Articolul 4.

 Acţiunea legii contravenţionale asupra 

                       persoanei şi în spaţiu 
    (1) Contravenţia săvîrşită pe teritoriul Republicii Moldova se sancţionează în conformitate
cu prezentul cod.
     (2) Contravenţia săvîrşită în afara teritoriului Republicii Moldova de un cetăţean al ei sau
de un apatrid care domiciliază pe teritoriul Republicii Moldova se sancţionează în
conformitate cu prezentul cod dacă fapta este prevăzută şi de legea ţării în care a fost
săvîrşită, iar persoana nu a fost trasă la răspundere în acea ţară.
     (3) Nu pot fi supuşi răspunderii contravenţionale reprezentanţii diplomatici ai statelor
străine sau alte persoane care, în conformitate cu tratatele internaţionale la care Republica
Moldova este parte sau în conformitate cu legile Republicii Moldova, nu cad sub incidenţa
jurisdicţiei contravenţionale a Republicii Moldova sau în cazul cărora este înlăturată
răspunderea contravenţională.
     (4) Contravenţia săvîrşită în apele teritoriale sau în spaţiul aerian al Republicii Moldova se
consideră săvîrşită pe teritoriul Republicii Moldova.
     (5) Contravenţia săvîrşită la bordul unei nave maritime sau aeriene care este înregistrată
într-un port sau aeroport al Republicii Moldova şi se află în afara spaţiului ei acvatic sau
aerian se sancţionează în conformitate cu prezentul cod dacă tratatele internaţionale la care
Republica Moldova este parte nu dispun altfel.
     (6) În temeiul prezentului cod se sancţionează contravenţiile săvîrşite la bordul unei nave
militare maritime sau aeriene aparţinînd Republicii Moldova, indiferent de locul aflării navei.
     (7) Se consideră loc al săvîrşirii acţiunii locul în care a fost săvîrşită acţiunea
prejudiciabilă, indiferent de timpul survenirii urmărilor. În caz de inacţiune, loc al săvîrşirii
faptei se consideră locul unde trebuia să se desfăşoare acţiunea pe care contravenientul a
omis să o efectueze, indiferent de timpul survenirii urmărilor.
1. Normele contravenționale sunt aplicate în spațiu potrivit principiului teritorialității, ceea ce
presupune că norma se aplică în limetele teritoriului statului a cărui organ legislativ a
elaborat-o.
2. Prin teritoriul Republicii Moldova și teritoriul țării se înțelege întinderea de pămînt și apele
cuprinse între frontierele Republicii Moldova, cu subsolul și spațiul aerian.1 Frontierele de
stat, ca şi teritoriul statului, sînt inviolabile, iar regimul lor juridic se stabileşte prin acte
interne sau prin convenţii internaţionale încheiate între ţările limitrofe.
Potrivit art. 9 din Legea cu privire la statul misiunilor diplomatice ale statelor străine din
Republica Moldova nr. 1134 din 04.08.1992, ,,Sediul, imobilului, bunurilor mijloacelor de
transport ale misiunii diplomatice, locuinţele agenţilor diplomatici sînt inviolabile.”2 În acest
sens, acestea nu cad sub influența legii a statului în care își au reședința. În conformitate cu
art. 22 din Convenția de la Viena din 1961 cu privire la relațiile diplomatice, în vigoare pentru
RM din 25.02.1993:
” 1. Localurile misiunii sînt inviolabile. Nu este permis agenţilor statului acreditar să
pătrundă în ele decît cu consimţămîntul şefului misiunii.
2. Statul acreditar are obligaţia specială de a lua toate măsurile potrivite pentru a
împiedica invadarea sau deteriorarea localurilor misiunii, tulburarea liniştii misiunii sau
micşorarea demnităţii acesteia.
3. Localurile misiunii, mobilierul lor şi celelalte obiecte care se găsesc acolo, precum şi
mijloacele de transport ale misiunii, nu pot face obiectul nici unei percheziţii, rechiziţii,
sechestru sau măsuri executorii.”3
3. La baza acţiunea legii contravenționale asupra persoanelor stă principiul cetățeniei, fiind strîns
legată cu acţiunea teritorială a legii contravenționale, atît sub aspect intern, cît şi internaţional.
1
Codul Penal al RM nr.985 din 18.04.2002, publicat: 14.04.2009 în Monitorul Oficial nr. 72-74, art. 120.
2
Legea cu privire la statul misiunilor diplomatice ale statelor străine din Republica Moldova nr. 1134 din
04.08.1992, Publicat : 17.04.1992 în Monitorul Oficial Nr. 008.
3
Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice Adoptat/încheiat la Viena la 18.04.1961 În vigoare pentru
RM din 25.02.1993.
 Prin principiul cetățeniei, se înțelege, extinderea juridicției legii contravenționale asupra
cetățenilor statului și a apatrizilor care domiciliază pe teritoriul Republicii Moldova, dar
comit contravenții în afara teritoriului țării. Aceștea sunt sancționați conform normelor din
Codul Contravențional, cu condiția că contravenția este prevăzută și de legislația țării în care a
fost comisă, iar persoana nu a fost trasă la răspudere în acea țară.(art. 4, alin. (2)). Ptrivit art. 1
din Legea cetățeniei nr. 1024 din 02.06.2000, prin apatrid înțelegem – persoana care nu este
considerată cetăţean al nici unui stat, conform legislaţiei acestora4. Considerăm necesar de a
include în această listă și cetățenii străini care comit contravenții pe teritoiul altui stat, să fie
pasibili de răspundere contravențională în conformitate cu Codul Contranvențional al
Republicii Moldova, respctînd condițiile acestui articol, însă raportînd situția la legea penală
(alin. (3) art. 11), doar pentru anumite categorii de contravenții îndreptate împotriva
drepturilor și lebertăților cetățenilor Republicii Moldova.
