Sunteți pe pagina 1din 5

SONETELE LUI SHAKESPEARE

1

Frumoaselor f ă pturi le vrem vl ă stare, iar frumuse ții un spor de d ă inuire şi n acest chip, pl ă pând urma ş transpare purtându i umbra florii n vestejire.

Dar tu ce n ochii t ă i î ț i afli rug, hr ă nindu l cu a ta flac ă ră , din greu, duci foame unde a fost cândva bel şug, însu ț i vr ă jma ş al dulcelui t ă u eu.

Tu, care e şti podoaba blând ă‐a firii şi al prim ă verii crainic de n ă dejde ț i ngropi în muguri florile iubirii şi e şti c ă lcâiul care risipe şte.

Ai mil ă : ce i al lumii nu pr ă da cu gura gropii şi cu gura ta

2

De patruzeci de ierni când să te apropii şi şan ț uri sor să pa în fruntea‐ț i blând ă

seme ț ul strai ce azi ne umple ochii va fi o buruian ă tremurănd ă

Unde ț i e harul, dac ă îşi vor spune, unde i comoara zilelor de vlagă ?" să nu r ă spunzi c ă‐n ochi. De şertă ciune va fi cuvântul t ă u şi or s ă‐n ț eleagă ,

sl ă vindu ‐ț i frumuse ț ea, dar în clipa când vei rosti: Copilul meu se cade sadune şi prisosul şi risipa, urcând, el va iertape acel ce scade "

Aceasta să te înnoie şti, se cheam ă , cu sânge cald, când moartea ‐ț i cere vam ă

3

Privindu te n oglind ă spune i celui ce te repetă , c ă e timpu acuma alt chip saduc ă‐n lume, de nu, jelui norocul dus şi i la şi să rac ă muma. Unde i frumoasa stea neprihă nit ă ce nu sar vrea de plugul t ă u arat ă f Ş i cine în mormânt st ă să se nchid ă , stagnând o, a viitorimii gloat ă ? Oglinda

mamei e şti şi ea, prin tine, Aprilul stră lucirii ar vrea să‐ntoarcă şi tu al vârstei geam vreai să‐ nlumine în ciuda toamnei, tinere ț ea parc ă ( e nu ‐ț i să de şti tiparul, în t ă cere j mori, şi icoana ta cu tine piere

4

Acele ore care cu nesa ț ii au f ă urit privirea‐ț i nepereche, vor fi tiranii propriei crea ț ii şi o vor slu ț i ca pe o masc ă veche. C ă timpul mi şc ă tor târ ăşte vara şi în hidoasa iarn ă va so ndrume, seve nfrânează cu, de ghea ță , gheara şi i frumuse ț ea nins ă , gol e n lume. Din distilarea verii ne r ămâne,

fluid captiv între pere ț i de sticl ă ,

al frumuse ț ii duh, ajuns f ă râme

şi apoi şi el prelins în marea fric ă . ar florile ce iernii i înfrâng casna doar chipu ‐şi pierd. R ă mă ne le mireasma.

5

De ce cu dulce risipire cheltui doar pentru tine a frumuse ț ii rază "? Nu face daruri Firea; din buchetu i, ea împrumută celor ce o urmează . Atunci, zgârcit frumos, de ce mi insult ă privirea‐ț i blând ă bunele mi str ă danii? O, c ă m ătare p ă gubos, prea multă avere aduni când prea pu ț ini ț i s anii! F ă când negoț numai cu tine însu ț i î ț i vei tr ă da, l ă untric dulce eul iar moartea când va fi sauz ă plânsu ‐ț i ce vei l ă sa în urm ă ? Gândul, greul, nemuncit ă , frumuse ț ea moare f ă r ă să‐ț i fi ajuns moştenitoare.

6

A

iernii mână n o l ă sa să strice,

nedistilat, al verii tale chip pân' să te ajungâ gheara neferice, ț i adun ă dulcele aromat în şip c ă‐i bucuros cel care se întrece să‐ntoarc ă , platnic, tot ce a dobândit, astfel din eul t ă u sor na şte zece.

Fii cel ce creşte pururi înzecit, mai fericit de zece ori şi poate zece de ai t ăi refac de zece ori f ă ptura ta şi a şa, cu moartea n spate

în urm ă la şi mereu moştenitori. ufi nebun să i te d ă rui iernii lâsându i, să te moştenească , viermii

7

lat ă : când soarele, izvor de gra ț ii capu arză tor şi nal ță , tot ce i via ță noua ivire i laud ă , în spa ț ii slujindu i tainic, lini ştea m ă rea ță . Urcat peste cere şti coline, pare tot tân ă r într a b ă rb ăț iei cruce şi l înso ț esc în drumul să u spre zare priviri ce vor muri iar el str ă luce şi ajuns în crug de zi, când ziua zboar ă caru ostenit şi l poart ă , ab ă tut, iar ochii n care sa r ă sfrânt coboar ă şi l uit ă , r ă t ă cind pe un drum pierdut. stfel şi tu, când sa l ă sa târziul, mori neprivit de nu ‐ț i urmeaz ă fiul.

