Determinarea coordonatelor topografice.

Bazat pe principiul militar pentru citirea unei hărţi (dreapta, sus), locaţiile
şi punctele de pe hartă pot fi determinate prin coordonate.
Numărul de cifre (coordonatele) reprezintă gradul de precizie în care un
punct de pe hartă a fost localizat. Cu cât mai multe cifre (coordonate), cu atât
precizia unui punct de pe hartă este măsurat în teren.
1. Fără scara de coordonate.
Determinarea grilei fără o scară de coordonate prin referire la liniile grilei
nord-sud numerotate de la marginea de jos a oricărei hărţi. Se citeşte DREAPTA la
linia de grilă nord-sud la punctul dorit de pe hartă (acest prim set de 2 cifre este
citirea DREAPTĂ). Apoi, referindu-ne la liniile grilei este-vest numerotate la
fiecare parte a hărţii, se va muta până la linia grilei est-vest la punctul dorit de pe
hartă (acest set de 2 cifre este citirea în sus a coordonatelor).

Coordonatele: 1484 (din 4 cifre)

2. Cu scara hărţii 1:25,000. Pentru a putea utiliza scara de coordonate

pentru determinarea coordonatelor de pe hartă cu „Protractorul”, este necesar de
asigurat că scara folosită de pe protractor este utilizată pe harta corespunzătoare
(aceeaşi scara de pe ambele obiecte, protractor şi hartă). Pentru a ne asigura că
protractorul este aşezat corect, este necesar ca punctul din colţul stâng de jos al
acestuia să fie la grila „0” al pătratului de unde e necesar de determinat
coordonatele. Menţinerea liniei orizontale a scalei direct deasupra liniei grilei este-
vest, se mişcă spre dreapta până când linia verticală a scalei atinge punctul pentru
care sunt dorite coordonatele. La citirea coordonatelor se examinează cele 2 părţi
ale scării de coordonate pentru a ne asigura că linia orizontală a scalei este aliniată
cu grila est-vest, iar linia verticală a scalei este paralelă cu linia de grilă nord-sud.
 3. Cu scara hărţii 1:50,000. Pe scara 1:50,000, există 2 părţi pentru
determinarea coordonatelor: orizontală şi verticală. Aceste părţi sunt în valoare de
1000 lungime. Fiecare parte este împărţită în 10 segmente egale de 100 metri.
Fiecare segment de 100 metri este împărţită în segmente de 50 metri. Pentru
utilizarea protractorului este nevoie de împărţit mintal fiecare segment de 50 metri
în zecimi pentru determinarea coordonatelor din 8 cifre.
 4. Raportarea coordonatelor. Coordonatele sunt înscrise cu un număr
continuu (nu are importanţă din 4, 6 sau 8 cifre), fără spaţii, paranteze, liniuţe sau
puncte zecimale. Coordonatele mereu trebuie să conţină un număr par de cifre.
În mod normal, coordonatele sunt determinate la cel mai aproape de 100
metri (6 cifre) pentru locaţii de raportare. Practicând această metodă în continuu se
poate utiliza şi determinarea coordonatelor fără ajutorul protractorului.
Amplasarea obiectivelor şi a altor puncte de pe harta de lucru se pot
determina la cel mai apropiate cu o eroare de maxim 10 metri (8 cifre).
 Orientarea hărţii după nordul magnetic şi determinarea
locului de staţionare.
A orienta harta în teren înseamnă a avea o astfel de poziţie încât direcţiile
de pe hartă să coincidă cu cele din teren şi să aibă acelaşi sens, asigurându-se
astfel o corespondenţă între detaliile terenului şi semnele convenţionale prin care
acestea sânt reprezentate pe hartă. 
a) orientarea hărţii după busolă.
Acest procedeu se aplică atunci, când vizibilitatea este redusă, sau nu avem
în teren detalii de planimetrie care sânt reprezentate pe hartă. 
Orientarea hărţii cu busola se poate face fie utilizând cadrul interior al hărţii, fie
utilizând reţeaua rectangulară (caroiaj). 
Pentru a orienta harta cu ajutorul busolei procedăm în felul următor: 
- se aduce în dreptul indicelui gradaţia zero de pe cadranul busolei; 
- se aşează busola cu diametrul N-S pe cadrul interior de est sau de vest al
hărţii, astfel încât nordul busolei să fie orientat spre nordul hărţii; 
- se deblochează acul magnetic şi se lasă să se oprească din oscilaţie; se
roteşte încet harta, fără a mişca busola, până când vârful nordic al acului magnetic
se stabileşte (ca poziţie şi valoare) în dreptul gradaţiei de pe cadran,
corespunzătoare declinaţiei magnetice actualizate înscrise pe hartă (partea de
stânga-jos). Se obţine astfel poziţia orientată a hărţii. 

