Universitatea Ecologică București

Facultatea de Drept

Referat :

Disciplina: Criminologie

Profesor: Lector univ. dr. Gabriela MATEI

Tema: Principalele idei din Tratatul lui Cesare Beccaria.

Actualitatea acestor idei.

Student: LUNTRARU S. Emil

Anul II– Centrul Brăila

 CUPRINS:

1. Principalele idei din Tratatul lui Beccaria…………...............................1

1.1. Codificarea riguroasă a delictelor și a pedepselor, necesitatea elaborării unui
corp de legi scrise, clare și accesibile sau Principiul legalității delictelor și
pedepselor exprimat prin adagiul latin „nullum crimen, nulla poena sine
lege”………………………………………………………………………………1
1.2. Justificarea pedepsei prin caracterul ei retributiv, descurajant şi prin urmare
util pentru conservarea ordinii sociale…………………………………………1
1.3. Necesitatea aplicării unor pedepse moderate, dar sigure şi prompte…………2
1.4. Desfiinţarea pedepsei cu moartea………………………………………………2
1.5. Introducerea sistemului acuzatorial în procedura penală; necesitatea ca
judecata şi probele să fie publice………………………………………………2
1.6. Desfiinţarea torturii ca procedeu de anchetă, ca mijloc de obţinere a
probelor……………………………………………………………………………2
1.7. Necesitatea prevenirii delictelor…………………………………………………3
2. Actualitatea ideilor lui Cesare Beccaria………………………………...3
 Principalele idei din Tratatul lui Cesare Beccaria.

Actualitatea acestor idei.

Criminologia clasică şi alte orientări criminologice Cesare Bonesana, marchiz de
Beccaria, (1738 – 1794), jurist, doctor în drept canonic şi drept roman, este considerat a fi
precursor al gândirii criminologice şi fondator al dreptului penal modern. În anul 1764 a
publicat lucrarea „Despre delicte şi pedepse”. Ideile cuprinse în această lucrare au
declanşat transformări majore în sistemele penale ale multor state europene. O serie de idei
formulate de Beccaria cu privire la drepturile şi libertăţile individuale, au stat la baza
redactării art.7 şi 8 din Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului de la 1789.

Principalele idei din Tratatul lui Beccaria:

Opera beccariană este structurată pe baza a două coordonate:

 Demolarea vechilor șabloane ale gândirii juridico-penale, total anacronice;

 Stabilirea principiilor de bază în vederea unei noi construcții legislative în domeniul penal.

