Sunteți pe pagina 1din 8

Cultivarea limbii: între teorie şi practică 33

Şi mai este un lucru foarte im-


portant care poate genera schimbări
în limbă, apariţia unor structuri noi,
Anatol CIOBANU antinormă. E vorba de influenţe exter-
ne. Prof. E.Coşeriu notează în aceas-
tă ordine de idei: “Limba care nu se
O DEVIERE DE LA schimbă este limba abstractă. Nu s-a
NORMA LITERARĂ: întâmplat niciodată ca o gramatică
să se modifice de la sine sau ca un
“SUPERLATIVUL dicţionar să se îmbogăţească prin
EXCESIV” propriile puteri. Iar liberă de aşa-nu-
miţii “factori externi” este numai limba
Trebuie să remarc chiar de la abstractă, consemnată în gramatici şi
început că ne vom referi la unele în dicţionare”. Şi în continuare: “Cea
devieri de la standardul literar, dar care se schimbă este limba reală în
atât de răspândite şi atât de utilizate, existenţa ei concretă. Dar această
mai ales în presă, încât foarte mulţi limbă nu poate fi izolată de “factorii
purtători de limbă română nu le mai externi” – adică de tot ceea ce con-
sesizează ca abateri, ca nişte corpuri stituie materialitatea, istoricitatea şi
eterogene. libertatea de expresie (a vorbitorilor)
Limba, după Aristotel şi Hum- care se manifestă numai în vorbire”
boldt, nu este Érgon (produs), ci (Sincronie, diacronie şi istorie,
Enérgia (activitate). Ea este în con- Bucureşti, 1997, p.15).
tinuă mişcare, evoluţie, proces care,
fireşte, se derulează foarte încet, şi Să ne referim la fapte.
anume acesta conduce la apariţia A. În Gramatica limbii române
unor cuvinte noi, structuri sintactice (GLR), I, (1996, p. 113) se afirmă că
paralele cu cele tradiţionale. Re- există două categorii de adjective
gretatul profesor E.Coşeriu scria: care, în mod obişnuit, nu au grade de
“Nu există limba ca ergon. Ergonul comparaţie: a) adjectivele care prin
există numai ca o abstracţie. Adică originea lor sunt vechi comparative
unde putem găsi limba? Unde putem sau superlative: major, inferior, supe-
găsi “limba română”? Într-o gramati- rior, exterior, ulterior, anterior, ultim,
că şi într-un dicţionar. Adică putem suprem etc.; b) unele adjective care
“extrage” limba, pe când textul îl prin sensul lor nu pot fi, în principiu,
avem”(Lingvistica integrală, Bucu- supuse comparaţiei: complet, veşnic,
reşti, 1996, p. 66). perfect, principal, desăvârşit, popesc,
Vorbitorul este convins că uti- muncitoresc etc.
lizează mereu aceeaşi limbă şi că B. Prof. Mioara Avram în Grama-
el nu face altceva decât să continue tica pentru toţi (ed. 2, Bucureşti, 1997,
tradiţia. p. 127) notează: “Adjectivele care au
Când adoptă ceva nou, locuto- sens de superlativ nu admit niciodată
rul o face fiindcă aşa “se zice”, adică mărci de superlativ absolut (nu e corect
el consideră că asta ţine de limbă deja, să se spună foarte excelent, foarte
că în limbă se zice aşa (Lingvistica admirabil, foarte splendid etc.)...”
integrală, op.cit., Supra, p. 87). C. Prof. Dumitru Irimia (în Gra-
Avem ferma convingere că matica limbii române, Iaşi, 1997, p.
toate devierile de la normă (la o 92) menţionează că în limba română
anumită perioadă a unei sau altei sunt “unele adjective calificative in-
limbi) apar, mai întâi, în vorbire, compatibile cu gradualizarea însuşirii
căci Nihil est in lingua, quod non fuerit pe care o exprimă: veşnic, perfect,
prius in oratione. principal, esenţial, desăvârşit etc.”.

