UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE ISTORIE, RELAȚII INTERNAȚIONALE, ȘTIINȚE POLITICE

ȘI ȘTIINȚELE COMUNICĂRII
PROGRAMUL DE STUDIU: ISTORIE
FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: CU FRECVENȚĂ

ROMÂNIA ȘI UNIUNEA EUROPEANĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC: STUDENT:

Lect. univ. dr. Brihan Alina-Carmen Vaisărhofer Iulia-Maria
Cuprins
Uniunea Europeană (scurt istoric)..............................................................................................3
Viața politică și economică a României în a doua jumătate a secolului XX..............................3
Stabilirea și evoluția relațiilor dintre România și Comunitățile Europene. Aderarea statului
român la Uniunea Europeană......................................................................................................4
Efectele aderării României la Uniunea Europeană. Statul român și U.E - de la aderare până în
prezent.........................................................................................................................................7
Concluzii.....................................................................................................................................9
Bibliografie:..............................................................................................................................10
 România și Uniunea Europeană

Uniunea Europeană (scurt istoric)

Uniunea Europeană este o construcție relativ nouă, reprezintă o comunitate de națiuni
și popoare europene, care nu intră în nicio categorie judiciară tradițională, este mai mult decât
o confederație de state, dar mai puțin decât un stat federal, aceasta este fondată pe un sistem
politic, aflat într-o continuă evoluție.1
În esență, Uniunea Europeană poate fi privită ca o modalitate superioară de colaborare
economică a țărilor membre, o replică la problemele complexe cu care se confruntă statele
Europei.
Misiunea Uniunii Europene este de a asigura relațiile dintre statele membre și popoarele
acestora într-o formă coerentă, bazată pe principiul solidarității.
Urmărind evoluția Uniunii Europene, de la începuturi și până în prezent, de menționat
este faptul că prima organizație europeană cu caracter integraționist a fost Comunitatea
Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO), ce a luat ființă la 18 aprilie 1951 prin semnarea
Tratatului de la Paris (intrat în vigoare la 25 iulie 1952) de către 6 state: Franța, Italia, Belgia,
Olanda, Luxemburg, Germania.
Procesul de construcție europeană a cunoscut o nouă etapă în 1957 când prin semnarea
Tratatului de la Roma (intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958) au luat naștere: Comunitatea
Economică Europeană (CEE) și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (EURATOM).
Până în anul 1967, în cadrul celor trei Comunități existau instituții asemănătoare, dar diferite.
O nouă etapă a evoluției integrării europene este atinsă în anul 1965 prin semnarea unui Tratat
de fuziune la Paris (intrat în vigoare la 1 iulie 1967) ce prevedea consituirea Comunității
Europene, un ansamblu integraționist, o singură entitate, cu aceleași organe de conducere.
La data de 1 noiembrie 1993 prin aplicarea Tratatului de la Maastricht (semnat la 7 februaria
1992 și intrat în vigoare în 1994), este creată Uniunea Europeană, fondată pe cele trei
comunități europene.
Printre obiectivele Uniunii Europene se enumeră: promovarea progresului economic și
social, afirmarea identității Uniunii Europene pe scara internațională, dezvoltarea zonei de
libertate, justiție și securitate, instituirea cetățeniei europene, consolidarea relațiilor pe baza
dreptului comunitar2.
Principalele instituții ale Uniunii Europene sunt: Parlamentul European, Consiliul Uniunii
Europene, Consiliul European, Comisia Europeană, Curtea de Justiție a Comunităților
Europene, Comitetul Economic și Social, Curtea Europeană de Conturi, Comitetul Regiunilor,
Mediatorul European, Banca Central Europeană, Banca Europeană de Investiții, și Fondul
European de Investiții.
În prezent, Uniunea Europeană numără 27 state membre (Regatul Unit al Marii Britanii și al
Irlandei de Nord s-a retras pe data de 31 ianuarie 2020).

