Tema 10.

Inflaţia şi şomajul, ca
dezechilibre macroeconomice

 1. Conceptul şi indicatorii inflaţiei.

 2. Formele cauzale ale inflaţiei, tiipurile și costurile inflaţiei
 3. Şomajul: esenţă, indicatori, forme şi cauze.
 4. Costurile şomajului. Legea lui A. Ouken.
 5. Politici de ocupare a forţei de muncă.
 Termeni cheie: inflaţie, rata inflaţiei inflaţia prin cerere,
inflaţia prin ofertă; curba lui Phillips, poltici anti-
inflaţioniste, piaţa muncii, populaţia totală, populaţia
activă, populaţia ocupată, populaţia inactivă, şomajul, rata
şomajului, şomaj voluntar, şomaj involuntar, politici de
ocupare a forţei de muncă.
 să identifice natura inflaţiei; ABILITĂȚI:
 - să descrie tipurile şi cauzele inflaţiei;
 - să analizeze inflaţia prin cerere şi inflaţia prin ofertă;
 - să analizeze interdependenţa dintre şomaj şi inflaţie în perioadă
scurtă şi lungă de timp;
 - să evalueze efectele pozitive şi negative ale inflaţiei;
 - să explice curba lui Phillips;
 - să analizeze măsurile antiinflaţioniste la general şi la particular
pentru R. Moldova.
 să descrie tipurile şi cauzele inflaţiei;
 să explice măsurile antiinflaţioniste în general şi în particular pentru
Republica Moldova;
 să definească conţinutul şomajului, ca formă a dezechilibrului
economic;
 să delimiteze cauzele şi formele şomajului;
 să analizeze interdependenţa dintre şomaj şi inflaţie;
 să evalueze consecinţele inflaţiei;
 să analizeze politicile pasive şi active de ocupare a forţei de muncă.
1. Conceptul şi indicatorii inflaţiei.
1.Termenul de echilibru derivă de la cuvintele
latine „aegus” (egal) şi „libre” (balanţă), descriind
egalitatea a două mărimi măsurabile, reversul
stării de egalitate fiind desemnat prin conceptul de
dezechilibru.
2.Din punct de vedere teoretic echilibrul la nivel
macroeconomic reflectă acea stare a economiei în
care toate pieţele sunt simultan în echilibru, fără
existenţa excesului de cerere sau de ofertă.
Condiţiile echilibrului economic.
 Pentru ca economia unei ţări să se afle în stare
de echilibru este necesară respectarea anumitor
condiţii, în cazul diferitelor pieţe:
 în cazul pieţei bunurilor economice oferta
agregată de mărfuri şi servicii trebuie să fie
egală cu cererea agregată de mărfuri şi
servicii;
 în cazul pieţei monetare oferta monetară
agregată trebuie să fie egală cu cererea
monetară agregată;
 în cazul pieţei muncii oferta de locuri de
muncă trebuie să fie egală cu cererea de
locuri de muncă la nivel macroeconomic.
 Conceptul de inflaţiei

Inflația este un dezechilibru macroeconomic caracterizat

prin două tendințe majore:
 -1. creşterea generalizată şi persistentă a prețurilor
 durabilă la toate bunurile economice;
 tendinţă generală a devalorizării monedei
naţionale;
 - 2. scăderea puterii de cumpărare a banilor
Indicatori de măsură a inflaţiei.
 Inflația se masoară prin indicatori
absoluți și relativi.
 In marimi absolute, inflația ne arată
diferența (ecartul) dintre cererea nominală
și oferta reală de bunuri materiale și
servicii, aceste marimi fiind agregate la
scara economiei naționale. Această
diferentă ne arată excedentul, surplusul de
masa monetara in raport cu oferta reala .
 Indicatori .

 Indicele preturilor bunurilor de consum (IPC) măsoară

evoluția preturilor unui cos de produse, considerat relevant
din perspectiva cheltuielilor efectuate de o gospodărie tipica.
 Indicele preturilor de producție (IPP) măsoară
evoluția preturilor in etapele care preced consumul final,
inclusiv a prețului materiilor prime, semifabricatelor si
produselor care n-au fost trimise spre desfacere.
 Indicele general al preturilor (IGP) măsoară evoluția
tuturor tipurilor de preț care funcționează intr-o economie:
atât in cazul bunurilor regăsite in consumul gospodăriilor, cat
si in cel al bunurilor care intra in fluxurile de producție. Este
cel mai relevant indicator al inflației.
 Indicatori relativi.
 In mărime relativă, se calculează un
raport procentual intre mărimea absolută
arătată si masa ofertei reale de bunuri. Ea
se exprimă cu ajutorul indicilor statistici
cu bază fixă si cu baza in lanț. Indicii ne
arată sensul evolutiei procesului
inflaționist.
Indici și coeficienţi de măsurare a
inflaţiei
 -indicele general al prețurilor sau
deflatorul PIB (PNB),
 -indicele preturilor de consum,
 - indicele preturilor de productie,
 -indicele costului coșului de consum,
 -modificarea puterii de cumparare a
banilor, s.a.
 Rata inflatiei.