BDD-A20892 © 2003 Revista „Limba Română”


Provided by Diacronia.ro for IP 188.215.31.48 (2020-06-05 03:24:17 UTC)
34 limba Română
Aşadar, s-ar părea că situaţia [În paranteze fie spus, şi Napo-
este clară sub aspectul normei; leon s-a născut pe o insulă – Corsi-
gramaticile citate şi altele la care nu ca – şi e posibil că izolarea aceasta
am făcut trimitere ne spun destul de geografică şi spirituală îl tenta spre
explicit care adjective pot şi care nu cucerirea altor meleaguri europene.
pot fi utilizate la gradul comparativ şi Şi a tot înaintat neînfricat, până şi-a
la cel superlativ. găsit tragicul sfârşit pe o altă insulă].
Dar să vedem acum ce demon- Proeminent – adj. – Dicţio-
strează uzul, vorbirea (parole), şi nu nar de Neologisme (DN) de Florin
gramatica (limba). Marcu şi Constant Maneca (ed. III,
Propunem o clasificare mai Bucureşti, 1978) – defineşte (despre
puţin obişnuită a faptelor de limbă. oameni): ieşit din comun prin calităţile
Vom analiza întâi materia în baza sale, excepţional (< fr. proéminent).
operei unor cercetători, critici literari, DEX-ul mai adaugă: care iese din co-
scriitori clasici şi contemporani. Apoi mun prin valoare, calităţi; remarcabil).
vom descrie situaţia din mass-media, E parcă de la sine înţeles că
în fond din presa scrisă. adjectivul proeminent ar trebui să fie
incompatibil “cu gradualizarea” însu-
I. Superlativul în opera unor oa- şirii. Şi totuşi uzul ne arată altceva. În
meni de ştiinţă, scriitori, critici literari. cartea lui Ioan Raţiu, jurist, publicist
şi om politic român, România de
Magnific – adj. În Dicţionarul astăzi (Candor, 1990), citim: “Geniul
Explicativ al Limbii Române (DEX) românesc prin George Enescu, Con-
citim: măreţ, grandios, superb, mi- stantin Brâncuşi şi Eugen Ionescu –
nunat; de un fast ieşit din comun (Cu ca să-i pomenim pe artiştii cei mai
valoare de superlativ: foarte frumos, proeminenţi – şi-a statornicit prezenţa
strălucit, desăvârşit < fr. magnifique). în patrimoniul universal al ştiinţei şi
S-ar părea aşadar că adjectivul culturii” (p. 7).
în cauză nu poate fi utilizat la super- “S-a întâlnit prezidentul cu
lativ. Şi totuşi uzul ne arată contrariul. Agostinho Neto, cel mai proeminent
Prof. Ovidiu Drimba în cartea dintre liderii mişcării de eliberare din
Pagini despre cultura europeană Angola...” (p. 148).
(Bucureşti, 1994, p. 83) scrie: “Spa- E lesne de observat că autoru-
nia... ţara de cea mai magnifică izo- lui, Ioan Raţiu, i s-a părut prea şters,
lare geografică şi spirituală” (p. 83). evaporat de ideea de “excepţional”
De ce îi trebuia cunoscutului adjectivul proeminent referitor la
critic literar şi de artă Ovidiu Drim- Enescu, Brâncuşi, Ionescu, precum
ba să facă apel la un superlativ cu şi la Agostinho Neto şi atunci, ca să
totul neobişnuit? Din macrocontext amplifice caracterizarea acestora, a
aflăm că este vorba de romanul lui plasat adjectivul în cauză la gradul
Cervantes Don Quijote. În opinia superlativ.
profesorului citat acest roman “este Să mai cităm un exemplu ex-
o Biblie a iluziei şi a idealului...”, tras dintr-un articol publicistic al unui
iar personajul central trebuie privit foarte cunoscut poet basarabean,
ca “un pasionat al izolării”. Anume Ion Hadârcă: “Programul... neglijează
singurătatea “îl face pe Don Quijote cele mai proeminente personalităţi
să fie mai puternic decât Hamlet” (p. care au fertilizat şi fructificat tradiţiile
83). Un astfel de erou, în viziunea naţionale” (Literatura şi arta, 7 ianu-
profesorului O. Drimba, nici nu a putut arie 1988, p. 7).
să apară decât în Spania – “ţara de Comentariul ar fi acelaşi ca şi
cea mai magnifică izolare geografică în exemplele excerptate din cartea
şi spirituală”. lui Ioan Raţiu (vezi Supra).

