UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI

CATEDRA MILITARĂ

TACTICA GENERALĂ

TEMA 13. Grupa (echipa) de infanterie în ofensivă.

Şedinţa 1. Grupa (echipa) de infanterie în ofensivă.

 Esenţa şi scopul ofensivei. Condiţiile şi procedeele de trecere a subunităţilor în ofensivă.

Ofensiva este forma de luptă armată prin care se urmăreşte capturarea, izgonirea sau
nimicirea agresorului. Scopul general al ofensivei este înfrângerea inamicului şi crearea condiţiilor
pentru succesul acţiunilor ulterioare (sau pentru încetarea ostilităţilor şi trecerea la acţiuni post-
conflict).
Scopurile ofensivei se realizează prin:
1) studierea, aprecierea reală a inamicului şi folosirea cu eficienţă a terenului;
2) executarea frecventă şi oportună a manevrei de foc, forţe şi mijloace pentru încercuirea,
capturarea şi nimicirea inamicului;
3) lovirea prin surprindere a inamicului şi dezvoltarea ofensivei în adâncimea apărării
acestuia;
4) consolidarea aliniamentelor (obiectivelor) cucerite şi respingerea contraatacurilor;
5) aplicarea permanentă a măsurilor de asigurare a acţiunilor şi de protecţie a forţelor;
6) conducerea neîntreruptă a subunităţilor.
Grupa (plutonul) de infanterie pregăteşte şi duce lupta ofensivă, de regulă, în cadrul eşalonului
superior. Uneori acţionează independent ca patrulă de siguranţă pe timpul urmăririi sau luptei de
întâlnire.
Amploarea acţiunii ofensive este dată de:
1) lărgimea frontului de atac;
2) adâncimea (misiunile) pentru care se planifică acţiunea;
3) ritmul de înaintare (de ofensivă).
Ritmul de înaintare în ofensivă este determinat de:
1) mobilitatea şi puterea de lovire a forţelor;
2) existenţa şi valoarea forţelor care luptă în dispozitivul inamicului;
3) adâncimea şi caracterul apărării inamicului;
4) sprijinul eşalonului superior;
5) frecvenţa folosirii de către acesta a desantului aerian;
6) angajarea forţelor pentru cucerirea unor obiective intermediare;
7) posibilităţile de susţinere logistică.

Grupa de infanterie se poate găsi în dispozitivul de luptă al plutonului, ori în rezerva

companiei, primind direcţie şi obiectiv de atac.
Plutonul de infanterie se poate găsi în dispozitivul de luptă al companiei, ori în rezerva
batalionului, primind direcţie şi obiectiv de atac.
Obiectivul de atac al grupei (plutonului) constă în nimicirea personalului şi distrugerea
mijloacelor de foc ale inamicului de pe direcţia sa de atac.
Grupa din cadrul plutonului (plutonul) aflat în adâncimea dispozitivului companiei
îndeplineşte următoarele misiuni:
1) dezvoltarea ofensivei pe direcţia primită;
2) participarea la respingerea contraatacurilor inamicului;
3) continuarea ofensivei în adâncimea apărării acestuia.
Când acţionează în cadrul plutonului constituit (companiei constituită) ca detaşament de
întoarcere, în teren muntos împădurit sau în localităţi, îndeplineşte următoarele misiuni:
1) infiltrarea în adâncimea dispozitivului inamicului, lovirea în flancul şi spatele acestuia;
2) întoarcerea apărării inamicului;
3) crearea condiţiilor favorabile dezvoltării ofensivei de front.

Când acţionează în cadrul companiei destinată ca detaşament înaintat (plutonul) poate

îndeplini următoarele misiuni:
1) cucerirea din mişcare şi menţinerea unor aliniamente (obiective) importante din adâncimea
apărării inamicului sau trecerilor peste cursurile de apă;
2) cucerirea şi menţinerea unor puncte importante de trecere;
3) întârzierea afluirii rezervelor inamicului din adâncime.

2
 Misiunea grupei (plutonului) de infanterie când acţionează pentru urmărirea inamicului este:
1) devansarea forţelor principale;
2) ocuparea unui aliniament, o trecere peste un curs de apă, nod de comunicaţie de pe direcţia
de retragere a acestuia, pentru a-l lovi în flanc şi spate;
3) participarea la încercuirea şi nimicirea inamicului în cooperare cu forţele de urmărire.

Dezvoltarea frontală a dispozitivului de luptă în ofensivă este variabilă în funcţie de varianta

adoptată, fiind de până la 50 m, rezultată din intervalele de 6-8 m (8-12 paşi) dintre militari.
Dezvoltarea frontală a dispozitivului de luptă în ofensivă este variabilă în funcţie de varianta
adoptată, fiind în medie de 200-300 m, rezultată din fronturile grupelor (35-50 m fiecare) şi
intervalele dintre acestea de 75 m.
Când acţionează pe TAB sau MLI/MLD frontul de atac al plutonului rezultă din intervalele
dintre autovehicule, care pot fi de cel puţin 100 m.

Plutonului i se pot da ca întărire 1-2 mitraliere, 1-2 aruncătoare de grenade (instalaţii

de lansare rachete) antiblindate, un tanc. Acestea se pot dispune în intervalele dintre grupe, la
flancurile plutonului sau înapoia grupelor.
Plutonul poate fi sprijinit de subunităţi de artilerie.

Plutonul înaintează pe un front pînă la 300 m, iar grupa cînd acţionează pe jos, pe un
front de pînă la 50 m cu intervale între militari 6-8 m (8-12 paşi), iar noaptea 4-5m.
Intervalul între maşinele de luptă – pînă la 100m.

Dispozitivul de luptă al plutonului (grupei), cînd acţionează pe jos este în trăgători (lanţ) şi se
compune din dispozitivele de luptă a grupelor (trăgătorilor în lanţ), TAB (MLD) şi ale mijloacelor de
foc primite ca întărire. Plutonul atacă ,de regulă, cu grupele în linie. Uneori, ca urmare a unor
manevre executate, plutonul poate adopta dispozitivul de luptă, eşalonat spre dreapta (stînga) sau în
triunghi cu vîrful înapoi (înainte).
TAB (MLD) ale plutonului se deplasează din urma grupelor, din care fac parte, de pe un
aliniament pe altul, şi la o distanţă, care ar permite să poată sprijini artacul acestora prin foc executat
de pe maşinele de luptă, prin intervale, pe la flancuri şi pe deasupra plutonului (grupei), atunci, cînd
permite terenul.

