Unitatea de învățare nr.

6
Actul constitutiv: condiții de fond și formă, conținut. Capital social, aporturi
Cuprins
1. Denumirea de act constitutiv
2. Caracterele juridice ale actului constitutiv
3. Condiţiile de validitate ale actului constitutiv
3.1. Condiții de formă
3.2. Condiții de fond
4. Elementele constitutive ale societăţii comerciale
4.1. Punerea în comun a aporturilor asociaţilor
4.2. Participarea la beneficiile si pierderile societăţii
4.3. Affectio societatis
5. Conţinutul actului constitutiv
6. Capitalul social al societăţii comerciale, acţiunile şi părţile sociale
6.1. Aspecte generale
6.2. Acțiunile și transferul acestora
6.3. Regimul cesiunii părţilor sociale
Conținut
1. Denumirea de act constitutiv
Potrivit art. 5 din Legea nr. 31/1990, actele juridice prin care se constituie societăţile
comerciale pot fi diferite de la o formă de societate la alta:
- societatea în nume colectiv sau în comandită simplă se constituie prin contract de
societate;
- societatea pe acţiuni, în comandită pe acţiuni şi societatea cu răspundere limitată se
constituie prin contract de societate şi statut;
- societatea cu răspundere limitată cu asociat unic se constituie numai prin statut.
Statutul şi contractul de societate sunt denumite împreună acte constitutive. Ele pot fi
încheiate şi sub forma unui înscris unic, denumit act constitutiv.
Pentru acest motiv, în cele ce urmează vom, analiza actul constitutiv al societăţii
comerciale, referindu-ne atât la contractul de societate, la statut cât şi la înscrisul unic ce le
poate reuni.
2. Caracterele juridice ale actului constitutiv
Actul constitutiv, ca manifestare de voinţă a uneia sau mai multe persoane în scopul
producerii de efecte juridice conform clauzelor agreate sau a prevederilor imperative ale legii,
prezintă următoarele caractere :
- plurilateral în sensul că la încheierea lui participă mai multe persoane. In cazul
societăţii cu răspundere limitată cu asociat unic, actul constitutiv este un act juridic unilateral,
fiind manifestarea de voinţă a unei singure persoane;
- sinalagmatic, dat fiind faptul că părţile îşi asumă fiecare obligaţii reciproce
(mai puţin în situaţia societăţii cu răspundere limitată cu asociat unic). In privinţa acestui
1
caracter, în unele opinii, aflate însă în minoritate, actul constitutiv este considerat nu un
contract, ci act colectiv, deoarece se consideră că asociaţii nu au obligaţii unii faţă de alţii ci
cu toţii faţă de societatea pe care o constituie;
- cu titlu oneros, deoarece fiecare asociat urmăreşte un scop patrimonial;
- comutativ, întinderea obligaţiilor asociaţilor este cunoscută la încheierea
actului constitutiv;
- constitutiv de drepturi;
- solemn, care se încheie cu acordul de voinţă al părţilor dat în formă scrisă sau
în anumite situaţii, în formă autentică. Acest caracter este dat de dispoziţiile art. 5 alin. 6 din
Legea nr. 31/1990;
- de adeziune, deoarece după constituirea societăţii de regulă noii asociaţi aderă
la toate clauzele acestuia sau la o parte a acestor clauze, solicitând modificarea sau renunţarea
la alte clauze care au fost impuse sau redactate de asociaţi la constituirea societăţii.
3. Condiţiile de validitate ale actului constitutiv
Condiţiile de validitate ale actului constitutiv se împart în condiţii de formă şi condiţii
de fond.
3.1. Condiții de formă
Condiţia de formă este încheierea actului în formă scrisă, fie cu dare de dată certă, fie
în formă autentică. Forma autentică este obligatorie ad validitatem în anumite situaţii
(prevăzute în art. 5 alin.6 din Legea nr. 31/1990 ):
- când printre bunurile subscrise ca aport în natură la capitalul social se află un
teren;
- când forma juridică a societăţii comerciale implică răspunderea nelimitată a
asociaţilor sau a unora dintre ei, pentru obligaţiile sociale (adică în cazul societăţilor
comerciale în nume colectiv şi cele în comandită simplă);
- când societatea comercială se constituie prin subscripţie publică.
3.2. Condiții de fond
În privinţa condiţiilor de fond, actul constitutiv, ca manifestare de voinţă în sensul
constituirii societăţii comerciale, trebuie să îndeplinească toate condiţiile de fond ale actelor
juridice civile, prevăzute de art. 1179 şi urm. NCC, anume :
- capacitatea de a contracta a părţilor contractante;
- consimţământul valabil exprimat;
- obiectul determinat, licit si moral al actului (obiectul de activitate al societăţii);
- o cauză sau scop licit şi moral al actului.
În plus faţă de aceste condiţii general aplicabile actelor juridice civile, Legea nr.
31/1990 prevede o serie de norme speciale, care circumstanţiază condiţiile de fond generale
aplicabile actelor juridice civile.
4. Elementele constitutive ale societăţii comerciale
4.1. Punerea în comun a aporturilor asociaţilor