 Rata inflatiei ne arata modificarea relativa a

nivelului preturilor in decursul unui interval de
timp, putand fi determinata cu ajutorul IPC si al
IGP:
 Ri = IPC (IGP) – 100%
 2. Formele inflaţiei, tiipurile și
costurile inflaţiei

 inflatie moderată, exprimata printr-un ritm mediu anual de

crestere a preturilor de consum intre 3-5% pe an, insotita, de
regula, de o crestere economica intr-o masura mai mare;
 inflatie rapidă, care poate atinge un ritm de crestere a preturilor
de 10%, fiind insotita de cresteri economice mai lente si de
stagnari, uneori chiar de scaderi ale productiei nationale;
 inflatie galopantă (hiperinflatia),caracterizata printr-o crestere
anuala a preturilor ce depaseste 10%, ajungand uneori la
procentaje de peste 100%.

 Hiperinflație 200%
Cauzele inflaţiei contemporane
 - emisiune excesiva de bani (bani de hartie);
 - insuficiența producției de marfuri (ofertei);
 -atunci cînd cresc veniturile, mai ales a salariilor, dar nu
este insoțita de o creștere corespunzatoare a producției si
productivitații, Deoarece salariul este o componenta a
costului de producție, creșterea lui va duce la creșterea
prețului de vânzare, creindu-se premisele unei spirale
inflaționiste a salariilor si a prețurilor;

Cauzele inflatiei contemporane
 - deteriorarea producției de bunuri economice
fără o reducere corespunzătoare a masei monetare aflate
in circulație;
 - creșterea prețurilor internaționale la materii
prime, combustibil si energie, odată cu importarea unor
asemenea mărfuri, importându-se și inflația.
 Tipuri de inflaţie.

 inflaţie prin cerere – existenţa unui dezechilibru durabil

dintre cerere şi ofertă ca urmare a creşterii cererii
agregate.
 Cauze care pot duce la exces de cerere:
 scăderea înclinaţiei spre economisire;
 detezaurizarea, determinată şi întreţinută de
instabilitate economică şi politică;
 intrarea de devize stărilor suplimentare (excedentul
balanţei comerciale etc.);
 sporirea cheltuielilor neproductive (a celor militare);
 dezvoltarea excesivă a creditului de consum;
 Inflaţie prin costuri
 inflaţie prin costuri – apare în situaţia în care costurile de
producţie cresc independent de cererea agregată. Dacă
firmele sunt confruntate cu o sporire a costului, ele vor
răspunde parţial prin creşterea preţului de vânzare şi parţial
prin reducerea volumului activităţii.
 Cauze care pot duce la creşterea costurilor de producţie:
 creşterea preţurilor la materia primă şi sursele energetice;
 creşterea impozitelor şi altor plăţi obligatoare;
 creşterea mai rapidă a salariilor decât cea a productivităţii;
 costul datoriei publice;
 devalorizarea monedei naţionale;
 costul importurilor;
 Inflaţie structurală
• inflaţie structurală – presupune o situaţie gravă din
economie în care cererea şi oferta agregate se modifică în
sens contrar:
• cererea agregată creşte, iar oferta agregată scade. Ea este
atât o continuare între inflaţia prin cerere şi cea prin
costuri, dar are şi componente specifice: existenţa unor
puternice structuri monopoliste, de oligopol şi
administrativ birocratice, care au capacitatea de a stimula
unele componente ale cererii globale concomitent cu
reducerea altor elemente ale ofertei globale.
 Efectele economico-sociale ale inflatieiţ
 In cazul inflației galopante (hiperinflației) efectele asupra vieții
economico-sociale pot fi devastatoare, dintre acestea noi amintind
cele mai importante:
 - sunt afectate corelațiile dintre preturile diferitelor
bunuri, dintre variabilele activității economice;
 - sunt descurajate investițiile productive, resursele
bănesti fiind orientate spre acțiuni speculative si/sau spre risipa si
consum nerațional;
 - sunt afectate cursurile valutare, moneda naționala
pierzîndu-si aproape întreaga valoare in raport cu monedele străine;
 - contribuie la decăderea societații civile, in general,
prin sărăcirea clasei de mijloc, subminarea sistemului de impunere
fiscală, generarea corupției si degradării morale in sânul insțițuțiilor
sociale;
 - deficitul bugetului de stat atinge cifre foarte mari,
finanțarea acestuia devenind tot mai dificila.

 Politicile antiinflaţioniste

 Politicile antiinflaţioniste cuprind şi măsuri de protecţie

socială a subiecţilor economici de creşterea preţurilor şi de
diminuarea puterii de cumpărare a banilor:
 indexarea salariilor, a pensiilor, a altor venituri;
 acordarea de compensări de către stat şi întreprinderi
pentru angajaţi etc.
 Strategiile antiinflaţioniste trebuie să fie flexibile, să
formeze un sistem unitar de măsuri care să se completeze
cât mai bine.
Mijloacele de combatere a inflaţiei.

