PROIECȚIA

-mecanism de apărare și impactul ei în comunicare-

Izabela Mihaela Starzonk
Student anul 2 IF, Facultatea de Psihologie,
Universitatea Ecologică din Bucureşti

Rezumat: Comunicarea este considerată piatra de temelie în lumea psihologiei, întrucât fără ea nu
se poate construi o relație de orice tip. Cu toții ne dorim să comunicăm eficient și să avem în felul
acesta relații interpersonale sănatoase și de lungă durată. Cum poate fi influențată în mod defectuos
comunicarea prin folosirea proiecției în interacționarea cu celălalt? O comunicare ineficientă a
trăirilor, o proiecție asupra interlocutorului a propriilor emoții și neputințe, o lipsă a asumării
responsabilității pentru propriile trăiri poate crea conflicte, inadaptare socială, ajungându-se chiar
și în sfera patologică. Cele trei sudii de caz au subiecți cu vârste cuprinse între 18-40 ani, metodele
folosite fiind interviul și testarea proiectivă.
Cuvinte cheie: comunicare, proiecție, psihologie, relații interpersonale, interacțiune, emoții, metodă.
INTRODUCERE

Comunicarea reprezintă un proces de interacţiune între persoane, grupuri, ca relaţie mijlocită prin
cuvânt, imagine, gest, simbol sau semn. Prin intermediul ei, indivizii îşi împărtăşesc cunoştinţe,
experienţe, interese, atitudini, simţăminte, opinii, idei. Privită ca proces, comunicare constă în
transmiterea şi schimbul de informaţii (mesaje) între persoane. Prin comunicare, individul se
umanizează, își formează și își dezvoltă personalitatea, deoarece ea este cea care asigură trasmiterea
experienței sociale.
Comunicarea, înseamnă a spune celor din jur cine eşti, ce vrei, pentru ce doreşti un anumit lucru şi
care sunt mijloacele pe care le vei folosi pentru a-ţi atinge ţelurile. Dar ce se întâmplă când ne
exprimăm aceste trăiri doar prin critică, acuze, observații la adresa celorlalți? De cele mai multe ori
dacă persoanele care critică ar privi cu atenție înăuntrul lor și-ar da seama că acei oameni pe care îi
critică ar putea fi purtători ai caracteristicilor pe care ele însele nu și le acceptă.
Conform lui Freud și adepților teoriei psihanalitice, psihicul uman este un câmp de bătălie perpetuu
între impulsuri și dorințe instinctive (reprezentate de Id), constrângerile realității cu privire la
satisfacerea acelor impulsuri (Eul) și normele societății (Supra Eul). Această luptă continuă creează
ceea ce Freud numea anxietatea nevrotică (teama de a pierde controlul) și anxietatea morală (rușinea
și vinovăția). Aceste două forme se împletesc cu anxietatea realității (teama de pericole reale) și ceea
ce rezultă este un climat interior deprimant și amenințător. Aceste stări lăuntrice sunt greu de suportat,
distructive, așa că persoana este motivată să se apere de ele. Apărarea se face prin mecanismele de
apărare psihologică.
Acestea sunt procese, strategii psihice inconstiente, prin care se disimulează (camuflează), reduce
sau evită conflictul (intrapsihic), frustrarea, anxietatea, stresul. Apărarea are întotdeauna la bază un
conflict între pulsiuni (instincte) și legile morale sau sociale, adică ceea ce în mod conștient
considerăm acceptabil, și are ca scop menținerea echilibrului psihic și evitarea neplăcerii (a afectelor
negative).
Sintagma “apărare psihică” a fost utilizată pentru prima dată tot de către psihanalistul Sigmund Freud
într-o lucrare din 1894 intitulată “Psihoneurozele de apărare”.

Munca tatălui a fost continuată de către Ana Freud, care analizează în lucrarea sa “Mecanisme de
apărare ale eului” (1936), zece mecanisme de apărare. „Perioada modernă a relevat definiţii cu o mai
mare acurateţe a acestor mecanisme de apărare ale eu-lui. Astfel, în «Manualul de diagnostic şi
statistică a tulburărilor mentale», mecanismele de apărare sunt definite ca ,,ansambluri de sentimente,
gânduri sau comportamente relativ involuntare, apărute ca răspuns la perceperea unui pericol psihic”.
Se demonstrează că aceste mecanisme importante pentru sănătatea mentală au drept scop mascarea
sau atenuarea conflictelor sau factorilor de stres care generează anxietatea.