BDD-A20892 © 2003 Revista „Limba Română”


Provided by Diacronia.ro for IP 188.215.31.48 (2020-06-05 03:24:17 UTC)
Cultivarea limbii: între teorie şi practică 35

Celebru – adj. – renumit, vestit, “Boccaccio a înălţat cea mai


ilustru (DEX, p. 160), renumit, vestit, extraordinară triadă literară pe care
ilustru (DN, p.196). Poate oare adjec- a cunoscut-o vreun secol” – Deca-
tivul celebru să se supună graduării? meronul (p. 5).
Dominanta semantică a adjec- Nu e lipsit de interes să arătăm
tivului celebru nu permite utilizarea că în Dicţionarul de sinonime (sub
acestuia la gradul superlativ. Cu red. prof. Gh.Bulgăr, 1972) se dă o
toate acestea, unii autori apelează serie de echivalente semantice ale
la asemenea construcţii. Astfel, adjectivului extraordinar, dar nici unul
B.P.Hasdeu, într-o prefaţă semnată dintre ele nu pare să admită grade
la 10 august 1878, scria: “Am supus ale superlativului. Iată-le: neobişnuit,
primele două părţi ale publicaţiunii nemaipomenit, excepţional, formida-
la aprecierea amicului nostru Hugo bil, deosebit, minunat, impresionant,
Schuchardt, unul dintre cei mai abracadabrant, epatant.
celebri lingvişti contimporani” (vezi Simţul limbii nu ne-ar permite
B.P.Hasdeu. Cuvente den bătrâni. să spunem sau să scriem
I, Bucureşti, 1983, p. 67). neobişnuit
Mai cităm un exemplu: nemaipomenit
“De la Festivalul mondial cine- excepţional
astul ne-a adus distincţia de cinste formidabil
«Crucea de Sud», râvnită de cei Foarte, deosebit
mai celebri cineaşti ai lumii. (Andrei cel mai minunat
Lupan. Solie în lume – Cultura, 14 impresionant
ianuarie 1967, p. 8). abracadabrant
Şi în cazul dat adjectivul ca şi epatant
cum îşi pierde sensul primitiv, îmbrăţi-
şându-l pe cel de “cunoscut”, “impor- Clasic – adj. (despre o lucrare,
tant”. Scriitorul nu mai sesizează, în operă de artă): care serveşte ca
măsura cuvenită, sensul de “ilustru” model de perfecţiune, ajuns la per-
al adjectivului celebru. fecţiune (DN, p. 217).
Notă: Un exemplu similar din Prof. Ovidiu Drimba e tentat a
presă: “... manechinele mai celebre imprima adjectivului clasic sensul de
ale lumii ne împing gândurile către “potrivit, reuşit”, adică îl coboară în
fierbintea vară, dorind să ne seducă rang din punct de vedere semantic.
pe termen cât mai lung”. (Săptămâna, “Să luăm un exemplu cu totul
27 ianuarie 1995, p. 8). clasic pentru spiritul ştiinţific indic”
Extraordinar – adj. – care (O. Drimba. Filozofia lui Blaga. Bu-
este cu totul deosebit, care iese din cureşti, 1994, p. 84).
comun, neobişnuit, nemaipomenit, În opinia noastră, un exemplu
formidabil, excepţional. Despre poate fi potrivit (bun, excelent, clasic,
oameni: dotaţi cu calităţi deosebite, dacă vreţi) sau nepotrivit (nereuşit).
extraordinare (DEX, p. 361). Tertium non datur. Forţa de intensita-
E limpede că adjectivul califica- te calificativă ce se conţine în adjecti-
tiv extraordinar este incompatibil cu vul clasic nu are nevoie de trepte de
dorinţa cuiva de a-l plasa pe scara comparaţie.
graduală comparativ-superlativ. Masiv – adj. Conţine semul de
Şi totuşi, usus est tyrannus impunător, grandios, solid, mare (vezi
linguae! Dicţionarul Limbii Române Literare
Istoricul şi criticul literar Ale- Contemporane (DLRLC, III, 25)).
xandru Balaci în Studiu introductiv la Dicţionarul Micro Robert Dictionna-
cartea lui Giovanni Boccaccio. Deca- ire du Français primordial, 1984,
meronul (vol. I, Bucureşti, 1970) scria: trimite, explicând adjectivul massiv,

BDD-A20892 © 2003 Revista „Limba Română”


