plan social, cu
spre chelie precoce, în vreme ce barba şi părul de pe corp sunt manifestări afective de tip schizotim, interiorizat, retractil, oscilând
destul de abundente. între iritabilitate şi calm.
Picnicul este înclinat spre inteligenţă concretă, în plan Atleticul este caracterizat foarte sumar prin dezvoltarea
social este un conformist, în plan afectiv oscilează între tristeţe şi importantă a muşchilor, prin umerii mai largi decât bazinul,
veselie, este un ciclotim. prin pieptul dezvoltat şi păros. Alte inferenţe şi relaţii ale
Astenicul are o constituţie verticală, un trunchi atleticului sunt foarte puţin precizate de către Kretschmer.
cilindric, un spaţiu toracic strâns şi lungit, iar umerii apropiaţi. 2. Biotipologia Iui Sheldon este expresia cea mai
Extremităţile şi gâtul apar mai degrabă alungite. Capul prezintă evoluată şi mai rafinată a tipologiilor constituţionale. Pornind
dimensiuni mici, este rotund şi puţin alungit. Oasele şi muşchii de la un număr de 17 variabile supuse observaţiei (spre ex.
sunt subţiri, mici şi slabe. Nasul, lung şi ascuţit, contrastează înălţimea, greutatea, dezvoltarea toracelui şi a capului ş.a.m.d.) şi
puternic cu maxilarul inferior, care este mai degrabă hipoplazic, interpretate sub unghi embriologic, savantul american identifică,
ceea ce face ca bărbia să pară intrată, gata oarecum de fugă, dând prin laborioase cercetări desfăşurate în anii '40, trei tipuri
omului un profil unghiular, pe care, de altfel, îl întâlnim şi la morfologice care corelează cu tipurile psihologice
structuri asemănătoare cu constituţia astenică. Conturul frontal al corespunzătoare. Vom apela la descrierile lui Sheldon (după N.
feţei se apropie, în cazurile bine definite, de forma ovală adunată. Măr-gineanu, 1978).
Pielea are deseori o culoare pală, părul şi sprâncenele sunt Endomorful este caracterizat prin modul său de a apare
abundente, solid plantate şi persistă timp îndelungat, în vreme molatic şi sferic. Corelaţia cu aceste două trăsături este
ce în restul corpului sistemul păros este în general puţin dezvoltat, dezvoltarea sub medie a oaselor şi a muşchilor, precum şi un
întâlnim deseori în această structură corporală bărbaţi cu coeficient scăzut de suprafaţă a corpului. Un atare individ are o
trăsături eunucoide, ca lungimea exagerată a extremităţilor, greutate specifică scăzută şi pluteşte pe apă. Faptul că viscerele
digestive sunt mult dezvoltate şi că elementele funcţionale ale reactivitate nervoasă, sociofobie, dialog social inhibat, reţinere
acestor structuri se dezvoltă din endoderma embrionului vocală, persistenţa în maniere şi deprinderi, somn nervos,
justifică termenul de endomorf. Tipul psihologic corespunzător nevoia de singurătate.
este viscerotonul caracterizat prin dorinţa de odihnă şi relaxare,
nevoia de confort, plăcerea digestiei, dependenţa de aprobarea 3.1.5.2. Conduita expresivă
socială a celorlalţi, somnul adânc, nevoia de a fi consolat de Include manifestările dinamice ale corpului: pantomima,
semeni la necaz etc. mimica, modificările vegetative şi vorbirea. Observaţii
Mezomorful este greu şi rectangular, cu o dezvoltare sistematice, experienţa acumulată au condus la asocieri relativ
superioară a oaselor şi a muşchilor. Corpul mezomorf este stabile între particularităţile conduitei expresive şi anumite
puternic, tare, rezistent la răniri şi bine echipat pentru solicitarea manifestări ale vieţii psihice. Cu alte cuvinte, conduita expresivă
efortului fizic. Atletul, aventurierul, soldatul de meserie poate fi "citită" şi merită să fie descifrată pentru că oferă indici
ilustrează cu precădere acest tip. Coordonatele dominante ale relevanţi asupra vieţii psihice interne.
biotipului derivă în primul rând din mezoderma embrionului de 1. Pantomima se exprimă prin atitudinile corporale, mers
unde şi numele. Tipul psihologic corespunzător este şi gesturi.
somatotonul caracterizat prin atitudinea asertivă, siguranţa în Atitudinile corporale reunesc într-o manieră
afirmare, energia în vorbă şi faptă, nevoia de exerciţiu, particulară (ţinuta) elemente precum: statura şi constituţia
maniera directă, deschisă şi fără reţineri, vocea neinhibată, corporală, forma şi poziţia capului, poziţia trunchiului şi a
proprietatea de a părea mai în vârstă, nevoia de acţiune imediată umerilor, amplasarea mâinilor şi picioarelor, direcţia şi expresia
la necaz etc. privirii. Poziţia generală a corpului este un bun indicator pentru
Ectomorful este dezvoltat linear, în înălţime, fragil, cu trăirea psihică a subiectului în momentul observaţiei. Dincolo de
coşul pieptului turtit şi cu corp în general delicat. Este de obicei infinitele nuanţări putem distinge două atitudini generale
slab şi cu muşchii nedezvoltaţi, în raport cu greutatea sa el are edificatoare: pe de o parte, atitudinea descrisă prin umeri lăsaţi,
cea mai mică suprafaţă, manifestând astfel o precumpănire a trunchi înclinat în faţă, capul plecat, mâinile întinse moi de-a
greutăţii faţă de suprafaţă. Tot în raport cu masa corpului el are lungul corpului poate sugera stare de oboseală sau stare
creierul şi, în general, sistemul nervos cel mai dezvoltat. Pare a depresivă, fie modestie, lipsă de apariţie sau de rezistenţă,
fi dezvoltat mai mult din ţesuturile ectoderme ale embrionului. atitudine defensivă, nivel scăzut al mobilizării energetice, tristeţe;
Din cauza suprafeţei sale mari este cel mai sensibil la contactul pe de altă parte, la polul opus se situează atitudinea descrisă prin
cu mediul extern. Are un corp slab echipat pentru efortul fizic pieptul bombat, capul sus, umerii drepţi, picioarele larg
îndelungat, de competiţie. Tipul psihologic corespunzător este depărtate, mâinile evoluând larg pe lângă corp, ceea ce
cerebrotonul, caracterizat prin reţinere în manifestări şi atitudini, sugerează siguranţă de sine, tendinţă dominatoare, atitudine
"marţială", provocatoare. Pentru o corectă descifrare a meticulozitatea, grija pentru detalii, atenţie mai mate acordată
semnificaţiei diverselor atitudini generale se impune raportarea calităţii în detrimentul vitezei; gesturile oscilante ca viteză şi
lor la situaţia concretă şi corelarea cu alte elemente ale lipsite de precizie exprimă, dincolo de neîndemânare, lipsă de
conduitei. interes pentru activitate, o slabă mobilizare energetică, lipsă de
Mersul poate fi evaluat prin prisma unor indicatori antrenament sau absenţa spiritului practic.
precum viteza, elasticitatea, fermitatea în baza cărora se disting În schimb, gesturile retorice constituie un adevărat
următoarele tipuri: lent şi greoi; lent, nehotărât, timid; rapid, limbaj expresiv, ele însoţesc sau chiar înlocuiesc vorbirea şi
energic, suplu şi ferm. Acestor tipuri de mers li se pot asocia îndeplinesc, la rândul lor funcţii asemănătoare vorbirii: ele
următoarele semnificaţii psihologice: trebuie să comunice, să regleze, să convingă, să influenţeze, să
- mersul lent şi greoi este specific persoanelor cu o suplimenteze, să compenseze. Gesturile retorice pot fi analizate
constituţie astenică, cu temperament flegmatic şi indică o redusă din perspectiva frecvenţei, amplitudinii, energiei, modului de
mobilitate motorie; efectuare. Semnificaţia lor psihologică este foarte bogată şi
- mersul lent, nehotărât, timid pare să fie specific nuanţată, astfel încât o atentă observaţie poate oferi o cantitate
temperamentului melancolic şi exprimă emotivitate, labilitate mare de informaţii relevante. Spre exemplu, gesturile moi, de
emoţională, nesiguranţă; mică amplitudine pot sugera diferite stări cum ar fi: atitudinea
- mersul rapid, energic, suplu şi ferm pare să fie defensivă, teamă, slabă mobilizare energetică, oboseală, stări
caracteristic mai ales temperamentului sangvin, exprimând depresive, indiferenţă, plictiseală, apatie, posibil temperament
energie, echilibru emoţional. Caracterizează persoanele tinere, melancolic; gesturi bogate, ample, impetuoase, largi par să fie
sănătoase, energice, echilibrate. specifice picnicului, colericului şi în parte, sangvinicului şi
Gesturile constituie o sursă bogată de informaţii sugerează stări afective stenice sau hiperstenice de bună
privitoare la dinamica activităţii, forţa, energia, viteza, precizia dispoziţie, veselie, volubilitate, jovialitate, euforie, elan,
acţiunilor implicate.Pot fi gesturi instrumentale legate de înflăcărare pentru o idee sau cauză, dorinţa de a-i antrena, de a-i
exercitarea unor acţiuni precis determinate într-o activitate câştiga pe cei din jur pentru cauza respectivă; gesturile repezi,
profesională, în acest caz indicatori precum viteza şi precizia violente care însoţesc mai ales vorbirea cu ton ridicat denotă
pot oferi indicaţii asupra gradului de îndemânare, dar şi asupra iritabilitate, nevoia de afirmare proprie, de dominare, de exer-
altor particularităţi psihice. Spre exemplu, gesturile rapide, dar citare a autorităţii. Varietatea gesturilor impune interpretarea
imprecise pot sugera hiperexcitabilitate proprie colericului; lor în raport cu situaţia concretă, cu mijloace verbale utilizate şi
gesturile prompte, sigure şi precise sugerează calm, alte caracteristici ale expresivităţii cum ar fi mimica.
