Sunteți pe pagina 1din 10

Univerisitatea din Pitesti – Facultate de Stiinte, Educatie fizica si Informatica – Master Kinetoterapia la

persoanele cu dizabilitati

EVALUAREA PERSOANELOR CU
DIZABILITATI

Prof coord: Georgescu Luminita


Student: Balan Vladut- Constantin

Pitesti 2020
EVALUAREA FUNCȚIONALĂ ÎN
GONARTROZĂ
Artroza este o boală reumatologică degenerativă ce apare la
articulațiile mobile ale corpului si debutează prin deteriorarea
cartilajului articular.
“ În ultimii ani acestei boli i s-a acordat o atenție deosebită și au fost
elaborate o serie de studii care au evidențiat faptul că artroza nu se
rezumă doar la distrugerea cartilajului hialin, ci afectează întreaga
articulație, inclusiv osul subcondral (regiunea osoasă situată sub
cartilajul articular)”

Gonartroza este artroza manifestată la nivelul genunchiului.


Cauza apariției gonartrozei este necunoscută. Ea se manifestă la debut
prin slăbirea cartilajului hialin, apoi prin distrugera lui, urmată de
distrugerea în unele zone a întregului cartilaj.
Gonartroza primitivă preponderent la femei raportul fiind de 4:1 iar
vârsta de debut clinic este în jur de 50 ani, afectând în general ambii
genunchi.
Gonartroza secundară apare ca urmare a schimbării arhitecturii
structuale a genunchiului ,având debutul în jurul a 35-40 ani, în general
unilateral.
Factorii favorizanți ai gonartrozei sunt: vărsta – înaintarea în varstă
prin îmbatrânirea și uzura articulației, ereditatea, factori endocrini -
hormoni dezvoltare osoasă, factori nutriționali si metabolici - tulburări
metabolice lipidice pot duce la degenerarea cartilajului, obezitatea, ,
suprasolicitare, cauze anatomice - nealinierea articulară a membrului
inferior, traumatisme, imobilizarea pe durate lungi de timp, laxitate
articulară, atrofie musculară la stabilizatorii genunchiului, alte afecțiuni.
Diagnosticul pozitiv în gonartroza se bazează pe anamneză , examenul
clinic si examenul radiologic.

Semnul subiectiv principal este durerea. Durerea apare dimineața la


primele mișcări dupa repaus (până la 30 min.) , după care încetează și
reapare la oboseală. In stadiul avansat al gonartrozei durerea este
aproape permanentă si nu încetează nici la repaus.

Semnele obiective sunt :

- crepitațiile și cracmentele (zgomote apărute în articulația


genunchiului la mobilizare)
- tumefacție de părți moi
- redoare articulare (limitare mișcării în articulație atât pasivă cât și
activă)
- deformarea articulației (prin marirea în volum cauzată de osteofite)
- anchiloză

Pentru examinarea gonartrozei sunt folosite urmatoarele metode de


evaluare:

1. Anamneza;
2. Examenul radiologic;
3. Examenul clinic;
4. Inspectia si palparea;
5. Determinarea mobilitatii articulare;
6. Testarea fortei musculare;
7. Examenul mersului.
1. Anamneza reprezinta prima etapa in cadrul examinarii clinice a
bolnavului si cuprinde totalitatea informatiilor obtinute de medic
de la bolnav sau insotitorii acestuia, cu scopul stabilirii
diagnosticului.
2. Examenul radiologic ne indică :
- regularitatea linie interarticulare
- osteoporoza - decalcefierea osoasă
- osteofitoza – osteofite și sindesmofite
3. Examenul clinic se realizează prin inspecție, palpare,
determinarea mobilității articulare, examenul mersului și testarea
forței musculare.

Examenul clinic face parte din evaluarea funcțională a pacientului și


este efectuată dupa ce fizioterapeutul are informații în urma anamnezei,
a consulării documentelor medicale și a rezultatelor celorlalte
investigații imaginistice și /sau de laborator

4. Inspecția si palparea se face cu pacientul in decubit dorsal având


membrele inferioare expuse și se verifică la nivelul genunchiului
forma, volumul, culoarea, diferența de temperatură (față de celalalt
genunchi sau alte zone ale membrului inferior) eventuale
tumefacții și deformări.
5. Determinarea mobilității articulare se realizează cu pacientul în
decubit ventral pentru stabilirea goniometrică a flexiei pasive și
active a genunchiului și în decubit dorsal pentru evidentierea
eventualului deficit de extensie.
Masurarea mobilității articulare se face prin plasarea
goniometrului pe partea laterală a membrului inferior avand centrul
poziționat în mijlocul articulației genunchiului cu brațul fix plasat
pe centrul coapsei astfel încât prelugirea imaginara a sa să treaca
peste marele trohanter, iar bratul mobil al goniometrului se
plasează pe mijlocul gambei astfel ca proiecția imaginară a sa, să
treacă peste maleola externă.
6. Testarea forței musculare se face prin aplicarea testului
muscular manual cu cele 6 tepte de forță de la 0-5 .