Printre tipurile de mecanisme de apărare folosite inconștient pentru a face față presiunilor vieții se
numără: refularea, reprimarea, negarea, regresia, proiectia, blocajul, proiecția, izolarea, altruismul
etc.
Fiecare dintre noi posedăm o serie de mecanisme de apărare dintre care unul sau mai multe pot fi
deosebit de puternice și de rigide. Acest sau aceste mecanisme de aparare puternice pot fi chiar
expresia propriei personalității.
Tot psihanalistul Sigmund Freud este cel care introduce termenul „proiecţie” în legătură cu nevroza
de angoasă.
Tendinţa proiectivă spre figurare în fobie, ca și în paranoia (ambele recurg la imaginar, cu toată
bogăţia, dar şi cu toate pericolele sale) justifică apropierea de procesul de formare a viselor. Potrivit
lui Freud „un vis este deci şi o proiecţie, exteriorizarea unui proces intern” permiţând subiectului să
își continue somnul, de unde şi dimensiunea protectoare a proiecţiei.
Proiecţia se caracterizează așadar prin faptul că justifică exprimarea ostilităţii sau a respingerii
atribuind celorlalţi intenţii sau caracteristici negative, pe baza unor dovezi deformate. Acest tip de
atribuire diminuează anxietatea subiectului în privinţa propriilor caracteristici indezirabile şi creează
iluzia controlării acestor caracteristici şi senzaţia de superioritate, ameliorand astfel stima de sine.
Cu alte cuvinte, dreptul de proprietate asupra acestor sentimente tulburătoare este transferat către o
altă persoană.
Căutand să protejeze eul împotriva pericolelor pulsionale, proiecţia este implicată în numeroase
operaţii defensive, începând cu mecanismul fundamental al refulării, faţă de care proiecţia este mai
mult sau mai puţin subordonată, de vreme ce „rădăcina” sa este în mod normal menţinută în stare de
refulare.
Chiar dacă această noţiune nu a fost reţinută ca mecanism de apărare, trebuie evidențiat faptul că
esenţa proiecţiei rezidă în deplasare.
Proiecţia operează astfel prin deplasare în superstiţie, gândire magică, recurgere la mitologie sau
basm, precum şi în vis, delir sau transfer. De fiecare dată se produce o deplasare a unei cauzalităţi
interne — obiect de angoasă — spre exterior.
În acelaşi timp, această deplasare poate fi foarte costisitoare din punct de vedere energetic. De fapt,
partea proiectată care eliberează eul dintr-o stare de tensiune presupune totodată pierderea unui
conţinut psihic. Dar cum va reuşi eul să acopere vidul astfel creat?
Printr-un mecanism complementar: introiecţia, care echivalează cu o „deplasare înăuntru”, aşa cum
proiecţia înseamnă o „deplasare în afară”. Cele două mecanisme funcţionează de obicei în sinergie
unul faţă de altul. Orice dezechilibru instituit în favoarea unuia, şi deci în detrimentul celuilalt, ţine
de patologie. În scopuri defensive, travaliul psihic de introiecţie vizează transformarea obiectului
extern în obiect intern, aceasta fiind prima etapă a trecerii la identificările ulterioare. Pentru a nu
pierde obiectul, este cu mult mai bine să-l construieşti, imaginar, în tine însuţi
(Ionescu&Jacquet&Lhote,2002, p.123).
Așadar când proiecția devine cronică se experimentează un grad ridicat de anxietate în jurul altor
persoane, precum și emoții negative ca furie, dezamăgire, resentiment, prejudecăți. Toate acestea
pot conduce spre izolare socială și comunicare deficitară cu ceilalți. Cu toate acestea, în viața de zi
cu zi cu toți apelăm la acest mecanism de apărare, mai mult sau mai puțin conștienți. Câteva
exemple des întâlnite sunt:

➢ El/ea mă urăște/nu mă place! (Pentru o persoană furioasă lumea devine un loc al urii iar
oamenii cu care vine în contact devin fie un posibil agresor, fie o potențială victimă. Fie că
vorbim de familie, colegi, șefi, atunci când credem că cinva ne urăște este cel mai adesea
rezultatul propriei proiecții).
➢ El/ea atât de urât(ă)/rea/intruziv(ă)! (s-ar putea să fi simțit un sentiment imens de dezgust și
antipatie pentru o anumită persoană, atunci când, de fapt, această mâhnire este un mecanism
de protecție probleme mai profunde corp-imagine. Există probabilitatea să existe un sentiment
profund de nesiguranță pentru propriul corp, iar, astfel, inconștient se proiectează această ură
pe alții).
➢ Ceilalți mă fac să mă simt incomfortabil! (adesea anxietatea și tensiunea pe care le simțim în
jurul altora este o reflectare a modului în care ne percepem pe noi înșine. Când suntem nesiguri
sau avem o stimă de sine scăzută, este comun să percepem problema ca fiind cu alți oameni
și nu cu noi înșine. Această formă clasică de proiecție este comună în rândul celor care suferă
de anxietate socială).
2. CUPRINS

