Sunteți pe pagina 1din 11

DOMNITORI ROMÂNI

Vlad Tepeș
Vlad Tepes s-a nascut in anul 1431 in fortareata de la Sighisoara. Tatal
sau, Vlad Dracul, era in acea vreme guvernatorul Transilvaniei, functie in care
fusese numit de catre imparatul Sigismund. Tepes a fost nepotul altui mare voievod
roman: Mircea cel Batran (1386-1418).
In iarna lui 1436-1437, Dracul devine print al Valahiei (una dintre cele
trei provincii romanesti) si isi stabileste resedinta la palatul din Targoviste, capitala
principatului.
Vlad Tepes si-a urmat tatal si a trait la curtea princiara sase ani. In 1442,
din motive politice, Dracula si fratele sau mai mic Radu au fost luati ostatici de
catre Sultanul Murad al II-lea.
Dracula a fost tinut in Turcia pana in anul 1448, in vreme ce fratele sau a
decis sa ramana aici pana in 1462. Captivitatea din Turcia a jucat un rol important in
dezvoltarea lui Dracula. A fost o perioada in care acesta a adoptat o viziune
pesimista asupra vietii. Turcii l-au eliberat, de fapt, dupa asasinarea tatalui sa de
catre Vladislav al II-lea, moment in care a aflat si despre moartea fratelui sau mai
mare Mircea, care fusese torturat si ingropat de viu de catre boieri la Targoviste
La 17 ani, Vlad Tepes, sustinut de o cavalerie turceasca si un contingent
de trupe imprumutate lui de catre Mustafa Hassan, a facut prima sa miscare spre
cucerirea tronului Valahiei. Dar un alt doritor, Vladislav al II-lea l-a invins, doua
luni mai tarziu. Pentru a se putea pregati in vederea cuceriri tronului, Tepes a trebuit
sa astepte pana in 1456, an in care a avut satisfactia de a-l ucide pe asasinul tatalui
sau.
Acum este momentul in care Vlad Tepes isi incepe domnia cea mai lunga
(sase ani) in care a comis multe fapte sangeroase care i-au adus controversata
reputatie.
Primul sau act major de razbunare a fost acela de a-i omori pe ucigasii
tatalui sau. Astfel, in anul 1459 el a arestat toate familiile de boieri care
participasera la asasinat. Pe unii dintre ei i-a tras in teapa, in vreme ce pe altii i-a
obligat sa mearga pe jos din capitala (Targoviste) si pana in orasul Poenari. Cei care
au supravietuit acestui supliciu nu s-au putut odihni decat in momentul in care au
ajuns la destinatie. Aici Dracula le-a ordonat sa-i construiasca o fortareata pe ruinele
unui alt vechi avanpost, deasupra raului Arges. Majoritatea boierilor au murit de-a
lungul cladirii acestui castel, Dracula reusind astfel sa-si creeze o noua patura
nobiliara.
Vlad Tepes a devenit foarte cunoscut datorita tehnicilor sale de pedepsire
brutale. Foarte des poruncea ca nelegiuitii sa fie jupuiti, fierti, decapitati, orbiti,
spanzurati, arsi, prajiti, ingropati de vii sau trasi in teapa. De asemenea ii placea sa
taie nasuri, urechi, organe sexuale sau limba. Dar dintre toate, metoda sa favorita era
trasul in teapa. De aici i-a ramas si numele Tepes.
Exista si o legenda care atesta ca metoda lui Tepes de a pedepsi
raufacatorii era eficienta. Se spune ca in timpul domniei sale o cupa de aur se afla la
fantana din centrul oradului Targoviste, care servea trecatorilor spre alinarea setei.
Conform cronicarilor vremii cupa nu a fost furata atat vreme cat Tepes a domnit.
La inceputul anului 1462, Vlad Tepes a lansat o campanie impotriva
turcilor, de-a lungul Dunarii. Era foarte riscant sa intreprinzi asa ceva, deoarece
armata turca a Sultanului Mehmed al II-lea era de departe mai puternica. Cu toate
acestea, Tepes a reusit in anul 1462 sa obtina numai victorii si sa ingrozeasca turcii.
Pentru a se razbuna, Mehmed a decis sa invadeze Valahia, pentru a o transforma in
provincie turca. El a intrat in Valahia cu o armata de trei ori mai numeroasa decat
cea a lui Tepes. In aceste conditii, si fara nici un aliat, Vlad a fost nevoit sa se
retraga la Targoviste. In urma sa a otravit toate fantanile si a ars toate satele pentru
ca armata turca sa nu poata supravietui.
Mai mult, atunci cand sultanul a ajuns intr-un final in capitala, el a fost
intampinat de o priveliste inspaimantatoare: craniile a 20 000 de turci captivi erau
infipte in tepe. Aceasta scena horror a ramas in istorie sub denumirea de „padurea
lui Tepes”. Aceasta tactica a terorii, aplicata de Tepes, a avut reusita deoarece
sultanul si majoritatea ofiterilor sai care erau foarte obositi si flamanzi au hotarat sa
se retraga.
Sultanul Mehmed a lasat partea a doua a bataliei, fratelui mai tanar al lui
Vlad, Radu favoritul turcilor la tronul Valahiei. Acesta l-a urmarit pe Tepes pana la
castelul Poenari, de pe malul raului Arges. Conform legendei, acesta este momentul
in care sotia lui Vlad, pentru a nu fi capturata de turci, se sinucide aruncandu-se de
pe stanci (scena exploatata de regizorul Francis Ford Coppola). Vlad, in schimb, a
reusit sa scape utilizand un pasaj secret din munte. Ajutat de niste tarani, el s-a
refugiat in satul Arefu si de aici a ajuns in Transilvania unde l-a intalnit pe regele
Ungariei, Matei Corvinul. Acesta in loc sa-l ajute, l-a arestat si l-a inchis in capitala
Visegrad
Vlad Tepes a ramas timp de doisprezece ani in Ungaria, in vreme ce
fratele sau Radu a domnit in Valahia fiind o marioneta a turcilor. Dupa primii patru
ani, Tepes a avut voie sa se mute intr-o casa. Pentru a castiga bunavointa familiei
regale, el s-a si casatorit cu sora regelui (dupa unele surse). A devenit catolic, fapt
ce avea sa-i incante pe ungurii catolici. Dar in sinea lui a ramas acelasi Vlad Tepes.
In 1476 Tepes a intrat in Valahia cu ajutorul Moldovei si a Transilvaniei.
Aceasta a treia domnie a sa nu a durat decat cateva luni. Vlad a fost asasinat pe
campul de lupta cu turcii. El a fost decapitat iar capul sau a fost dus la
Constantinopole, ca o dovada a mortii sale.