2
 De esența constituirii unei societăţi comerciale este contribuția asociaţilor la
constituirea acesteia, contribuţie care poarta numele de aport la capitalul social al societăţii
comerciale.
Aporturile asociaţilor sunt obligaţiile asumate de aceştia de a aduce în societate
anumite valori patrimoniale. Termenul de aport mai desemnează însă şi obiectul acestuia,
anume bunul sau valoarea patrimonială adusă de asociat în societate.
După obiectul său, aportul poate fi:
a. Aport în numerar care are ca obiect o sumă de bani.
Acest aport este obligatoriu la constituirea societăţii comerciale, fiind considerat
esenţial pentru demararea activităţii comerciale, fără a se mai stabili limite minime obligatorii
cum a fost reglementarea în vigoare până în anul 1997.
b. Aportul în natură are ca obiect anumite bunuri.
Acest bunuri pot fi, fără restricţii, mobile sau imobile, corporale sau necorporale.
Bunurile pot fi transmise cu titlu de proprietate sau cu alt titlu (uz, uzufruct). In cazul
în care în actul constitutiv nu se prevede cu ce titlu sunt aduse bunurile, conform art. 65 din
Legea nr. 31/1990, se va considera că bunurile sunt aduse cu titlu de proprietate.
In toate cazurile, valoarea în bani a aportului în natură trebuie evaluată, fie de către
asociaţi, fie prin expertiză. In cazul înfiinţării unei societăţi cu răspundere limitată cu unic
asociat stabilirea valorii aportului în natură prin expertiză este obligatorie.
c. Aportul în creanţe are ca obiect creanţe pe care terţe persoane le au faţă de asociatul
creditor, fiind o cesiune de creanţă.
Aportul în creanţe nu este admis la societăţile pe acţiuni care se constituie prin
subscripţie publică şi nici la societăţile în comandită pe acţiuni sau cu răspundere limitată.
Asociatul care a depus ca aport una sau mai multe creanţe nu este liberat cât timp
societatea nu a obţinut plata sumei pentru care au fost aduse. Dacă plata nu s-a putut obţine
prin urmărirea debitorului cedat, asociatul, în afară de daune, răspunde de suma datorată, cu
dobânda legală din ziua scadenţei creanţelor.
d. Aportul în muncă (denumit şi “aport în industrie”) are ca obiect munca asociaţilor.
Acest tip de aport poate fi adus numai de către asociaţii în societatea în nume colectiv şi de
asociaţii comanditaţi în societăţile în comandită, însă acest aport nu este cuprins în capitalul
social.
Actul de asumare a obligaţiei de aport poartă denumirea de “subscriere la capitalul
societăţii”, iar executarea acestei obligaţii de “vărsare” sau “eliberare” a capitalului.
In actul constitutiv trebuie stabilite atât aporturile subscrise, cât şi termenele de
vărsare a capitalului. La societatea pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni pentru aporturile in
numerar este obligatorie vărsarea la constituire a cel puţin 30% din capitalul social subscris,
restul de 70% trebuind a fi vărsat în termen de 12 luni de la înmatricularea societăţii, iar
pentru aporturile în natură este obligatorie vărsarea acestora în termen de cel mult 2 ani de la
data înmatriculării societăţii (art. 9 din Legea nr. 31/1990). La celelalte forme de societăţi
comerciale, capitalul social trebuie vărsat integral la constituirea capitalului social subscris
(art. 91 din Legea nr. 31/1990).
3