4. În alin. (3) art. 4 se elucidează lista de persoane care dispun de imunitate diplomatică și nu pot
fi atrași la răspundere contravențională. Din această categorie fac parte reprezentanții
diplomatici ai statelor străine sau alte persoane care sunt incluse în lista tratatelor
internaționale sau legilor din Republica Moldova. Aceasta nu înseamnă însă că dacă
reprezentantul diplomatic comite o contravenție prevăzută de legea ţării de reşedinţă în care a
fost acreditat guvernul ţării de reşedinţă nu îl poate declara persona non grata, lucru care
atrage după sine rechemarea lui sau expulzarea.
5. Conform alin. (4), faptele contravenționale săvîrșite în limitele apelor teritoriale sau spațiului
aerian ale Republicii Moldova se consideră săvîrșite pe teritoriul Republicii Moldova. De fapt
această mențiune se prezumă din noțiunea de teritoriu prevăzută de art. 120 din Codul Penal.
6. Potrivit alin. (5) se extinde jurisdicția legii contravenționale și asupra faptelor comise la bordul
unei nave maritime sau aeriene care este înregistată într-un port sau aeroport al Republicii
Moldova și se află în afara spațiului ei acvatic sau aerian. Prin urmare, aceste fapte cad sub
incidența legii contravenționale, dacă tratatele internaționale nu dispun altfel. Totodată, se
consideră contravenție săvîrșită pe teritoriul Republicii Moldova, contravenția comisă la
bordul unei nave militare maritime sau aeriene aparținînd Republicii Moldova, indiferent de
locul aflării navei.
7. Locul săvîrșirii contravenție este spațiul în care nemijlocit se comite acțiunea prejudiciabilă,
indiferent de timpul survenirii urmărilor. Iar în cazul unei inacțiuni, locul săvîrșirii
contravenției se consideră locul unde trebuia să se realizeze obligația persoanei de acționa într-
un anumit mod prevăzut de lege, indiferent de timpul survenirii urmărilor. Aceste cazuri se
referă la contravențiile cu o componență formală.
Articolul 5. Principiul legalităţii
     (1) Nimeni nu poate fi declarat vinovat de săvîrşirea unei contravenţii, nici supus
sancţiunii contravenţionale decît în conformitate cu legea contravenţională.
     (2) Interpretarea extensivă defavorabilă şi aplicarea prin analogie a legii contravenţionale
sînt interzise.
     (3) Legea contravenţională nu urmăreşte cauzarea de suferinţe fizice sau lezarea
demnităţii omului. Nimeni nu poate fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude,
inumane ori degradante.
1. Principiul legalității este o garanție pentru orice individ care intră în raporturi juridice de drept
contravențional, împotriva faptelor ilegale care pot apăra în procesul de elaborare sau
realizare normelor contraveționale. Acest principiu capătă formă durabilă în DUDO, adoptată
de Adunarea Generală a ONU la 10 decembrie 1948 (TI, vol.1, pag.12-17), şi ulterior în
Pactul Internaţional cu Privire la Drepturile Civile şi Politice, adoptat de acelaşi organism la
16 decembrie 1966 (TI, vol.1, pag.30-50). Conform art.15 al Pactului, "nimeni nu va fi
condamnat pentru acţiuni sau inacţiuni care nu constituie un act delictuos, potrivit dreptului
naţional sau internaţional, în momentul în care au fost săvârşite".

4
Legea cetățeniei nr. 1024 din 02.06.2000, publicat : 10.08.2000 în Monitorul Oficial Nr. 98;
2. Potrivit alin. (1) ,,Nimeni nu poate fi declarat vinovat de săvîrșirea unei contravenții, nici
supus sancțiunii contravenționale decît în conformitate cu legea contravenționale”, ce ceea ce
presupune că organele abilitate în vederea aplicării sancțiunilor trebuie să aducă suficiente
probe pentru a dovedi vinovăția unui contravenieint. Prin urmare, odată cu încălcarea normei
contravenționale, agentul constatator trebuie să respecte toate drepturile persoanei, atît cele
fundamentale,cît și cele prevăzute de codul contravențional, pentru ca în limitele legii să îî
aplice o sancțiune echitabilă, în raport cu gravitatea faptei săvârșite.
3. Principiu legalității se află în legătură indispensabilăr cu principiile de ramură, cum ar fi:
principiul prezumției nevinovăției, prevăzut de art. 21 din Constiția RM, precum și de art. 6
alin. (2) din CEDO, care stipulează că ,,orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată
nevinovată pînă ce vinovăția sa va fi legal stabilită.” 5 Pentru a nu lăsa loc de interpretare, în
vedere art. 6 alin. (2) din CEDO, intitulat ,,Dreptul la un process echitabil”, facem trimitre la
cauza Ziliberberg c. Republicii Moldova6 din 1 februarie 2005. În conținutul căreia, Curtea
afirmă despre ,,caracterul penal al contravențiilor” (pct. 34). Prin urmare, în material dreptului
procesual contravențional, principiul prezumției de nevinovăție, este aplicabil prin prisma art.
6 alin. (2) CEDO.
4. În confomitate cu alin. (2), nimeni nu este în drept să interpreteze extinsiv defavorabil legea
contravențională, prin urmare, intră în obligația legiuitorului, la elaborarea sau moficarea
normelor contravenționale să respecte cele trei criterii care răspund de calitatea legii, și
anume, ,,previzibilitatea” , ,,claritatea” și ,,accesibilitatea”. Prin urmare, potrivit art. 23 alin.
