Sunteți pe pagina 1din 20

MANAGEMENTUL SERVICIILOR PUBLICE

-SISTEMUL SERVICIILOR PUBLICE LOCALE-

PROFESOR COORDONATOR :
FLORIN POPA
PROFESOR TITULAR DE CURS:
DRAGOS DINCA

ELEVI:
DOBRE FLORINA
POSTELNICU GABRIELA-ALEXANDRA

1
CUPRINS

Aspecte generale privind serviciile publice locale………………………………………..2


Categorii de servicii publice locale…………………………………………………...…..4
Serviciul public de protectie civila………………………………………..…...5
Serviciul de autorizare a constructiilor……………………………………...…6
Servicii publice comunitare de evidenta a persoanelor……………………......6
Servicii comunitare pentru situatii de urgenta…………………………..……..7
Servicii comunitare pentru cadastru si agricultura…………………….............8
Servicii publice de gospodarie comunala si perspectiva
Europeana……………………………………………………...........................8
Servicii publice comerciale…………………………………………………….9
Serviciul public de salubrizare……………………………………………….10
Servicii publice privind energia electrica si termica…………………………10
Servicii publice de transport calatori………………………………………...10
Servicii publice de intretinere a spatiilor verzi………………………………11
Consideratii legislative …………………………………………………..........................11
Locul de realizare a serviciilor publice locale…………………………………………...15
Roluri in materie de furnizare a serviciilor publice locale……………….........................17

2
Aspecte generale privind serviciile publice locale

Serviciile publice pot fi considerate “ocupatii” ale unor persoane, “actiuni” sau
“munci prestate in interesul cuiva”, “organisme” sau subdiviziuni ce fac parte dintr-un
ansamblu administrativ sau economic1.
Conceptul de serviciu public a aparut la sfarsitul secolului al XlX-lea, atunci cand
interventiile statului s-au accentuat in domenii precum:transportul, sanatate, educatie2.
Termenul de serviciu public este utilizat atat in sens de organizatie, de organism
social, cat si in sens functional, de activitate desfasurata de acest organism3.
O categorie distinctă de servicii publice o reprezintă serviciile publice locale.
Acestea au apărut ca rezultat al descentralizării şi aplicării principiului subsidiarităţii, în
sensul că nevoile unei colectivităţi locale trebuie să fie satisfăcute prin servicii organizate
de către acea colectivitate.
Pentru existenţa unor astfel de servicii este necesar un cadru legislativ care să
definească:
- autorităţile organizatoare ale serviciului;
- modalităţile posibile de organizare;
- obligaţiile de tip serviciu public care trebuie satisfăcute de operatorii care le au în
sarcină (de exemplu, întreţinerea serviciului în anumite condiţii);
- modalităţile de finanţare;
- modul de exercitare a actului de reglare şi, în special, existenţa unei autorităţi
independente, cu misiuni clar precizate în ceea ce priveşte reglarea serviciului (cum se
împart responsabilităţile la anumite niveluri: puteri centrale, autorităţi locale, autorităţi
regulatoare, oficii ale concurenţei);

1
Le Petit Larousse, Paris, 1993
2
F. Teulon, 2002:7, citat de Lucica Matei, Management Public, editia a ll-a, Editura Economica, 2006, p.
237
3
Alexandru Ioan, , Administratia publica.Teorii.Realitati.Perspective.Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1999,
pag. 290.

3
- modalităţile de informare ale beneficiarilor şi ale autorităţilor publice.
În ceea ce priveşte sfera serviciilor publice locale, întinderea acestora în raport cu
nivelul central, prof. Ioan Alexandru, citându-l pe W. Dillinger, identifică trei modele ale
relaţiilor funcţionale central/local.

A. MODELUL AUTONOMIEI RELATIVE


Acest model se defineşte prin următoarele caracteristici:
• Independenţă a serviciilor publice locale în interiorul statului;
• Libertate de acţiune într-un cadru bine definit;
• Acest cadru este definit prin legislaţie;
• Control limitat;
• Veniturile autorităţilor locale provin în cea mai mare parte din taxe locale;
• Libertatea de a urma sau nu programul de guvernare al „centrului“;
• Competenţă politică şi administrativă mare pe plan local;
• Supraveghere limitată a autorităţilor locale de către instituţiile centrale din teritoriu;
• Mare adaptabilitate în luarea deciziilor pentru satisfacerea optimă a nevoilor cetăţenilor;
• Permite inechităţi în cheltuielile şi eficienţa furnizării serviciilor.

