Libera circulaţie a mărfurilor1 și a serviciilor

20.05.2020

Prin Tratatul de la Maastricht s-au reorganizat materiile reglementate prin

Tratatele constitutive ale Comunităţilor europene şi s-a recurs la o mai bună
sistematizare a acestora. Astfel, Partea a II-a fundamentele comunităţii şi Partea a
III-a politicile comunităţii din Tratatul de la Roma, au fost regrupate într-o singură
parte, respectiv Partea a III-a politicile comunităţii, fapt care a a determinat
menţinerea încă de la începutul a acestei părţi, ca un element distinct al acţiunilor
şi politicilor comunitare, a unor aspecte privind fundamentele Comunităţilor, care,
deşi nu se mai regăsesc în aceeaşi formulare, îşi păstrează finalitatea. Facem
referire la reglementărilr referitoare la libera circulaţie a mărfurilor, persoanelor,
capitalurilor şi serviciilor, care, într-un grad diferit, se pot circumscrie aproape
oricăreia dintre acţiunile şi politicile comunitare, respective unionale. Aceste
libertăţi au fost realizate, în cea mai mare parte a lor, deja în cursul perioadei de
tranziţie, potrivit Tratatului, prin dispoziţii de procedură şi prin acţiuni, abstenţiuni,
restricţii ori interdicţii. Aproape toate dispoziţiile procedurale de realizare a celor
patru libertăţi nu mai sunt de actualitate, având în vedere faptul că perioada de
tranziţie pentru stabilirea pieţei comune a expirat la data de 31 decembrie 1969,
conform art. 7 din Tratat, perioadă după care, Tratatul garantează aceste libertăţi,
astfel încât dispoziţiile în materie, sunt considerate a avea efect direct, putând fi
invocate în faţa tribunalelor naţionale ale statelor membre.
Totodată, prin Actul Unic European2, Comunitatea europeană s-a angajat, în
acord cu Cartea Albă a Comisiei Europene3, să adopte măsuri în scopul stabilirii
progresive într-o perioadă care a expirat la data de 31 decembrie 1992 a pieţei
interne care să cuprindă o zonă fără frontiere interne în care libera circulaţie a
mărfurilor, persoanelor, capitalurilor şi serviciilor să fie asigurată potrivit
prevederilor Tratatului4.
1
A se vedea legislaţie primară: art.28-29 TFUE – domeniul de aaplicare; art.30-31 TFUE – taxe vamale şi taxe cu
efect echivalent; art.34-37 TFUE – restricţii cantitative; art.110-113 TFUE – dispoziţii fiscale, impozite; art.206-
2017 TFUE – politica comercială comună.
2
Semnat în februarie 1986, a intrat în vigoare în iulie 1987 şi a încorporat conceptul de piaţă internă în Tratat şi a
stabilit termenul limită pentru finalizarea acesteia, 31 decembrie 1992. De asemenea, Actul Unic European dădea
pieţei interne un mecanism decizional eficient prin introducerea votului cu majoritate calificată în locul unanimităţii
pentru majoritatea aspectelor legate de aceasta. A se vedea art. 13, devenit art. 8 A din Tratat.
3
Cartea Alba elaborată de Comisie a fost aprobată de Consililul European în iunie 1985 şi conţinea nu mai puţin de
300 de măsuri legislative grupate în cadrul celor trei obiective principale: eliminarea frontierelor fizice, eliminarea
frontierelor tehnice şi eliminarea frontierelor datorate sistemelor de taxe. Noua abordare trecea de la armonizarea
sistematică a reglementărilor naţionale, ezervată doar cerinţelor esenţiale precum securitatea şi sănătatea, la
stabilirea unei recunoaşteri reciproce.
4
Până la sfârşitul anului 1992, 90% din proiectele legislative menţionate în Cartea Albă, 1985 au fost adoptate, în
special datorită utilizării votului cu majoritate calificată. Astfel, circulaţia capitalului a fost complet liberalizată, au
fost eliminate controalele la frontierele interne asupra bunurilor şi persoanelor, înregistrându-se progrese şi în ceea
 În doctrina de specialitate5, piaţa internă comunitară sau piaţa unională a fost
definită ca spaţiu fără frontiere interne care trebuie să funcţioneze în aceleaşi
condiţii ca o piaţă naţională, unde mărfurile, serviciile, capitalurile şi serviciile să
circule în cadrul ei fără niciun control la frontierele dintre statele membre. Spaţiu
fără frontiere interioare, astfel cum a interpretat Comisia Europeană 6, îşi găseşte
aplicarea concretă şi efectivă doar dacă priveşte toate mărfurile, serviciile şi
capitalurile care circulă în cuprinsul lui. Dacă facem referire la persoane, orice
interpretare a prevederilor art.8A din Tratat, care ar conduce la limitarea efectelor
doar la resortisanţii comunitari ar lipsi dispoziţiile de orice efect util. Astfel, prin
reglementarea cuprinsă în art. 8A se stabileşte pentru Comunitate şi, de asemenea,
pentru statele membre o obligaţie de rezultat, care nu ar putea fi îndeplinită decât
dacă ansamblul controalelor la frontieră ar fi suprimate.
Într-o opinie7, cele patru libertăţi fundamentale pe care se întemeiază piaţa
internă unională, libera circulaţie a mărfurilor este cea mai influentă, din punctul
de vedere al impactului asupra vieţii cetăţenilor săi. Principiul libertăţii de
circulaţie a mărfurilor se aplică atât produselor care provin din statele membre ale
Uniunii Europene, cât şi produselor aflate pe teritoriul Uniunii dar care au fost
importate în mod legal dintr-un stat din afara Uniunii. La momentul importului,
acestea au suportat taxele vamale aferente conform politicii tarifare comune şi
formalităţilor administrative, statistice şi de igienă corespunzătoare legislaţiei
unionale, prin urmara, ulterior îndeplinirii acestor formalităţi, podusele primesc
dreptul la liberă circulaţie în cadrul Uniunii.
Într-o altă ordine de idei, libera circulaţie a mărfurilor este în strânsă legătură
cu celelalte libertăţi reglementate în Tratat, aspect evidenţiat cel mai bine în
jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie. Astfel, libera circulaţie a lucrătorilor8 în
spaţiul Uniunii Europene, presupune renunţarea la discriminare pe criterii de
naţionalitate9 între lucrătorii migranţi din Uniunea Europeană şi lucrătorii naţionali,
în ceea ce priveşte accesul la locurile şi la condiţiile de muncă, la avantajele fiscale
ce priveşte aspectele practice ale libertăţii de stabilire şi de prestare de servicii, armonizarea şi recunoaşterea
reciprocă a reglementărilor în domenii vitale precum sectorul bancar şi de asigurări, recunoaşterea diplomelor de
acces la o serie de profesiuni şi deschiderea pieţelor publice, reprezintă doar câteva exemple în acest sens.
5
Octavian Manolache, Drept comunitar. Cele patru libertăţi fundamentale. Politici comunitare, ediţia a II-a,
Editura All Beck, Bucureşti, 1999, p. 3.
6
Comunicarea Comisiei Europene către Consiliul şi Parlament: suprimarea controalelor la frontieră – SEC nr.
92/817.
7
Tudorel Ştefan, Introducere în dreptul comunitar, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006, p. 100.
8
A se vedea art.45 din T.F.U.E.
9
Problematica referitoare la circulaţia bunurilor personale ale lucrătorilor pot fi evaluate, teoretic, în conformitate cu
art.34 din T.F.U.E. sau cu art.45 din T.F.U.E. Curtea Europeană de Justiţie s-a confruntat cu acest aspect în cauza
Weigel care se referea la transferul autovehiculului unui cuplu căsătorit din ţara acestora (Germania) către statul
membru în care soţul îşi avea locul de muncă (Austria). La înmatricularea autoturismului în Austria, cuplul a fost
nevoit să plătească o taxă excesivă. Cei doi soţi au arătat că taxa îi va descuraja să îşi exercite drepturile care le revin
în temeiul art.45 din Tratatul de funcţionare a Uniunii Europene. A se vedea Cauza C-387/01  Weigel vs.
