UNIVERSITATEA ROMÂNO-GERMANĂ DIN

SIBIU
FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE
ADMINISTRATIVE

DISCIPLINA: Dreptul Comerţului Internaţional

TEMA: Organizarea si functionarea Curtii de Arbitraj
Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi
Industrie a României.

STUDENT: Muresan Radu Catalin

SECȚIA: Drept
ANUL DE STUDIU: I

1
 Cuprins

I. Introducere – atribuţii
II. Organizare si functionare
III. Constituirea tribunalului arbitrar
1) Numirea arbitrilor
2) Încetarea calităţii de arbitru
3) Obligaţiile arbitrilor
4) Conflictul de interese
5) Răspunderea arbitrilor

2
CURTEA DE ARBITRAJ COMERCIAL INTERNATIONAL
DE PE LÂNGĂ CAMERA DE COMERŢ ŞI INDUSTRIE A
ROMÂNIEI – organizare şi funcţionare

I. Introducere

Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de

Comerţ şi Industrie a României, este o instituţie permanentă de arbitraj,
neguvernamentală, fără personalitate juridică, independentă în exercitarea
atribuţiilor ce îi revin.

Sediul Curţii de Arbitraj este în Bucureşti, bulevardul Octavian Goga

nr. 2, sector 3. şi are misiunea de a promova, în România, arbitrajul
comercial intern şi internaţional precum şi alte căi alternative de soluţionare
a litigiilor. Principala atribuţie a Curţii de Arbitraj constă în organizarea şi
administrarea soluţionării pe calea arbitrajului a unor litigii comerciale
interne sau internaţionale, dacă părţile au încheiat în acest sens o convenţie
arbitrală scrisă..

Curtea de Arbitraj mai are următoarele atribuţii:

 asistă părţile, la cererea lor, în organizarea arbitrajului ad hoc;

 elaborează modele de convenţii arbitrale şi le asigură difuzarea în
cercurile economice; prezintă, în aceste cercuri, avantajele arbitrajului
comercial;

 dezbate în cadrul Curţii de Arbitraj sau în colaborare cu comisiile de

arbitraj ale camerelor de comerţ şi industrie din ţară, aspectele de
drept mai deosebite ivite în practica arbitrală, precum şi problematica
generală a arbitrajului comercial intern şi internaţional;

 colaborează cu celelalte comisii de arbitraj ale camerelor de comerţ şi

industrie din ţară, în special prin schimbul de liste de arbitri şi de
experienţă, precum şi pentru desfăşurarea unor acţiuni comune de
promovare a arbitrajului comercial;

 ţine evidenţa practicii arbitrale; întocmeşte culegeri de practica

arbitrală; asigură documentarea în domeniul arbitrajului comercial
intern şi internaţional;

3
  face propuneri privind îmbunătăţirea organizării şi desfăşurării
arbitrajului comercial;

 colaborează cu alte instituţii permanente de arbitraj din străinătate şi

urmăreşte evoluţia arbitrajului pe plan mondial;

 îndeplineşte orice alte atribuţii ce îi sunt conferite prin prezentul

Regulament şi prin Regulile de procedură arbitrală ale Curţii de
Arbitraj

II. Organizare şi funcţionare

Curtea de Arbitraj este condusă de un colegiu compus din:

preşedinte, vicepreşedinte şi 3 membri. Colegiul Curţii de Arbitraj este
numit de către Comitetul Executiv al Camerei de Comerţ şi Industrie a
României, dintre arbitrii înscrişi pe listă. Cei 3 membri sunt propuşi de
preşedintele Curţii de Arbitraj. Preşedintele Curţii de Arbitraj are
conducerea curentă a acestei Curţi şi o reprezintă în relaţiile interne şi
internaţionale. De asemenea, preşedintele exercită atribuţiile referitoare la
organizarea şi administrarea litigiului arbitral, prevăzute în Regulile de
procedură arbitrală. Vicepreşedintele ajută preşedintele în îndeplinirea
atribuţiilor sale şi este înlocuitorul de drept al acestuia. Preşedintele şi
vicepreşedintele pot fi aleşi arbitri sau supraarbitri în tribunalul arbitral.1