1. Codificarea riguroasă a delictelor și a pedepselor, necesitatea elaborării unui corp

de legi scrise, clare și accesibile sau Principiul legalității delictelor și pedepselor
exprimat prin adagiul latin „nullum crimen, nulla poena sine lege”.
Forma acestui principiu este stabilită prin „Declarația drepturilor omului și cetățeanului” din
27 august 1789, care îi asigură universalitatea și perenitatea, iar meritul lui Beccaria nu constă
numai în enunțarea principiului, dar și în justificarea acestuia.
Cele trei garanții majore pe care principiul legalității le presupune sunt:
 Cetățeanul nu poate fi limitat în drepturile sale individuale decât prin voința legiuitorului, ca
reprezentant al voinței generale;
 Cetățeanul trebuie să fie protejat împotriva abuzurilor puterii;
 Cetățeanul trebuie să cunoască ceea ce este permis și ceea ce este interzis.
Pe lângă faptul că acordă legiuitorului exclusiv dreptul de a stabili delictele și pedepsele,
Beccaria arată necesitatea ca legile să fie clare, stopând arbitrariul și abuzurile magistraților
și
permițând destinatarilor cunoașterea normelor, astfel legea penală devine utilă, permițând
manifestarea liberului arbitru”.
2. Justificarea pedepsei prin caracterul ei retributiv, descurajant şi prin urmare util
pentru conservarea ordinii sociale.
Beccaria susține necesitatea existenței unor pedepse proporționale cu delictul, sancțiunea
trebuind să apară ca o justă „răsplată” pentru fapta comisă: „Pentru ca pedepsirea să-și producă
efectul pe care trebuie să-l așteptăm, ajunge ca răul pe care ea îl cauzează să depășească binele pe
care făptuitorul îl obține din crimă”.
Pedepsea nu trebuie să fie considerată ca o vindictă, scopul ei este acela de a împiedica făptuitorul
de a mai dăuna societății, precum și „deturnarea concetățenilor acestuia din calea crimei”.
3. Necesitatea aplicării unor pedepse moderate, dar sigure şi prompte.
Epoca în care apar ideile lui Beccaria se caracterizează prin existența unor pedepse barbare,
exemplul cel mai concludent este cel referitor la pedeapsa lui Damines, condamnat la moarte pentru
încercarea de assasinare a Regelui Ludovic XV.
„Adevărata măsură a crimelor este... pedeapsa aplicată de societate... Există un interes
comun, nu numai în faptul ca crimele să nu se producă, cât și în a fi mai puțin frecvente în proporție
cu răul pe care acestea îl cauzează societății... De aceea, trebuie să existe o bună proporție între
crime și pedepse.... Țările și vremurile cele mai notorii pentru severitatea pedepselor au fost acelea
în care s-au comis și cele mai sângeroase și inumane crime în același spirit care l-a mânat și pe
legiuitor să legifereze asemenea fapte... promptitudinea pedepsei este cea mai folositoare deoarece
perioada timpului care se scurge între pedeapsă și infracțiune este mai mică, cu atât mai mult în
mintea umană va dura asocierea acestor două idei, crimă și pedeapsă”.
4. Desfiinţarea pedepsei cu moartea.
Beccaria este primul care, într-o lucrare publicată, pune problema dreptului de a recurge la
pedeapsa cu moartea solicitând abolirea acesteia, cu atât mai mult cu cât morala creștină, dar și
dreptul penal al epocii sancționau suicidul, dovedind că pedeapsa cu moartea nu este nici necesară
și nici utilă, invocând „experiența tuturor secolelor”, experiență care dovedește faptul că severitatea
are un efect mai mic asupra spiritului uman decât durata pedepsei.
5. Introducerea sistemului acuzatorial în procedura penală; necesitatea ca judecata şi
probele să fie publice.
Beccaria critică ierarhia probelor și sugerează ca la baza aprecierii judecătorului să stea
„intima convingere”, iar aceasta trebuie să fie de tip acuzatorial.
De asemenea, critică practica prin care se impune inculpatului prestarea unui jurământ, acesta fiind
inuman și inutil, deoarece, în cazul în care există vinovăție, presupune o contradicție între două din
„cele mai sfinte” datorii ale omului: cea față de instinctul de conservare, care îndeamna la minciună,
și cea față de divinitate, care impune recunoașterea adevărului.
6. Desfiinţarea torturii ca procedeu de anchetă, ca mijloc de obţinere a probelor.
În capitolul privitor la tortură sau „chestiune”, cum mai era denumită, se face o analiză a
tuturor cazurile în care aceasta era utilizată: recunoașterea faptei în cauză; mărturisirea în legătură
cu eventuale alte fapte în afară de cele pentru care făptuitorul era cercetat; indicarea eventualilor
complici.
Aprecierile lui Beccaria cu privire la tortură demonstrează inutilitatea, dar și ineficiența
juridică a acesteia: „ Tortura este deseori un mijloc sigur de a-l condamna pe inocentul slab și de a-l
achita pe sceleratul robust. Acesta este în mod obișnuit rezultatul teribil al acestei barbarii ce se
consideră capabila de a produce adevărul...”