(2) din Constituție abordează subiectul calității legii, potrivit căruia ,,..statul publică și face
accesibile toate legile și alte acte normative.” în Hotărîrea nr.26 din 23.11.2010 Curtea
Constituțională a statuat: “Pentru a corespunde celor trei criterii de calitate – accesibilitate,
previzibilitate şi claritate – norma de drept trebuie să fie formulată cu suficientă precizie,
astfel încît să permită persoanei să decidă asupra conduitei sale şi să prevadă, în mod
rezonabil, în funcţie de circumstanţele cauzei, consecinţele acestei conduite. În caz contrar,
cu toate că legea conţine o normă de drept care aparent descrie conduita persoanei în
situaţia dată, persoana poate pretinde că nu-şi cunoaşte drepturile şi obligaţiile. Într-o astfel
de interpretare, norma ce nu corespunde criteriilor clarităţii este contrară art.23 din
Constituţie.” În cauza Rotaru contra Românie din 4 mai 2000, la p. 55 din Hotărâre, Curtea
Europeană reinterează faptul că ,,… o normă este „previzibilă” numai atunci când este
redactată cu suficientă precizie, în aşa fel încât să permită oricărei persoane - care, la
nevoie, poate apela la consultanţă de specialitate - să îşi corecteze conduita.”
Elementul de precizie este obligatoriu pentru toți subiecții care sunt investiții de a aplica legea
contravențională.
În aceeși ordine de idei, este interzisă aplicarea prin anologie a legii contravenționale, ceea ce
presupune că în rezolvarea unei cauze, în lipsa unei norme juridice aplicabilă sau în situația în
care norma nu este îndestulătoare, nu putem face reurs la o normă asemănătoare din același
act sau din alt act normativ.
5. În constrast cu scopul legii penal, scopul legii contravențională este deasemenea de a apăra
persoana, sănătatea, integritatea corporală, cinstea și demnitate ei ca valori supreme într-un
stat de drept. Participații și autoritățile publice competenți să soluționeze cauzele
contravenționale sunt obligați să respecte aceste valori ca un imperativ. Această obligație se
întemeiază pe principiul umanismului.

5
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, încheiată la Roma la 4 noiembrie
1950, adoptată de Republica Moldova prin Hotărârea privind ratificarea Convenţiei pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi a unor protocoale adiţionale la această Convenţie.
6
Ziliberberg c. Moldovei din 1 februarie 2005, definitivă la 01.05.2005.
6. Potrivit alin. (3) ,,Nimeni nu poate fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude
inumane ori degradante.” Această prevedere este introdusă în textul Constituției la art. 24
alin. (2), precum și în art. (3) din CEDO. În cauza Becciev contra Moldovei din 04 octombrie
2005, Curtea reinterează faptul că ,,Articolul 3 al Convenţiei consfinţeşte una din valorile
fundamentale ale unei societăţi democratice. Acesta interzice, în termeni absoluţi, tortura şi
tratamentele sau pedepsele inumane ori degradante indiferent de circumstanţe şi de
comportamentul victimei. Maltratarea trebuie să atingă un nivel minim de severitate pentru a
cădea sub incidenţa articolului 3. Evaluarea acestui nivel minim este, prin natura lucrurilor,
relativă; el depinde de toate circumstanţele cauzei, cum ar fi durata maltratării, consecinţele
sale fizice şi psihice şi, în unele cazuri, de sexul, vârsta şi starea sănătăţii victimei.”7
Articolul 6. Principiul egalităţii în faţa legii
     (1) Persoanele care au săvîrşit contravenţii sînt egale în faţa legii şi a autorităţilor publice
şi sînt supuse răspunderii contravenţionale fără deosebire de rasă, naţionalitate, limbă,
religie, sex, apartenenţă politică, avere, origine socială sau de orice altă situaţie.
     (2) Conform prevederilor Constituţiei, ale altor legi şi/sau ale tratatelor internaţionale la
care Republica Moldova este parte, anumite categorii de persoane pot beneficia de condiţii
speciale de urmărire contravenţională sau de garanţia de a nu fi supuse urmăririi şi
răspunderii contravenţionale.
1. Articolul 16 din Constituția Republicii Moldova este pricipalul izvor al principiului egalității,
fiind corelat cu alte articole – repere constituţionale ale egalităţii și are trei componente:
Respectarea persoanei; Egalitatea; Nediscriminarea.
2. Acest articol se referă nu numai la cetățenii Republicii Moldova dar cuprinde apatrizii și
cetățenii străini. În acest sens, din momentul încălcării unei norme contravenționale fiecare
persoană este înzestrată în egală măsură cu drepturi și obligații, niciunei puteri nu i se permite
să utilizeze în mod preferenţial dreptul în interesul său în dauna unei anumite persoane.
3. Autoritățile publice indiferent de atribuțiile lor sunt obligate să aplice același tratament fața de
fiecare persoană care se află în conflict cu legea contravențională, în funcție de condiții și
posibilități.
4. Potrivit alin. (2), anumite categorii de persoane beneficiază de condiții speciale de urmărire
contravențională sau de garanția de a nu fi supuse urmării și răspunderii coontravenționale. În
această categorie se includ persoanele care dispun de de imunitate diplomatică internațională
în conformitate cu  ,,Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice (18 aprilie
1961) și Convenţia de  la Viena cu privire la relaţiile consulare (24   aprilie 1963)”8
În conformitatea cu art. 10 alin. (1) din Legea nr. 39 din 07.04.1994 ,, Deputatul nu poate fi
reţinut, arestat, percheziţionat cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă, sau trimis în
judecată pe cauză penală ori contravenţională fără încuviinţarea prealabilă a Parlamentului
după ascultarea sa.”9 În conformitate cu art. 19 alin. (6) din Legea cu privire la statutul
judecătorului se stipulează că „Judecătorul poate fi supus sancţiunilor administrative numai
de către instanţa de judecată, cu acordul Consiliului Superior al Magistraturii. Judecătorul
reţinut, în cazul în care este bănuit că a săvîrşit o contravenţie administrativă, urmează să fie
eliberat imediat după identificare”.10

7
Cauza Becciev c. Moldovei din 04 octombrie 2005.
8
Hotărîrea nr. 1135 din 04.08.1992 despre aderarea Republicii Moldova la convenții internaționale, Publicat la
30.08.1992 în Monitorul Oficial Nr. 008.
9
Legea nr. 39 din 07.04.1994, despre statutul depudatului în Parlament, Publicat la 15.04.2005 în Monitorul Oficial
Nr. 59-61.
