Cuvânt înainte

A) Despre cele doua anaforale ale celor 12 Apostoli

În notele de la versiunea sa în limba latină a anaforalei celor 12 Apostoli E Renaudot scria:

„Este interesant faptul că Codicele acestei liturghii este divers, pe care prin compararea mai
multor manuscrise nu am putut să ajungem la un consens”. Însuși acest text aduce modificări
textului edițiilor similare aparținând liturghiilor maronitice, totuși toate corecturile care sunt
făcute în aceasta se referă la rânduiala liturghiei latine. Despre anaforaua pe care într-adevăr o
prezintă Codex Colbertinus 3922 E Reanudot spunea: „altul este titlul acesteia decât cel arătat
de însemn”

p. 207

3)Pe lângă comparația dintre rugăciunile de mijlocire urmează comparația dintre fiecare
anafora:
Cinci sunt rugăciunile fiecărei comune fiecărei anaforale: a) rugăciunea dinainte de
pace, care, după cum se poate vedea, rugăciunea de intrare în altar sau în templu se înțelege că
fusese mai întâi. În primul rând, la Maroniți totuși nu este introdus ritualul oferirii păcii;
b) rugăciunea plecării capetelor care este prima, la maroniți în ambele anaforale este așezată
pe locul al treilea, și apoi o astfel de rugăciune se regăsește înainte de pace, care corespunde
perfect însemnătății cuvintelor:
c) rugăciunea dverei (închiderea dvrei?) care la maronii în ambele anaforale este așezată pe
locul al doilea, iar rugăciunea plecării capetelor, este inversată.
d) rugăciunea rostita cu voce tare dinainte de Sfânt, Sfânt Sfânt. În general acea rugăciune
precedentă, care se rostea în taină, continua. Această continuitate logică între cele două
rugăciuni ale anaforalei I se regăseste în textul liturghiei bizantine hrisostomice ca o singură
rugăciune. Rugăciunea în taină a anaforalei II este alta și nu are nicio legătură intimă cu
celelalte rugăciuni prezentate ca rugăciuni rostite cu voce tare;
e) rugăciunea cu care se încheie epicleza. În anaforaua a II-a este redată pe scurt această
rugăciune pe care anaforaua I o redă. De exemplu propozitia: „ca nimeni din poporul tău
credincios să nu piara”, care este bine explicat mai înainte „ și spre iertare înaintea judecății
teribile a Hristosului tău”, în anaforaua II este omisă.
Celelalte părți despre care se vorbește:
a)foarte mari similitudini arată prezentarea modului (de a fi al) euharistiei, anamnezei
și epiclezei, totuși nu în punctele acesteia, a căror identitate sau origine comună
ambele anaforale a permis a fi deduse. Aceste similitudini mari rezidă din mici părți
ale rugăciunilor. Mai mult în cuprinsul formal (textul, doctrinar) al euharistiei
liturghiei Sf Iacob și utilizarea influenței maronitice se distinge, se observă. Ca o
concluzie cuprinsul formal sau legea Domnului din anaforaua I transcrie anaforaua Sf
Iacob, textul anaforalei a II-a o expune într-un mod simplificat.
b) legătura strânsă o dau cele două anaforale în rugăciunea care se suprapune după
Tatăl Nostru.
c) Este diferită rugăciunea în taină de dinainte de Sfânt, Sfânt Sfânt in ambele
anaforale, așa cum este rugăciunea în taină de după Sfânt Sfânt… Anaforaua I aucu se
aseamănă cu liturghia bizantină hrisostomică. În codicii anteriori ai anaforalei II
rugăciunea dinainte de Sanctus începe cu cuvintele „Cu adevărat sfânt”, pe care însăși
natura rugăciunii în arată, însă la maroniti în locul pe care îl ocupă acum, este adaptat
și începe cu cuvintele: Vere dignum et iustim est – CU adevărat vrednic și drept este.
 d) În totalitate diferă 4 rugăciuni rămase, pe care ultima parte a anaforalei le conține:
rugăciunea dinainte de Tatăl Nostru, rugăciunea plecării capetelor dinainte de
împărtășanie, actul de iertare și plecarea capetelor de la final.

Apoi adăugăm această anafora care se numește „a celor Doisprezece Apostoli”, și care se
numește a Sfântul Evanghelist Luca. Trebuie notat că aceeași (anafora) corespunde mai ales
în canoane cu cea greacă care se numește a Sfântului Ioan Gură de Aur.