CUPRINS

CUPRINS...............................................................................................................................1

Capitolul I. Extrădarea...........................................................................................................2

1.1. Scurt istoric..................................................................................................................2

1.2. Noțiune........................................................................................................................3

1.3. Reglementare...............................................................................................................4

1.3.1. Convenții internaționale........................................................................................5

1.3.2. Reglementări interne.............................................................................................5

1.4. Felurile extrădării........................................................................................................8

1.5. Persoanele supuse extrădării........................................................................................9

1.6. Extrădarea cetățenilor români....................................................................................10

Capitolul II. Extrădarea activă.............................................................................................11

2.1. Extrădarea cerută de statul român.............................................................................11

2.2. Condiții pentru a cere extrădarea...............................................................................11

2.3. Urmărirea internațională în vederea extrădării..........................................................14

2.4. Procedura de solicitare a extrădării...........................................................................14

2.5. Efectele extrădării active...........................................................................................18

Concluzii..............................................................................................................................20

Bibliografie..........................................................................................................................22

1
 Capitolul I. Extrădarea

1.1. Scurt istoric

Extrădarea este una din cele mai vechi forme de cooperare internaţională. 1
Extrădarea a fost, la începuturi, mai mult un gest de curtoazie pe care un suveran îl făcea
faţă de alt suveran, care permitea monarhilor să-şi pedepsească inamicii personali refugiaţi
pe teritoriul altui stat. Puţinele convenţii care reglementau extrădarea erau negociate şi
încheiate aproape exclusiv în interesul suveranilor.
Monarhul statului solicitat hotăra în mod discreţionar dacă acordă sau nu
extrădarea. Decizia depindea în mare măsură de natura relaţiilor cu statul solicitant, de
dorinţa suveranului de a determina o eventuală decizie pozitivă asupra unei cereri de
extrădare formulate de acesta, persoana extrădabilă nefiind luată în calcul decât într-o mică
măsură. Chiar şi în aceste condiţii, extrădarea era folosită foarte rar în Evul Mediu, având
în vedere izolarea pregnantă a statelor şi tradiţia existentă în legătură cu dreptul de azil. Şi
în perioada următoare, extrădarea a rămas la discreţia suveranului, căruia fiecare individ îi
era supus.
  Declaraţia de la Philadelphia din 1776, precum şi Declaraţia Drepturilor Omului şi
Cetăţeanului de la 26 august 1789, adoptată în Franţa,  au consacrat noi principii, pornind
de la acela că oamenii se nasc liberi şi egali, până la principiul potrivit căruia nimeni nu
poate fi acuzat, arestat sau deţinut, în afara cazurilor determinate prin lege şi după formele
prescrise de aceasta. Cele două războaie mondiale au arătat că este absolut necesar ca
statele suverane să coopereze între ele, astfel încât au fost create organizaţiile
internaţionale: Organizaţia Naţiunilor Unite, Consiliul Europei, Comunitatea Economică
Europeană, etc. În acest context, în domeniul extrădării, tratatele bilaterale au fost din ce în
ce mai mult înlocuite de cele multilaterale.
Instituția extrădării în dreptul român apare de la sfârșitul secolului al XIX-lea însă
cele mai elocvente izvoare despre instituția extrădării sunt cele de la începutul secolului
XX, respectiv Constituția Regatului României din 1923, unde, în titlul II, art. 32 se spune:
„Extrădarea refugiaților politici este oprită”.

1
F.R. Radu, De la extrădare la mandatul european. O privire istorică și juridică, Rev. Dreptul, nr. 2/2006;

2
 Și Codul penal român din 1968, în articolele 6 şi 9 avea reglementări privitoare la
extrădare. Astfel, potrivit art. 6 alin. 2, „Pentru infracţiunile îndreptate împotriva
intereselor statului român sau contra unui cetăţean român, infractorul poate fi judecat şi în
cazul în care s-a obţinut extrădarea lui”. În art. 9 denumit „ Extrădarea” se prevede că
aceasta se acordă  sau poate fi solicitată pe bază de convenţie internaţională, pe bază de
reciprocitate şi, în lipsa acestora, în temeiul legii.

1.2. Noțiune

Extrădarea este una din formele cooperării  judiciare internaţionale în materie

penală, putând fi definită ca fiind procedura prin care un stat suveran (statul solicitat)
acceptă să predea unui alt stat (statul solicitant) o persoană care se află pe teritoriul său şi
care este urmărită penal sau trimisă în judecată pentru o infracţiune ori este căutată în
vederea executării unei pedepse în statul solicitant2.
Într-o concepţie internă, se stabileşte că extrădarea “este actul  prin care un
stat,  solicitat, predă  unui alt  stat, solicitant, un infractor care a săvârşit o infracţiune de o
anumită gravitate, pe teritoriul acestui stat sau îndreptată împotriva intereselor acestuia, ori
când infractorul este cetăţean al statului solicitant”.3
Extrădarea este considerată expresia cea mai vie a asistenţei juridice în domeniul
dreptului penal. Certitudinea că fuga nu poate asigura sustragerea de la răspunderea penală
este o condiţie indispensabilă a eficacităţii normelor penale.
Vorbind despre definiţia acestei noţiuni, menţionăm că extrădarea este actul prin
care statul pe al cărui teritoriu s-a refugiat o persoană urmărită penal sau condamnată într-
un alt stat remite, la cererea statului interesat, pe acea persoană pentru a fi judecată sau
pentru a executa pedeapsa la care a fost condamnată. Din această definiţie se desprind
următoarele trăsături care pun în lumină aspectele specifice ale instituţiei extrădării:
- act de suveranitate intervenit în relaţiile dintre două state;
- act jurisdicţional solicitat şi acordat exclusiv în scopul realizării represiunii,
persoana extrădată fiind un inculpat sau un condamnat penal;
- act de asistenţă juridică internaţională.