Viața politică și economică a României în a doua jumătate a secolului XX

Sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și anii care au urmat acestuia sunt teatrul
unei schimbări radicale în țările Europei de Est. Sfera de influență comunistă atinge Polonia,
Cehoslovacia, Ungaria, România, Bulgaria, Iugoslavia, și Albania, sub egida activă a Uniunii
Sovietice.

1
Ioana Mănăilă, Mariana Petcu, Titiana Rusu, România și Uniunea Europeană. Cetățean European, Asociația
Națională a Specialiștilor în Resurse Umane, București, 206, p. 9.
2
Marian Ștefănescu, Ideea și integrarea europeană, Ministerul Educației și a Cercetării, București, 2007, p. 117.
În acest mod se instaurează în România un nou tip de sistem ce se definește ca fiind
,,socialist” și care aduce cu sine transformări politice, economice și sociale.
În plan politic, după instaurarea regimului comunist, Partidul Comunist și-a manifestat
influențele pe cea mai înaltă scară în statul român, devenind forța de conducere a întregului
popor. Regimul politic comunist a reprezentat o copie fidelă a tipului de stat și societate din
Uniunea Sovietică, în fapt a realizat o sovietizare a statului român. În timpul comunismului,
România s-a aflat la nivel internațional sub statutul de ,,stat satelit” a URSS, în centrul sferei
de influență sovietică.
Făcând referire la domeniul economic din anii regimului comunist, putem afirma că
măsurile adoptate pentru ,,dezvoltarea economică” a țării (industrializarea și colectivizarea) s-
au realizat prin sacrificarea intereselor cetățenilor și în dauna intereselor acestora3.
Deși statisticile comuniste arătau un progres economic semnificativ în comparație cu perioada
interbelică, în realitate era vorba de un regres economic considerabil. Drept exemplu, pentru o
lungă perioadă de timp, în ani 50, produsele alimentare s-au obținut pe bază de cartelă, în
cantități minime (în anii 60 situația s-a ameliorat).
Eșecul economiei socialiste a avut grave consecințe asupra nivelului de trai în ultima parte a
regimului Ceaușescu. Criza alimentară era doar un aspect al celei economice în care statul
român se afla în perioada comunistă. De menționat este faptul că România se afla la un nivel
scăzut și la capitolul infrastructură și tehnologie, printre cele mai slabe state din întreaga
Europă.

Stabilirea și evoluția relațiilor dintre România și Comunitățile Europene. Aderarea