1
Mihai Viteazul
Mihai Viteazul (nascut, dupa cele mai multe surse in 1558)in Orasul de Floci
(Ialomita) a fost, potrivit majoritatii istoricilor, fiul nelegitim al domnitorului
Patrascu cel Bun, iar dupa altii, fiul lui Parvu Buzescu, tatal fratilor Buzesti; mama
sa era Teodora, membra a familiei Cantacuzinilor, sora a lui Iane Cantacuzino. Fiind
simultan domnitor in Tara Romaneasca (1593 - 1601), Transilvania (1599 - 1600) si
Moldova (1600), Mihai Viteazul a realizat pentru prima data in istoria Romaniei
unirea tuturor romanilor. In constiinta colectiva romaneasca, el este unul dintre cei
mai importanti eroi nationali ai Romaniei. I s-a spus Viteazul pentru ca a avut
curajul sa infrunte forta uriasa a Imperiului Otoman din acele vremuri, dar si toate
celelalte natiuni vremelnic potrivnice din jurul Romaniei: ungurii, polonezii, tatarii
si rusii. Era fiul natural al lui Patrascu cel Bun, cu o avere socotita imensa.
Umilit de trufia lui Sigismund Bathory, principele Ardealului, si de tradarea
boierilor sai, Mihai va accepta de nevoie tratatul de la Alba-Iulia din mai 1595,
care-l readuce la situatia unui vasal, carmuit de forte care pareau mai puternice ca a
sa.Victoriile recrutate pe campul de lupta ii vor solicita intrarea in Lga Sfanta, cea
mai importanta coalitie antiotomana a timpului, dar si recunoasterea politica a
imperiului de la Constantinopol.Personalitate europeana, de care, alaturi de romani,
isi legau sperantele de neatarnare si numerosi balcanici, Mihai Viteazul a raspuns
chemarilor neamului sau, pentru a opta pentru planul dacic, - unirea conationalilor
sai intr-un singur stat – in defavoarea celui balcanic, care l-ar fi facut, in traditie
bizantina, imparat la Constantinopol. In confruntarea cu interesele marilor imperii
vecine, incomparabil mai puternice, Mihai a ales riscul si sacrificiul. Eliberat de
tutela lui Sigismund Bathory, aliat al lui Rudolf al II-lea, imparatul german, el
simtea permanenta amenintarea Poloniei si Imperiului Otoman care se intelesesera
sa-l doboare. Sub aceasta teribila presiune, dar si in virtutea unei lungi istorii care
consacrase unitatea de neam a romanilor Mihai va trece, de doua ori, muntii, ca
dezrobitor in Ardeal si, mai apoi, in Moldova.
Inalta sa fapta a coalizat impotriva-i pe toti cei care, constienti de forta
reunita a celor trei tari, vedeau acum amenintate planuri vechi de hegemonie politica
la Dunare si in Carpati. Alungat in 1600, dar reintors vitejeste un an mai tarziu,
Mihai a fost victima unui omor premeditat, in trista dimineata a zilei de 9/19 august
1601, pe campia Turzii. „Si czu trupul lui cel frumos ca un copac, pentru ca nu
stiuse nici se imprileji sabia lui cea iute in mana lui cea viteaza”.
Batalia desfasurata in ziua de 13/23 august 1595, a inceput cu un esec in
oastea domnului: respinsa peste pod, a pierdut cele patru tunuri cu care era odata.
„Atunci marinimosul Mihai o secure sau sulita ostaseasca si patrunzand el insusi in
sirurile salbatice ale dusmanului (…) luptand barbateste se intoarce nevatamat la ai
sai”. Exemplul domnului a schimbat soarta luptei: 7 000 de ostasi ai sultanului
raman pe campul de bataie, steagul verde al profetului este capturat, Sinan-pasa
„cade de podul raului Neajlov…, si se socoteste fericit ca a scapat cu viata”. Totusi
superioritatea numerica a fortelor otomane, care pusesera in miscare doar
avangarda, il obliga pe Mihai sa se intoarca la Copaceni, pe Arges, apoi la
Bucuresti, Targoviste, in fine, la Stoenesti, pe Dambovita, langa Bran, unde astepta
la 12 septembrie 1595, ajutorul aliatilor sai.
Batalia desfasurata la Selimbar, la 18/28 octombrie 1599, a fost decisa ca si
la Calugareni, de exemplul lui Mihai, intr-un moment in care superioritatea in