Dispozitivul de luptă al plutonului, cînd acţionează în ofensivă pe TAB (MLD) este în linie
de luptă ( intervalul între maşini – pînă la 100m), cînd se acţionează pe jos, după debarcarea din
TAB (MLD), precum şi pe timpul luptei în adîncime, plutonul poate acţiona în dispozitiv
premergător de luptă (în linie pe grupe în coloană, triunghi cu vîrful înainte sau înapoi, eşalonat spre
dreapta sau spre stînga. Dispozitivul de luptă a grupei:
- pr jos (în lanţ de trăgători);
- pe TAB (MLD);

3
 Posibilităţile de luptă în ofensivă.

Ofensiva din contact este procedeul prin care se realizează atacul inamicului aflat în apărare,
plecând la ofensivă din poziţiile deţinute în faţa acestuia.
Ofensiva din mişcare este procedeul prin care se realizează atacul inamicului aflat în apărare,
după un marş pe o distanţă variabilă.
Ofensiva combinată este procedeul (specific marilor unităţi) prin care se realizează atacul
inamicului aflat în apărare, cu o parte din forţe din mişcare, iar cu alta din contact.

Ofensiva subunităţilor de infanterie din mişcare. Ofensiva subunităţilor de infanterie din

contact nemijlocit cu inamicul.

Ofensiva din mişcare.

Ofensiva din mişcare se execută în urma unei pregătiri în timp scurt, împotriva unei apărări
nepregătite sau pregătită în grabă, cu scopul câştigării de timp în vederea exploatării unei situaţii
favorabile sau preluării iniţiativei după o apărare dusă cu succes. Acest procedeu asigură pregătirea
în secret a luptei, surprinderea în acţiune şi o vulnerabilitate mai redusă a forţelor faţă de loviturile
inamicului şi se bazează pe puterea de foc şi posibilităţile de manevră ale subunităţii de infanterie.
Timpul de pregătire este redus la minimul necesar pentru a trece la nimicirea inamicului înainte ca
acesta să poată să se concentreze sau să-şi îmbunătăţească sistemul defensiv, durata recunoaşterilor
va fi extrem de redusă.
Ofensiva din mişcare se adoptă, de regulă, atunci când există suficiente comunicaţii şi acoperiri
pentru ascunderea deplasărilor şi se dispune de suficiente mijloace de foc pentru neutralizare
inamicului.
În cazul ofensivei din mişcare, pregătirea de foc a atacului începe din momentul intrării forţelor
proprii în bătaia majorităţii artileriei inamicului.

4
 Pentru pregătirea ofensivei din mişcare se stabilesc:
1) raioane(-ul) de concentrare;
2) itinerare(-ul) de apropiere;
3) aliniament de desfăşurare pentru atac;
4) aliniamente (iniţial, de coordonare, de desfăşurare pe coloane, de debarcare, de atac);
5) direcţie de ofensivă (atac);
6) aliniament de coordonare a sprijinului de foc;
7) obiectiv (aliniament) intermediar;
8) obiectiv final;
9) aliniamentul misiunii.
Raioanele de concentrare în vederea atacului sunt utilizate pentru regrupare şi rezolvarea
problemelor de ordin administrativ ale forţelor atacatoare, care urmează să fie reorganizate pentru
luptă şi (sau) deplasate spre aliniamentul de atac. Acestea se dispun, pe cât posibil, în afara bătăii
majorităţii artileriei inamicului, astfel încât deplasarea forţelor de atac spre aliniamentul de
desfăşurare pentru atac, să se poată executa cu uşurinţă, în mod rapid şi prin folosirea judicioasă a
posibilităţilor de mascare.
Itinerarele de apropiere sunt traseele urmate de subunităţi din raioanele de concentrare spre
aliniamentul de desfăşurare pentru atac. Ele asigură deplasarea organizată şi coordonată şi
desfăşurarea forţelor pe subunităţi şi pentru atac pe aliniamente stabilite, astfel încât la ajungerea pe
aliniamentul de desfăşurare pentru atac, forţele atacatoare să aibă puterea de luptă completă sau
identică cu cea avută la plecarea din raionul de concentrare.
Pentru trecerea la ofensivă şi realizarea simultană a atacului limitei dinainte a apărării, se
fixează:

1) aliniamentul (punctul) iniţial – la o depărtare faţă de raionul de concentrare care să asigure

încolonarea unei subunităţi (tip companie) cu mijloacele primite în sprijin;
2) aliniamentele (puncte) de coordonare – la distanţă corespunzătoare a 2-3 ore de marş;
3) aliniamentul de desfăşurare pe coloane de companii – la 4-6 km faţă de limita dinainte a
apărării inamicului, în afara bătăii aruncătoarelor, tunurilor care execută foc concentrat prin trageri
prin ochire directă;
4) aliniamentul de desfăşurare pe coloane de plutoane – la 2-3 km faţă de limita dinainte a
apărării inamicului, în afara bătăii mijloacelor antiblindate, mitralierelor, tunurilor care execută
trageri prin ochire directă;
5) aliniamentul de debarcare se stabileşte când se execută ofensiva cu infanteria în dispozitiv
de luptă pe jos. Acesta trebuie să fie cât mai aproape de aliniamentul de atac (la 1-1,2 km), ferit de
observarea inamicului şi de focul executat prin ochire directă;
6) aliniamentul de atac se stabileşte cât mai aproape de limita dinainte a apărării inamicului, de
regulă, (la 300-800 m faţă de inamic) înapoia ultimei acoperiri de teren care asigură protecţia forţelor
şi adăpostirea lor faţă de focul executat prin trageri prin ochire directă.
Pe acest aliniament subunităţile din forţele de angajare imediată trebuie să ajungă simultan
desfăşurate în dispozitiv de luptă;
7) aliniamentul de siguranţă se stabileşte la o distanţă variabilă faţă de limita dinainte a apărării
inamicului, pe care forţele nu au voie să-l depăşească decât după terminarea pregătirii de foc şi
trecerea la sprijinul de foc al ofensivei;
8) ora atacului (ora „H”), este ora trecerii aliniamentului de atac şi se comunică de către
comandant, cu 1-2 ore înainte de începerea deplasării.
Direcţia de ofensivă (atac) indică direcţia generală de înaintare a unei subunităţi de infanterie
care trebuie urmată şi gradul de libertate de manevră permis pe timpul înaintării forţelor pentru
atingerea obiectivului. Pe direcţia de ofensivă (atac) stabilită, forţele subordonate pot să manevreze
liber, dar trebuie să rămână orientate spre obiectiv. Depăşirea liniilor de despărţire cu subunităţile
vecine se face numai cu aprobarea prealabilă a eşalonului superior.
Aliniamentele de coordonare a sprijinului de foc se stabilesc de către comandantul eşalonului
superior, în scopul asigurării coordonării focului şi mijloacelor care nu sunt sub controlul
comandanţilor subordonaţi, dar care le pot influenţa acţiunile.