7. Necesitatea prevenirii delictelor.

 Întreaga lucrare a lui Beccaria consacră importanța și necesitatea prevenirii delictelor,
concluzionând că: „Merită mai mult a preveni crimele, decât a le pedepsi”. Ideea nu era nouă, fiind
prezentă încă din antichitate, și preluată mai apoi de filozofii iluminiști.
Întâlnim această idee și la Montesquieu, a cărui operă Beccaria o cunoscuse și apreciase.
Ideea de prevenire apare astfel ca o finalizare firească a tuturor concepțiilor exprimate de Beccaria în
legătură cu natura și rolul legii penale, cu natura și rolul pedepsei.

Actualitatea ideilor lui Cesare Beccaria:

Principiul legalității dezvoltat de Beccaria, este înscris în codurile penale și chiar în

constituțiile majorității statelor, având menirea de a garanta faptul că destinatarul normei penale o
cunoaște, și astel o va putea respecta.
Necunoașterea dispozițiilor legale este și în prezent o realitate ce are două surse majore:
 Lipsa de claritate a unor incriminări
 Inflația legislativă în materie penală duce la o imposibilitate practică a cunoșterii unor
dispoziții legale, astfel principiul „nemo censetur ignorare legem” devine o simplă declarație
abstractă.
În actualul Cod Penal acest principiu este consacrat expres în Art 2 fiind completat și de Art
11, dar și în Constituția României care prevede că: „Parlamentul României reglementează prin lege
organică infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora”
Ineficiența sporirii pedepselor și eficiența certitudinii aplicării lor, au fost demonstrate de
cercetării criminologice recente, confirmând intuițiile lui Beccaria și, „...rezultând că o creștere a
certitudinii pedepselor cu închisoarea va avea mai mult efect decât o creștere proporțională a duratei
acestora... oamenii vor fi mai intimidați de o probabilitate de 10% de a primi un an de închisoare,
decât de o probabilitate de 5% de a primi doi ani de închisoare”
Pedeapsa cu moartea a fost abrogată în statele europene, însă la nivel mondial încă se mai
discută acest subiect, deoarece mai există și astăzi state în care pedeapsa capitală se aplică.
Există în prezent o tendință generală de „deschidere” a fazei de urmărire penală, de conferire a unor
drepturi suplimentare inculpatului și apărătorului.
Tortura ca mijloc de anchetă continuă să fie practicată la proporții îngrijorătoare, deși este
ilegală, fapt ce a determinat încheierea unor convenții menite să asigure protecție („Convenția
împotriva torturii și a altor pedepse ori tratamente cu cruzime inumane, ori degradante”- ONU 1984-
ratificată de România prin Legea nr. 19/9 oct. 1990, publicată în M.Of nr 112/0 oct 1990. În Codul
Penal Român s-a introdus infracțiunea de tortură la Art 267ˡ și s-a adăugat un nou alineat Art. 117
privitor la neexpulzarea cetățeanului străin dacă acesta riscă să fie supus torturii în țara în care
urmează a fi expulzat.
Prevenirea criminalității reprezintă astăzi o componentă esențială în cadrul politicilor anticriminale,
elaborându-se tactici și strategii preventive.
Creația beccariană având un conținut filozofico-juridic a avut un rol reformator, fiind
deseori subliniată în doctrina penală, însă deși bazată pe intuiție și raționament aceasta are și o
 dimensiune criminologică incontestabilă, accentuându-se în mod evident latura preventivă în raport
cu cea represivă.
În viziunea beccariană legile ar trebui să-şi găsească originea în raţiune, iar scopul prim al
acestora ar fi acela de a asigura ,,cea mai mare fericire răspândită la cei mai mulţi" (la massima
felicità nel maggior numero). Pentru Beccaria, statul este totalitatea indivizilor şi binele statului
trebuie să coincidă cu binele cetăţenilor care îl alcătuiesc. Aceste concluzii se desprind cu claritate
din citatul următor sintetizând astfel scopul lucrării: ,,Moartea este oare o pedeapsă cu adevărat utilă
şi necesară pentru siguranţa şi buna ordine a societăţii?”.
 BIBLIOGRAFIE
 Biblioteca electronica UEB, suportul de curs;
 https://ro.scribd.com/document/23894445/Cesare-Beccaria