stăpânire de sine, încredere în forţele proprii, prezenţă de spirit; 2. Mimica participă amplu la conduita expresivă prin
gesturile lente, dar sigure şi precise pot sugera părţile mobile ale feţei, respectiv ochii, sprâncenele, fruntea,
gura, maxilarele, obrajii, la care se adaugă elementele proprii asupra atitudinii subiectului faţă de situaţia cu care este
fizionomiei: culoarea părului, a feţei, a ochilor, conformaţia confruntat. Spre exemplu, ochii larg deschişi sugerează
feţei, profilul în ansamblu, profilul frunte-nas, profilul nas-gură- naivitate, interes pentru noutate, căutare, înţelegerea noutăţii
bărbie, forma maxilarelor, raporturile dintre partea superioară a informaţiei; ochii întredeschişi sugerează o atitudine de
craniului (frunte, calotă craniană) şi partea inferioară (maxilare). neacceptare, de rezistenţă faţă de informaţiile primite,
Modul cum abordăm aceste particularităţi este suspiciune, tendinţa de a descifra eventualele gânduri ascunse ale
influenţat de o serie de clişee, de reprezentări sau prejudecăţi interlocutorului, tendinţa de a ascunde, de a masca propriile
faţă de care trebuie să fim foarte prudenţi. Spre exemplu, există gânduri sau intenţii, oboseală, stare de plictiseală. Evident că între
tendinţa de a corela conformaţia frunţii cu nivelul de inteligenţă. gradul de deschidere a ochilor şi cantitatea informaţiilor
Deşi studiile riguroase nu au condus la evidenţierea unor receptate se află un raport invers proporţional. Limbajul comun
corelaţii sistematice şi semnificative, totuşi suntem marcaţi -îi apelează la o serie de expresii sugestive pentru rolul acordat
observaţiile noastre - de acest indicator. Un alt clişeu este privirii: "inteligentă", "lucidă" sau "opacă". Cert este că privirea,
corelaţia dintre capacitatea voliţională şi forma bărbiei şi asociată cu celelalte elemente ale mimicii şi fizionomiei poate
maxilarelor. Bărbia pătrată, ferm conturată şi uşor sugera o varietate extrem de largă de trăiri, manifestări, emoţii,
proieminentă, maxilare puternice sunt considerate semne ale stări de la mirare la nedumerire, acceptare, înţelegere,
unei voinţe puternice, ale fermităţii, ambiţiei, perseverenţei. O melancolie, tristeţe, veselie, mânie, severitate ş.a.m.d. Un alt
corelaţie care pare să fie mai bine susţinută de observaţii indicator de evaluare a privirii este direcţia. Astfel, privirea în gol
morfoconstitutionale este cea dintre nivelul de dezvoltare a sugerează nedumerirea, efortul de rememorare; privirea în jos
părţilor superioară şi inferioară a feţei si aspectele raţionale şi sau în lături sugerează atitudine de umilinţă, sentiment al
instinctivo-emoţionale ale conduitei. Tipul cerebro-cranian vinovăţiei, ruşine; privirea în sus, peste capul interlocutorului
prezintă o predominanţă a dezvoltării craniene superioare, cu denotă lipsă de respect pentru acesta; privirea îndreptată ferm
frunte largă, maxilare înguste este astenic sau ectomorf, către interlocutor, susţinând fără dificultate privirea acestuia arată
cerebroton, raţional, logic, rece interiorizat, critic, în schimb, sinceritate, atitudine deschisă, hotărâtă sau asprime, atitudine
tipul viscerocranian prezintă o predominanţă a dezvoltării critică, uneori provocatoare. Mobilitatea privirii poate oferi şi ea
maxilarelor, nări largi, gură mare, bărbie rotundă; aparţine indicaţii interesante. Astfel, mobilitatea excesivă, fuga privirii,
tipului picnic sau endomorf (viscero-ton); dominat de latura pare a fi semnul lipsei de fermitate, tendinţei de a-şi ascunde
instinctiv, visceral, emoţională. gândurile, intenţiile sau chiar sentimentului de culpabilitate; în
3. Privirea constituie componenta cea mai dinamică, mai schimb privirea fixă, imobilă denotă o lipsă de aderenţă, de
expresivă şi mai semnificativă pentru comunicarea non-verbală. contact cu realitatea sau de înfruntare a interlocutorului.
Gradul de deschidere a ochilor este un indicator relevant În aprecierea rolului mimicii observatorul va căuta să
integreze diversele componente ale acesteia într-o abordare verbalizării, respectiv intensitatea, fluenţa, debitul, intonaţia,
unitară care priveşte îndeosebi bogăţia acesteia. O mimică pronunţia. Astfel, intensitatea este un indicator al fondului
săracă sugerează un temperament flegmatic, dar este şi semnul energetic, dar sugerează şi calităţi cum ar fi hotărârea, fermitatea,
unei reduse reactivităţi, chiar al unei anumite inerţii emoţionale şi autoritatea, calmul, încre-dere în sine.
afective; o mimică depresivă însoţită de expresie meditativă sau Fluenţa este un bun indicator al mobilităţii proceselor
de tristeţe sugerează un temperament melancolic sau prezenţa cognitive, al vitezei de conceptualizare şi de ideaţie. Aşa de
unor tulburări, maladii, suferinţe; o mimică excesiv de mobilă exemplu, vorbirea fluentă, continuă, curgătoare exprimă
poate sugera un temperament coleric dacă este însoţită şi de o uşurinţa în găsirea cuvintelor, a termenilor convenabili pentru
gestică amplă şi rapidă, dar, de obicei, indică o anumită inco- exprimarea ideii dorite şi asta presupune rapiditate şi precizie în
notanţă sau instabilitate a echilibrului emoţional. desfăşurarea activităţii cognitive precum şi un tonus
4. Modificările vegetative oferă indicii relevante cu neuropsihic ridicat, în schimb, vorbirea lipsită de fluenţă,
privire la intensitatea, amploarea, durata reacţiilor emoţionale. discontinuă, întreruptă frecvent de pauze sugerează dificultăţi de
Laboratoarele de psihologie dispun de aparatură specializată pentru conceptualizare cu originea într-un tonus neuropsihic scăzut, în
valorificarea acestor indicatori; adesea subiecţii, în timpul desfăşurarea lentă a activităţii psihice, în reactivitatea
efectuării unei sarcini (motorii, cognitive etc) sunt cuplaţi şi la emoţională ridicată ş.a. În ceea ce priveşte debitul sau viteza
poligraf pentru a se prelua pulsul, ritmul respirator, reacţia verbalizării pare să fie mai ales expresia dinamicii
electrodermală ş.a. O parte dintre aceste modificări sunt neuropsihice, a temperamentului, dar ţine şi de gradul de
accesibile şi observaţiei şi pot fi evaluate: ritmul respirator, cunoaştere a obiectului discuţiei, de relaţia afectivă cu
pulsul, reacţiile vaso-motorii şi secretarii (modificările de culoare interlocutorul.
ale feţei, transpiraţia), funcţionalitatea musculaturii etc. Reacţiile Intonaţia prezintă cele mai bogate trimiteri la viaţa psihică
vegetative sunt relevante mai ales pentru trăirile emoţionale şi pentru că ea exprimă capacitatea de exteriorizare în plan social
autocontrolul individului, în funcţie de nivelul de intensitate al a unei largi varietăţi de stări, trăiri, sentimente. Astfel, intonaţia
trăirilor afective modificările vegetative se exprimă fiecare într- bogată în inflexiuni este specifică oamenilor cu un fond afectiv
o manieră specifică. bogat, preocupaţi sa-şi impresioneze interlocutorii, în schimb,
intonaţia plată, monotonă, săracă în inflexiuni arată fie un fond
3.1.5.3. Conduita verbală afectiv sărac, fie anumite dificul-taţi sau inhibiţii în
Include pe de o parte aspectele formale, de expresivitate comportamentul social, în ceea ce priveste pronun-ţia aceasta
proprii limbajului oral şi, pe de altă parte, aspectele de
reflectă o serie de particularităţi neuropsihice, temperamentale dar şi
conţinut, structură, proprii mesajului verbal.
nivelul de cultură generală şi profesională, educaţia vorbirii
Aspectul formal vizează elementele de ordin fizic al
începută în familie şi desăvârşită prin instrucţia şcolară şi relevante cu privire la nivelul atenţiei, implicării cognitive, a
profesională. La o privire mai atentă vom putea distinge componentelor motorii (coordonare, precizie) sau a celor afectiv
următoarele tipuri de pronunţie: pronunţia deosebit de corectă , motivaţionale.
pronunţia corectă, clară, fără afectare, la modul natural, firesc,
pronunţia incorectă, neclară, nemijlocită sau defetuoasă. La mijloc 3.1.6. Protocolul observaţiei
pot fi, în acest caz, tulburări ale vorbirii necorectate la timp,
afecţinu ale aparatului verbo-motor, deficienţe culturale, În faţa unui număr atât de mare de date de observaţie s-ar
putea să rămânem descumpăniţi. Pentru ca observaţia să
precipitare, emotivitate excesivă, oboseală marcată.
servească pe deplin scopurilor cercetării experimentale trebuie să
Aspectul semantic vizează conţinutul, semnificaţia
fie sistematică şi analitică. Pentru a fi eficientă observaţia trebuie
conduitei verbale şi are în vedere structura vocabularului,
să răspundă unor întrebări precise, să se subordoneze ipotezelor
cantitatea de informaţie, nivelul de abstractizare a termenilor,
experimentului, temei de cercetare. Este absurd să ne propunem
adecvarea lor la conţinutul comunicării, coerenţa în judecăţi şi
observarea tuturor conduitelor posibile pe care un om le poate
raţionamente, plasticitatea şi expresivitatea termenilor utilizaţi. oferi. Ne vom orienta asupra acelor conduite relevante,
Interpretarea acestor particularităţi trebuie să fie realizată în semnificative în raport cu subiectul investigaţiei. Observaţia
strânsă legătură cu contextul observaţiei, cu sarcina subiectului, cu trebuie să aducă acel surplus de date edificatoare care să
profesia, preocupările, nivelul de cultură generală. completeze în mod fericit datele obţinute prin măsurătorile
specifice ale variabilei dependente.