2
artilerie a inamicului parea sa-i dea castig de cauza ("cu cea mai mare viteza si
indrazneala, prin pericolul la care s-a expus domnul in fruntea celor mai buni ostasi
ai sai, a reusit sa stavileasca ofensiva dusmanului si sa-l puna pe fuga"). Nefericitul
principe al Ardealului, fugar de la locul bataliei, a fost prins si ucis de secui pe cand
incerca sa treaca in Moldova, dupa ajutor.
La 1 noiembrie 1599, Mihai isi facea intrarea triumfala in Alba-lulia. In
amintirea cronicarilor a ramas imaginea impunatoare a domnului, calare pe un cal
roib, imbracat intr-o splendida manta alba. De sold ii atarna o spada batuta cu pietre
scumpe, iar pe cap cusma impodobita cu pene de cocos. Urma "alaiul nobilimii cu
lunga defilare a ostasilor, in sunetul de vioare al lautarilor care ziceau pentru intaia
oara in aceste locuri seculare cantece lautaresti de la curtea voievozilor".
Odata intrat in Transilvania, domnul muntean se gasea intr-o situatie foarte
complicata. Actionase din proprie initiativa, dar stia ca succesul sau va fi bine primit
de Rudolf al II-lea. Spre a-i menaja susceptibilitatea se va intitula insa "consilier si
loctiitor al imparatului (...) capitan general al ostirilor imperiale (...)". In hrisoavele
slavone, titlul sau este insa acela de "Domn din mila lui Dumnezeu al Tarii
Romanesti si Ardealului", in timp ce supusii sai, nobilii ardeleni, l-au numit
"principe".
Mari probleme a ridicat, din prima ora, si carmuirea
Transilvaniei, a carei organizare de stat era deosebita de aceea din Tara
Romaneasca. Aici, foarte puternice erau natiunile privilegiate - nobilimea maghiara
si bogatul patriciat sasesc, ridicat din orasele ardelene, puternice economic,
beneficiind de o legislatie si de privilegii, care le asezau intr-o pozitie superioara
celor de peste munti. Mihai a trebuit sa tina seama de toate aceste realitati, dar, in
acelasi timp, s-a straduit sa le si modifice intr-un sens centralizator si unificator pe
care, daca timpul i-ar fi ingaduit-o, le-ar fi putut materializa mai convingator.
N. lorga lauda pe domn pentru ca, deprins a sta in cetatea de
scaun pazita de Dumnezeu, dupa milenara traditie bizantina, a dat Transilvaniei o
capitala statornica la Alba-lulia. Guvernul sau Sfatul princiar a fost alcatuit, in egala
masura, din nobili maghiari si boieri romani. In cetatile ardelene, la Gherla si
Chioar, la Fagaras si Gurghiu au fost instalati insa capitanii lui Mihai impreuna cu
trupele corespunzatoare. Este cunoscut faptul ca dregatori romani ai domnului au
primit insarcinari speciale in Transilvania, iar pe langa marele numar de acte
latinesti si maghiare, emise de cancelaria Principatului, cu deosebire spre sfarsitul
stapanirii sale, se inmultesc actele si scrisorile romanesti.
Domnia ardeleana a lui Mihai cuprinde si cele trei Diete ale sale:
doua la Alba-lulia (20-28 noiembrie 1599, 20-27 iulie 1600) si una la Brasov (12-15
martie 1600). Obiectivul lor principal a fost acela de a vota contributii financiare net
superioare celor anterioare, "pentru ramanerea patriei noastre in unire cu
crestinatatea". Un impozit de 6 florini pe poarta, dublul celui obisnuit, nutret pentru
caii ostirii, rechizitii de vite sunt acceptate in noiembrie 1599; la Brasov se voteaza
o noua contributie generala, de 4 florini pe poarta, iar in iulie 1600, alti 6 florini,
care se plateau in rate, esalonate la distanta de 20 de zile.
In schimb, Mihai Viteazul se obliga sa nu afecteze interesele
privilegiatilor ardeleni. Si totusi, cu deosebire in ultima Dieta de la Alba-lulia,
Mihai, presat de cererile insistente ale conationalilor sai, adopta masuri menite sa
pedepseasca pe nobilii care vor maltrata pe iobagi; satele unguresti si sasesti urmau
sa permita si celor romanesti sa beneficieze de pasunat liber in zona hotarnica, iar
preotii romani sa fie scutiti de munca cea de obste, de regula efectuata de iobagi.