5
 Obiectivele (aliniamentele) intermediare sunt folosite pentru coordonarea deplasării forţelor
atacatoare în timp şi spaţiu şi sunt strâns legate de importanţa terenului şi dispunerea inamicului.
Cucerirea acestora nu trebuie să ducă la pierderea (slăbirea) ritmului ofensivei. De regulă, obiectivele
(aliniamentele) intermediare ale unei subunităţi de infanterie constituie obiectivul final (aliniamentul
misiunii) pentru eşalonul imediat superior.
Obiectivul final al misiunii constituie aliniamentul tactic ce trebuie cucerit de către subunitatea
de infanterie pentru a îndeplini misiunea stabilită de comandant şi de regulă, se compune din mai
multe obiective îndeplinite succesiv.

Pentru trecerea la ofensiva din mişcare, subunităţile se dispun într-un raion de concentrare care
poate fi situat la 40-60 km de aliniamentul de contact.
Când se acţionează în dispozitiv de luptă pe jos infanteria debarcă din TAB sau MLI/MLD în
locul stabilit, se deplasează prin salturi cu sprijin reciproc de foc, spre aliniamentul de atac, timp în
care comandanţii precizează misiunile de luptă.
Sub sprijinul focului artileriei, infanteria se desfăşoară în dispozitiv de luptă, ajungând pe
aliniamentul de atac la ora stabilită.
TAB sau MLI/MLD urmează progresia atacului în urma grupei la 200-300 m, de pe un
aliniament pe altul, executând foc din opriri prin intervale, flancuri şi pe deasupra forţelor proprii.

Ofensiva din contact nemijlocit cu inamicul

Ofensiva (atacul) din contact nemijlocit cu inamicul se adoptă atunci când inamicul a avut
timp să-şi organizeze apărarea şi dispune de un dezvoltat sistem de lucrări genistice şi de baraje,
precum şi în cazul în care reţeaua de comunicaţii din adâncime către linia frontului este slab
dezvoltată sau impracticabilă. Aceasta este precedată de ocuparea poziţiei de plecare şi poate avea
loc cu sau fără regruparea forţelor din contact sau prin înlocuirea parţială ori totală cu altele aduse
din adâncime.

Poziţia de plecare la ofensivă este fâşia de teren, amenajată din punct de vedere genistic, cu o
adâncime (variabilă, în funcţie de dispozitivul adoptat, în medie de 100-150 m) corespunzătoare
fiecărui eşalon. Ea trebuie să asigure dispunerea în ascuns a forţelor, protecţia împotriva mijloacelor
de foc ale inamicului în special a celor nucleare, biologice, chimice şi incendiare, să creeze condiţii
favorabile pentru trecerea la ofensivă. La grupa de infanterie adâncimea poziţiei de plecare la
ofensivă este de la aliniamentul locaşurilor individuale până la locul poziţiei TAB sau MLI/MLD,
având valori de până la 100 m în adâncime şi 50-100 m de front.

Pregătirea poziţiei de plecare se execută, de regulă, în timpul nopţii, folosindu-se în totalitate

lucrările genistice existente în poziţia grupei. Lucrările trebuie mascate până în zorii zilei. Când se
trece la ofensivă din apărare, cu sau fără regruparea forţelor, TAB şi MLI/MLD pleacă la atac, de
regulă, direct din poziţiile pe care le-au ocupat pe timpul apărării.
Ocuparea poziţiei de plecare se face succesiv, începând cu armamentul greu, astfel încât
forţele să realizeze în ascuns dispozitivul de luptă şi să fie în măsură să treacă la ofensivă la semnalul
stabilit.

Posibilităţile de luptă ale Gr.IMo şi Pl.IMo în ofensivă sunt indicii care caracterizează posibilităţile
de a îndepleni oarecare misiuni de luptă.
Componentele de bază a posibilităţilor de luptă sunt:
- puterea de foc;
- posibilităţile de manevrabilitate.
Puterea de foc este posibilitatea grupei(plutonului ) de a aduce pierderi inamicului cu focul
mijloacelor antitanc şi armelor de infanterie(cu glonţ).

6
Posibilităţile de manevrabilitate se determină prin viteza de a executa deplasări, capacităţii de a se
desfăşura rapid în dispozitiv de luptă şi alte acţiuni ,care se caracterizează prin indicii timpului
necesar pentru executarea acestor acţiuni.

Posibilităţile de luptă ale Gr.IMo (Pl.IMo) în ofensivă.

Posibilităţile de luptă ale Gr.IMo şi Pl.IMo în ofensivă sunt indicii care caracterizează posibilităţile
de a îndepleni oarecare misiuni de luptă.
Componentele de bază a posibilităţilor de luptă sunt:
- puterea de foc;
- posibilităţile de manevrabilitate.
Puterea de foc este posibilitatea grupei(plutonului ) de a aduce pierderi inamicului cu focul
mijloacelor antitanc şi armelor de infanterie(cu glonţ).
Posibilităţile de manevrabilitate se determină prin viteza de a executa deplasări, capacităţii de a se
desfăşura rapid în dispozitiv de luptă şi alte acţiuni ,care se caracterizează prin indicii timpului
necesar pentru executarea acestor acţiuni.

Metoda de calcul a posibilităţilor de luptă cu blindatele .

Metodica de calcul a posibilităţilor de luptă cu blindatele care se apără ,se bazează pe coeficientul
eficienţei de luptă a mijloacelor antitanc în ofensivă.
Ca coeficient al eficienţii de luptă a mijloacelor antitanc se înţelieje un număr oarecare ,care arată
posibilităţile medii a acestui mijloc de a nimici blindatele inamicului în timpul luptei pînă a fi singur
nimicit.

Coeficientele convenţionale a eficienţii mijloacelor de foc antitanc în ofensivă.