Anticipănd forțe musculare peste treapta 3, pozitionăm pacientul în


decubit dosal pentru testarea mușchilor extensori ai genunchiului și în
decubit ventral pentru testarea mușchilor flexori ai genunchiului, în
decubit homolateral pentru testarea adductorilor membrului inferior și în
decubit lateral pentru musculatura ce realizează abducția membrului
inferior.
În cazul în care o grupă musculară are o forță mai mică de 3 , se
modifica poziția de testare a pacientului într-o poziție care elimină forța
de greutate din forțele care se opun mișcării testate. Exemplu : flexorii și
extensorii se testeazaă din decubit colateral.

7. La examenul mersului se urmaresc: existența mersul șchiopătat ,


diferențele între pași și dintre mișcarea mebrelor inferioare la
realizarea pașilor.

În urma evaluării funcționale se stabilesc obiectivele și programul de


recuperare.

Obiectivele, în funcție de stadiul gonartrozei și de datele culese în


momentul evaluării, presupun :ameliorarea durerii , creșterea mobilității
articulare, combatere deficitului de extensie a genunchiului, cresterea
forței musculare pentru mușchii stabilizatori ai genunchiului atât în
ortostatism cât și în mers, creșterea mobilității articulare a articulațiilor
vecine posibil afectate de genuflexum (dacă este existent).

Aceste obiective trebuiesc îndeplinite fără a solicita în mod


suplimentar articulația genunchiului, astfel programul de recuperare
trebuie construit ca mișcările de flexie si extensie a genunchiului să fie
realizate fara să existe forțe sau presiuni mari. Se folosesc izometrii
(acolo unde este permis) pentru creștera forței musculare, exercitiile se
fac din decubit dorsal, ventral, homolateral si colateral, se evită
exercițiile din ortostatism și numărul mare de repetări și se folosesc
pauze mari. “Exercițiile de gimnastică se vor executa in pozițiile în care
articulația genunchilor să fie degajată de greutatea corpului si vor avea
ca scop prevenirea redorilor articulare, întărirea tonusului musculaturii
membrelor inferioare și menținerea sau, acolo unde este cazul,
dezvoltarea mobilității” (Elena Engrich 2016)

Eficiența programului de recuperare este dată de stabilirea obiectivelor


în funcție de posibilitățiile pacientului. Aceste posibilități sunt
determinate de o evaluare realizată corect, trecând prin toate etapele
descrise mai sus.

Evaluarea pacientului cu gonartroza se realizează atât la începutul


programului de recuperare cât si la finalul lui pentru a putea vedea
rezultatele si nota evoluția.
BIBLIOGRAFIE

- Balint T., Diaconu I., Moise A., (2007) - Evaluarea aparatului


locomotor, Editura Tehnopress, Iași.
- Borundel C.,(2000), Manual de medicină internă -pentru cadre
medii, Editura BIC ALL, București.
- Chiriac M., (2000) - Testarea manuală a forței musculare, Editura
Universității din Oradea.
- Cioroiu S.G. (2012) - Kinetoterapie de la teorie la practică, Editura
Universității Transilvania din Brașov.
- Cordun M., (1999) - Kinetologie Medicală, Editura AXA,
București.
- Crețu A., Boboc F., (2003) – Ghid de kinetoterapie în bolile
reumatice, Editura Bren, București
- Engrich E., (2016) - Kinetoterapia pe înțelesul tuturor, Editura
Medicală, București.
- Kiss I., (2002) - Fizio-kinetoterapia și recuperarea medicală în
afecțiunile aparatului locomotor, Editura Medicală, București.
- Sbenghe T., (1987) - Kinetologie profilactică, terapeutică și de
recuperare, Editura Medicală, București.
- Dr. Andrei Bogdan – Gonartroza /Artroza genunchiului
https://www.ortopedica.ro/afectiuni/gonartroza.ort
accesat noiembrie 2017
- Dr. Apostolescu Robert Cristian – Gonartroza (Artroza
Genunchiului)
https://www.doctorortoped.ro/afectiuni-ortopedie/genunchi-si-
gamba/37-gonartroza-artroza-genunchiului.html
https://www.ortopedica.ro/afectiuni/gonartroza.ort

S-ar putea să vă placă și