2
F.R. Radu , Câteva consideraţii cu privire la legislaţia şi practica judiciară în materie de extrădare,
Dreptul nr.7/2003;
3
Gh.Nistoreanu, Prevenirea infracţiunilor prin măsuri de siguranţă, Academia de poliţie, Bucureşti, 1991,
p.255;

3
 Astfel, extrădarea are o natură juridică mixtă. Ea nu este numai un simplu act de
asistenţă juridică, ci şi un act de suveranitate şi un act jurisdicţional.
În literatura juridică de specialitate s-au formulat diferite definiţii ale extrădării.
Deosebirile dintre aceste definiţii izvorăsc din faptul că la formularea lor nu au fost luate în
consideraţie, ca trăsături esenţiale, aceleaşi elemente, incluzând sau excluzând unele dintre
acestea. O deosebire constă în faptul că unii autori consideră extrădarea ca fiind un act,
alţii, dimpotrivă, substituie ideea de act cu cea de contract. O a treia categorie de autori
consideră că extrădarea este o procedură care permite unui stat să obţină de la un alt stat
extrădarea unui inculpat sau a unui condamnat, refugiat pe teritoriul acestuia din urmă.
Extrădarea, înainte de a fi o procedură, este un act de constrângere juridică la care este
supus cel extrădat.
C. Andronovici defineşte extrădarea ca pe o instituţie juridică atât a dreptului
intern, cât şi a dreptului internaţional, prin care persoanele vinovate de săvârşirea unor
infracţiuni internaţionale sunt predate statelor îndreptăţite de a le judeca şi condamna sau
de a le obliga să execute o pedeapsă ce rezultă dintr-o condamnare.4
Extrădarea este definită ca o procedură conform căreia statul, în jurisdicţia căruia se
află persoana urmărită, o solicită şi o obţine de la statul în care această persoană se
refugiază, în scopul de a o trage la răspundere penală sau pentru a asigura executarea
pedepsei.
La cel de-al X-lea Congres al Asociaţiei internaţionale de drept penal, ţinut la
Roma între 29 septembrie şi 5 octombrie 1969, s-a adoptat următoarea definiţie:
„Extrădarea este un act de asistenţă judiciară interstatală în materie penală care
urmăreşte transferul unui individ urmărit sau condamnat penal din domeniul
suveranităţii judiciare a unui stat în domeniul celuilalt stat". Această definiţie
evidenţiază caracterul de act de asistenţă şi de act de suveranitate al extrădării.

1.3. Reglementare

Extrădarea se situează în cadrul dreptului internaţional public, mai exact al

dreptului internaţional penal.5 Însă pe planul dreptului intern, extrădarea reprezintă o
necesară şi obligatorie componentă judiciară, în statele democratice extrădarea fiind
hotărâtă de justiţie.

4
C. Andronovici, Dreptul internaţional public, Ed. Graphix, Iaşi, 1996, pag. 186;
5
F.R. Radu, De la extrădare la mandatul european. O privire istorică și juridică, Rev. Dreptul, nr. 2/2006;

4
 1.3.1. Convenții internaționale
În situaţia în care criminalitatea transnaţională organizată a dobândit o amploare din
ce în ce mai mare, cooperarea juridică internaţională în materie penală constituie singurul
mijloc eficient de a răspunde acestui fenomen.
România a ratificat cele mai importante instrumente multilaterale în domeniul
asistenţei judiciare internaţionale în materie penală sau conţinând dispoziţii în această
materie, adoptate sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite şi a Consiliului Europei. De
asemenea, ţara noastră a încheiat, de-a lungul timpului, numeroase înţelegeri bilaterale
privind asistenţa juridică în materie penală. Astfel România este parte la Convenţia
europeană de extrădare şi la Protocoalele sale adiţionale.6
România a încheiat convenţii de asistenţă juridică internaţională, cuprinzând
reglementări în domeniul extrădării cu mai multe state. Cel de-al VIII-lea Congres al ONU
pentru prevenirea crimei şi tratamentul delincvenţilor a aprobat Tratatul tip extrădare.
Adunarea Generală ONU a ratificat acest tratat prin Rezoluţia nr.45/116 din 14 decembrie
1990, invitând statele membre să coopereze în cadrul unor aranjamente bilaterale şi
multilaterale.
La Paris în 1957 s-a încheiat Convenţia europeană de extrădare şi protocoalele
adiţionale din 1975 şi 1978 de la Strasbourg pe care România le-a ratificat prin Legea
80/1997.
În relaţiile cu statele care nu sunt parte la Convenţia europeană de extrădare şi cu
care nu a fost încheiată o înţelegere bilaterală în această materie, se aplică dispoziţiile
referitoare la extrădare din tratatele şi convenţiile bilaterale privind asistenţa juridică.
Acquis-ul în domeniul cooperării judiciare internaţionale în materie penală se află
într-o continuă evoluţie, dată fiind necesitatea de a ţine pasul cu formele noi ale
criminalităţii transnaţionale.

1.3.2. Reglementări interne

Constituţia României, prin dispoziţiile art. 19, alin. 1, stabileşte principiul potrivit
căruia România nu îşi extrădează proprii cetăţeni, însă legiuitorul român a completat art. 19
cu o excepţie, stabilind că, prin derogare de la prevederile alin. 1, cetăţenii români pot fi
extrădaţi în baza convenţiilor internaţionale la care România este parte, în condiţiile legi şi
pe bază de reciprocitate.

6
F.R. Radu “Legea nr.304/2004 privind cooperarea juridicară internaţională în materie penală – un pas
important spre integrarea României în spaţiul de libertate, securitate şi de justiţie al Uniunii Europene”,
Dreptul nr.11/2004;