 Conform art. 65 alin 2 din Legea nr. 31/1990, asociatul care întârzie să depună aportul
social va fi ţinut răspunzător faţă de societate pentru daunele cauzate de această întârziere.
Potrivit prevederilor generale de drept civil privind obligaţiile de plată a unor sume de bani şi
Legii nr. 31/1990, asociatul obligat la depunerea unui aport în numerar este obligat şi la plata
dobânzilor legale calculate începând cu data la care acest vărsământ ar fi trebuit să fie realizat.
Din texul legii rezultă faptul că aceste dobânzi pot fi cumulate însă şi cu alte sume
reprezentând contravaloarea unor prejudicii suplimentare cauzate societăţii.
Modul de transmitere al acţiunilor, după constituirea societăţii, diferă după cum
acţiunile sunt nominative sau la purtător:
a. acţiunile nominative se transmit prin declaraţie făcută în registrul acţionarilor
societăţii care le-a emis, subscrisă atât de cedent cât şi de cesionar, la care se adaugă
menţiunea făcută pe acţiune;
b. acţiunile la purtător se transmit prin simpla lor predare (tradiţiune), fără alte
proceduri sau acorduri necesare de la societate, asociaţi sau alte organisme.
4.2. Participarea la beneficiile si pierderile societăţii
De principiu, participarea la beneficiile și pierderile societăţii este proporţională cu
participarea asociaţilor la capitalul social al societăţii, cu excepția unor prevederi contrare,
în acest sens, din actele constitutive ale societății (art. 67 alin. 2 din Legea nr. 31/1990). În
acest sens, actele constitutive ale societăţii pot prevedea o repartizare neproporţională cu
participarea la capitalul social, mai ales că în ceea ce priveşte aporturile în industrie, care nu
pot constitui contribuţie la constituirea sau majorarea capitalului social, ele pot da totuşi
dreptul la participare la beneficiile si pierderile societăţii (art. 16 alin 5 din Legea nr.
31/1990).
Dreptul de a participa la beneficiile şi pierderile societăţii are drept consecinţă şi
anumite particularităţi ale aporturilor la capitalul social în ceea ce priveşte dreptul asociaţilor
de a cere societăţii dobânzile produse de acestea - fructele civile -, drept care nu este
recunoscut de legislaţia societăţilor comerciale în art. 68 din Legea nr. 31/1990.
Pe de altă parte, clauza leonină, în baza căreia un asociat ar avea dreptul să primească
tot profitul societăţii, este interzisă prin art. 1902 alin. 5 NCC1, fiind considerată imorală şi
deci va fi nulă daca ar fi înscrisă în actele constitutive ale societăţii.
Cota parte din profit care se distribuie asociaţilor se numeşte dividend, iar societatea
este obligată să achite aceste sume în termenul prevăzut de hotărârea adunării generale a
asociaţilor societăţii, dar nu mai târziu de 6 luni de la data aprobării situaţiilor financiare ale
societăţii, sub sancţiunea plăţii de daune interese reprezentând dobânda legală pentru sumele
neachitate în termen (art. 67 alin. 2 din Legea nr. 31/1990).
4.3. Affectio societatis
Affectio societatis reprezintă acţiunea de ordin volitiv şi/sau intenţional a asociaţilor
de a începe şi continua o asociere sub forma unei societăţi comerciale.
O altă caracteristică a intenţiei de colaborare este reprezentată şi de faptul că aceasta
este egalitară, astfel încât nici un asociat nu este subordonat altui asociat. Astfel, asociaţii