Un studiu de caz relevant care pune în lumină proiecția, dar de data aceasta rezultatul final este
codependența.
Subiectul se numește Jill, are 29 de ani, este implicată într-o relație de 1 an pe care o așteptase mult,
considerând acum că în cadrul ei nevoia de dragoste, atenţie şi siguranţă emoţională va fi, în sfârşit,
împlinită. Din cauza acestei convingeri, şi ca să se simtă bine, ea devine tot mai dependentă de bărbat
şi de relaţia cu el. Apoi, la fel ca drogatul care are nevoie de o cantitate tot mai mare de drog pe
măsura ce efectul se diminuează, are tendinţa să se adâncească tot mai mult în relaţia cu prietenul ei,
pe măsură ce obţinea tot mai puţină satisfacţie şi tot mai puţine împliniri, încercând să menţină ceea
ce fusese odată minunat şi promiţător. Cu cât se înrăutăţea situaţia, cu atât îi venea mai greu să-i pună
capăt, din cauza nevoii ei stringente. Nu putea renunţa. Tatăl ei murise de şapte ani; ca și părinte a
avut o atitudine ostilă și rece față de Jill, dorindu-și inițial un băiat.Cu toate acestea continua să fie
cel mai important bărbat din viaţa ei, el fiind de fapt singurul bărbat din viaţa ei, pentru că în toate
relaţiile cu bărbaţii de care se simţea atrasă, ea proiecta relaţia cu tatăl ei şi încerca din răsputeri
să câştige dragostea unui bărbat care era incapabil să i-o ofere.
Când experienţele din copilărie sunt deosebit de dureroase, suntem adesea forţaţi inconştient să re-
creăm situaţii similare toată viaţa, din impulsul de a le putea stăpâni. De exemplu, atunci când avem
un părinte care n-a răspuns iubirii noastre, ne apropiem, ca adulţi, de o persoană asemănătoare, sau
de mai multe, în încercarea de a „câştiga" vechea luptă: de a fi iubiţi. Jill era personificarea acestei
dinamici, căci se simţea atrasă, unul după altul, numai de bărbaţi incompatibili (Norwood, 2019, p.21)

Așadar modelul de cuplu al părinților și modul în care ei s-au purtat cu noi este foarte important.
De exemplu, dacă părintii au avut o relatie tensionată și au divortat, ceea ce proiectăm asupra relațiilor
de cuplu poate fi ”Nu există o relatie de cuplu stabilă și de lungă durată”.
Dacă aceste proiecții sunt identificate, ele pot fi foarte utile în procesul de dezvoltare personală, în
îmbunătățirea relațiilor.
Pentru a remedia acest aspect, este necesar astfel să conștientizăm că noi suntem singurii responsabili
pentru vindecarea traumelor din trecut și pentru fericirea noastră și să încetăm a mai căuta parteneri-
salvatori sau alături de care să replicăm tiparele parentale de relaționare.
Instrumente de evaluare psihologică foarte utile, prin intermediul cărora este posibilă cunoaşterea
personalităţii omului la nivelul profund, al fantasmelor şi tendinţelor inconştiente care se reflectă în
comportament sunt technicile proiective. Ele constituie un domeniu fascinant şi controversat al
psihodiagnosticului (Dumitrașcu, 2005,p. 10).