5
 Codul penal prevede că “extrădarea se acordă sau poate fi solicitată pe bază de
convenţie internaţională, pe bază de reciprocitate şi, în lipsa acestora, în temeiul legii.”7
Cadrul constituţional şi dispoziţiile Codului penal privitoare la extrădare, precum şi
convenţiile internaţionale în materie la care România este parte, reprezintă o bază legală
importantă, însă nu suficientă.
De aceea în anul 2001 a fost adoptată Legea nr. 296 privind extrădarea care a
înlocuit Legea nr. 4/1971, devenită inaplicabilă după apariţia Constituţiei din 1991 şi
depăşită de noua concepţie europeană.
Legea nr. 296/2001 reglementează condiţiile în care extrădarea se acordă, respectiv
poate fi solicitată, procedura extrădării, efectele extrădării şi aşa-numita extrădare aparentă
(când cererea de extrădare este formulată în baza unor acte internaționale speciale, cum
sunt statutele tribunalelor penale internaționale). Prevederile acestei legi se aplică numai în
baza şi pentru executarea normelor referitoare la extrădare cuprinse în convenţiile
internaţionale la care România este parte, pe care le completează în situaţiile
nereglementate, iar în absenţa unei convenţii internaţionale, această lege reprezintă dreptul
comun în materie, aplicabil de statul român în virtutea curtoaziei internaţionale, sub
garanţia reciprocităţii.
Pentru a facilita aplicarea instrumentelor internaţionale au mai fost adoptate Legea
nr. 704/2001 privind asistenţa judiciară internaţională în materie penală şi Legea nr.
756/2001 privind transferarea persoanelor condamnate în străinătate.
Însă procesul de integrare a României a impus revizuirea cadrului constituţional
privind extrădarea. Ca urmare, era imperios necesară modificarea legii privind extrădarea,
în vederea stabilirii condiţiilor în care cetăţenii români pot fi extrădaţi. 8 De asemenea,
practica a dovedit că legile adoptate în anul 2001 prezentau o serie de lacune.
Astfel, Ministerul Justiţiei a luat hotărârea de a elabora proiectul unei legi privind
cooperarea juridică internaţională în materie penală, concretizat prin Legea nr. 302/2004
privind cooperarea internaţională în materie penală. Cea mai importantă măsură menită a
asigura integrarea deplină a României în spaţiul juridic comun european o constituie
transpunerea în dreptul intern, prin dispoziţiile Titlului III, care a intrat în vigoare de la
data aderării, a deciziei cadru privind mandatul european de arestare şi procedurile de
predare între statele membre.
7
Art.9 - Codul penal român;
8
F.R. Radu “Legea nr.304/2004 privind cooperarea juridiciară internaţională în materie penală – un pas
important spre integrarea României în spaţiul de libertate, securitate şi de justiţie al Uniunii Europene”,
Dreptul nr.11/2004;

6
 Titlul II al aceleaşi legii reglementează extrădarea, cu reglementări moderne,
armonizate cu dispoziţiile internaţionale. Trebuie precizat faptul că, conform art. 270, alin.
2 din lege, “începând cu data aderării României la Uniunea Europeană, dispoziţiile titlului
III vor înlocui, în relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene, dispoziţiile în materie de
extrădare”9, acest Titlu III referitor la cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene
în baza unui mandat european de arestare şi predare intrând în vigoare la aderarea
României la Uniunea Europeană.
În sistemul românesc, având în vedere dispoziţiile imperative ale  art. 19 alin. 4 din
Constituţie, potrivit cărora extrădarea se hotărăşte de justiţie, rolul Ministerului Justiţiei
este circumstanţiat cadrului constituţional şi constă, în esenţă,  în: examenul de regularitate
internaţională (verificarea conformităţii cererii cu tratatul aplicabil) efectuat anterior
sesizării autorităţilor judiciare, în cazul extrădării pasive, şi, respectiv, posterior încheierii
instanţei prin care se stabileşte că sunt întrunite condiţiile legale pentru a se solicita
extrădarea, în cazul extrădării active; întocmirea şi transmiterea cererii de extrădare;
punerea în executare, împreună cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, a hotărârii
definitive de extrădare, aprobarea tranzitului.
În toate cazurile însă, mecanismul prevăzut de Legea nr. 302/2004, pentru a
respecta dispoziţiile Constituţiei, este de aşa natură construit încât hotărârea finală o are
instanţa judecătorească, nu numai în cazul extrădării pasive (din România), dar şi în cazul
cererilor de extrădare formulate de România.
De la 1 ianuarie 2007, dispoziţiile referitoare la extrădare au fost înlocuite, în relaţia
cu statele membre UE, de decizia-cadru nr. 584/JAI din 13 iunie 2002 privind mandatul
european de arestare şi procedurile de predare între statele membre ale Uniunii Europene,
transpuse în dreptul intern prin Titlul III din Legea nr. 302/2004, cu excepţia situaţiilor
tranzitorii. Instituţia extrădării este reglementată prin convenţiile de extrădare sau cele de
asistenţă juridică încheiate de state în acest scop prin aplicarea principiului reciprocităţii,
iar absenţa acestora, prin convenţiile bilaterale prin care se incriminează infracţiuni grave
(cum ar fi crimele împotriva păcii şi omenirii) şi prin legislaţia internă a fiecărui stat.
Cel de-al VIII-lea Congres al Națiunilor Unite pentru prevenirea crimei și
tratamentul delicvenților a aprobat tratatul tip extrădare. Adunarea Generală a O.N.U. a
adoptat acest Tratat prin Rezoluția nr. 45/116 din 14 septembrie 1990, invitând statele

9
art. 270, alin. 2 din Legea nr. 302 din 28 iunie 2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie
penală, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 377 din 31 mai 2011;

7
membre să colaboreze, în cadrul unor aranjamente bilaterale și multilaterale, în vederea
întăririi măsurilor de prevenire a criminalității și de întărire a procesului de justiție penală.10
Extrădarea, ca atribut al suveranităţii statului care o acordă se realizează: pe baza
unor convenţii internaţionale, de regulă prin convenţii bilaterale de asistenţă juridică sau
prin convenţii multilaterale; pe bază de reciprocitate, în raporturile dintre două state, chiar
în lipsa unor convenţii speciale în care să se menţioneze expres obligaţia de extrădare; în
temeiul unor dispoziţii din legea internă a statului care acordă extrădarea.

1.4. Felurile extrădării

În funcție de criteriile folosite, extrădarea este susceptibilă de mai multe

clasificări11:
a) în raport de acțiunea celor două state se distinge:
- extrădarea activă care privește procedura derulată de statul solicitant pe lângă
statul solicitat în vederea obținerii remiterii infractorului (art. 64 și urm. din Legea nr.
302/2004);
- extrădarea pasivă se referă la soluționarea cererii de extrădare și remiterea
infractorului de către statul solicitat (art. 37 din aceeași lege).
b) în funcție de manifestarea de voință a persoanei extrădate există:
- extrădarea impusă atunci când remiterea se face pe baza unei hotărâri
judecătorești pronunțate într-o procedură obișnuită, împotriva voinței persoanei în cauză;
- extrădarea voluntară atunci când persoana a cărei remitere este cerută consimte la
extrădare (art. 47 din lege);
- extrădarea simplificată care se aseamănă cu extrădarea voluntară, însă presupune
eliminarea cerinței transmiterii unei cereri formale de extrădare în cazul în care persoana
consimte la extrădare (art. 48 din lege).
c) în funcție de organul competent să decidă asupra cererii de extrădare distingem:
- extrădarea judiciară, atunci când competența de a decide revine exclusiv puterii
judecătorești;
- extrădarea administrativă, atunci când competența revine unui organ
administrativ, de regulă guvernul;

10
Al. Boroi, Drept penal. Partea generală, Ed. All Back, Bucuresti, 2000, pag. 59;
11
F. Streteanu, Tratat de drept penal. Partea generală, vol. I, Ed. C.H. Beck, București, 2008, pag. 111;

8
 - extrădarea mixtă, atunci când în luarea deciziei de extrădare intervine atât
autoritatea judecătorească cât și cea executivă.