1
Orice clauză prin care un asociat este exclus de la împărțirea beneficiilor sau de la participarea la
pierderi este considerată nescrisă.

4
minoritari nu pot primi ordine şi nici nu trebuie să primească ordine din partea asociaţilor
majoritari. Nulitatea convenţiilor cu privire la dreptul de vot reprezintă o aplicare practică a
acestui principiu. De asemenea, colaborarea egalitară se manifestă şi în cazul asociatului care
contribuie cu aport în industrie şi care nu este subordonat celorlalţi acţionari, cum ar fi cazul,
de exemplu, al unui contract de muncă încheiat cu societatea.
5. Conţinutul actului constitutiv
Conţinutul actului constitutiv este stabilit prin art. 7 din Legea nr. 31/1990 pentru
societăţile în nume colectiv, în comandită simplă şi cu răspundere limitată, şi de art. 8 din
Legea nr. 31/1990 pentru societăţile pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni.
Principalele clauze cuprinse în actul constitutiv privesc următoarele elemente
esenţiale:
a. Clauze privitoare la identificarea părţilor
b. Clauze privitoare la elementele de identificare ale societăţii comerciale, ca
persoană juridică
c. Clauze privitoare la condiţiile actului constitutiv al societăţii comerciale
d. Clauze privind conducerea, administrarea, controlul gestiunii şi funcţionarea
societăţii
e. Clauze privitoare la durata şi încetarea societăţii
f. Alte clauze
6. Capitalul social al societăţii comerciale, acţiunile şi părţile sociale
6.1. Aspecte generale
Capitalul social este format atât la constituirea societăţii cât şi ulterior, din aportul
asociaţilor, reprezentând obligaţia pe care şi-o asumă fiecare asociat de a aduce în societate un
bun, o valoare patrimonială.
Capitalul social poate fi definit aşadar ca suma totală, exprimată în bani, a valorii
aporturilor asociaţilor, mai puţin cea a aporturilor în muncă, cu care aceştia participă la
constituirea patrimoniului social al societăţii.
Capitalul social poate avea două expresii valorice:
a. capitalul subscris, reprezentând valoarea totală a aporturilor subscrise de asociaţi;
b. capitalul vărsat, reprezentând valoarea totală a aporturilor vărsate de asociaţi.
Ca regulă, capitalul social minim este de 200 lei noi (RON) pentru societăţile cu
răspundere limitată şi de 90.000 lei noi (RON) pentru societăţile pe acţiuni şi în comandită pe
acţiuni. Guvernul poate modifica cel mult o data la 2 ani valoarea minimă a capitalului social
pentru societăţile comerciale pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni astfel încât acest cuantum
să reprezinte echivalentul în lei al sumei de 25.000 euro 2. Legea nu mai stabileşte la această
dată nici o limită minimă legală în cazul societăţilor în nume colectiv şi în comandită simplă.
Pentru societăţile comerciale din anumite domenii (bancar, asigurări etc.) legile speciale
impun un capital social minim mai mare.
2
Limita minima de 25.000 Euro a fost stabilită ca atare în art. 6 din cea de-a doua Directivă a
Consiliului din 13 decembrie 1976 de coordonare, în vederea echivalării, a garanțiilor impuse societăților
comerciale în statele membre, în înțelesul articolului 58 al doilea paragraf din tratat, pentru protejarea intereselor
asociaților sau terților,în ceea ce privește constituirea societăților comerciale pe acțiuni și menținerea și
modificarea capitalului acestora (77/91/CEE).