statului român la Uniunea Europeană
La mijlocul anilor 1950, relațiile Est-Vest depășeau faza confruntării, intrând într-o
nouă etapă a stabilității și coexistenței pașnice. Moartea lui Stalin (martie 1953) și sfârșitul
războiului din Coreea au permis reluarea timidă a dialogului dintre marile puteri asupra
capitolelor rămase nerezolvate la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial: reunificarea
germană, încheierea tratatului de pace cu Austria, problema statu qou-lui teritorial și
regimuriloro politice existente în de Est4.
La data de 14 mai 1955 este semnat Pactul (Tratatul) de la Varșovia, din inițiativa lui Nikita
Hrușciov. Tratatul reprezenta o alianță militară a statelor din Europa de Est, ce a apărut ca o
apărare împotriva amenințării pe care sovieticii o percepeau odată cu crearea NATO din 1949.
Prin organismele și funcțiile sale, Tratatul de la Varșovia a devenit un veritabil instrument de
control sovietic. Exercițiile militare comune, intituirea unui sistem de apărare aerian comun,
înființarea unor organizații de apărare civilă aveau rolul de a pune alianța la dispoziția
Moscovei ori de câte ori aceasta ar fi avut nevoie.
România, în pofida faptului că era stat membru al Tratatului de la Varșovia, a stabilit
relații oficiale la nivelul Comunităților Europene, dar demersurile efective a statului român
spre Uniunea Europeană au început abia după Revoluția din decembrie 1989.
În acest context, a fost semnat la 1 ianuarie 1974 cu Comunitatea Economică Europeană,
Acordul cu privire la Sistemul Generalizat de Preferințe Vamele ce a permis exportul
produselor agricole românești pe piețele țărilor din C.E.E, astfel România a devenit primul
stat din blocul est-european care a semnat un asemenea tratat, fiind acceptată pe lista țărilor
beneficiare de SGP la exporturile în statele Pieței Comune.
Șase ani mai târziu, în 1980, a fost atinsă încă o treaptă în pregătirea drumului de apropiere a
României de Comunitatea Economică Europeană, prin reglementarea comerțului cu produse
3
Vladimir Tismăneanu (coordonator), Raport final, Comisia Prezidențială pentru analiza dictaturii comuniste,
București, 2006, p. 407.
4
Mioara Anton, Documente Diplomatice Române, ed. Alpha MDN, București, 2009, p. 7.
industriale și semnarea Acordului privind Comerțul de Produse Industriale ce a creat Comisia
Mixtă România-C.E.E la 26 iulie 1980 (intrată în vigoare în 1981). Alături de acest acord au
mai fost semnate și alte tratate sectoriale ce vizau produsele sidelurgice și cele textile.
Prin semnarea tratatului din 1980, România într-o manieră silențioasă admite existența
Comunității Economice Europene, dar pentru o recunoaștere C.E.E trebuia încheiat un Tratat
bilateral de cooperare comercială și economică. În urma semnării Acordului au fost duse o
serie de negocieri la nivel de experți între cele două parți, dar acestea au fost întrerupte de
evenimentul din decembrie 1989.
Raporturile C.E.E cu statul român au evoluat și din perspectiva statutului de țară în curs de
dezvoltare, pe care regimul comunist la conferit României. Din acest statut reiese și decalajul
dintre statele europene și România, care încă era o țară prepoderent agrară, în ciuda planurilor
de industrializare.
Deși oficializate, raporturile cu C.E.E au stagnat din cauză că regimul comunist a adoptat în
anii 80 poziția izolare și a ignorat noile tendințe în relațiile economice și politice
internaționale, a căror expresia a fost globalizarea ca proces de interconectare a tuturor
dimensiunilor vieții social-economice contemporane5.
De menționat este faptul că acordul cu Comunitatea Economică Europeană viza doar
domeniul economic, în plan politic regimul comunist din România se afla în divergență cu
sistemul politic din țările membre ale C.E.E.
După o perioadă în care România a beneficiat de facilități comerciale și de cooperare acordate
de țările Pieței Comune, în aprilie 1989, datorită unor divergențe majore, cauzate inclusiv de
nerespectarea drepturilor omului în România, Consiliul de Miniștrii ai C.E.E a decis
suspendarea negocierilor privind încheierea unui nou acord de comerț, cooperare comercială
și economică.
Cu ocazia căderii comunismului, au fost reluate tratativele între C.E.E și România, dar
de data aceasta într-un climat politic și geopolitic diferit. În anul 1990 au fost stabilite noi
relații între noul regim politic din România și C.E.E, drept consecință s-a semnat în 1991,
Acordul de Comerț și Cooperare, ce a intrat în vigoare în februarie 1995.
Cerințele privind statele candidate la integrarea în Uniunea Europeană se bazează pe
concluziile Consiliului European de la Copenhaga din 1993 (sprijinit mai târziu de Consiliul
European de la Madrid, din 1995), ce a stabilit condițiile pe care statele candidate trebuie să
le îndeplinească pentru a deveni membre U.E: instituții care să garanteze democrația, statul de
drept, drepturile omului, respectare și protecția minorităților, o economie de piață funcțională,
capacitatea de a-și asuma obligațiile de stat membru și de a adera la obiectivele politice și
economice.
,,Condiționalitatea” impusă de aceste criterii ce trebuie îndeplinite pentru a deveni membru
U.E a avut un impact puternic asupra ritmului de adoptare a reformelor și le-a conferit un
caracter ireversibil.
Europenizarea României s-a produs treptat, prin traversarea unor faze de adaptare a mediului
intern la standardele Uniunii Europene.
O primă etapă este reprezentată de semnarea Acordului de Asociere a României cu Uniunea
Europeană la Bruxelles pe data de 1 februarie 1993 (intrat în vigoare la 1 februarie 1995).
Acordul impunea țărilor asociate o adaptare a sistemului economic la cerințele europene în
vederea compatibilizării structurale6.
Admiterea României ca membru aspirant al Uniunii Europene a condus la sporirea atenției
guvernanților cu privire la procedurile democratice și la respectarea drepturilor omului. Un

