Zafiu Marina

Test 11

Subiectul I

1. Instituția, care ,,combină atributele”unor agenții de stat, precizată în sursa B, este Ministerul
Industriei și Comerțului.

2. O informație, referitoare la prevederile Constituției din 1965, este următoarea: ,,De aceea [..]
Marea Adunare Națională [..] adoptă la 21 august 1965 o nouă constituție, proclamă [..]
Republica Socialistă România (art.1), considerând că s-a ajuns la un înalt stadiu de dezvoltare în
drumul spre comunism”.

3. Formațiunea politică, dar și spațiul istoric, la care se referă atât sursa A, cât și sursa B, sunt:
Partidul Comunist și România.

4. Litera sursei, care susține că schimbarea legii fundamentale este impusă de modificarea atitudinii
față de Moscova, este litera A (,,Această nouă atitudine impune însă schimbarea Constituției
Republicii Populare Române”).

5. Două informații, aflate în relație cauză-efect, din sursa B, sunt următoarele:

Cauza: ,,pentru a-și mări controlul asupra tuturor ramurilor economice”
Efectul: ,,În prima jumătate a anului 1947, Partidul Comunist a acționat”

6. În a doua jumătate a secolului XX, în Europa de Est, au fost introduse practici politice
democratice, odată ce au căzut regimurile comuniste, prin eforturile de liberalizare ale lui Mihail
Gorbaciov (1985). Astfel, în decembrie 1989, România devenea ultimul stat comunist, de pe
harta Europei de Est, fiind adoptat și în acest stat, asemenea celorlalte, practici politice
democratice.
O primă practică politică democratică este organizarea de alegeri libere, pe baza votului
universal. Odată ce a căzut regimul comunist, din statele din Europa de Est, monopolizarea vieții
sociale, dar și politice a dispărut, oamenii putând să își manifeste, în mod liber, doleanțele,
opiniile electorale. În cadrul regimului comunist, aceștia aveau, pe buletinul de vot, o singură
opțiune, un candidat, ce făcea parte din Partidul Comunist în fapt, alegerile fiind subordonate
statului. În a doua jumătate a secolului XX, însă, odată ce au căzut regimurile comuniste, din
Europa de Est, au loc alegeri libere, votul universal, fiind o expresie a suveranității poporului.
Astfel, în România, spre exemplu, pe data de 20 mai 1990, au loc primele alegeri libere, pe baza
votului universal, urmând și altele, în 1992, 1996 (are loc prima alternanță la guvernare), 2000.
O a doua practică politică democratică se reflectă în adoptarea unor constituții democratice, care
legitimează regimul democratic, nou format. În toate statele comuniste, au fost adoptate
constituții democratice, fiind abrogate constituțiile comuniste, ce o aveau ca model pe cea din
1936 (în România, cele din 1948, 1952 și 1965), în care apărea principii, precum : separarea
 puterilor în stat, respectarea drepturilor și libertăților cetățenești, suveranitatea națională.
Aceste constituții legitimau statul de drept. În 1991, a fost adoptată o astfel de constituție (21
noiembrie 1991), prin care se revenea la democrație, fiind instaurate principii democratice. Se
revenea la separarea puterilor în stat, la un regim, care respectă drepturile și libertățile
cetățenești, la statul de drept, fiind dedicate 20 de articole numai drepturilor și libertăților
cetățenești.
În concluzie, în Europa de Est, în a doua jumătate a secolului XX, s-a revenit la democrație, fiind
introduse practici politice democratice, cum ar fi: organizarea de alegeri libere, pe baza votului
universal, adoptarea unor constituții democratice, garantarea drepturilor și libertăților
cetățenești etc.

7. În Europa Occidentală, în prima jumătate a secolului XX, și-au făcut apariția regimurile totalitare
(în Italia-fascismul-1922, în Germania-nazismul-1933, în URSS-comunismul-1922). Toate acestea
au avut în comun principii și practici, precum: cultul personalității (Italia-Mussolini-Il Duce,
Germania-Hitler-Fuhrer, URSS- Stalin-Tătucul popoarelor), încălcarea drepturilor și libertăților
cetățenești, suprimarea opiniei publice și represiunea, organizată prin poliția politică (OVRA și
Tribunalul Special-1925, Gestapo, CEKA, GPU, NKVD, KGB), monopolul deținut de partidul unic
(partidul-stat). Spre exemplu, o caracteristică a nazismului este anisemitismul, aceasta ajungând
să fie practică politică (legile rasiale de la Nurnberg-1935, Noapte de cristal-9-10 nov.1938,
Holocaustul-soluția finală-1942/1945), în timp ce o caracteristică a regimului comunist este
naționalizarea bunurilor și a mijloacelor de producție.

