UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI

CATEDRA MILITARĂ

TACTICA GENERALĂ

TEMA 12. Grupa (echipa) de infanterie în apărare.

Sistemul de foc
 Sistemul de foc constă în acţiunile tuturor categoriilor şi sistemelor de armamente şi mijloace
de foc executate în scopul producerii de pierderi, diminuării puterii de luptă şi anihilării acţiunilor
inamicului în spaţiul terestru, aerian (fluvial).
Sistemul de foc în apărare constă în: amplasarea judicioasă a armamentului; stabilirea
corectă şi completă a misiunilor pentru fiecare categorie de armament.
Se realizează prin: concentrări de foc; barajul de foc executat cu toate categoriile de armament
în faţa limitei dinainte a apărării; focul executat la flancuri şi în adâncimea apărării combinat cu
baraje şi obstacole.
Organizând sistemul de foc, ca element de care depinde stabilitatea apărării, comandantul de
grupă trebuie să stabilească pentru fiecare mijloc de foc locaşuri (poziţii) de tragere, iar pentru
armamentul principal poziţii de tragere de bază şi vremelnice din care să se poată participa în
sectoarele de foc concentrat, în barajul general.
Poziţiile aruncătoarelor de grenade AG-7 se aleg în funcţie de direcţia cea mai posibilă de atac
cu blindate a inamicului.
Armamentul trebuie să fie astfel amplasat încât să poată asigura o manevră rapidă a focului.

Baza sistemului de foc o constituie armamentul principal din înzestrarea grupei TAB sau
MLI/MLD, mitraliera, AG-7.

Eficacitatea focului în apărare se obţine prin precizie, masare şi executarea lui prin surprindere,
precum şi prin conducere cu iscusinţă a lui. Toate mijloacele de foc în apărare trebuie să fie gata
pentru executare focului şi a manevrei pe timp de noapte şi în alte condiţii de vizibilitate redusă.
Nimicirea ţintelor inamicului se poate efectua cu focul unor mijloace izolate sau cu focul
concentrat al plutonului (grupei).
Focul concentrat (FC) – este focul automatelor, mitralierilor, aruncătoarelor de grenade şi
armamentului MLI (TAB) , care se execută asupra unui obiectiv sau asupra unei părţi a
dispozitivului de luptă al inamicului.
FC al MLI poate fi stabilit (fixat) la depărtarea (adîncimea) de 2 km de la limita dinainte a
apărării (focul se execută cu proiectile explozive).
Sectorul de foc concentrat (FC) pentru MLI se stabileşte în lăţime pînă la 75 m ( cîte 25 m la tun),
în adîncime – pînă la 50 m.
FC din armele de infanterie (cu glonţ) asupra obiectivelor stabilite se execută:
- din automate şi mitraliere de mână până la 600 m;
- din PK, PKT – pînă la 1000 m;
- din mitraliere calibrul 14,5 (KPVT) – pînă la 2000 m.
FC se pregăteşte din timp pe căile probabile de deplasare ale inamicului. Densitatea focului în
acest sector trebuie să fie nu mai mare decît densitatea medie în fîşia de foc al plutonului şi poate
constitui 10-12 gloanţe pe 1 m liniar de front pe minut. Reeşind din aceste cerinţe sectorul de FC
al plutonului se stabileşte de 150-200 m frontal (grupa – 50 m). Plutonului de infanterie motorizată i
se stabileşte 1-2 sectoare de FC.
Pentru nimicirea organizată a inamicului se stabilesc aliniamente de deschidere a focului a
RATD, din tancuri, din tunurile MLI, mitraliere TAB , din armele cu glonţ de infanterie. Distanţa
focului eficace a armelor cu glonţ constituie 400-600 m, din MLI – 1300 m, din tacuri – 1800-2500
m.
În scopul măririi eficacităţii nimicirii inamicului se pregăteşte focul frontal, de flanc,
încrucişat şi pumnal.
Pentru executarea focului în apărare maşinilor de luptă (TAB), mitralierilor şi altor
mijloace de foc li se stabilesc sectoare de tragere de bază şi suplimentare la adîncimea focului
maxim eficace. Focul aruncătorului de grenade se pregăteşte în fîşia de foc a grupei. Grupei şi
plutonului li se stabilesc fîşia de foc. În afară de aceasta, lor li se indică sectoarele de tragere
suplimentare.