3.1.5.4. Conduita reflexivă
După elaborarea proiectului experimental trebuie să
Vizează îndeosebi conduitele care reflectă poziţia,
precizăm şi câmpul observaţiei prin elaborarea unei liste a
atitudinea subiectului faţă de situaţia experimentală, faţă de
conduitelor care se cuvin a fi observate în experimentul
sarcina dată, faţă de experimentator. Atitudinea faţă de situaţia
respectiv. Apoi, pentru fiecare conduită în parte trebuie să
experimentală poate fi de cooperare, participare motivată, cu
interes, curiozitate sau dimpotrivă dezinteres, lipsă de implicare, precizăm sistemul de notare, de consemnare a datelor
plictiseală. Atitudinea faţă de sarcină poate fi caracterizată la fel observaţiei. Este de dorit să utilizăm - pe cât posibil -scale de
prin nivelul de interes, implicare, cooperare, participare, încredere evaluare cu trepte de 3,5,7 puncte prin care să definim inten-
în forţele proprii, atitudinea faţă de succes sau faţă de eşec sitatea manifestărilor. Se pot utiliza adjective sau adverbe prin
(modul de atribuire a succesului sau eşecului). Atitudinea faţă de care se descrie intensitatea (foarte puternic până la foarte slab)
experimentator (dacă acesta este prezent) vizează deferenta, sau frecvenţa (foarte frecvent până la foarte rar, adesea până la
politeţea, comunicarea, dialogul, cooperarea. Conduită deloc). Unele manifestări nu permit decât evaluări dihotomice prin
generală în timpul efectuării unor sarcini poate oferi indicii care se consemnează prezenţa sau absenţa, altele solicită
descrieri mai amănunţite. ponentă trebuie să prezinte un sistem clar de consemnare
În concluziile experimentului observaţia va trebui să fie înscris în fişa de observaţie. De asemenea, fişa de
structurată şi în raport cu momentele acestuia: momentul iniţial al observaţie trebuie să conţină un spaţiu aparte dedicat
primului contact între subiect şi situaţia experimentală, momentul unor observaţii curente, specifice subiectului în cauză,
instructajului, momentul efectuării sarcinii, momentul încheierii dar şi consemnării, evaluării primare cu caracter
experimentului. Pentru fiecare dintre aceste momente trebuie sintetic.
construită lista de conduite supuse observaţiei întrucât unele Experimentul este precedat de o pre-testare prin care se
conduite sunt relevante doar la început, altele doar în faza de verifică acurateţea modelului experimental, în acest moment
instructaj ş.a.m.d. observaţia este extrem de importantă, ea permiţând sesizarea unor
Alcătuirea unei fişe de observaţie se impune pentru a inadvertenţe, erori, deficienţe sau lipsuri, în acelaşi timp pre-
facilita consemnarea rapidă si eficientă a datelor de observaţie. Nu testarea trebuie să se aplice şi protocolului, fisei de observaţie în
există un model standard al acestei fişe, oricum conţinutul scopul corectării, completării sau restructurării acesteia.
acesteia trebuie să fie particularizat în raport cu natura
experimentului şi cu momentele desfăşurării acestuia, în 3.1.7. Aspecte particulare ale observaţiei
principiu fişa de observaţie trebuie să conţină următoarele
După cum se vede, observaţia este o sursă extrem de
secvenţe:
bogată de informaţii. De aici provine însă şi un anumit risc: nu
• datele paşaportale ale subiectului: nume, sex, vârstă,
toate datele de observaţie sunt în egală măsură relevante, în timp
nivel de pregătire şi alte elemente de identificare
ce unele sunt semnificative, dezvăluie trăsături definitorii, altele
specifice utilizate de către experimentator; (mai ales cele bazate pe manifestări accidentale) sunt în mare
• date privitoare la particularităţile concrete ale situaţiei
măsură lipsite de semnificaţie. O corectă delimitare este dificil
experimentale: data, ora, ambianţa, locul de desfăşurare, de realizat pentru că ar presupune aplicarea metodei pe o
durata observaţiei, numărul de observaori, tipul de durată mai lungă şi sistematic; în plus observaţia presupune şi
observaţie, tipul de observator, numărul de subiecţi oarecare intuiţie, chiar un anumit talent.
observaţi. Se impune abordarea unor dificultăţi şi probleme
• conţinutul observaţiei: tipul constituţional, tipul specifice în utilizarea metodei observaţiei. Observaţia este, sub
temperamental, conduita expresivă (pantomima, mimica, aspect psihologic, o activitate perceptivă, porneşte de la
modificările vegetative), conduita verbală, conduita perceperea unui eveniment, a unei situaţii, fenomen sau
reflexivă (componente senzorial-percep-tive, cognitive, conduite. Dacă vom defini percepţia ca proces psihic de
mnezice, atenţia, motivaţia, atitudinile). Fiecare com- interpretare a informaţiei senzoriale şi constituire a unei imagini
cu sens asupra obiectelor şi fenomenelor cu care suntem în recepta şi interpreta informaţii care provin simultan de la mai
contact nemijlocit, atunci va trebui să acceptăm că - inerent - se multe canale senzoriale. Această deficienţă poate fi comparată
produce un filtraj, o selecţie după variate criterii. Nu percepem, doar prin apelul la tehnici suplimentare de fixare a informaţiei:
nu sesizăm, nu putem observa totul, selecţia este o dimensiune cinema, foto, audio, video. La aceste dificultăţi se adaugă durata
legică, un mecanism funcţional intrinsec al oricărei observaţii. observaţiei. Atunci când se impune o observaţie de lungă durata
Orice manual de psihologie inventariază o bogată listă de factori observatorul poate fi suplinit satisfăcător prin mijloace tehnice,
ai selectivităţii. Astfel încât datele observaţiei vor fi selectate şi care ne oferă - în plus - posibilitatea redării rapide într-un timp
interpretate inerent subiectiv; nu vom putea elimina nota de scurt, a observaţiilor efectuate.
subiectivitate atâta vreme cât observaţia este realizată de către un Dacă aceste dificultăţi pot fi preîntâmpinate prin
om asupra altor oameni. antrenament şi utilizarea unor mijloace tehnice suplimentare,
În măsura în care observaţia ştiinţifică presupune tindem să credem că cele mai mari dificultăţi provin din stilul
căutarea răspunsului la o întrebare, ea generează o atitudine cognitiv-decizional al observatorulu, în actul observaţiei
favorabilă surprinderii faptelor semnificative, în schimb, o observatorul se implică prin cunoştinţele, reprezentările,
atitudine mai puţin orientată, focalizată, creează riscul apariţiei teoriile sale asupra oamenilor şi manifestărilor acestora.
apariţiei unor interpretări personale a unor indici ambigui, într- Pericolul cel mai mare îl constituie - după părerea noastră -
un studiu asupra utilizării metodei observaţiei într-o situaţie fenomenul încrederii absolute, necritice, în propriile
standardizată, M.Reuchlin (1950, 1992) a solicitat ca doi cunoştinţe, astfel încât, după primul contact cu situaţia, cu
observatori independenţi să observe comportamentul verbal şi subiectul, observatorul tinde să-şi formeze o imagine, o
motor al unor subiecţi care avea de rezolvat un test de reprezentare asupra subiectului observat şi va tinde să acorde
inteligenţă concretă (cuburile Kohs). Anterior, într-o pretestare s-a încredere absolută acesteia dincolo de orice informaţii ulterioare.
elaborat o listă a comportamentelor posibile verbale şi motorii ce Cu alte cuvinte, există riscul ca observaţiile ulterioare să sufere un
pot să se manifeste în cursul rezolvării testului. Lista cuprinde proces de "aducere la numitorul comun" al primei impresii.
24 de manifestări ce trebuiau să fie notate cât mai fidel de către Psihologii tind să aibă o încredere oarbă în intuiţiile lor izvorâte
observatori pe măsură ce acestea se developau. Comparaţia din primele observaţii şi bazate pe teoriile lor asupra feno-
celor două protocoale de observaţie a scos la iveală diferenţe menulu studiat. Este sugestivă, în acest sens, analiza întreprinsă
semnificative între cei doi observatori. Astfel, în şase dintre cele de către S.Oskamp (1986). El analizează dinamica relaţiei dintre
24 de trăsături frecvenţele observate erau în mod semnificativ nivelul de încredere asupra evaluărilor realizate de către
diferite pentru că unul dintre observatori neglija în mod psihologii practicieni asupra diferitelor probleme psihologice şi
sistematic reacţiile verbale. nivelul de acurateţe al acestora. Un grup de psihologi a primit un
O altă dificultate ţine de capacităţile noastre limitate de a număr de cazuri spre analiză. Informaţia despre fiecare caz li s-a
prezentat în etape. Rezultatele arată că, la un anumit punct în reveni într-un capitol aparte, dar este sugestiv să amintim aici
procesul de obţinere a informaţiilor, acurateţea evaluărilor exemplul citat de către Mc Buraey (1983) al unei cercetări obser-
atinge un plafon dincolo de care nu mai creşte şi acumularea de vaţionale în care s-au încălcat principiile etice (Holden, 1979).
noi observaţii nu mai modifică estimările iniţiale. Mai mult, pe Un cercetător a simulat că este homosexual pentru a
măsură ce se adaugă noi informaţii, încrederea în corecti- studia comportamentul homosexualilor, câştigându-le
tudinea primelor observaţii tinde să crească, astfel încât ultimele încrederea. Apoi a reuşit să le afle identitatea şi s-a alăturat
informaţii (chiar dacă sunt nerelevante sau ciudate) par să unei echipe de asistenţi sociali implicându-se în investigarea
servească mai mult la confirmarea primelor impresii (citat din lor. Deşi nu a dezvăluit identitatea subiecţilor şi concluziile
C.Zamfir, 1990, p. 117). In legătură cu prezenţa observatorului, studiului erau în favoarea lor, cercetătorul a obţinut datele, sub
D.Mc.Bumey (1983) semnalează următoarele probleme: în false pretexte expunând persoanele respective riscului violării
primul rând avertizează asupra modificării inerente a intimităţii, fără a le cere acordul explicit.
comportamentului membrilor grupului prin prezenţa Dincolo de aceste dificultăţi şi probleme, dincolo de
observatorului. Se sugerează un raport invers proporţional între posibilele dezavantaje care ţin de subiectivitate, de implicarea
mărimea grupului şi amplitudinea efectelor prezenţei personalităţii observatorului, de prezenţa acestuia sau de
observatorului. Se impune aici o precizare legată de observaţia dificultatea asigurării exigenţelor de fidelitate şi validitate,
în condiţiile experimentului de laborator, în acest caz prezenţa metoda observaţiei are o serie de avantaje certe, în primul
observatorului (cercetătorului) este obligatorie (în cele mai multe rând, furnizează o mare cantitate de informaţie prin corelarea cu
situaţii) şi ea constituie o variabilă intermediară ce trebuie să fie datele deja existente în domeniul respectiv, ceea ce poate
supusă controlului. Prezenţa acestuia egalizează condiţiile conduce la rezultate neaşteptate care pot deschide noi orizonturi
pentru toţi participanţii la experiment. Observatorul este cercetării. Apoi, metoda ne informează nu numai despre ceea ce
obligat să se manifeste discret şi egal cu toţi subiecţii, se întâmplă într-un moment dat ci şi cu privire la subiecţii
intervenţiile sale trebuie să fie precis marcate, atitudinile sale implicaţi sau la contextul experimentului. Observaţia poate să
trebuie să se circumscrie unei poziţii neutru-binevoitoare. O acceadă la fenomene ascunse, ambigui şi neaccesibile
altă problemă asupra căreia insistă autorul citat ţine de etică. experimentului. Sunt manifestări sociale cu o încărcătură
Observatorul participant constituie un atac la intimitate. Sunt psihologică excepţională (nunţi, petreceri, întruniri politice,
opinii pro şi contra, dar tindem să credem că dacă psihologii nu sportive) care nu pot fi reproduse în laborator dar sunt
se implică în calitate de observatori participanţi aceasta ar accesibile observaţiei. Un avantaj sau beneficiu al metodei
împiedica aplicarea metodelor de cunoaştere psihologică asupra observaţiei asupra căruia dorim să insistăm în încheierea
unor importante probleme sociale. Asupra aspectelor de ordin acestui capitol îl priveşte chiar pe experimentator (psiholog).
