Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Consideratii teoretice
U = E •d.
Valoarea tensiuni Ua aplicata pe electrozi , la care are loc trecerea de la
descarcarea neautonoma la cea autonoma se numeste tensiune de aprindere .
In figura 2.26. este data curba tensiunii de aprindere a arcului in aer in
functie de (p•d). Aceasta curba ne arata ca tensiunea de aprindere esta o functie de
produsul presiunii gazului cu distanta dintre electrozi (p•d). Astfel variind si
respectiv presiunea gazului se poate pastra constanta tensiunea de aprindere. Ua=
f(p•d) este legea lui Paaschen, valabila in campuri uniforme. Valoarea minima a
curbei lui Paaschen defineste tensiunea minima de strapungere a spatiului dintre
electrozi intr-un mediu gazos. Pentru valori mai mari ale presiunii, deci pentru
pd>(pd)min, drumul liber mediu al electronilor este micsorat si ciocnirile intre
electronii si atomii de gaz vor fi elastice. Pentru a produce ionizarea prin soc este
necesar ca intensitatea campului electric si deci si U sa creasca. Pentru valori mai
mici ale presiunii, deci pentru pd>(pd)min drumul liber mediu creste si deci creste
posibilitatea ionizarii la ciocnirile unui electron cu un atom neutru, insa
probabilitatea ciocnirilor este redusa. Pentru a produce descarcarea autonoma este
necesar sa se creasca cat mai mult probabilitatea ionizarii prin soc , iar singura
cale , in acest caz , este cresterea , intensitatii, campului electric si deci a tensiunii
aplicate electrozilor.
In figura 2.27 este aratata dependenta dintre tensiune si curent pentru diferite
descarcari in gaze. Descarcarea luminiscenta are loc pentru o cadere de tensiune
catodica intre 200-250 V si un curent de 10-5-10-1A.
O crestere a curentului pana al 1A produce o cadere brusca a tensiunii si
reprezinta asa-numita regiune de trecere, in care descarcarile nu sunt stabile si au
loc numai in regim tranzitoriu.
Dupa aceasta descarcare , la cresterea curentului apare descarcarea in arc ,
caracterizata de o cadere de tensiune catodica mica 10-20 V si o densitate de curent
mare 10-105 A/cm2.
Variatia caderii de tensiune si a gradientului in arc este data in figura 2.28.
Din figura 2.28 se vede ca langa catod are loc o variatie brusca a tensiunii
denumita cadere de tensiune catodica si un gradient mare al tensiunii. In lungul
coloanei arcului tensiunea creste uniform, avand in aceasta portiune un gradient al
tensiunii constant. Langa anod are loc , de asemenea , o variatie brusca de tensiune,
denumita cadere de tansiune anodica .
Caderea de tensiune catodica Uc , pentru acelasi mediu si acelasi material al
electrozilor, este o marime aproape constanta si este cuprinsa intre 10-20 V.
Caderea de tensiune catodica se gaseste ca valoare, intre potentialul de
ionizare al vaporilor din materialul catodului si potentialul de ionizare al gazului.
Aceasta se explica prin faptul ca langa catod, gazul care inconjoara arcul contine
intotdeauna o cantitate anumita de vapori din metalul contactelor, iar potentialul de
ionizare al vaporilor de metal este mai mic decat cel al gazelor.
Caderea de tensiune anodica Ua este in general variabila si depinde in primul
rand de curent. De obicei ea este mai mica deact cea catodica, iar in cazul curentilor
mari se apropie de zero.
Caderile de tensiune de langa electrozi sunt concentrate pe portiuni foarte
mici din lungimea arcului (10-4cm).
In acest caz se poate exprima astfel tensiunea arcului(caderea de tensiune in
arc) : U= Uc+Ul+Ua . (2.51).
Pentru contacte din acelasi material , pentru acelasi mediu , aceeasi presiune
si temperatura , caderea de tensiune in coloana arcului Ul este impedanta de
curentul din arc. Adica , arcul se poate considera ca un conductor a carui sectiune
se ajusteaza automat la curentul care trece prin el, in asa fel ca o anumita diferenta
de potential este suficienta pentru a asigura trecerea unui curent anumit.
Pentru a fi mai usor intelese procesele ce au loc in coloana arcului se
reamintesc procesele de ionizare si de deionizare a spatiului de arc.
Ionizare termica
Din cele de mia sus rezulta ca dintre toate tipurile de ioniozari posibile,
ionizarea termica este aceea care mentine arcul. De aici rezulta ca masura cea mai
potrivita pentru stingerea arcului electric este indepartarea caldurii din spatiul de
arc, deci scaderea temperaturii.
Scaderea temperaturii gazului din coloana arcului nu numai ca inlatura sursa
de ioni si electroni, dar contribuie foarte mult la recombinarea particulelor pozitive
si negative , obtinandu-se procesul care se cheama deionizare. Procesul de
deionizare in spatiul de arc are loc simultan cu procesul de ionizare si , cat timp
arcul arde stabil , ele se gasesc in echilibru. In stadiul de aprindere si de dezvoltare
a arcului procesul de ionizare este preponderent, iar in stadiul de stingere –
procesul de deionizare.
