Particularitati de caracterizare-Ilie Moromete

Marin Preda aduce in prim plan conditia taranului in istorie la confluenta dintre doua epoci, cea de
dinainte si cea de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial. Criza ordinii sociale se reflecta in criza valorilor
morale, in criza unei familii, in criza comunicarii.

Primul roman ,,Morometii’’ este alcatuit din doua volume, publicate la 12 ani distanta: 1955, volumul I,
iar in 1967, volumul al II-lea.

Romanul lui Preda este unitar, deoarece reconstituie imaginea satului romanesc in perioade de criza, in
preajma celui de-al Doilea Razboi Mondial (deceniile al IV-lea si al IV-lea).

Cel mai important personaj al literaturii lui Marin Preda, Ilie Moromete, il are ca model pe Tudor
Calarasu, tatal scriitorului, dupa cum marturiseste acesta in volumul ,,Imposibila intoarcere’’: ,,eroul
preferat, Moromete, care a existat in realitate, a fost tatal meu’’.

Personaj exponential al carui destin exprima moartea unei lumi, el reprezinta conceptia traditionala fata
de pamant si fata de familie, taran de mijloc, Ilie Moromete incearca sa pastreze intreg, cu pretul unui
trai modest, pamantul familiei sale, pentru a-l lasa baietilor mai apoi.

Criza satului arhaic se reflecta in constiinta acestui personaj confruntat, tragic, cu legile implacabile ale
istoriei, cu timpul nerabdator. Framantarile sale despre soarta taranilor, depinzand de roadele
pamantului, de vreme si de Dumnezeu sunt relevante pentru firea lui reflexiva.

Personajul este caracterizat in mod direct de catre narator, in debutul capitolului al X-lea, din primul
volum: ,,era cu zece ani mai mare decat Catrina ( contingent’911 facuse razboiul) si acum avea acea
varsta intre tinerete si batranete cand numai nenorociri sau bucurii mari mai pot schimba firea cuiva’’.
Autocaracterizarea (directa), in finalul volumului al doilea, scoate in evidenta libertatea individului, in
ciuda constrangerilor istoriei: ,,Domnule (...), eu totdeauna am dus o viata independenta’’.

Caracterizarea indirecta, care se desprinde din gesturile, faptele, vorbele si gandurile personajului, din
actiunile la care participa, dar si din relatiile cu celelalte personaje, evidentiaza trasaturile lui.

In primul volum, Ilie Moromete este un om respectat in sat, are prieteni, pe Cocosila si pe Dumitru lui
Nae pentru care opinia lui conteaza, este abonat la ziarul ,,Dimineata’’. Discutiile despre politica in
Poiana lui Iocan, nu incep decat in prezenta lui, pentru ca el este cel care citeste ziarele si interpreteaza
evenimentele. Moromete este sfatos, ii place sa discute, iar acest lucru o deranjeaza pe Catrina, care se
revolta adesea.

Disimularea este trasatura lui esentiala. Semnificativa in acest sens este comedia pe care o joaca in fata
agentilor fiscali, care-i stricasera placuta discutie de duminica. Intrand in curte, trece pe langa cei doi
agenti ca si cum acestia ar fi invizibili, striga la Catrina, despre care stie ca se afla la biserica, si la un
Paraschiv inexistent. Le spune apoi ca nu are bani, le cere o tigara si numai dupa ce agentii sunt gata sa-i
ridice lucrurile din casa, Moromete se hotaraste sa scoata banii.

Ironia, puterea de a face haz de necaz, reprezinta o alta trasatura esentiala a lui Ilie Moromete, iar
exemple in acest sens sunt numeroase. Lui Niculae, care intarzia sa vina la masa, ii spune la un moment
dat: ,, Te dusesi in gradina sa te odihnesti ca pana acum statusi!’’ Lui Nila i se adreseaza la fel de sarcastic,
atunci cand acesta il acesta il intreaba de ce taie salcamul : ,, Ca sa se mire prostii!’’
Spirit contemplativ, ,,inteligent’’ Moromete priveste existenta cu detasare, ca pe un miracol. De pe
stanoaga podistei sau de pe prispa casei, Moromete vede lumea cu un ochi patrunzator; in intamplarile
cele mai simple, el descopera ceva deosebit, o nota inveselitoare. Calatorind la munte ca sa vanda
cereale, Moromete povesteste la intoarcere niste fapte extraordinare.