5
 Cu excepţia cazului în care societatea pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni este
transformată într-o societate de altă formă, capitalul social nu poate fi redus sub minimul legal
decât dacă valoarea sa este adusă la un nivel cel puţin egal cu minimul legal prin adoptarea
unei hotărâri de majorare de capital în acelaşi timp cu hotărârea de reducere a capitalului 3. În
cazul încălcării acestor prevederi ale legii (art. 10 alin 2 din Legea nr. 31/1990), orice
persoană interesată se poate adresa instanţei pentru a cere dizolvarea societăţii. Societatea nu
va fi dizolvată dacă, până la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătoreşti de dizolvare,
capitalul social este adus la valoarea minimului legal prevăzut de lege.
Legea nr. 31/1990 impune anumite caractere capitalului social:
- Capitalul social este fix, în sensul că nu poate fi modificat, fie majorat fie micşorat
decât prin modificarea actelor constitutive ale societăţii cu respectarea tuturor formalităţilor
legale şi cu dreptul de opoziţie al creditorilor.
- Capitalul social este intangibil, în sensul că nu poate fi folosit pentru plata de
dividende asociaţilor.
- Capitalul social trebuie să fie real, în sensul că asociaţii trebuie să realizeze
vărsămintele la care s-au obligat iar în momentul constituirii societăţii în patrimoniul social
trebuie să se găsească bunuri a căror valoare se fie cel puţin egală cu cea a capitalului social.
Capitalul social este divizat în mai multe fracţiuni, denumite:
a. Părţi de interes, în cazul societăţii în nume colectiv şi al societăţii în comandită
simplă;
b. Părţi sociale, în cazul societăţii cu răspundere limitată; valoarea nominală a unei
părţi sociale nu poate fi mai mică de 10 lei noi (RON).
c. Acţiuni, în cazul societăţii pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni; valoarea nominală a
unei acţiuni nu poate fi mai mică de 0,1 lei noi (RON).
Aporturile la capitalul social nu sunt purtătoare de dobânzi, astfel încât asociaţii au
dreptul la încetarea activităţii societăţii la o cotă parte din sumele obţinute de pe urma
lichidării şi rămase disponibile după achitarea obligaţiilor societăţii, proporţional cu
participarea acestora la capitalul social al societăţii.
Art. 69 din Legea nr. 31/1990 prevede, ca regulă generală că, în cazul în care se
constată o pierdere a activului net, capitalul social va trebui subscris sau reîntregit înainte de
a se putea face vreo repartizare sau distribuire de profit.
6.2. Acțiunile și transferul acestora

Acţiunile reprezintă diviziunile capitalului social al unei societăţi comerciale pe

acţiuni. Natura juridică a acţiunii a evoluat de la teoria clasică a titlului de credit ce conferă
deţinătorului anumite drepturi și a căror emitere produce anumite efecte juridice, la teoria mai
modernă a valorii mobiliare, care conferă deţinătorului drepturi asupra societăţii emitente.
Valoarea nominală a unei acţiuni nu poate fi mai mică decât 0,1 lei (RON).
Acţiunile conferă titularului anumite drepturi principale:
- dreptul de a participa la adunarea generală a acţionarilor,
- dreptul de vot,
3
Ioan Schiau, Titus Prescure op. cit. pag 73