Procesul de deionizare se realizeaza prin :
a) recombinarea particulelor incarcate ;
b) difuzia ionilor in afara spatiului de arc.
Fenomenul de recombinare consta in aceea ca doua particule incarcate cu
sarcini pozitive si negative care se ating isi neutralizeaza sarcinile electrice si
formeaza o particula neutra. In coloana arcului se recombina ioni de sens contrar.
Recombinarea directa a electronului cu un ion pozitiv esta putin probabila,
deoarece viteza de deplasare a electronilor este de circa 1000 ori mai mare decat
viteza de deplasare a ionilor. In aceste conditii recombinarea se face cu participarea
unui al treilea agent : particulele neutre. Se presupune ca electronul avand o
mobilitate mare, mai intai incarca cu sarcina negativa o particula neutra alaturandu-
se de ea, formand astfel un ion negativ. Dupa aceea ionii pozitivi si negativi, care
au aproximativ aceeasi masa si aceeasi viteza de deplasare se atrag reciproc si
atingandu-se se transforma in particule neutre.
Procesul de recombinare este intotdeauna insotit de emisie de caldura.
Atingerea particulelor care se recombina se face fie datorita atractiei lor
reciproce electrostatice , fie datorita agitatiei lor termice. Cu cat energia particulei
este mai mare, cu atat mai mare este viteza ei de miscare si cu atat mai mica este
probabilitatea de recombinare.
Intensitatea de recombinare depinde de :
- gradientul campului electric ; cu cat gradientul este mai mic cu atat viteza de
miscare a particulelor incarcate este mai mica si cu atat este mai mare
posibilitatea de recombinare a lor ;
- natura gazului ;
- temparetura gazului in spatiul de arc ; cu cat temperatura este mai mica
intensitatea recombinarii este mai mare ;
- presiunea gazului in spatiul de arc, care favorizeaza recombinarea ;
- sectiunea arcului; la sectiuni mici ale arcului recombinarea este mai intensa.
O recombinare intensa a particulelor incarcate se observa de asemenea si la
suprafata unui dielectric solid cu care arcul electric vine in atingere, cum ar fi de
exemplu cazurile de ardere a arcului in tuburi sau in spatii inguste.
Difuzia ionilor este al doilea proces de deionizare a arcului si consta in
deplasarea particulelor incarcare din zona arcului, cu concentratie mare de sarcini
electrice , in mediul inconjurator cu concentratie mai micade sarcini. Se stie ca in
gaze nu poate persista mult timp o modificare locala a starii lui. Intr-un gaz ionizat
orice acumulare de ioni sau electroni, determinata de o cauza oarecare, se va
imprastia imediat dupa aparitie, datorita miscarii termice in intregul volum ocupat
de gaz. Legile difuziei se deduc din teoria cinetica a gazelor. De aici rezulta ca in
cazul repartitiei neuniforme a densitatii sarcinilor pe sectiunea transversala a
arcului apare un camp electric, care forteaza ionii sa se miste perpendicular fata de
axa arcului , parasind chiar zona acestuia datorita diferentei mari de temperatura
care exista intre spatiul de arc si mediul ambiant. Ionii care difuzeaza in mediul
ambiant pierda sarcinile lor prin recombinare cu ionii negativi care se gasesc in
mediul inconjurator.
Difuzia produce deci o micsorare a numarului de ioni din arc, micsorand
conductibilitatea arcului.
Pentru ca ionii care difuzeaza in mediul inconjurator sa nu formeze in jurul
arcului zone cu sarcini pozitive , care ar impiedica mai departe difuzia ionilor
pozitivi din arc, este necesar ca recombinarea ionilor in mediul inconjurator sa se
faca intens. Intensificarea recombinarilor in mediul inconjurator se obtine prin
suflarea arcului cu ajutorul unui gaz relativ rece si neionizat. Acest suflaj , marind
diferenta de temperatura dintre arc si mediul inconjurator , contribuie direct la
intensificarea difuziei. Acelasi rezultat se obtine si prin deplasarea arcului in
mediul ambiant.
Difuzia depinde de :
- diferenta dintre temperatura arcului si temperatura mediului ambiant ;
- raportul dintre perimetrul arcului si sectiunea sa ;
- lungimea arcului,
si variaza invers proportional cu patratul razei coloanei arcului.
Temperatura arcului variaza brusc de la axa lui spre periferie. Cu cat este mia
brusca caderea de temperatura cu atat se micsoreaza mai repede zona de ionizare
termica din sectiunea arcului si creste difuzia.
In cazul arcului liber recombinarea este importanta , iar difuzia este
neglijabila. In cazul insa cand arcul este deionizat puternic printr-un suflaj , iar raza
arcului este mult mai mica decat in cazul arcului liber, difuzia incepe sa devina mai
intensa. In cazul arcului care arde in spatii inguste sau in canale cu pereti izolanti
cu toate ca diametrul arcului este mic , recombinarea are un rol hotarator , crescand
foarte mult daca arcul atinge peretii.