3
Scurta stapanire a lui Mihai, in Transilvania a provocat o
adevarata "ridicare a satelor", atat in Ardeal, pe alocuri cu aspect de rascoala
populara, cat si in Tara Romaneasca (se cunosc situatiile locuitorilor din Loloesti si
Radovanu care l-au urmat pe domn la Alba-lulia si apoi la lasi, spre a-si dobandi
libertatea pe nedrept pierduta).
Actiunea lui Mihai, conducator politic al unui stat boieresc, nu
putea depasi limitele hotararilor dietelor mai sus mentionate. Daca pentru taranii
romani nu a putut face prea multe, domnul, crestin fervent, si-a trecut la activ
realizari notabile in folosul Bisericii Ortodoxe din Transilvania.
Inca in 1597 se ridicase, datorita lui, la Alba-lulia, o Biserica,
unde, in 1600, va fi asezat scaunul episcopal romanesc, pana la unirea cu Biserica
Romei, de la inceputul secolului urmator. Prezenta Mitropolitului Eftimie al Ungro-
Vlahiei in capitala transilvaneana a lui Mihai, in primavara lui 1600, se poate asocia
cu acest eveniment. In consecinta, mai multi prelati romani au venit de peste munti
sa intareasca pozitiile ortodoxiei in Transilvania. Astfel, Serghie, Egumen al
Tismanei, primeste Episcopia Maramuresului. In timp ce mai multi calugari intra in
Manastirea de la Alba-lulia, iar preotul Neagoslav este trimis sa oficieze in Biserica
romaneasca din Scheii Brasovului
Unirea Moldovei; Mihai - domn al celor trei Tari Romane. In
primavara anului 1600 Mihai Viteazul se afla din nou in fata unei mari decizii.
Campania fulgeratoare care alaturase Transilvania Tarii Romanesti crease o noua
situatie politica. In spiritul aliantei cu Rudolf al ll-lea, consolidarea pozitiilor
habsburgice in regiune nemultumea Polonia si o indemna sa actioneze. Pe de alta
parte, refuzul constant al domnului de a preda teritoriile dobandite cu sabia
imparatului si actiunea sa politica, cu totul independenta, in Transilvania il obliga la
o noua cutezanta. Stapanirea Ardealului cerea, pentru sine si pentru blocul politic si
militar pe care-l reprezenta, stapanirea Moldovei. Asigurat din partea otomanilor,
care-l recunoscusera pe Nicolae Patrascu, fiul sau, domn in Tara Romaneasca, si
apreciind corect situatia din Polonia, momentan incapabila sa i se opuna, Mihai
Viteazul a organizat campania sa la rasarit de Carpati.
La 4 mai 1600, grosul trupelor sale trecea Valea Trotusului; li se vor adauga,
curand, ostile boieresti din Tara Romaneasca, impreuna cu care efectivele lui nu
treceau de 17000 de oameni. La 10 mai, Bacaul fusese cucerit, dupa care, grupata pe
4 coloane, armata, care trecuse muntii se indrepta spre Suceava, de ale carei ziduri
se izbisera, fara izbanda, multi asediatori. Cateva zile mai tarziu, la 16 mai,
aparatorii cetatii se predara fara lupta.
Intre timp, Baba Novac a intrat in lasi, iar in sud cetatile Tighina; Cetatea
Alba, Chilia si Ismail au revenit lui Mihai. In numai trei saptamani, intreaga
Moldova a fost luata in stapanire, ostile sale dovedindu-se neputincioase doar in fata
zidurilor Hotinului, vechea cetate de la Nistru, unde leremia Movila se refugiase
impreuna cu o parte a Curtii sale.Succesul campaniei din Moldova se explica prin
graba cu care ostasii Movilestilor au trecut de partea lui Mihai care, aflat aici, stia
prea bine ca se afla pe "pamant romanesc". In punctul cel mai inalt al destinului sau
Mihai se intitula, intr-un hrisov emis la 27 mai 1600, "Domn al Tarii Romanesti,
Ardealului si Moldovei" si isi confectiona binecunoscutul sigiliu pe care figureaza
cele trei tari romane surori.
Asemeni Albei-lulia, lasii au fost alesi, de Mihai, drept capitala sa
moldoveana. Constient de nevoia de a-si atrage noii supusi, s-a straduit sa adune
marea boierime in jurul sau, orasenilor si taranimii oferindu-le iertarea de dari pe o
perioada de 6 ani.

