T1 ROMANITATEA ROMÂNILOR ÎN VIZIUNEA ISTORICILOR

Romanitatea românilor

Se referă la descendența (originea ) romană a românilor și limbii române.

Etnogeneza românească s-a desfășurat, în principal, la nord de Dunăre dar și la sud de Dunăre și s-a
încheiat spre sfârșitul sec. al VIII-lea.

Etnogeneza românească face parte dintr-un proces istoric mai amplu, european, al etnogenezei
popoarelor romanice. A avut la bază o dublă sinteză :

a. Romanizarea autohtonilor geto-daci

(În urma romanizării s-a format populația daco- romană)
b. Asimilarea migratorilor de către autohtonii romanizați( daco-romani).
Dintre toți migratorii, slavii au fost cei care au influențat parțial procesul etnogenezei
românești, fără să îi schimbe esența (caracterul romanic)
Influența slavă s-a manifestat în îmbogățirea vocabularului, în adoptarea modelului
instituțional(voievodat, cnezat, boier)

Limba română este o limbă neolatină, cu următoarea structură: substratul daco-moesic, stratul
latin(majoritatea cuvintelor-aprox.60%, gramatica), adstratul slav

În contextul migrației slavilor la sudul Dunării, romanitatea orientală se va identifica cu poporul

român.

Problema romanității românilor traversează ca un fir roșu întreaga nostră istorie atât datorită nevoii
de explicare a originilor cât și datorită unor dispute legate de originea românilor. Mai ales din motive
politice , problema romanității românilor a generat multe puncte de vedere, chiar teorii opuse.

Românii sunt menționați, în izvoarele istorice medievale ,sub etnonimul( nume de popor) de vlah-
vlahi, voloh, blach,olah, valachus etc. Vlah- termen de origine germanică prin care au fost desemnate
popoarele romanice. Ei înșiși, având conștiința descendenței romane, s-au numit români.

Primele mențiuni:

 Cronicile bizantine și cele occidentale acordă atenție teritoriilor locuite de români din cauza
incursiunilor populațiilor migratoare peste Dunăre și politicii duse de Imperiul Bizantin la
Dunărea de Jos

Începând din sec.VII, încep să fie menționați în izvoarele scrise ale vremii ca un popor romanic
distinct constituit:

 Sec. VII – tratatul militar Strategikon, scris de împăratul bizantin Mauricius : populația de la N
Dunării este denumită cu termenul romani
 Sec. IX – Geografia armeană a lui Moise Chorenati menționează ”Țara... căreia îi zic Balak”
(Valahia)
Cronica turcă Oguzname prezintă ” țara vlahilor”( Ulak-ili )
 Sec.X- împăratul bizantin Constantin al VII-lea Porfirogenetul, în lucrarea Despre
administrarea imperiului , prezintă întrepătrunderea lumii slave cu cea românească
străveche( protoromânească). Pe români îi numește ”romani” iar pe bizantini ”romei”
 - Împăratul bizantin Vasile al II-lea Macedoneanul , într-o scrisoare, îi denumește pe
români ”vlahi”
 Sec.XI – geograful persan Gardizi în lucrarea Podoaba istoriilor oferă informații despre
români, situându-i între ”Dunăre și un munte mare”
 Sec. XII- Ioan Kynnamos menționează originea romană a românilor:” se zice că sunt coloni
veniți de mult din Italia”
- Gesta Hungarorum ( Faptele ungurilor)- oferă informații despre români și
formațiunile politice prestatale existente în sec. IX în spațiul intracarpatic
desemnându-i pe romțni cu numele de blachi
 Sec. XIII- Gesta Hunnorum et Hungarorum a lui Simon de Keza : românii (vlahii)erau în
Pannonia lla venirea hunilor, ei erau păstori și agricultori

Umaniștii :

Cauzele abordării romanității românilor de către umaniști:

- Interesul umanistilor pentru Antichitate și renașterea valorilor culturii greco- romane

le-a orientat atenția spre români, ca urmași ai Romei
- Odată cu desfășurarea luptei antiotomane a Țărilor Române , interesul european
față de români a sporit, manifestându-se în preocupările umaniștilor față de originea
și istoria acestora

Umaniștii români(cronicarii moldoveni și munteni), conștienți de propria lor identitate latină, vor fi
preocupați de cercetarea originilor romanice ale poporului și limbii române.