Provided by Diacronia.ro for IP 188.215.31.48 (2020-06-05 03:24:17 UTC)
36 limba Română
la: épais “gros, dense, compact”, gros 1986): “Micul dicţionar de neologisme
“mare”, lourd “greu”, pesant “greoi, reprezintă o contribuţie majoră la cu-
apăsător” (p. 651). noaşterea şi cultivarea limbii în forma
Cunoscutul savant filolog Dra- cea mai modernă a lexicului ei”.
goş Moldovanu, în minunata-i mono- Nu ne dăm prea bine seama
grafie Dimitrie Cantemir între Orient ce s-ar fi pierdut dacă era scris “...
şi Occident (Bucureşti, Editura Fun- în cunoaşterea şi cultivarea limbii
daţiei Culturale Române, 1997) scrie: în forma modernă a lexicului ei”? Cu
“Cea mai masivă influenţă orientală a atât mai mult cu cât “înregimentarea”
suferit-o Bizanţul” (p. 61). cuvântului modern în clasa adjective-
Dacă am pune pe primul plan lor calificative pare oarecum forţată,
latura cognitivă (şi nu afectivă) a me- artificială.
sajului comunicat, atunci propoziţia ar Notă: Apropo de adjectivul mo-
fi putut suna în felul următor: “O masi- dern. Presa din Chişinău e pur şi sim-
vă influenţă orientală (sau O influenţă plu invadată de acest calificativ. Să
masivă orientală) a suferit-o Bizanţul”. dăm câteva exemple, fără comentarii:
Autorul însă a căutat să-l im- “În aceste scopuri meschine...
presioneze pe cititor. În acest scop a au fost folosite cele mai moderne
comis două “încălcări”: una de topică forme ale terorismului...” (Glasul
(a se compara: influenţă masivă şi Naţiunii, nr. 17, aprilie 1997, p. 10).
masivă influenţă) şi una de sens (a “Importă că noi intrăm în istoria
se compara: o masivă influenţă şi cea cea mai modernă...” (Literatura şi
mai masivă influenţă). arta, 23 februarie 1995, p. 2).
Modern – adj. – care aparţi- “...William Cohen, ministrul
ne timpurilor apropiate de vorbitor, apărării al S.U.A., ar fi anunţat că
recent, actual, care este în pas cu ţara sa a cumpărat de la R.Moldova
progresul actual, care aparţine unei 21 de avioane MIG-29C – cele mai
epoci posterioare antichităţii. De moderne aparate de luptă de fabrica-
exemplu, Istoria modernă este a) (în ţie rusească” (Mesagerul, 7 noiembrie
trecut) de la sfârşitul evului mediu, 1997, p. 1).
cuprinsă între 1453 (Căderea Con- “Kavafis este cel mai modern
stantinopolului) şi Revoluţia Franceză poet al Greciei” (Ţara, 14 martie
din 1789; b) (curent) epoca ce se 2002, p. 6).
cuprinde între Revoluţia Franceză “La ASEM aulele Universităţii
din 1789-1799 şi sfârşitul primului sunt dotate cu cele mai moderne mij-
război mondial, remarcabil pentru noi, loace tehnice...” (Moldova Suverană,
românii, şi prin Unirea din 1918. În 16 aprilie 2002, p. 2).
îmbinări: Limba modernă – limbă vie, Acerb – adj. – înverşunat, ne-
vorbită efectiv de o populaţie actuală. cruţător; Lazăr Şăineanu mai adau-
Învăţământ modern – care acordă gă: agresiv fig. acustic (ton acerb).
importanţă, prioritate disciplinelor Adjectivul dat vine din fr. acerbe <
umaniste. Modern mai înseamnă lat. acerbus (vezi L.Şăineanu, Dicţi-
conform cu moda zilei (< fr. moderne, onar Universal al Limbii Române,
it. moderno). Chişinău, Litera, 1998, p. 12).
Din cele descrise mai sus nu Prozatorul şi poetul basarabean
reiese că adjectivul modern s-ar preta Nicolai Costenco a utilizat adjectivul
la procesul de gradualizare: modern acerb la gradul superlativ, notând: “S-
> mai modern > foarte modern – cel au scurs ani de muncă foarte acerbă
mai modern. Cu toate acestea, prof. a scriitorilor moldoveni” (vezi Glasul
Gh.Bulgăr scrie pe supracoperta Naţiunii, 1 noiembrie 2001, p. 3).
Micului dicţionar de neologisme al Pe autor nu-l satisface faptul că
lui Florin Marcu (Bucureşti, Albatros, adjectivul acerb conţine, prin defini-

BDD-A20892 © 2003 Revista „Limba Română”


Provided by Diacronia.ro for IP 188.215.31.48 (2020-06-05 03:24:17 UTC)
Cultivarea limbii: între teorie şi practică 37