4
Stapanirea de cateva luni asupra celor trei tari romane a pus numeroase
probleme de guvernare. Mihai a pastrat neatinsa entitatea lor statala si, la
recomandarea marii boierimi, a numit un domn in Moldova, asa cum facuse si in
Tara Romaneasca. Chiar daca timpul nu i-a ingaduit sa-si duca pana la capat
intentiile, el a actionat ca principal garant al unirii, ca factor esential de decizie
politica si militara pentru intreg teritoriul dintre Carpati, Dunare si Mare. La capatul
unor indelungate negocieri, el a reusit sa smulga Imperiului Habsburgic
recunoasterea sa ca domn al Tarii Romanesti si Moldovei si de guvernator al
Transilvaniei, cu titlu de principe.
Mihai Viteazul emite la Sibiu in anul 1600 (ianuarie-martie) monede
din aur cu valoarea nominala de 10 ducati. Din aceasta emisiune se cunoaste in
prezent un singur exemplar original. La inceputul sec. al XIX-lea, cunoscutul
falsificator Carl W. Becker a gravat - la comanda unui negustor de monede din
Ungaria - cel putin o pereche de stante din fier cu care a batut mai multe
exemplare ale monedei-medalie Mihai Viteazul (inclusiv cel putin o piesa
klippe). Aceste piese si stantele au fost cumparate de catre negustorul ungur,
fiind vandute ulterior pe piata internationala de antichitati. In jurul anilor 1940
una dintre stante si o piesa de 10 ducati se aflau in posesia unui colectionar
particular din Romania.
Prabusirea operei politice a lui Mihai (toamna 1600). Consolidarea
pozitiei lui Mihai grabeste coalizarea tuturor fortelor politice nemultumite de
aparitia, in regiune, a unei noi puteri.
Este si momentul ales de starile privilegiate din Transilvania, care, in Dieta
de la Turda, intrunita la inceputul lui septembrie 1600, se rascoala impotriva lui
pentru "dajdii neobisnuite" si sarcini "care i-au slabit". Pozitia lui Mihai era subreda,
multe din trupele lui stationau in cele doua tari de dincolo de Carpati. In ajutor putea
veni numai imparatul, care trimise pe generalul Basta cu 18 000 de oameni. Era
insa, si pentru Habsburgi, o buna ocazie spre a-si apropia, in favoarea lor, stapanirea
Transilvaniei, in calea careia se asezase mereu Viteazul.
Astfel, oastea imperiala se alatura rasculatilor ardeleni. Lui Mihai nu-i
ramasesera, in ajutor, decat secuii, mercenarii cazaci si balcanici si tarani recent
incorporati, cu totul, 10-12000. Lupta s-a dat la Miraslau, intre Mures si dealuri, pe
18 septembrie 1600, si a insemnat pierderea Ardealului. In acelasi timp, oastea
poloneza condusa de Zamoyski intra in Moldova, de unde, in buna parte, trupele lui
Mihai se retrasesera spre a-l ajuta pe domnul muntean sa reziste in Transilvania.
Suceava s-a predat la 27 septembrie 1600, pentru ca, la 6 octombrie,
redobandirea de catre Movilesti a Moldovei sa fie deplina. In noua situatie, nu-i mai
ramanea marelui domn decat sa apere stapanirea sa de inceput -Tara Romaneasca.
Cu 16000 de ostasi, el a dat lupta decisiva cu ostile poloneze la Bucov, pe Teleajen
(20 octombrie), dupa ce, anterior, incercase inutil sa-i retina la Naieni si Ceptura.
Superioritatea artileriei inamice decise victoria acesteia si Mihai a fost obligat sa se
retraga. Cateva zile mai tarziu era inscaunat Simion Movila, un interpus al
polonezilor, acceptat aproape imediat si de catre otomani.
Refugiul, reintoarcerea si sfarsitul lui Mihai. Prin Ardeal, vechea lui
stapanire, care se afla, acum, in mainile lui Basta si ale imperialilor, Mihai a trecut,
in secret spre Viena, unde intra la 12 ianuarie 1601. Aici a redactat un memoriu
catre imparat si o celebra autobiografie, adresata ducelui Cosimo de Toscana (un
aliat in Liga Crestina), cronica a luptelor sale cu Imperiul Otoman.
Deteriorarea situatiei din Transilvania (unde Basta sfarsise prin a fi alungat
de nobili, iar Sigismund Báthory era reinscaunat pentru a treia oara principe), lucra