Finanzlandesdirektion für Vorarlberg., Rec. 2004, p. I-4981.
şi sociale, fiind interzisă pe lângă discriminarea pe criterii de naţionalitate, normele
naţionale care limitează libera circulaţie a lucrătorului, indiferent de naţionalitatea
sa10.
Libera prestare a serviciilor11, reprezentând una dintre libertăţile fundamentale
consacrate în Tratat, se află în strânsă legătură cu libera circulaţie a mărfurilor,
ambele libertăţi privind tranzacţiile economice, în principal de natură comercială,
dintre statele membre. Uneori, ca urmare a acestei apropieri, o anumită măsură
naţională poate restricţiona atât circulaţia mărfurilor, cât şi libera prestare
a serviciilor. Este adevărat că o anumită cerinţă privind distribuţia, vânzarea cu
ridicata sau vânzarea cu amănuntul a unor mărfuri poate restricţiona, în acelaşi
timp, atât libera circulaţie a mărfurilor, cât şi libertatea de furnizare de servicii de
distribuţie comercială. Din jurisprudenţa Curţii Europeane de Justiţie 12, obiectivul
comerţului cu amănuntul îl reprezintă vânzarea de produse consumatorilor, acest
tip de schimb comercial cuprinde, pe lângă tranzacţia de vânzare legală, orice altă
activitate desfăşurată de operator care să încurajeze încheierea respectivei
tranzacţii. Această activitate constă, inter alia, în selectarea unei game de produse
oferite la vânzare şi în oferirea de prestaţii diverse prin care se urmăreşte
determinarea consumatorului să încheie tranzacţia cu comerciantul. Astfel, de
exemplu, din jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie 13 reiese că restricţiile
privind publicitatea, cum ar fi reclamele la produse alcoolice, ar putea afecta
prestatorii de servicii, pe de o parte, şi, pe de altă parte, efectul unor astfel de
restricţii se poate răsfrânge asupra unor mărfuri specifice şi a posibilităţilor de
intrare pe piaţă, creând astfel obstacole în calea comerţului cu produse. Totodată,
jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie14 a arătat că dispoziţiile naţionale care
interzic licitaţiile de mărfuri în anumite condiţii ar putea fi considerate, de
exemplu, ca obstrucţionând activitatea de prestare de servicii a unui licitator,
creând în acelaşi timp obstacole în calea vânzării de mărfuri.
Articolul 63 din Tratatul de funcţionare a Uniunii Europene (art.56 din
Tratatul C.E.) are în vedere libera circulaţie a capitalului între statele membre,
reglementare care protejează operaţiunile financiare de pe piaţa internă, deşi aceste
tranzacţii presupun investiţia regulată de fonduri, nu se poate exclude faptul că, în
anumite circumstanţe, pot include şi transferuri în natură. Într-o hotărâre a Curţii
Europene de Justiţie15, aceasta a susţinut că, atunci când un contribuabil solicită
deducerea, în scopuri fiscale, a donaţiilor către organizaţii de caritate din alte state
membre, acestea se încadrează în domeniul de aplicare al art.63 din Tratatul de
10
A se vedea art.45 din T.F.U.E.
11
A se vedea art.56 din T.F.U.E. şi art.49 din T.C.E.
12
A se vedea cauza C-418/02 Praktiker Bau-und Heimwerkermärkte, Rec. 2005, p. I-5873.
13
Cauza C-405/98 Konsumentombudsmannen vs. Gourmet International Products, Rec. 2001, p. I-1795.
14
Cauza C-239/90 SCP Boscher şi alţii, Rec. 1991, p. I-2023.
15
Cauza C-318/07 Persche vs. Finanzamt Lüdenscheid, Rep. 2009, p. I-359.
Funcţionare a Uniunii Europene, chiar dacă sunt acordate în natură, sub formă de
bunuri obişnuite de consum.
Libera circulaţie a mărfurilor în cadrul Comunităţii16 implică de asemenea,
interzicerea între statele membre a taxelor vamale şi a altor taxe cu caracter
echivalent; adoptarea unui tarif vamal comun pentru comerţul dintre statele
membre şi statele terţe; interzicerea oricăror restricţii cantitative sau măsuri cu
efect echivalent; reorganizarea monopolurilor comerciale de stat. Prevederile art.9-
12 din Tratat cer desfiinţarea taxelor vamale şi a impozitelor, cu efect echivalent
asupra schimburilor dintre statele membre, iar articolele 30-36 interzic restricţiile
cantitative şi măsurile cu efect similar asupra schimburilor dintre statele member,
fiind interzisă stabilirea de condiţii stricte pentru ajutoarele de stat, pentru a proteja
integritatea Pieţei Interne şi obligativitatea statelor membre de a nu face
discriminări în probleme fiscale17.
Astfel, Uniunea este alcătuită dintr-o uniune vamală care reglementează
ansamblul schimburilor de mărfuri şi care implică interzicerea, între statele
membre, a taxelor vamale la import şi la export şi a oricăror taxe cu efect
echivalent, precum şi adoptarea unui tarif vamal comun în relaţiilor cu ţări terţe 18.
Prin urmare, Tratatul de la Roma19 permite statelor membre, să ia măsuri cu efect
echivalent cotelor vamale atunci când acestea sunt justificate de consideraţii
generale şi neeconomice, de exemplu moralitate publică, politică publică,
securitate publică, protecţia sănătăţii şi vieţii oamenilor, animalelor sau plantelor,
protecţia tezaurelor naţionale şi protecţia proprietăţii industriale şi comerciale. Prin
urmare, baza legală a libertăţii de circulaţie a mărfurilor este reglementată de
dispoziţiile Tratatului de la Roma de constituire a Comunităţilor Economice
Europene, ce reprezintă legislaţia primară referitoare la problematica liberei
circulaţii a mărfurilor.
În timp, legislaţia primară a fost completată de legislaţia secundară, astfel
printre actele normative europene care fac parte din legislaţia secundară referitoare
la libera circulaţie a mărfurilor, amintim Directiva Comisiei nr.70/50/CEE din 22
decembrie 1969 privind eliminarea măsurilor cu efect echivalent cu cel al
restricţiilor cantitative la import care nu sunt acoperite de alte dispoziţii adoptate
în temeiul Tratatului CEE20, act normative în care sunt reglementate, în mod
special, măsurile care supun importul sau desfacerea produselor importate, în orice
stadiu de comercializare, unei condiţii – alta decât o formalitate – cerute numai
16
Regulile esenţiale privind libera circulaţie a mărfurilor sunt prevăzute în art.6-12 din Tratatul de la Roma privind
instituirea Comunităţii Economice Europene (art. 23-24 după Tratatul de la Amsterdam, art.34-36 din T.F.U.E, fiind
dezvoltate şi detaliate în următoarele articole, respectiv art.12-37, art.85-86 şi art.92-96, art. 25-31 şi următoarele
după Tratatul de la Amsterdam).
17
A se vedea art.93 şi art.95 din Tratatul de la Roma.
18
A se vedea art. 23 din Tratat C.E., actualul art.28 din T.F.U.E.
19
A se vedea art.30 din Tratatul de la Roma.
20
Publicată în Jurnalul Oficial nr. L 13 din 19 ianuarie 1970.
pentru produse importate sau unei condiţii diferite şi mai greu de îndeplinit decât
cea cerută pentru produsele naţionale. De asemenea, sunt reglementate, în special,
măsurile care favorizează produsele naţionale sau le acordă acestora o preferinţă,
alta decât un ajutor, însoţită sau nu de condiţii.