ţie, ideea de superlativ (de exemplu, Fiindcă am pornit vorba de ad-


muncă acerbă), şi de aceea îi mai jective ca ştiinţific, învăţat la superla-
adaugă doză de superlativ prin ad- tiv, vom relata că şi adjectivul savant
verbul foarte (muncă foarte acerbă). este încadrat uneori în seria aceasta.
În felul acesta s-a obţinut un surplus Poetul Al.Philippide în eseul Omagiu,
de accentuare a mesajului. inclus în cartea Tudor Vianu. Despre
Splendid – adj. – foarte frumos, stil şi artă literară (Bucureşti, 1964),
minunat; strălucitor, măreţ (DEX, p. nota: “Vianu... punea suflet... şi în
1010). L. Şăineanu mai precizează: studiile cele mai savante, consacrate
deplin, desăvârşit, extraordinar; de celor mai felurite teme” (p. 6).
exemplu: succesul ei fu splendid Credem că studiile pot fi savan-
(Dicţionarul Universal al Limbii Ro- te (adică de înaltă ţinută ştiinţifică) ori
mâne, Chişinău, 1998, p. 900). Dar nesavante (de popularizare a ştiinţei).
iată şi o atestare la un autor deosebit: Rarisim – adj. Acad. I. Iordan
“Romanul Don Quijote creează cea scria că, după modele latino-italiene,
mai splendidă forţă morală crescută limba oamenilor instruiţi cunoaşte
din izolare” (Ovidiu Drimba. Pagini câteva superlative (cu sens absolut)
despre cultura europeană, Bucu- formate altfel decât cere sistemul
reşti, 1994, p. 83). nostru lingvistic. Este vorba de su-
Credem că mesajul nu ar fi avut perlativele în -isim care apar (mai
de pierdut, dacă ar fi fost exteriorizat ales apăreau) în condiţii speciale
în felul următor: “Romanul Don Qui- (totdeauna de ordin subiectiv, adi-
jote creează o splendidă forţă...” că stilistic): importantisim (spunea
Sublim – este comentat în DN Hasdeu), rarisim (o rarisimă carte
ca “un adjectiv aflat la un înalt grad de de gramatică), simplisim” (I. Iordan.
perfecţiune, de desăvârşire morală Limba română contemporană, Bu-
sau intelectuală: superb, înălţător; de cureşti, 1956, p. 352).
o perfecţiune, de o frumuseţe neîn- În Dicţionarul de neologisme
trecută” (p. 1032), iar ca s.n. “forma (op.cit., Supra) citim că adjectivul
cea mai înaltă a perfecţiunii” (< fr., it. rarisim are sensul de “foarte rar” (<
sublime, lat. sublimis – ridicat). DEX- it. rarissimo, lat. rarissimus, p. 903).
ul mai adaugă: “la cel mai înalt grad DEX-ul notează la acest adjectiv
de desăvârşire, de frumuseţe: măreţ, următoarele: “care se găseşte (sau
superb, înălţător, minunat” (p. 1033). se întâmplă) foarte rar, cu totul neo-
B.P. Hasdeu scria: “...capetele bişnuit” (p. 885).
cele mai sublime şi totodată cele mai Avem de-a face, aşadar, cu un
ştiinţifice ale omenirii aveau aspiraţi- superlativ format după modelul latin,
uni înalte” (B.P.Hasdeu. Articole şi cu sufixul -issimus şi care nu ar trebui
studii, Bucureşti 1961, p. 206). să aibă la noi grade de comparaţie.
Prof. Mioara Avram, tratând Cu toate acestea, în romanul lui Cezar
despre gradele de comparaţie, aşa- Petrescu Calea Victoriei (Bucureşti,
ză adjectivul sublim în grupul celor 1965) întâlnim: “Nelu îşi închipuia
care “au sens superlativ, dar formă capitala ca un fabulos garaj, de unde
de pozitiv” (Gramatica pentru toţi, nu lipseşte nici o marcă de automobil
op. cit., Supra, p. 126). În ceea ce din cele mai rarisime” (p. 10).
priveşte al doilea adjectiv din fraza Scriind în felul acesta, autorul
lui Hasdeu avem de observat că doreşte să ne convingă că automo-
acesta, în general, este relativ, şi, bilele pot fi de marcă rară, mai rară
prin urmare, nu poate fi plasat la şi chiar foarte rară, adică automobile
grade de comparaţie, după cum s-a neobişnuite, mai neobişnuite şi foarte
procedat în exemplul “capetele cele neobişnuite, aproape neîntâlnite. În
mai ştiinţifice” (vezi Supra). planul acestui raţionament pe scrii-