5
in favoarea lui Mihai, aducandu-l alaturi de Habsburgi, care intelesesera, inca o
data, ca nu pot pastra Ardealul altfel decat sustinandu-l pe voievodul roman.
In audienta la Rudolf al ll-lea, la Praga, in doua randuri (la inceputul lui
martie 1601), Mihai primi 100000 de taleri pentru echiparea unei osti si increderea
imparatului. Impacarea cu Basta se indeplinise in mai 1601; dupa ce trupele celor
doi au fost adunate, jonctiunea lor se implini, la inceputul lui iulie 1601. La 3/13
august la Guraslau, la nord-vest de Zalau, Mihai a obtinut o stralucita victorie
asupra lui Sigismund Báthory care a pierdut pe campul de lupta toata artileria. La
Cluj, o solie de boieri munteni i-a adus la cunostinta indepartarea lui Simion Movila
si eliberarea scaunului Tarii Romanesti, care-l astepta.
Aflat din nou intr-o situatie exceptionala, Mihai isi ingrijora nu numai
dusmanii, ci si aliatii. Daca spada sa fusese de folos Habsburgilor spre a redobandi
Transilvania, era improbabil ca, dupa victorie, Mihai sa fi fost dispus sa le-o cedeze.
Asasinarea lui pe Campia Turzii, la 9/19 august 1601, raspundea perfect
scopurilor imperiale. Nu de un egal caruia sa-i sporeasca puterea avea imparatul
nevoie, ci de o unealta de care, dupa folosinta, sa te poti dispensa.
Pieirea marelui domn impune cel putin doua intrebari. Era pregatita
societatea romaneasca pentru a infaptui, in sens unificator, actiunea politica si
militara a lui Mihai? Erau dispuse puterile crestine vecine sa accepte, intr-o zona in
care se interferau atatea interese opuse, un stat independent care ar fi putut modifica,
intr-un mod nou, imprevizibil, vechile raporturi de forte?
Peste toate posibilele raspunsuri, figura tragica a lui Mihai a influentat
decisiv istoria romanilor, gandul sau cuprinzator si fapta sa temerara au impus un
model si au inaugurat o epoca.
In fata amintirii sale nu poti sa nu te gandesti "ca pentru a putea trai o viata,
ce ti-a fost daruita, esti dator s-o meriti, ca om si ca neam in fiecare clipa.