Ofensiva asupra Ofensiva asupra

Denumirea inamicului care inamicului care În timpul
mijloacelor se află în se află în apărare respingerii
antitanc apărarea din timp pregătită din contraatacului
pregătită grabă
AG – 7 0,2 0,2 0,2
SPG-9 0,5 0,8 1,0
MLD-1 1,0 1,3 1,5
RATD 1,0 1,3 1,5
Tanc 0,5 0,8 2,0

A n e x a . Coeficientul se măreşte de 1,5 ori în timpul ducerii focului asupra MLD al inamicului
şi de 2 ori in timpul ducerii focului asupra TAB.

Gr.Imo pe MLD în ofensivă este capabilă să nimicească pînă la 1 tanc al inamicului:

(1MLD-1 x 1,0) + (1AG-7 x0,2) = 1,2 tancuri.

PL.Imo pe MLD în ofensivă este capabilă să nimicească pînă la 4 tancuri ale inamicului:
(3MLD-1 x 1,0) + (3AG-7 x0,2) = 3,6 tancuri.
Pentru a păstra capacitatea de luptă a plutonului este necesar de a păstra 50% din maşinele de luptă
proprii, atunci plutonul va fi capabil de a nimeci pînă la 2 tancuri ale inamicului.

Metoda de calcul a posibilităţilor de foc ale Gr.IMo(Pl.IMo) în luptă de ofensivă cu forţa vie
a inamicului .

Indicativul de bază a posibilităţilor Gr.IMo(Pl.IMo) de a nimici forţa vie a inamicului din

armamentul de infanterie (cu glonţ) , este aşteptarea matematică de a produce pierderi forţei vii.
7
Metoda de calcul este bazată pe comparaţia densităţii focului din armamentul de infanterie a
părţilor luptătoare,exprimate prin numărul de gloanţe pe 1m liniar (de front) într-un minut.

Succesiunea de calcul a posibilităţilor de foc ale Gr.IMo(Pl.IMo) în lupta de ofensivă ,cu forţa
vie a imicului:

1. Se determină numărul tipurilor de armament cu glonţ în grupă (pluton) , care va

participa în luptă:

Gr.IMo pe TAB : Pl.IMo pe TAB:

- AK-74 - 4 buc. - AK-74 - 12 buc

- RPK- 74 - 1 buc. - RPK- 74 - 3 buc.
- PKT - 1 buc. - PKT - 3 buc.
- SVD - 1 buc - SVD - 3 buc.
- KPVT - 1 buc. – KPVT -3 buc.

2. După cadenţa de tragere se determină numărul de gloanţe ,care poate fi împuşcate întrun
minut de fiecare tip de armament cu glonţ :
- AK-74 - 100 lov./ min.
- RPK- 74 - 150 lov./min.
- PKT - 250 lov./min.
-SVD - 30 lov./min.
- KPVT -80 lov/ min.

Pentru Gr.IMo pe TAB:

(4AK-74 x 100) +(1RPK-74 x 150) +(1PKT x 250) + (1KPVT x 80) + (1SVD x 30) = 910
gloanţe/ minut.

luînd în consideraţie pierderile aşteptate de 20%, numărul total de gloanţe va fi aprocsimativ 728
gloanţe într-un minut.

Pentru Pl.IMo pe TAB :

(12AK-74 x 100) +(3RPK-74 x 150) +(3PKT x 250) + (3KPVT x 80 ) +(3SVD x 30) = 2730
gloanţe/ minut.

luînd în consideraţie pierderile aşteptate de 20%, numărul total de gloanţe va fi aprocsimativ 2184
gloanţe într-un minut.

3. Luînd în consideraţie frontul de ofensivă a grupei(plutonului) 50 m(300m), pe calea

împărţirii numărului de gloanţe(împuşcăturilor), la lăţimea frontului de ofensivă, în metri,
determinăm densitatea focului.

Densitatea focului pentru Gr.IMo:

728 : 50 = 14.5 gloanţe la 1m. liniar a frontului.

Densitatea focului pentru Pl.IMo:

2184 : 300 = 7.2 gloanţe la 1m. liniar a frontului.

Experienţa războaielor trecute ne demonstrează, că densitatea focului 8-10 gloanţe la 1m liniar a

frontului de ofensivă, asigură îndeplinirea misiunii de luptă..

8
La fel se calculă şi densitatea focului inamicului.

Determinarea raportului(proporţiei) densităţii focului.

Succesul în lupta de ofensivă e posibil atunci cînd forţile şi mijloacele proprii vor depăşi forţile şi
mijloacele inamicului cel puţin de 3 ori.
Pentru a avea o superoritate de 3 ori mai mare ,Pl.IMo trebue să aibă o densitate de foc de
9 gloanţe la 1 m linar de front
Pe calea împărţirii numărului de gloanţe(2184), la densitatea necesară de 9 gloanţe la 1 m linar
de front , determinăm frontul de ofensivă al plutonului care va fi de 242,6 m ( 2184 : 9 = 242.6m.)

Prin calcul sa stabilit că proporţia densităţii focului de 4:1 şi ritmul ofensivei (atacului) 5 km/oră ,
va aduce pierderi inamicului, care se apără ,- 84%, iar forţilor , care atacă- 30%.
Această proporţie se va atinje ,atunci cînd inamicul va suferi 50% pierderi, pînă la începutul
ofensivei.

Posibilităţile de manevrabilitate a Gr.IMo(Pl.Imo) în ofensivă se determină prin viteza

deplasării MLD-1(TAB ), şi capacetăţii de a se desfăşura rapid în dispozitiv de luptă:
- desfăşurarea în dispozitiv premergător de luptă - 10-15 sec.;
- desfăşurarea în dicpozitiv de luptă - 10-15 sec.;
- înbarcarea grupei în MLD-1(TAB) pe parcursul ofensivei – 1min. 15 sec.
Ritmul de atac poate fi :
- pe jos în lanţ de trăgători – 4-5 km/oră;
- pe maşinele de luptă - 8-12 km/oră;
- pe tancuri - 8-12 km/oră.

Obligaţiunile personalului şi acţiunile grupei (plutonului) I.Mo. în lupta de ofensivă.

Procedeele de trecere la atac .

