Daniel Nicolae Zota,

Anul II, Seminar,

Istoria Contemporană a României

O ISTORIE A ÎNVĂȚĂMÂNTULUI ALBAIULIAN DIN SECOLUL XX

-Liceul „Mihai Viteazul” din Alba Iulia-

Învățământul albaiulian la 1900.

La începutul secolului XX, în Alba Iulia trăiau peste 11.500 de locuitori, dintre care 6659 români, 1861
maghiari, 650 germani, 1656 evrei și alte grupuri mai mici de armeni și țigani. Până la Marea Unire și
după, în Alba Iulia existau circa 10 școli și grădinițe de tip confesional, dintre care 4 românești. Vom face
o mică descriere a școlilor existente în Alba Iulia până la 1918.

În cartierul Maieri funcționa Școala

Primară de stat Avram Iancu, care avea 9
clase, 11 învățători și 323 elevi, dintre care
312 români, 10 maghiari, 3 sași, 28 evrei, și
aveau o bibliotecă care cuprindea 828
volume. Lângă Biserica ortodoxă Maieri II
exista și o grădiniță unde învățau 68 de
copii români.

Lângă parcul central, vis-a-vis de biserica

evanghelică lutherană funcționa o școală
confesională, înființată în 1905-1906, care
avea 4 clase și unde învățau 26 de elevi în
limba germană, iar biblioteca cuprindea
219 volume, dintre care 27 românești.

Tot lângă parc se afla Reduta orășenească, care a servit ca restaurant și sală de teatru, iar în aripile laterale
își desfășura activitatea Grădinița de copii nr.1., care exista din 1883, și care adăpostea 68 de copii
români, un ungur și 9 evrei.

Lângă cele două sinagogi a existat o școală evreiască întemeiată încă din 1865, care avea 94 elevi, iar
limba de predare era româna, iar vis-a-vs de sinagoga veche se afla biserica și școala de fete Sf.
Vincențiu, unde învățau 188 eleve, dintre care 57 românce, iar limba de predare era maghiara. Mai
existau o școală de comerț unde studiau 127 elevi români, Liceul catolic Majlath, unde studiau maghiari,
sași și români, precum și un Institut romano-catolic unde învățau tineri maghiari doritori de preoție. 1

1
Cucuiu, Virgil, Alba Iulia, din trecutul și prezentul orașului, Tipografia Sabin Solomon, Alba Iulia, 1929, p. 76-83
Liceul Mihai Viteazul

După realizarea Marii Uniri la 1 decembrie 1918, în ziua următoare la Alba Iulia a avut loc Conferința
Profesorilor Români din Transilvania, unde s-a discutat problema înființării unui liceu românesc în oraș,
în care predarea să se facă în limba română, iar principala decizie a fost ca în toate școlile și gimnaziile
învățarea să se facă în limba română, iar limba maghiară să fie predată doar la clasele superioare.

La 3 ianuarie 1919, Consiliul Dirigent al

Transilvaniei a luat hotărârea de a prelua
toate școlile secundare care au aparținut
până atunci Ministerului Instrucțiunii din
Budapesta. La 3 februarie 1919, în localul
fostei Școli civile maghiare de stat de pe
strada Călărașilor a fost înființat Liceul
Mihai Viteazul. Deschiderea a avut loc cu
o slujbă oficiată la Biserica greacă „Buna
Vestire”, în prezența autorităților și a unui
număr mare de localnici, iar cursurile au
început în ziua următoare.2

Cel care ar fi venit cu ideea transformării

școlii maghiare în liceu ar fi fost Horia Teculescu, care a fost profesor de română. Funcția de director, în
primii ani a deținut-o Traian Popa, alături de Emanoil Comănescu- profesor de matematică, Emil Pop-
profesor de istorie naturală și geografie, preotul Ioan Dăncilă- profesor de istorie și geografie și Nicolae
Vasiu- profesor de latină și germană. Despre activitatea lor sunt foarte puține informații.

Liceul Mihai Viteazul a funcționat în mai multe clădiri, ulterior, deoarece clădirea școlii de stat maghiare
nu era destul de încăpătoare, așa că s-a dat decretul din 1 iunie 1919, semnat de Vasile Goldiș, prin care o
parte s-a mutat în clădirea școlii de stat Avram Iancu și clădirea muzeului de pe strada Iașilor și alta pe
strada Primăverii, clădire necunoscută, precum și o clădire de pe strada Avram Iancu, vis-a-vis de biserica
greacă.3

În perioada februarie-iunie 1919 s-a înregistrat un număr de 127 de elevi ordinari, 45 particulari și 37 fete.
La 6 iunie 1919, s-a dat decretul 6679 prin care Enea Zeflean a devenit noul director al liceului. Începând
cu anul 1920/1921 au fost înmatriculați 297 de elevi, 216 ordinari și 81 particulari. În această perioadă au
fost introduse materii noi: greacă, zoologie, fizică, chimie, franceză, botanică, muzică, gimnastică și
desen artistic.4

Dacă s-a schimbat directorul liceului, s-au schimbat și profesorii, astfel Virgil Cucuiu-profesor de istorie-
geografie, Leonte Opriș- profesor de latină-istorie, Cornel Andrea preda religia greco-catolică, Gheorghe
Babeș preda gimnastică- caligrafie, pictorul Traian Achim-desen și pictură, Ludovic Sarvaș-profesor de
matematică-fizică, preotul Romul Popa- religie greco-orientală(ortodoxă), Alexandru Șipoș-religie
romano-catolică, Mihail Székely- religie iudaică și Mihail Sekal-muzică.