6
Iancu de Hunedoara
A fost voievod al Transilvaniei intre anii 1441 si 1456. Tatal sau, cneazul român
Voicu, din țara Hategului, a fost înnobilat de regele Sigismund de Luxemburg pentru
serviciile aduse coroanei maghiare. De la acesta, Voicu a primit domeniul si castelul
Hunedoarei.
A fost numit ban de Severin in anul 1438, de catre regele Albert de Habsburg
(1437-1439). Dupa moartea acestuia, I. a sustinut candidatura la tronul Ungariei a
regelui polon Vladislav al III-lea. Incoronat in 1440 cu numele de Vladislav I, regele
nu a uitat sprijinul lui I. si l-a numit voievod al Transilvaniei.
S-a remarcat prin calitatile sale de comandant militar si prin faptul ca a studiat
mult timp tactica de lupta a otomanilor, constituind detasamente de cavalerie usoara,
capabile sa execute lovituri rapide asupra adversarului. El a fost adeptul campaniilor
ofensive antiotomane. Inca din anul 1438, si-a demonstrat calitatile militare in luptele
din Serbia impotriva otomanilor.
In anul 1441, dupa ce a devenit voievod al Transilvaniei, el a invins din nou o
oaste a acestora, iar in 1442 a obtinut o alta victorie la Santimbru, langa Alba-Iulia,
asupra fortelor comandate de beiul de Vidin.
Aceste victorii i-au asigurat un prestigiu deosebit in Europa, motiv pentru care
atat Papa de la Roma, cat si statul venetian il considerau potrivit pentru a conduce
trupele militare intr-o viitoare cruciada antiotomana. Voievodul era hotarat sa se
implice decisiv in aceasta actiune, ideea luptei contra Semilunei animandu-l pana la
sfarsitul vietii.
Voievodul transilvanean a acordat importanta si necesitatii ca in fruntea
Moldovei si a tarii Romanesti sa se afle domnitori care sa-i fie aliati si pe care sa se
poata sprijini la nevoie. Ca urmare, l-a inscaunat pe Basarab al II-lea pe tronul tarii
Romanesti, in anul 1442, iar pe cel al Moldovei, in anul 1448, pe Petru al II-lea.
Perioada 1443-1456 a reprezentat etapa marilor confruntari cu otomanii.
Voievodul transilvanean si regele Vladislav I al Ungariei au inceput campania cea
lunga, desfasurata la sud de Dunare in conditiile in care nici papa Eugeniu al IV-lea,
nici principii crestini nu le-au oferit ajutor in lupta antiotomana. Aceasta campanie,
inceputa in septembrie 1443 si incheiata in ianuarie 1444, a fost incununata de succes.
Dintre victoriile de rasunet datorate priceperii militare a lui I. trebuie amintite cele de
la Nis, Sofia si Zlatita. Venirea iernii i-a impiedicat pe I. de Hundedoata si pe regele
maghiar sa continue inaintarea spre Adrianopol, ei luand decizia de a se intoarce la
Buda.
Succesele militare obtinute i-au facut atat pe principii crestini, cat si pe Papa de
la Roma sa se gandeasca la organizarea unei cruciade pentru alungarea otomanilor din
Europa. Au fost stranse fondurile pentru echiparea unei armate si, cu toate ca
incheiase o pace avantajoasa, pe 10 ani, cu sultanul Murad al II-lea, regele Vladislav I
a fost determinat de Papa de la Roma sa nu mai recunoasca tratatul semnat cu
otomanii si sa se alature coalitiei crestine. Din aceasta faceau acum parte ostile multor
nobili apuseni si flota venetiana. I. s-a alaturat si el, in septembrie 1444, fortelor
crestine, inaintand cu armata la sud de Dunare, indreptandu-se spre Varna. Dar
cruciada de la Varna s-a incheiat cu un esec, deoarece regele maghiar Vladislav I, la
10 noiembrie 1444, a folosit o tactica gresita, declansand un atac

7
Ștefan cel Mare
Domnia lui Stefan cel Mare, de aproape o jumatate de veac, este cel mai frumos
timp din istoria Moldovei. Niciodata tara n-a fost mai intinsa, mai bogata si mai
respectata; niciodata faima domnului ei n-a strabatut atat de departe, provocand
admiratia prietenilor si a dusmanilor; niciodata nu s-au ridicat atatea lacasuri civile si
bisericesti. Evident, nu a fost numai lumina in cei patruzeci si sapte de ani de domnie.
Pana sa-si asigure tronul ravnit de atatia, Stefan a trebuit sa faca si compromisuri.
La inceputul lui aprilie 1457, intra in Moldova, pe valea Siretului, Stefan
feciorul lui Bogdan, cel ucis de catre Petru Aron. Avea cu el o oaste de 6000 de
oameni, dati de Vlad Tepes. Cu aceasta oaste a reusit sa razbune moartea parintelui
sau si sa-si ia mostenirea. In lupta de la Dolhesti, pe Siret, armata lui Stefan a invins
iar Petru Aron a fost silit sa ia calea pribegiei, in Polonia.
Tronul castigat cu sabia trebuia insa intarit. Astfel ca la 4 aprilie 1459 Stefan
incheie un tratat cu trimisii regelui polon Cazimir, prin care ii recunostea acestuia
suzeranitatea si ii lasa stapanirea asupra Hotinului. In schimb, polonii se angajau sa
nu-i permita lui Aron sa se apropie de hotarele Moldovei. Pentru a incerca sa-si
recupereze tronul, Aron a trecut in Transilvania.
Acesta este motivul pentru care Stefan se decide sa atace cetatea Chilia, aceasta
poarta a Moldovei care era in mana ungurilor. Prin cucerirea cetatii, Stefan urmarea
nu doar un scop politic (o lovitura data sustinatorilor lui Aron) ci si un scop militar si
economic. Chilia era impreuna cu Cetatea Alba cea mai buna aparare impotriva
turcilor.
Ea reprezenta si un antrepozit comercial de prima mana pentru ca aici se
concentrau marfuri romanesti, unguresti, polone si rasaritene, iar vama luata de pe
aceste marfuri ar fi constituit un important venit pentru vistieria Moldovei. In 1465
Stefan va reusi sa cucereasca Chilia. Intre timp el reia de la poloni cetatea Hotinului.