B. MODELUL DE AGENŢIE
• Autorităţile locale sunt extensii în teritoriu ale celor centrale sau agenţii ale autorităţii
centrale în teritoriu;
• Autorităţile locale şi activitatea lor sunt reglementate detaliat în legislaţie;
• Avem reglementări stricte şi un control pe măsură în ceea ce priveşte activitatea
autorităţilor locale;
• Taxele ce se strâng pe plan local sunt nesemnificative;
• Finanţare, în mare măsură, de la nivel central;
• Competenţă politică mică la nivel local;
• Se poate să existe o competenţă administrativă mai mare;
• Există o supraveghere amănunţită a autorităţilor locale de către instituţiile centrale
deplasate în teritoriu;

4
• Adaptabilitate mai mică în luarea deciziilor şi satisfacerea unor necesităţi ale
cetăţenilor;
• Costuri mai mari, eficienţă mai mare şi echitate în furnizarea de servicii publice;
• Se pot utiliza organizaţii non-guvernamentale pentru furnizarea de servicii publice, dar
supravegheate de agenţiile guvernamentale.

C. MODELUL DE INTERACŢIUNE
• Nu există o delimitare clară între autoritatea centrală şi cea locală, ci de la caz la caz,
adică situaţia este diferită de la serviciu la serviciu (cine furnizează şi cine plăteşte
serviciul public);
• Procesul de luare a deciziilor nu este dominat nici de autorităţile centrale, nici de cele
locale (există o interacţiune, un sistem „check and balances“);
• Există competenţe politice şi administrative şi la nivel central, şi la nivel local;
• Veniturile autorităţilor locale provin din taxe şi impozite locale, dar şi din transferuri de
la nivel central;
• Adunarea taxelor şi impozitelor, dar şi transferul sunt responsabilităţi împărţite între
nivelul central şi cel local;
• Se înregistrează o oarecare lipsă de adaptabilitate şi flexibilitate în rezolvarea
corespunzătoare a problemelor colectivităţii locale, datorită timpului necesar ajungerii la
o înţelegere comună din cauză că ori nivelul central, ori cel local va trebui să accepte un
compromis;
• Necesită sisteme bine organizate din punct de vedere politic, care asigură o foarte bună
reprezentativitate a intereselor;
• Se utilizează organizaţii non-guvernamentale sau agenţii guvernamentale pentru
furnizarea de servicii.

Categorii de servicii publice locale

Autorităţile administraţiei publice locale pot înfiinţa servicii publice în condiţiile


Legii nr. 215/2001 în orice domeniu de activitate. Pentru funcţionarea normală a oricărei
comunităţi, sunt necesare o serie de activităţi specifice de interes general, cum ar fi

5
alimentarea cu apă, transportul de energie termică, distribuirea gazelor, canalizare,
salubritate etc. Aceste activităţi care satisfac interese generale trebuie asigurate de către
autorităţile publice locale în virtutea faptului că ele răspund faţă de cetăţenii care le-au
desemnat pentru a le reprezenta interesele.
Ca atare, serviciul public este mijlocul administraţiei prin care se prestează
cetăţenilor servicii de interes general, în regim de putere politică. Înfiinţarea serviciilor
publice este atributul exclusiv al autorităţilor deliberative, respectiv al consiliilor locale,
iar organizarea şi funcţionarea lor constituie atributul autorităţilor executive, adică al
prefecţilor şi primarilor.
În categoria serviciilor publice locale se includ:
a) servicii publice cu caracter statal;
b) serviciile comunitare (înfiinţate la nivel local, dar şi judeţean);
c) servicii publice de gospodărie comunală;
d) alte servicii publice locale (care nu fac parte din categoria serviciilor de gospodărie
comunală);
e) servicii publice comerciale;
f) serviciul public pentru activităţi culturale.

Serviciile publice cu caracter statal


Serviciile publice cu caracter statal sunt:
� serviciul de pază, asigurat de Poliţia Comunitară (a se vedea Legea nr. 371/2004
privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Poliţiei Comunitare, publicată în
Monitorul Oficial nr. 878/2004);
� serviciul public de protecţie civilă;
� serviciul de autorizare a construcţiilor.
Serviciul public de protecţie civilă
Serviciul public de protecţie civilă funcţionează în baza Legii nr. 106/1996, este
parte componentă a apărării naţionale şi cuprinde ansamblul măsurilor adoptate şi
activităţilor desfăşurate în scopul asigurării protecţiei populaţiei, bunurilor materiale, a
valorilor culturale şi a factorilor de mediu în caz de război sau dezastre.
Principalele atribuţii ale acestui serviciu public constau în:

6
� prevenirea populaţiei asupra atacurilor inamice din aer sau asupra dezastrelor şi
protejarea ei împotriva efectelor acestora;
� asigurarea protecţiei bunurilor materiale şi a valorilor culturale;
� participarea cu forţe şi mijloace specifice la pregătirea economiei naţionale şi a
teritoriului pentru apărare.
Formaţiunile de protecţie civilă sunt forţe specializate de intervenţie care participă
la limitarea şi înlăturarea urmărilor atacurilor teroriste, inamice sau a dezastrelor. Aceste
formaţiuni de protecţie civilă se organizează la nivelul tuturor autorităţilor administrativ-
teritoriale, care aprobă structura organizatorică a acestui serviciu, repartizează fondurile
băneşti necesare prin bugetul local, aprobă metodologia de înştiinţare şi alarmare în
localitate, precum şi măsurile propuse de şeful protecţiei civile pentru înlăturarea
urmărilor dezastrelor sau ale atacurilor din aer.
Serviciul de autorizare a construcţiilor
Executarea construcţiilor, indiferent de destinaţia lor, se poate face numai pe baza
actului administrativ de autoritate emis în concordanţă cu normele legale referitoare la
proiectarea, amplasarea, executarea şi funcţionarea construcţiilor.
Autorizaţia de construire este actul de autoritate al administraţiei publice locale
prin care se asigură respectarea normelor legale în domeniul construcţiilor.
Această autorizaţie se eliberează de către administraţia publică pe baza
certificatului de urbanism, a titlului de proprietate şi a proiectului prezentat şi dă dreptul
persoanelor fizice sau juridice să execute construcţii în termenul stipulat.
Terenurile ce aparţin domeniului privat al statului sau unităţilor administrativ-
teritoriale destinate executării construcţiilor pot fi concesionate prin licitaţie publică în
condiţiile încadrării în planurile de urbanism.
Contravenţiile în domeniul construcţiilor se constată de către personalul de
control al prefecturilor şi primăriilor pentru faptele săvârşite în raza lor administrativ-
teritorială. O dată cu aplicarea sancţiunilor contravenţionale se dispune încetarea
executării construcţiei sau desfiinţarea ei.

7
Serviciile comunitare înfiinţate la nivel local şi judeţean
Potrivit reglementărilor înscrise în O.G. nr.84/3 august 20014, serviciile
comunitare care pot fi constituite la nivel local şi judeţean sunt: serviciile privind
evidenţa populaţiei, serviciile privind evidenţa paşapoartelor, serviciile pentru situaţii de
urgenţă şi serviciile comunitare pentru cadastru şi agricultură.
Serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor
A. Serviciile publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor
Serviciile publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor se înfiinţează, în
subordinea consiliilor locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, prin reorganizarea
compartimentelor de stare civilă din aparatul propriu al consiliilor locale şi a
formaţiunilor locale de evidenţă a populaţiei din structura Ministerului de Interne.
Servicii publice comunitare locale se înfiinţează şi în sectoarele municipiului
Bucureşti prin reorganizarea compartimentelor de stare civilă din aparatul propriu al
consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi a activităţii de
evidenţă a populaţiei din structura Serviciului de evidenţă informatizată a persoanei al
municipiului Bucureşti din structura Ministerului de Interne.
B. Serviciile comunitare judeţene de evidenţă a persoanelor
Serviciile publice comunitare judeţene de evidenţă a persoanelor se înfiinţează în
subordinea consiliilor judeţene, prin reorganizarea serviciilor de stare civilă din aparatul
propriu al consiliilor judeţene, precum şi a birourilor de evidenţă a populaţiei şi regim
permise de conducere şi certificate de înmatriculare din cadrul serviciilor judeţene de
evidenţă informatizată a persoanei din structura Ministerului de Interne.
În subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti se poate înfiinţa serviciul
public comunitar de evidenţă a persoanelor al municipiului Bucureşti prin reorganizarea
serviciului de stare civilă din aparatul propriu al Consiliului General al Municipiului
Bucureşti, precum şi a serviciilor de evidenţă a populaţiei, permise de conducere şi
certificate de înmatriculare a autovehiculelor din cadrul Serviciului de evidenţă
informatizată a persoanei al municipiului Bucureşti din structura Ministerului de Interne.

4
Ordonanţa Guvernului nr. 84/30 august 2001 privind înfiinţarea, organizarea şi
funcţionarea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor, publicată în MO
nr. 544/2001

8
Serviciile comunitare privind evidenţa paşapoartelor5
Serviciile publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor din
cadrul prefecturilor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti asigură întocmirea,
păstrarea, evidenţa şi eliberarea paşapoartelor simple.
Coordonarea şi controlul metodologic al acestor servicii se asigură de către Direcţia
generală pentru paşapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei Publice.
Ministerul Administraţiei Publice, prin Direcţia generală pentru paşapoarte, asigură
punerea în aplicare, într-o concepţie unitară, a legislaţiei în vigoare în domeniul
paşapoartelor simple, precum şi a programelor de reformă privind apropierea
administraţiei publice de cetăţean.
Serviciile comunitare pentru situaţii de urgenţă6
Serviciile publice comunitare pentru situaţii de urgenţă se organizează în
subordinea consiliilor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi ale sectoarelor
municipiului Bucureşti.
Serviciile publice comunitare pentru situaţii de urgenţă au ca scopuri principale:
apărarea vieţii, bunurilor şi mediului împotriva incendiilor şi dezastrelor, precum şi
realizarea măsurilor de protecţie civilă.
Aceste servicii publice comunitare fac parte din forţele de protecţie ale sistemului
de securitate naţională.
Serviciile publice comunitare pentru situaţii de urgenţă sunt profesioniste şi
voluntare.
La nivelul unităţilor administrativ-teritoriale - comune, oraşe şi municipii – s-au
înfiinţat servicii comunitare pentru cadastru şi agricultură.7