Subiectul II

1. Conducătorul statului român, precizat în sursă, este Alexandru Ioan Cuza.

2. Secolul, la care se referă sursa dată, este secolul XIX.

3. Actul legislativ din 14/26 august 1864 este Legea rurală. Prin aceasta, se instituia o mare
reîmpărțire a pământului.

4. Două informații, referitoare la ,,Legea învățământului general”, din sursa dată, sunt următoarele:
,,În acest sens, a promulgat Legea învățământului general din 1864, care reglementa instruirea la
toate nivelurile”, ,,acordând o atenție particulară învățământului primar prin stabilirea de
principiului de gratuitate și obligativitate a acestuia”.

5. Un punct de vedere, conform sursei date, este acela că legea din 1863 este acela că ea a vizat
fondul funciar al mănăstirilor, o mare parte din terenul acestora, trecând în proprietatea statului.
Susțin acest punct de vedere, prin intermediul următoarelor informații: ,, Din punct de vedere
economic, cea mai importantă dintre legile referitoare la biserică, se referă la secularizarea
pământurilor mănăstirești, care reprezentau aproape un sfert din teritoriul național” și ,,Legea,
care a intrat în vigoare în 1863, a transferat aceste întinse suprafețe agricole, sub controlul
statului și a pus, astfel, capăt rolului important pe care mănăstirile îl jucaseră în viața economică
a țării, încă din Evul Mediu”. În concluzie, această lege a avut o importanță deosebită, vizând
 fondul funciar al mănăstirilor, o treime din terenul arabil al acestora, trecând în proprietatea
statului.

6. Deoarece în anul 1848, idealul formării statului național, român modern, a prins și mai mult
contur, odată cu afirmarea unor elite a intelectualilor, sunt elaborate diverse proiecte politice ce
vizau constituirea statului modern, pe baza unirii Principatelor, proiecte, precum: ,, Prințipiile
noastre pentru reformarea patriei” (12 mai- Brașov, revoluționari moldoveni, ,,Dorințele partidei
naționale din Moldova”(august-Cernăuți, Mihail Kogălniceanu). Proiectul ,,Prințipiile noastre
pentru reformarea patriei” a fost important, în ceea ce privește formarea statului român
modern, deoarece în el se revendica ,,Unirea Moldovei cu Țara Românească, într-un stat
neatârnat românesc”, acest ideal gasindu-și ecoul în unirea de mai târziu a Principatelor, prin
dubla alegere a lui Cuza (ianuarie 1859). De asemenea, în proiectul ,,Dorințele partidei naționale
din Moldova”(august 1859), era relevat acest ideal, afirmându-se că ,,unirea Moldovei și a
Valahiei este cheia bolții, fără de care s-ar prăbuși întreg edificiul național”, această revendicare,
găsindu-și, de asemenea, ecoul în dubla alegere a lui Al.I.Cuza, prin care s-au pus, de altfel,
bazele statului român modern. Așadar, proiectele ,,Prințipiile noastre pentru reformarea patriei ”,
dar și ,,Dorințele partidei naționale din Moldova” reliefează idealul național de unire,
contrinuind, astfel, la constituirea statului român modern.

Subiectul III

Autonomiile locale și instituțiile centrale au jucat un rol important, în istoria națională.