În lupta de ofensiva fiecare soldat este obligat:

-să observe continuu cîmpul de luptă şi să raporteze comandantului obiectivele descoperite;
-să ajute vecinul cu focul armei sale şi al grenadei;
- să indice mitralierelor, tunurilor şi tancurilor obiectivele descoperite, să acopere cu foc
acţiunile acestora şi, la nevoie, să le dea ajutor pentru deplasare;
-să combine judicios focul cu mişcarea;
-să execute manevre scurte şi repezi pentru a ieşi în flancul şi spatele rezistenţelor inamicului;
- să treacă imediat la urmărirea cu îndrăzneală şi perseverenţă a inamicului care se retrage, fără
a-i da posibilitatea să refacă apărarea pe alte aliniamente în adîncime

Ofensiva din contact nemijlocit cu inamic se începe din poziţia iniţială, care în dependenţă de
condiţiile terenului poate fi aleasă în tranşee, locaşe şi alte locuri ascunse,
Ocuparea tranşeei pentru ofensiva se petrece de obicei prin căile de comunicare şi prin alte căi
de acces ascunse.
În tranşee soldaţii ocupă locurile pentru tragere, indicate de comandantul de grupă. În acest
scop se pot folosi locaşele de tragere pregătite din timp sau prin ascuns se amenajează locaşe noi, se
pregătesc suporturi la o înălţime de 50-60 cm pentru ieşirea bruscă din tranşee.
Înainte de ofensivă soldatul trebuie să se pregătească de atac. Pentru aceasta, comandantul de
pluton (grupă) dă comanda “Pregătiţi-vă de atac”.

9
 Pregătirea de atac include: încărcarea completă a armelor, unirea baionetei, pregătirea
grenadelor de mînă, ajustarea echipamentului , ca nimic să nu încurce acţunilor, de asemenea
confecţionarea suportului pentru ieşirea bruscă din tranşee.
Trecerea la atac din tranşee se efectuează la comanda “La atac – înainte”. La această
comandă, soldatul repede iese din tranşee (locaş) şi cu pas accelerat sau fugă, ducînd focul din mers
asupra inamicului se deplasează spre obiectul de atac.
Ofensiva din mişcare.
Pînă la începutul ofensivei din mişcare soldatul în componenţa grupei pe ascuns se află în locul
indicat de comandantul de grupă, unde el pregăteşte arma sa şi tehnica de luptă pentru ofensivă şi
permanent se află în gătinţă de luptă pentru respingerea atacului inamicului aerian şi terestru.
În dependenţă de misiunea primită, caracterul terenului şi alte condiţii ale situaţiei, soldatul în
componenţa grupei poate acţiona pe TAB (MLD), pe jos (iarna pe schiuri) sau desant pe tanc.
În timpul acţiunilor pe MLD (TAB), soldatul din timp se găteşte pentru îmbarcare. În acest caz
o deosebită atenţie se atrage echipamentului personal, la starea armamentului, la existenţa normei
stabilite de muniţii., în afară de aceasta verifică ca arma să fie descărcată, iar dacă a fost încărcată,să
fie pusă la sguranţă.
Îmbarcarea soldatului în maşina de luptă se poate executa: în MLI – prin uşa din spate, în TAB
– prin obloane.
Pentru îmbarcarea în maşina de luptă, soldatul, în componenţa grupei se încolonează lîngă
maşină în locul indicat la comanda (semnalul) “La maşini”.
La comanda (semnalul) “Îmbarcarea”, soldatul, folosind roţile, şenilele, suporturile pentru
picioare, repede ocupă locul său în maşina de luptă.

Deplasarea spre LDA a inamicului şi treacerea la atac în linie de luptă pe MLD(TAB).

Cu începutul desfăşurării plutonului în dispozitiv de luptă mecanicul – conducător la indicaţia

comandantului de grupă deplasează MLI (TAB) pe direcţia sa şi împreună cu ochitorul – operator
însuşeşte obiectul de atac, direcţia înaintării ulterioare şi locul de trecere prin baraje.
Cu începutul atacului pe MLI (TAB) mecanicul – conducător conduce maşina după tanc la
depărtarea 100-200 m.
Cîmpul de mine se trece cu întrebuiţarea dragorului, care este instalat pe tanc, iar dacă el
lipseşte – prin culoarul efectuat în ordinea indicată de către comandantul de pluton într-o cooperare
strînsă cu tancurile şi maşinile de luptă vecine.
După trecerea barajelor mecanicul – conductor în timpul strict determinat, deplasează maşina
pe limita dinainte de apărare a inamicului şi fără opriri continuă conducerea ei în adîncimea apărării
respectînd direcţia ofensivei.
Ochitorul – operator la comanda comandantului de grupă sau de sinestătător în timpul
deplasării şi atacului, nimiceşte mijloacele de foc, în primul rind cele antitanc, puşcaşii şi mitraliorii
nimicesc mijloacele de foc şi forţa vie a inamicului din armele cu glonţ prin crenele.
Puşcaşului şi mitraliorului este necesar să ştie, că în timpul ducerii focului prin crenele sectorul
tragerii trebuie să fie 45-60º.

Deplasarea spre LDA a inamicului şi trecerea la atac pe jos.

În timpul atacului pe jos la comanda comandantului de grupă “Grupa, pregătirea pentru

debarcare” mecanicul – conductor măreşte viteza de deplasare a maşinii de luptă, soldatul scoate
arma din crenele, o pune la siguranţa şi se pregăteşte pentru debarcare.
Debarcarea soldatului din maşini de luptă se efectuează din MLI – prin spate, din TAB – prin
obloane.
Odată cu ieşirea maşinii de luptă pe aliniamentul de debarcare mecanicul – conductor la
comanda comandantului de grupă “la maşini” încetinează mişcarea sau, folosind cutele terenului şi
adăposturile care sînt, efectuează oprire scurtă. Soldatul sare din maşina de luptă şi la comanda
comandantului de grupă “Grupa, în direcţia obiectului cutare, fruntaşul cutare – pentru luptă,
înainte) sau “Grupa – după mine pentru luptă” ocupă locul său în lanţul de trăgători cu intervalul

10
dintre soldaţi 6-8 m (8-12 paşi), deschide focul din mers, fugă sau cu pas accelerat în componenţa
grupei continuă deplasarea spre limita dinainte de apărare a inamicului.
Cu începutul atacului soldatul însuşeşte obiectul de atac şi ordinea de trecere a barajelor
genistice. Deplasîndu-se neîntrerupt în urma tancului, el cu focul său nimiceşte mijloacele de foc a
inamicului în primul rind cele antitanc, la timp indică tancului cele mai periculoase ţinte, care încurcă
înaintării grupei.
Atacul trebuie să fie fulgerător – în aceasta constă conţinutul succesului luptei. Soldatul, care se
deplasează încet – este o ţintă comodă pentru inamic.
La apropierea de cîmpul de mine la comanda comandantului de grupă “Grupa, după mine, în
coloană cîte unu (cite doi), prin culoarul în cîmpul de mine, fuga – marş” mitraliorul primul se
deplasează spre culoar, cu foc acoperă deplasarea grupei, iar restul soldaţilor se regrupează în
coloană şi printr-un salt fulgerător în urma tancului sau prin culoarul executat sub acoperirea focului
maşinii de luptă trec cîmpul de mine.
Trecînd cîmpul de mine, soldatul la comanda comandantului de grupă “Grupa, pentru luptă –
înainte” din nou ocupă locul său în lanţul grupei, ducînd focul asupra inamicului din mers,
fulgerător înaintează spre obiectul de atac.