8
Stefan a trebuit, in prima parte a domniei sale, sa plateasca tribut lui Mehmed al
II-lea, cuceritorul Constantinopolului. Primul lucru care se impunea, in campania
impotriva turcilor, era scoaterea Munteniei din zona acestora de influenta. Din acest
motiv indepartarea din scaun al lui Radu cel Frumos era inevitabila, si Stefan va
urmari acest lucru timp de patru ani de zile, din 1470 pana in 1474.
Conflictul a inceput prin pradarea si arderea Brailei, cel mai insemnat port
muntean. Ca o replica, turcii au trecut Nistrul in acelas an si au pradat orasele din
aceasta zona. Actiunea lor de cucerire nu a avut insa succes deoarece Stefan fusese
avertizat. Pentru a rezolva problema pe care o avea cu Radu cel Frumos, Stefan a
hotarat sa puna in locul acestuia un protejat de-al sau, Basarab cel Batran. Lupta s-a
dat langa paraul Vodnau si Stefan a iesit castigator. In schimb, protejatul sau nu a
reusit sa pastreze tronul, astfel incat el a fugit din fata lui Radu care s-a intors o luna
mai tarziu si a preluat tronul.
In primavara anului 1476, sultanul insusi a pornit din Adrianopol, cu 150000 de
soldati, pentru a-l invinge pe acela care sfaramase oastea lui Soliman. In Muntenia,
armata lui Basarab s-a aliat si ea cu turcii. Soarta lui Stefan parea pecetluita. Mehmed
aducea cu sine si un pretendent la tronul Moldovei, un presupus frate de-al lui Stefan.
De acesta data lupta s-a dat la Razboieni, iar sultanul a fost nevoit sa se retraga
deoarece nu a reusit sa cucereasca nici una dintre cetatile importante ale Moldovei.
Impreuna cu armata ungara (sosita prea tarziu), Stefan a intrat in Muntenia si l-a
izgonit pe Basarab, punandu-l in locul acestuia pe Vlad Tepes (1476). Dupa nici o
luna Basarab s-a intors cu ajutor turcesc si l-a omorat pe Tepes. In vara anului 1484,
Baiazid a reusit sa cucereasca cele doua cetati atat de importante pentru Stefan: Chilia
si Cetatea Alba. Din acest moment Moldova putea fi tinuta de turci sub o continua
amenintare. Turcii vor ramane aici mai mult de trei veacuri facand sa se simta din ce
in ce mai tare stapanirea lor.
Dupa douazeci de ani de lupte, Stefan si-a dat seama ca nu poate sa mai duca
singur politica de rezistenta in fata turcilor fara sa-si puna in primejdie tara. In 1492
Moldova platea tribut sultanului Baiazid al II-lea.
In anul 1504 Stefan s-a stins din viata ca urmare a unei vechi rani din tinerete,
rana care nu i s-a vindecat toata viata. Mormantul marelui voievod Stefan cel Mare se
afla la manastirea Putna

9
Bibliografie

1. Atanasiu V – Mihai Viteazul – Campanii, Editura Militară,


Bucureşti, 1972
2. Baboş A., Brezoiu M., Istoria militară a românilor - Culegere de
lecţii
3. Bălcescu N. – Scrieri militare alese, Bucuresti, 1957
4. Giurescu C., Giurescu D., Istoria românilor 2, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1976
5. Iorga N., Istoria armatei romaneşti, Bucuresti, 1970
6. Iorga N., Istoria militara a poporului roman, vol. I, Bucureşti,
1984; vol. II, Bucureşti, 1986
7. Petre I., Inoan M., Istoria militară a poporului român - Culegere
de lecţii, Editura Militară, Bucureşti, 1979
8. P. P. Panaitescu, Mihai Viteazul, ed. 1936
9. Veress A., Campania creştinilor în contra lui Sinan Paşa din 1595

10

S-ar putea să vă placă și