6
 - dreptul la informare,
- dreptul la dividende,
- dreptul asupra părţii cuvenite din lichidarea societăţii,
- dreptul de preferinţă pentru acţiunile nou emise la majorarea capitalului social.
Acţiunile emise de o societate comercială pe acţiuni pot fi nominative sau la purtător,
după cum este stabilit în actele constitutive ale societăţii, iar în lipsă de menţiune specifică
acţiunile sunt prezumate a fi nominative (art. 91 alin. 2 din Legea nr. 31/1990). Acţiunile
nominative sunt acţiunile ai căror proprietari sau deţinători sunt nominalizaţi pe titlu sau în
registrele societăţii emitente si care se pot transfera prin menţiune făcută pe titlu şi în registrul
de acţiuni al societăţii. Conform art. 91 din Legea nr 31/1990, acţiunile pot fi emise în formă
materializată sau în formă dematerializată, caz în care se înregistrează în registrul acţionarilor.
În cazul acţiunilor emise în formă materială, se pot emite titluri cumulative pentru mai multe
acţiuni.
Acţiunile la purtător reprezintă titluri emise numai în formă materializată, al căror
transfer se poate face doar prin simpla tradiţiune a acestora între posesori. Acţiunile la
purtător pot fi convertite în acţiuni nominative şi invers doar prin hotărârea adunării generale
extraordinare a acţionarilor.
Libera transferabilitate a acţiunilor este o caracteristică specifică acţiunilor in special si
valorilor mobiliare în general derivata din caracterul de societate de capitaluri a societăţii pe
acţiuni. Orice convenţie care restrânge aceasta caracteristică a acţiunilor trebuie de principiu
să fie justificată printr-un interes social.
Acţiunile societăţilor admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată nu pot face
obiectul nici unei astfel de restricţii, mai ales în ceea ce priveşte clauzele de preempţiune ori
cele de agrement.
Dreptul de preferinţă la emiterea de acţiuni în cadrul majorărilor de capital social nu
este considerat o restricție la transferabilitatea acţiunii ci un drept al acţionarului şi mai ales o
măsură de protecţie a acţionarilor minoritari faţă de o diluare a poziţiilor deţinute de aceştia în
cadrul societăţii.4
După drepturile conferite titularilor acestora, există două categorii de acţiuni: acţiuni
ordinare şi acţiuni privilegiate, care conferă anumite drepturi speciale - legate mai ales de
calitatea deţinătorilor acestora în raport cu societatea (angajaţi, creditori, etc.).
Acţiunile care nu sunt achitate în întregime sunt considerate întotdeauna a fi
nominative, deoarece legea prevede obligaţia solidară a subscriitorului iniţial şi a
dobânditorului subsecvent de a răspunde în faţa societăţii pentru realizarea vărsămintelor la
termenele prevăzute de lege, actele constitutive sau hotărârile acţionarilor societăţii emitente.
De asemenea, tot în acest sens Legea nr. 31/1990 prevede faptul că nu se poate realiza
o majorare a capitalului social şi nu se vor putea emite noi acţiuni până la achitarea integrală a
acţiunilor emise în emisiunea precedentă. Considerăm că, de lege ferenda, textul art. 92 alin. 2
din Legea nr. 31/1990 ar trebui modificat în sensul permiterii majorării capitalului social al
societăţii cu sumele nesubscrise integral, prin contribuţii ale unor terţi, neacţionari la data
majorării.