Deplasarea pe cîmpul de luptă.

Soldatul pe cîmpul de luptă se poate deplasa cu pas accelerat sau fugă (în statură deplină sau
aplecat), prin salturi şi pe tarîş. Metoda de deplasare depinde de relieful terenului, densitatea focului
inamicului şi alte condiţii.
Porţiunile de teren, ascunse de observările inamicului şi care nu sunt acoperite cu focul lui, se
trec cu pas acceslerat sau fugă. În timpul deplasării cu pas accelerat, viteza atinge 130-150 paşi pe
minut, iar fuga poate să atingă 165-180 de paşi pe minut.
Deplasarea soldatului în statură se foloseşte în timpul atacului şi ofensivei îndepărtate de
inamic sau pe teren, unde este exclusă ducerea observării de către inamic (pădure, tufari).
Porţiunile de teren deschise lovite cu foc de inamic, se trec prin salturi. Salturile se efectueată
rapid, de la ascunziş la ascunziş, cu durata nu mai mult de 5-7 s, cu scopul ca inamicul să nu
deschidă foc ochit. Lungimea fiecărui salt poate fi în limitele 20-40 paşi şi se determină de
intensitatea focului inamicului şi caracterul terenului. Înainte de a afectua saltul este necesar de a
trasa drumul de deplasare şi locul de oprire într-un oarecare adăpost. Ca inamicul să nu dovedească
să ia pe “înălţător” locul de oprire şi să nu poată nimici soldatul, aterizarea trebuie de efectuat la 2-3
m de adăpostul trasat, iar mai apoi pe ascunziş a se tîrîi în acest adăpost. Aşteptînd 5-10 s, este
necesar în acelaşi mod a trece printr-un salt la următorul loc etc.
Porţiunile nu prea mari a terenului, care sînt lovite cu foc de inamic, se pot trece pe tărîş. În
dependenţă de situaţie, înălţimea învelişului vegetal şi existenţa adăposturilor neînsemnate mişcarea
pe tărîş se poate efectua pe coate şi genunchi, pe o parte şi pe burtă.
Deplasarea pe tărîş pe coate şi genunchi se foloseşte pe teren, care este lovit de focul armelor
cu glonţ, este puţin mascat, de asemenea prin tranşei şi alte căi de comunicaţie, prin care deplasarea
în statură şi aplecat nu este posibilă.
Deplasarea pe tărîş pe burtă se foloseşte pe teren, lovit cu focul armelor cu glonţ a inamicului şi
care nu are adăposturi de ajuns.
Deplasarea pe tărîş pe o parte, se foloseşte de obicei în timpul mişcări pe zăpadă sau pe teren
nisipos, în timpul deplasării pe tărîş cu mitraliere, în timpul aducerii muniţiilor şi hranei, în timpul
scoaterii răniţilor de pe cîmpul de luptă.
Pentru deplasarea pe tărîş pe o parte este necesar de culcat pe partea stîngă, aducînd îînainte
piciorul sting, îndoit la genunchi, a se stăpăni pe antibraţul mînii stîngi, cu piciorul drept a se sprijini
cu tocul în pămînt cît mai aproape de sine, îndreptînd piciorul drept, de mişcat corpul înainte
neschimbînd poziţia piciorului sting, după care de continuat deplasarea în aceeaşi ordine.
Executarea focului în ofensivă.
În timpul atacului, focul din mers automat (mitralieră) se duce prin intermediul a două
procedee: cu aproximaţie si cu patul armei strînse la o parte.
Focul cu aproximaţie se poate duce din oprire scurtă sau din mers (fără oprire). Pentru ducerea
focului cu aproximaţie din oprire scurtă, trebuie de oprit şi odată cu punerea piciorului sting pe

11
pămînt în acelaşi timp de stăpîni patul armei, a efectua ochirea şi de executat seria, a lăsa arma în jos
şi de continuat mişcarea. Pentru ducerea focului din mers (fără oprire), este necesar de ridicat arma la
umăr, a o îndrepta în ţintă şi continuînd mişcarea, de dus focul.
Ducerea focului prin al doilea procedeu se efectuează, de regulă, fără oprire. Pentru aceasta
este necesar cu mina dreaptă de strîns patul armei cu partea dreaptă a corpului, cu mina stîngă de
ţinut arma cu ulucul apărător al mînii. La ducerea focului din mitralieră, în afară de aceasta., se duce
portcureaua peste umărul sting, se îdreaptă arma în ţintă şi neîntrerupt din mişcarea de dus focul.
În timpul ducerii focului din mers reîncărcarea armei de efectuat neîntrerupînd mişcarea.

Trecerea barajelor genistice.