În Țările Române, curentul umanist se dezvoltă începând cu sec.XVII. Cronicarii ( Ureche, Costin,
Neculce, Cantemir) au pus bazele istoriografiei românești și au urmărit : reconstituirea istoriei,
afirmarea latinității limbii și romanității poporului român. Cronicile lor reprezintă cea dintâi imagine
scrisă a istoriei noastre.

Umaniștii occidentali și români care au abordat problema romanității românilor:

 Sec.XV :
- Poggio Bracciolini -susține cu dovezi originea latină a românilor, existența la românii
nord-dunăreni a unei tradiții referitoare la descendența lor romană
- Flavio Biondo afirmă că românii ” invocă cu mândrie originea lor romană”
- Enea Silvio Piccolomini ( devenit papa Pius al II-lea ) răspândește prin scrierile sale
teoria despre originea romană a poporului român
- Antonio Bonfinius susține originea romană a românilor argumentând cu inscripții
romane, toponime și numele poporului român
 Sec. XVI :
- Nicolaus Olahus, umanist transilvănean de origine română, în lucrarea Hungaria,
este primul care susține unitatea de neam, limbă, obiceiuri, religie a românilor
- Johannes Honterus înscrie în harta sa numele Dacia pentru întreg teritoriul locuit de
români
 Sec. XVII:
- Grigore Ureche în Letopisețul Țării Moldovei : afirmă descendența romană( ” de la
Râm ne tragem”, afirmă originea comună a moldovenilor, muntenilor,
ardelenilor( ”toți de la Râm se trag”)
 - Miron Costin în lucrarea De neamul moldovenilor și din ce țară au ieșit strămoșii lor,
oferă argumente arheologice, lingvistice, etnografice în sprijinul originii latine a
poporului român
 Sec. XVIII:
- Stolnicul Constantin Cantacuzino afirmă originea comună a tuturor
românilor( ”...toți aceștia dintr-o fântână au izvorât și cură”)
- Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei (1710-1711), istoric, în Hronicul vechimei
romano-moldo-vlahilor ,susține originea comună a tuturor românilor.

Cauzele politizării ideii romanității românilor:

- În sec. al XVII-lea,stăpânirea lui Mihai Viteazul în Transilvania a atras ostilitatea