5
Ordonanţa Guvernului nr. 83/30.08.2001, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea
serviciilor publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor, publicată în
M.O. nr. 543/01.09.2001

6
Ordonanţa Guvernului nr. 88/30.08.2001, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea
serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă, publicată în M.O.
544/01.09.2001

7
Ordonanţa Guvernului nr. 13/26 iulie 2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea
serviciilor comunitare pentru cadastru şi agricultura, publicată în M.O. nr. 461/13.08.2001

9
Serviciile comunitare pentru cadastru şi agricultură se constituie, după caz, în
compartimente distincte, organizate în cadrul aparatului propriu al consiliilor locale sau
ca servicii publice cu personalitate juridică, în subordinea consiliilor locale, finanţate din
venituri extrabugetare şi din subvenţii acordate de la bugetul local. Îndrumarea tehnico-
metodologică a serviciilor comunitare pentru cadastru şi agricultură se asigură de către
oficiile judeţene de cadastru, geodezie şi cartografie şi de către direcţiile generale
judeţene pentru agricultură şi industrie alimentară.

Servicii publice de gospodărie comunală şi perspectiva europeană


Sectorul serviciilor publice de gospodărie comunală a suferit transformări
majore în ultimii 10 ani din punct de vedere organizatoric, tehnic şi administrativ,
dar nu se poate afirma că aceste transformări s-au produs în urma unor acţiuni
planificate sau pe baza unei strategii sectoriale adoptate la un anumit moment de
către Guvern sau de către o altă autoritate, aceste transformări având cu precădere
un caracter aleator şi conjunctural.
Încă de la început, trebuie evidenţiată importanţa ramurii serviciilor pentru
populaţie cu componenta sa serviciile publice de gospodărie comunală şi subliniat
rolul lor în procesul de ridicare a calităţii vieţii.
Prevederile Legii nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, a Legii
nr. 326/2001 a serviciilor publice de gospodărie comunală, împreună cu
reglementările anterioare, respectiv Legea nr. 213/1998 privind proprietatea
publică şi regimul juridic al acesteia şi Legea nr. 219/1998 privind regimul
concesiunilor creează un cadru coerent, pe baza căruia se pot organiza şi
administra serviciile de gospodărie comunală.
Servicii publice comerciale
Din categoria serviciilor publice comerciale fac parte următoarele servicii:
� organizarea şi funcţionarea pieţelor agroalimentare;
� serviciul de exploatare a parcajelor publice;
� licenţierea transportului privat de călători;
� expunerea firmelor şi reclamelor publicitare;
� organizarea şi funcţionarea cimitirelor;

10
� serviciul public de ecarisaj.
Realizarea unor activităţi specifice de învăţământ, artă, cultură, sănătate, la nivel
local se asigură de către direcţiile de specialitate descentralizate în teritoriu, însă nu este
exclusă posibilitatea organizării de către administraţia locală a unor instituţii publice, cu
personalitate juridică, prin care să se acopere necesităţile spirituale ale colectivităţilor
locale.
Un serviciu public cu caracter cultural are ca obiect de activitate iniţierea,
derularea şi asigurarea cu mijloace materiale şi financiare a programelor cu caracter
artistic, ştiinţific, documentar în regie proprie sau în colaborare cu alte instituţii
guvernamentale sau nonguvernamentale.
Serviciul public de salubrizare
Salubrizarea localităţilor este un serviciu public local de gospodărie
comunală, organizat, coordonat, reglementat, condus, monitorizat şi controlat de
autorităţile administraţiei publice locale.
Serviciile publice privind energia electrică şi termică
Asigurarea cu energie electrică şi termică sunt servicii publice de
gospodărie comunală pe care trebuie să le organizeze administraţia locală,
autorităţile publice alese fiind responsabile în faţa cetăţenilor de modul în care
gestionează energia, sub orice formă.
Integrarea în Comunitatea Europeană presupune respectarea „Cartei
Europene a Energiei” în vederea constituirii unei pieţe unice de energie posibilă
numai prin reformarea instituţiilor (demonopolizarea producerii energiei, accesul
liber la piaţa producătorilor, introducerea concurenţei etc.).
OUG nr. 63/1998 privind energia electrică şi termică, modificată de OUG
nr. 67/2000 reglementează producerea, transportul şi distribuţia energiei; livrarea şi
folosirea energiei; autorităţile implicate; utilizarea eficientă a energiei etc.
Serviciul public de distribuţie a energiei termice
Serviciul public asigurat de administraţia locală în vederea furnizării şi
utilizării energiei termice de către consumatorii casnici este cunoscut sub numele
de termoficare.
Pentru a-şi realiza strategia în domeniul serviciului public de termoficare,