8

De ce ascul ți muzicile cu mâhnire? (Nu bat r ă zboi pl ă cerile ntre ele), de ce iube şti ce ț i i str ă in defere sau ț i s mai drage, patimile grele? Ş i armonii ce ‐ț i par sup ă r ă toare, nuntite într adins sunt numai semnul ce blând te ceartă‐n clipe solitare c ă nu încerci să le deprinzi desemnul. O strun ă‐soț ş i o strun ă‐soa ță , iat ă cum se n ț eleg şi f ă r ă grai şi s parc ă b ă rbat, copil ori mam ă îngrijat ă şi un singur cântec să înal ț encearc ă :

orbe ntreite încercând sanime:

„E şti singur? De e şti singur nu e şti nime' "

9

Ți e team ă ochi de vă duvă să la şi tu, cel care n singur ă tate plânge? O, de ai să mori cumva f ă r ă urma şi ca o muiere, lumea te va plânge; ea vă duvit ă fi va l ă crimând c ă n ai l ă sat tipar în umbra zilei şi nu poate, ca vă duvă de rând să‐şi afle soț u n ochii, ai copilei. Vezi, tot ce n via ță irosiri ne par, cu chip schimbat în lume ‐şi afl ă zborul, ascuns se stinge al frumuse ț ii har şi îl destramă chiar t ă inuitorul. u i dragoste în inima ce ncearc ă să ge ț ile spre sine să le ntoarc ă .

10

De dragoste ru şine i să n ascul ț i o, tu ce i e şti nesă buin ț ei fiu, ştiu, dac ă vreai, poț i fi iubit de mul ț i, dar şi c ă nimeni nu ț i e drag, mai ştiu. Muncit de ur ă , inima ‐ț i încarci cu patim ă‐potrivă‐ț i şi ai vrea al casei bun acoperi ş să‐l spargi în loc să‐ț i zid ă re şti conac în ea. Gândul ț i l schimb ă , ca şi eu să‐l schimb, urii prefer ă‐i al iubirii har, fii precum eşti, iluminat de nimb, baremi de tine ndur ă‐te m ă car It eu să‐ț i faci, iubindu m ă pe mine şi frumuse ț i te or locui, depline.

11

Te nal ț i cu cât te a cucerit declinul într unui din ai t ă i, de tine rupt şi tân ă rului sânge i t ă inui plinul spre a l purta, de tinere țe supt. Gând în ț elept: lumin ă şi sporire, f ă r ă de tine nebunie i tot, de toț i te ar crede, lumea n n ă ruire în ani şaizeci sar cheltui, socot. Dispar ă cei cu suflete de cea ță poci ț i şi r ă i, soi sterp şi f ă r ă har, dar tu, cu dar îmbel şugat, înva ță c ă‐i vremea darul să rodeasc ă dar! ecete a firii, tip ă re şte ‐ț i semnul, tiparul nu l zdrobi: iat ă‐mi îndemnul!

12

Când vă d cum timpul curge pe cadrane şi ziua se afund ă‐n noaptea crud ă , când vă d p ă lirea florii diafane şi vi ț a albâ n negrul p ă r crescută; când arborii sunt sterpi, cu foi b ă trâne, ei, baldachin al turmelor, în var ă şi verdele nchingat în snopi r ă mâne pe n ă să lie dus pe roț i de car ă ; atunci la frumuse ț ea ta mi duc gândul, tu, care o por ț i prin vânt şi irosire dulce ț i şi farmec timpul li i mormântul alte minuni vin lumile să mire. u i pavă z ă când timpu ‐şi sun ă coasa, doar dac ă puii ‐ț i lumineaz ă casa

13

De aifi al t ău, iubite! Tu, ce e şti tot mai pu ț in al vie ț ii şi e timpul acest sfâr şit de acum să‐l pregă te şti rodind din tine alt chip să‐ț i fie schimbul. Atunci, f ă r ă de margini frumuse ț i, robite ț ie, n ar fi mă rginite, când iar ăşi sub lumini ai să‐ț i r ă sfe ț i, întrun trup nou, icoanele amurgite. Dar cine şi ar l ă sa, p ă r ă ginit, conacul ce ar putea cu b ă rb ăț ie să‐l 'nal ț e n calea vântului stârnit ca mor ț ii împotrivă să îi fie? isipa! Ai avut p ă rinte odată ; lasă‐ț i un fiu, la rândul t ă u fii tat ă !

14

Eu nu culeg din stele n ț elepciune şi totu şi sunt un fel de astrolog dar nu prezic nici rele şi nici bune pricepere de Chronos nu mi arog. Nu ghicesc soarta n clipa care trece, n ar ă t cu degetul de s ploi ori vânt, nu ştiu nici regilor cum le mai merge, de şi cunosc al astrelor cuvânt. Din ochii t ă i ştiin ț a mi trag, înalt ă , ca n stele fixe n ei citesc minuni: "Frumos şi Adevă r vor fi de olalt ă dac ă‐ai să ui ț i doar ț ie să‐ț i aduni!" i ‐ț i zic, când ziua mor ț ii o să‐ț i vie, şi Adevă r n or să mai fie

15

Când ştiu c ă tot ce n juru ne viiaz ă este desă vâr şit numai o clip ă , c ă tot ce n scena vie ț ii se a şaz ă e nr ă urit dea stelelor risip ă ; când oamenii, pui ț i ca iarba n lume, îi vă d sluji ț i şi stin şi de o stea avar ă ce i mic şorează când ajung pe culme, zvă rlindu i din memorie afar ă ; vă zând în toate un nestatornic tremur, vederii mele umbra ta mi ajung ă , mereu întinerind sub crug de vremuri ce ar vrea să schimbe ziua n noapte lung ă fu timpul ce te fur ă duc ră zboi şi tot ce fur ă eu (i ntorc 'napoi )