5
Constantin Schifirneț (coordonator), Europenizarea societății românești și mass-media, ed. Comunicare.ro,
București, 2011, p. 19.
6
Ioan-Aurel Pop, Ioan Bolovan, Marea istorie ilustrată a României și a Republicii Moldova, vol.X, ed. Litera,
București, 2018, p. 49.
exemplu în acest sens ar fi faptul că la 11 mai 1995 România a depus în fața Consiliului
Europei instrumentele de ratificare a Convenției-cadru privind minoritățile naționale.
În continuare, la 21 iunie 1995 a fost semnată Declarația de la Snagov de către liderii
partidelor politice din România prin care s-a stabilit strategia națională de pregătire a aderării
României la Uniunea Europeană. În cadrul Declarației a fost surprins un element de mare
însemnătate: ,,Obiectivul strategic național al aderării României la Uniunea Europeană îl
constituie nodal al solidarităților și convergențelor forțelor politice și sociale ale țării,
reprezentând o șansă istorică de a promova idealurile și interesele fundamentale ale
poporului” .
Datorită progreselor înregistrate, România a cerut la 22 iunie 1995 să fie primită oficial în U.E
prin intermediul unei scrisori înmânate lui Michel Barnier, ministrul fracez însărcinat cu
afacerile europene7.
La 15 aprilie 1999 s-a constituit un grup care cu acordul tuturor partidelor politice
parlamentare și cu sprijinul societății civile a elaborat Strategia de dezvoltare a României pe
termen mediu, ce consemna drept finalitate integrarea statului român în Uniunea Europeană.
În mod oficial, negocierile dintre România și Comisia Europeană au fost inițiate în
luna februarie 2000, dar au progresat lent8. În timpul procesului de adoptare a acquistutului
comunitar9, Comisia a lansat rapoarte detailate cu privire la problemele ce trebuiau să ocupe
centrul atenției Guvernului român.
Măsurile adoptate de statul român, puternic biocratizate, deseori îndepărtate de corupție, nu au
reușit să îi mulțumească pe negociatorii europeni. În 2003, în Raportul de țară, Comisia
Europeană a refuzat acordarea statutului de piată pentru România, fapt ce a declanșat critica
opiniei publice. Principala problemă a Uniunii Europene a rămas ,,marea corupție” din
structurile administrative și politice românești.
În cele din urmă, negocierile cu Comisia Europeană au fost încheiate cu succes în decembrie
2004.
Următoarea etapă în cadrul procesului de aderare a fost parcursă prin semnarea
Tratatului de Aderare a României (alături de care aderă și Bulgaria) la 25 aprilie 2005, în
Abația Neumünster din Luxemburg.
Tratatul conține: prevederile în sine dintre statele membre U.E și România (5 părți și 9 anexe
atașate), Protocolul privind condițiile și măsurile pentru admiterea României în Uniunea
Europeană (5 părți). Acest protocol la rândul lui cuprinde: principii, ajustări condiționale,
puncte permanente, prevederi temporale, măsuri tranzitorii, prevederi legate de
implementarea sa.
În perioada 2005-2006, Tratatul va fi ratificat de Parlamentul European, de organele
legislative ale României și ale statelor membre U.E (9 anexe).
Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană este comun cu cel al Bulgariei și
reprezintă rezultatul integral al procesului de negociere al celor 31 de capitole.
Acest Tratat a fost elaborat pe baza principiilor și după aceeași metodă de lucru utilizate la
redactarea Tratatului de aderare a celor 10 state membre noi.
În urma semnării Tratatului, România a fost monotorizată de Comisia Europeană, fiind
verificat modul în care statul român își îndeplinește angajamentele asumate în calitatea de stat
în curs de aderare. Raportul vizează atât reformele politice și economice adoptate de România
pentru a îndeplini condițiile necesare, cât și aplicarea legislației Uniunii Europene care trebuie
respectată de fiecare membru.