Curtea de Arbitraj se compune din 35-40 arbitri, numiţi de Comitetul

Executiv al Camerei de Comerţ şi Industrie a României la propunerea
preşedintelui în funcţiune al Curtii de Arbiraj, timp de 3 ani dintre
persoanele care indeplinesc conditiile prevazute de relulaentul de procedură
arbitrară. Peste acest număr, dar fără a depăşi jumătate din el, în lista de
arbitri pot fi înscrişi şi persoane care figurează pe listele de arbitri ale unor
instituţii permanente de arbitraj din străinătate.
Înscrierea în lista de arbitri se face cu acordul scris al persoanelor în cauză.

Colegiul are următoarele atribuţii principale:

 asigură conducerea generală a Curţii de Arbitraj;

 aprobă Regulile de procedură arbitrală ale Curţii de Arbitraj;

1
http://arbitration.ccir.ro/regulament-privind-organizarea-si-functionarea-curtii-de-arbitraj-comercial-
international-de-pe-langa-camera-de-comert-si-industrie-a-romaniei/

4
  propune, dacă este cazul, modificarea Regulamentului de
organizare şi funcţionare al Curţii de Arbitraj, precum şi a
Normelor privind taxele arbitrale şi cheltuielile arbitrale;

 organizează întocmirea de culegeri de jurisprudenţă a Curţii de

Arbitraj şi avizează publicarea acestora; asigură procurarea de
documentaţie străină, îndeosebi reglementări referitoare la
arbitrajul comercial;

 stabileşte atribuţiile secretariatului Curţii de Arbitraj.

Totalitatea arbitrilor înscrişi în lista de arbitri constituie plenul Curţii

de Arbitraj. Plenul Curţii de Arbitraj dezbate informările colegiului acestei
Curţi cu privire la activitatea desfăşurată, discută probleme de drept mai
deosebite ivite în activitatea Curţii de Arbitraj şi examinează propunerile
privind reglementările referitoare la arbitrajul comercial. Curtea de Arbitraj
are un secretariat compus din asistenţi arbitrali şi alţi salariaţi încadraţi de
Camera de Comerţ şi Industrie a României, la propunerea preşedintelui
Curţii. Asistentul arbitral este încadrat în funcţia de consilier juridic.

Soluţionarea litigiului aparţine exclusiv tribunalului arbitral.În

înţelesul prezentului Regulament, tribunalul arbitral este arbitrul unic sau,
după caz, totalitatea arbitrilor învestiţi de părţi prin convenţia arbitrală ori în
conformitate cu Regulile de procedură arbitrală să soluţioneze un litigiu
determinat şi să pronunţe o hotărâre definitivă şi obligatorie pentru ele2

III. CONSTITUIREA TRIBUNALULUI ARBITRAL

Tribunalul arbitral este instanţa care va soluţiona litigiul apărut între

părţile la convenţia arbitrală.
Părţile pot stabili prin convenţie componenţa tribunalului arbitrai,
numărul arbitrilor şi condiţiile pe care aceştia trebuie să le îndeplinească,
modalităţile de contestare a membrilor tribunalului arbitrai, ca şi alte aspecte
legate de activitatea tribunalului arbitrai. În orice caz, pentru a fi valabilă,
convenţia arbitrală trebuie să conţină numele sau modalitatea de numire a
arbitrilor.

2
http://arbitration.ccir.ro/regulament-privind-organizarea-si-functionarea-curtii-de-arbitraj-comercial-
international-de-pe-langa-camera-de-comert-si-industrie-a-romaniei/