nobilimii maghiare care considera că românii ar amenința puterea națiunilor
privilegiate. De ex. Ștefan Szamoskozy , nobil maghiar,după unirea Țărilor Române
de către Mihai Viteazul a susținut că românii nu sunt urmașii romanilor.
- În sec.al XVIII-lea românii, populație majoritară în Transilvania au început lupta
pentru drepturi politice prin elaborarea documentului Suplex Libellus
Valchorum(1791) . În accesta se aduc ca argumente faptul că românii sunt cei mai
vechi locuitori ai Transilvaniei , fiind urmași ai coloniștilor lui Traian. În acest context
sunt lansate ideile imigraționiste
- În sec. XVIII susținătorii teoriei imigraționiste au fost Franz J.Sulzer și J.C. Engel
Sulzer a contestat romanitatea românilor afirmând că poporul român si limba
română s-au format la sudul Dunării iar în sec. XIII au pătruns în Transilvania unde i-
au găsit pe unguri și pe sași.
- În sec. XIX , s-a intensificat lupta românilor pentru drepturi politice,după realizarea
dualismului austro-ungar(1867). În acest context , austriacul Robert Roesler
elaborează o teorie imigraționistă sistematizată(teoria roesleriană), în care susține
că poporul român s-a format la sudul Dunării de unde a emigrat la nord, neavând
origine latină . Argumente: dacii au fost exterminați în timpul războaielor daco-
romane, romanizarea nu a fost posibilă în cei 165 de ani de stăpânire romană, nu
există izvoare istorice care să ateste prezența românilor la nordul Dunării înainte de
sec.XIII etc.
- Netemeinicia ideilor teoriei imigraționiste a fost reliefată de reprezentanții Școlii
Ardelene și de alți cărturari. A luat naștere astfel teoria autohtoniei sau continuității
care susține romanitatea și continuitatea românilor cu argumente: logice, epigrafice,
toponimia, hidronimia, lingvistice, arheologice
- Principalii susținători ai teoriei autohtoniei au fost:
În sec. XVIII
Școala Ardeleană- mișcare a intelectualității greco-catolice (Gheorghe Șincai, Samuil
Micu, Petru Maior, Ion Budai Deleanu ) care a ajutat prin strângerea dovezilor la
susținerea luptei pentru egalitatea în drepturi a românilor cu națiunile privilegiate.A
susținut originea pur latină a poporului român ,negând contribuția dacilor la
etnogeneză. Exagerările latiniste au avut scopul de a întări argumentele pentru
egalitatea în drepturi a românilor cu celelalte națiuni din Transilvania.
În prima jumătate a sec.XIX:
Mihail Kogălniceanu și Nicolae Bălcescu admiteau cu greu că la formarea poporului
român contribuiseră și dacii pe care îi considerau un fel de srămoși mitici.
În a doua jumătate a sec. XIX:
Bogdan Petriceicu Hașdeu susține continuitatea dacică aducând în acest sens
argumente lingvistice. În lucrarea Pierit-au dacii? demonstrează că dacii nu au fost
exterminați, romanizarea a avut loc și poporul român s-a format din câteva
elemente, nici unul fiind predominant.
A.D.Xenopol folosește argumente istorice, lingvistice și logice pentru a combate
teoria roesleriană :
-elementul traco-dacic peste care se suprapune elementul roman reprezintă baza
etnică a poporului român
-dintre migratori, slavii au avut influența cea mai mare
- arheologia, toponimia, hidronimia aduc dovezi ale continuității dacilor și daco-
romanilor
-poporul român este o îmbinare a elementelor tracic, roman și slav dintre care cel
roman este predominant
Perioada interbelică(1918-1939):
Există mai multe puncte de vedere legate de problema etnogenezei dar toți savanții
acceptau dubla contribuție daco-romană .
Constantin Daicoviciu aduce primele argumente arheologice privind continuitatea
dacică.
Vasile Pârvan organizând săpături arheologice sistematizate, a ilustrat sinteza daco-
romană prin temeinicia informației literare și arheologice adunate.
Nicolae Iorga afirmă sinteza daco-romană în cadrul romanității orientale.
Gheorghe Brătianu respinge teoria imigraționistă cu argumente
lingvistice,geografice,istorice, arheologice.

Regimul comunist:
După Al Doilea Război Mondial, în România s-a instaurat regimul politic comunist ,
România intrând în sfera de influență sovietică.
Problema etnogenezei românești a fost iar politizată:
În perioada stalinistă( Gheorghe Gheorghiu Dej), istoricul Mihai Roller a pus accentul
pe influența predominant slavă în etnogeneza românească afirmând că limba
română ar fi o limbă slavonă. Populația daco-romană a fost asimilată de slavi după
602. Cu excepția exagerării slavismului s-au făcut puține considerații cu privire la
etnogeneză.
În perioada național- comunistă( Nicolae Ceaușescu) s-a declanșat o operațiune de
reînviere a sentimentului național al românilor.Istoriografia oficială a fost dominată
de teorii care minimalizau contribuția romanilor asupritori în etnogeneză,
ajungânduse la o obsesie dacică(ex. dacii sunt primul popor din lume)
Concluzii :
În epoca modernă, ideea romanității a fost folosită ca armă politică în procesul de
emancipare a națiunii române din Transilvania. Românii nu mai puteau accepta
situația umilitoare de tolerați și excluși de la drepturile politice și culturale. Ideea
romanității a avut un rol esențial în trezirea conștiinței naționale ( a fost preluată și
în Moldova și Țara Românească în memoriile boierești)
În sec.XX ,investigațiile științifice și cercetarea arheologică au adus dovezi concrete
numeroase care infirmă teoria imigraționistă.
În prezent, dezbaterea științifică progresează în direcția unei mai bune înțelegeri a
felului în care identitatea românească s-a cristalizat.