7
Ibidem, p. 50.
8
Sebastian I. Burduja, Între speranță și deziluzie - Democrație și anticorupție în Romania postcomunista, ed.
Curtea Vechea, București, 2016, p. 94.
9
Legislația ce reprezintă standardele comune pentru toți membrii U.E, apud https://eur-
lex.europa.eu/summary/glossary/acquis.html?locale=ro , 10.06.2020, ora 19:00
La finalul raportului a fost subliniat faptul că: ,,România făcut progrese substanțiale în
alinierea legislației interne la legislația Uniunii Europene și va fi capabilă să-și îndeplinească
obligațiiile de Stat Membru al Uniunii începând cu momentul preconizat al aderării, dacă va
accelera pregătirile într-o serie de domenii și se va concentra pe consolidarea capacității
administrative în ansamblul ei”.
Ultima treaptă pentru aderarea României la Uniunea Europeană a fost atinsă la 1 ianuarie
2007, când statul român a aderat la U.E, ca urmare a respectării tuturor cerințelor solicitate.
Prin aderarea la Uniunea Europeană, România a fost nevoită să își redefinească termenii
relațiilor cu statele vecine, asumându-și atât rolul de stat membru al Uniunii, cât și rolul de
țară membră aflată la granița de est a Uniunii Europene, cu responsabilități sporite.

Efectele aderării României la Uniunea Europeană. Statul român și U.E - de la aderare

până în prezent
Aderarea României și a Bulgariei la Uniunea Europeană încheie cel de-al 5-lea val de
extindere10. Integrarea României în cadrul Uniunii Europene, în primul rând a însemnat o
serie de avantaje reciproce, atât pentru statul român, cât și pentru Comunitatea căreia i s-a
alăturat.
În urma aderării, statul român beneficiază de anumite avantaje în cadrul U.E: apartenența la
familie mare de națiuni și la securitatea pe care această apartenență o conferă, consolidarea
reformelor politice și economice, oportunitatea participării la piața unică, facilitatea accesului
la Fondurile Structurale destinate dezvoltării regiunilor mai puțin prospere din Uniune.
Trebuie amintit faptul că poziția de stat membru nu implică doar dreptul statului respectiv de
a participa la procesul decizional, ci și drepturile ce rezultă din calitate de cetățean european,
astfel cetățeanul român se bucură atât de drepturile care există în România,cât și de cele
stabilite la nivel european. Cetățenii români trebuie să respecte legislația Uniunii Europene,
atât pe teritoriul României, cât și pe al oricărui stat membru al U.E.
Odată încheiat procesul oficial de aderare, România trebuia să aibă în vedere o serie de
obiective precum: reformarea sistemului judiciar, instituirea unei agenții de integritate,
combaterea corupției la un nivel înalt, lupta împotriva corupției din cadrul administrației
locale.
Statul român a stabilit țelul pe care îl avea de atins înainte de a fi acceptat în mod ofical ca
Stat Membru al U.E: ,,Scopul mecanismului de cooperare şi verificare este de a asigura
adoptarea acelor măsuri care să garanteze românilor şi celorlalte state membre că deciziile,
normele şi practicile administrative şi judiciare din România corespund cu cele din restul
Uniunii Europene”11.
În luna iunie 2007 este întocmit primul raport în cadrul căruia sunt analizate obiectivele de
cooperare. Au fost sesizate progrese în materie de proceduri judiciare, în instituirea unui
agenții de integritate și în adoptarea unor măsuri de prevenire a corupției.
În 2008 au fost realizate două rapoarte: în februarie un raport interimar ce prezintă o
actualizare a progreselor înregistrate, subliniază nevoia adoptării unor măsuri în ceea ce
privește Codul de procedură Penală și proiectul de Cod penal, și cel de-al doilea raport din