În timpul deplasării pe cîmpul de luptă se pot întîlni diferite obstacole, barajele genistice,
porţiuni de teren contaminat.
Trecerea tranşeelor, căilor de comunicare, gropilor nu prea mari, gropilor de bombă se
efectuează prin săritură fără sprijin cu aterizarea pe unul sau pe ambele picioare. Şanţurile adînci şi
late, gropile de bombe se trec cu ajutoril bîrnei peste ele, cu podeţul de asalt, confecţionat din
materiale din zonă.
Obstacolee verticale nu prea înalte se trec prin sărituri fără sprijin sau cu sprijin.
Obstacolele verticale înalte (perete din pietre, gard de lemn etc.) se trec prin forţare cu sprijin
pe o parte, piept, de asemenea cu ajutorul camaradului.
A trece obstacole genistice în ofensivă nu este complicat, dacă ele nu sînt sub lovitura de foc a
inamicului, este greu de trecut barajele, cînd ele sunt lovite de foc. Barajele genistice se instalează
pentru aceea, ca temporar să reţină subunităţile ce atacă. Oprirea neînsemnată în timpul trecerii
barajelor genistice poate aduce la acea, ca inamicul cu focul său să producă pierderi colosale
subunităţilor atacatoare. Toate acestea trebuie de luat în consideraţie şi de trecut barajele genistice
repede şi cu iscusinţă.
Porţiunile de teren, amenajate cu capre de sîrmă şi ruine, se trec după tragerea barajelor cu
ajutiorul ghearelor de pisică.
Barajele din sîrmă dinaintea limitei şi în adîncimea apărării inamicului se trec de regulă prin
culoarele executate de pioneri sau de tancuri.
Este necesar de ţinut minte, că toate barajele genistice, de regulă se acoperă de inamic cu
mijloacele de foc şi mine de semnalizare.

Asaltul limitei dinainte a inamicului.

După trecerea barajelor genitice, soldatul, ducînd focul din mers, trebuie să se deplaseze
avantajos spre limita dinainte de apărare a inamicului,la apropierea de tranşee la 25-30 m la comanda
comandantului de grupă “Cu grenade – foc”, sau de sinestătător, aruncă grenade în tranşee şi cu
strigăte de “Ura” atacă inamicul. Inamicul, care se află în tranşee, soldatul îl nimiceşte prin foc
direct, cu grenade sau cu lovitura patului armei. Prin tranşee trebuie de trecut fără a coboră în ea, pe
urmă neîntrerupînd ritmul de mişcare, de continuat deplasarea în adîncimea punctului de sprijin. Şi
doar la necessitate apărută, dacă inamicul se află în căile de comunicare şi de-al nimici de pe
preparet nu a fost posibil, la ordinal comandantului de grupă, soldaţii sar în tranşee şi nimicesc
inamicul.
Inamicul, care se află în tranşee poate s-o astupe cu arici, capri de sîrmă, sîrmă ghimpată. După
fiecare cotitură a tranşeei pot să se afle soldaţii inamicului.
La eliberarea porţiunilor de tranşee şi căilor de comunicare este necesar de acţionat în doi. La
început ambii soldaţi se află după cotitura tranşeei, unul din ei aruncă grenada, iar altul iese repede
de după colţ în urma exploziei şi cu foc direct termină nimicirea inamicului.
Pentru acţiuni mai eficace la nimicirea inamicului este necesar, ca un soldat să se afle deasupra
tranşeei şi cu foc să susţină acţiunile perechilor de soldaţi, care înaintează prin tranşee, eliberînd
cealaltă parte a ei.
Soldatul trebuie să fie gata de a duce lupta corp la corp, să poată folosi împuşcătura cu
baioneta, loviturile cu patul armei, lopăţica mică de infanterie, de asemenea cu mina şi piciorul.

12
 Trecînd barajele, MLD (TAB), folosind cutele terenului, prin salturi de la un aliniament la altul
înaintează după grupa la depărtarea, care asigură susţinerea ei de nădejde cu foc, iar uneori nemijlocit
în lanţul grupei, totodată macanicul – conductor face ochitorului – operator condiţii favorabile pentru
nimicirea mijloacelor de foc a inamicului.
Focul se duce pe deasupra lanţului grupei şi în intervalele dintre grupe. În timpul înaintării pe
flanc descihs, focul se poate duce şi din flancul grupei. Alegerea armei MLD (TAB) şi procedeul de
ducere a focului depinde de situaţia concretă, de mijloacele de foc descoperite ale inamicului şi
condiţiile terenului.
Alegerea direcţiei de deplasare MLD (TAB) execută ochitorul – operator şi mecanicul –
conductor în corespundere cu misiunea pusă de către comandantul de grupă. Direcţia de deplasare
trebuie să asigure trecerea MLD (TAB) şi executarea în ascuns a acţiunilor, care se atinge prin
determinarea din timp al locului pentru poziţia de foc nouă şi itinerarului de deplasare la ea, luînd în
consideraţie relieful terenului şi înaintarea fulgerătoare. Pentru a evita rămînerea în urmă de lanţul
grupei şi a nu scădea capacităţile de luptă MLD (TAB) în susţinerea cu foc a grupei, este raţional de
dus focul de pe o poziţie (oprire) în decurs de nu mai mult de 1-3 minute. Fiecare mişcare a MLI
(TAB) se efectueată luînd în vedere mişcarea altor MLD (TAB) a plutonului.

Acţiunile de luptă în adîncimea apărării inamicului.

La înaintarea în adîncimea apărării inamicului, soldatul neabătîndu-se de la direcţia ofensivei şi

folosind cutele terenului, repede iese în componenţa grupei în flanc sau în spatele inamicului şi cu un
atac hotărător îl nimiceşte.
Înaintarea cu success a tancului sau măcar a unui soldat a grupei sale sau vecine, imediat se
susţine de alţi soldaţi şi cu grupa în întregime.
Pe măsura slăbirii rezistenţei inamicului, soldatul, care înaintează pe jos la comanda
comandantului de grupă, efectuează îmbarcarea în maşini de luptă. Mecanicul – conductor a MLD
(TAB) măreşte viteza de deplasare a maşinii de luptă, ajunge lanţul de trăgători, iar apoi încetează
mişcarea maşinii sau o opreşte.
Soldatul la comanda comandantului “La maşină” fuga se mişcă la maşina sa, pune arma la
siguranţă, apoi la comanda “Îmbarcarea” în ordinea indicată efectuează îmbarcarea şi se pregăteşte
pentru ducerea focului din mers. Ochitorul – operator MLI în timpul îmbarcării efectivului, personal
duce observarea după inamic şi nimiceşte ţintele descoperite. Soldatul, prelungind ofensiva pe MLI
(TAB), cu apropierea de punctual de sprijin din nou efectuează debarcarea şi atacă în cadrul grupei în
flanc şi în spate nimiceşte inamicul.
Barajele genistice şi obstacolele în adîncimea apărării se trec sau se ocolesc.
În timpul respingerii contraatacului inamic ce predomină în forţe, soldaţii la comanda
comandantului de grupă ocupă poziţia pe aliniamentul indicat şi cu focul de pe loc nimiceşte
inamicul, care contraatacă după ce continuă ofensiva.
Cum numai va fi descoperită retragerea inamicului, subunităţile imediat încep urmărirea
inamicului.
Pentru a nu permite inamicului să se retragă şi să ocupe apărarea pe un nou aliniament,
urmărirea inamicului se duce neîntrerupt şi ziua şi noaptea. Soldatul, urmărind inamicul,cu pricepere
folosind cutele terenului şi alte capacităţi de mascare a lui, iese pe căile de retragere ale inamicului,
paralizează acţiunile lui şi cu un atac hotărît în componenţa grupei îi duce pierderi.