11
administraţia locală are ca obiective:
♦ asigurarea capacităţilor de producere / preluare a energiei termice de la
furnizor;
♦ menţinerea siguranţei de funcţionare a sistemului de termoficare;
♦ asigurarea distribuţiei optime de căldură şi apă caldă menajeră la
consumatori;
♦ creşterea calităţii prestaţiei paralel cu reducerea costului.
Serviciul public de transport călători
În România, transportul urban de călători se efectuează de către
administraţia publică locală, prin regii proprii şi societăţi comerciale cu capital
privat precum şi prin persoane fizice autorizate.
Serviciul public de întreţinere a spaţiilor verzi
Spaţiile verzi sunt reprezentate de parcuri şi grădini publice, zone de
agrement aferente localităţii, scuaruri între ansamblurile de clădiri, precum şi spaţii
aferente altor categorii (imobile aparţinând instituţiilor şi agenţilor economici).
Administraţia publică locală este obligată să asigure serviciul de întreţinere
a spaţiilor verzi datorită funcţiilor acestora:
� funcţia ecologică – prin care se realizează climatul normal, combaterea
poluării fonice şi a aerului, ameliorarea compoziţiei chimice a apei,
solului şi aerului;
� funcţia de loisir – prin care se asigură activităţile sportive, odihnă,
agrement;
� funcţia complementară – prin care se asigură funcţionarea normală a
comerţului, alimentaţiei publice, educaţiei şi învăţământului.

CONSIDERAŢII LEGISLATIVE
PRIVIND SERVICIILE PUBLICE LOCALE ÎN ROMÂNIA
În situaţia în care în viaţa unui stat au loc schimbări politice structurale şi anume,
când se schimbă regimul politic, ori când un stat îşi reînnoieşte fundamental bazele
politico-juridice, economice, sistemul social-politic, este necesară adoptarea unei noi legi

12
fundamentale. Schimbările menţionate au dus la adoptarea în România a unei noi
Constituţii în 1991.
Constituţia din 1991 cuprindea în Titlul III Autorităţile publice, titlu astfel
structurat încât să reflecte concepţia constituantei cu privire la distribuirea competenţelor
între principalele categorii de instituţii care deţin exerciţiul puterilor în stat şi raporturile
dintre ele. Capitolul V al acelui Titlu, Administraţia publică, reglementează administraţia
publică centrală de specialitate şi administraţia publică locală.
Astfel, în art. 119 se precizează că administraţia publică din unităţile administrativ
teritoriale se întemeiază pe principiul autonomiei locale şi pe cel al descentralizării
serviciilor publice, iar în art. 120 ca autorităţile administraţiei publice, prin care se
realizează autonomia locală în comune şi în oraşe, sunt consiliile locale alese şi primarii
aleşi, în condiţiile legii. Consiliile locale şi primarii funcţionează, în condiţiile legii, ca
autorităţi administrative autonome şi rezolvă treburile publice din comune şi din oraşe8.
Pe baza principiilor constituţionale, a fost adoptată Legea administraţiei publice
locale nr. 69/19919, lege care accentuează revenirea la tradiţia românească cu privire la
modul de organizare şi funcţionare al administraţiei publice locale, preluând principiile
legislaţiei interbelice în materie10.
8
Constituţia din 1991 instituie la nivelul administraţiei publice locale regimul de descentralizare – I. Vida,
Puterea executivă şi administraţia publică, RA Monitorul Oficial, Bucureşti 1994, p. 18.
9
Publicată în M. Of. nr. 169 din 16 august 1991.
10
În acest capitol ne vom opri, pe lângă Constituţie, asupra câtorva acte normative de o importanţă
covârşitoare în dezvoltarea serviciilor publice locale – Legea administraţiei publice locale nr. 69/1991 şi
Legea finanţelor publice locale nr. 189/1998. Pe lângă cele două acte normative amintite, există o întreagă
listă de reglementări care au jucat un rol în promovarea serviciilor publice locale. Dintre acestea amintim:
Legea nr. 5/1990 privind administrarea judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor până la organizarea
de alegeri locale, publicată în M. Of. nr. 92/1990 din 20.08.1990, Legea contenciosului administrativ nr.
29/1990, publicată în M. Of. nr. 122 din 8 noiembrie 1990, Legea nr. 30/1990 privind angajarea salariaţilor
în funcţie de competenţă, publicată în M. Of. nr. 125 din 16 noiembrie 1990, Legea nr. 50/1991 privind
autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor, publicată în M. Of. nr.
163 din 7 august 1991, Legea 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, publicată în
M. Of. nr. 152/1991, Legea nr. 27/1994 privind impozitele şi taxele locale, publicată în M. Of. nr. 127 din
24 mai 1994, Legea 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, publicată în M. Of. nr.
139/1994, Legea nr. 67/1995 privind ajutorul social, publicată în M. Of. nr. 131 din 29 iunie 1995, Legea
finanţelor publice nr. 72/1996, publicată în M. Of. nr. 152 din 17 iulie 1996, Legea protecţiei civile nr.
106/1996, publicată în M. Of. nr. 241/1996, Legea locuinţei nr. 114/1996, publicată în M. Of. nr.254 din 21
octombrie 1996, Legea cu privire la actele de stare civilă nr. 119/1996, publicată în M. Of. nr. 282 din 11
noiembrie 1996, Legea apelor nr. 107/1996, publicată în M. Of. nr. 224 din 8 octombrie 1996, Legea
îmbunătăţirilor funciare nr. 84/1996, publicată în M. Of. nr.159 din 24 iulie 1996, Legea privind evidenţa
populaţiei şi cartea de identitate nr. 105/1996, publicată în M. Of. nr. 237 din 30 septembrie 1996, Legea
privind dezvoltarea regională în România, nr. 151/1998, publicată în M. Of. din 15 iulie 1998, Decretul -