Directiva Consiliului 83/189/CE din 28 martie 1983 care stabileşte
procedura de furnizare a informaţiilor în domeniul standardelor şi a
reglementărilor tehnice21, act normative care furnizează procedura de informare
privind progresele în domeniul standardizării şi mecanismul prin care Comisia
Europeană poate împuternici organismele naţionale de standardizare să proiecteze
aceste standard, ce pot fi voluntare, manufacturierii putând folosi alte standarde
atâta timp cât produsele lor pot fi evaluate ca şi conforme.
Regulamentul Consiliului (CE) nr.2658/87 din 23 iulie 1987 referitor la
nomenclatura tarifară şi statistică şi la Tariful Vamal Comun22, act normativ prin
care se instituie o nomenclatură a mărfurilor, denumită nomenclatură combinată,
care respectă, în acelaşi timp, atât cerinţele Tarifului Vamal Comun, cât şi statistica
de comerţ exterior a Comunităţii.
Regulamentul Consiliului (CE) nr.2913/92 din 12 octombrie 1992 prin care
se stabileşte Codul Vamal al Comunităţii 23, reglementare care, de-a lungul
timpului, a suferit numeroase modificări.
Decizia nr.93/465/CEE din 22 iulie 1993 privind modulele diverselor faze ale
procedurilor de evaluare a conformităţii şi normele de aplicare şi utilizare a mărcii
de conformitate C.E., propuse spre a fi utilizate în cadrul directivelor de
armonizare tehnică24, act normativ care stabileşte procedurile armonizate de
certificare şi regulile de utilizare a acestora, acoperind atât proiectarea, cât şi
producţia şi controlul produselor25.
Regulamentul Comisiei (CE) nr.2454/93 din 2 iulie 1993 de stabilire a unor
dispoziţii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr.2913/92 al Consiliului, de
instituire a Codului Vamal Comunitar26, prevede implementarea Codului Vamal27
al Comunităţii.
Decizia nr.3052/95/CE din 13 decembrie 1995 a Parlamentului şi Consiliul
privind stabilirea procedurii pentru schimbul de informaţii privind măsurile interne
de derogare de la principiul liberei circulaţii a mărfurilor în cadrul Comunităţii 28,
act normativ care se aplică sectoarelor nearmonizate, sub incidenţa unor astfel de
proceduri se află cazurile în care un stat membru impune obstacole, pentru
21
Publicată în Jurnalul Oficial nr. L 109 din 26 aprilie 1983.
22
Publicat în Jurnalul Oficial nr. L 256 din 7 septembrie 1987.
23
Publicat în Jurnalul Oficial nr. L 302 din 19 octombrie 1992.
24
Publicată în Jurnalul Oficial nr. L 220 din 30 august 1993.
25
Produsele care îndeplinesc cerinţele esenţiale şi sunt evaluate ca fiind conforme pot fi recunoscute ca marcă C.E.
26
Publicat în Jurnalul Oficial nr. L 253 din 11 octombrie 1993.
27
De-a lungul timpului, această reglementare a suferit numeroase modificări.
28
Publicată în Jurnalul Oficial nr. L 321 din 30 decembrie 1995.
neconformitate cu propria sa reglementare naţională, la libera circulaţie sau la
punerea pe piaţă a mărfurilor fabricate sau comercializate dintr-un alt stat membru.
Directiva nr.98/34/CEE din 22 iunie 1998 de stabilire a unei proceduri
pentru furnizarea de informaţii în domeniul standardelor şi reglementărilor
tehnice29, act normativ care solicit statelor membre să informeze Comisia
Europeană asupra tuturor proiectelor de reglementări tehnice şi organismele
naţionale de standardizare asupra programelor de lucru şi a proiectelor de
standarde.
Regulamentul (CE) nr. 2679/98 din 7 decembrie 1998 privind funcţionarea
pieţei interne în legătură cu libera circulaţie a mărfurilor între statele membre 30,
act normativ ce prevede proceduri speciale de eliminare a obstacolelor majore în
calea liberei circulaţii a mărfurilor între statele membre, care provoacă pierderi
substanţiale persoanelor afectate şi impun acţiuni imediate. În Regulament se
specifică faptul că aceste obstacole ar putea fi, printre altele, rezultatul pasivităţii
autorităţilor naţionale în faţa unor acţiuni violente întreprinse de anumite persoane
sau de blocare paşnică a frontierelor sau al acţiunilor unui stat membru, cum ar fi
boicotul instituţionalizat al produselor importate. De asemenea, este prevăută
o procedură de alertă şi de schimb de informaţii între statele membre şi Comisia
Europeană, în preambul, acesta reamintind obligaţia statelor membre de a adopta
măsurile necesare şi proporţionale pentru asigurarării liberei circulaţii a  mărfurilor
şi de a  informa Comisia în această privinţă, autorizând-o să transmită o notificare
statului membru în cauză prin care să solicite adoptarea grabnică a acelor măsuri.
Regulamentul (CE) nr.450/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului
din 23 aprilie 2008 de stabilire a Codului Vamal Comunitar (Codul Vamal
Modernizat)31, act normativ prin care sunt stabilite normele şi procedurile generale
aplicabile mărfurilor introduse sau scoase de pe teritoriul vamal al Comunităţii 32.
Conform Regulamentului, mărfurile Uniunii Europene au în vedere produse care
aparţin uneia din următoarele categorii: mărfuri produse în întregime pe teritoriul
vamal al Uniunii Europene; mărfuri care intră pe teritoriul vamal al Uniunii
provenind din ţări sau teritorii care nu fac parte din acest teritoriu şi care au fost
puse în liberă circulaţie; mărfuri obţinute sau produse pe teritoriul vamal al Uniunii
Europene, fie exclusiv din mărfurile provenind din teritorii care nu fac parte din
Uniune, fie din mărfuri produse în întregime pe teritoriul vamal al Uniunii în
combinaţie cu mărfurile provenind din teritorii care nu fac parte din Uniune. Se
precizează totodată, că Tariful Vamal Comun cuprinde Nomenclatura Combinată a
mărfurilor; orice altă nomenclatură care se bazează parţial sau integral pe

29
Publicată în Jurnalul Oficial nr. L 204 din 21 iulie 1998.
30
Publicat în Jurnalul Oficial nr. L 337 din 12 decembrie 1998.
31
Publicat în Jurnalul Oficial nr. L 145 din 4 iunie 2008.
32
Totodată, se prevede faptul că acest cod se aplică uniform la nivelul întregului teritoriu vamal al Comunităţii.
Nomenclatura Combinată sau care adaugă alte subdiviziuni la aceasta şi care este
stabilită prin dispoziţii comunitare care reglementează domenii specifice în vederea
aplicării măsurilor tarifare referitoare la schimburile cu mărfuri; taxele vamale
convenţionale sau autonome normale aplicabile mărfurilor cuprinse în
Nomenclatura Combinată; măsurile tarifare preferenţiale cuprinse în acordurile pe
care Uniunea le-a încheiat cu anumite ţări, teritorii sau grupuri de ţări sau de
teritorii din afara spaţiului vamal comunitar; măsurile tarifare preferenţiale
adoptate de către Uniune în mod unilateral, faţă de anumite ţări sau teritorii sau
grupuri de ţări sau de teritorii din afara spaţiului vamal comunitar; măsurile
autonome care prevăd reducerea sau exonerarea de taxe vamale aferente anumitor
mărfuri; regimurile tarifare preferenţiale definite pentru anumite mărfuri datorită
naturii sau destinaţiei lor finale; alte măsuri tarifare prevăzute de legislaţia agricolă
sau comercială sau de alte dispoziţii comunitare.