5
 1. Numirea arbitrilor
Tribunalul arbitral poate fi constituit din unul sau mai mulţi arbitri, în
conformitate cu prevederile clauzei compromisorii sau regulile instituţiei de
arbitraj care organizează arbitrajul instituţionalizat (art. 345 C.pr.civ.).
În ceea ce priveşte numărul arbitrilor, în lipsa unei prevederi exprese a
părţilor, dispoziţiile din Codul de procedură civilă sau din Reguli
completează voinţa acestora, stabilind anumite principii în ceea ce priveşte
numărul arbitrilor care compun Tribunalul arbitra.
În primul rând, părţile trebuie să stabilească în mod expres dacă
litigiul arbitrai va fi judecat de către un singur arbitru (componenţa uni-
personală3) sau de mai mulţi arbitri (componenţa colegială" ) în conformitate
cu art. 345 alin 1 C.pr.civ. şi art. 19 din Regulile CACIR. Această
posibilitate a părţilor într-un litigiu arbitrai constituie o deosebire a
arbitrajului faţă de sistemul justiţiei administrate de către stat, în cadrul
căreia manifestarea voinţei părţilor cu privire la numărul sau calificarea
judecătorilor care judecă respectivul litigiu nu produce efecte.
Opţiunea părţilor se va manifesta în cadrul clauzei compromisorii
incluse în contractul încheiat de către părţi sau în compromisul încheiat după
ce litigiul între părţi a luat naştere. Desemnarea tribunalului arbitrai
unipersonal se poate face şi prin însăşi cererea de arbitrare sau întâmpinarea
depusă de către părţi.
Acordul părţilor privind soluţionarea litigiului de către un tribunal
arbitrai unipersonal, precum şi acordul asupra persoanei desemnate arbitru
unic reprezintă condiţiile necesare pentru constituirea acestui tip de tribunal.
Dacă părţile nu ajung la o înţelegere cu privire la persoana arbitrului unic,
instanţa de judecată prevăzută la art. 342 C.pr.civ. va avea dreptul de a
decide în mod definitiv asupra acestei chestiuni.

2. Încetarea calităţii de arbitru

Calitatea de arbitru desemnat în cadrul unei proceduri arbitrale poate
înceta într-unui din următoarele cazuri: (a) recuzarea, (b) revocarea, (c)
înlocuirea, (d) abţinerea, (e) renunţarea, (f) împiedicarea, (g) decesul.
Motivele pentru care calitatea de arbitru încetează în cazurile de
recuzare, revocare, abţinere, renunţare sunt similare atât pentru arbitrajul ad-
hoc (şi prevăzute în acest sens în Codul de procedură civilă), cât şi pentru
arbitrajul instituţionalizat organizat de către CACIR.
Se poate solicita înlocuirea unui arbitru numit ca atare, indiferent de
forma sub care această înlocuire se cere, pentru motive care ţin de
3
Octavian Căpăţînă, ,,Constituirea unui tribunal arbitrai unipersonal” Dreptul, nr. /1997, p. 3.

6
independenţa şi imparţialitatea acestuia. Regulile de procedură arbitrală
prevăzute atât în Codul de procedură civilă, cât şi de Regulile CACIR
promovează şi protejează independenţa şi imparţialitatea arbitrilor spe-
cialişti, aceasta constituind unul din avantajele arbitrajului şi unul din
motivele pentru care din ce în ce mai multe persoane apelează la această
metodă de soluţionare a diferendelor apărute în relaţiile contractuale.
Este de menţionat şi faptul că regulile şi motivele procedurale
referitoare la înlocuirea arbitrilor sunt similare atât în cazul arbitrajului ad-
hoc, cât şi în cazul arbitrajului instituţionalizat organizat de către CACIR .
Singura deosebire de ordin procedural între cele două tipuri de arbitraj
constă în aceea că în cazul arbitrajului ad-hoc numai instanţa de judecată
prevăzută la art. 342 C.pr.civ poate lua o decizie finală şi irevocabilă în
materie de recuzare a arbitrului (art. 3512 alin.2 C.pr.civ.), în timp ce în
cazul arbitrajului instituţionalizat acest tip de decizie este de competenţa
tribunalului arbitrai, fără participarea arbitrului recuzat, dar cu participarea
Preşedintelui Curţii.
Motivele pentru care se poate cere înlocuirea unui arbitru (atât sub
forma revocării / recuzării cerute de către o parte, cât şi sub forma
renunţării / abţinerii cerute personal de către arbitru) sunt cele prevăzute de
către art. 27 C.pr.civ. pentru judecători, la care fac trimitere art. 351 1
C.pr.civ. şi art. 28 din Reguli, şi anume:
1) când el, soţul sau, ascendenţii ori descendenţii lor au vreun interes
în judecarea pricinii sau când este soţ, rudă sau afin. până la al patrulea grad
inclusiv, cu vreuna din părţi;
2) când el este soţ, rudă sau afin în linie directă ori în linie colaterală,
până la al patrulea grad inclusiv, cu avocatul sau mandatarul unei părţi sau
dacă este căsătorit cu fratele ori sora soţului uneia din aceste persoane;
3) când soţul în viaţă şi nedespărţit este rudă sau afin al uneia din
părţi până la al patrulea grad inclusiv, sau dacă, fiind încetat din viaţă ori
despărţit, au rămas copii;
4) dacă el, soţul sau rudele lor până la al patrulea grad inclusiv au o
pricină asemănătoare cu aceea care se judecă sau dacă au o judecată la
instanţa unde una din părţi este judecător;
5) dacă între aceleaşi persoane şi una din părţi a fost o judecată penală
în timp de 5 ani înaintea recuzării;
6) dacă este tutore sau curator al uneia din părţi;
7) dacă şi-a spus părerea cu privire la pricina ce se judecă;
8) dacă a primit de la una din părţi daruri sau făgăduieli de daruri ori
altfel de îndatoriri;