1.5. Persoanele supuse extrădării

a) Persoane care pot fi extrădate

Sunt persoanele care au comis o infracțiune și nu au fost condamnate definitiv
pentru o infracțiune săvârșită pe teritoriul altui stat ori contra intereselor acestuia sau a
cetățenilor săi și apoi s-au refugiat pe teritoriul altui stat.
Este obligatoriu ca persoana a cărei extrădare se cere să fie cetățean străin sau o
persoană fără cetățenie ce domiciliază în străinătate. De asemenea, infractorul trebuie să se
găsească pe teritoriul statului solicitat, adică al țării căreia i se solicită extrădarea.12

b) Persoane exceptate de la extrădare

Nu pot fi extrădate din România (art. 19 din lege):
 cetățenii români, dacă nu sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 20;
 persoanele cărora li s-a acordat dreptul de azil în România;
 persoanele străine care se bucură în România de imunitate de jurisdicție, în
condițiile și în limitele stabilite prin convenții sau prin alte înțelegeri internaționale;
 persoanele străine citate în străinătate în vederea audierii ca părți, martori sau
experți în fața autorității judiciare române solicitante, în limitele imunităților
conferite prin convenție internațională.
Nu se extrădează nici persoanele care au comis infracțiuni contra păcii și omenirii,
precum și crime de război, aceste fapte fiind considerate infracțiuni politice. Calitatea de
cetățean român sau de refugiat politic în România se apreciază la data rămânerii definitive
a hotărârii asupra extrădării. Dacă această calitate este recunoscută între data rămânerii
definitive a hotărârii de extrădare și data convenită pentru predare, se va pronunța o nouă
hotărâre de cauză. De asemenea, nu pot fi extrădați cetățenii sau apatrizii cu domiciliul în
străinătate dacă au săvârșit o infracțiune în România (art. 3 C. pen.) sau împotriva statului
nostru (art. 5 C. pen.); aceștia vor fi mai întâi judecați și condamnați în țara noastră, vor
executa pedeapsa pronunțată, după care vor putea fi extrădați.

12
A.T. Moldovan, Expulzarea, extrădarea și readmisia în dreptul internațional, Ed. All Beck, București,
2004, pag. 139;

9
 1.6. Extrădarea cetățenilor români

În principiu, cetățeanul român nu poate fi extrădat din România însă prin art. 19
alin. 2 din Constituția revizuită în anul 2003 se stabilește că, prin derogare de la prevederile
alineatului 1, cetățenii români pot fi extrădați în baza convențiilor internaționale la care
România este parte, în condițiile legii și pe bază de reciprocitate. Articolul 20 din Legea nr.
302/2004 modificată, prevede că cetățenii români pot fi extrădați din România în baza
convențiilor multilaterale la care aceasta este parte și pe bază de reciprocitate, dacă este
îndeplinită cel puțin una dintre următoarele condiții:
a) persoana extrădabilă domiciliază pe teritoriul statului solicitant la data formulării
cererii de extrădare;
b) persoana extrădabilă are și cetățenia statului solicitant;
c) persoana extrădabilă a comis fapta pe teritoriul sau împotriva unui cetățean al
unui stat membru al Uniunii Europene, dacă statul solicitant este membru al Uniunii
Europene. În primul și ultimul caz, atunci când extrădarea se solicită în vederea efectuării
urmării penale sau a judecății, alin. 2 al art. 20 prevede o condiție suplimentară, respectiv
ca statul solicitant să dea asigurări considerate ca suficiente că, în cazul condamnării la o
pedeapsă privativă de libertate printr-o hotărâre judecătorească definitivă, persoana
extrădată va fi transferată în vederea executării pedepsei în România.13
Extrădarea cetățenilor români în baza art. 20 alin. 1 lit. c din lege poate fi invocată
numai în cadrul procedurilor de extrădare care erau în curs la 1 ian. 2007 când țara noastră
a aderat la Uniunea Europeană, iar după această dată se va folosi mandatul european de
arestare, în baza art. 270 din lege.

Capitolul II. Extrădarea activă

13
A.T. Moldovan, Expulzarea, extrădarea și readmisia în dreptul internațional, Ed. All Beck, București,
2004, pag. 140;

10
 2.1. Extrădarea cerută de statul român

Conform art. 2, lit. h din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară
internaţională în materie penală14 extrădarea cerută de statul român se mai numeşte şi
extrădare activă. Cu alte cuvinte extrădarea activă este „procedura de extrădare în care
România are calitatea de stat solicitant”.15

2.2. Condiții pentru a cere extrădarea

Din analiza reglementărilor Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară

internaţională, rezultă că, pentru realizarea extrădării active, trebuie îndeplinite anumite
condiţii referitoare la: infracţiune, pedeapsă, infractor, competenţă, procedură.

