Morometii

Alcatuit din doua volume, publicate intre anii 1955 si 1967, “Morometii” este considerat o
capodopera a scrierilor lui Marin Preda si reconstituie, in maniera realista, imaginea satului romanesc,
supus unor ample crize istorice.
Opera este un roman realist de factura psiholgica, in care sunt prezentate, in mod veridic,
transformarile vietii rurale, ale mentalitatilor si ale institutiilor, de-a lungul unui sfert de secol.
Viziunea despre lume se contureaza prin tematica abordata, prin conflict, prin evenimentele
prezentate si, mai ales, prin perspectiva personajului principal, Ilie Moromete, asupra vietii si asupra
intamplarilor. De asemenea, creatia inglobeaza atat trasaturi ale literaturii traditionaliste, cat si
elemente moderniste. In plus, omniscienta este limitata, deoarece perspectiva narativa, obiectiva,
este asociata cu cea a personajelor-reflector, cum ar fi Ilie Moromete sau Niculae, fiul acestuia, dar si
cu cea a personajelor-martor, care aduc lamuriri suplimentare cu privire la evenimentele care se
petrec dincolo de prim-planul actiunii.
Titlul romanului indica numele familei care sta in centrul actiunii si a carei evolutii este
sugestiva pentru schimbarile din comunitatea rurala. Compozitia operei se remarca prin complexitate,
maniera epica suferind modificari de la un volum la celalalt.
Primul volum prezinta destinul unui singur individ, la care se raporteaza si celelate persoanje.
Initial, intamplarile sunt prezentate intr-un ritm lent, fapt care creeaza impresia de stabilitate a vietii
patriarhale (“se pare ca timpul avea cu oamenii nesfarsita rabdare; viata se scurgea aici fara conflicte
mari”). Insa, aceasta constatare se dovedeste a fi doar o iluzie a indivizilor care compun colectivitatea
taraneasca– calmul societatii rurale coexista cu semnele unui proces de degradare a vechii organizari
satesti.
Ilie Moromete, personaj principal si eponim al romanului este denumit de critica literara “cel
din urma taran” si reprezinta conceptia traditionala fata de pamant si fata de familie. Personalitate
exponentiala, cu o mentalitate aparte, acesta se remarca prin originalite, prin inteligenta si prin
constatarile ironice (“Asa ca sa se mire prostii!”). Imaginea protagonistului este prezentata atat prin
caracterizare directa, realizata de narator si prin autoanaliza, cat si indirecta, care se desprinde din
fapte, comportament, gandire si relatiile cu celelalte personaje.
Familia Morometilor este numeroasa, alcatuita din copii proveniti si din alte casatorii, ceea ce
reprezinta un element generator de conflicte intre membrii acesteia. Taran mijlocas, Ilie Moromete
accepta un trai modest pentru a pastra intreg pamantul care urma sa ramana mostenire copiilor. Fiii
cei mari ai protagonistului, Paraschiv, Nila si Achim isi doresc independenta economica. Indemnati de
sora lui Ilie, Maria Moromete, poreclita Guica, acestia pun la cale un plan care urmeaza sa dea o grea
lovitura familei prin plecarea intempestiva (fara stirea celorlati) la Bucuresti, cu oile cumparate printr-
un imprumut la banca si cu caii pe care familia se baza in munca la camp. Ei se simt nedreptatiti
pentru ca, dupa moartea mamei lor, tatal s-a casatorit cu alta femeie, Catrina. In plus, cei doi au inca
trei copii - Tita, Ilinca si Niculae. Astfel, prin vanzarea animalelor, baietii cei mari ar obtine banii
necesari pentru a incepe o noua viata la oras.
 Protagonistul se afla angrenat in mai multe conflicte. Moromete are neintelegeri cu Paraschiv,
Nila si Achim, din cauza diferentelor de mentalitate dintre generatii. Totodata, se remarca disputa
dintre Ilie si sora sa, nemultumita ca acesta se recasatorise. Guica nutrea o ura nestapanita fata de
Catrina, pe care o insufla si fiilor cei mari. In plus, intre cei doi soti exista o permanenta tensiune-
pentru ca vanduse in vremuri de seceta un pogon al femeii, Ilie a promis ca va trece casa pe numele
ei, fapt amanat de teama unei revolte din partea baietilor din prima casatorie.