10
Paul Duță, Simona Cohen, „Un perpetuum mobile european – Mecanismul de cooperare şi verificare”, în
Policy Brief, Institutul Diplomatic Român, București, 2014, p. 18.
11
Paul Duță, Simona Cohen, „Un perpetuum mobile european – Mecanismul de cooperare şi verificare”, p. 19,
apud Decizia 2006/928/CE a Comisiei din 13 decembrie 2006.
11
Paul Duță, Simona Cohen, „Un perpetuum mobile european – Mecanismul de cooperare şi verificare”, p. 21,
apud COM (2009).
iulie ce susține că situația României s-a îmbunătățit, însă este nevoie de timp ca noile procese
și instituții să își dovedească eficiența.
În luna februarie 2009, raportul întocmit oferă informații despre evoluțiile României din
ultimile luni, dar nu o evaluare a progreselor, susținându-să următoarea concluzie: ,,Cu toate
că au fost câteva semnale pozitive în reforma judiciară, rezultatele sunt greu de demonstrat”12.
Un alt raport din iulie 2010 constată că schimbările efectuate nu au dus încă la obținerea unor
rezultate practice pentru cetățenii români.
În februarie 2011, raportul întocmit surprinde răspunsul României la recomandările Comisiei
Europene. Sunt afișate realitățile din planul judiciar și lupta împotriva corupției.
În raportul din iulie 2012 sunt sintetizate îngrijorările Comisiei cu privire la inconvenientele
aduse statului de drept de către Parlamentul și Guvernul României.
În ceea ce privește cadrul economic al României după integrarea în Uniunea
Europeană, s-a ajuns la răspândirea unui fenomen: migrația masivă a forței de muncă, efect
direct al competivității ridicate a piețelor economice din statele europene.
Aderarea României la U.E a contribuit la creșterea schimburilor comerciale cu partenerii
europeni, impulsionarea investițiilor străine și stimularea antreprenoriatului13.
Un alt efect major economic realizat ca urmare a aderarii Romaniei la UE este acela al
beneficiului de a putea accesa fondurile europene nerambursabile. Efectul direct asupra
economiei româneşti este prelungirea perioadei de compatibilizare cu modelul european.
România continuă să îndeplinească criteriul unei economii de piață funcțională. O punere în
practică a programului propriu de reforme structurale îi va permite să facă față forțelor de
piață din cadrul UE.
După aderarea la Uniune, România s-a bucurat de anumite beneficii în diverse
domenii.
Un domeniu care a dobândit o mare importanță a fost cel al energiei, România, acum, face
parte din a doua cea mai mare piață de energie din lume ca număr de consumatori, iar
aprofundarea procesului de liberalizare ce caracterizează piața europeană permite românilor
să-și aleaga furnizorul de energie electrică.
Aderarea la U.E a avut un impact pozitiv și în domeniul transporturilor deoarece o serie de
directive europene aplicate în legislația românească au contribuit la o mai bună respectare a
drepturilor pasagerilor.
Cel de-al treilea domeniu dezvoltat odată cu aderarea este reprezentat de mediu (România este
singurul Stat Membru al Uniunii Europene pe teritoriul căruia se găsesc 5 regiuni biografice).
Sectorul agriculturii și dezvoltării rurale, de asemenea, a beneficiat de deschiderea pieței către
și pentru statele membre, astfel s-a permis accesul liber a produselor agricole românești pe
piața europeană.
De menționat este sectorul educațional, în cadrul căruia, după aderarea statului român, U.E a
creat diverse instrumente de sprijin.
Un alt domeniu ce dobândește o importanță deosebită este cel al Afacerilor Interne, au fost
consolidade eforturile autorităților române de a asigura securitatea cetățenilor și de a combate
infracționalitatea.
Pe lângă beneficiile de care dispune, România trebuia să îndeplinească o serie de
obligații.
În calitate de membru al Uniunii Europene, statul romțn trebuia să continue toate reformele
într-un ritm accelerat, în caz contrar, exista riscul activării clauzelor de salvgardare.
România, în urma aderării, a devenit responsabilă cu asigurarea securității Uniunii, având în