Condiții referitoare la infracțiune:

- să se fi săvârşit o infracţiune pe teritoriul statului solicitant, în concret – România,
de către un cetăţean român ori prin fapta săvârşită să fi fost lezate interesele statului român.
Conform art. 144 C. pen. „prin săvârşirea unei infracţiuni sau comiterea unei infracţiuni se
înţelege săvârşirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepseşte ca infracţiune
consumată sau tentativă, precum şi participarea la comiterea acestora ca autor, instigator
sau complice”. Prin urmare, poate fi cerută extrădarea de către statul român atât pentru
infracţiunile consumate cât şi pentru infracţiunile rămase în stadiul de tentativă comise pe
teritoriul statului român.
De asemenea, se poate cere extrădarea pentru un participant la infracţiunea
săvârşită cu forma de vinovăţie a autorului cât şi a unui participant care a săvârşit
infracţiunea în calitate de instigator sau complice. Cu privire la condiţia ca prin fapta
săvârşită să fi fost lezate interesele statului solicitant se pot face unele precizări. În primul
rând considerăm că această condiţie nu se referă la situaţia savârşirii unei infracţiuni de
către un cetăţean străin şi refugiat în statul al cărui cetăţean este. În această situaţie
operează principiul internaţional potrivit cu care statele nu-şi pot extrăda proprii lor
cetăţeni. În al doilea rând nu există nici un impediment care să limiteze dreptul statului
nostru de a cere extrădarea unui cetăţean străin care a săvârşit o infracţiune pe teritoriul
statului nostru şi s-a refugiat pe teritoriul altui stat a cărui cetăţenie nu o are. În anumite
condiţii se poate cere şi extrădarea unui cetăţean din statul a cărui cetăţenie o are dacă
14
Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată în Monitorul
Oficial, Partea I nr. 377 din 31 mai 2011;
15
art. 2 lit. h din Legea nr. 302/2004 – Definirea unor termeni și expresii;

11
persoana extrădabilă are şi cetăţenia română sau statul solicitat este membru al Uniunii
Europene.
- fapta săvârşită să fie considerată infracţiune atât în legislaţia statului nostru, cât şi
în cea a statului solicitat să efectueze extrădarea. Mai exact, este vorba despre condiţia
dublei incriminări, fără de care statul solicitant n-ar avea temei să-l ceară pe făptuitor, iar
statul solicitat nu l-ar preda, întrucât nu l-ar putea considera infractor. Potrivit art. 24 alin. 2
din Legea nr. 302/2004 condiţia dublei incriminări poate fi exclusă prin prevederea
expresă, într-o convenţie internaţională, bilaterală sau multilaterală la care România este
parte.16
Condiţii referitoare la pedeapsă:
- infracţiunea pentru care se cere extrădarea trebuie să prezinte o anumită gravitate,
în sensul că trebuie sancţionată, în legislaţia ambelor state, cu o pedeapsă privativă de
libertate de cel puţin un an ori persoana a cărei extrădare se cere să fi fost condamnată
printr-o hotărâre definitivă la o pedeapsă privativă de libertate de cel puţin patru luni. 17 De
aici rezultă ca nu se poate cere extrădarea unei persoane care este condamnată la o
pedeapsă pecuniară indiferent care este valoarea ei. Prin această prevedere s-a încercat
limitarea aplicării procedurii de extrădare pentru infracţiuni care nu prezintă un grad prea
ridicat de periculozitate, infracţiuni care nu justifică antrenarea unui mecanism atât de
complex cum este cel al extrădării.
O altă precizare ce trebuie făcută se referă la instituţia suspendării executării
pedepsei. Potrivit art. 28 din Legea nr. 302/2004, modificată, instituţia extrădării nu este
operantă nici în situaţia în care persoana extrădabilă beneficiază de suspendarea executării
pedepsei în totalitate. Extrădarea poate opera, însă, în situaţia în care suspendarea
executării pedepsei este parţială iar restul de pedeapsă privativă de libertate corespunde
cerinţelor art. 26 din legea nr. 302/2004.

Condiţii referitoare la infractor:

- persoana a cărei extrădare se cere să fie cetăţean român. Această condiţie nu ridică
probleme deosebite. În situaţia în care se cere extrădarea unei persoane care are altă
cetăţenie trebuie făcute unele precizări.

16
Art. 24 alin. 2 din Legea 302/2004 – Dubla incriminare;
17
Art. 26 din Legea 302/2004 – Gravitatea pedepsei- „extrădarea este acordată de România, în vederea
urmăririi penale sau a judecăţii, pentru fapte a căror săvârşire atrage potrivit legislaţiei statului solicitant şi
legii române o pedeapsă privativă de libertate de cel puţin un an, iar în vederea executării unei pedepse,
numai dacă aceasta este de cel puţin 4 luni”;

12
 Potrivit Legii nr. 302/2004, statul român poate cere extrădarea unui cetăţean străin
în anumite condiţii. În primul rând, în România pot fi extrădaţi cetăţeni străini în baza unor
convenţii sau tratate bilaterale sau multilaterale la care România este parte şi pe bază de
reciprocitate.
În al doilea rând, România poate cere extrădarea unui cetăţean străin dacă
infracţiunea a fost săvârşită pe teritoriul României sau a adus atingere intereselor statului
nostru. În al treilea rând, se poate solicita extrădarea unui cetăţean străin, dacă acesta are
domiciliul în România sau este cetăţean al unui stat membru al Uniunii Europene.
În ceea ce priveşte această condiţie, statul Român poate cere extrădarea cetăţeanului
străin în vederea judecării dar trebuie să dea asigurări că pentru executarea pedepsei
aplicate va dispune trimiterea persoanei condamnate în statul al cărui cetăţean este. În al
patrulea rând, se poate cere extrădarea unui cetăţean de altă origine, chiar din statul al cărui
cetăţean este, dacă acesta deţine şi cetăţenia română.
- persoana a cărei extrădare se cere să se găsească pe teritoriul statului solicitat. În
convenţiile internaţionale se stipulează că statele se obligă să-şi extrădeze reciproc, la
cerere, persoanele aflate pe teritoriul lor, pentru a fi trase la răspundere penală.
- împotriva persoanei a cărei extrădare se cere, trebuie să fie pusă în mişcare
acţiunea penală, în condiţiile Codului de procedură penală.18 Aşadar potrivit acestei condiţii
pentru ca România să poată cere extrădarea unei persoane, în vederea efectuării urmăririi
penale, trebuie să facă dovada că împotriva ei s-a pus în mişcare acţiunea penală.

Condiţii privind competenţa:

- infracţiunea pentru care se cere extrădarea trebuie să fie comisă pe teritoriul
statului român sau în străinătate dar să aducă atingere intereselor statului nostru.

Condiţii de ordin procedural:

- să existe o cerere de extrădare din partea statului solicitant. Acestă cerere trebuie
să fie susţinută de o serie de documente din care să rezulte legalitatea, temeinicia şi
corectitudinea urmăririi penale sau a pedepsei aplicate persoanei extrădabile.
- la cerere, statul care primește cererea de extrădare va trebui să-l aresteze pe
făptuitor.
- statul solicitant va trebui să comunice statului solicitat informaţii cu privire la
desfăşurarea şi finalizarea procesului penal în care este antrenat persoana extrădabilă.