10
Legea nr. 544 din  20.07.1995 cu privire la statutul judecătorului, Publicat la 15.08.2002 în Monitorul Oficial Nr.
117-119.
 În corespundere cu Recomandarea nr. 55 cu privire la judecarea cauzei contravenţionale în
privinţa judecătorului ,,În cazul cînd există o bănuială rezonabilă precum că judecătorul a
comis o faptă contravenţională, agentul constatator este în drept să solicite acordul prealabil
al Consiliului Superior al Magistraturii şi numai după primirea acordului poate să
întocmească procesul verbal cu privire la contravenţie, în privinţa judecătorului. Pornirea
procesului contravenţional împotriva judecătorului prin încheierea (întocmirea) procesului
verbal cu privire la contravenţie, fără acordul prealabil al Consiliului Superior al
Magistraturii, se consideră o încălcare procesuală gravă care, în consecinţă, în conformitate
cu prevederile art. 445 din Codul Contravenţional, duce la nulitatea lui şi încetarea
procesului contravenţional.”11
5. Altă categorie de persoane care se încadrează în lista de la alin. (2) sunt prevăzuți în legea
Contravențională. De exemplu, militarii în termen ce au comis o conravenție, nu se aplică
răspunderea contravențională, dar cea disciplinară, în conformitate cu Regulamentul
disciplinei militare12; privarea de dreptul de a conduce vehicule nu poate fi aplicată persoanei
cu dizabilităţi care foloseşte vehiculul ca unic mijloc de deplasare13; Munca neremunerată în
folosul comunităţii nu poate fi aplicată persoanelor declarate invalizi de gradul I şi de gradul
II, militarilor în termen, militarilor şi angajaţilor cu statut special ai Ministerului Afacerilor
Interne, angajaţi în bază de contract, femeilor gravide, persoanelor care sînt unicul întreţinător
al copilului cu vîrsta de pînă la 8 ani şi nici persoanelor care au împlinit vîrsta generală de
pensionare14; Arestul contravenţional nu poate fi aplicat persoanelor declarate invalizi de
gradul I şi de gradul II, militarilor în termen, militarilor şi angajaţilor cu statut special ai
Ministerului Afacerilor Interne, angajaţi în bază de contract, minorilor, femeilor gravide,
femeilor care au copii cu vîrsta de pînă la 8 ani, persoanei care este unicul întreţinător al
copilului cu vîrsta de pînă la 16 ani şi nici persoanelor care au împlinit vîrsta generală de
pensionare.15

Capitolul II
CONTRAVENŢIA. RĂSPUNDEREA 
CONTRAVENŢIONALĂ
    Articolul 10. Contravenţia
    Constituie contravenţie fapta – acţiunea sau inacţiunea – ilicită, cu un grad de pericol
social mai redus decît infracţiunea, săvîrşită cu vinovăţie, care atentează la valorile sociale
ocrotite de lege, este prevăzută de prezentul cod şi este pasibilă de sancţiune
contravenţională.
1. În rîndul faptelor care contravin unor norme, contravenția se situează direct după infracțiune,
însă se află deasupra celorlalte încălcări de natura civilă sau abateri de ordin administrativ sau
disciplinar. De aceea, este necesar de facut în prealabil o delimitare clară dintre contravenție
și celelalte fapte care pot fi supuse răspunderii penale, civile, disciplinare etc.
2. Din definiția prevăzută în acest articol, se relevă ideia că pentru ca o faptă să constituie
contravenție este necesar ca aceasta să conțină următoarele elemente, numite și conținutul
juridic al contravenției: a) fapta (acțiunea sau inacțiunea) ilicită; b) pericolul social al faptei;
c) prevederea în legea contravențională; d) vinovăția; e) pasibilitatea de sancțiune
contravențioanlă. În mod logic, în lipsa a cel puțin uneia dintre trăsăturile (elementele)

11
Recomandarea nr. 55 cu privire la judecarea cauzei contravenţionale în privinţa judecătorului.
12
Codul Contravențional Nr. 218 din  24.10.2008, Publicat la 16.01.2009 în Monitorul Oficial Nr. 3-6, art. 16, alin.
(5).
13
Ibidem, art.35 alin.(2).
14
Ibidem, art. 37 alin.(7).
15
Ibidem, art.38 alin.(6).
 nominalizate, fapta comisă nu poate fi calificată drept contravenție, respectiv nu există temei
juridic pentru aplicarea sancțiunii contravenționale16
3. Prin faptă contravențională înțelegeam acea manifestare exterioară a comportamentului unei
persoane, exptimată prin acțiune sau inacțiune, constituind temeiul real al contravenției.
Acțiunea este un comportament activ al persoanei, prin care se încalcă o normă prohibitivă, ce
interzice o anumită conduită, de exemplu, vătămarea intenționată ușoară a integrității
corporale (art. 78 CC RM). Inacțiunea este un comportament pasiv, prin care se încalcă o
normă onerativă, ce obligă subiectul la executarea cerințe impuse de legea contravențională,
de exemplu, neîndeplinirea obligațiilor de întreținere, de educare și de instruire a copilului
(art. 63 CC RM).
4. Pericolul social al faptei este cea de-a doua trăsătură a conținutului juridic al contravenției, ce
presupune măsura în care fapta contravențională aduce atingere uneia dintre valorile sau
relațiile sociale ocrotite printr-un act normativ și pentru respectarea căruia legea prevede
necesitatea aplicării unei forme de constrîngere, respectiv cea a sancțiunii contravenționale.17
Trebuie de menționat, că cunoașterea gradului de pericol sociale, este elementul cu ajutorul
căruia organele de drept pot face delimitarea dintre contravenție și infracțiune. De fapt,
relevanța pericolului social este necesar să fie luat în calcul atît de legiuitor cît și de organele
abilitate să aplice normele contravenționale. Pentru a elucida acest aspect fapta trebuie privită
prin prisma elementelor sale constituitive: obiectul juridic, latura obiectivă și semnele
facultative (împrejurările, timpul, modul, locul și metoda), latura subiectivă și elementele
facultative (motivul și scopul) și subiectul.