Pentru organizarea sistemului de foc comandantul grupei indică în detaliu:

2
 1) fâşia de tragere; sectoarele de foc concentrat;
2) barajul general;
3) sectoarele de tragere de bază şi complementare pentru mitralieră, puşca mitralieră şi
armamentul de pe maşinile de luptă;
4) direcţiile de tragere în barajul general pentru servanţi (puşcaşi).

Poziţiile de tragere de bază se stabilesc astfel: pentru mijloacele care participă cu foc în
barajul general către limita dinainte a punctului de sprijin; pentru mijloacele care participă cu foc la
nimicirea inamicului pătruns în interior, la flancuri sau intervale în adâncimea punctului de sprijin.
Focul din poziţiile de tragere de bază se execută pentru îndeplinirea misiunii principale, de
regulă, pentru participarea în barajele generale.
Poziţiile de tragere de rezervă se stabilesc la o depărtare, faţă de poziţiile de tragere de bază,
de aproximativ 100 m, în direcţie şi 50-100 m în adâncime, iar pentru TAB sau MLI/MLD, la 150-
200 m în adâncime şi 50-150 m în direcţie.
Poziţiile de tragere de rezervă se ocupă când poziţia de bază a fost descoperită şi bătută cu foc
intens de către inamic sau pe timpul pătrunderii acestuia la flancuri, prin intervale în spatele poziţiei
de apărarea grupei; când nu se organizează poziţii de tragere vremelnice din acestea se pot executa şi
unele concentrări de foc la distanţe mari.
Poziţiile de tragere vremelnice se stabilesc cât mai aproape de limita dinainte a apărării sau
în faţa acesteia, până la 200 m depărtare de poziţiile de tragere de bază.
De pe poziţiile de tragere vremelnice, focul se execută pentru inducerea în eroare a
inamicului asupra dispunerii mijloacelor principale de foc proprii, pentru participarea în
concentrările de foc şi pentru sprijinul siguranţei de luptă (poziţiei înaintate).

Fâşia de tragere este porţiunea de teren, delimitată lateral spre stânga şi spre dreapta – stânga
asigură, dreapta participă – în care grupa trebuie să execute misiunile de foc stabilite pentru
nimicirea sau respingerea inamicului care atacă.
Dezvoltarea frontală a fâşiei de tragere măsurată pe limita dinainte a barajului general poate fi
de până la 200 m.
Adâncimea fâşiei de tragere este determinată de bătaia maximă eficace în concentrări de foc.
Pentru grupa înzestrată cu TAB, aceasta este de 1700 m (bătaia maximă eficace a mitralierelor).
Când grupa acţionează fără TAB sau MLI/MLD adâncimea fâşiei de tragere este de 1200 m
(bătaia eficace a mitralierei uşoare).
Sectorul de foc concentrat este suprafaţa sau aliniamentul de tragere pe care se pregăteşte
concentrarea focului întregului armament principal (cel puţin 2/3) al subunităţii asupra personalului
inamicului (care va ocupa sau se va desfăşura pe un anumit aliniament).
Sectorul de tragere de bază este porţiunea de teren delimitată lateral spre stânga şi spre
dreapta (stânga – asigură; dreapta – participă) în care militarii execută focul cu armamentul din
înzestrare la distanţa maximă eficace a acestuia (mitraliera, puşca mitralieră, mitralierele de pe TAB,
AG-7).
Dezvoltarea frontală a sectoarelor de tragere de bază, măsurată pe limita dinainte a barajelor
generale, este de până la 300 m pentru mitraliera uşoară şi mitralierele de pe TAB şi până la 200 m
pentru celelalte arme ale grupei.
Adâncimea sectorului de tragere de bază este determinată de bătaia maximă eficace în
concentrări de foc, pentru armamentul de infanterie şi bătaia maximă după înălţător, pentru AG-7.
Sectorul de tragere complementar este porţiunea de teren din stânga sau dreapta sectorului de
tragere de bază în care militarii execută focul în folosul subunităţilor (militarilor) vecine cu care
cooperează pentru acoperirea cu foc a intervalelor dintre acestea.
Dezvoltarea frontală a sectorului de tragere complementar poate fi de 1/3 până la 2/3 din
dezvoltarea frontală a sectorului de tragere de bază.
Barajul general constă în concentrarea focului întregului armament al grupei pentru nimicirea
sau respingerea inamicului care atacă şi execută foc în limitele fâşiei de tragere a acesteia, iar în
adâncime până la distanţa maximă de 400 m faţă de limita dinainte a apărării.
Pentru a asigura nimicirea inamicului în barajul general, trebuie să se realizeze o pânză de foc
continuu cu densitatea de 7,5 lovituri pe minut – aproximativ 2,5 gloanţe pe metru liniar pe minut.