BDD-A20892 © 2003 Revista „Limba Română”


Provided by Diacronia.ro for IP 188.215.31.48 (2020-06-05 03:24:17 UTC)
38 limba Română
tor nu-l interesează faptul că rarisim “Problema unităţii forţelor na-
înseamnă deja “foarte neobişnuit”. El ţionale rămâne cea mai stringentă
(scriitorul) nărăveşte a însoţi adjecti- problemă”. (Ţara, 12 octombrie 1997,
vul rarisim cu mărci formale-structura- p.1).
le ale superlativului, căci numai astfel, După cum ne conving exem-
după părerea sa, mesajul transmis va plele de mai sus, de cele mai multe
fi cel scontat. ori calificativul stringent se referă la
În limba română adjective cu substantivul problemă (stringentă,
afixul -issimo se întâlnesc în câţiva mai stringentă, cea mai stringentă,
termeni muzicali de origine italiană, foarte stringentă).
cum ar fi: fortissimo, pianissimo, pre- Străvechi – adj. După Lazăr
stissimo etc. I. Iordan scrie că în limba Şăineanu sensul de bază al acestui
română “ele îşi păstrează neschimbat adjectiv este “care datează de foarte
aspectul lor originar şi de aceea nu multă vreme, care durează de mult
pot fi considerate drept cuvinte româ- timp; foarte vechi, secular” (DULR,
neşti propriu-zise” (I. Iordan, op. cit., p. 925). DLRLC (vol. IV, p. 256) mai
Supra, p. 352). adaugă şi explicaţia “foarte vechi” şi
dă un citat din opera lui Mihai Emi-
II. Superlativul în presă: nescu:
“Pe un deal răsare luna, ca o
E de menţionat că tocmai în vatră de jăratic,
mass-media scrise (şi nu numai) Rumenind străvechii codri
atestăm cele mai multe cazuri de şi castelul singuratic”.
utilizare pleonastică a gradelor de M. Avram în Gramatica pentru
comparaţie, în special a gradului toţi explică: “Nu este permisă înso-
superlativ. ţirea derivatelor cu afixe superlative
Să trecem la fapte de limbă. de mărci ale superlativului relativ sau
Stringent – adj. – “care se absolut (cel mai, foarte sau diverse
impune neapărat, care nu suferă adverbe echivalente); de evitat pleo-
amânare; imperios, presant: nevoi nasme ca foarte străvechi” (p. 126). În
stringente (< it. stringente).” DLRLC, acest caz sunt inutile sau afixul -stră
vol. IV, exemplifică adjectivul în cauză sau adverbul foarte – scrie M. Avram.
prin “Probleme de stringentă actuali- Aceste judicioase opinii nu sunt
tate” (p. 264). respectate în practica scrisului. De
Pe ziarişti nu-i interesează fap- exemplu: “Ziaristului V. Mucerschi
tul că adjectivul stringent conţine deja îi aparţine meritul de a fi dovedit că
semul de intensitate graduală, echi- răzeşimea din satul Buteşti e cu mult
valent cu ceea ce numim superlativ, mai străveche decât se afirma mai ieri”
şi-l plasează la grade de comparaţie. (Moldova Suverană, 6 mai 2002, p. 6).
Câteva exemple: “La 10 octombrie E lesne de observat că în exem-
1917, la Chişinău a avut loc primul plul dat trebuia folosit adjectivul veche
Congres al ostaşilor şi ofiţerilor ba- şi numai atunci ar fi fost justificat
sarabeni, care a discutat cele mai gradul comparativo-superlativ cu mult
stringente probleme...” (Ţara, 10 mai veche.
aprilie 1997, p. 2). Notă: Fiindcă e vorba de un cu-
“Cea mai stringentă este licenţa vânt neaoş, adjectivul străvechi, ar fi
de instituţie de alternativă”. (Făclia, cazul să amintim că nu este justificată
19 aprilie 1997, p. 4). forma de superlativ nici la adjectivul
“Care sunt cele mai strin- covârşitor, pe care Lazăr Şăineanu
gente probleme ale tineretului în îl explică în felul următor: “1. Care
R.Moldova”. (Moldova Suverană, 8 covârşeşte, copleşitor; 2. Dominant,
octombrie 1997, p. 2). extraordinar” (DULR, p. 207). DEX-ul

BDD-A20892 © 2003 Revista „Limba Română”