Regulamentul (CE) nr.764/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului
din 9 iulie 2008 de stabilire a unor proceduri de aplicare a anumitor norme
tehnice naţionale pentru produsele comercializate în mod legal în alt stat membru
şi de abrogare a Deciziei nr.3052/95/CE33, are ca principalul obiectiv al acela de
a defini drepturile şi obligaţiile autorităţilor şi întreprinderilor naţionale atunci
când, cele dintâi intenţionează să nege recunoaşterea reciprocă şi să refuze accesul
pe piaţă al unui produs comercializat în mod legal în alt stat membru. Conform
Regulamentului, sarcina probei revine autorităţilor naţionale care intenţionează să
refuze accesul pe piaţă, fiind obligate să comunice în scris motivele exacte de ordin
tehnic şi ştiinţific ale intenţiei de a refuza accesul produsului pe piaţa naţională,
oferindui-se posibilitatea operatorului economic de a-şi susţine cauza şi de
a prezenta argumente solide autorităţilor competente. Nu în ultimul rând,
Regulamentul prevede, un sistem de puncte de informare despre produse în fiecare
stat membru, ce oferă informaţii privind normele tehnice ale produselor şi punerea
în aplicare a principiului recunoaşterii reciproce de către întreprinderi şi autorităţile
competente din alte state membre.
În octombrie 1996, Comisia Europeană a publicat comunicarea 34 denumită
Impactul şi eficacitatea pieţei unice, document ce a stat la baza planului de acţiune
pentru piaţa unică din iunie 1997, prin care se subliniază faptul că, încă de la
lansarea de către Comisie a iniţiativei pentru o piaţă internă în 1985, piaţa unică
cunoaşte o lungă evoluţie în realizarea celor patru libertăţi consacrate în tratat,
aspect care a permis crearea unei pieţe unice şi a adus beneficii concrete pentru
cetăţenii şi întreprinderile din Europa, spre exemplu suprimarea controalelor
vamale, un mediu de afaceri mai competitiv, posibilitatea de a studia sau de a lucra
33
Publicat în Jurnalul Oficial nr. L 218 din 13 august 2008
34
Comunicarea Comisiei Europene nr. 60/2007 către Consiliu şi Parlamentul European, Comitetul Economic şi
Social şi Comitetul Regiunilor - O piaţă unică pentru cetăţeni.
într-un alt stat membru. Reglementarea circulaţiei produselor alimentare în spaţiul
comunitar este unul din domeniile cele mai avansate şi într-o continuă dezvoltare
datorită consumului mare de astfel de produse şi a impactului pe care îl pot avea
asupra vieţii şi sănătăţii populaţiei, elaborându-se în acest sens o serie de directive
şi reglementări care prevăd modul de exploatare, comercializare, etichetare,
transport şi marcare a produselor din diverse sectoare , cu ar fi cel al aromelor din
alimente, alimante tratate, ape minerale, produse lactate, sucuri naturale, produse
din cafea, cacao şi ciocolată. Printre actele normative în cauză, menţionăm:
- Directiva nr.88/388/CE din 22 iunie 1988 de apropiere a legislaţiilor statelor
membre privind aromele utilizate în produsele alimentare şi materiile sursă pentru
producerea acestora35,
-Regulamentul (CE) nr.2232/96 al Parlamentului European şi al Consiliului
din 28 octombrie 1996 de stabilire a unei proceduri comunitare pentru substanţele
aromatizante utilizate sau destinate utilizării în sau pe produsele alimentare36,
- Directiva nr.1999/2/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din
22 februarie 1999 de apropiere a legislaţiilor statelor membre privind produsele şi
ingredientele alimentare tratate cu radiaţii ionizante37,
- Directiva nr.1999/3/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din
22 februarie 1999 de stabilire a unei liste comunitare cu produsele şi ingredientele
alimentare tratate cu radiaţii ionizante38,
- Directiva nr.80/777/CEE a Consiliului din 15 iulie 1980 de apropiere a
legislaţiilor statelor membre privind exploatarea şi comercializarea apelor minerale
naturale39,
- Directiva nr.76/118/CEE a Consiliului din 18 decembrie 1975 de apropiere a
legislaţiilor statelor membre privind anumite tipuri de lapte conservat parţial sau
total deshidratat destinat consumului uman40,
- Directiva nr.83/417/CEE a Consiliului din 25 iulie 1983 de apropiere a
legislaţiilor statelor membre privind anumite lactoproteine (cazeină şi cazeinaţi)
destinate consumului uman41,
- Directiva nr.93/77/CEE a Consiliului din 21 septembrie 1993 privind
sucurile de fructe şi anumite produse similare42,
- Directiva nr.99/4/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din
22 februarie 1999 privind extractele de cafea şi de cicoare43,
35
Publicată în Jurnalul Oficial nr. L 184 din 15 iulie 1988.
36
Publicat în Jurnalul Oficial nr. L 299 din 23 noienbrie 1996.
37
Publicată în Jurnalul Oficial nr. L 66 din 13 martie 1999.
38
Publicată în Jurnalul Oficial nr. L 66 din 13 martie 1999.
39
Publicată în Jurnalul Oficial nr. L 229 din 30 august 1980.
40
Publicată în Jurnalul Oficial nr. L 24 din 30 ianuarie 1976.
41
Publicată în Jurnalul Oficial nr. L 237 din 26 august 1983.
42
Publicată în Jurnalul Oficial nr. L 244 din 30 septembrie 1993.
43
Publicată în Jurnalul Oficial nr. L 66 din 13 martie 1999.
 Principiul liberei circulaţii a mărfurilor implică faptul că produsele pot fi
comercializate liber pe întreg teritoriul Uniunii Europene. Astfel că, într-o serie de
sectoare acest principiu este completat de un cadru de reglementare armonizat, în
conformitate fie cu vechea abordare, care impune o serie de specificaţii precise
necesare produsului, fie cu noua abordare, care impune o serie de cerinţe generale
pentru produse. Printre instituţiile implicate în procesul de asigurare a liberei
circulaţii a mărfurilor şi uniunii vamale se numără Comisia Europeană, în cadrul
acesteia distingându-se activitatea Direcţiei Generale Întreprinderi şi Industrie, şi
Parlamentul European, în special prin activitatea Comisiei pe piaţă internă şi în
domeniul protecţiei consumatorilor. Prin urmare, Comisia Europeană
monitorizează modul în care sunt respectate principiile care guvernează libera
circulaţie a mărfurilor, de către statele membre, şi întocmeşte rapoarte de evaluare
din doi în doi ani, prin care responsabilizează statele membre despre problemele
existente şi măsurile care se impugn a fi luate. Implementarea acestor principii are
ca ţintă cetăţeni, deopotrivă şi operatorii economici, prin acţiuni pe două planuri:
unul la nivelul Comisiei, iar cel de al doilea la nivelul statelor membre.
Planul de acţiuni la nivelul Comisiei are în vedere 44 elaborarea unui Ghid
privind principiul recunoaşterii reciproce în domeniul produselor industriale şi a
unei broşuri explicative de aplicare a Deciziei (CE) nr. 3052/95 din 13 decembrie
1995 privind stabilirea procedurii pentru schimbul de informaţii privind măsurile
interne de derogare de la principiul liberei circulaţii a mărfurilor în cadrul
Comunităţii 45; analize economice privind aplicarea principiului recunoaşterii
reciproce în diferite sectoare, având ca scop o mai bună evaluare a beneficiilor şi a
costurilor de neaplicare; analize privind regulile naţionale de protecţie a
consumatorilor pentru produsele financiare. Pentru a îndeplini aceste obiective
Comisia are în vedere acţiuni de formare, prin organizarea de mese rotunde
sectoriale cu reprezentaţii autorităţilor competente din statele membre şi cu
organizaţiile profesionale; elaborarea de proiecte specifice la nivel naţional, având
ca scop diseminarea de informaţii către publicul ţintă despre principiul
recunoaşterii reciproce. Totodată, planul de acţiuni la nivelul statelor membre, ca
principal actor în implementarea principiului recunoaşterii reciproce, prevede
întreprinderea următoarelor măsuri includerea principului recunoaşterii reciproce
în legislaţia naţională; să răspundă în timp util la întrebările legate de aplicarea
principiului recunoaşterii reciproce, cu excepţia cazurilor care prezintă sensibilitate
ridicată; să întărească cooperarea între administraţiile naţionale ale statelor
membre, prin reţelele de contact la distanţă, întâlniri cu şefii centrelor de
coordonare şi utilizarea sistematică a punctelor de contact, precum şi prin
implicarea în mai mare măsură a coordonatorilor naţionali, în special, în domeniul
44
Sursa: http://ec.europa.eu/index_ro.htm, site accesat la data de 9 mai 2012.
