Sunteți pe pagina 1din 3

Exemplificăm acest concept prin următoarele definiţii:

- educaţia este activitatea de disciplinare, cultivare, civilizare şi moralizare a omului, iar scopul
educaţiei este de a dezvolta în individ toată perfecţiunea de care este susceptibil (Kant) (Cucoş, 1999,
Stan, 2001);
- educaţia este acţiunea de formare a individului pentru el însuşi, dezvoltandu-i-se o multitudine de
interese (Herbart) (Cucoş, 1999, Stan, 2001);
- educaţia este acea reconstrucţie sau reorganizare a experienţei care se adăugă la intelesul
experientei precedente şi care măreşte capacitatea de a dirija evoluţia celei care urmează (Dewey)
(Cucoş, 1999, Stan, 2001);
- educaţia este o integrare: integrarea forţelor vieţii în funcţionarea armonioasă a corpului, integrarea
aptitudinilor sociale în vederea adaptării la grupuri, integrarea energiilor spirituale,prin mijlocirea
fiinţei sociale şi corporale, pentru dezvoltarea completă a personalităţii individuale (Hubert) (Cucoş,
1999);
- educaţia este o componentă a existenţei sociale, fiind în fapt o întâlnire de factură informaţională
individ şi valorile de orice natură ale societăţii (Stan, 2001);
- activitate socială complexă care se realizează printr-un lanţ nesfârşit de acţiuni exercitate în mod
conştient, sistematic, şi organizat, în fiecare moment un subiect, individual sau colectiv acţionând
asupra unui obiect, individual sau colectiv în vederea transformării acestuia din urmă într-o
personalitate activă şi creatoare, corespunzător condiţiilor istorico-sociale prezente şi de perspectivă
(Nicola, 1980);
- educaţia este un fenomen socio-uman care asigură transmitarea acumulărilor teoretice
(informaţiilor) şi practice (abilităţilor) obţinute de omenire de-a lungul evoluţiei social-istorice
tinerelor generaţii, formându-le personalitatea şi profesionalitatea necesară desfăşurării de activităţi
utile în plan social (Bontaş, 1998);
- acţiunea părinţilor, profesorilor, formatorilor, educatorilor, pedagogilor, menite să îmbunătăţească
în mod conştient, prin adoptarea unor măsuri educaţionale, capacităţile, cunoştinţele, atitudinile,
orientările valorice, voinţa de a munci, adică maturizarea copiilor şi tinerilor, în scopul participării
competente a acestora la viaţa socială (Schaub&Zenke, 2001).

Conceptul de educaţie a îmbrăcat mai multe sensuri pe parcursul evoluţiei istorice a omenirii,
în funcţie de momentul de timp şi intenţionalitatea asociată acestora (Stan, 2001).
Funcţiile generale ale educaţiei ??
Funcţiile generale ale educaţiei reprezintă consecinţele sociale cele mai importanteale activităţii
deformare-dezvoltare a personalităţii angajate în mod intenţionat sau neintenţionat prin intermediul unor acţiuni
organizat şi / sau a unor influenţe spontane.Aceste funcţii intervin, în mod obiectiv, la nivelul oricărei activităţi
de educaţie sau instruiredesfăşurată în cadrul sistemului şi al procesului de învăţământ, inclusiv prin preluarea
unor influenţe pedagogice provenite din direcţia mediului natural şi social înconjurător, acâmpului psihosocial
înconjurător.
Analiza funcţiilor educaţie presupune elaborarea unui model ierarhic aplicabil încontextul sistemului
social global.
Taxonomia rezultată asigură astfel evidenţierea a douăcategorii de funcţii:

1) funcţiile generale, care include: funcţia centrală sau funcţiafundamentală a educaţiei şi funcţiile
principale ale educaţiei;
2) funcţiile derivate care suntsubordonate funcţiilor generale ale educaţiei.

Funcţiile generale ale educaţiei au un caracter obiectiv, reprezentând consecinţele şiproprietăţile celei
mai importante ale activităţii de educaţie, care se regăsesc la niveluloricărei acţiuni educaţionale. Ele au un
caracter stabil, anumite modificări intervenind doar la nivelul ordonării priorităţilor în cazul funcţiilor principale
ale educaţiei, subordonate în ansamblul lor funcţiei centrale sau fundamentale a educaţiei – formarea şi
dezvoltarea personalităţii umane.

Funcţiile derivate subordonate, în mod direct sau indirect celor generale, au uncaracter instabil,
cunoscând anumite variaţii şi particularizări în raport de contextul în care are loc activitatea de educaţie în
cadrul unui sistem şi proces de învăţământ determinat dinpunct de vedere social-istoric.

Ţinând seama de aspectele metodologice evidenţiate anterior, putem avansa următoarea taxonomie a
funcţiilor educaţiei:
1) Funcţia centrală / fundamentală a educaţiei 
- funcţie de maximă generalitate -vizează formarea-dezvoltarea personalităţii  în vederea integrării 
 sociale a acesteia (care la modul ideal  poate fi permanentă şi optimă);
2) Funcţiile principale ale educaţiei 

- funcţii cu caracter general – implicate direct înasigurarea realizării efective a funcţiei centrale /
fundamentale a educaţiei:

a) Funcţia culturală a educaţiei: formarea-dezvoltarea personalităţii prin intermediul valorilor


spirituale preluate pedagogic din toate domeniile cunoaşterii umane (ştiinţă, tehnologie, artă, economie,
filosofie, morală, politică, religie etc.) în raport cu particularităţile fiecărei vârste şcolare şi psihologice – această
funcţie angajează integrarea socială a personalităţii prin transmiterea, însuşirea, interiorizarea şi aplicarea
valorilor culturale generale, de profil şi de specialitate;
b) Funcţia politică / civică a educaţiei  : formarea-dezvoltarea personalităţii prin intermediul
valorilor civice care reglementează raporturile acesteia cu lumea şi cu sine încondiţii proprii fiecărei vârste
şcolare şi psihologice – vizează integrarea omului în societate în calitate de cetăţean, integrat în viaţa
comunităţii (familiei, comunităţii socio-profesionale, comunităţii politice, comunităţii religioase, comunităţii
rurale-urbane; comunităţii locale, teritoriale, naţionale etc.);
c) Funcţia economică a educaţiei: formarea-dezvoltarea personalităţii prin intermediul valorilor
tehnologice, aplicative, care vizează capacitatea acesteia de realizare a unor activităţi socialmente utile în
diferite contexte sociale, într-o perspectivă imediată şi petermen mediu şi lung – urmăreşte integrarea omului în
societate în cadrul unei activităţi cu valoare socioeconomică pentru el şi pentru comunitate.
Raportarea funcţiilor principale la funcţia centrală a educaţiei evidenţiază ponderea specifică a funcţiei
culturale, relevantă pedagogic din perspectivă:
1) contribuţiei prioritare a valorilor culturale la realizarea activităţii de formare-dezvoltare a
personalităţii în vederea integrării sale sociale optime;
2) contribuţiei determinante a valorilor culturale la realizarea calitativă a celorlalte două funcţii
principale ale educaţiei:
- funcţia politică (realizabilă prin cultură politică - altfel înregistrăm tendinţa
negativă, de politizare a educaţiei);
- funcţia economică (realizabilă prin cultură economică / altfel înregistrăm tendinţa
negativă, de politehnizare a educaţiei);
3) contribuţiei esenţiale a valorilor culturale la proiectarea funcţiilor principale ale educaţiei
(culturală – politică - economică) şi în implicarea acestora în realizarea adecvată a funcţiilor derivate .