Provided by Diacronia.ro for IP 188.215.31.48 (2020-06-05 03:24:17 UTC)
Cultivarea limbii: între teorie şi practică 39

mai precizează: prin ext.: foarte mare, Vertiginos: “Imaginea primăriei


dominant, extraordinar (p. 234). alunecă tot mai vertiginos către fundul
Aşadar, adjectivul covârşitor ar unei gropi” (Moldova Suverană, 17
trebui să se utilizeze numai la forma aprilie 2002, p. 1).
iniţială, adică la gradul pozitiv. Şi to- Notoriu: “Vasile Moldovanu
tuşi, cunoscutul critic, istoric literar şi lucrează în calitate de specialist în
romancier Eugen Lovinescu a găsit psihoterapie, sexopatologie şi reflexo-
de cuviinţă să-i dea adjectivului în terapie, devenind unul dintre cei mai
cauză forma de superlativ. În Istoria notorii medici-practicieni din domeniu”
literaturii române contemporane (Viaţa Satului, 18 ianuarie 1997, p. 7).
(Bucureşti, 1937) citim: “N. Iorga re- Fundamental: “Dicţionarul pu-
prezintă personalitatea culturală cea blicat e una din cele mai fundamentale
mai covârşitoare a acestui început lucrări printre dicţionarele bilingve”
de secol XX” (Apud: Ţara, 7 iunie (Glasul Naţiunii, 5 februarie 1997, p. 3).
2001, p. 4). Marcant: “Cel mai marcant din-
Plenar – adj. Lazăr Şăineanu tre scriitorii evrei a fost Boris Wexler
explică sub nr. 2 (livr.) prin “complet, (Vlăstaru)” (Moldova literară, 19 iulie
total, desăvârşit” (maestru plenar) 1995, p. 2).
(p. 666).
Nu este lipsit de interes să rele- ***
văm că în DN de Florin Marcu şi Con- În încheiere, câteva consideraţii
stant Maneca (citat Supra) cuvântul de ordin general.
plenar (ca adjectiv) se explică numai
cu sens de termen politico-adminis- I. La explicarea şi analiza for-
trativ. De exemplu: “(despre şedinţe, melor de superlativ utilizate la adjec-
adunări) care se ţin cu participarea tivele “incompatibile cu gradualizarea
tuturor membrilor” (p. 836). Şi atât. însuşirii pe care o exprimă”  (D. Irimia.
DEX-ul, sub nr. 2 (livr.) explică Gramatica limbii române. op. cit. Su-
adjectivul plenar, după cum urmează: pra, p. 92) trebuie să ţinem seama de
“total, întreg, complet; desăvârşit, ceea ce numea profesorul E. Coşeriu
deplin” (< lat. plenarius), p. 806. “libertatea de expresie a vorbitorului”
“Talentul poetului şi-a găsit o ex- (Sincronie, diacronie şi istorie, op.
presie mai plenară în poeziile scrise cit., Supra, p. 15), care se manifestă,
pe front...” (Moldova Suverană, 28 în primul rând, în vorbirea cotidiană.
iunie 1996, p. 6). Purtătorul limbii tinde să se exprime
Două remarce se pot face pe mai afectiv, mai nuanţat, şi lui i se pare
marginea acestui exemplu: prima – că este prea obişnuit, ordinar, comun
adjectivul plenar nu se referă la stilul să zică, de exemplu, savant celebru şi
politico-administrativ şi a doua – atunci recurge la foarte celebru, unul
gradul comparativ de superioritate dintre cei mai celebri etc. Acelaşi lucru
realizat cu ajutorul adverbului mai se întâmplă, după cum am văzut, şi cu:
este aici superfluu. excelent, ilustru, multilateral, impeca-
Vom mai cita câteva exemple, bil, sublim. Vorbitorul doreşte să ampli-
fără comentariile de rigoare: fice cele comunicate, să le evidenţieze
Radical: “Lucrările trebuie pentru a-l impresiona pe interlocutor
schimbate în cel mai radical mod”. (ascultător) şi atunci apelează la forme
(Moldova Suverană, 20 octombrie de superlativ improprii, strict vorbind,
2002). adjectivelor (calificativelor) în cauză.
Consacrat: “Manualele sunt În asemenea situaţii, din implicită,
elaborate de cei mai consacraţi pro- intrinsecă graduarea se transformă în
fesori de la facultate” (Făclia, 6 iulie explicită, analitică. Aşadar, în procesul
2002, p. 2). de contactare verbală se recurge în