45
Publicată în Jurnalul Oficial nr. L 321 din 30 decembrie 1995.
profesiilor reglementate; să pregătească periodic rapoarte cu problematica
implementării şi a soluţiilor posibile.
Comunitatea Europeană a încheiat acorduri pentru recunoaşterea reciprocă a
principiului circulaţiei libere a bunurilor şi serviciilor cu: Australia, Canada, Noua
Zeelandă şi SUA, în scopul de a asigura acces efectiv pe pieţele respective a
mărfurilor prevăzute în aceste acorduri. În scopul de a impune recunoaşterea
reciprocă a principiului circulaţiei libere a mărfurilor, respectiv pentru eliminarea
sau reducerea barierelor în cale comerţului cu bunuri, Comisia intenţionează să
încheie un acord internaţional în cadrul Acordului general pentru Comerţul cu
Servicii - GATS sub egida Organizaţiei Mondiale de Comerţ - OMC.
În cadrul Comisiei Europene funcţionează Direcţia Generală Întreprinderi şi
Industrie46, având ca principal obiectiv să contribuie la elaborarea, punerea în
aplicare şi îmbunătăţirea politicii de reglementare, eficientizând astfel funcţionarea
pieţei interne prin eliminarea barierelor existente în calea comerţului şi prin
evitarea apariţiei altora noi. Direcţia îşi propune să prevină crearea unor bariere
tehnice în calea comerţului prin monitorizarea noilor propuneri legislative ale
statelor member, care să contribuie la implementarea Acordului Organizaţiei
Mondiale de Comerţ privind barierele tehnice în calea comerţului 47. Toate aceste
iniţiative promovează o piaţă internă simplificată pentru întreprinderi şi
consumator, bazată pe reguli transparente, simple şi coerente, menite să ofere
siguranţa şi claritatea de pe urma cărora pot beneficia atât consumatorii, cât şi
întreprinderile (indiferent de dimensiunea acestora). Concomitent, întreprinderile
europene pot concura mai eficient pe pieţele mondiale şi pot răspunde mai bine
provocărilor viitoare. În Ghidul de aplicare a prevederilor Tratatului referitoare la
libera circulaţie a mărfurilor elaborat de Direcţia Generală Întreprinderi şi
Industrie, se afirmă faptul că libera circulaţie a mărfurilor este unul dintre
succesele proiectului european, contribuind la construirea pieţei interne de care
beneficiază în prezent cetăţenii şi societăţile comerciale europene şi care se află în
centrul politicii Uniunii Europene. Totodată, se precizează că piaţa internă actuală
facilitează comerţul cu produse în 28 de state membre, cu o populaţie totală de
peste 500 de milioane de locuitori şi care oferă consumatorilor o gamă largă de
produse, permiţându-le achiziţionarea celei mai bune oferte disponibile48.

46
Sursa: http://ec.europa.eu/enterprise/index_ro.htm, site accesat la data de 9 mai 2012.
47
Să se asigure, în absenţa unor dispoziţii de armonizare şi în baza articolelor 34-36 din T.F.U.E., că statele membre
nu creează sau menţin bariere în calea comerţului intracomunitar; să instituie norme specifice cu privire la anumite
produse (incluzând abordarea tradiţională, noua abordare, noul cadru legislativ) sau la aspecte orizontale cum ar fi
soluţionarea problemei întârzierilor de plată în cazul tranzacţiilor comerciale şi solicitarea de despăgubiri în cazul
daunelor provocate de produse defectuoase; să monitorizeze aplicarea legislaţiei comunitare.
48
Totodată, libera circulaţie a mărfurilor este benefică pentru mediul de afaceri. Aproximativ 75 % din schimburile
comerciale din interiorul Uniunii Europene sunt reprezentate de mărfuri.
  Parlamentul European49 a susţinut finalizarea pieţei interne şi rolul
organismelor de standardizare europeană, acordând întotdeauna o atenţie deosebită
noii abordări în legătură cu libera circulaţie a mărfurilor, clarificându-i definiţia
într-un raport din anul 1987. Acesta a adus o contribuţie legislativă semnificativă la
armonizarea directivelor, Parlamentul susţinând, de asemenea, necesitatea unei
cooperări mai strânse între autorităţile europene şi cele naţionale, în vederea
îmbunătăţirii calităţii legislaţiei europene, a identificării legislaţiei care necesită
simplificare sau codificare, în conformitate cu obiectivul de a depune eforturi
suplimentare pentru o mai bună legiferare, transpunere promptă şi punere corectă
în aplicare şi a apelat, adeseori, la celelalte instituţii pentru a susţine, atunci când
este posibil, coreglementarea şi acordurile voluntare, în vederea respectării
aceluiaşi principiu al unei mai bune legiferări.
Cu toate acestea, pentru Parlamentul European, o mai bună legiferare nu
înseamnă neapărat nici un fel de legiferare, drept care acesta a modificat mai multe
acte legislative introducând reglementări noi, pentru a preveni riscul ca unii
consumatori să fie induşi în eroare prin cumpărarea de produse mai ieftine fără a fi
informaţi că achiziţionează un volum sau o cantitate mai mică. În această privinţă,
Parlamentul a susţinut întotdeauna cu tărie necesitatea de a introduce o informare
clară şi completă a consumatorului pe toate produsele preambalate care beneficiază
de libera circulaţie, precum şi un „certificat de origine”, o indicare clară a
preţurilor, a cantităţii nominale obligatorii sau a dimensiunii ambalajului pentru
produsele preambalate, indicaţii lizibile privind greutatea şi volumul pe eticheta
produsului şi respectarea normelor naţionale pentru produsele tipice. În acest scop,
Parlamentul a sprijinit cu putere o strategie la nivel european pentru o politică
comprehensivă şi de calitate de evaluare a impactului legislaţiei europene.
Comisia de Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorilor50 din cadrul
Parlamentului European este competentă în chestiuni privind coordonarea, în plan
comunitar, a legislaţiilor naţionale în domeniul pieţei interne şi privind Uniunea
vamală, în special în ceea ce priveşte: libera circulaţie a mărfurilor, inclusiv
armonizarea standardelor tehnice, libertatea de stabilire, libertatea de a presta
servicii, cu excepţia sectorului financiar şi poştal; măsurile de identificare şi
eliminare a potenţialelor obstacole în funcţionarea pieţei interne; promovarea şi
protecţia intereselor economice ale consumatorilor, cu excepţia chestiunilor privind
sănătatea publică şi siguranţa alimentară, în cadrul creării pieţei interne.
Libera circulaţie a mărfurilor51 presupune realizarea unei uniuni vamale care
să privească toate categoriile de mărfuri şi să interzică între statele membre, taxele
vamale asupra importurilor şi exporturilor ori a altor taxe cu efect echivalent,
49
Sursa: http://www.europarl.europa.eu/news/ro, site accesat la data de 9 mai 2012.
50
Sursa: http://www.europarl.europa.eu/committees/ro/imco/home.html, site accesat la data de 9 mai 2012.
51
Sau uniunea vamală.
adoptarea unui tarif vamal comun în relaţiile cu ţările terţe şi eliminarea
restricţiilor cantitative sau a măsurilor cu efect echivalent între statele membre.
Unul din obiectivele majore stabilite de Tratatul de la Roma a fost realizarea unei
pieţe unice între statele membre, primul pas concret fiind acela al creării unei
uniuni vamale, deşi Tratatul de la Roma nu definea conceptul de taxe cu efect
echivalent taxelor vamale, motiv pentru care a urmare, acest rol a revenit Curţii
Europene de Justiţie care, printr-o serie de decizii elaborate ȋntre anii ’60 – ’70,
stabileşte că orice taxă oricum este denumită şi oricare ar fi modalitatea de
aplicare, dacă se aplică în mod specific unui produs importat dintr-un stat membru
în defavoarea produselor similare autohtone, prin alterarea preţului, are acelaşi
efect asupra liberei circulaţii a mărfurilor ca şi taxele vamale, neprezantând
importanţă, natura sau forma taxei, ci doar efectele acesteia.