18
Art. 63, alin. 2 din Legea nr. 302/2004 – Cadrul juridic;

13
 - statul solicitat va trebui să comunice statului solicitant data şi locul predării
persoanei extrădate.

2.3. Urmărirea internațională în vederea extrădării

În cazul în care un mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei nu

poate fi dus la îndeplinire deoarece persoana în cauză nu se află pe teritoriul României,
instanța care a emis mandatul sau instanța de executare, după caz, la propunerea
procurorului sesizat în acest scop de către organele de poliție, emite un mandat de urmărire
internațională în vederea extrădării, care se transmite Centrului de Cooperare Polițienească
Internațională din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, în vederea difuzării prin
canalele specifice.19
Mandatul de urmărire internațională în vederea extrădării conține toate elementele
necesare identificării persoanei urmărite, o expunere sumară a situației de fapt și date
privind încadrarea juridică a faptelor, precum și solicitarea de arestare provizorie în
vederea extrădării. Semnalarea introdusă în Sistemul Informatic Schengen echivalează cu
un mandat de urmărire internațională în vederea extrădării.

2.4. Procedura de solicitare a extrădării

a) Competenţa:
Ministerul Justiţiei este singura instituţie care are dreptul de a întocmi şi transmite
cererile de extrădare în numele statului român.20 Potrivit ultimelor modificări aduse Legii
nr. 302/2004, prin Legea nr. 224/2006 cererea de extrădare poate fi precedată de emiterea
unui mandat de urmărire internaţională în vederea extrădării.
Mandatul de urmărire internaţională în vederea extrădării se poate emite în situaţia
în care, un mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei nu mai poate fi dus la
îndeplinire datorită faptului că, inculpatul a părăsit teritoriul statului nostru.
Pentru a simplifica procedura şi pentru o mai bună operativitate, instanţa
competentă, care a emis mandatul de arestare preventivă sau cel de executare a pedepsei, la
propunerea procurorului care a instrumentat cazul, emite un mandat de urmărire
internaţională. Mandatul se transmite Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională
din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor din România. Centrul de Cooperare
19
M. Apetrei, Drept penal, Partea generală, Ed. Victor, București, 2006, pag. 19;
20
Art. 64 din Legea nr. 302/2004 – Competența - „Competenţa de a întocmi şi transmite cererile de extrădare
în numele statului român revine Ministerului Justiţiei”

14
Poliţienească Internaţională va transmite acest mandat pe canalele proprii Organizaţiei
Internaţionale a Poliţiei Criminale (Interpol). Mandatul de urmărire internaţională trebuie
să conţină elemente de identificare a făptuitorului (incluzând fotografii, impresiuni digitale,
etc.), o expunere sumară a faptelor precum şi încadrarea juridică a faptelor. De asemenea,
mandatul de urmărire poate conţine şi o cerere de arestare preventivă în vederea
extrădării.21 Despre localizarea pe teritoriul unui stat străin a unei persoane date în urmărire
internaţională sau căutate de autorităţile judiciare române pentru aducerea la îndeplinire a
unui mandat de executare a pedepsei închisorii sau a unui mandat de arestare
preventivă, instanţa poate fi informată nu numai de Biroul Naţional Interpol, ci şi de o altă
structură în cadrul C.C.P.I., dar şi de Ministerul Justiţiei, prin orice mijloc care lasă o urmă
scrisă şi a cărui autenticitate poate fi verificată (art. 66 alin. 1).
Instanţa de executare sau instanţa care a emis mandatul de arestare
preventivă stabileşte, printr-o încheiere motivată, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute
în prezenta lege pentru a se solicita extrădarea (art. 66 alin. 1); Centrul de Cooperare
Poliţienească Internaţională, prin structura specializată, are obligaţia de a informa instanţa
de executare sau instanţa emitentă a mandatului de arestare preventivă de îndată ce Biroul
Central Naţional Interpol corespondent îi notifică faptul că persoana care face obiectul
mandatului a fost localizată. Informarea va fi transmisă direct, cu o copie la Ministerul
Justiţiei. ( art. 66 alin. 2).
Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională poate transmite mandatul de
urmărire internaţională pe două căi, fie prin adresarea către Interpol, fie prin înscrierea în
Sistemul Informatic Schengen. Înscrierea în Sistemul Informatic Schengen este operantă
pentru transmiterea mandatului de urmărire internaţională către ţările membre ale Uniunii
Europene, mai exact, pentru cele care fac parte din spaţiul Schengen.
b) Procedura extrădării active
Odată ce persoana dată în urmărire internaţională sau căutată de autorităţile
judiciare române pentru ducerea la îndeplinire a unui mandat de arestare preventivă sau de
executare a pedepsei privative de libertate, este localizată pe teritoriul unui stat, Biroul
Interpol transmite o notificare Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională care
informează imediat instanţa care a emis mandatul de arestare preventivă sau de executare a
pedepsei. Informarea va fi transmisă direct, cu o copie Ministerului Justiţiei22.

21
Art. 65 alin. 2 şi alin. 3 din Legea nr. 302/2004 – Urmărirea internațională în vederea extrădării;
22
Art. 66, alin. 2 din Legea nr. 302/2004 – Procedura extrădării active;