Moromete il intruchipeaza pe singurul taran cu inclinatii filosofice din literatura romana. Pentru
protagonist, spectacolul vietii reprezinta o bucurie imensa, completata de placerea permanenta de a
comunica (“pe fata lui se vedea ca n-ar fi rau daca s-ar ivi cineva”). Astfel, discutiile din poiana lui
Iocan sunt o hrana spirituala indispensabila unei existente macinate de disputele familiale.
O prima scena importanta a romanului prezinta cina din familia Moromete. Asezati in jurul unei
mese mici si joase, “dupa fire si neam”, fiii cei mari “stateau pe partea dinafara a tindei”, fapt care
antcipeaza plecarea lor, in timp ce Catrina si ceilalti copii erau situati “langa vatra”, element al unitatii
familiei. Autoritatea lui Ilie Moromete este sugerata prin locul privilegiat pe care il ocupa (“Moromete
statea parca deasupra tuturor” “el stapanea cu privirea pe fiecare”). Un conflict secundar se
contureaza intre protagonist si Niculae – baiatul este nemultumit ca nu se ducea la scoala, insa tatal ii
raspunde cu o ironie batjocoritoare (“Ne apucam sa studiem”).
Scena platii “foncierii” prezinta modul in care Moromete foloseste disimularea ca forma de
protest impotriva impozitelor injuste impuse de stat. Avand un profund simt al proprietatii,
protagonistul pretuieste pamantul pe care il detine, fiind un simbol al libertatii sale.
Totusi, pe fondul tensiunilor interne si asaltat de multitudinea datoriilor, protagonistul se
hotaraste sa taie salcamul din curte, element al stabilitatii, pentru a-l vinde vecinului sau instarit,
Tudor Balosu. Taiera arborelui, duminica in zori, in timp ce in cimitir femeile isi plang mortii, este un
semn al declinului familiei Moromete. Momentul culminant al crizei se desfasoara atunci cand Ilie,
cautand “o liniste si o singuratate desavarsita”, de fapt, un spatiu prielnic pentru a se autoanaliza,
intelege ca “libertatea in care se pierduse se prabusea”.
Cel de-al doilea volum incepe cu o intrebare retorica – “In bine sau in rau se schimbase
Moromete?”. Desi autoritatea sa in sat se diminuase considerabil, Moromete se apuca de negot, ceea
ce asigura confortul financiar al familiei. Totusi, acesta il retrage pe Nicuale de la scoala, pe motiv ca
“nu-i aduce niciun beneficiu”. Barbatul spera la reintregirea familiei si merge la Bucuresti pentru a-i
convinge pe baietii plecati sa se intoarca in satul natal, dar fara succes (“erau dusi pentru
totdeauna”). Mai mult decat atat, afland de propunerea facuta fiilor cei mari, Catrina il paraseste si se
duce sa locuiasca la Alboaica, fata ei din prima casatorie. Destramarea familiei, care lasa urme adanci
asupra constiintei protagonistului, continua cu moartea lui Nila in razboi si cea a sotului Titei, intr-un
accident in sat.
Dintr-un simplu simpatizant al “noii religii a binelui si a raului”, Niculae ajunge, un sustinator
infocat al partidului si este trimis de Primul Secretar ca activist in satul natal, pentru a supraveghea
indeplinirea planului de colectare a cerealelor. Spirit contemplativ, tatal este dezamagit de viziunea
asupra vietii pe care o are fiul sau si nu accepta ideea ca taranul trebuie “sa dispara”. In plus, barbatul
blameaza, intr-un dialog imaginar cu un personaj fictiv, Baznae, idealul comunist (“Si de ce crezi ca n-
ai fi tu ultimul prost de pe lume si mai degraba tu ar trebui sa dispari, nu eu?”).
Moromete se stinge incet, traindu-si ultima parte a vietii in singuratate si in tacere. Desi cazut
la pat, barbatul se autocaracterizeaza cu mandrie drept un om independent, avand capacitatea
superioara de a-si intelege propria drama (“Domnule, eu totdeauna am dus o viata independenta!”).
Moartea protagonistului echivaleaza cu sfarsitul lumii rurale traditionale. Finalul operei reda, in
maniera nostalgica, visul lui Niculae, dominat de personalitatea puternica a tatalui, in care cei doi se
impaca.
In concluzie, “Morometii” urmareste destinul tragic al taranului roman, intr-o perioada de
profunde schimbari ideologice. Asa cum afirma si criticul Eugen Simion, “Din romanul unui destin,
<<Morometii>> devine romanul unei colectivitati”, iar criza ordinii sociale se reflecta in valorile
morale, in comunicare si in viata familiala.