BALTAGUL - MIHAIL SADOVEANU

Mihail Sadoveanu este unul dintre cei mai importanţi scriitori din
perioada interbelică. Operele sale s-ar putea grupa în:
- romane istorice („Neamul Şoimăreştilor”, „Fraţii Jderi”, „Zodia Cancerului sau
vremea Ducăi Vodă”)
- scrieri de factură mitică („Creanga de aur”, „Nopţi de Sânziene”)
- opere despre locuri şi întâmplări banale („Locul unde nu s-a întâmplat nimic”)
- scrieri despre natură, din perspectiva pescarului sau a vânătorului („Ţara de
dincolo de negură” , „Nada florilor”)

BALTAGUL
Anul apariţiei: 1930 (roman interbelic)

Specia literară: roman tradiţional; roman realist cu elemente

sămănătoriste; roman obiectiv.

Tema
- Tema centrală a romanului este căutarea şi aflarea adevărului.
- Opera poate fi interpretată ca roman social, mitic, poliţist, iniţiatic şi chiar de
dragoste.
- Există mai multe teme şi mai multe moduri de tratare a lor.

Titlul romanului este simbolic.

- Baltagul e în acelaşi timp unealtă şi armă, mai întâi a crimei şi apoi a răzbunării
(Nechifor a fost ucis cu baltagul şi răzbunat de fiul său tot cu un baltag).
- În limba greacă „labrys-ul” este numele securii duble cu care a fost ucis
Minotaurul în legenda labirintului cretan. Însăşi denumirea de „labirint” vine de
la numele acestei securi.
- În romanul scris de Sadoveanu baltagul (labrys-ul) este arma sacră făcută
special şi păstrată anume pentru scopul final, confruntarea decisivă cu ucigaşul.
Aici baltagul este destinat să restabilească echilibrul, să restaureze ordinea care a
fost tulburată de uciderea ciobanului. Pentru a duce la bun sfârşit acest lucru,
Vitoria va parcurge un drum labirintic, de-a lungul căruia este călăuzită de
vânt.

Structura :
Urmărind firul epic se pot delimita 3 părţi:
1. de la început până la plecarea în căutarea lui Lipan. (cap. VII)
2. de aici, urmărind drumul Vitoriei, până la găsirea osemintelor (cap. XIII)
3. din acest punct până la sfârşit – înmormântarea, parastasul. (cap. XVI)
 Reperele spaţio-temporale
Spaţiul acţiunii este cuprins între Munţii şi Valea Tarcăului şi regiunea
Dornelor.
- Numele satului Lipanilor, Măgura Tarcăului, este fictiv, dar celelalte toponime
aparţin geografiei reale: Piatra Neamţ, Borca, Bicaz, Călugăreni, Broşteni, Suha
etc.

Timpul acţiunii se poate doar aproxima, datorită referirii la introducerea

calendarului nou (1924), la călătoria cu trenul şi la utilizarea telegrafului.
- Perioada în care se desfăşoară faptele este cuprinsă între două repere cu
semnificaţie religioasă: sărbătoarea Sf. Andrei (care se apropia) şi postul
Paştelui din anul următor.
- Alte sărbători la care se face referire sunt: Crăciunul, Boboteaza, ziua celor 40
de Mucenici, demonstrând faptul că ţăranul tradiţional îşi organiza viaţa
raportându-se la calendarul religios, nu la cel astronomic.

Incipitul este reprezentat de de o poveste despre originea şi destinul muntenilor.

Când a pus „rânduială şi semn fiecărui neam”, Dumnezeu n-a mai avut ce oferi
muntenilor. Astfel ei au primit o viaţă grea, dar, în compensaţie, „o inimă
uşoară”. Trăsăturile muntenilor regăsite în această poveste sunt semnificative
pentru a creiona portretul lui Nechifor Lipan: „Să vă pară toate bune; să vie la
voi cel cu cetera şi cel cu băutura şi să aveţi muieri frumoase şi iubeţe”.

Finalul
Deznodământul este de tip romantic, justiţiar, marcând împlinirea
datoriei Vitoriei. Astfel viaţa poate merge mai departe, conducerea gospodăriei
fiind preluată de Gheorghiţă, care a devenit de acum purtător de baltag, adică
bărbat.
Finalul romanului prezintă reintrarea Vitoriei în lume, reluarea ritmurilor
fireşti ale vieţii: „Şi-apoi după aceea ne-om întoarce iar la Măgura ca să luăm
de la coadă toate câte le-am lăsat”.