Totodată, Curtea Europeană de Justiţie a avut misiunea de a lămuri şi
conceptul de măsuri echivalente cotelor vamale, astfel că în anul 1974, Curtea a
decis că toate regulile comerciale instituite de statele membre care au capacitatea
de a împiedica direct sau indirect, în fapt sau potenţial, comerţul intracomunitar
sunt considerate ca măsuri cu efect echivalent cotelor vamale.
De aceea, suntem de părere că uniunea vamală a implicat, într-un prim sens,
abolirea şi interzicerea în privinţa comerţului dintre statele membre de la o anumită
dată a taxelor vamale şi a altor taxe cu efect echivalent, aspect devenit aplicabil
dată cu expirarea perioadei de tranziţie, stabilită pentru sfârşitul anului 1991, iar
pentru noile ţări care au devenit atunci membre ale Comunităţii Europene, aceasta
a expirat în anul 1992. Interzicerea taxelor vamale avea o sferă mult mai largă,
aplicându-se, astfel cum era prevăzut în Tratat, nu numai mărfurilor care sunt
originare dintr-un stat membru, ci şi celor care provin dintr-o ţară terţă, care se vor
afla în liberă circulaţie între statele membre odată intrate în circuitul comercial
comunitar. Mărfurile care au o astfel de provenienţă vor avea acest regim dacă
formalităţile de import au fost îndeplinite şi orice taxe vamale sau taxe avâd efect
echivalent care sunt plătibile au fost încasate în acel stat membru şi nu au
beneficiat de o reducere totală sau parţială a unor astfel de taxe. Astfel, în perioada
de tranziţie, statele membre52 trebuiau să se abţină de la introducerea între ele de
noi taxe vamale asupra importurilor sau exporturilor ori a oricăror taxe având efect
echivalent. Aceste taxe cuprind, aşa cum s-a prevăzut în jurisprudenţa Curţii
Europene de Justiţie53 orice taxe pecuniare, indiferent de mărimea lor şi de
denumirea sau modul lor de aplicare, care sunt impuse unilateral asupra
mărfurilor naţionale sau străine pentru că ele trec o frontieră şi care nu sunt taxe
vamale în sens strict”. De asemenea, este lipsit de consecinţă faptul că taxa nu este
52
A se vedea art.12 din Tratatul de la Roma.
53
Cauza 24/68, Comisia Europeană vs. Italia, REC 1969, p.193-201; Cauzele 485 și 486/93, Maria Simtzi vs.
Municipality of Kos, REC 1996 și 1997, p. 2675.
impusă pentru beneficiul statului, neavând efect discriminatoriu sau protecţionist,
nu duce la creşterea preţurilor pentru că este minimă sau pentru că mărfurile în
cauză nu sunt în concurenţă cu produsele externe.
Dispoziţia legală menţionată mai sus poate fi invocată şi după expirarea
perioadei de tranziţie în legătură cu orice taxă vamală posibil să fie introdusă,
întrucât ea este de aplicabilitate directă şi după această dată. Astfel, s-a statuat tot
prin jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie 54, faptul că implementarea art.12 nu
cere vreo iniţiativă legislativă din partea statelor membre, iar faptul că potrivit
acestui articol statele sunt subiectele unei obligaţii negative nu implică
împrejurarea că naţionalii lor nu pot să beneficieze de această obligaţie. De aceea,
potrivit spiritului sistemului general şi al formulării Tratatului, prevederile art.12
trebuie interpretate ca producând efecte directe imediate şi creând drepturi
individuale pe care tribunalele naţionale trebuie să le protejeze.
Dispoziţiile art.9 şi art.12 din Tratatul de la Roma care interzic între statele
membre taxele vamale asupra importurilor şi exporturilor şi toate taxele cu efect
echivalent împiedicau legislaţiile naţionale să impună contribuţii obligatorii asupra
exporturilor de produse agricole către alte state membre, dacă aceste contribuţii nu
sunt impuse pe seama inspecţiilor, realizate în scopul îndeplinirii obligaţiilor
conform dreptului comunitar, dacă ele sunt aplicate numai la exporturile
produselor în cauză şi nu privesc un sistem general de taxe interne aplicate
sistematic, indiferent de originea ţării de export sau de detinaţie a mărfurilor
supuse lor şi, în cele din urmă, dacă ele nu reprezintă compensaţia pentru un
beneficiu specific sau individual furnizat comerciantului într-o sumă proporţională
acelui serviciu55.
Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene de Justiţie 56, o taxă ad valorem
impusă de un stat membru asupra mărfurilor importate dintr-un alt stat membru în
virtutea intrării lor într-o regiune a teritoriului celui dintâi stat, constituie o taxă cu
efect echivalent unei taxe vamale asupra importurilor şi este incompatibilă cu
dispoziţiile art.9 şi următoarele din Tratat, în pofida faptului că ea este, de
asemenea, impusă asupra mărfurilor care intră într-o regiune dintr-o altă parte a
aceluiaşi stat membru, acest considerent nefiind modificat de faptul că o taxă ad
valorem este impusă şi asupra mărfurilor exportate din regiunea în cauză şi că taxa
este, aşadar, impusă nu în scopul de a se restrânge importurile, ci de a se furniza
autorităţilor administrative locale resurse financiare. De asemenea, este
incompatibilă cu aceleaşi dispoziţii legale impunerea de taxe de către un stat
membru asupra mărfurilor exportate într-un alt stat membru în virtutea faptului că
ele părăsesc teritoriul celui dintâi stat membru şi acest considerent nu poate fi
54
Cauza 26/62, van Gend and Loos vs Administration fiscale néerlandaise, REC 1963, p.276-279.
55
Cauza 130/93, Lamaire vs. NDALTP, REC 7/1994, p. 3226.
56
Cauzele 485 şi 486/93, Maria Simtzi vs. Municipality of Kos, REC 1996 şi 1997, p.2675.
modificat de faptul că taxa este, totodată, impusă mărfurilor care părăsesc acea
regiune pentru o altă parte a teritoriului aceluiaşi stat. Ca urmare a celor expuse
mai sus, şi taxa impusă la o frontieră regională în baza expedierii de mărfuri dintr-o
regiune a unui stat membru spre alte regiuni ale aceluiaşi stat, constituie un
obstacol la libera circulaţie a mărfurilor care este unul la fel de serios ca o taxă
impusă la frontiera naţională pentru exportul de mărfuri din teritoriul unui stat
membru ca un întreg.
Astfel, Curtea Europeană de Justiţie a stabilit că atât art.9 cât şi art.12 trebuie
să fie interpretate ca aplicându-se unei taxe de tranzit destinată să compenseze o
întreprindere privată pentru suportarea cheltuielilor provenind din îndeplinirea de
către serviciile vamale şi veterinare a sarcinilor lor ca furnizori de servicii de
interes public, chiar dacă ea nu a fost impusă de stat, ci se naşte dintr-un acord
încheiat de întreprinderea respectivă cu clienţii săi. Potrivit legislaţiei, statele
membre trebuie să suporte cheltuielile de control şi formalităţile realizate în
legătură cu circulaţia mărfurilor peste frontiere, prin urmare, interzic în comerţul
intracomunitar impunerea operatorilor economici, indiferent dacă se face în
virtutea unei măsuri unilaterale adoptate de autorităţi sau ca rezultat al unei serii de
contracte particulare, cu cheltuielile de inspecţie şi de formalităţi administrative,
singurele taxe autorizate fiind acelea care constituie o indemnizare sau
compensaţie pentru serviciul într-adevăr făcut unui operator economic în mod
individual. Totodată, taxa obligatorie de la al cărei nivel minim nu poate fi făcută
nicio derogare şi care este aplicată într-un stat membru de către agenţii de expediţie
vamală nu a fost considerată ca o taxă având efect echivalent unui drept vamal în
înţelesul Tratatului, dacă importatorii pot, în fapt, să opteze dacă să folosească sau
nu serviciile unor asemenea persoane cu rezultatul că acel tarif nu este obligatoriu,
pentru oricine doreşte să facă o declaraţie vamală57.În cursul perioadei de tranziţie,
taxele asupra importurilor58 trebuiau să fie desfiinţate progresiv, conform unui
program strict59.