etic ale experimentatorului psihologic pe subiecţi umani vom Observaţia constituie poate cel mai accesibil mod de validare a
calităţilor noastre profesionale. Trebuie să recunoaştem că cei extins la nivelul întregi populaţii din care au fost aleşi subiecţii.
mai mulţi dintre oamenii care aleg profesia de psiholog nu o fac Fără un astfel de proiect prealabil, riscăm ca experimentul
pentru că ar fi anumiţi de dorinţa de a "ajuta" oamenii, ci, mai nostru să nu fie bine realizat (ne referim mai ales la
curând, din dorinţa secretă şi adesea neconştientizată de a reuşi experimentul de laborator).
să "citească" oamenii, adică să fie capabili să emită spontan
judecăţi profunde, definitorii şi predictive asupra 3.2.1. Alegerea problemei
comportamentului acestora. Interesant este că şi oamenii "naivi",
neprofesionişti au aceleaşi aşteptări din partea psihologilor; ei Adesea studenţii se neliniştesc atunci când se văd nevoiţi să
se aşteaptă să rămână descoperiţi, fără nici un "secret" în faţa aleagă o problemă pentru cursul de psihologie experimentală si
psihologului care, din prima clipă îi va "citi" dintr-o privire se întreabă cum reuşesc să găsească proiectul corespunzător
(adică îi va observa rapid şi eficient în constantele lor asupra căruia să se aplece timp de un semestru ? Ideile se găsesc
comportamentale). Dincolo de faptul că psihologul se înarmează în multe locuri posibile. Cursurile anterioare de psihologie au
cu cunoştinţe şi instrumente proprii cunoaşterii ştiinţifice, el este acoperit probabil subiecte care 1-au interesat în mod special;
mereu provocat să-şi dea măsura intuiţiilor, simţului fin majoritatea cărţilor şi cursurilor de psihologie conţin elemente de
discriminativ în observarea conduitelor umane. Or, observaţia probleme nerezolvate şi sugestii pentru o cercetare ulterioară.
constituie cel mai bun mijloc pentru antrenarea acestor capacităţi. Observaţia zilnică este o altă sursa a problemelor de cercetare.
Confruntarea permanentă a intuiţiilor şi observaţiilor noastre cu Lista surselor este, probabil, nesfârşită, şi include posibilităţi ca
alte rezultate obţinute prin instrumentele validate şi verificate articolele de ziar şi căminul studenţesc. O sursă importantă este
constituie o cale sigură de îmbunătăţire a performanţelor noastre profesorul sau asistentul dumneavoastră. Acesta se gândeşte la
profesionale. cercetare de ani de zile şi este în stare să răspundă la o ide cu mai
multe sugestii sau referinţe, în virtutea cunoştinţelor în domeniu,
3.2. Experimentul el poate da sfaturi utile. Problema ne poate fi oferită şi prin
observaţii empirice pe care le facem faţă de cea ce se întâmplă în
În general, scopul efectuării unui experiment este jur. Cercetătorul este o persoană curioasă care pune întrebări
reprezentat de adunarea unor date referitoare la o anumită realităţii. El nu acceptă realitatea cum este ea dată, ci se întreabă
problemă care ne interesează. Dar această colectare de date nu de ce se constată anumite manifestări comportamentale, de ce
este făcută la întâmplare, ci urmează un anumit tipar bine stabilit reacţionăm diferit la aceeaşi situaţie.
care ne ajută la realizarea unui experiment valid din toate Problema poate să se ivească şi din studiile ştiinţifice care
punctele de vedere, astfel încât rezultatele obţinute să aibă o ne pot sugera o anumită temă. Problema poate să fie impusă din
valoare ştiinţifică, iar conţinutul concluziilor obţinute să poată fi exterior (de profesorul de psihologie experimentală) şi este
debutul oricărei investigaţii ştiinţifice. abia urmează a fi testate şi rezultate contradictorii care urmează
a fi rezolvate. Acest lucru vă poate da o ide asupra proprului
3.2.2. Trecerea în revistă a lucrărilor de referinţă dumneavoastră studiu.
Aşadar, trebuie reţinut faptul că un cercetător nu poate
Dacă alegeţi o problemă sugerată de profesorul trece direct la aplicare atunci când studiază un comportament.
dumneavoastră, fără îndoială că el vă va sugera şi lucrările de Deşi literatura poate părea copleşitoare, este mult mai interesant
referinţă cu care să începeţi studierea literaturii în domeniu. Dacă şi mai realizabil un experiment atunci când ne formulăm în
alegeţi subiectul singuri, puteţi să începeţi cu referinţe din minte o întrebare specifică cercetării. Fiecare domeniu al
manualele studiate, în caz contrar, veţi fi nevoiţi să începeţi prin psihologiei (socială, cognitivă, a vârstelor sau psihopatologică)
a căuta cea ce vă trebuie prin biblioteci. Cărţile şi tratatele ar prezintă o arie largă de date, terminologie, ipoteze şi teorii
trebui să vă asigure accesul la literatura de care aveţi nevoie. stabilite. De asemenea, putem găsi proceduri de cercetare
Răsfoiţi cât mai multe din cărţile şi revistele ştiinţifice stabilite care înlesnesc realizarea studiului.
disponibile ca să aveţi o idee de ansamblu asupra subiectului,
pentru a avea o idee despre amploarea cunoştinţelor în domeniu. 3.2.3. Obiectivul cercetării
După ce aţi identificat majoritatea articolelor-cheie în domeniul
dumneavoastră, daţi atenţie maximă introducerilor articolelor: ce Până aici aţi abordat o problemă de cercetare generală. De
se ştia în momentul când autorii şi-au început lucrarea, care sunt exemplu, de ce grupurile mici eşuează în a-şi exprima opiniile
teoriile majore, care sunt problemele majore rămase proprii în legătură cu o anumită problemă ? Aţi dezvoltat câteva
nerezolvate ? Citind lucrările de referinţă din domeniul idei şi vă simţiţi pregătiţi să le testaţi. Trebuie să îngustaţi
dumneavoastră, veţi descoperi că anumite experimente sunt domeniul de cercetare la o chestiune specifică ce poate fi testată.
considerate ca fiind experimente - cheie în respectivul domeniu. Veţi dori, poate, să testaţi idea că oamenii, în grupuri mici, se
După această trecere iniţială în revistă, puteţi începe să vă simt mai puţin curajoşi în exprimarea opiniilor proprii. Aceasta
concentraţi asupra metodelor experimentelor - cheie. Care sunt va fi ipoteza dumneavoastră care este o pre-dicţie specifică a
calităţile şi defectele lor ? Amintiţi-vă că şi cei mai bine pregătiţi unei relaţii dintre variabile. Puteţi presupune că, pe măsură ce
cercetători pot face greşeli şi pot trece cu vederea, uneori, chestiuni grupul se lărgeşte, membri lui au mai mult curaj, exprimând astfel
importante. Unele dintre aceste chestiuni vor fi evidenţiate de alţi ceea ce simt.
autori; la altele vă puteţi gândi şi dumneavoastră. Nu toate Restul procesului experimental nu va fi decât un test
experimentele sunt egale. Faptul de a fi publicate în revistele de empiric al ipotezei. Este esenţial ca ipoteza să fie cât se poate
specialitate importante nu le conferă calitatea de a fi perfecte. de specifică, în ipoteza legată de mărimea şi curajul grupului,
Veţi constata că există şi probleme nerezolvate şi teorii care credeţi că subiecţii vor simţi un interes mai mic faţă de
exprimarea propriilor opinii sau credeţi că se simt la fel de bază implicate în comportament şi în procesele pe care acestea
interesaţi şi consideră că altcineva va face ceva ? Cu cât sunteţi le impun. Studiul constructelor se face indirect, observând
mai riguroşi în formularea ipotezei, cu atât mai bine puteţi aspectele lumii reale care considerăm că le-ar reflecta. Apoi se
concepe un test concludent şi direct. Dacă ipoteza este vagă, fac raţionamente despre constructe şi modul în care acestea
experimentul va fi, probabil, greu de interpretat. Când ipoteza operează în natură pentru a determina comportamentul. Prin
este exprimată în termeni vagi, apare tendinţa de a dezvolta un urmare, conducând cercetarea trebuie să definim fiecare
proiect de tip "chiuveta de bucătărie" în care să arunci orice fel construct ipotetic în termenii unui eveniment specific măsurabil
de variabilă care ar putea avea legătură cu fenomenul. Pe ce reflectă constructul.
măsură ce dezvoltaţi ipoteza şi trasaţi experimentul, trebuie să
vă întrebaţi conţinu: "Ce doresc să găsesc de fapt". Toate 3.2.5. Stabilirea variabilelor
eforturile trebuie direcţionale către această întrebare şi trebuie să
aveţi grijă să suprimaţi întrebările suplimentare din experiment Introducerea variabilelor reprezintă momentul-cheie al
dacă preţul răspunsului lor este neglijabil. oricărei cercetări. Dacă formulăm corect variabilele, atunci şi
ipotezele vor fi formulate corect, deci şi demersul experimental
3.2.4. Identificarea constructelor ipotetice va fi corect. Alegem mai întâi variabila dependentă şi, pe calea
inversă, identificăm variabila independentă. Astfel, avem un
În scopul declanşării unei investigaţii, trebuie să decidem demers deductiv de inferenţă (de la efect la cauză).
ce înţelegem prin conceptele pe care ne bazăm cercetarea. De
În cercetarea psihologică, variabila reprezintă orice
exemplu, conceptele de învăţare, percepţie, memorie, gândire,
aspect măsurabil al unui comportament sau influenţă asupra
motivaţie sau inteligenţă sunt termeni generali ce se referă la o
comportamentului care se poate schimba. Măsurând o variabila,
varietate largă de reacţii, judecăţi şi comportamente pe care
obţinem rezultate, iar rezultatele constituie apoi datele problemei
oameni le exteriorizează. Pentru că reprezintă idei generale pe
care se bazează "construcţia" experimentului, aceşti termeni se studiului nostru. Variabila poate fi o acţiune fizică sau o reacţie
numesc constructe ipotetice. Un construct ipotetic este un fiziologică. O variabilă care este o influenţă măsurabilă asupra
concept abstract folosit într-o manieră teoretică particulară pentru comportamentului poate fi o caracteristică a subiecţilor, a
a descrie diferite comportamente în conformitate cu trăsăturile situaţiei sau a stimulilor la care subiecţii trebuie să răspundă.