Busola poate fi aşezată şi pe una din liniile verticale de caroiaj, în acest caz
harta se roteşte până ce vârful nordic al acului magnetic se stabileşte la valoarea
gradaţiei de pe cadran, corespunzătoare corecţiei de direcţie (unghiul între nordul
caroiaj şi nordul magnetic) înscrisă pe hartă.
Nu se ţine cont de declinaţia magnetică (unghiul dintre nordul geografic şi
nordul magnetic) şi de corecţia de direcţie (de busolă) dacă valorile acestora sânt
mai mici decât cea mai mică gradaţie de pe cadranul busolei (50 miimi). În aceste
situaţii harta este orientată atunci când vârful nordic al acului magnetic se
stabileşte în dreptul gradaţiei zero de pe cadran.
 Declinarea magnetică.
Declinarea magnetică este unghiul dintre meridianele geografice şi
magnetice la suprafaţa pământului. Declinarea magnetică este considerată pozitivă
dacă capătul de nord al acului busolei deviază la est de meridianul geografic şi
negativă - în cazul când deviază la vest.
Informaţia despre Convergenţa medie a meridianelor, Declinaţia magnetică
în anul elaborării hărţii, Abaterea acului magnetic faţă de caroiajul rectangular şi
Devierea anuală a declinaţiei o găsim în colţul stâng de jos a hărţii, după cum este
arătat în imagine. 

În cazul când orientăm busola după linia de caroiaj declinaţia magnetică

pentru anul 2013 se calculă în felul următor:
δ = (4º30' - 1º36‘) + (0º04' x (2013 – 1988)) = 2º54' + (0º04' x 25) = 2º54'
+ 0º100' = 2º54' + 1º40' = 4º34' 
Determinarea locului aflării sale prin măsurarea distanţei se foloseşte de
obicei la mişcarea pe drum sau de-a lungul unui alt obiect oarecare din teren, care
are o configuraţie liniară. 
Prin intersecţie înapoi locul său poate fi determinat uşor după obiectele din
teren amplasate în afara drumului sau a altui reper liniar, în lungul căruia se
realizează mişcarea. 
Marcarea pe hartă a obiectelor din teren se realizează în următoarea
succesiune: se determină pe hartă punctul său de staţionare; se alătură rigla de
punctul de staţionare şi, fără a schimba orientarea hărţii, se roteşte rigla lângă
punctul de staţionare vizând prin ea obiectul văzut pe teren, apoi se trasează de-a
lungul marginii riglei direcţia; pe direcţia trasată se depune de la punctul de
staţionare distanţa măsurată la scara hărţii; punctul obţinut va indica poziţia
obiectului pe hartă.
b) Orientarea hărţii după detalii din teren. 
Locul aflării sale după hartă poate fi determinat: după cele mai apropiate
obiecte din teren, prin măsurarea distanţei şi prin intersecţie înapoi.
 Pentru determinarea locului său după cele mai apropiate obiecte din teren
trebuie să orientăm harta şi să identificăm pe ea şi pe teren unul-două obiecte. Apoi
să determinăm din ochi locul său în raport cu aceste obiecte pe teren. 
Pentru a putea aplica acest procedeu, este necesar să se cunoască cel puţin o
direcţie din teren, faţă de care să stabilească poziţia hărţii (de exemplu: şosea, cale
ferată etc.). 
Orientarea se va face făcând să coincidă sensul şi direcţia traseului căii de
comunicaţie de pe hartă cu cele din teren.
 

Dacă nu avem detalii liniare, procedăm astfel:

- se alege un detaliu distinct, vizibil şi mai îndepărtat în teren, a cărui poziţie
se identifică pe hartă;
- se aşează rigla pe hartă, astfel încât marginea ei să treacă prin semnul
convenţional al punctului în care se execută orientarea şi prin acela al reperului
ales în teren;
- se ridică harta în poziţie orizontală, la nivelul ochilor astfel, încât semnul
convenţional ce reprezintă detaliul din teren să fie îndreptat către acesta;
- se vizează în lungul riglei, rotind harta până când linia de vizare se
suprapune pe reperul ales din teren;
- se verifică orientarea hărţii, vizându-se spre un alt reper care este
reprezentat şi el pe hartă.

Pregătirea fişei rutei pentru deplasare.

Ordinea deplasării după azimut.
Esenţa deplasării după azimut constă în iscusinţa de a găsi şi menţine cu
ajutorul busolei a direcţiei indicate. Pentru aceasta e necesar de a cunoaşte datele
pentru deplasare — azimutule magnetice de la un reper la altul şi distanţa dintre
repere. De obicei, comandantul plutonului indică comandantului grupei datele
pentru deplasare. De asemenea, în acelaşi timp cu darea misiunii îi înmânează şi
schema itinerarului sau tabelul azimuturilor. Câte odată aceste date sunt pregătite
de însuşi comandantul grupei. 
 Deplasarea după azimut se efectuează atât pe jos, cât şi cu autovehiculul.
Modul de deplasare pe jos după azimut va fi examinat după modelul indicat pe
schemă. 
În punctul iniţial al itinerarului (primul reper PCO CIM1) se stabileşte cu
ajutorul busolei azimutul direcţiei de la PCO CIM1 spre Movilă (reperul al doilea),
adică 20°. Orientând busola se vizează prin gaură şi cătare în faţă şi se observă în
teren un oarecare obiect care se află strict pe această direcţie.
 