2
http://www.imagini-istorie2.apulum.ro/ro/story/78.0
3
http://www.dacoromania-alba.ro/nr11/conditiile.htm
4
http://www.dacoromania-alba.ro/nr43/horea_closca_crisan.htm
Cunoaștem și numele unor profesori suplinitori: Constantin Nicolau- fizică și chimie, Ioan Codrea- latină
și greacă, Horia Teculescu- română și germană, Lucian Munteanu- suplinitor de științele naturii și chimie,
Vasile Abușean- română-franceză și Vasile Dumitrean, medicul liceului.

La limba franceză se punea problema unui profesor titular, deoarece românii nu

excelau în predarea limbii franceze, așa că din 1921 a venit un profesor de origine
franceză la Alba Iulia, Pierre Chanier. Profesorul Chanier a avut o activitate
extradordinară, astfel că a impus predarea limbii franceze încă din clasa a III-a și
până în a VII-a, precum și-n clasele liceale. La scurt timp după începerea
activității sale didactice, la 23 martie 1922 a avut parte de o inspecție a
directorului Misiunii Franceze din România, Charles Le Teo și a ministrului
Culturii, Alexandru Popa-Lisseanu, care l-au decorat pentru activitatea de
integrare a românilor în limba franceză. Acest fapt a crescut interesul pentru limba
franceză, fiind introdusă în materiile principale de la examenul maturității. 5

Un alt profesor care s-a remarcat a fost Virgil Cucuiu, care a

întemeiat un anuar al liceului și a înființat un mic muzeu în incinta acestuia. La 1928,
liceul avea peste 334 elevi și 20 de profesori, iar în luna iunie a anului 1927 toți
absolvenții au reușit să-și ia cu bine examenele de bacalaureat. El a înființat numeroase
societăți de elevi, una de lectură, cercetași, desen sau știință. Virgil Cucuiu a reușit să
strângă o bibliotecă impresionantă cu peste 2699 volume românești și străine. El a pus
bazele și unui muzeu de istorie în incinta liceului, care avea peste 6000 de obiecte
preistorice, romane, românești, ori piese numismatice și militare. 6 Tot Cucuiu a apelat la
societăți și asociații pentru ca elevilor să li se dea de mâncare la prețuri mai reduse sau
chiar gratuit, care puteau lua masa la Reduta orașului.

Încă din 1923 s-a pus problema ridicării unei noi clădiri pentru Liceul Mihai Viteazul, și a primit fonduri
de la stat, dar a fost construită și abandonată. În anii următori după 1923 a fost creată o echipă de fotbal a
liceului, iar numărul elevilor a crescut tot mai mult, acum având 545. Acum era director Ioan Sandu, și
acum s-a început construcția clădirii din partea de apus a cetății bastionare, aflată în apropierea Catedralei
Încoronării, construită pe un teren cumpărat de la familia Cirlea, cea mai bogată familie românească din
Alba Iulia. Piatra de temelie a fost pusă la 1 octombrie 1923 în prezența ministrului Angelescu și a
episcopului Justinian Teculescu, iar seara copiii au ținut spectacole de teatru și poezii la Teatrul
Caragiale.

În 1925, când prima promoție a absolvit liceul, a avut loc o manifestare specială în care elevii acelei
promoții împreună cu profesorii au realizat o placă comemorativă în cinstea marelui poet Mihai
Eminescu, s-au ținut discursuri speciale și pentru prima oară, a concertat orchestra liceului Mihai
Viteazul. Acea serie de elevi a rămas cunoscută ca „Promoția Eminescu”.

5
Mircea Gabriela, Marily Le Nir, „Momente din activitatea didactică și culturală a profesorului Pierre Chanier la
Alba Iulia (1922-1939)” în Terra Sebus (Acta Musei Sabesiensis), V, 2013, p.478-480
6
Ibidem, p.83-84
Următorii directori în frunte cu Eugen Hulea au încercat să reia în 1934 legătura cu autoritățile de la
București pentru rezolvarea lucrării de construcție a localului, așa că s-au mai efectuat niște lucrări
nesemnificative până în 1936. După ce Regele Carol al II-lea și-a instaurat dictatura regală și împărțirea
teritorială a țării s-a schimbat, Alba Iulia a devenit capitala Ținutului Mureș, între anii 1938-1939 s-au
finalizat în mare parte lucrările de amenajare a noului local.