13
Legea stabileşte că administraţia publică în unităţile administrativ-teritoriale se
întemeiază pe principiile autonomiei locale, descentralizării serviciilor publice,
eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale şi consultării cetăţenilor în
problemele locale de interes deosebit.
Autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală în
comune şi oraşe sunt consiliile locale, ca autorităţi deliberative, şi primarii, ca autorităţi
executive. Consiliile locale şi primarii se aleg în condiţiile prevăzute de lege.
În fiecare judeţ se alege un consiliu judeţean, care coordonează activitatea
consiliilor locale în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean. Consiliul
judeţean alege, din rândul membrilor săi, preşedintele şi delegaţia permanentă.
Raporturile dintre administraţia publică judeţeană şi cea locală au la bază principiile
autonomiei, legalităţii şi colaborării în rezolvarea problemelor comune. În relaţiile dintre
administraţia publică locală şi cea judeţeană nu există raporturi de subordonare.
Consiliul local are iniţiativă şi hotărăşte, cu respectarea legii, în problemele de
interes local, cu excepţia celor care sunt date prin lege în competenţa altor autorităţi
publice.
Legea face referiri şi la bunurile unităţilor administrativ-teritoriale: constituie
patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale bunurile mobile şi imobile care aparţin
domeniului public de interes local, domeniului privat al acesteia, precum şi drepturile şi
obligaţiile cu caracter patrimonial.
Potrivit art. 76, consiliile locale şi cele judeţene hotărăsc cu privire la
concesionarea, închirierea, locaţia de gestiune a bunurilor aparţinând domeniului public
sau privat. De asemenea, consiliile locale şi cele judeţene pot hotărî înfiinţarea, în
condiţiile legii, a unor societăţi comerciale, asociaţii, agenţii şi pot organiza alte

Lege nr. 8 din ianuarie 1990 privind organizarea şi funcţionarea organelor locale ale administraţiei de stat,
O.G. nr. 69/1994 privind unele măsuri pentru reorganizarea regiilor autonome de interes local, republicată
în M. Of. nr. 20 din 30 ianuarie 1995, aprobată prin Legea nr. 135/1994, publicată în M. Of. nr. 366 din 30
decembrie 1994, O.G. nr. 10/1995 privind creşterea competenţei autorităţilor publice locale pentru
aprobarea documentaţiilor tehnice economice ale investitorilor locali şi judeţeni, publicată în M. Of. nr.
22/1995, H.G. nr. 103/1992 pentru aprobarea Regulamentului-cadru orientativ de funcţionare a consiliilor
locale, publicată în M. Of. nr. 47 din 23 martie 1992, H.G. nr. 127/1992 pentru aprobarea Statutului-cadru
orientativ al comunei şi oraşului, publicată în M. Of. nr. 54 din 31 martie 1992, H.G. nr. 525/1996 privind
aprobarea Regulamentului general de urbanism, publicată în M. Of. nr. 149/1996.

14
activităţi, în scopul executării unor lucrări de interes local, cu capital social constituit prin
aportul consiliilor şi al altor persoane juridice şi fizice (art.82).
Referirile Legii 69/1991 a administraţiei publice locale cu privire la serviciile
publice locale, se completau cu prevederile Legii privatizării societăţilor comerciale nr.
58/199111 şi ale Legii contractului de management nr. 66/199312 .
Dezvoltarea serviciilor publice locale a fost impulsionată de adoptarea legislaţiei
în domeniul finanţelor publice locale.
Astfel, considerându-se că normele care asigură autorităţilor locale autonomie în
diferite ramuri de activitate (cultură, instituţii sociale, sănătate, agricultură etc.) nu pot
produce efectul dorit şi devin formale dacă nu sunt susţinute şi de acte normative
adecvate pentru crearea condiţiilor dezvoltării autonomiei şi în domeniul financiar.
Pornind de la aceasta constatare a fost adoptata Legea finanţelor publice locale nr.
189/199813.
Legea 189/1998 avea menirea să asigure o autonomie cât mai largă în domeniul
finanţelor publice locale, urmărind să contribuie la soluţionarea următoarelor neajunsuri:
• Resurse financiare insuficiente, în raport cu necesităţile de cheltuieli;
• Lipsa unui sistem care să stimuleze autorităţile administraţiei publice locale în
descoperirea de noi resurse pentru creşterea veniturilor proprii, pe de o parte şi
raţionalizarea cheltuielilor, pe de altă parte;
• Disfuncţionalităţi în administrarea bugetelor locale, cauzate îndeosebi, de aprobarea cu
întârziere a bugetului de stat şi implicit a transferurilor şi a sumelor defalcate din
impozitul pe salarii către bugetele locale;
• Criterii şi mijloace neadecvate pentru desfăşurarea unui management de calitate,
eficient şi operativ în sectorul serviciilor publice;
• Lipsa personalului de specialitate (fiscal, tehnic, etc.) cu ajutorul căruia administraţia
publică să-şi îndeplinească sarcinile.