Taxele vamale asupra exporturilor şi taxele având efect echivalent acestora
trebuiau desfiinţate mai devreme, adică până la sfârşitul perioadei de patru ani
pentru stabilirea pieţei comune, postrivit dispoziţiilor art. 16 din Tratat. De la acea
dată, dispoziţiile legale respective erau direct aplicabile. Uniunea vamală a mai
implicat, într-un al doilea sens, adoptarea unui tarif vamal comun în relaţiile cu
ţările terţe, care este impus la graniţele comunitare. Orice marfă care urmează să
intre pe teritoriul comunitar va fi supusă acestui tarif, indiferent de ţara de intrare.
Astfel, statele membre şi-au declarat disponibilitatea – conform prevederilor art. 18
57
Cauza 16/94, Edouard Dubois et Fils SA and General Cargo Services SA vs. Garomar Exploitation SA, REC nr.
8/1995, p. 2437.
58
Taxele având efect echivalent taxelor vamale asupra importurilor trebuiau, de asemnea, înlăturate progresiv până
la sfârşitul perioadei, potrivit unui program stabilit prin directive, de către Comisia Europeană.
59
A se vedea art.14-15 din Tratat.
din Tratat – de a contribui la dezvoltarea comerţului internaţional şi la reducerea
barierelor vamale prin acorduri specifice, pe bază de reciprocitate şi avantaj
reciproc, de a reduce taxele vamale sub nivelul general de care ar putea beneficia
ele însele ca rezultat al stabilirii uniunii vamale între ele. Aceste obiective au fost
îndeplinite fie pe calea acordurilor cu diverse ţări, în mod independent, fie în
cadrul Acordului General pentru Tarife şi Comerţ - GATT, de-a lungul rundelor
comerciale respective.
Un prim act comunitar prin care se reglementează tariful vamal comun a fost
Regulamentul CEE nr. 950/68 din 28 iunie 1968 al Consiliului 60, care a stabilit
tariful vamal comun şi care a luat în considerare unele rezultate ale acordurilor
încheiate anterior de la data de 1 iulie 1968 el a înlocuit tarifele vamale naţionale
ale statelor membre. De asemenea, începând cu data de 1 ianuarie 1988 au fost
stabilite, atât un nou tarif integrat cât şi un sistem de nomenclaturî statistică, prin
Regulamentul Consiliului (CE) nr.2658/87 din 23 iulie 1987 referitor la
nomenclatura tarifară şi statistică şi la Tariful Vamal Comun 61, înlocuind, deci,
actul comunitar din anul 1968. Nomenclatura combinată a tarifelor se află la baza
tarifului integrat - denumit TARIC - şi are în vedere Convenţia internaţională
privind descrierea armonizată a mărfurilor şi sistemul de codificare. Astfel, potrivit
actului normativ din 1988, Tariful Vamal Comun este compus din Nomenclatorul
menţionat anterior, procentele taxelor, alte taxe relevante, măsuri tarifare stabilite
în TARIC şi în aranjamentele comunitare. Versiunea curentă a Tarifului este
publicată anual în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Totodată, prin Regulamentul Consiliului (CE) nr.2913/92 din 12 octombrie
1992 se stabileşte Codul Vamal al Comunităţii62, iar în aplicarea sa, a fost adoptat
Regulamentul Comisiei (CE) nr.2454/93 din 2 iulie 1993 de stabilire a unor
dispoziţii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de
instituire a Codului Vamal Comunitar63. Acest act normativ prevede implementarea
Codului Vamal al Comunităţii, suferind modificări succesive, începând cu anul
1994.
În legătură cu aplicarea Tarifului vamal comun, s-a subliniat, în practica Curţii
Europene de Justiţie64, faptul că este incompatibil cu Tratatul CE impunerea unei
taxe vamale sau a unei taxe cu efect echivalent, care a fost introdusă unilateral de
către un stat membru după instituirea acestui Tarif la data de 1 iulie 1968, asupra
mărfurilor importate direct din ţările nemembre care nu sunt legate de Comunitate
printr-un acord special, dar s-a admis, totuşi, faptul că Tratatul nu împiedică
impunerea unei taxe având efectul echivalent unei taxe vamale asupra importurilor
60
Publicat în Jurnalul Oficial nr. L 172 din 22 iulie 1968.
61
Publicat în Jurnalul Oficial nr. L 256 din 7 septembrie 1987.
62
Publicat în Jurnalul Oficial nr. L 302 din 19 octombrie 1992.
63
Publicat în Jurnalul Oficial nr. L 253 din 11 octombrie 1993.
64
Cauza 126/94 Societe Cadi Surgeles and others vs Ministere des Finances and Another, REC nr. 11/1996, p. 5666.
care, având în vederea toate elementele ei caracteristice, inclusiv denumirea ei,
cazurile impozabile, baza de evaluare, criteriile pentru aplicarea ei, persoanele
taxabile şi modul în care suma colectată este cerută, trebuie să fie considerată ca o
taxă deja în vigoare la data de 1 iulie 1968, cu condiţia ca nivelul la care ea este
impusă sp nu fi fost mărit.Dacă acest nivel a fost crescut, numai cunatumul peste
nivelul iniţial trebuie să fie considerat ca incompatibil cu prevederile Tratatului.
Totodată, în literatura de specialitate 65, s-a observat că atât unicitatea
teritoriului vamal comunitar, cât şi uniformitatea politicii comerciale comune ar fi
grav subminate dacă statele membre ar fi autorizate - prin adoptarea legislaţiei
naţionale – să impună taxe cu efect echivalent taxelor vamale asupra comerţului cu
statele nemembre. Ca urmare, astfel cum rezulă şi din parctica Curţii Europene de
Justiţie66, este numai în responsabilitatea Comunităţii – în scopul de a asigura ca
impunerea de taxe să aibă un impact uniform în toate statele membre asupra
comerţului cu statele nemembre - de a determina şi, dacă este necesar, de a
schimba nivelul obligaţiilor vamale şi taxele plătibile privind produsele din aceste
ţări. Tariful vamal comun nu se aplică de o autoritate comunitară distinctă, de sine
stătătoare, ci de către autorităţile naţionale ale statelor membre pe teritoriul cărora
intră mărfurile, acţionând, deci, în numele Comunităţilor, atunci când ele fac
încadrările sau clasificările tarifare respective. De aici se naşte posibilitatea de
contestare a deciziilor acelor autorităţi atunci când ele în mod concret fac
clasificări în scopul aplicării tarifelor vamale, prin aplicarea prevederilor art. 177
din Regulament.
Statelor membre li se pot acorda cote tarifare la o rată redusă a taxei ori cu
scutire de taxă dacă se va considera de către Comisie că producţia unui anumit
produs conţinut în listele B, C şi D - în legătură cu care au fost stabilite anumite
limite taxelor - este insuficientă pentru a satisface cererile din partea unuia dintre
statele membre şi că această satisfacere depinde în mod tradiţional de importurile
din ţări terţe. În aceste sens se prevede o majoritate calificată pentru luarea deciziei
de către Consiliu, la propunerea Comisiei Europene. În mod independent, Comisia
poate acorda cote tarifare la o rată redusă ori cu scutire de taxă, în alte ipoteze,
pentru produsele prevăzute în listele E şi G şi pentru produsele menţionate în anexa
la Tratat. În toate cazurile, însă, trebuie să fie garantată salvgardarea necesară,
astfel încât cotele respective să nu depăşească limitele dincolo de care ar putea
interveni riscuri în activităţi ce sunt transferate în prejudiciul altor state membre.