12

13
Lucian-Liviu Albu, Radu Lupu, Adrian-Cantemir Călin, Oana-Cristina Popovici, Impactul aderării României
la Uniunea Europeană asupra economiei românești . Analiză sectorială (industrie, agricultură, servicii),
Institutul European din România, București, 2008, p. 23.
vedere că granița de nord și de est a devenit și graniță a U.E.
Statului român îi este impusă o rapidă adaptare la legislația Uniunii Europene, prioritară fiind
legea referitoare la dreptul la proprietate.
Drept exemplu referitor la contribuțiile pe care le-a adus România Uniunii Europene,
în urma aderării, stă inițiativa construită alături de Austria, Strategia Uniunii Europene pentru
Regiunea Dunării (SUER), care a fost susținută de Consiliul European în 2011. Proiectul
reprezenta un proiect politic de avergură a țărilor participante. SUERD este a doua strategie
macro-regională din cadrul Uniunii Europene, după Strategia pentru Regiunea Mării Baltice.

Concluzii
România este una dintre țările fostului bloc comunist care a urmat fazele de aderare la
U.E, reușind să se încadreze cu succes în marea familie europeană.
Aderarea României la Uniunea Europeană, în 1 ianuarie 2007 a reprezentat un moment
important în istoria statului român, care confirmă nivelul de reformare al societății și
constituie un impuls în cadrul unui progres treptat.
Integrarea României în Uniunea Europeană se bazează un proces complex, lent, desfășurat în
mai multe etape, în cadrul cărora a întâmpinat numeroase dificultăți, pe care în cele din urmă
a reușit să le soluționeze.
România a manifestat tendințe de stabilire a unor relații cu Comunitățile Europene chiar în
timpul regimul comunist, dar acestea s-au concretizat în mod oficial cu prilejul căderii
comunismului, după anul 1989.
În prezent, România este considerată o țară europeană, așezată într-o zonă caracterizată de
multiple provocării, ceea ce îi sporește responsabilitățile.
În acest context, România își propune să contribuie, alături de celelalte state membre, într-o
manieră cât mai complexă la viitorul și consolidarea Uniunii Europene.

Bibliografie:
Aurel Iancu, Eugen Simion (coordonatori), Probleme ale integrării României în Uniunea
Europeană (Cerințe și Evaluări), Institutul Național de Cercetări Economice, București, 2002
Constantin Schifirneț (coordonator), Europenizarea societății românești și mass-media, ed.
Comunicare.ro, București, 2011
Ioan-Aurel Pop, Ioan Bolovan, Marea istorie ilustrată a României și a Republicii Moldova,
ed. Litera, vol. X, București, 2018
Ioana Mănăilă, Mariana Petcu, Titiana Rusu, România și Uniunea Europeană. Cetățean
European, Asocitația Națională a Specialiștilor în Resurse Umane, București, 2016
Lucian-Liviu Albu, Radu Lupu, Adrian-Cantemir Călin, Oana-Cristina Popovici, Impactul
aderării României la Uniunea Europeană asupra economiei românești . Analiză sectorială
(industrie, agricultură, servicii), Institutul European din România, București, 2008
Marian Ștefănescu, Ideea și integrarea europeană, Ministerul Educației și a Cercetării,
București, 2007
Mioara Anton, Documente diplomatice române, ed. Alpha MDN, București, 2009
Rodica Eșanu, Viorica Goraș-Postică, Lia Sclifos, Rodica Solovei, Integrare Europeană
pentru tine, Centrul Editorial Pro Didactica, Chișinău, 2009
Sebastian I. Burduja, Între speranta și deziluzie - Democratie și anticorupție în Romania
postcomunista, ed. Curtea Vechea, București, 2016
Vladimir Tismăneanu (coordonator), Raport final, Comisia Prezidențială pentru analiza
dictaturii comuniste, București, 2006
Paul Duță, Simona Cohen, ,,Un perpetuum mobile european – Mecanismul de cooperare şi
verificare”, în Policy Brief, Institutul Diplomatic Român, București, 2014
https://eur-lex.europa.eu/summary/glossary/acquis.html?locale=ro , 10.06.2020, ora 19:00