15
 Instanţa, astfel sesizată, se pronunţă cu privire la necesitatea extrădării, prin
încheiere, în camera de consiliu, dată de un singur judecător, cu participarea procurorului şi
fără citarea părţilor. Încheierea nu se pronunţă în şedinţă publică şi se consemnează într-un
registru special pentru a se respecta confidenţialitatea procedurii (deşi era prevăzută şi de
legea iniţială, confidenţialitatea era deseori încălcată de unele). Procurorul poate introduce
recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare.
Recursul se judecă în cel mult 3 zile de către instanţa superioară în grad. După
soluţionarea recursului dosarul se trimite primei instanţe în termen de 24 de ore de la
soluţionare.
Încheierea definitivă însoţită de: originalele sau copiile autentice ale hotarârii de
condamnare definitive (cu menţiunea rămânerii definitive), ale deciziilor pronunţate ca
urmare a exercitării căilor legale de atac, ale mandatului de executare a pedepsei închisorii,
respectiv originalele sau copiile autentice ale mandatului de arestare preventivă, ale
rechizitoriului; o expunere a faptelor pentru care se cere extrădarea (data şi locul
săvârşirii lor, calificarea lor juridică şi referirile la dispoziţiile legale care le sunt aplicabile
cât mai exact posibil); o copie a dispoziţiilor legale aplicabile; semnalmentele cele mai
precise ale persoanei extrădabile; date privind durata pedepsei neexecutate (în cazul
cererii de extrădare a unei persoane condamnate care a executat numai o parte din
pedeapsă), se comunică de îndată Ministerului Justiţiei 23. Tot Ministerului Justiţiei se
comunică şi încheierea prin care se constată că nu sunt întrunite condiţiile pentru
solicitarea extrădării.
Dacă se constată că sunt întrunite condiţiile pentru solicitarea extrădării, Ministerul
Justiţiei efectuează un examen de regularitate internaţională în termen de 48 de ore de la
primirea încheierii.
În funcţie de concluziile examenului de regularitate internaţională, Ministerul
Justiţiei fie întocmeşte cererea de extrădare şi o transmite, însoţită de actele anexe, statului
solicitat, fie întocmeşte un act prin care propune ministrului justiţiei, motivat, să sesiseze
procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea
iniţierii procedurii de revizuire a încheierii definitive prin care s-a dispus solicitarea
extrădării, informând în ambele situaţii Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională
din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.
De asemenea, dacă se constată că actele privind cererea de extrădare sunt
incomplete, direcţia specială din Ministerul Justiţiei poate solicita instanţei competente
23
Art. 66, alin. 5 din Legea nr. 302/2004 – Procedura extrădării active;

16
trimiterea urgentă, în 72 de ore, a actelor suplimentare necesare potrivit tratatului
internaţional aplicabil.
Potrivit art. 66, alin. 11 din Legea nr. 302/2004, cererea de extrădare şi actele
anexate acesteia traduse în limba statului solicitat sau în una din limbile engleză ori
franceză se transmit organelor competente din statul solicitat. Căile de transmitere a cererii
de extrădare pot fi: directe – între Ministerele de Justiţie din statul solicitant şi statul
solicitat; diplomatice – prin intermediul Ministerului de Externe din cele două state; altă
cale – convenită prin înţelegerea directă dintre cele două state24.
Dacă persoana extrădabilă nu este arestată preventiv în vederea extrădării în statul
solicitat, procedura prealabilă extrădării active are caracter confidenţial până în momentul
în care statul solicitat este învestit cu cererea de extrădare25.
În cazul în care se consideră că nu mai subzistă condiţiile prevăzute de lege pentru
a se solicita extrădarea, instanţa competentă, din oficiu sau la cererea procurorului, poate
dispune, prin încheiere motivată, retragerea cererii de extrădare. Calea urmată de retragerea
cererii de extrădare este identică cu cea prevăzută de lege pentru introducerea cererii de
extrădare.
Dacă organele competente ale statului solicitat consideră necesare, în vederea
soluţionării cererii de extrădare, transmiterea unor informaţii suplimentare, Ministerul
Justiţiei din România sau instanţa competentă vor putea transmite aceste informaţii în
termenul convenit de autorităţile statului solicitat.
Probleme deosebite ridică situaţia extrădării active a unei persoane după ce aceasta
a fost extrădată în statul solicitat de către un stat terţ. În acestă materie, regula este
reprezentată de faptul că ţara noastră trebuie să obţină acordul statului terţ cu privire la
extrădarea cerută statului solicitat.
Statul terţ poate solicita statului român transmiterea şi către el a cererii de extrădare
împreună cu actele anexe acesteia, dar în acelaşi timp, nimic nu împiedică ca printr-o
înțelegere directă să nu mai fie necesar acordul statului terţ.
Extrădarea activă este compatibilă atât cu extrădarea voluntară cât şi cu extrădarea
simplificată. În cazul extrădării voluntare persoana extrădabilă are dreptul să declare în faţa
instanţei că renunţă la beneficiile pe care i le poate conferi legea de a se apăra împotriva
cererii de extrădare şi că îşi dă consimţământul să fie extrădată şi predată autorităţilor
competente ale statului solicitant. În relaţia cu statele membre al Uniunii Europene

24
Art. 36, alin. 1 din Legea nr. 302/2004 – Cererea de extrădare și actele anexe;
25
Art. 66, alin. 12 din Legea nr. 302/2004 – Procedura extrădării active;

17
extrădarea simplificată reprezintă regula. Ea acţionează chiar şi fără verificarea îndeplinirii
condiţiilor privitoare la transmiterea cererii de extrădare dacă sunt îndeplinite condiţiile
extrădării voluntare26.

2.5. Efectele extrădării active

Baza legală necesară şi suficientă pentru predarea extrădatului este hotărârea

judecătorească rămasă definitivă. Autorităţile competente ale statului solicitat vor transmite
statului nostru o copie după hotărârea cu soluţia adoptată asupra extrădării. În caz de
acordare a extrădării, statul solicitant va fi informat cu privire la data şi locul predării
precum şi despre durata arestului în vederea extrădării efectuat de persoana care urmează
să fie extrădată. Potrivit legii române, dacă la data şi locul stabilit între cele două state,
statul solicitant nu a preluat persoana extrădabilă, aceasta poate fi pusă în libertate după
expirarea unui termen de 15 zile. Acest termen poate fi prevăzut diferit, prin convenţii
internaţionale, bilaterale sau multilaterale.
Persoana extrădată va fi predată administraţiei penitenciarelor sau oricărei autorităţi
competente, după caz. Persoana extrădată nu va putea fi „nici urmărită, nici judecată, nici
deţinută în vederea executării unei pedepse, nici supusă oricărei alte restricţii a libertăţii
sale individuale, pentru orice fapt anterior predării, altul decât cel care a motivat
extrădarea”27. Este vorba despre regula „specialităţii”, o regulă care s-a impus sub forma
unui principiu fundamental în relaţiile internaţionale.
De la această regulă sunt câteva excepţii. Prima, se referă la situaţia în care statul
solicitat consimte la efectuarea urmăririi sau judecăţii pentru o faptă care nu a făcut
obiectul cererii de extrădare, dacă statul solicitant prezintă o cerere în acest sens, motivată
temeinic. A doua excepţie, se referă la situaţia în care persoana extrădată, deşi a executat
pedeapsa pentru care a fost extrădată, nu a părăsit teritoriul statului nostru, sau deşi l-a
părăsit, s-a întors de bună voie în statul solicitant. În această situaţie nu mai poate opera
principiul specialităţii extrădării deoarece voinţa persoanei extrădate anterior primează în
faţa lui. Există posibilitatea ca statul solicitat să impună statului solicitant, înainte de
acordarea extrădării, o serie de condiţii. Condiţiile pot fi stabilite prin negociere directă
între cele două state, pe bază de reciprocitate, sau, statul solicitat poate impune statului
solicitant chiar condiţia retrimiterii persoanei extrădate pe teritoriul său după judecarea ei.