Perspectiva narativă
În romanul „Baltagul” discursul este susţinut de un narator auctorial,
obiectiv şi omniscient.
Uneori însă naratorul extradiegetic se poziţionează în umbra Vitoriei şi
exprimă punctul ei de vedere, ca şi cum aceasta ar vorbi cu voce tare: „Acolo
vra să zică e stăpânirea împărătească şi aşa în toate târgurile sunt slujbaşi
primari, prefecţi şi poliţai, până la Bucureşti, şi la Bucureşti stă pe tron regele
şi dă porunci tuturor. Bun lucru, neapărat, să fie asemenea rânduială”. În acest
pasaj naratorul ştie tot atât cât şi personajul, fiind vorba de o viziune
„împreună cu”, deşi naraţiunea se face la persoana a III-a (focalizare internă).
 Caracterizarea personajului
Personajele sadoveniene oscilează între tipicitate şi atipicitate. În
romanul „Baltagul”, ca în orice roman realist, întâlnim tipuri: soţia devotată, fata
de măritat, flăcăul;

Deşi Vitoria Lipan pare a întruchipa imaginea femeii care trăieşte în satul
tradiţional, ea nu poate fi încadrată cu uşurinţă într-un tipar. Pentru mulţi ea este
„o muiere ciudată” care face lucruri surprinzătoare.
Vitoria Lipan este o munteancă de la Măgura Tarcăului, soţia lui
Nechifor şi mama Minodorei şi a lui Gheorghiţă. Ea trăieşte viaţa aspră a
oamenilor de la munte.
Portretul său fizic este realizat sumar de către narator.
- „Acei ochi aspri şi încă tineri,căutau ţări necunoscute”.
- „Ochii săi căprui răsfrângeau lumina castanie a părului”.
- „Nu mai era tânără dar avea o frumuseţe neobişnuită în privire. Ochii ei
luceau, într-o uşoară ceaţă, în dosul genelor lungi şi răsfrânte în cârligaşe”.

Prin caracterizarea indirectă sunt prezentate stările sufleteşti şi trăsăturile

morale ale eroinei, ce reies din faptele, gesturile şi vorbele ei.
- Vitoria Lipan este o femeie harnică şi pricepută, care duce grijile gospodăriei
atunci când soţul ei este plecat.
- Ea este credincioasă şi respecta obiceiurile strămoşeşti. Înainte de plecarea în
căutarea lui Lipan, ea simte nevoia să-şi purifice sufletul şi ţine post negru 12
zile de vineri, „fără hrană, fără apă, fără cuvânt, cu broboada cernită peste
gură”. La popasurile pe care le face, la Borca şi la Cruci, ea onorează
ceremoniile la care asistă: „o cumătrie” şi o nuntă.
- Eroina este o păstrătoare a tradiţiilor, respingând elementele de civilizaţie şi
de noutate, trăsătură în care poate fi recunoscut sămănătorismul. Vitoria
dispreţuieşte realizările tehnice: „în tren eşti olog, mut şi chior”. Îi impune
Minodorei să păstreze modul de viaţă tradiţional, în care nu au loc elementele
venite din exteriorul satului: ,,Îţi arăt eu coc, valţ şi bluză, ardă-te para focului
să te ardă! Nici eu, nici bunică-ta, nici bunică-mea n-am ştiut de acestea - şi-n
legea noastră trebuie să trăieşti şi tu!”
- Deşi credincioasă, ea este în acelaşi timp superstiţioasă, crezând în vise şi
semne prevestitoare (îl visează pe Nechifor cu spatele întors spre ea, „trecând
spre asfinţit o revărsare de ape”.
- Vitoria este capabilă să descifreze semnele naturii în ale cărei ritmuri este
integrată. Ea nu măsoară timpul cu calendarul, ci cu semnele naturii: vântul,
pădurea de brazi, norii, păsările.
- Drumul parcurs o arată a fi inteligentă şi cu un instinct feminin remarcabil. G.
Călinescu o apreciază ca fiind „un Hamlet feminin, care bănuieşte cu metodă,
cercetează cu disimulaţie, pune la cale reprezentaţiuni trădătoare şi, când
dovada s-a făcut, dă drumul răzbunării”.