7
 9) dacă este vrăjmăşie între el, soţul sau una din rudele sale până la al
patrulea grad inclusiv şi una din părţi, soţii sau rudele acestora până la
gradul al treilea inclusiv.4
În afară de motivele menţionate mai sus, poate constitui motiv de
înlocuire a arbitrului desemnat şi faptul că acesta nu corespunde cu
termenii, condiţiile sau calificările necesare arbitrilor, aşa cum au fost
acestea prevăzute de către părţi în Convenţia arbitrală.

3. Obligaţiile arbitrilor
Judecătorii numiţi la instanţele de drept comun au ca sursă a autorităţii
şi obligaţiilor lor prevederile legale în acest sens şi sunt în general conduşi în
activitatea şi conduita lor profesională de un set de reguli aplicabile
sistemului justiţiei de stat.
Autoritatea şi răspunderea arbitrilor îşi au originea în convenţia
arbitrală încheiată de către părţi, în legea care guvernează arbitrajul, în
regulile instituţiei care organizează arbitrajul respectiv, ca şi în regulile care
guvernează „profesia” de arbitru. Pe lângă toate acestea există şi reguli
înscrise în diferite standarde profesionale, care, deşi nu obligă arbitrii, au un
conţinut similar cu cel prevăzut în regulile instituţionale referitoare la
standardele profesionale ale arbitrilor:
 Obligaţia de competenţă
 Obligaţia de a păstra integritatea arbitrajului
 Obligaţia de informare
 Obligaţia de comunicare
 Obligaţia de a acţiona profesional
 Obligaţia de a pronunţa sentinţa
 Obligaţia de a respecta confidenţialitatea dezbaterilor şi a
deliberărilor

4. Conflictul de interese
Una din problemele importante discutate în prezent, atât în legătură cu
arbitrajul intern, cât şi cu arbitrajul internaţional, o constituie evitarea
apariţiei conflictului de interese între persoana numită sau aleasă ca arbitru
într-un litigiu şi părţile aflate în acel litigiu.
Această problemă a conflictului de interese interesează mai ales prin
prisma obligaţiei arbitrilor de a fi independenţi şi imparţiali, care poate avea
consecinţe şi în ceea ce priveşte reputaţia instituţiilor care organizează
arbitrajul şi faţă de hotărârea arbitrală ce urmează a fi pronunţată.
4
CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ din 1 iulie 2010

