Sunteți pe pagina 1din 2

“MOARTEA ARTEI”?

DOUĂ RĂSPUNSURI : KITSCH ȘI AVANGARDA (LOOS)

“Moartea artei”? „Sub toate aceste raporturi arta este și rămâne pentru noi, în privința celei mai înalte destinații a sa, ceva ce aparține trecutului1. Ea
și-a pierdut pentru noi și adevărul autentic și vitalitatea și e transpusă mai mult în reprezentarea noastră decât ... în cuprinsul realității înseși. (...) Arta
ne invită să fie considerată de pe pozițiile gândirii, și anume nu cu scopul de a o face să reînvie, ci cu scopul să înțelegem ce este arta“. – „Știința despre
artă este în timpul nostru și mai necesară decât a fost pe vremea când arta pentru sine oferea deja ca artă deplină satisfacție“2.

Fenomenul “kitsch”. “Kitsch-ul este opusul simplității ... El este o artă, pentru că înfrumusețează viața de toate zilele cu o serie de rituri
ornamentale, care o decorează și îi dau delicioasa complicare a unui joc elaborat, marcă a civilizațiilor avansate. Kitsch-ul îndeplinește o
funcție socială. Obiectele kitsch nu-și justifică rostul în mod rațional, ele conțin un grad înalt de gratuitate și joc, care le conferă un fel de
universalitate eterogenă ... Kitsch-ul este amuzant. Fenomen universal, stil și manieră de a fi, tendință permanentă, legată de
pătrunderea în viața de toate zilele a unui anumit număr de valori de tip burghez, kitsch-ul va deveni, în același timp, și o anumită
atitudine a artistului interesat, un gen de reverență în fața consumatorului-rege ... Kitsch-ul este pe măsura omului, a omului
mediocru, pentru că este creat de către și pentru omul mediocru, cetățeanul prosper [...] Poziția kitsch se situează între modă și spiritul
conservator, implicând acceptare din partea ‘majorității’. De aceea, kitsch-ul este din acest punct de vedere esențialmente democratic: el
este arta acceptabilă, arta care nu șochează spiritul printr-o transcendere a vieții cotidiene sau printr-un efort care să ceară depășire mai
ales dacă ar trebui să ne depășim pe noi înșine. În timp ce arta înseamnă depășirea măsurii, kitsch-ul diluează originalitatea atât cât e
nevoie pentru a o face acceptabilă pentru toți ... Kitsch-ul este arta fericirii, și orice șantaj făcut în numele fericirii asupra civilizației va
fi un șantaj făcut în numele kitsch-ului“ – “Însăși ideea de frumos a fost înlocuită cu aceea de plăcere, plăcere legată de senzual, dar
mai ales de un consenus omnium al unei majorități sociale”3. “Kitsch is a product of the industrial revolution which urbanized the
masses of Western Europe and America … The precondition for Kitsch is the availability of a fully matured cultural tradition, whose
discoveries, acquisitions, and perfected self-consciousness, Kitsch can take advantage of for its own ends. It borrows from that tradition
devices, tricks, stratagems, rules of thumb, and themes, converts them into a system, and discards the rest. It draws its life blood from the
reservoir of accumulated experience … Kitsch is vicarious experience and faked sensations … In the first place it is not a question of a
choice between merely the old and merely the new — but of a choice between the bad, up-to-date old and the genuinely new. The
alternative to Picasso is not Michelangelo, but kitsch. If the avant-garde imitates the processes of art, kitsch imitates its effects”4. –

“Funcționalismul s-a născut ca o reacție împotriva proliferării inutilului, dintr-o dorință de rigoare, din acceptarea obiectului sau a
produsului tehnic așa cum este tehnic așa cum este – peretele de beton armat al lui Le Corbusier sau suprafețele goale ale arhitecților de
pe la 1930 ... Mișcarea funcționalistă este o reacție socio-culturală față de kitsch ... Cel mai intransigent radicalism presupune mișcarea
care a dus la apariția școlii Bauhaus, avându-i drept precursori pe Van de Velde și Loos. Să subliniem strânsa legătură dintre teorie și
operă, caracteristică pentru arhitectură, ca activitate care implică investiții considerabile de fonduri și, prin urmare, un consens al unei
anumite elite cu putere în societate … Înnoirea depinde în primul rând de stadiul teoriei ... Omul este stăpân și posesor al mediului
înconjurător, și aceasta este o cale sigură de scăpare de alienarea kitsch printre obiecte: prin înțelegerea conștientă și apropierea acestui
mediu înconjurător, artificial în întregime, modelat după om, pe măsura dorinței sale de putere“5.

“Întreb încă o dată: de ce un arhitect, atât cel bun cât și cel prost, profanează lacul? Arhitectul este, în aceeași măsură ca fiecare locuitor al
orașului, lipsit de cultură. Îi lipsește siguranța țăranului, care posedă o cultură. Locuitorul orașului este un dezrădăcinat. Numesc cultură
acel echilibru al omului interior și al omului exterior, care garantează o gândire rațională și o acțiune rațională. Însă ne putem întreba: de
ce sălbaticul are o cultură și nemții n-o au? – În istoria omenirii nu apăruse încă o perioadă a non-culturii. A o crea era rezervat
locuitorului orașului din a doua jumătate a secolului al XIX-lea (...) Atunci au apărut falși profeți, care au zis: cât de urâtă și lipsită de
bucurie este viața noastră. Și au adunat tot ce au găsit în diferitele culturi, le-au pus în muzee, și au zis: uitați-vă, iată frumusețea [...]
Când mi-a revenit în sfârșit sarcina de a construi o casă, m-am uitat, și am văzut cum construiau vechii arhitecți; am observat cum se
emanicipau, din secol în secol, din an în an, de ornament. Trebuia să continui lanțul chiar acolo unde el se rupsese, unde cursul acelei
deveniri fusese întrerupt. Știam că, pentru a continua linia dezvoltării respective, trebuia să fiu în mod simțitor și mai simplu [...] Casa
trebuie să placă tuturor, contrar operei de artă care nu trebuie să placă nimănui. Opera de artă este o treabă personală a artistului; ceea ce
casa nu este. Opera de artă apare în lume, fără ca cineva să aibă nevoie de ea. Casa corespunde unei nevoi. Opera de artă nu este
responsabilă față de nimeni, casa față de toți. Opera de artă vrea să-i smulgă pe oameni din confortul lor. Casa slujește nevoii de confort.
Opera este revoluționară, casa este conservatoare. Opera arată omenirii o cale nouă și este orientată spre viitor. Casa aparține pur și
simplu prezentului ... Așadar casa nu ar avea nimic de a face cu arta, iar arhitectura nu ar trebui să fie considerată o artă? Chiar așa stau lucrurile”6.


1 Întrucât ea este gândită „azi” din perspectiva esteticii: ca o formă de „cunoaștere inferioară” (Baungarten) sau ca obiect al „judecății estetice”
(Kant). Mai este arta astfel înțeleasă „mai filozofică decât istoria” (Aristotel) ? Pentru neoaristotelicul Hegel, răspunsul este nu. Istoria artei în
secolele XIX și XX este determinată de această problematică.


2 Hegel, Prelegeri de estetică I, 17).
3 Abraham Moles, Psihologia kitsch-ului, Editura Meridiane, 1980

4 Greenberg, “Avant-garde and Kitsch”, 1939 (http://sites.uci.edu/form/files/2015/01/Greenberg-Clement-Avant-Garde-and-Kitsch-copy.pdf)



5 Abraham

Moles, Psihologia kitsch-ului

6
Adolf Loos, Architektur (1910)