5. Prevederea în legea contravențională este cea de-a treia trăsătură a conținutului juridic al
contravenției, care se află într-o legătură interconexă cu principiul legalității, adică nimeni nu
poate fi declarat vinovat de săvîrșirea unei contravenții, nici supus sancțiunii
contravenționale, decît în conformitate cu legea contravențională (art. 5 CC RM), și cu
principiul caracterului personal al răspunderii contravenționale, care presupune că este supusă
răspunderii contravenționale numai persoana care a săvîrșit cu intenție sau din imprudență o
faptă prevăzută de legea contravențională. Prin urmare, se prezumă că pentru a atrage
subiectul la răspundere contravențională este obligatoriu ca fapta să fie prevăzută de partea
specială a cărții I a Codului Contravențional.
6. Vinovăția este elementul obligatoriul al contravenției, fiind o condiție absolută. Legitorul la
art. 7 CC RM, prevede faptul că persoana poate fi sancționată numai pentru contravenția în
a cărei privință este dovededită vinovăția sa, cu respectarea normelor Codului
Contravențional. Prin vinovăție, înțelegem o stare subiectivă a autorului faptei ilicite, în
momentul încălcării ordinii de drept, exprimînd atitudinea psihică, negativă, a acestuia față
de interesele și valorile sociale ocrotite de normele juridice. 18 În alți termeni, vinovăția este
perceperea psihologică a consecințelor negative, care se pot produce în urma încălcării normei
contravențioanle (caracterul intelictiv) și dorința conștientă și neviciată de a comite fapta
(caracterul volitiv).
7. Pasibilitatea de sancțiune contravențională este ultima trăsătură din conținutul juridic al
contravenției. Prin urmare, fapta contravențională trebuie să fie urmată de sancțiunea
contravențională, ceea ce se încadrează în logica juridică. Sancțiunea contravențională se
poate exprima prin drepturi și obligații care apar după încălcarea unei norme de drept
16
Guțuleac Victor, Tratat de drept contravențional, S. n. (Tipografia Centrală), Chișinău 2009, pag.
17
Revista Națională de Drept, Nr. 11, noiembrie 2013, pag. 74.
18
Preda M., Drept administrativ: Partea generală, ed. revăzută și actualizată, Lumina Lex, București, 2000, pag. 271.
 contravențional. În acest sens, contravenția este temeiul juridic al răspunderii
contravenționale. Ca urmare, cele două adagii nullum poena sine lege (nici o pedeapsă nu
există în afară de lege) și nulla poena sine lege (nici o pedeapsă nu există în afară de lege),
caracteristice dreptului penal, sunt pe deplin aplicabile și în ceea ce privește răspunderea
contravențională.19 În asemenea circumstanțe se poate realiza dreptul contravențional, în
general ca ramură de drept, precum și, dezvoltarea conștiinței juridice în particular.
Subliniem, că art. 1 alin. (2) din CC, prevede expres că unele norme din cod sunt de trimitere
sau blanchetă, prin urmare, pentru a înțelege conținutul juridic a acestora vom apela la alte
acte normative, cum ar fi: cap. (VI-VII CC RM), adică contravenții ce atentează la drepturile
politice, de muncă sau la sănătatea populație, poate fi interpretat și aplicat numai prin prisma,
Codului Muncii al Republicii Moldova, Legea cu privire la ocrotirea sănătății, Legea cu
privire la protecția muncii, Regulamentul de aprecire medico-legală a gravității vătămării
corporale etc.
8. Din retrospectiva cauzei Ziliberberg c. Republicii Moldova, prin care Curtea vorbește despre
caracterul penal al contravenției, putem nivela omisiunea legiuitorului privind componența de
contravenție. Astfel, prin prisma legii penale, remarcăm că, componența de contraveție este
totalitatea semnelor obiective și subiective, stabilite de legea contravențională, ce califică o
faptă ilicită drept contravenție concretă. Prin semne și elemente vom înțelege: obiectu juridic
(general, generic, special și material); latura obiectivă (fapta (acțiunea sau inacțiunea),
umrarea prejudiciabilă, legătura de cauzalitate, semnele facultative (împrejurările, timpul,
locul, modul și metoda); latura subiectivă (art. 14 CC RM) intenția și imprundeța, semnele
facultative (mobilul și scopul); subiectul, persoană fizică (art. 16 CC RM) și persoană juridica
(art. 17 CC RM).
   Articolul 11. Contravenţia continuă
    (1) Se consideră contravenţie continuă fapta care se caracterizează prin săvîrşirea
neîntreruptă, timp nedeterminat, a activităţii contravenţionale. În cazul contravenţiei
continue nu există pluralitate de contravenţii. 
    (2) Contravenţia continuă se consumă în momentul încetării acţiunii sau inacţiunii
contravenţionale sau al survenirii unor evenimente care împiedică această activitate.
1. Contravenția continuă se caracterizează prin faptul că ea se săvârșește necontenit, un timp
nedeterminat, în care contravenientul își dă seama de caracterul ilicit al faptei sau nu își dădea
seama de acesta, dar trebuia și era obligat să prevadă urmările prejudiciabile. Deci, latura
obiectivă a contravenției manifestată prin fapta (acțiunea sau inacțiunea) poate dura un timp
nedeteminat. Contravenția în cazul dat se consumă, cînd activitatea contravențională este
întreruptă de intervenția făptașului sau din motive independente de voința lui, cum ar fi:
intervenția altor persoane sau organelor competente în combaterea faptelor contravenționale.
2. Contravenția continuă atestă două tipuri, contravenții succesive, ce se manifestă prin anumite
pauze care pot survenit în activitatea contravențională, de exemplu, art. 361 CC RM,
încălcarea regulile de port și transport a armei individuale și a munițiilor aferente. Al doilea
tip de contravenție contiuă, sunt contravențiile permanente, ce se caracterizează printr-o
acțiune (inacțiune) continuă, care nu cunoaște momente de discontinuitate, de întrerupere, (de
exemplu, păstrarea ilegală de substanțe narcotice sau de alte substanțe psihotrope în cantități
mici – art. 85 din CC RM).20

19
Țiclea A. și alții, Răspunderea contravențională, Teorie Practică judiciară Îndrumar de constatare și sancționare
a contravențiilor Legislație, ed. ATLAS LEX, București 1996, pag. 7.