şi cauzele lor de bază. Este o ide care ne permite să descriem, să Identificând variabilele specifice ce reflectă un construct ipotetic,
organizăm, să rezumăm şi să comunicăm interpretările definim constructul folosind termeni concreţi şi măsurabili.
comportamentelor concrete. Aceasta ne permite să reducem complexitatea
Scopul oamenilor de ştiinţă este de a înţelege constructele de comportamentului, în timp ce obţinem simultan evidenţa
empirică pe care oricine altcineva o poate deduce şi interpreta. raport de cauzalitate între variabila independentă şi variabila
Când selectăm variabilele pentru studiu considerăm, în dependentă. Structura formală a ipotezei presupune integrarea
primul rând, variabilele multiple ce pot reflecta constructele într-o propoziţie de tip cauză-efect a celor două variabile şi
noastre. Odată ce am făcut acest lucru, selectăm variabilele anticiparea mărimii efectului scontat.
specifice care vor fi examinate pentru a răspunde la întrebarea Exemplu: Dimensiunea grupului (numărul de persoane)
cercetării originale. condiţionează curajul în manifestarea opiniilor. Anticipăm că în
grupurile mari curajul exprimării opiniilor este mai puternic
3.2.6. Crearea definiţiilor operaţionale. manifestat decât în grupurile mici.
La începutul oricărui studiu trebuie să luăm în
considerare contextul general în care survine comportamentul.
Chiar după selectarea unei variabile, ne confruntăm cu o
Folosind cunoştinţele de psihologie şi unele ce ţin de simţul
varietate de căi în care aceasta este măsurată. In final, trebuie să
comun, încercăm să identificăm toţi factorii care pot influenţa
ne opirm la o singură modalitate. O definiţie operaţională
comportamentul şi observaţiile asupra lui. Această abordare nu
precizează o variabilă prin operaţiile necesare pentru măsurarea
numai că produce numeroase idei pentru studiul specific, dar ne
ei. Cercetătorii folosesc definiţiile operaţionale pentru a indica permite, să întrevedem potenţialele probleme ale proiectului.
exact ceea ce vor să spună când pun în discuţie orice aspect al
unui comportament sau al unei situaţii. Traducând constructele 3.2.7.2. Formularea ipotezei
ipotetice în definiţii operaţionale specifice ale variabilelor, În general, ipoteza izvorăşte din observarea faptelor şi
cercetătorii încearcă să atingă scopul ştiinţific al observaţiilor reprezintă o proiecţie raţională, anticipativă, predictivă asupra
empirice, obiective, sistematice şi controlate. probabilităţii existenţei unei relaţii între aceste fapte. După cum
arăta P. FRAISSE (1975), ipoteza reprezintă momentul creator al
3.2.7. Stabilirea şi formularea ipotezei raţionamentului experimental. Ipoteza poate fi generată inductiv
(ca rezultat al observaţiei) şi deductiv (ca rezultat al implicării
Cheia dezvoltării unei ipoteze se bazează pe capacitatea unor relaţii, legi şi principii generale).
propriei noastre experienţe în recunoaşterea principiilor O ipoteză este o explicaţie formală despre un
psihologice generale pe care le reflectă şi, de acea, ipoteza comportament care defineşte scopurile unui studiu. Ea este, în
noastră raţională se hrăneşte din cercetarea anterioară şi teorii. esenţă, o tentativă de a găsi caracteristicile unui comportament
care, de obicei, este legat de alte comportamente sau influenţe.
3.2.7.1. Stabilirea ipotezei Exista două tipuri generale de ipoteze, în conformitate cu
Presupune stabilirea ipotezei presupune stabilirea unui ţelurile explicaţiei şi controlului cauzelor comportamentului: pe
de-o parte, putem crea o ipoteză cauzală care încearcă să explice ştiinţific. O ipoteză valoroasă este, în general, considerată a fi
o influenţă particulară asupra comportamentului sau cauzele unui una care este precis formulată, raţională şi economicos asociată
comportament; pe de altă parte, putem crea o ipoteza descriptivă, la înţelegerea noastră, la un larg şir de comportamente, şi care
care încearcă să descrie un comportament în termenii poate fi testată şi verificată în multe situaţii.
caracteristicilor sale sau ale unei situaţii în care se produce. O O sursă importantă a ipotezelor sunt opiniile noastre,
ipoteză descriptivă identifică atributele comportamentului şi ne observaţiile sau experimentele. O a doua sursă este existenţa
permite să prezicem când acesta se va produce. Ipoteza cercetării înseşi. Teoriile sunt o altă sursă forte bogată. O teorie
descriptivă nu încearcă să identifice cauzele unui compor- este un set logic organizat de propuneri care definesc, explică,
tament, ci stabileşte faptul că anumite comportamente se produc şi organizează şi realizează cunoştinţele noastre despre
pot fi observate şi măsurate, oferind un ţel general şi o direcţie comportament. O teorie uzează de concepte abstracte astei încât
observaţiilor noastre. să se poată aplica la un număr mare de manifestări.
Teoreticienii pot dezvolta o teorie, începând în principal
3.2.7.3. Criterii pentru o ipoteză stiinţifică cu ideile certe şi conceptele pentru care există dovezi ştinţifice
O ipoteză trebuie să reflecte presupunerile noastre cât de mici. Teoria arată apoi o direcţie pentru dovezile căutate de
despre legitimitatea şi inteligibilitatea naturii. Dacă nu, atunci către cercetători. Sau, teoreticienii pot dezvolta o teorie după
ipoteza nu este ştiinţifică, iar descripţia naturii pe care o dovezile substanţiale care au fost strânse, dovedind o cale de
conţine, ca şi evidenţele pe care se sprijină, nu sunt ştiinţific organizare a diverselor constatări. Astfel, cercetătorii propun o
acceptabile. în primul rând, o ipoteză trebuie să fie atât testabilă ipoteză specifică, o testează într-un studiu de cercetare şi apoi
(putem produce un test, o ipoteză), cât şi falsificabilă aplică rezultatele studiului asupra conceptelor teoretice şi pot
(experimentul poate arăta că ipoteza este incorectă). Ipoteza aduce corecturi temei. Apoi, de la tema modificată, cercetătorii
trebuie să fie precisă, iar dovada va fi furnizată de o situaţie foarte dezvoltă ipoteze adiţionale care, după testare, sunt folosite pentru
specifică de cercetare unde ipoteza nu merge dincolo de această viitoarea modificare a teoriei.
dovadă. Pentru a fi inteligibilă, o ipoteză trebuie să fie, de În fine, o altă sursă a ipotezei este un model. Un model
asemenea, raţională (trebuie să fie, eventual, adevărată, să ne este o descriere generalizată şi ipotetică, ce explică prin analogie
ofere ceea ce noi deja ştim despre legile comportamentului) şi procesele, fundamentând un set de comportamente comun, în
economicoasă (ipoteza trebuie să fie încorporată în modul nostru timp ce o teorie justifică largi şi abstracte componente ale
de a înţelege comportamentul, astfel încât ea ar trebui să ceară o comportamentului, un model denumeşte concret despre cum
explicaţie cât mai simplă). operează aceste concepte. Aceasta denumeşte un mod pentru a
O ipoteză poate avea numai un succes limitat în discuta şi înţelege componentele unui comportament, în acelaşi
îndeplinirea acestor cerinţe. Gradul de succes este o cale de a fel în care modelul aeroplanului ne arată un mod de a discuta şi
determina dacă o ipoteză este valoroasă din punct de vedere
înţelege componentele unui aeroplan real. Un model generală. Oricum, trebuie stabilite anumite principii. Analiza
psihologic, de obicei, implică o hartă, o diagramă a proceselor literaturii de specialitate va releva sarcinile, aparatura, subiecţii
psihologice reale. standard, etc., care sunt în general folosite în studierea unei
După elaborare ipoteza este verificată experimental prin anumite probleme. Din motive practice şi teoretice, trebuie
modelarea variabilelor pe care le implică şi este probată statistic urmată procedura standard cât mai aproape posibil, şi să deviem
prin prelucrarea rezultatelor obţinut, în mod obişnuit, ipoteza numai acolo unde este neapărat necesar.
porneşte de la afirmarea existenţei unei diferenţe semnificative Pe de altă parte, putem consideră că o sarcină diferită, de
din punct de vedere statistic între variabilele dependente ale exemplu, poate fi mai potrivită. Cea ce vrem să aflăm poate
unor grupuri de subiecţi ca urmare a modificării condiţiei de dicta multe dintre aceste alegeri. Amintiţi-va discuţia despre
stimulare. punerea la punct a cercetării ca o pregătire. Se va face alegerea
În cazul în care unul şi acelaşi grup este supus la două subiecţilor, aparaturii, şi aşa mai departe, având în minte
condiţii, ipoteza porneşte de la afirmarea existentei unei următoarea întrebare: ce alternativă permite cel mai sensibil test
diferenţe între variabilele dependente ale aceluiaşi grup de al ipotezei ? Mai presus de orice, trebuie să alegem un plan care
subiecţi ca urmare a modificării variabilei independente, în ne va aduce date ce pot fi analizate statistic.
aceste condiţii, acelaşi grup este considerat ca două grupuri:
grup martor (momentul 1) şi grup experimental (momentul 2). 3.2.8.1. Metode descriptive
Afirmarea acestor diferente trebuie demonstrată statistic pentru a Într-o ipoteză descriptivă, aşa cum am observat,
infirma ipoteza de nul, aceasta susţinând că nu există diferenţe identificăm caracteristicile unui comportament sau ale unei
semnificative între grupuri, considerând că rezultatele obţinute situaţii în care se manifestă astfel încât putem prezice sau
se datorează întâmplării. Diversele teste de semnificaţie ne ajută descrie comportamentul. Ipoteza descriptivă o testăm prin
să verificăm ipoteza experimentală şi să respingem ipoteza de utilizarea metodelor descriptive sau nonexperimentale. Logica
nul. este următoarea: dacă ipoteza este corect,. atunci când
observăm comportamentul ar trebui să observăm, de asemenea,
caracteristicile prezise ale comportamentului subiectului sau
3.2.8. Alegerea metodei
situaţiei pe care le-am presupus. Aceste metode presupun un
Acum că aveţi o problemă pe care doriţi să o investigaţi, studiu de corelaţie în care cercetătorul măsoară două aspecte ale
vă confruntaţi cu mai multe decizii: ce fel de subiecţi, ce comportamentului, determinând apoi măsura în care cele două
metode, ce aparatură, ce fel şi ce valori ale variabilelor sunt asociate sau corelate.