11
Publicată în M. Of. nr. 169 din 16 august 1991.
12
Publicată în M. Of. nr. 244 din 13 octombrie 1993.
13
Publicată în M. Of. nr. 404 din 22 octombrie 1998.

15
Legea îşi propunea să dezvolte rolul autorităţilor administraţiei publice locale în
conformitate cu principiile autonomiei locale şi cu mecanismele economiei de piaţă, să
stabilească resursele financiare ale administraţiei publice locale în concordanţă cu
obligaţiile de administrare.
În anul 2001, pornind de la observaţia că Legea 69 a administraţiei publice locale
adoptată în anul 1991, nu mai corespunde evoluţiilor administraţiei publice româneşti, a
fost adoptată o nouă lege care să reglementeze organizarea şi funcţionarea administraţiei
publice locale şi implicit serviciile publice de la acest nivel14.
Secţiunea a 2-a a Capitolului IV din Legea administraţiei publice locale nr.
215/2001, este intitulată: „Serviciile publice ale comunei, oraşului şi aparatul propriu de
specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale”, iar în cuprinsul articolelor din
această secţiune, sunt utilizate sintagmele „servicii publice ale comunei sau oraşului”.
Precizarea din titlul secţiunii, ne determină să considerăm că în realitate este vorba despre
două categorii de servicii publice locale:
- servicii publice organizate de autorităţile administraţiei publice locale;
- servicii publice subordonate autorităţilor administraţiei publice locale.
Legea amintită, 215/2001, reprezintă cadrul general de reglementare pentru
serviciile publice locale. Acest cadru general era completat de Legea privind regimul
concesiunilor nr. 219/199815.
Rezultat al tendinţelor de descentralizare a serviciilor publice, începând din anul
2000, autorităţile locale au primit noi responsabilităţi în următoarele domenii:
- colectarea impozitelor şi taxelor locale;
14
Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 publicată în M. Of. nr. 204 din 23 aprilie 2001.
15
În categoria actelor normative ce vizează direct serviciile publice locale, amintim:
• Legea 326/2001 privind serviciile publice de gospodărie comunală;
• Ordonanţa Guvernului României 32/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de
alimentare cu apă şi canalizare;
• Ordonanţa Guvernului României 21/2002 privind gospodărirea localităţilor urbane şi rurale;
• Ordonanţa Guvernului României nr. 87/2001 privind serviciile publice de salubrizare a localităţilor;
• Ordonanţa Guvernului României nr. 88/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor
publice comunitare pentru situaţii de urgenţă;
• Ordonanţa Guvernului României nr. 84/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor
publice comunitare de evidenţă a persoanelor;
• Ordonanţa Guvernului României nr. 87/2001 privind serviciile publice de salubrizare a localităţilor;
• Ordonanţa Guvernului României nr. 86/2001 privind serviciile de transport public local de călători;
• Ordonanţa Guvernului României nr. 16/2002 privind contractele de parteneriat public-privat.

16
- susţinerea sistemului de protecţie a drepturilor copilului;
- susţinerea sistemului de protecţie a persoanelor cu handicap;
- asistenţa socială;
- învăţământul preuniversitar de stat;
- serviciile de gospodărie comunală;
- serviciile comunitare de urgenţă;
- serviciile de evidenţă informatizată a persoanei;
- serviciile de poliţie comunitară.

Locul de realizare a serviciilor publice locale

Serviciile publice locale sunt legate de colectivitatile locale si de nivelul local de


administrare.Colectivitatile sociale sunt definite drept ansamblul de persoane reunite
pentru a trai si/sau actiona in vederea realizarii unui scop comun, indiferent daca acest
scop a fost stabilit in mod voluntar de persoanele respective.Potrivit opiniei specialistilor
„criteriul cunostintei apartenentei si scopul comun reprezinta fundamentul pentru
recunoasterea unei colectivitati”16.
Colectivitatile pot fi clasificate in teritoriale sau geografice, de interese sau
contractuale.
Cu privire la nivelul local de administrare trebuie precizat ca la nivelul unui stat
pe langa interese generale, comune tuturor, exista si interese ale unor colectivitati
specifice.
Interesele comune ale unei colectivitati nu au intotdeauna aceeasi intindere,
intrucat pot exista interese generale ale statului, dar si interese ale unor judete, dupa cum
pot exista interese ale unor comune sau a unei singure comune17.
Potrivit acestor opinii18 nivelul local cuprinde municipiile, orasele si comunele,
fiind diferit de nivelul judetean.