20
Guțuleac V., Tratat de drept contravențional, ed. ,,Levința Angela” Î. I., 2009, pag. 103.
3. Luînd în considerație art. 32 din Codul Penal al Republicii Moldova și reieșind din natura
penală a contravenției, menționăm că pluritatea de contravenție se poate exprima prin două
forme: concurs (ideal sau real) sau recidivă. În situația articolului în cauză, contravenția
continuă nu acceptă nici o formă a pluralității de contravenție.
Articolul 12. Contravenţia prelungită
    (1) Se consideră contravenţie prelungită fapta săvîrşită cu o unică intenţie, caracterizată
prin două sau mai multe acţiuni şi/sau inacţiuni contravenţionale identice comise cu un
singur scop, alcătuind în ansamblu o contravenţie.
    (2) Contravenţia prelungită se consumă în momentul săvîrşirii ultimei acţiuni sau
inacţiuni contravenţionale.
1. Din punct de vedere juridic, contravenția poate fi calificată ca prelungită numai dacă
întrunește cumulativ urmăroarele condiții:
 Este săvîrșită cu intenție unică, adică pe parcursul întregului interval de timp în interiorul
căruia se comite fapta ilicită, contravenientul își păstrează intenția apărută anteriror
momentului comiterii faptei. Intenţia unică a făptuitorului trebuie să cuprindă sub aspect
intelectiv previziunea desfăşurării eşalonate, în rate, a întregii activităţi infracţionale, iar sub
aspect volitiv, dorinţa comiterii în mod repetat a acţiunilor ce vor alcătui prin cumul o
infracţiune unică.
 Prezența a două sau mai multe acțiuni și/sau inacțiuni ilicite, adică acțiunile și/sau inacțiunile
se produc la diferite intervale de timp, ne având relevanță numărul lor la calificare, de fapt,
fiecare acțiune în parte reprezintă o componentă a aceeși contravenții, iar toate luate în
ansamblu – o singură componență de contravenție.
 Acțiunile și/sau inacțiunile sunt identice, comise cu un singur scop, ceea ce presupune faptul
că latura obiectivă a contravenției rămâne intactă (se comite aceeași modificare în exterior
care produce aceleași urmări, de exemplu, sustragerea de la o întreprindere a unui bun, pe
episoade sau faze comise în timp (art. 105 CC)). Totodată, contravenientul îți păstrează și
scopul, care în exemplul de mai sus este unul cupidant.
2. În cazul contravențiilor prelungite, prima fază a ,,mecanismului de comitere a contravenției”,
dacă îl raportăm la cel penal, este apariția intenției. Ceea ce presupune reflectarea sub aspect
psihologic de către contravenient, a întregului mecanism contravențional. Precum și
perceperea intelectuală a caracterului prejudiciabil care poate să intervină în urma comiterii
faptei ilicite, și sub aspect volitiv, dorința ultimului de a ajunge în punctul final al
mecanismului, păstrîndu-și ,,fidelitatea” față de modul și metoda de comitere, de intenție și
scopul contravenției planificate.
3. Cosumarea contravenției prelungite are aloc atunci cînd contravenientul săvârșește ultima
acțiune sau inacțiune ilicită, fie din momentul renunțării de bună voie la comiterea
contravenției, fie din motive independente de voința făptuitorului, cum ar fi descoperirea
faptei de către organele competente.
 Articolul 13. Tentativa 
    Se consideră tentativă de contravenţie acţiunea sau inacţiunea intenţionată, îndreptată
nemijlocit spre săvîrşirea unei contravenţii care, din cauze independente de voinţa
făptuitorului, nu şi-a produs efectul.
1. Din conținutul articolului reținem, că pentru a califica o faptă contravențională în raport cu
tentativa, este necesar ca ea să conțină anumite condiții:
 Acțiunile sau inacțiunile făptuitorului sunt întreptate nemijlocit spre săvîrșirea unei
contravenții. Prin urmare, contravenientul realizează a treia fază din mecanismul
contravențional și pune în acțiune planul său ilicit.
 Fapta este săvîrșită cu intenție, ceea contrazice absolut existența tentativei în cazul comiterii
contravenției din imprudență.
 Făptuitorul nu a dus fapta pînă la capăt, sau fapta nu și-a produs efectul din cauze independete
de voința fătuitorului, ceea ce ne dă de înțeles că nu au survenit acele umări negative urmărite
de către contravenient de la începtul acțiunilor sau inacțiunilor sale ( de exemplu, în urma
tentativei de a distrunge bunurile altei persoane (art. 104 CC), contravenientul a fost
împiedicat de către proprietarul bunurilor, de a-și realiza intenția).
2. Tentativa în cazul contravenției poate fi privită din două unghiuri. Sub aspectul laturii
obiective, deoarece contravenientul execută primul element obligatoriul al laturii obiective,
care este fapta, însă această faptă nu produce rezultatul scontat. Prin urmare, se pun în pericol
valorile sociale apărate de legea contravențională, fără a produce careva daune.
3. Din punct de vedere al laturii subiective, tentativa se manifestă numai prin intenția
contravenientului, care se transpune în directă, atunci cînd se dorește nemijlocit survenirea
consecințelor negative, sau indirectă, în cazul cînd nu se dorește, dar se admite survenirea
urmărilor prejudiciabile.
4. La rîndul ei contravenția poartă, două forme de manifestare:
 Consumată – se atestă în cazul cînd contravenientul realizează toate acțiunile sau
inacțiunile care depind de el pentru survenirea consecințelor urmărite (de exemplu,
intrarea în posesia unor bunuri (art. 105 CC); aplicarea unei lovituri cu scopul vătămării
corporale ușoare a unei persoane ( art. 78 CC) etc.), însă din motive independente de
voința nu survine rezultatul dorit.