independente trebuiesc utilizate pentru buna desfăşurare a
3.2.8.2. Alegerea valorilor stimulilor
cercetării ? Trebuie să tratăm aceste probleme într-o manieră
Multe experimente implică numai două condiţii, ca 3.2.8.3. Selecţia subiecţilor
prezenţa sau absenţa unei variabile. In alte experimente, Comportamentul pe care îl alegem spre a fi studiat este
numărul condiţiilor este strict limitat de considerente practice determinat, în primul rând, de subiectul pe care-1 găsim
sau teoretice. Ne vom referi la experimentele care cer mai interesant (un animal, un copil, un student etc.). Se crează o
multe condiţii de stimulare în interiorul grupului. Se cer a fi ipoteză despre un comportament interesant pe care am dori să-1
respectate câteva reguli: testăm, după care se trece la realizarea studiului în vederea
a) stimulii trebuie să acopere cât se poate de mult din sfera confirmării (sau infirmării) acestei ipoteze. Această ipoteză se
respectivă de activitate practică. Relaţiile dintre variabile vor fi poate naşte fie din întrebările ridicate de cercetarea precedentă,
mai bine înţelese dacă sunt explorate în limitele sistemului. Un de la teorii sau modele sau de la problemele conceptuale ale
stimul prea scurt de exemplu, poate fi înşelător; studilor precedente, fie din experienţa experimentatorilor şi
b) stimulii trebuie să fie suficient de apropiaţi unul de altul cercetătorilor cu problemele practice sau din observaţile făcute
pentru ca supraevaluarea unui efect între stimuli să fie puţin cu privire la comportament.
probabilă; În procesul selecţiei intră consideraţii de ordin practic şi
c) atunci când subiectul este pus să experimenteze toţi etic. Cu excepţia observaţiilor naturale şi a altor anumite tipuri
stimulii într-o singură sesiune, ar trebui prezentaţi cel puţin şapte de cercetare, acordul subiecţilor trebuie să fie obţinut înainte ca
stimuli, dacă este posibil. Dacă sunt experimentaţi mai puţin de aceştia să participe efectiv la cercetare. Este imperios necesar ca
şapte stimuli, subiectul poate identifica şi aminti fiecare stimul şi subiecţii din cadrul cercetărilor psihologice să participe voluntar
răspunsul nu se va baza pe stimulul însuşi, ci poate fi legat de la experimentul respecti, în mod ideal, subiecţii ar trebui să fie
memoria stimulilor din procesul anterior. Cu şapte sau mai mulţi aleşi la întâmplare din populaţia pe care doriţi să generalizaţi
stimuli, subiectul răspunde la stimulul însuşi pentru că nu este rezultatele studiului. De exemplu, pentru a generaliza rezultatele
capabil să îl identifice. Totuşi, uneori, folosirea a şapte stimuli experimentului pe studenţi la întreaga populaţie de adulţi a ţării,
poate să nu fie posibilă întrucât lungeşte prea mult studenţii trebuie aleşi la întâmplare din această populaţie. Este
experimentul; evident că acest lucru nu este posibil, dar atunci ar trebui să fie
măcar aleşi la întâmplare dintre studenţi.
d) în ceea ce priveşte intervalul dintre variabilele cantitative
De exemplu, femeile par să se ofere voluntar mai repede
(care variază în cantitate de-a lungul unui continum), dacă
atunci când sunt în faza de ovulaţie a ciclului menstrual şi mai puţin
plănuim să utilizăm numai doi stimuli, îi alegem pe cei care par
când sunt în acea perioadă. Dacă această variabilă este importantă
mai apropriaţi, iar dacă numărul stimulilor este mai mare, va
într-un experiment, rezultatele atipice vor fi găsite folosind femei
trebui să alegem un interval. Intervalele dintre stimuli trebuie să
care se oferă spontan. Problema poate fi controlată prin alegerea la
fie egale.
întâmplare a femeilor de pe o listă de potenţiali voluntari şi
cerându-le să vină într-un anume moment. Trebuie să decideţi
dinainte procedura prin care să faceţi acest lucru. Dacă adolescenţi, studenţi, etc.).
experimentul este un proiect între grupuri, ar trebui să stabiliţi o Reprezentativitatea. Grupurile selectate ar trebui să fie
ordine întâmplătoare înaintea sosirii subiecţilor. Apoi, pe măsură reprezentative pentru populaţia respectivă. Exigenţele maximale
ce subiecţii apar, folosiţi această listă; primul sosit va intra în operează în cercetarea fundamentală realizată pe populaţii foarte
primul grup, al doilea în celălalt şi aşa mai departe. Nu fiţi mari (sociologie, psihologie socială) când se investighează o
subiectivi când alegeţi sarcinile subiecţilor. Dacă subiecţii vor fi mulţime, în investigarea funcţiilor şi proceselor psihice bine
testaţi perechi, daţi cu banul pentru a determina care va fi sarcina delimitate, se porneşte de la presupunerea că acest gen de procese
fiecăruia. şi funcţii se realizează, funcţionează la fel, în linii mari, la toată
În procesul experimental se face apel la grupul de populaţia.
control şi la grupul experimental. Asupra grupului de control nu În laboratorul de psihologie experimentală se aplică
acţionează variabila independentă, în schimb, grupul ceea ce americani numesc randomizare (RANDOM - selecţie
experimental este supus situaţiei experimentale. De exemplu, aleatorie). Grupurile sunt selectate la întâmplare după principiul
urmărim efectele unor factori nocivi asupra învăţării; grupul de că exista şanse relativ egale de extragere a fiecărui membru al
control va acţiona în condiţii de linişte, iar cel experimental în grupului din populaţia de baza. După selecţia subiecţilor
condiţiile exercitării zgomotului; se compară performanţele urmează organizarea grupurilor, ce poate fi, de asemenea,
celor două grupuri (diferenţele se datorează factorului nociv). realizată prin randomizare, dar şi apelând la anumite criterii.
În anumite situaţii se poate apela la un singur grup ce va Definind populaţia, definim de asemenea subiecţii pe
fi supus la două condiţii de stimulare (de exemplu, când ne care i vom examina în studiul nostru. Desigur, nu putem studia
interesează efectul naturii stimulului asupra timpului se toţi subiecţii, aşa că vom studia un eşantion reprezentativ. Un
reacţie). Acest tip de experimentare prezintă atât avantaje, cât eşantion este un subgrup relativ mic al unei populaţii, care este
şi dezavantaje: grupul este echivalent cu el însuşi, dar intervine selectat să reprezinte sau să înlocuiască populaţia. Tehnica de
condiţionarea, obişnuirea, învăţarea cu sarcina care le-a fost bază pentru selectarea eşantionului este selecţia aleatoare.
dată. Eşantionarea aleatoare simplă reprezintă selectarea
În primul caz, când avem două grupuri experimentale, subiecţilor dintr-o populaţie într-o manieră neinfluenţabilă, astfel
trebuie să avem grijă cum facem echivalarea. Cele două grupuri încât toţi membrii respectivei populaţii să aibă o şansă egală de
trebuie să fie asemănătoare. Pentru echivalare trebuie să a fi selectaţi.
instituim un experiment aparte prin care să ne asigurăm că Eşantionarea aleatoare sistematică - selectăm fiecare
subiecţii din cele două loturi sunt asemănători din punctul de al N-lea subiect dintr-o listă a populaţiei. Această tehnică este mai
vedere al variabilei presupuse a influenţa variabila dependentă. rapidă decât selectarea la întâmplare simplă, dar trebuie să
Selectarea subiecţilor se face dintr-o populaţie (de elevi, avem grijă că fiecare membru al populaţiei în parte să aibă şanse
egale de a fi ales (de exemplu, dacă populaţia de femei este listată uzuală de a reprezenta această eroare de măsurare este
după vârstă, trebuie să avem grijă că eşantionul să nu fie alcătuit denumită eroarea standard a mediei.
din femei tinere înainte să ajungem la sfârşitul listei). Pentru a reduce la jumătate eroarea standard a mediei,
Grupurile de subiecţi pot fi independente (sunt construite trebuie să dublaţi rădăcina pătrată a lui N. Pentru a dubla
în baza legilor hazardului) sau pereche (sunt structurate după rădăcina pătrată a lui N, trebuie quadruplat N. Presupunem că
un factor comun), în cazul grupurilor pereche, se face egalizarea eroarea standard a mediei are valoarea l pentru 10 subiecţi. Pentru
subiecţilor după echivalarea lor la factorul cunoscut că ar a reduce eroarea standard a mediei la 0,5 unităţi, trebuie să
influenţa variabila independentă, în acest fel, grupul experimental creştem numărul de subiecţi la 40. Dacă dorim să reducem din
şi cel de control vor fi de puteri egale faţă de factorul care nou eroarea standard a mediei prin factorul 2 (deci la 0,25)
corelează strâns cu variabila dependenta. In aceste conditi, este trebuie să folosim 160 de subiecţi!
nevoie ca înainte de repartizarea subiecţilor.în grupuri să se Observăm astfel că mărirea numărului de subiecţi nu
efectueze un experiment preliminar pentru a se determina produce descreşterea liniară a erorii de măsurare. Dublarea
capacitatea lor în raport cu acel factor. Factorul respectiv va fi, numărului de subiecţi reduce doar erorile standard cu 30 %. (Nu
în aceste condiţii, variabila independentă. toate experimentele folosesc eroarea standard a mediei în analiza
Se vor testa toţi subiecţii, se vor prelucra statistic datele
datelor, dar efectul este acelaşi în alte statistici.) Din acest motiv,
şi vor fi aleşi subiecţii care se situează la acelaşi nivel de eficienţă.
majoritatea experimentelor folosesc circa 10 subiecţi sau, în
După aceea, ei pot fi împărţiţi într-o manieră aleatorie în cele
cazul în care au mai mult de o condiţie, câte 10 subiecţi pentru
două grupuri. Acest factor, constant pentru cele două grupuri,
flecare condiţie. Unii autori propun, după cum vom vedea în
se numeşte "variabila de echivalenţă". Variabila de echivalenţă
capitolul următor, un număr cuprins între 15 şi 30 de subiecţi
constituie doar aici factori care ar putea influenta variabila
dependentă. pentru fiecare condiţie (grup) experimentală (G.Heiman, 1995).
Câţi subiecţi ar trebui testaţi ? Exista un mod raţional de a În orice caz, este bine să vedeţi câţi subiecţi s-au folosit în
decide câţi subiecţi vor fi folosiţi în experiment cu condiţia să experimente similare şi cum s-a obţinut precizia.