Autonomiile locale sunt forme prestatale, ce au evoluat din obști sau uniuni de obști (așa-
zisele ,,romanii populare”-Nicolae Iorga), contribuind, în mod decisiv la întemeierea statelor
medievale românești. După ce au fost întemeiate statele medievale, acestea au fost consolidate,
prin intermediul instituțiilor centrale, care au contribuit, în mod decisiv, la procesul de
întemeiere statală.
În secolele IX-XI, sunt atestate autonomii locale atât în spațiul românesc intracarpatic, cât și în
cel extracarpatic. Astfel, în cronica ,,Gesta Hungarorum”(scrisă în secolul XII, dar făcând referire
la faptele din sec IX, la luptele dintre maghiari și români), apar atestate trei autonomii locale :
voievodatul lui Gelu (dux blachorum), cu reședința la Dăbâca, pe Someș; voievodatul lui
Menumorut, cu reședința în Crișana, la Biharea și cel al lui Glad, cu reședința la Cuvin sau
Morisena, în Banat. Tot autonomii din spațiul intracarpatic au fost menționate și în ,,Legenda
Sfântului Gerard” (sec.XI), acestea fiind: voievodatul lui Ahtum, cu reședința la Morisena, acolo
unde a ridicat o mănăstire de greci și cel al lui Gyla, cu reședința pe Someș, însă la Bălgrad. În
spațiul extracarpatic, mai exact în Dobrogea, sunt atestate următoarele formațiuni: ale lui Tatos,
Satza și Setslav (,,Alexiada”-Ana Comnena) și jupanatele lui Gheorghe și Dimitrie, la Basarabi,
respectiv la Mircea Vodă (943).
În spațiul românesc, în secolul XIII, pe scena istoriei, apar menționate varii autonomii locale, cele
mai multe fiind atestate în spațiul de la sud de Carpați (Țara Românească), în ,,Diploma
cavalerilor ioaniți”-1247. Una dintre acestea este voievodatul lui Litovoi, aflat între Jiu și Olt.
Aceasta avea în frunte un voievod, care avea funcții administrative, militare, economice, având o
reședință bine fortificată. De asemenea, se afla sub suzeranitatea coroanei Ungariei, mai exact,
sub suzeranitatea regelui Bela al IV-lea. Voivodul Litovoi a manifestat, însă, o tendință de
autonomie, fiind înfrânt și omorât în luptele cu ungurii. Succesiunea la tron (conducerea fiind
preluată de fratele său, Bărbat), expansiunea teritorială, diferențierile sociale au contribuit la
dezvoltarea acestei autonomii, făcând posibilă trecerea de la țară, la stat.
O instituție centrală, constituită în spațiul românesc intracarpatic, în secolele XII-XIV, este
Voievodatul. Acesta a luat naștere în urma expansiunii coroanei maghiare, de la Vest spre Est,
între secolele XI-XIII. A fost organizat autonom, în cadrul coroanei Ungariei, fiind organizat după
modelul feudalismului apusean. Datează din secolul XI, când este menționat un anume
,,Leustachius Voievod”.Voievodul era numit de regele Ungariei, provenind, de regulă, din rândul
nobilimii maghiare. Avea atribuții militare, judiciare și administrative. Voievozii dispuneau de
autonomie, unii manifestând, chiar, o tendință de independență (Ladislau Kan, cel care a
confiscat coroana regelui Ungariei). Unul dintre cei mai renumiți voievozi ai Transilvaniei, a fost
Iancu de Hunedoara (1441-1456), figură însemnată a cruciadei târzii.
În opinia mea, instituțiile centrale au avut un rol hotărâtor în procesul de formare a statului
medieval Țara Românească, deoarece, prin intermediul acestora, a fost desăvârșită constituirea
statală, find consolidată independența Țării Românești. Instituția domniei a jucat un rol crucial, în
acest proces, prin intermediul lui Basarab I Întemeietorul (1310-1352), cel care a unificat, sub
conducerea sa, autonomiile locale de la Sud de Carpați, urmând ca în urma bătăliei de la Posada
(9/12 noiembrie 1330), să obțină independența, în fața regelui Ungariei, Carol Robert de Anjou
(1308-1342). Domnitorii au jucat un rol important și în cruciadele antiotomane, menite să apere
creștinătatea, dar și autonomia spațiului de la sud de Carpați. De asemenea, urmașii lui Basarab,
în Țara Românească, au contribuit la desăvârșirea acestui proces, prin întemeierea altor instituții
centrale. Astfel, Nicolae Alexandru (1352-1364) întemeiază prima mitropolie ortodoxă, cu sediul
la Curtea de Argeș-1359, urmând ca în perioada anterioară, Vladislav Vlaicu (1364-1377) să o
înființeze pe cea de-a doua, cu sediul la Severin-1370, dar și Sfatul Domnesc. Așadar, putem
afirma cu tărie faptul că instituțiile centrale, din spațiul românesc, au avut o importanță majoră,
un rol determinant, în procesul de formare a statului medieval Țara Românească, deoarece au
contribuit la consolidarea statală, dar și la apărarea independenței.
În concluzie, autonomiile locale au contribuit, în mod decisiv, la formarea statelor medievale
românești, instituțiile centrale fiind cele care au încheiat acest proces istoric, deoarece, prin
intermediul lor, era apărată independența statelor, fiind consolidate statele medievale.
Întemeirea statală a fost un proces exhaustiv, ce a vizat evoluția de la stadiul de autonomii
locale, la cel de state medievale, instituțiile centrale fiind cele care au încheiat acest proces.