16
Zamfir C., Vlasceanu, op. cit. p. 114.
17
Paul Negulescu, op. cit. p. 72.
18
Sustinuta si de Anibal Teodorescu in lucrarea Tratat de drept administrativ, Bucuresti, Institutul de Arte
Grafice Eminescu, 1929, p. 238.

17
In doctrina romaneasca colectivitatile locale sunt concepute in doua moduri de
organizare19:
a) colectivitatile locale sunt desmembraminte ale statului, creatii ale legii pentru
scopuri administrative, ca simple circumscriptii teritoriale ridicate la rangul de
persoane juridice si investite cu anumite drepturi de catre puterea centrala;
b) colectivitatile locale sunt privite ca societtai naturale, la originea lor concomitente
sau anterioare statului, care se bucura de drepturi pe care statul le-a recunoscut
mai cu seama decat le-a atribuit.
Unii autori disting intre colectivitatile locale si cele teritoriale, considerand ca
primele le inglobeaza pe celelalte20, dar majoritatea autorilor le considera sinonime.
Asadar, serviciile publice locale sunt cele de la nivelul colectivitatilor locale din
comune, orase si municipii.Aceste colectivitati locale beneficiaza de personalitate
juridica, dispun de autoritati administrative proprii, supravegherea lor se realizeaza de
catre autoritati , prin intermediul unor forme de control stabilite de lege21.

Roluri in materie de furnizare a serviciilor publice locale

Rolul primar al instituţiilor publice este în primul rând acela de a oferi un serviciu
sau un produs unui consumator sau beneficiar. Logica urmărită de întreprinderile publice
în realizarea serviciilor publice este definită de punerea în practică a politicii publice, de
furnizarea unor servicii gratuite, de redistribuţie, de furnizarea unor servicii ce sunt plătite
de utilizator atunci când beneficiază de ele22.
Serviciile reprezintă o serie de tranzacţii între client şi prestator acoperind domenii mai
mult sau mai puţin palpabile, servicii şi produse foarte variate cum ar fi: drumuri şi
poduri, acordarea de asistenţă persoanelor cu handicap, redistribuirea directă a banilor,
prognoza meteo, siguranţa personală.
Una dintre modalităţile de realizare a procesului de reformă este schimbarea
modalităţii de finanţare a serviciilor publice – de la finanţare prin impozite şi taxe către
19
Manda C., Manda C., Administratia publica locala din Romania, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1999, p.
40-41.
20
Gohin O., Institutions administratives, Paris, 1992, p. 60.
21
Vida I., Puterea executive si administratia publica , Ed. Monitorul Oficial, Bucuresti, 1992, p. 128.
22
Matei L., op., p. 169-175.

18
servicii publice tarifabile, finanţate prin tarife de utilizator. O componentă a acestui
proces o reprezintă şi separarea funcţională a diferitelor activităţi, în special producerea
de distribuţia serviciilor publice, ca şi introducerea mecanismelor pieţei competitive
acolo unde este posibil.
În acest context, rolurile concrete pe care trebuie să le joace administraţia publică
locală sunt23:
a) Rolul de client în toate contractele de furnizare a serviciilor publice, ce nu presupun un
contract direct furnizor – consumator individual;
b) Rol de reglementare şi monitorizare a furnizării de serviciilor publice în care există
contracte directe furnizor – consumator individual;
c) Rol de decizie în domeniul tarifelor de utilizator.
Rolurile concrete ale furnizorului de servicii publice sunt:
a) să furnizeze serviciile publice la care s-a angajat prin contract;
b) să aibă contract cu autoritatea publică;
c) să aibă, dacă este cazul, contract cu beneficiarii individuali (consumatorii);
d) să participe, dacă este cazul, la procesul de stabilire a tarifelor de utilizator.
Rolurile concrete ale consumatorului sunt:
a) să beneficieze de serviciile publice furnizate;
b) să plătească impozite, taxe sau tarife de utilizator pentru acoperirea costurilor
serviciilor publice de care beneficiază;
c) să-şi protejeze drepturile de consumator, atunci când este cazul;
d) să acţioneze în acelaşi timp şi în calitate de cetăţean, prin manifestarea dreptului său de
vot, atunci când este cazul.

23
Samuelson P.A., Nordhaus D, Economie Politică, Ed. Teora, Bucureşti, 2000, p. 142.

19
Bibliografie

1. Alexandru I., Drept administrativ, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2009

2 .Androniceanu Armenia, Management Public, Ed. Universitara, 2004

3. Dinca D., Servicii publice si dezvoltare locala, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2008;

4. Matei L., Management public, Ed. Economica, 2006

5. Nicola I., Managementul serviciilor publice locale, Editura Economică,2001;

6.Parlagi A., C. Iftimoaie, Serviciile publice locale, Ed. Economică, Bucureşti 2001;

7. Plumb I., Managementul serviciilor publice, editia a ll-a, Bucuresti, ASE,2000

20