ştiţi la ce variabilitate să vă aşteptaţi de la datele pe care le aveţi,
în experimentele obişnuite de laborator aproape nimeni nu 3.2.8.4. Instrumente, aparatură
foloseşte această bază pentru a decide numărul de subiecţi. Acestea sunt mijloacele tehnice de realizare a
Motivul este simplu şi practic. Să presupunem că doriţi să experimentului. Pot fi cartonaşe colorate, cronometru, liste de
realizaţi un anumit grad de precizie al rezultatelor obţinute. cuvinte, stimuli simpli sau complecşi sau aparate sofisticate de
Desigur, cu cât aveţi mai puţini subiecţi, cu atât mai puţin vor investigaţie a unor funcţii complexe, dar şi situaţii
devia medile datelor voastre de la valorile lor reale. Modalitatea experimentale elaborate în raport cu cerinţele experimentului.
Eroarea frecventă a experimentatorului debutant (student la ele gândite de către experimentator. Este o structurare logică,
psihologie) este tentaţia de a inversa raporturile dintre instrument raţională, precisă a secvenţelor în cele mai mici detalii. Numai
şi ipoteză. Adesea se invocă o probă, un test (cel mai frecvent) şi un astfel de mod de lucru ne va oferi erori şi eşecuri în
se propune un studiu experimental, în loc să se pornească de la experiment. Aici trebuie elaborate, în primul rând planurile
ipoteză, definirea variabilelor şi apoi găsirea sau construirea unui experimentale.
mijloc de investigaţie. O altă eroare frecventă (de astă dată nu doar
în rândul studenţilor) este asignarea unui proces psihic probelor, 3.2.9. Planurile experimentale
aparatelor respective.
Termeni echivalenţi în literatura de specialitate: proiect
În legătură cu instrumentele, aparatura utilizată se constată
sau de-sign. Experimentele cu o singură variabilă independentă
(mai ales din partea studenţilor) două atitudini diferite. Unii se
sunt aparent mai simple, dar, în realitate, diverse variabile
feresc, sunt inhibaţi, se tem de utilizarea unei aparaturi mai
acţionează simultan în determinarea unei conduite, în realitate
sofisticate fără să facă efortul de a o înţelege, pe când alţii tind să o
orice experiment este organizat după un plan, o schemă logică
fetişizeze, să-i acorde o relevanţă excesivă. Mulţi studenţi însă, ce descrie ordinea, succesiunea diferitelor faze ale
tind, din păcate să fetişizeze testul. Testul mai ales testul creion- experimentului. Cel mai simplu plan experimental utilizează
hârtie, li se pare mai sigur, mai demn de încredere şi mai uşor de minimum două nivele (grade) ale variabilei independente.
manevrat (nu trebuie să mai acţionezi aparate complicate Acestea pot corespunde unei diferenţe cantitative (ex: două
calculatoare). Şi, tot aşa, din nefericire sunt studenţi care nu-şi durate, două intensităţi) sau unei diferenţe calitative (ex: timp de
utilizeză imaginaţia, nu se implică în elaborarea unor situaţii reacţie la un sunet sau la o lumină). Comparaţia se face prin
experimentale simple şi cclare şi care îi pot conduce la satisfacţii intermediul unui test statistic (t-student sau c2) pentru a putea
deosebite în experiment. Adesea se omite, se uită faptul că esenţa afirma că rezultatele obţinute în una sau alta dintre situaţii conduc
experimentului psihologic este manipularea variabilei la diferenţe semnificative între cele două grupuri.
independente. Cu alte cuvinte, îşi refuză ceea ce este mai atractiv; Atunci când avem de-a face cu mai mult de două nivele
posibilitatea ca experimentatorul să intervină, să provoace o ale variabilei independente, sau, în alţi termeni, cu mai multe
modificare al cărei efect să-l urmărească în planul variabile independente se impune utilizarea unor planuri
comportamental. (proiecte) complexe care permit evidenţierea interacţiunilor dintre
variabile. Planurile de experiment s-au introdus în psihologie în
3.2.8.5. Procedura jurul anilor '40 si sunt descrise în toate tratatele de psihologie
Descrie concret paşii experimentului, în protocolul de experimentală (vezi P. Fraisse, 1969, M. Reuchlin, 1992, G.
examinare trebuie să fie descrise toate situaţiile aşa cum au fost Heiman, 1995).
3.2.9.1. Planurile factoriale Planurile factoriale se pot aplica şi la mai mult de doi
Implică utilizarea tuturor combinaţiilor posibile ale factori şi .la mai mult de două valori ale fiecărui factor (variabilă).
nivelelor variabilei independente. Spre exemplu, dacă utilizăm De exemplu, pentru 2 variabile cu 3 grade diferite avem 3 x 3 = 9
două nivele Al, A2 şi Bl, B2, atunci sunt posibile patru combinaţii: cazuri (situaţii experimentale şi, evident, grupuri), pentru 3 variabile
A1B l, A1B2, A2B1 şi A2B2. Pentru fiecare combinaţie de stimuli, cu 3 valori avem 3 x 3 x 3 = 27 cazuri. După cum se vede, situaţia
constituie o combinaţie experimentală prin care va trebui să trecem se complică şi va fi foarte dificil să asigurăm un număr atât de
fiecare subiect. Vom avea deci patru grupuri, dar neapărat mare de subiecţi.
echivalate între ele (egale sub toate aspectele - ideal vorbind). Să
luăm un exemplu: dacă dorim să studiem efectul aşteptării asupra 3.2.9.2. Planurile în pătrat latin
timpului de reacţie, vom lua două durate diferite ale aşteptării, 20 Se numesc aşa pentru că utilizează literele alfabetului latin
de secunde (Al) şi 60 de secunde (A2) şi două condiţii de pentru a descrie diferitele modalităţi ale factorilor. Acest gen de
aşteptare, neutră, cu timp de reacţie simplu (Bl) şi anxioasă, proiect ne scuteşte de complicaţiile, mai sus prezentate, ale
reacţie însoţită de un mic şoc electric (B2). Avantajul planului multiplicării variabilelor utilizate şi a modalităţilor lor de
factorial este că ne permite evidenţierea unor interacţiuni între prezentare. Este indicat atunci când vrem să testăm simultan trei
două variabile, astfel încât efectul uneia asupra variabilei variabile, fiecare cu mai multe grade de variaţie. Avantajul este
independente depinde de valoarea celeilalte, în exemplul de mai că fiecare cuplu de modalităţi este luat o singură dată, astfel
sus, aceasta înseamnă că efectul naturii aşteptării va depinde de încât, spre exemplu, dacă avem trei variabile, fiecare cu trei
durata acesteia, apoi că aşteptarea anxioasă are efecte diferite faţă modalităţi, nu vom avea 27 de cazuri (ca în proiectul factorial)
de aşteptarea neutră. Conform planului factorial, vom compara ci doar 3x3 = 9 cazuri. Astfel, dacă luăm:
diferenţa dintre grupurile II şi I cu diferenţa dintre grupurile IV şi Kl K2 K3 ca modalităţi (nivele) ale primei variabile;
III. Dacă diferenţele nu sunt de acelaşi ordin în ambele cazuri, LI L2 L3 ca modalităţi ale celei de-a doua;
există o interacţiune, dacă ele sunt de acelaşi ordin în ambele cazuri, A,B,C ca modalităţi ale celei de-a treia variabile, atunci
există o interacţiune. Planul se poate schematiza astfel (P.Fraisse, A,B,C se vor regăsi în fiecare linie şi coloană. Schematic, pătratul
1969): latin va arăta astfel (P.Fraisse, 1969):

Timp de reacţie K, K2 K3
simplu cu soc L, A B C
Aşteptare Scurtă I II L, A B C
Lungă III IV L, A B C
Pătratul latin este - în fond - o variantă ameliorată a Odată ce aţi dezvoltat protocolul, va trebui să elaboraţi un
planului factorial. Ameliorarea este adusă de faptul că putem studiu-pilot pentru a găsi deficienţele de procedură. Aproape
regrupa de trei ori rezultatele urmărind liniile şi coloanele şi asta întotdeauna există probleme care trebuie lămurite. Unul din
ne permite să testăm efectul celor trei variabile. Se pot utiliza experimentatori, sau unul dintre prieteni, sau chiar profesorul
aceeaşi subiecţi (trecuţi prin fiecare condiţie) dacă repetarea şi (cordonatorul) dumneavoastră trebuie să treacă prin toate etapele
succesiunea nu ridică probleme, iar dacă trebuie să controlăm experimentului ca şi cum acesta s-ar desfăşura în realitate. Deşi
efectele de repetare şi succesiune se vor utiliza grupe de tentaţia de a sări peste studiul-pilot este foarte mare, trebuie sa-i
subiecţi echivalate. rezistaţi. Aproape toate experimentele care au fost realizate fără a
fi testate în prealabil s-au dovedit a fi defectuoase. Tocmai de
3.2.9.3. Planurile în pătrat greco-latin aceea un efort minor suplimentar poate duce la o creştere foarte
Se utilizează atunci când avem patru variabile, în acest mare a preciziei experimentului.
model se asociază fiecărei litere latine a unui plan cu trei Experimentatorii renumiţi pentru proiectele lor excelente
variabile o literă grecească ce corespunde valorilor (modalităţilor) sunt, cel mai adesea, cei care efectuează experimente-pilot
celei de-a patra variabile independente. La fel, literele greceşti se extensive. Sunt experimentatori care nu încep experimentul
vor distribui complet, în fiecare linie şi fiecare coloană. Schema principal până ce nu îşi fac o idee clară despre ce vor descoperi
planului va arăta astfel: pe baza pretestării. Acest pas preliminar nu este întotdeauna
posibil, dar este de mare ajutor unei experimentări atente şi
subliniază, în acelaşi timp, ideea că experimentarea nu este un
proces cu o singură etapă. Când s-a efectuat studiul-pilot, urmat
Aα Bβ Cγ α alfa de experimentul principal care a fost efectuat o dată şi repetat o
Bγ Cα Aβ β beta data sau de mai multe ori, credibilitatea descoperirilor creşte
Cβ Aγ Bα γ gama infinit mai mult decât în cazul unui experiment care nu a fost
precedat de studiul-pilot.
În principiu, aceste planuri complexe ne permit Etapa în care planul este tradus în procedeu şi apoi în
regruparea rezultatelor parţiale şi compararea cu ansamblul studiu-pi-lot, necesită adesea mai mult timp decât experimentul
altor rezultate, apoi evidenţierea faptului că o variabilă propriu-zis. Nu este un lucru neobişnuit că studiul literaturii si
independentă are o influenţă observabilă. etapa planului la un proiect să necesite trei sferturi dintr-un
semestru, în timp ce examinarea subiecţilor poate lua o
3.2.10. Experimentul pilot săptămână.
generalizăm relaţia din eşantionul nostru la o relaţie între
3.2.11. Prelucrarea rezultatelor variabilele din populaţie, apoi generalizăm acea relaţie reflectată
de variabile la relaţia între constructele ipotetice stabilite în
După ce s-au stabilit obiectivele, variabilele, ipoteza studiu.