3
 Aceasta se obţine prin suprapunerea focului mai multor categorii de armament pe aceeaşi
porţiune de teren, pe toată durata acţiunii inamicului; scop pentru care comandantul de grupă
stabileşte pentru fiecare sectoare şi direcţii de tragere.
Barajul general este unic (ziua sau noaptea) fiecare militar având misiunea de a trage constant
într-un anumit sector sau pe o direcţie.
În acest scop tot armamentul trebuie pregătit să execute focul atât pe timp de zi cât şi pe timp
de noapte sau în alte condiţii de vizibilitate redusă.
Sistemul de foc se consideră realizat după ce s-au luat toate măsurile pentru pregătirea muniţiei,
amenajarea poziţiilor de tragere, mijloacele de foc au ocupat poziţiile şi dispozitivul de luptă şi s-au
pregătit elementele pentru fiecare direcţie (sector) de tragere de bază (complementar).

Pentru nimicirea grupurilor izolate ale inamicului care încearcă să cerceteze, să execute
culoare prin baraje sau să pătrundă în adâncimea apărării, în cadrul grupei se destină mijloace de foc
de serviciu care trebuie să fie gata în permanenţă pentru deschiderea focului din poziţiile de tragere
vremelnice sau de rezervă.

Fîşia de foc se indică în teren prin patru repere (puncte), începînd de la flancul drept al
punctului de sprijin, iar sectorul de tragere cu două. Lăţimea fîşiei de foc se stabileşte mai mare
decît frontul de apărare al plutonului în scopul de a asigura acoperirea cu foc a intervalelor dintre
subunităţi. Fîşiile de foc ale subunităţilor vecine trebuie stabilite astfel, ca tot terenul în faţa limitei
dinainte să fie acoperit cu foc.
Cu scopul introducerii inamicului în eroare privind sistemul de foc şi dispunerea forţelor şi
mijloacelor se întrebuinţează machete false de tehnică şi armament.

Sistemul de foc se consideră gata (pregătit) atunci cînd:

- mijloacele de foc se află pe poziţiile de tragere;
- sunt pregătite datele pentru tragere;
- există cantitatea necesară de muniţii;
- efectivul cunoaşte misiunile de foc şi poate să le îndeplinească.