4
Ibid

7
 Legea nr. 31/1990 prevede în art. 93 alin 2 menţiunile obligatorii ale unei acţiuni şi
anume:
a) denumirea şi durata societăţii;
b) data actului constitutiv, numărul din registrul comerţului sub care este
înregistrată societatea, codul unic de înregistrare şi numărul Monitorului Oficial al României,
Partea a IV-a, în care s-a făcut publicarea;
c) capitalul social, numărul acţiunilor şi numărul lor de ordine, valoarea nominală
a acţiunilor şi vărsămintele efectuate;
d) avantajele acordate fondatorilor.
 Acţiunile nominative vor menţiona şi numele, prenumele, codul numeric personal şi
domiciliul acţionarului persoană fizică; denumirea, sediul, numărul de înmatriculare şi codul
unic de înregistrare ale acţionarului persoană juridică, după caz. Acţiunile emise în formă
materializată trebuie să poarte semnătura a 2 membri ai consiliului de administraţie, respectiv
ai directoratului, sau, după caz, semnătura administratorului unic, respectiv a directorului
general unic.
În cazul acţiunilor care conferă drepturi speciale deţinătorului trebuie să menţioneze
acest lucru şi pe titlu.
De principiu, acţiunile de valoare egală acordă proprietarilor acestora drepturi egale
dar Legea nr. 31/1990 permite în art. 94 şi 95 şi emiterea de acţiuni care conferă acţionarilor
drepturi diferite cum ar fi dreptul prioritar la dividend dar fără drept de vot în cadrul adunării
generale.
Dreptul de proprietate asupra acţiunilor nominative se transferă prin menţiune făcută
în registrul acţionarilor societăţii subscrisă de cedent şi cesionar ori de mandatarii acestora şi
prin menţiune făcută pe titlu. Acţiunile emise în formă dematerializată şi tranzacţionate pe o
piaţă reglementată se transferă în conformitate cu reglementările acestei pieţe reglementate.
Transferul acţiunilor poate fi înregistrat şi în Registrul comerţului, dar această
înregistrare nu este constitutivă de drepturi pentru acţionari şi nu reprezintă nici o formalitate
de publicitate pentru terţi, singura formalitate care conferă drepturi atât în raporturile dintre
cedent şi cesionar cât şi faţă de terţi este reprezentată de menţiunile făcute în registrul de
acţiuni al societăţii.
Dreptul de vot conferit de deţinerea unei acţiuni nu poate fi limitat decât în situaţia în
care respectiva acţiune nu este achitată integral la scadenţă. Mai mult, dreptul de vot nu poate
fi cedat orice convenţie încheiată în acest sens fiind nulă5.
În ceea ce priveşte acţionarii care nu efectuează vărsămintele la timp, aceştia pot fi
urmăriţi de societate în vederea realizării vărsămintelor sau se poate decide anularea acţiunilor
respective. In cazul în care după îndeplinirea formalităţilor prevăzute în art. 100 din Legea nr.
31/1990 (somaţie, vânzarea acţiunilor nou emise etc.) nu se realizează sumele datorate
societăţii, societatea trebuie să procedeze la reducerea capitalului social.
Acţiunile sunt indivizibile astfel încât în cazul în care o acţiune devine proprietatea
mai multor persoane, acestea trebuie să îşi desemneze un reprezentant unic în vederea
exercitării drepturilor prevăzute din acţiunea respectivă.

5
St. Cărpenaru şi alţii, op. cit. pag 477

8
 Dobândirea propriilor acţiuni

De principiu, societatea comercială nu îşi poate dobândi propriile acţiuni, dar în art.
103 -1071 din Legea nr. 31/1990 se stabilesc, în mod specific şi limitativ, condiţiile în care o
1

societate pe acţiuni îşi poate totuşi dobândi propriile acţiuni. Orice dobândire neconformă cu
condiţiile prevăzute în art. 1031 -1071 din Legea nr. 31/1990 duce la aplicarea art. 104 1 din
Lege.
Dobândirea propriilor acţiuni trebuie menţionată cu privire la cauze şi condiţii în
rapoartele administratorilor societăţii, parte a situaţiilor financiare anuale ale societăţii.

6.3. Regimul cesiunii părţilor sociale

Doctrina şi practica judecătorească au considerat că prevederile art. 202 alin. 1 din