 Neconsumată – este în cazul cînd făptuitorul n-a realizat toate acțiunile sau inacțiunile
care depindeau de el, pentru a comite fapta ilicită.
5. În doctrina de specialitate se mai confirmă două forme a tentativei. În funcție de caracterul
intenționat al tentativei și a cauzelor ce înlătură procedura rezultatului, tentativa poate apărea
sub formă de tentativă asupra unui obiect nul sau de tentativă cu mijloace nule.21
 Tentativa asupra unui obiect nul – se consideră fapta prin care se atentează la valorile
sociale ocrotite de legea contravențională, însă acțiunile comise nu cauzează și nu au
putut cauza daune din cauza greșelii autorului, deoarece obiectul lipsea în momentul
acțiunii sau inacțiunii, sau acesta nu putea fi vătămat prin acțiunile întreprinse de către
contravenient.
 Tentativa cu obiecte nule – are loc atunci cînd făptuitorul folosește mijloace ineficiente
sau nepotrivite pentru a produce rezultatul dorit. Dauna fiind cauzată parțial sau în genere
nu a fost cauzată.
Articolul 22. Starea de extremă necesitate 
    Este în stare de extremă necesitate persoana care săvîrşeşte acţiuni pentru a salva viaţa,
integritatea corporală ori sănătatea sa, precum şi viaţa, integritatea corporală ori sănătatea
unei alte persoane, un bun preţios al său ori al unei alte persoane, sau interesele publice de
la un pericol grav iminent, care nu poate fi înlăturat altfel.
1. Fapta ilicită comisă în stare de extremă necesitate își pierde caracterul contravențional
din cauza lipsei vinovăției.
21
Guțuleac V., Tratat de drept contravențional, ed. ,,Levința Angela” Î. I., 2009, pag. 105.
 2. Obligația fiecărui cetățean de a reacționa în fața unui pericol care amenință o valoare
socială rezidă din Constituție. În cazul dat, se are în vedere sacrificarea unei valori
sociale de o mai mică importanță, pentru una de o mai mare importanță, cum ar fi, viața,
integritatea corporală sau sănătatea. (de exemplu: un conducător auto depășește viteza
legală în timp ce transportă un bolnav grav la cel mai apropiat spital pentru a i se acorda
ajutor medical de urgență, viața fiindu-i pusă în pericol. Depășirea vitezei constituie o
contravenție prevăzută de art. 236 Cod Contr., dar conducătorul auto a acționat în stare de
extremă necesitate și va fi liberat de răspundere.
3. Pentru existența stării de extremă necesitate trebuie întrunite cumulativ următoarele
condiții:
a) Fapta contravențională se comite ca urmare a unui pericol grav și neprevăzut
(cutremur, inundații, incendiu etc., sau pericol generat de apariția neașteptată a unor
ființe periculoase – bolnavi psihici, animale sălbatice);
b) Pericolul este după natura lui, grav, ceea ce presupune o amenințare sporită a valoarii
sociale care trebuie salvată în raport cu o altă valore care necesită a fi lezată;
c) Pericolul este iminent, adică pe cale de a se produce. Ceea ce presupune că
consecințele pericolului sunt gata să se realizeze și se impune condiția că un pericol
depărtat, trecut sau viitor nu implică o stare de extremă necesitate;
d) Pericolul nu poate fi înlăturat altfel, adică numai prin comitrea unei contravenții;
e) Fapta să fie săvîrșită numai în scopul de a salva viața, integritatea corporală ori
sănătatea unei alte persoane, un bun prețios al său ori al unei alte persoane, sau
interesele publice. Necesitatea acțiunii de salvare trebuie apreciată în raport cu
iminența și inevitabilitatea pericolului. De pildă, nu se poate fi considera starea de
extremă necesitate, cînd persoana sub influența băuturilor alcoolice conduce un
autovehicul pentru a transporta la spital un membru de familie care necesită ajutor,
atîta timp cît existau alte posibilități de a-l transporta la spital.22
Articolul 23. Constrîngerea fizică şi/sau psihică
    (1) Nu constituie contravenţie fapta prevăzută de prezentul cod săvîrşită din cauza unei
constrîngeri fizice căreia persoana nu i-a putut rezista şi care nu putea fi înlăturată în alt
mod. 
    (2) Nu constituie contravenţie fapta, prevăzută de prezentul cod, săvîrşită din cauza unei
constrîngeri psihice exercitată prin ameninţare cu un pericol iminent, pentru sine ori
pentru o altă persoană, care nu putea fi înlăturat în alt mod.
1. Constrîngerea fizică constă în presiunea pe care o energie externă, căria persoana nu i se
poate rezista, o exercită asupra fizicului ei din care cauză aceasta numai acționează liber
și astfel comite o faptă prevăzută de codul contravențional.
2. În atare situații subiectul este absolvit de răspundere contravențională, dat fiind faptul că
acționează mecanic, sub presiunea externă, fiind lipsit de libertatea de a hotărî și de a
acționa liber, ceea ce prezumă că nu acționează cu vinovăție.
3. Pentru atestarea constrîngerii fizice este necesară prezența unor condiții cumulative:
a) să existe o constîngere directă asupra fizicului unei persoane ca urmare a energiei
unei persoane, animal sau unui fenomen natural (inundații, avalanșă etc.) care
împiedică subiectul de drept de a-și în atribuțiile prevăzute de lege, sau dimpotrivă o
constrînge să comite o faptă contravențională;
22
Țiclea A. și alții, Răspunderea contravențională, Teorie Practică judiciară Îndrumar de constatare și sancționare a
contravențiilor Legislație, ed. ATLAS LEX, București 1996, p. 23-24;
 b) persoana constrînsă să nu poată rezista contrîngerii, ceea ce presupune că organele de
drept vor ține seama de intesitatea energiei survenite din exteriror și intesitatea
energiei pe care o poate emana fiecare subiect în parte, fiindcă în unele situații unele
persoane se pot opune rezintenței iar, altele nu.
c) Constrîngerea fizică nu putea fi înlăturată în alt mod, decît prin comiterea
contravenției, ceea ce presupune că în asemenea situații de presiune fizică, subiectul
de drept contravențional nu are altă opțiune și astfel cedează în fața constrîngerii.