8
 Conflictul de interese apare în cazul în care un arbitru membru al
tribunalului arbitrai a fost sau este într-o relaţie profesională sau de afaceri
fie cu una din părţi, fie cu grupul de întreprinderi din care aceasta sau
acţionarii acesteia fac parte.
Conflictul de interese într-o cauză arbitrală poate apărea şi influenţa în
mod negativ cazul respectiv chiar şi în situaţia arbitrilor numiţi de către
parte. în astfel de cazuri, conflictul de interese este evaluat mai puţin strict,
având în vedere faptul că partea a numit un arbitru care, fără a fi avocatul
cauzei acesteia, va face cunoscută tribunalului poziţia acesteia şi o va
susţine.
În orice caz, chiar având în vedere toate principiile de etică şi conduită
profesională, aprecierea existenţei unui conflict de interese nu se poate face
după nişte reguli generale prestabilite, ci trebuie să se aprecieze pentru
fiecare caz în parte, având în vedere atât sistemele de drept despre care este
vorba, cât şi persoana în discuţie. Oricum, această problemă a conflictului de
interese trebuie să fie menţinută în actualitate şi tratată cu realism şi bun
simţ, astfel încât să nu se ajungă la aplicarea strictă a unor reguli care să
ducă la descalificarea celor mai mulţi, dacă nu a tuturor arbitrilor calificaţi.
Cea mai bună soluţie pentru evitarea oricăror posibile conflicte ulterioare
este respectarea de către arbitri a obligaţiilor de informare a celorlalţi
membri ai tribunalului şi a părţilor despre orice astfel de relaţii, astfel încât
să se poată lua o decizie în cunoştinţă de cauză şi având în vedere
circumstanţele exacte ale cauzei.

5. Răspunderea arbitrilor
Un aspect important care diferenţiază procedurile judiciare des-
făşurate în faţa instanţelor de drept comun de procedura arbitrală este acela
referitor la răspunderea arbitrilor. Părţile care au supus o dispută spre
soluţionare unui tribunal arbitrai au posibilitatea, în anumite cazuri şi
condiţii, de a trage la răspundere arbitrii numiţi, dacă aceştia nu îşi
îndeplinesc obligaţiile ce le revin în această calitate.
În ceea ce priveşte judecătorii, care îndeplinesc această funcţie în
cadrul instanţelor de drept comun, aceştia, fiind declaraţi în temeiul Legii
92/1992 privind organizarea judecătorească inamovibili, nu pot fi făcuţi
răspunzători de către părţile în proces în ceea ce priveşte încălcarea unor
obligaţii legate de activitatea desfăşurată în legătură cu soluţionarea unui
anumit litigiu. Magistraţii răspund numai disciplinar în faţa Consiliului
Superior al Magistraturii pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu,
precum şi pentru comportările care dăunează interesului serviciului sau
prestigiului justiţiei (art. 121 din Legea 92/1992). Referitor la cazurile de