 Măsuri contra inflaţiei prin cerere şi ofertă.

 Căile de restabilire a echilibrului cerere-ofertă pot fi găsite fie prin
reducerea excesului de cerere tensionată pentru politica de preţuri,
fie prin impulsionarea ofertei.
 Susţinerea ofertei se poate realiza înlăturând cauzele care
generează scăderea producţiei:
 crearea noilor capacităţi de producţie;
 folosirea raţională maximală a resurselor existente;
 înlăturarea ne dorinţei de angajare în muncă;
 înlăturarea deficienţilor organizatorice;
 punerea la timp în funcţiune a obiectelor investiţionale;
 asigurarea unor reforme economice coerente;
 încadrarea eficientă în structurile comerţului internaţional.
 3.Şomajul şi formele lui de
manifestare.
 Şomajul reprezintă un fenomen social-
economic concretizat dintr-un
dezechilibru important al pieţei muncii,
prin care apare un excedent al ofertei
forţei de muncă faţă de cerere.
 Noţiunia de șomer.
 Şomerii, în conformitate cu criteriile Biroului Internaţional al
Muncii (organizaţie din sistemul Naţiunilor Unite), sunt
persoanele de 15 ani şi peste care în cursul perioadei de
referinţă corespund simultan următoarele condiţii:
 sunt apţi de muncă;
 nu au loc de muncă şi desfăşoară o activitate în scopul
obţinerii unor venituri;
 sunt disponibili de muncă salariată;
 sunt în căutarea unui loc de muncă, utilizând în ultimele
săptătmâni diferite metode pentru a-l găsi.
Indicatori de măsurare a șomajului.

 -Nivelul, mărimea sau proporţia şomajului la un

moment dat,
 -Rata şomajului ,
 -Intensitatea şomajului ,
 -Durata şomajului ,
 *Structura sau componenţa şomajului ,
Şomajul se manifestă în următoarele
forme:

1. Din punct de vedere Structura sau componenţa

şomajului al intensităţii:
 şomaj total – constă în pierderea locului de muncă şi
încetarea totală a activităţii;
 şomaj parţial – presupune diminuarea perioadei de
muncă, în special prin reducerea duratei zilei sau
săptămânii de lucru sub cea legală;
 şomaj deghizat – se referă la acele persoane care au o
activitate aparentă cu o productivitate mică.
 Conform originii şomajului.
 2.Conform origenii șomajului:
 şomaj conjunctural (ciclic) – persoanele eliberate din funcţie în urma
declinului (crizei) economic;
 şomaj structural – persoanele eliberate din funcţie în urma modificării
structurii socio-profesionale;
 şomaj tehnologic – persoanele eliberate din funcţie în urma aplicării
tehnologiilor noi;
 şomaj sezonier – persoanele, care activează în ramurile economiei
naţionale ce depind de factori sezonieri (agricultură, construcţii, lucrări
publice);
 şomaj fricţional – persoanele care se află în căutarea noilor locuri de
muncă;
 şomaj fricţional – persoanele, care îşi întrerup temporar activitatea de
muncă (motive familiale, concediu de maternitate);
 şomaj flotant – persoanele care au pierdut lucrul temporar în legătură cu
schimbarea locului de lucru sau de trai;
 Forme ale șomajului.

 3.Ținând cont de ansamblul de cauze complexe:

 şomaj voluntar – persoanele, care se află în căutarea
locurilor de muncă mai prestigioase;
 şomaj involuntar – persoanele neocupate, care sunt
dispuse să se angajeze la orice muncă salariată.
 Costurile șomajului.
 cost social datorat efectului psihologic pe care şomajul îl
poate avea asupra indivizilor şi problemelor sociale pe
care le poate crea; în al doilea rând,
 un cost financiar constând în ajutoarele plătite şi în
pierderea veniturilor rezultate din impozitare şi asigurări
naţionale; în al treilea rând,
 costul economic determinat de pierderea de producţie ca
urmare a subutilizării forţei de muncă.
 Pentru aprecierea cât mai bună a efectelor şi costurilor
şomajului este util să avem în vedere şi legea Okun:
dacă rata şomajului e mai mare ca şomajul natural cu
1%, atunci Produsul Intern Brut se reduce cu 2,5%.
 Politici antişomaj.
 Politici antişomaj (ansamblu de măsuri luate de către
societate (stat) şi agenţii economici în vederea atenuării
consecinţelor şomajului şi diminuării sau chiar resorbirii
acestuia).
 Există următoarele politici de reducere a şomajului:
 Politici pasivi - care privesc nemijlocit şomerii (recalificarea
şomerilor, angajarea şomerilor la lucrări publice, acordarea
indemnizaţiilor de şomer, angajarea parţială a şomerilor în
câmpul de muncă, acordarea ajutorului social, crearea de noi
locuri de muncă);
 Politici activi - referitoare la populaţia ocupată (ridicarea
nivelului de calificare a lucrătorului în conformitate cu
cerinţele tehnologice, interzicerea angajării în câmpul muncii
a imigranţilor);
 alte politici (contracte de scurtă durată etc.).