Alta e situația cînd există posibilitatea de a reprima constrîngerea fizică și persoana
nu se folosește conștient de această opțiune, în atare situație va surveni răspunderea
contravențională;
4. La alin. (2) a aceluiași articol, legiutorul a prevăzut, că nu constituie contravenție fapta
comisă prin constrîngerea psihică (morală), care pentru a fi confirmată este necesar să se
întrunească anumite condiții cumulative:
a) Să existe o amenințare asupra psihicului persoanei, ceea ce presupune săvîrșirea
faptei prin intermediul acestei amenințări și privarea pe persoanei de libertatea de a
decide între săvîrșirea faptei, sau suportarea consecințelor amenințării, personal sau
de către o altă persoană. Amenințarea poate fi orală sau scrisă, însă cea orală poate fi
urmată și de către o amenințare materială;
b) Pericolul trebuie să fie iminent, amenințarea trebuie să fie serioasă și să aibă ca efect
o puternică temere care să-l lipsească pe făptuitor de libertatea de a-și dirija voința.
Actele de amenințare pot fi pure sau însoțite de violențe fizice, dar de la caz la caz,
trebuie să se stabilească dacă fapta a fost săvîrșită datorită contrîngerii fizice sau
morale.23
c) Pericolul nu poate fi înlăturat în alt mod, prin urmare, dacă cel amenințat are
posibilitatea să recurgă la alte mijloace pentru a evita pericolul decît comiterea faptei
(să ceară ajutor) nu mai poate fi vorba de inevitabilitatea pericolului. Pentru stabilirea
acestei posibilități se ține seama de felul amenințării, de mijloacele folosite, de
mijloacele folosite, de persoana amenințată ( deosebit de emotivă) și de a celei care
amenință, de mijlocele pe care cel amenințat de avea la îndemînă pentru a evita
pericolul etc.24
5. Legiuitorul nu a prevăzut o normă contravențională prin care să atragă la răspundere
amenințătorul dacă persoana s-a opus rezistenței, și amenințarea nu a atins pragul unei
infracțiuni (art. 155 CP), din acest motiv nu putem interpreta extensiv și defavorabil legea
contravențională.
Articolul 24. Riscul întemeiat
    (1) Nu constituie contravenţie fapta, prevăzută de prezentul cod, care a cauzat daune
intereselor ocrotite de lege în cazul riscului întemeiat în atingerea unor scopuri socialmente
utile.
    (2) Se consideră întemeiat riscul fără de care scopul socialmente util nu a putut fi atins,
iar persoana care a riscat a luat măsuri de prevenire a cauzării de daune intereselor
ocrotite de lege.
    (3) Nu poate fi considerat întemeiat riscul îmbinat cu bună ştiinţă cu pericolul pentru
viaţa persoanei sau cu pericolul provocării unui dezastru ecologic ori social.

23
Valentin Mirișan, Drept penal Partea generală, Ed. Lumina Lex, București 2004, p. 144;
24
Matei Basarab, Drept penal Partea generală, vol. II, Ed. Fudației ,,Chemarea”, Iași 1992, p. 373;
 1. Riscul întemeiat constă într-o acțiune sau inacțiune conștientă care îmbracă forma unei
contravenții, însă este comisă pentru atingerea unor scopuri socialmente utile.
2. Evaluarea gradului de risc exprimă probabilitatea acestuia de a se produce, precum și
impactul pe care îl poate avea asupra relațiilor sociale.25
3. Pentru ca riscul să fie întemeiat este necesră întrunirea unor condiții cumulative care
rezultă din acest articol:
a) Existența legăturii de cauzalitate dintre faptă și scopul social util;
b) Scopul socialmente util nu poate fi atins fără un anumit risc;
c) Persoana care a riscat a luat toate măsurile necesare pentru a preveni cauzarea de
daune intereselor ocrotite de lege;
d) Riscul nu trebuie să fie îmbinat cu un pericol pentru viața persoanei sau pericolul
provocării unui dezastru social ori ecologic.
4. Riscul nu poate fi considerat intemeiat dacă:
a) Era cu bună-știință cu pericolul pentru viața unei persoane;
b) Conținea un pericol pentru provocarea unui dezastru ecologic sau social;
c) Scopurile social utile puteau obținute fără a implica un anumit risc;
d) Persoana nu a luat toate măsurile necesare pentru a preveni cauzarea de daune
valorilor ocrotite de legea contravențională;
e) Persoana a riscat pentru a-și atinge scopurile personale.
5. Subliniem noțiunea de riscul profesional, pe care legiutorul a stipulato la art. 58 alin. (2),
potrivit căruia ,,Poliţistul nu va despăgubi în ordine de regres dauna cauzată doar dacă
a comis-o în limita riscului profesional întemeiat sau în condiţiile stabilite de lege pentru
exonerarea de răspundere civilă pentru cauzarea de daune.” 26 Este vorba de un risc
asumat, care cuprinde condițiile indicate mai sus și poate fi privit prin asociere ca o cauză
specială de liberare de răspundere.
6. În cazul constatării de către organele competente să soluționeze cauzele contravenționale
a riscului întemeiat, există temei de a libera persoana de răspundere contravențională.

25
Codul penal al Republicii Moldova, Comentariu, sub red. Lui Alexei Barbăneagră. Chișinău: Centrul de drept al
Avocaților, 2003, p. 94;
26
Legea cu privire la activitatea Poliției și statutul polițistului, Nr. 320 din 27.12.2012, piblicată în M.O. nr. 145 din
01.03.2013, intrată în vigoare la 05.03.2013, art. 58.