 

Aceasta va fi un reper intermediar sau secundar care se va folosi în

continuare pentru menţinerea direcţiei. Se începe deplasarea spre acest reper,
calculându-se concomitent paşii dubli. în exemplul nostru, pe pri¬mul sector de
cale, în calitate de reper intermediar (secundar) poate fi ales un tufar separat.
Ajungând până la el, din nou se stabileşte cu ajutorul busolei direcţia deplasării
spre reperul al doilea conform aceluiaşi azimut 20º ca şi în punctul iniţial. Pe
această direcţie se observă următorul reper intermediar (de exemplu o grămadă de
pietre) şi se continuă deplasarea spre el şi aşa mai departe până se va trece distanţa
dată (633 de dubli paşi) de la primul reper (PCO CIM1) până la reperul al doilea
(Movilă).
La reperul al doilea, indicatorul cătare se deplasează la o nouă diviziune ce
corespunde azimutului magnetic pentru reperul al treilea, direc¬ţia de la Movilă
până la Casa pădurarului cu alta, adică cu 330°, apoi se repetă aceleaşi acţiuni ca şi
în timpul deplasării spre reperul al doilea. Astfel, deplasarea după azimut se
efectuează prin treceri succesive de la un reper ia altul folosindu-se pe parcurs
reperele intermediare. Dacă direcţia deplasării coincide cu detaliul, care este dispus
într-o linie dreaptă (linia de transmisiuni, poteca, malul canalului, şanţul, etc.),
deplasarea se efectuează de-a lungul lui şi rămâne doar de a socoti paşii dubli.
 Deplasarea după azimut cu autovehiculul.
În calitate de repere pe itinerarele de deplasare trebuie să fie alese astfel de
obiecte care lesne vor fi văzute nemijlocit din autovehicul: înălţimi, păduri
separate, localităţi, intersecţii şi cotituri bruşte ale drumurilor, poduri, pasaje de
nivel, etc. 
E raţional de a stabili repere la distanţe de 15—29 min. de deplasare (10—15 km).
Datele pentru deplasare se încadrează în schema, care, în comparaţie cu
schema de deplasare pe jos, se deosebeşte prin parametri, distanţe mărite care se
exprimă nu prin paşi, ci în kilometri. în afară de aceasta, pe schema itinerarului e
raţional de a indica amănunţit caracterul şi configuraţia drumurilor adiacente
itinerarului, reperele caracteristice de-a lungul itinerarului şi din părţile laterale ale
lui şi alte amănunte care ar putea înlesni orientarea pe drum fără a schimba viteza
de deplasare. 
La punctul iniţial al itinerarului se notează indicele vitezometrului, cu
ajutorul busolei se stabileşte azimutul deplasării, în direcţia deplasării se
controlează reperul secundar şi se începe deplasarea. Pe parcursul drumului se
confruntă corespunderea deplasării cu reperele marcate pe schemă, cu reperele din
părţile laterale ale itinerarului reprezentate pe schemă, precum şi cu reperele
intermediare. La apropierea de cotitură e necesar să se micşoreze întrucâtva viteza
de deplasare, să se recunoască reperul pe care e reprezentat cotitura itinerarului şi,
dacă locul şi direcţia cotiturii nu trezesc îndoieli, se face cotitura şi se continuă
deplasarea fără a opri auto¬vehiculul. La ieşirea într-un nou teren, se va verifica
azimutul direcţiei deplasării după busolă. 
La aceasta trebuie de ţinut cont, că în timpul deplasării în autovehicul, indicii
busolei pot fi incorecţi din cauza influenţei câmpului magnetic al autovehiculul.
Greşelile pot fi până la 10—15°. De aceea, în caz de necesitate de a preciza
azimutul direcţiei deplasării de mai departe, trebuie de ieşit din autovehicul şi de
îndepărtat de el la 30—40 m.

Ocolirea obstacolelor.
În timpul stării de luptă pe itinerarul deplasării nu rareori se pot întâlni nu
numai obstacole naturale, ci şi artificiale (câmpuri minate, grămezi în păduri, etc.),
pe care e mai uşor să le ocoleşti decât să le învingi. Ocolirea obstacolelor se
efectuează astfel:
- pe partea opusă a obstacolului, exact după direcţia deplasării se observă un
oarecare obiect de pe teren şi din ochi se stabileşte distanţa:
- se determină distanţa traversată până la punctul de oprire în faţa
obstacolului, iar după aceea, ocolind obstacolul, se iese spre obiectul observat de
partea opusă a obstacolului;
- instalându-se lângă acest obiect, se adaugă la distanţa traversată până la
punctul de oprire lăţimea măsurată a obstacolului şi, stabilind cu ajutorul busolei
direcţia căii de mai departe, se continuă deplasarea.