Legea nr. 31/1990, care stabilesc regula în materie, sunt supletive iar nu imperative, astfel
încât asociaţii pot deroga de la acestea, stabilind ca părţile sociale nu sunt transferabile între
asociaţi şi cu atât mai mult către terţi. Mai mult, în cazul transmiterii părţilor sociale către
terţi, art. 202 alin 2 din Legea 31/1990 conţine prevederi imperative, în sensul că nu se poate
deroga de la majoritatea calificată de trei pătrimi din capitalul social cu care trebuie sa se
aprobe o astfel de cesiune.
În condiţiile acestui text imperativ, cesiunea părţilor sociale către neasociaţi trebuie
aprobată cu votul afirmativ al asociaţilor deţinând trei pătrimi din capitalul social, prevedere
de la care nu se poate deroga în cuprinsul actelor constitutive ale societăţii.
Considerăm că textul art. 202 alin 2 din Legea nr. 31/1990, în actuala redactare,
trebuie interpretat ca o normă specială, adică de strictă interpretare, iar pentru calcularea
majorităţii calificate prevăzute în acest text nu pot fi aplicabile prevederile generale legate de
votul în cadrul adunării generale.
În orice caz, suntem de părere că orice modificare a deţinătorului părţilor sociale, chiar
în cazul în care actele constitutive nu prevăd nici o clauză în acest sens sau prevăd
interzicerea cesiunii, poate face obiectul unei proceduri de modificare a actului constitutiv în
condiţiile art. 192 şi urm. din Legea nr. 31/1990.
Această regulă nu este aplicabilă în cazul dobândirii de părţi sociale ca urmare a
succesiunii, dacă prin actul constitutiv nu se dispune altfel, caz în care societatea va proceda
la plata parţii sociale către succesori si la reducerea proporţională a capitalului social al
societăţii. În cazul dobândirii părţilor sociale prin succesiune, data la care aceasta dobândire
îşi produce efecte între asociaţi este data la care este înscrisă în registrul asociaţilor (art. 202
alin. 3 din Legea nr. 31/1990).
Prin OUG nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale s-au
introdus în cadrul art. 202 din Legea nr. 31/1990 câteva alineate care prevăd o procedură
specială de publicitate a transmisiunii părţilor sociale, ca un element suplimentar de protecţie
a intereselor legate de plata taxelor şi impozitelor de către societăţile comerciale.
Astfel, conform art. 202 alin 22 din Legea nr. 31/1990 hotărârea adunării generale a
asociaţilor care are ca obiect aprobarea unei cesiuni de părţi sociale către neasociaţi, adoptată

9
în condiţiile de cvorum detaliate mai sus, trebuie să fie publicată în Monitorul Oficial al
României, partea a IV-a, prin depunerea în termen de 15 zile de la adoptare la Registrul
comerţului. Oficiul Registrului comerţului transmite de îndată această hotărâre către organele
fiscale competente.
Conform art. 202 alin 23 din Legea 31/1990, creditorii sociali şi orice alte persoane
prejudiciate prin hotărârea asociaţilor privitoare la transmisiunea părţilor sociale pot formula
opoziţie la această hotărâre, prin care să solicite instanţei competente să oblige societatea sau
asociaţii la repararea prejudiciului cauzat, precum şi atragerea răspunderii civile a asociatului
care intenţionează să cedeze părţile sociale, în condiţiile art. 62 din Legea nr. 31/1990, dreptul
comun în materia opoziţiei (a se vedea mai jos capitolul în care se face referire la căile de atac
la hotărârile organelor).
Legea prezumă că transferul de părţi sociale operează, în lipsa unei clauze contrare în
hotărârea asociaţilor sau în contractul de cesiune de părţi sociale, la data expirării termenului
de opoziţie sau la data comunicării hotărârii de respingere a acestei opoziţii (art. 202 alin. 2 4
din Legea nr. 31/1990). Actele de transmitere a părţilor sociale, ca şi actul constitutiv al
societăţii actualizat cu datele noilor asociaţi, sunt supuse procedurii prevăzute de lege pentru
modificarea actului constitutiv.

În final, conform art. 203 alin 3 din Legea nr. 31/1990, înregistrarea cesiunii în
Registrul comerţului reprezintă condiţia pentru ca cesiunea respectivă să producă efecte faţă
de terţii neasociaţi, indiferent de modul în care a operat dobândirea, prin acte între vii sau prin
succesiune.

10