Atitudinea sa fata de pamant si aceea fata de bani este legata de acest dar al contemplatiei. Spre
deosebire de taranul lui Rebreanu, Moromete doreste sa pastreze pamantul, deoarece ii da posibilitatea
sa fie independent si libertatea de a se gandi si la altceva decat la ceea ce poate sa aduca ziua de maine.
Pamantul este facut sa dea produse, iar produsele sa-i hraneasca pe membrii familiei si sa acopere
cheltuielile casei. Lui Moromete nu-i place negustoria, iar in bani vede adversarii iluziei ca poate pastra
modul traditional de viata, fundamentat pe munca pamantului familie. De aici si conflictul cu fiii cei mari,
care au o dorinta nemasurata de castig si care cred ca tatal nu face nimic toata ziua, isi pierde timpul
stand de vorba cu prietenii lui: Cocosila si Dumitru lui Nae, in loc sa mearga la munte si sa vanda cu un
pret bun graul.

El are impresia ca familia ii intelege gesturile, ca poate comunica si ca nu trebuie sa le dea explicatii spre
a nu-si stirbi autoritatea. Desi isi iubeste copiii si le vrea binele, isi cenzureaza orice manifestare fata de
ei. Ilustrativa, in acest sens, este scena serbarii scolare, la care Niculae ia premiul I, desi tatal, neinformat,
se astepta sa ramana repetent. Stinghereala copilului, criza de friguri care il cuprinde in timp ce incerca
sa spuna o poezie, toate acestea ii produc lui Moromete o emotie puternica, iar gesturile de mangaiere
sunt schitate cu multa stangacie.

Lipsa unei reale comunicari cu familia reprezinta cauza dramei lui Moromete. Cand afla ca fiii lui sunt
hotarati sa-l paraseasca, Moromete trece printr-un zbucium launtric ce-si pune amprenta asupra chipului
sau: ,,Fata i se ascutise si se innegrise, iar in cele cateva minute parca se subtiase’’. Taranul insa ramane
lucid si ironic in discutia pe care o are cu Scamosu, consateanul care-i aduce la cunostinta planul fiilor sai.

Momentul culminant al acestei crize este meditatia de la hotarul lotului de pamant, cand suspune lumea
unei judecati aspre. Monologul interior ilustreaza framantarile sufletesti ale protagonistului. In conditii
asemenatoare, eroul lui Rebreanu, Ion, savarsea un gest mitic, sarutand pamantul.

In confruntarea finala, stapanirea de sine este arma lui Moromete, care spera pana in ultima clipa ca isi
poate intoarce fii de pe calea gresita. Dupa revolta lor fatisa, intr-o izbucnire teribila, Moromete aplica o
corectie inutila baietilor; ii bate cu parul; insa ei sparg lada de zestre a fetelor, iau banii si covoarele si fug
luand caii.

In volumul al doilea, Moromete se retrage in sine, isi pierde placerea vorbei, sociabilitatea, fantezia si
ironia. El intra intr-o zona de umbra, isi pierde prestigiul de altadata, autoritatea lui in sat se diminueaza,
familia nu-l mai asculta, vechii prieteni au murit sau l-au parasit, iar cei noi i se par mediocri, incapabili sa
poarte o discutie inteligenta. Schimbarea lui Moromete este surprinsa de fiul lui Niculae, prin
caracterizare directa: ,,il vezi cum ii ia altul vorba din gura, fara niciun respect si el lasa fruntea in jos si nu
mai zice nimic. De ce? Aici s-a intamplat ceva si nimeni nu o sa stie vreodata ce a fost cu el. ‘’

In ciuda transformarilor sociale la care asista, Ilie Moromete nu accepta ideea ca rostul lui in lume a fost
gresit si ca taranul trebuie ,,sa dispara’’.