Conducerea focului

Conducerea focului constă în dirijarea organizată a tragerilor cu armamentul din înzestrare

asupra obiectivelor de pe direcţia de acţiune a grupei în scopul nimicirii inamicului şi cuprinde:
1) observarea câmpului de luptă – cercetarea inamicului şi terenului, descoperirea şi
indicarea corectă a obiectivelor, determinarea distanţelor până la acestea;
2) organizarea focului – alegerea obiectivului, stabilirea echipei cu care se va putea obţine
eficacitatea maximă în timpul cel mai scurt, stabilirea procedeului de executare a focului, felul
muniţiei şi a semnalelor de conducere a focului;
3) darea misiunii de foc – de către comandantul echipei, stabilirea trăgătorului care va
îndeplini misiunea, indicarea obiectivului (obiectivelor), stabilirea înălţătorului, precizarea
punctului de ochire, felului focului, consumului de muniţie şi darea comenzii de deschidere a
focului;
4) observarea efectului focului şi corectarea tragerii;
5) manevra focului (concentrarea, repartizarea şi transportul focului);
6) controlul şi evidenţa consumului de muniţie.
Pe timpul pregătirii de foc a ofensivei inamicului, forţele proprii se protejează.
În cazul întrebuinţării de către inamic a armelor de distrugere în masă, se execută determinarea
efectelor acestora, restabilirea comenzii, refacerea puterii de luptă a forţelor şi aplicarea măsurilor de
protecţie stabilite în zonele afectate.

Amenajarea genistică

4
 Amenajarea genistică începe imediat ce grupa trece la apărare (realizează dispozitivul) şi
trebuie să asigure:
1) stabilitatea şi fermitatea dispozitivului;
2) protecţia personalului, tehnicii şi a unor obiective împotriva efectelor loviturilor
inamicului;
3) întrebuinţarea eficace a armamentului şi mijloacelor proprii;
4) executarea manevrei de forţe şi mijloace;
5) inducerea în eroare a inamicului asupra dispozitivului şi acţiunilor forţelor proprii.

Limita dinainte a apărării este stabilită de către comandantul batalionului, se precizează de

către fiecare comandant de subunitate în teren şi trebuie să permită în orice condiţii de teren
(accidentat, muntos-împădurit) folosirea eficace a focului tuturor categoriilor de armament, frontal,
de flanc, încrucişat, pumnal, pe deasupra şi prin intervale. Traseul tranşeelor şi dispunerea punctelor
de sprijin trebuie să asigure realizarea pungilor de foc.

În faţa limitei dinainte a apărării, la flancuri şi în adâncime se execută obstacole şi baraje

genistice:
1) obstacole pentru TAB sau MLI/MLD;
2) câmpuri de mine antiblindate;
3) reţele de sârmă ghimpată;
4) spirale de sârmă;
5) arici, capre şi sârmă ghimpată în tranşee;
6) şanţuri de comunicaţie.

Amenajarea genistică a poziţiei de tragere se realizează în succesiunea precizată la anexa

Asigurarea acţiunilor şi protecţia forţelor, paragraful “Protecţia genistică”.
Poziţia de tragere pentru TAB sau MLI/MLD se alege în locuri ferite de observare terestră şi
aeriană a inamicului (râpe, viroage, în zone cu denivelări, ţinându-se seama de posibilităţile
executării focului.
Poziţiile de tragere se ocupă la ordinul comandantului de pluton, în timpul cel mai scurt,
de regulă, după ce lucrările genistice au fost terminate.
Lucrările genistice se maschează concomitent cu executarea lor.

Pentru nimicirea inamicului pătruns în interiorul punctului de sprijin sau la flancuri, se

realizează lucrări genistice de rezervă care se execută în raport cu timpul avut la dispoziţie până la
începere luptei.
Lucrările false se amenajează în intervalele dintre grupe şi plutoane, înapoia şi în
flancurile punctului de sprijin de pluton.

Ducerea luptei de apărare. Acţiunile subunităţilor de infanterie înainte de trecerea inamicului

la ofensivă. Acţiunile subunităţilor de infanterie odată cu începerea pregătirii de foc a ofensivei
inamicului şi cu trecerea lui în ofensivă.