9
răspundere a arbitrilor, Codul de procedură civilă prevede în art. 353
următoarele situaţii în care arbitrii pot fi ţinuţi răspunzători de daune, şi
anume:
- dacă, după acceptare, renunţă în mod nejustificat la însărcinarea lor;
- dacă, fără motiv justificat, nu participă la judecarea litigiului ori nu
pronunţă hotărârea în termenul stabilit de convenţia arbitrală sau de lege;
- dacă nu respectă caracterul confidenţial al arbitrajului, publicând sau
divulgând date de care iau cunoştinţă în calitate de arbitri, fără a avea
autorizarea părţilor;
- dacă încalcă în mod flagrant îndatoririle ce le revin.
În ceea ce priveşte temeiul răspunderii arbitrilor, s-a apreciat că
această răspundere nu este în nici un caz o răspundere civilă contractuală, ci
o răspundere civilă delictuală bazată pe dispoziţiile art. 998 Cod civil, fiind
necesară întrunirea tuturor condiţiilor prevăzute de lege. Prin urmare, pentru
a se antrena răspunderea prevăzută prin art. 353 C.pr.civ, vor trebui dovedite
legătura de cauzalitate, existenţa unei fapte ilicite şi producerea unui
prejudiciu părţilor în procedura arbitrală pentru ca un arbitru a cărui
răspundere este invocată să se încadreze într-una din situaţiile prevăzute la
art. 353 C.pr.civ.
Termenii şi condiţiile de răspundere ale arbitrilor sunt aceleaşi atât în
cazul arbitrajului ad-hoc, cât şi în cazul arbitrajului instituţional organizat de
către CACIR, art. 30 din Reguli, care menţionează condiţiile răspunderii
arbitrilor în cadrul procedurilor organizate de CACIR, având aceeaşi
redactare cu art. 353 C.pr.civ. menţionat anterior.
Alte discuţii pot viza limitele răspunderii arbitrilor în cazul în care o
parte solicită daune în baza dispoziţiilor art. 353 C.pr.civ. sau a art. 30 din
Reguli şi măsura în care părţile într-o convenţie arbitrală pot limita
răspunderea arbitrilor.
Întrucât răspunderea arbitrilor este o răspundere delictuală şi nu o
răspundere contractuală, considerăm că părţile nu o pot limita sau exclude.
Răspunderea arbitrilor este o răspundere al cărei temei îl constituie culpa
arbitrului în îndeplinirea obligaţiilor ce derivă din această calitate, în măsura
în care se dovedeşte existenţa uneia din situaţiile prevăzute de art. 353
C.pr.civ. Culpa în această materie se apreciază după criteriul culpa levis în
abstracto, ţinând cont de caracterul profesional al exercitării calităţii de
arbitru.
De vreme ce prin voinţa părţilor litigiul respectiv a fost supus spre
soluţionare tribunalului arbitrai, părţile au luat în considerare caracterul
profesionist, rapid, confidenţial al procedurii arbitrale. Părţile nu pot fi în
măsură să aprecieze consecinţele unor eventuale încălcări ale obligaţiilor

10
arbitrilor în momentul încheierii convenţiei arbitrale, drept pentru care o
asemenea limitare a răspunderii arbitrilor în acest moment nu poate fi
considerată valabilă.
Pe de altă parte, se poate considera că dispoziţiile art. 353 C.pr. civ.
sunt de ordine publică şi nu reprezintă drepturi de care părţile ar putea
dispune prin voinţa lor. Se poate astfel discuta în acest context în ce măsură
este posibilă şi permisă o limitare a răspunderii arbitrilor doar la valoarea
onorariului primit sau care urma a fi primit de către arbitrul respectiv pentru
soluţionarea disputei între părţi. Considerăm că, fiind vorba de o răspundere
delictuală, daunele la care poate fi obligat arbitrul trebuie să acopere
prejudiciul efectiv suferit de către partea în cauză. Acest prejudiciu, de
regulă, nu este egal cu valoarea onorariului, stabilit ca fiind o cotă
proporţională din valoarea litigiului dedus soluţionării de către tribunalul
arbitrar.
În baza identităţii de raţiune între imposibilitatea limitării răspunderii
arbitrului la alte cazuri decât cele prevăzute în mod expres şi limitativ de
către lege şi excluderea totală a acestei răspunderi, considerăm că nici
limitarea din punct de vedere material a răspunderii arbitrului la valoarea
onorariului primit nu poate fi admisă.

BIBLIOGRAFIE

1. Octavian Căpăţînă, Efectele hotărârilor judecătoreşti străine in

România, Editura Academiei, 1971
2. Grigore Florescu, Zaira Bamberger, Mirela Sabău, Arbitrajul
comercial în România, Editura Fundaţiei România de Mâine, 2002
3. Dumitru Mazilu, Dreptul comerţului internaţional. Partea specială,
editura Lumina lex, Bucureşti, 2006
4. Mircea N. Costin, Sergiu Deleanu- Dreptul comertului international
Volumele I, II Editura Lumina Lex, Bucuresti 1999
5. Gabriel Boroi, Dumitru Radescu- “Codul de procedura civila
comentat si adnotat” Editura All, Bucuresti 1996
12. Regulamentul Curtii de Arbitraj International de la Bucureşti Legea
nr.59 din 26 iulie 1993 pentru modificarea Codului de procedura civila, a
Codului familiei, a Legii contenciosului administrativ nr.29 / 1990 si a Legii
nr.94 / 1992 privind organizarea şi funcţionarea Curtii de Conturi.

11