26
Art. 83 din Legea nr. 302/2004 – Extrădarea simplificată;
27
Art. 74, alin. 1 din Legea nr. 302/2004 – Regula specialității;

18
 În ambele situaţii, statul solicitant trebuie să dea garanţii în acest sens, iar în situaţia
retrimiterii persoanei extrădate instanţa competentă trebuie să ia măsuri pentru predarea
efectivă a persoanei extrădate autorităţilor competente ale statului solicitat (art. 75 din
Legea nr. 302/2004).
În ceea ce priveşte cheltuielile ocazionate de îndeplinirea unei cereri de extrădare
regula este că „cheltuielile de tranzit se suportă de statul solicitat” 28 însă prin acorduri
bilaterale se poate deroga de la această regulă.

Concluzii

28
Art. 76, alin. 2 din Legea nr. 302/2004 – Cheltuieli;

19
 Extrădarea este una din cele mai vechi forme de cooperare internaţională.
Fenomenul globalizării, deschiderea frontierelor, explozia mijloacelor de comunicare au
conferit o nouă dimensiune criminalităţii transnaţionale, căreia nu i se poate face faţă cu
succes decât prin găsirea celor mai flexibile mijloace de cooperare internaţională şi
intensificarea asistenţei juridice între state.
În lupta împotriva infracţiunilor, statele sunt obligate să-şi acorde asistenţă juridică,
cooperând în descoperirea, reţinerea şi condamnarea celor care au încălcat legea penală.
Extrădarea apare ca o asigurare că autorii unor infracţiuni, mai ales ai unor
infracţiuni internaţionale grave, nu vor rămâne nejudecaţi şi nepedepsiţi, ascunzându-se pe
teritoriul altor state.
Transformările revoluţionare care au avut şi au loc în continuare în ţara noastră,
crearea unei noi ordini de drept şi integrarea României în comunitatea ţărilor europene sunt
de natură să determine evoluţii importante şi în domeniul formelor de cooperare
internaţională în lupta cu criminalitatea.
Cadrul constituţional şi dispoziţiile Codului penal privitoare la extrădare, precum şi
convenţiile internaţionale în materie la care România este parte, reprezintă o bază legală
importantă, însă nu suficientă. Astfel o serie de legi au reglementat de-a lungul timpului
instituţia extrădării. Începând cu data aderării României la Uniunea Europeană, dispoziţiile
în materie de extrădare au fost înlocuite de dispoziţiile privind cooperarea cu statele
membre ale Uniunii europene în baza unui mandat european de arestare şi predare, numai
în relaţia cu statele membre ale Uniunii.
Extrădarea activă are loc atunci când solicitarea extrădării se face de către statul
român unui stat străin, la cererea motivată a procurorului în faza de urmărire penală, iar în
faza de judecată sau de punere în execuție a hotărârii, la propunerea motivată a instanței.
În cazul extrădării active, legea dispune că extrădarea unei persoane împotriva
căreia autorităţile judiciare române competente au emis un mandat de arestare preventivă
sau un mandat de executare a pedepsei închisorii ori căreia i s-a aplicat o măsură de
siguranţă va fi solicitată statului străin pe teritoriul căreia aceasta a fost localizată în toate
cazurile în care sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege.
Formele cooperării internaționale în materie penală sunt diverse. Pe lângă
extrădare, care a fost analizată, sunt reglementate și alte forme, precum: incriminarea și
sancționarea în legea internă a faptelor periculoase pe care țara noastră s-a angajat, prin
tratate internaționale, să le incrimineze și să le sancționeze, transferul persoanelor
condamnate în străinătate pentru a executa pedeapsa în statul al cărui cetățean este,

20
comisiile rogatorii, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie penală, transferul de
proceduri în materie penală.
Făcându-se o analiză comparativă între extrădare și procedurile sau instituțiile
asemănătoare, se poate afirma că instituțiile juridice respective se completează reciproc și,
doar împreună, pot da eficacitate luptei internaționale cu criminalitatea și asigurarea unei
bune funcționări a regimului de cooperare internațională în domeniul juridic penal.

Bibliografie

 C. Andronovici, Dreptul internaţional public, Ed. Graphix, Iaşi, 1996;

 M. Apetrei, Drept penal, Partea generală, Ed. Victor, București, 2006;
 Al. Boroi, Drept penal. Partea generală, Ed. All Back, Bucuresti, 2000;

21
 A.T. Moldovan, Expulzarea, extrădarea și readmisia în dreptul internațional, Ed.
All Beck, București, 2004;
 Gh.Nistoreanu, Prevenirea infracţiunilor prin măsuri de siguranţă, Academia de
poliţie, Bucureşti, 1991;
 F.R. Radu, Câteva consideraţii cu privire la legislaţia şi practica judiciară în
materie de extrădare, Dreptul nr.7/2003;
 F.R. Radu, Legea nr.304/2004 privind cooperarea juridicară internaţională în
materie penală – un pas important spre integrarea României în spaţiul de libertate,
securitate şi de justiţie al Uniunii Europene, Dreptul nr.11/2004;
 F.R. Radu, De la extrădare la mandatul european. O privire istorică și juridică,
Rev. Dreptul, nr. 2/2006;
 F. Streteanu, Tratat de drept penal. Partea generală, vol. I, Ed. C.H. Beck,
București, 2008;
 Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală,
republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 377 din 31 mai 2011;
 Codul penal român.

22