BDD-A20892 © 2003 Revista „Limba Română”


Provided by Diacronia.ro for IP 188.215.31.48 (2020-06-05 03:24:17 UTC)
40 limba Română
mod voit la forţa expresivităţii, care, în ve pot “îmbrăca forma de superlativ
opinia academicianului Ion Coteanu, excesiv”:
“este o modalitate existentă a funcţiei Bărbat, bărbaţi; cel mai bărbat:
de comunicare a limbii” (vezi revista “P. Dudnic a fost unul dintre bărbaţii
Limba română, Bucureşti, 1961, nr. cei mai bărbaţi” (H. Moraru).
2, p. 14). Alt exemplu:
“Eşti cel mai soare între sori,
II. Materialul faptic cules din Eşti între neamuri cel mai neam“
operele unor scriitori şi din presa (Gr. Vieru).
scrisă ne autorizează să afirmăm că
superlativul analizat poate fi denumit IV. Fenomenul de care ne ocu-
excesiv* , deoarece el redă, pe de o păm nu ţine atât de limbă, cât de vor-
parte, o graduare mai mare decât un bire, iar vorbirea se referă la om, este
superlativ relativ obişnuit şi, pe de altă generată de om. Discursul individului
parte, e lipsit, de obicei, de cel de-al are întotdeauna un caracter pragma-
doilea termen, adică se utilizează tic, iar acesta din urmă nu este altceva
în mod absolut. Este interesant de decât raportul dintre semnele linguale
menţionat că, deşi la un superlativ de şi utilizarea lor contextuală şi consitu-
tipul cei mai celebri artişti, marca re- ativă. Astfel, în cazul superlativelor de
laţională absentează, totuşi vorbitorul felul cel mai proeminent, foarte rarisim
sesizează valoarea endofuncţională etc. apare în limbă ceea ce numea
a relativului excesiv. Această valoare academicianul rus Lev Vl.Şcerba
se manifestă pe treapta de sus (“pla- “material negativ” (otriţatel’nyj ma-
fonică”) a gradelor de intensitate. terial). Anume acele fenomene ce
ţin de “materialul negativ” ne dau
III. Din aceleaşi motive de ex- mult de gândit, pentru că ele deseori
presivitate unii vorbitori folosesc şi reflectă nişte tendinţe ale vorbitorilor
adjective relative la superlativ: spre a modifica (fără a-şi da seama)
...cel mai basarabean (Flux, standardele lingvistice, legiferate prin
nr. 24, 2000); gramatici şi dicţionare de tot felul.
...cel mai francez (Săptămîna,
nr. 32, 1998); V. Atitudinea lingviştilor faţă
...cel mai barbar (Ţara, 29 fe- de fenomenele de limbă descrise
bruarie 2002) – forţele cele mai în prezentul articol ar trebui, după
barbare; părerea noastră, să fie tolerantă, re-
...cel mai omenesc ţinută: să nu ne grăbim a condamna
(D.Matcovschi); tendinţa de “superlativare” a unor
...cel mai românesc Liceu din adjective care, prin chiar natura lor
Chişinău e “Mircea Eliade” (Ţara, 12 lexico-semantică, exprimă o graduare
ianuarie 1996, p.2); maximă**. Numai timpul şi uzul, care
...cel mai român scriitor e este un învăţător ireproşabil (Usus est
A.Busuioc (Flux, nr. 24, 2000); magister optimus), vor decide soarta
...cel mai baroc: Peruca este superlativului “excesiv”, căci, în ultimă
elementul cel mai baroc al barocu- instanţă, este vorba de fenomenul
lui (Dragoş Moldovanu. Dimitrie numit “dinamica limbii”.
Cantemir între Orient şi Occident,
Bucureşti, 1997, p. 99). ** Compară, în acest sens, super-

Notă: Chiar şi unele substanti- lativele atestate în vorbirea spontană


românească: delirant de superb, gigantic
de feroce, grotesc de funebre, spectaculos
* Termenul excesiv l-am împrumu- de sumbru (vezi Elsa Luder. Procedee de
tat de la prof. D. Irimia, din cartea Grama- gradaţie lingvistică. – Iaşi, 1995, p.110,
tica limbii române, op. cit., Supra, p. 91. 111, 112).

BDD-A20892 © 2003 Revista „Limba Română”


Provided by Diacronia.ro for IP 188.215.31.48 (2020-06-05 03:24:17 UTC)

Powered by TCPDF (www.tcpdf.org)