Trecerea raioanelor contaminate.

Sectoarele (raioanele) contaminate a terenului în dependenţă de situaţie pot fi ocolite sau

trecute cu întrebuinţarea mijloacelor de protecţie individuală sau colectivă.
Zonele infectate radioactiv se trec cu viteză maximală, care asigură cea mai mică iradiere a
efectivului personal şi la distanţe, care exclude colbăirea reciprocă a maşinilor.

13
 În timpul acţiunilor în zonele infectate radioactiv pe timp uscat, efectivul personal, care se află
pe teren sau pe automobile deschise, îmbracă respiratoarele, pelerinele de protecţie, ciorapi de
protecţie şi mănuşile de protecţie. În zonele infectate chimic şi bacteriorologic (biologic) – măştile
antigaz, pelerinele de protecţie, ciorapi şi mănuşi de protecţie. Efectivul, care se află în TAB închise
– numai în măştile antigaz, în MLD şi tancuri conectează sistemul de protecţie contra ANM.
Pe timp umed, în timpul acţiunilor în zonele infectate radioactiv pe jos se îmbarcă numai
mmijloacele de protecţie a pielei.
Aflîndu-se pe teren infectat, este necesar de respectat regulile de securitate. Nu trebuie de
culcat sau de aşezat pe pămînt, dacă aceasta nu este necesar pentru îndeplinirea misiunii de luptă, de
luat obiecte străine sau de atins de ele, a bea, a fuma, a scoate mijloacele de protecţie individuală fără
permisiunea comandantului.
Pregătirea şi prepararea hranei pe teren infectat cu substanţe toxice şi cu mijloace bacteriale,
nu se permite. Aceasta se admite numai în maşini şi adăposturi, care au un utilaj special.

Ducerea ofensivei. Acţiunile subunităţilor de infanterie motorizată în timpul deplasării spre

limita dinainte a apărării inamicului, în timpul atacului limitei dinainte a apărării inamicului şi
cuceririi obiectivului de atac. Acţiunile subunităţilor de infanterie motorizată în adîncimea
apărării inamicului şi în timpul urmăririi lui.

Ofensiva (atacul) începe cu pregătirea de foc, care constă în totalitatea acţiunilor de lovire
prin foc, executată în mod unitar, prin surprindere, într-o perioadă de timp determinată, în scopul
producerii unor pierderi însemnate grupării de forţe şi mijloacelor, elementelor de conducere şi
sistemului de lovire prin foc al inamicului, în deosebi în sectorul de rupere sau pătrundere în
dispozitivul acestuia.

Durata pregătirii de foc a atacului trebuie să fie cât mai scurtă şi depinde de:
1) procedeul de trecere la ofensivă;
2) caracterul apărării inamicului; misiunile de lovire prin foc şi gradul de lovire ce trebuie
realizat;
3) numărul pieselor de artilerie participante.
În cazul ofensivei din contact nemijlocit cu inamicul, pregătirea de foc a atacului este
determinată de timpul necesar executării acţiunilor de lovire.
În ultima parte a pregătirii de foc, militarii grupei execută foc pentru nimicirea
obiectivelor descoperite.

La ofensiva din contact, grupa de infanterie atacă în dispozitiv de luptă pe jos.

Cu 3-5 minute înainte de plecarea la atac cu armamentul destinat, se execută trageri asupra
obiectivului şi porţiunilor de tranşee de pe limita dinainte a apărării inamicului.
TAB (MLD/MLI) sprijină echipele din poziţia de plecare la ofensivă executând misiunile de
foc prin intervale, flancuri şi pe deasupra acestora până la distanţa bătăii eficace, iar deplasarea în
câmpul tactic se execută în salturi folosind posibilităţile de mascare ale terenului.
Trecerea prin culoarele din barajele de mine (propriu şi al inamicului) se execută de regulă sub
protecţia şi cu sprijinul focului artileriei (aruncătoarelor), mitralierelor uşoare şi a celor de pe TAB
(MLD/MLI) după care echipele reiau dispozitivul de luptă.

Apropierea de limita dinainte a apărării se execută prin salturi, cu sprijin reciproc de foc,
conform precizărilor de la atacul frontal. La ajungerea pe limita dinainte a apărării, inamicul se
nimiceşte cu focul grenadelor de mână, armamentului individual şi prin luptă corp la corp, apoi se
continuă atacul fără oprire şi se pătrunde în adâncimea dispozitivului acestuia.
În adâncimea apărării distanţa la care grupa trebuie să se deplaseze poate fi de până la 400 m,
iar când se acţionează îmbarcată pe TAB sau MLI/MLD de 200-300 m.

14
 Pe timpul luptei, comandantul de grupă ia măsuri pentru deplasarea succesivă a echipelor de pe
o poziţie pe alta astfel încât să asigure sprijinul oportun al acţiunilor ofensive cu respectarea
principiului, 2/3 din mijloace să execute foc şi 1/3 manevra.

După cucerirea tranşeei de pe limita dinainte, lupta în adâncimea apărării inamicului se

caracterizează printr-o înaintare ne-uniformă a subunităţilor şi se desfăşoară în situaţii complexe şi
des schimbătoare.
Poziţiile izolate ale inamicului care opun rezistenţă puternică se nimicesc prin foc şi manevre
executate de echipe.
Barajele, obstacolele şi porţiunile de teren contaminat se ocolesc; dacă nu este posibil, se trec
prin porţiunile cele mai accesibile.

Inamicul care contraatacă se nimiceşte prin foc executat de pe un aliniament favorabil, de

către o parte din forţe şi printr-un atac în flancurile acestora cu celelalte forţe sau din mişcare, în
funcţie de mărimea forţelor acestuia.
În situaţii nefavorabile contraatacul forţelor superioare ale inamicului se respinge prin trecerea
temporară la apărare.

Când acţionează în cadrul plutonului din adâncimea dispozitivului companiei, grupa se

deplasează prin salturi, de pe un aliniament pe altul, executând misiunile ordonate.

15