(sau ipotezele) şi după ce a fost aplicat studiul-pilot (realizându-
se în acest fel ultimele corecţii), putem trece la realizarea efectivă 3.2.12. Evaluarea critică a studiului
a experimentului, respectând însă schema efectuata anterior.
Datele obţinute vor fi notate cu atenţie în foile de observaţie, ca Trebuie să ţinem cont de faptul că cercetătorii sunt supuşi
de altfel orice reacţii constatate sau intervenţii neaşteptate ale unor greşelii, aşa că întotdeauna este imperios necesar să evaluăm
factori externi (deşi, într-un experiment bine proiectat şi realizat, valoarea studiulu nostru şi a interpretărilor făcute. Evaluarea
aceşti factori ar trebui să fie ţinuţi sub control sau chiar să nu critică a unui studiu înseamnă, să răspundem la întrebarea: cât de
apară deloc). După o triere a datelor obţinute (unii subiecţi pot fi siguri suntem că rezultatele reflectă într-adevar constructele,
eliminaţi din cercetare din diferite motive) se va trece la variabilele şi comportamentele pe care noi credem că le
prelucrarea statistică a acestora pentru a verifica validitatea reflectă, şi cât de siguri suntem că relaţia observată reflecta, de
ipotezei (ipotezelor) stabilite la începutul experimentului.
fapt, relaţia pe care credem noi că o reflecta ?
În procesul de prelucrare a rezultatelor urmărim testarea
Cea mai mare grijă a cercetătorului este reprezentată de
(verificarea) ipotezei (ipotezelor) experimentului prin
descoperirea unei relaţii. Relaţia reprezintă o asociere dintre definiţiile operaţionale pe care le foloseşte, pentru că ele sunt
rezultate prin care cercetătorul face o predicţie asupra corelaţiei sursa majoră de erori potenţiale şi pot antrena situaţii
dintre două variabile: "dacă x creşte, va creşte şi y" "dacă x va controversate. Investigaţia experimentală poate fi mai mult sau
creşte, y va descreşte". Aceste relaţii simple formează modele mai puţin empirică, obiectivă, sistematică şi controlată. Problema
complexe. Atunci când examinam rezultatele şi relaţiile, intră în o constituie faptul că există multe căi de a defini un construct sau
joc procedurile statistice. Scopul cercetărilor este să demonstrăm o variabilă şi că fiecare definiţie prevede o perspectivă foarte
relaţiile; o relaţie stabilă între rezultate constituie elementul de apropiată,iar investigaţia concretă poate descrie o imagine
bază pentru o lege a naturii. eronată a comportamentelor.
Cercetătorii sunt preocupaţi nu numai de relaţia constată şi Aceste controverse pot fi rezolvate prin replicarea
observabilă într-un eşantion dat, ei vor căuta să estimeze conceptuală care va spori în mod fundamental încrederea noastră
măsura în care relaţia dintre variabile ar putea fi atribuită şi altor într-un construct sau explicaţie prin acumularea unor date
subiecţi din populaţie, dacă măsurarea acestora ar fi posibilă. convergente. Replicarea şi rezultatele convergente sunt
Astfel, a generaliza înseamnă să aplici concluziile unui proceduri care, împreună, elimină ipotezele alternative şi suţin
experiment, unui studiu la alţi subiecţi sau situaţii. Interpretând concluziile cercetătorului despre un comportament particular,
cercetarea, generalizarea se face în două moduri. Mai întâi, construindu-se în acest fel un tablou mai exact al respectivului
comportament. interesant să se realizeze provocarea unui comportament fie cu
Preocuparea principală, atunci când evaluăm critic un participarea anonimă a experimentatorului, fie prin observarea
studiu, este să examinăm fiecare definiţie operaţională a anonimă de către experimentator (subiecţii nu se simt
variabilelor, subiecţilor şi situaţiilor observate. La fiecare pas observaţi). Acest gen de experimente ridică serioase probleme
ne întrebăm dacă rezultatele obţinute indică ceea ce credem noi deontologice.
că indică şi dacă relaţia reflectă ceea ce credem noi ca reflectă.
3.2.13.4. Experimentul psihopedagogie
3.2.13. Tipuri de experimente Este o variantă a experimentului natural, desemnând
faptul că el se desfăşoară în mediul şcolar. Se pun, evident,
3.2.13.1. Experimentul de confirmare (sau provocat) aceleaşi probleme deontologice.
Este varianta clasică în care fenomenele sunt provocate în
3.2.13.5. Experimentul invocat sau cvasi-experimentul
condiţii controlate pentru a verifica ipoteza de cercetare,
Sunt situaţii în care cercetătorul nu poate interveni în
acţionându-se în mod deliberat asupra elementului studiat. In
provocarea fenomenelor (ele sunt provocate de natură sub forma
literatura anglo-saxonă se mai numeşte "true experiment",
de dereglări patologice ca boală, infirmitate, deficienţe
experimentul propriu-zis sau adevăratul experiment.
psihologice) şi se numesc fenomene invocate. In aceste situaţi,
cercetătorul studiază doar efectul dereglărilor asupra
3.2.13.2. Experimentul de laborator comportamentului, în activitatea experimentală de laborator ne
Indică doar locul în care este efectuată cercetarea, în confruntăm mai puţin cu astfel de fenomene invocate şi mai
mod obişnuit, experimentul provocat se desfăşoară în laborator adesea experimentatorul trebuie să ţină seama de un ansamblu de
pentru că numai în acest cadru se poate asigura un control fenomene invocate sau de variabile externe: aspectele de vârstă,
riguros al variabilelor experimentale. sex, nivel cultural, apartenenţă la o religie, naţionalitate etc. în
mod obişnuit, aceşti factori, în cercetările experimentale, sunt
3.2.13.3. Experimentul natural egalizaţi pentru grupurile de studiu sau putem să-i invocăm
Se desfăşoară, de obicei, în locul unde subiectul îşi pentru studile experimentale separate (de exemplu, efectul
desfăşoară activitatea. Este dificilă efectuarea acestui tip de diferenţelor de sex pentru o anumită performanţă).
cercetare pentru că este greu de realizat un control riguros al Acest tip de experiment este denumit, mai ales în
variabilelor (intervin o serie de factori care pot modifica literatura de specialitate anglo-saxonă "cvasi-experiment".
conduita). Totuşi, este oferita subiecţilor o şansă de Termenul "cvasi"(în limba latină) înseamnă aproximativ, cam,
experimentare mai apropiată de felul lor natural de a fi. Este foarte aproape, oarecum. Am putea spune "experiment aproximativ" sau
"semi-experiment", deşi s-a încetăţenit şi formularea "cvasi- motivaţia sau nivelul şcolar. Astfel de proiecte experimentale
experiment" pe care o vom utiliza în continuare. utilizează metoda corelaţiei între variabile. Or, în aceste cazuri,
Se întâmplă că unele variabile, cum ar fi sexul subiecţilor, putem spune că variabilele corelează, dar, în nici un caz, că o
nu pot fi manevrate de către experimentator;alte variabile cum ar variabilă produce un efect în manifestarea celeilalte.
fi dezastrele naturale (cutremurele, inundaţiile) sau dezastrele Cu toate aceste neajunsuri cvasi-experimentele sunt
proprii civilizaţiei umane (războaiele, accidentele de avion) frecvent utilizate în psihologia clinică, în cea educaţională, în
sunt atât moral cât şi fizic dificil de introdus într-un proiect etnopsihologie, dar cel mai adesea în psihologie diferenţială.
experimental. Asemenea variabile şi altele asemănătoare sunt Dificultăţile mai sus amintite pot fi sensibil diminuate în
extrem de interesante şi joacă un rol important în viaţa condiţiile unui control cât mai riguros al celorlalte variabile
oamenilor. Deci ar merita - cu prisosinţă - să ne ocupăm de externe. Va trebui să ne asigurăm - spre exemplu -că membrii
efectele lor. în acest caz aşteptăm ca natura să-şi facă treaba şi celor două grupuri sunt echivalente sub cât mai multe
apoi să comparăm efectele acelei "variabile independente" cu dimensiuni. Dacă invocăm inteligenţa, atunci trebuie să asigurăm
efectele care apar când acea variabilă nu este prezentă. echivalarea grupurilor sub aspectul nivelului educaţional,
Cvasi-experimentul tipic are o variabilă subiect ca variabilă implicaţii motivaţionale ş.a.m.d. Problema reprezentativităţii
independentă şi ea poate fi o variabilă subiect intrinsecă (vârstă, este şi ea foarte importantă; întrucât avem în vedere caracteristici
sex, rasă, grup etnic); atribute determinate social (clasă socială, majore (sex, vârstă, etnie, religie, inteligenţă) va trebui să
regiune de reşedinţă); boli, tulburări psihice, amputări selectăm grupuri reprezentative pentru o populaţie vizată.
(pierderea unui membru, tulburări mentale, reacţii la dezastre). Diferenţele individuale fac parte intrinsecă din bagajul de
După cum se poate constata, aceste variabile pot fi mai degrabă reprezentări sociale ale tuturor oamenilor. Acestea constituie chiar
selectate decât variate. Nu putem manipula o variabilă subiect o preocupare sistematică a oamenilor şi una profesională a
păstrând în acelaşi timp ceilalţi factori constanţi. Putem doar să psihologilor. Faţă de multe diferenţe individuale ce ţin de rasă,
selectăm subiecţi care prezintă acea caracteristică şi apoi să-i zonă geografică, etnie oamenii au avut sau mai au încă
comparăm după un anume comportament care ne interesează. reprezentări profund eronate marcate de clişee, prejudecăţi,
Dacă subiecţi din grupuri diferite (de ex: QI ridicat, mediu, rasism, misoginism. Faptul că psihologia, cu ajutorul cvasi-
scăzut) diferă în comportament nu putem afirma că diferenţele experimentelor, a demonstrat că aceste variabile nu produc
variabilei subiect au provocat diferenţele de comportament. diferenţe semnificative sub aspectul inteligenţei sau altor atribute
Dacă, de ex., subiecţii cu un QI ridicat obţin performanţe mai psihice constituie cel mai bun argument în favoarea cvasi-
bune decât cei cu un QI scăzut nu vom putea spune că acel QI a experimentului.
provocat diferenţa deoarece grupuri diferite de subiecţi este mai
probabil să varieze în raport cu alţi factori relevanţi, cum ar fi 3.2.13.6. Experimentul de tip explorator
În care nici nu invocăm, nici nu provocăm, ci ne
orientăm după expresia "ce s-ar întâmpla dacă...", în astfel de
experimente nivelul de anticipaţie este mai scăzut, la fel şi nivelul
de structurare. Seamănă cu un joc ştiinţific. Acest gen de
experimente este adeseori solicitat de către studenţi sau
cercetători tineri.

S-ar putea să vă placă și