In monologul de la sira de paie, el compara cele doua ordini ale lumii, cea veche si cea noua, de pe
pozitia ,, celui din urma taran’’.
Moartea lui Moromete din finalul romanului simbolizeaza stingerea unei lumi. Ultima replica a
personajului exprima crezul sau de viata, libertatea morala: ,, domnule,...eu totdeauna am dus o viata
independenta.’’

Un prim element de structura il reprezinta titlul, care este sugestiv si anticipeaza tema familiei,
destramarea acesteia – simbolica pentru gospodaria taraneasca traditionala – a unei familii dintr- un sat
din Campia Dunarii, Silistea-Gumesti.

Totodata, simetria compozitionala este data de cele doua referiri la tema timpului, in incipit si in
paragraful final al volumului. La inceput, pare ingaduitor”se pare ca timpul avea cu oamenii nesfarsita
rabdare; viata se scurgea aici fara conflicte mari” , pentru ca enuntul din finalul volumului “timpul nu mai
avea rabdare” , sa modifice imaginea timpului care devine necrutator. Imaginea timpului rabdator
prezinta doar o iluzie al lui Ilie Moromete, contrazisa de evenimentele petrecute pe parcursul romanului.

Un prim conflict care va destrama familia lui Moromete este dezacordul dintre tata si cei trei fii ai sai din
prima casatorie. Paraschiv, Nila si Achim isi dispretuiesc tatal fiindca nu stie sa transforme in bani
produsele economiei rurale, precum vecinul lor Tudor Balosu.Cel de al doilea conflict izbucneste intre
Moromete si Catrina, sotia lui. Moromete vanduse in timpul secetei un pogon din lotul sotiei,
promitandu-i in schimb, trecerea casei pe numele ei. De teama fiilor celor mari, care isi urau mama
vitrega Moromete amana indeplinirea promisiunii. Din aceasta cauza, femeia simte “ cum i se strecoara
in inima nepasarea si sila de barbat si de copii “ , gasindu-si initial refugiul in biserica. Al treilea conflict se
desfasoara intre Ilie si sora lui, Guica, care si-ar fi dorit ca fratele sau sa nu se mai casatoreasca si ea sa
ramana sa aiba grija de gospodarie si de fratele ei, cu copiii acestuia. Faptul ca fratele se recasatorise, ea
aprinsese ura impotriva lui si a femeii, Catrina. Un alt conflict, secundar, este acela dintre Ilie si fiul lui cel
mic Niculae. Copilul isi doreste cu ardoare sa mearga la scoala, in timp ce tatal, care trebuie sa plateasca
taxele, il ironizeaza sau sustine ca invatatura nu aduce niciun “beneficiu”. Pentru a-si realiza dorinta de a
studia, baiatul se desprinde treptat de familie.

Romanul “Morometii” surprinde dramatica iluzie a protagonistului ca viata isi poate cotinua cursul in
tiparele traditionale, in timp ce istoria modifica relatile de la nivelul vietii de familie si de la nivelul
comuntitatii rurale, schimband chiar rostul celei mai vechi si mai numeroase clase, taranimea. Viziunea
despre lume se contureaza in roman, mai ales prin perspectiva personajului Ilie Moromete asupra vietii
si a intamplarilor personaj principal si reflector al mentalitatii colectiviste, al lumii de dupa razboi.

“Morometii” este un roman al deruralizarii satului,incadrandu-se cu o viziune a sa aparte in tematica

rurala, reprezentata in literatura interbelica prin romanele lui Rebreanu si Sadoveanu. Romanul lui Preda
aduce in prim-plan conditia taranului in istorie si criza valorilor morale, dar si criza comunicarii.