Dintre cele mai des aplicate teste amintim : testul Rorschach, testul Arborelui, testul Familiei, testul
Persoanei, testul Rosenzweig. În psihiatria pentru adulți cele mai folosite sunt testul Rorschach și
testul Arborelui.
În cele ce urmează este prezentată interpretarea arborelui (nr 1 atitudine socială și profesională) a
unui tînăr de 18 ani, diagnosticat cu schizofrenie, nervozitate și violență, necăsătorit, nivel cultural
considerabil.
Diagnostic: schizofrenie
Caracteristici principale observate:
1. Arbore foarte mare, impozant, a cărui coroana atinge marginea de sus a foii de hîrtie
Sentimentul de nerealizare a tuturor aspirațiilor, exaltare imaginativă.
2. Baza trunchiului largită spre stînga
Blocaj al potentialului afectiv legat de trecut.
3. Trunchi lat, înnegrit, scorbura în partea dreapta și linii hașurate Vitalitate, nervozitate, reacții
impulsive, traumatism grav suferit în jurul vîrstei de 5 ani (conform cu indicele lui Wittgenstein).
4. Ramuri în forma de tub, înnegrite si terminate brusc în frunziș, cu mai multe scorburi în partea
dreaptă Impulsivitate, angoasă, nervozitate, sentimentul că viitorul este frînt.
5. Coroana bogată, cu frunze numeroase, în întregime prinsă parcă Într-o membrană.
Nevoie puternică de comunicare, dar și sentimente de închidere.
6. Pasăre care privește spre stînga, desenată pe una dintre ramurile din dreapta Dorința de comunicare
afectiv, dar și dificultăți legate de realizarea unor contacte în viitor.
7. Soare plasat în stînga arborelui, la jumatatea înalțimii, colorat în roșu Alegerea culorii (roșu) poate
avea conotație agresivă. Pe de altă parte, soarele este adeseori considerat o imagine a tatălui. Posibil
conflict cu acesta din urma.
8. Numeroase linii trasate în zigzag, formînd unghiuri ascuțite, de o parte și de cealalta a trunchiului
Nervozitate, reacționează umoral.
9. Mormoloc desenat în dreapta trunchiului Subiectul a mărturisit că l-a interesat piscicultura, aceasta
fiind probabil unul dintre proiectele sale de viitor.
Astfel tema arborelui solicită proiecţia unei lumi interioare, prin intermediul unor mişcări grafice pe
care voinţa conştientă nu le alterează; este proiectat grafic într-un spaţiu simbolic cu semnificaţii
arhetipale, dezvăluind multe despre personalitatea individului și ajutând în conturarea unui
diagnostic.
Paula Heimann, un psihiatru german, citează cazul unuia dintre pacienţii săi, încredinţat că a văzut,
intrând in cabinet, o baltă de sange într-un colţ al încăperii. Pacientul evita să se uite în acea direcţie
și se gândea că terapeuta fusese asasinată de pacientul anterior. În cursul şedinţei, a reieşit că pacientul
avusese porniri ucigaşe și trăise sentimente de gelozie, în timp ce aştepta afară. Heimann conchide:
„Proiectându-şi pornirile ucigaşe asupra pacientului anterior, asupra rivalului detestat,
a ajuns să se convingă că acel pacient mă asasinase şi să vadă o baltă de sânge într-un colţ”. Apărarea
a constat deci în a expulza agresivitatea, atribuind-o pacientului precedent; iată aşadar o deplasare
luată ad litteram.

CONCLUZII
Proiecția, considerată mecanism primitiv/imatur alături de regresie, poate părea eficientă în apărarea
minții noastre împotriva durerii, dar ar trebui luate în considerare totuși două probleme fundamentale
care contravin acestui argument:
Primul este că proiecția ne face să ne simțim superiori tuturor celorlalți, deoarece ne permite să trecem
cu vederea propriile noastre greșeli și inadecuații, în timp ce facem convingere simultană asupra a
ceea ce percepem a fi imperfect în ceilalți.
Acest lucru nu poate fi doar sursa de mult conflict, dar ne oferă o impresie falsă și așteptări false ale
altor oameni. Nu reușim să vedem tot binele în oameni, pentru că suntem prea ocupați să le examinăm
defectele.
A doua problemă cu proiecția ca mecanism de apărare este aceea că nu reușește să abordeze singure
sentimentele care stau la baza lor. Atâta timp cât continuăm să negăm existența acestor sentimente,
nu există niciun mecanism care să ne ajute să le abordăm și să le depășim.
Așadar numite aspecte imperfecte din alți oameni activează anumite stări de neacceptare din noi
înșine care cer să li se dea atenție. Cu toate acestea noi nu proiectăm asupra celorlalți numai trăsăturile
noastre negative; le proiectăm și pe cele pozitive. Acolo unde vezi frumusețe, vezi de fapt și propria
ta frumusețe. Fiind conștienți de acest mecanism, putem acționa prompt acolo unde este cazul pentru
a nu ne afecta relațiile cu ceilalți.

BIBLIOGRAFIE
Castilla, D. (2004). Testul arborelui. București: Editura Polirom.
Dumitrașcu, N. (2005). Tehnicile proiective în evaluarea personalității. București: Editura Trei.

Ionescu, S. et al., (2002). Mecanisme de apărare.Iași: Editura Polirom.

Norwood, N. (2019). Femei care iubesc prea mult. București: Editura Litera.

https://spring-events.ro/cum-identificam-proiectiile-in-relatiile-de-cuplu/

https://lonerwolf.com/psychological-projection/

https://www.bookrix.com/search;keywords:defence%20mechanism,searchoption:books.html

https://www.free-ebooks.net/psychology

https://www.academia.edu/