După ce România a devenit stat

legionar în 1940 și împărțirea
teritorială s-a schimbat din nou,
reînființându-se Prefectura Alba, cei
410 elevi au învățat tot în clădirea de
pe strada Călărași. Deoarece Al Doilea
Război Mondial începuse , s-au
introdus în cadrul liceului exerciții de
apărare în caz de atac aerian și
învățarea limbii italiene. În luna
noiembrie a aceluiași an, o parte din
elevi au fost mutați în clădirea de pe
Platoul Romanilor. La 1 decembrie
1940, Horia Sima și Ion Antonescu au fost prezenți la Alba Iulia și au ținut discursuri, iar orchestra
liceului a acompaniat momentul cu cântec.

În clădirea din fața cetății au funcționat alături de liceu și Prefectura Județului Alba, Divizia 20 Infanterie
și Inspectoratul Școlar Regional Alba. Situația provocată de război în Vechiul Regat a făcut ca multe
familii de acolo să se refugieze la Alba Iulia, astfel s-au mai adăugat elevi în componența liceului. Între
1942-1943, profesorii alături de elevi au efectuat activități extrașcolare, care însemnau strângerea de
ajutoare pentru soldații de pe front, crearea unui cimitir la Sântimbru, educarea tinerilor soldați, ori
sprijinirea activităților Muzeului Regional care se afla atunci sub conducerea lui Ioan Berciu, care a
întemeiat în 1944 periodicul „Apulum”.

Pe toată perioada războiului, liceul desfășura activități umanitare, îi duceau pe elevi la Spitalul Militar,
care le aduceau produse sau medicamente soldaților răniți și le țineau mici scenete sau concerte. În 1943,
Inspectoratul Școlar și-a mutat reședința în incinta cetății bastionare, iar liceul și-a extins activitatea și la
etaje, clasele funcționând la parter și etajul 1, iar la etajul 2 au fost amenajate câteva camere internat
pentru elevii care veneau din localități mai depărtate de Alba Iulia.

În perioada 1944-1945, și județul Alba ca și altele au devenit teatru de război, așa că Liceul s-a mutat din
nou pe strada Călărași, iar nivelul de învățare a scăzut dramatic, 60% dintre elevi au promovat, 34, 33%
au rămas corigenți, iar 2, 46% au rămas repetenți. Numărul profesorilor era de 40, iar nivelul
absenteismului era extrem de ridicat, și s-a produs o rebeliune totală în rândul elevilor: unii răspundeau
necuviincios la profesori, alții au desfășurat activități de furt, distrugere de bunuri, bătăi în incinta școlii și
fumat. Din 1945, clădirea de pe strada Călărași va deveni spital militar sovietic.
În

perioada 1945-1950, odată cu instaurarea regimului pro-comunist al lui Petru Groza, s-a început
sovietizarea învățământului. Pe lângă cele 8 clase pe care le avea liceul, a mai adăugat încă un mic
gimnaziu de trei clase prin care se dorea echivalarea liceului și pregătirea oamenilor în domeniul muncii.

Următorul pas a fost eliminarea materiilor și profesorilor care răspândeau încă „idei fasciste”,
introducerea limbii ruse, cuprinderea elevilor în organizații politice și a profesorilor în partid. La 13
noiembrie 1945 s-au luat măsuri de eliminare a profesorilor fasciști, dar și a elevilor care absentau de la
cursuri, ori veneau nepregătiți la examene, dispunând chiar arestarea lor de către poliție. Prin aceste
metode s-a dorit eliminarea analfabetismului și a absenteismului din școli.

Între 1950-1960, numărul profesorilor a crescut, au fost inaugurate cantina, sala de sport și diverse
laboratoare. Apoi a fost întemeiat un Institut de Perfecționare a Cadrelor Didactice, unde profesorii erau
instruiți să îmbine educația cu promovarea ideilor socialiste pentru a crea un om nou, educat în spirit
socialist și pregătit pentru a munci în folosul patriei. Anii de liceu au fost reduse de la IX-XI și a fost
întemeiată o școală mixtă, în care băieții și fetele formau o clasă.

Din 1960 a purtat numele de „Școala Medie Mixtă”, iar din 1970 a primit numele de „Liceul Horea,
Cloșca și Crișan”, iar după 1989, a devenit „Colegiul Național Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia cu
secții de științe umaniste, biologie, și alte specializări.
BIBLIOGRAFIE

Cucuiu, Virgil, Alba Iulia, din trecutul și prezentul orașului, Tipografia Sabin Solomon, Alba Iulia, 1929,
p. 76-83

Mircea Gabriela, Marily Le Nir, „Momente din activitatea didactică și culturală a profesorului Pierre
Chanier la Alba Iulia (1922-1939)” în Terra Sebus (Acta Musei Sabesiensis), V, 2013, p.478-480

http://www.imagini-istorie2.apulum.ro/ro/story/78.0
http://www.dacoromania-alba.ro/nr11/conditiile.htm
http://www.dacoromania-alba.ro/nr43/horea_closca_crisan.htm