Pentru observarea permanentă a acţiunilor inamicului şi terenului, comandantul numeşte

observator(-i), iar pentru nimicirea elementelor izolate, a grupurilor mici ale inamicului – armament
de serviciu, care se dispune în poziţie de tragere vremelnică sau de rezervă şi deschide focul la ordin
sau uneori din proprie iniţiativă.

5
 Desfăşurarea luptei de apărare. Când inamicul începe pregătirea de foc comandantul de
grupă dă comanda (semnalul) “ÎN ADĂPOST”, iar militarii din grupă, mai puţin cel de la
armamentul de serviciu, intră în şanţul adăpost acoperit (adăpostirea sub parapet) sau se adăpostesc
pe fundul şanţului de tragere, fiind gata să ocupe locaşurile pe poziţia de apărare a grupei şi să
respingă atacul inamicului; echipajul permanent al TAB sau MLI/MLD îşi ocupă locul, pe poziţia de
rezervă.
La început focul asupra inamicului se execută la comanda comandantului grupei. Focul asupra
inamicului la apropierea lui în zona focului eficace al armamentului grupei de sinestătător la
îndepărtarea 400 – 600 m din maşinile de luptă (MLI) – 1000-1300 m din tancuri – 1800–2500 m.
Tancurile şi alte maşini blindate ale inamicului la început se nimicesc cu instalaţiile RATD şi cu foc
din timpul MLI, apoi din aruncătorul de grenade, iar la apropierea lor de şanţul de tragere ale grupei
cu grenade antitanc. Infanteria se separă de tancuri cu focul mitralierelor şi pistoalelor – mitralieră şi
se nimiceşte.
După ce inamicul a plecat la atac, pe măsură ce se apropie de poziţia de apărare, armamentul de
serviciu, precum şi TAB sau MLI/MLD şi mitraliera uşoară, din amplasamentele de tragere
vremelnice, la comanda comandantului de pluton (grupă), participă cu foc în sectorul de concentrare
a focului, stabilit prin ordinul de acţiune, în zona de angajare şi barajul general. participă în sectorul
de foc concentrat stabilit prin ordinul de acţiune.
Modul de acţiune al militarilor plutonului pentru nimicirea inamicului în faţa limitei
dinainte a apărării şi a celui pătruns în adâncime este cel descris în “Manualul grupei de
infanterie”.
Când inamicul se apropie de limita dinainte a barajului general la comanda (semnalul)
comandantului de pluton, repetată de comandantul de grupă, militarii trec pe poziţia de apărare, iar
TAB sau MLI/MLD pe poziţia de tragere de bază.
La semnalul unic “barajul general” grupa execută simultan focul pe direcţiile stabilite.
Mijloace blindate ale inamicului care ajung la distanţa bătăii eficace a aruncătoarelor de
grenade se nimicesc cu focul acestora; asupra celor care ajung la distanţe de sub 20 m se acţionează
cu grenade antiblindate, mănunchiuri de grenade şi alte mijloace de distrugere (imobilizare).
Infanteria debarcată din autovehicule se nimiceşte cu focul executat în barajele generale de
către toate categoriile de armament.
Când infanteria inamicului ajunge la distanţa de 30-25 m de poziţia de apărare militarii aruncă
grenadele de mână defensive. Inamicul pătruns în poziţia de apărare se nimiceşte cu grenade de mână
defensive, foc executat la mică distanţă şi prin luptă corp la corp. Ochitorul-operator a TAB sau
MLI/MLD execută foc asupra mijloacelor blindate ale inamicului pătruns în poziţia de apărare sau la
flancuri.
Pentru a interzice pătrunderea inamicului prin şanţul de tragere şi şanţul de comunicaţie,
acestea se blochează cu capre, arici de sârmă ghimpată şi alte baraje pregătite din timp. Subunităţile
vecine atacate de inamic vor fi sprijinite de către grupă prin foc şi manevre, urmărind ca împreună cu
acestea să asigure flancurile şi spatele dispozitivului de luptă.