Consiliul poate modifica sau suspenda orice taxe din tarif sau poate înlocui unele
cote tarifare naţionale, potrivit art. 25 din Regulament, sau să schimbe
nomenclatorul.
65
Octavian Manolache, Drept comunitar. Cele patru libertăţi fundamentale. Politici comunitare, ediţia a II-a, ed.
All Beck, Bucureşti, 1999, p. 9.
66
Cauza 125/94, Aprile SRL vs, Amministrazione delle Finanze dello Stato, REC 9/1995, p. 2950.
 Într-o opinie67, s-a impus o delimitare între interzicerea introducerii de noi
taxe vamale şi creştereacelor care se aplică deja în condiţiile reciproce dintre
statele membre, şi dispoziţiile care permit impunerea, direct sau indirect, de taxe
interne de orice fel produselor statelor membre, în măsura în care acestea sunt
aplicate produselor indigene similare. Astfel, s-a pus problema, în practica Curţii
Europene de Justiţie68, ce înseamnă o impunere internă de taxe. Ca urmare, s-a
arătat că interzicerea în comerţul între statele membre a tuturor taxelor vamale şi a
tuturor taxeor având efect echivalent se referă la taxele cerute cu ocazia sau din
cauza importului, care, impuse în mod distinct asupra produselor importate şi nu
asupra produselor inidgene, modifică preţul lor de cost şi astfel produce acelaşi
efect restrictiv asupra liberei circulaţii a mărfurilor precum o taxă vamală.
Deoarece această interdicţie nu admite nicio distincţie potrivit scopului avut în
vedere în perceperea taxelor pecuniare a căror abolire este prevăzută. Astfel, ea
include, de exemplu, şi taxele cerute pentru inspcţia sanitară realizată din cauza
importului de mărfuri. Poziţia ar fi diferită numai dacă taxele pecuniare asociate
unui sistem general de taxe interne s-au aplicat sistematic, potrivit aceluiaşi
criteriu, produselor indigene şi produselor importate, în mod asemănător. În acest
caz, dacă taxele pecuniare impuse pe motivul menţionat anterior, respectiv
inspecţia sanitară a produselor, când ele trec frontiera, şi determinate potrivit unui
criteriu special care nu este compatibil cu criteriul folosit în fixarea taxelor
pecuniare impuse asupra produselor similare indigene, urmează a fi socotite ca
taxe având un efect echivalent taxelor vamale.
O taxă pecuniară impusă pentru raţiuni legate de controlul veterinar şi de
sănătate publică, chiar dacă aceasta ia forma unui sistem de licenţe individuale de
import şi chiar dacă acest sistem este justificat în înţelesul prevederilor art. 36 din
Tratat, este considerată ca o taxă având efect echivalent unei taxe vamale şi
interzisă prin Tratat. Dacă, însă, sunt cerute taxe pentru inspecţiile veterinare şi de
sănătate publică în cazul desfacerii interne precum şi în cazul exportului, atunci ele
formează o parte a sistemului general de taxe interne şi nu constituie taxe cu efect
echivalent taxelor vamale asupra exporturilor, dar ele intră în interdicţia de
discriminare, conform dispoziţiilor art. 95 din Tratat. Totodată, interdicţia stabilită
prin prevederile art.95 din Tratat este încălcată dacă sunt impuse reguli diferite
pentru calculul cuantumului taxei speciale de consum după cum, într-o cauză
ridicată în faţa Curţii Europene de Justiţie 69, automobilele sunt importate din alte
state membre sau sunt fabricate în statul respectiv sau anumitor automobile de
tehnologie clasică importate din celelalte state membre le sunt aplicate taxe

67
Jean Megret, Le droit de la Communaute economique europenne, vol. 1, Presses Universitaires de Bruxelles,
1970, p. 285.
68
Cauza nr. 29/1972, S.p.A. MARIMPEX vs. Italian Finance Administration, REC nr. 5/1973, p.211-212.
69
Cauza 327/90 Comisia Europeană vs. Grecia, REC nr. 2/1993, p.416-417.
superioare celor care se aplică vehiculelor similare fabricate sau asamblate în acel
stat.
Criteriul în determinarea taxelor constă în compararea mărimilor taxelor,
indiferent de termenii cursului, de modul de evaluare ori alte reguli detaliate pentru
aplicarea acestora, ţinând seama de dificultatea de a face comparări precise în mod
suficient între produsele în cauză. Astfel cum se arată în literatura de specialitate 70,
interpretarea extensivă va cuprinde toate procedurile de impunere de taxe care intră
în conflict cu principiul egalităţii de tratament – principiul nediscriminării – al
produselor indigene şi al celor importate, fiind, deci, necesar să se interpreteze
conceptul produse similare cu suficientă felxibilitate. Ca urmare, trebuie
considerate ca similare acele produse care au caracteristici similare şi satisfac
aceleaşi trebuinţe din punct de vedere al consumatorului.
Totodată, s-a pus întrebarea dacă şi în ce măsură putea fi impusă o taxă
internă asupra produselor importate dintr-un alt stat membru atunci când nu există
niciun produs similar. Astfel, s-a decis că niciun stat membru nu va impune asupra
produselor altui stat membru vreo taxă internă de aşa natură încât să facă posibilă o
protecţie indirectă a altor produse. Ar putea fi vorba de produse care, deşi nu sunt
similare, ar putea fi folosite într-un scop asemănător 71. Având în vedere faptul că
un produs, odată intrat pe teritoriul comunitar, va dobândi din punct de vedere al
impunerii de taxe, regimul unui bun ca şi cum ar fi fost fabricat într-unul dintre
statele membre, fiind, deci, în liberî circulaţie, fiind aplicabil principiul
nediscriminării. În privinţa bunurilor care sunt exportate pe teritoriul oricărui stat
membru, orice plată de taxe interne nu trebuie să depăşească taxa internă impusă
asupra lor direct sau indirect. Cu alte cuvinte, bunurilor destinate exportului nu
trebuie să li se aplice taxe mai mari decât celor destinate pentru comercializarea
internă, chair dacă este vorba despre bunuri identice sau despre bunuri similare.
Atunci când un stat membru a impus sau a aprobat o taxă contrar dreptului
comunitar, el este, în principiu, obligat să restituie taxa precepută în încălcarea
acestuia. Astfel încât, dacă sumele încasate din taxă au fost repartizate operatorilor
independenţi supuşi controlului autorităţilor locale, nu este contrar dreptului
comunitar ca acţiunea pentru restituire să fie îndreptată contra unuia dintre aceşti
operatori, cu condiţia ca regulile care guvernează asemenea acţiuni să nu fie mai
puţin favorabile decât acelea care guvernează acţiuni interne similare şi să nu fie
fromulate astfel încât să facă virtual imposibilă sau foarte dificilă recuperarea taxei
nedrept plătite. De asemenea, nu este contrar dreptului comunitar, nici aplicarea, în
cazul unei reclamaţii bazate încălcarea dispoziţiilor referitoare la tariful vamal
comun, a unei reguli de drept naţional potrivit căreia acţiunile pentru recuperarea
70
Octavian Manolache, Drept comunitar. Cele patru libertăţi fundamentale. Politici comunitare, ediţia a II-a,
ed.All Beck, Bucureşti, 1999, p.12.
71
Cauza 168/78, Comisia Europeană vs. Franța, REC nr. 9/1980, p. 347.
taxelor nedrept plătite sunt prescrise după un termen determinat, chair dacă efectul
acestei reguli este de a împiedica, în întregime sau în parte, restituirea acesto taxe,
astfel încât stabilirea unui termen rezonabil de prescripţie – care este o aplicare a
principiului fundamental al certitudinii juridice – nu poate fi privită ca făcând
virtual imposibilă sau foarte dificilă exercitarea drepturilor conferite de dreptul
comunitar.