Sunteți pe pagina 1din 29

Registre contabile

Mirela PAUNESCU
2008
 Registrele de contabilitate obligatorii sunt:
Registrul-jurnal, Registrul-inventar şi
Cartea mare.
 Întocmirea, editarea şi păstrarea registrelor
de contabilitate se efectuează conform
normelor elaborate de Ministerul Economiei şi
Finanţelor.
 Registrele de contabilitate se utilizează în
strictă concordanţă cu destinaţia acestora şi
se prezintă în mod ordonat şi astfel
completate încât să permită, în orice moment,
identificarea şi controlul operaţiunilor
contabile efectuate.
 Pentru verificarea înregistrării corecte în
contabilitate a operaţiunilor efectuate se
întocmeşte balanţa de verificare, cel
puţin anual, la încheierea exerciţiului
financiar sau la termenele de întocmire
a raportărilor contabile stabilite potrivit
legii.
 Registrele de contabilitate obligatorii şi
documentele justificative care stau la baza
înregistrărilor în contabilitatea financiară se
păstrează în arhiva timp de 10 ani, cu
începere de la data încheierii exerciţiului
financiar în cursul căruia au fost întocmite, cu
excepţia statelor de salarii, care se păstrează
timp de 50 de ani.
 Prin excepţie se pot stabili, în mod justificat,
prin ordin al ministrului economiei şi
finanţelor, registrele de contabilitate şi
documentele justificative care se păstrează
timp de 5 ani.
 În caz de pierdere, sustragere sau
distrugere a unor documente contabile
se vor lua măsuri de reconstituire a
acestora în termen de maximum 30 de
zile de la constatare, potrivit
reglementărilor emise în acest scop.
Registrul Jurnal
 Serveşte ca document contabil obligatoriu de
înregistrare cronologică şi sistematică a
modificării elementelor de activ şi de pasiv ale
unităţii.
 Se întocmeşte într-un singur exemplar, după
ce a fost numerotat, şnuruit, parafat şi
înregistrat în evidenţa unităţii.
 Se întocmeşte zilnic sau lunar, după caz, prin
înregistrarea cronologică, fără ştersături şi
spaţii libere, a documentelor în care se
reflectă mişcarea elementelor de activ şi de
pasiv ale unităţii.
REGISTRUL-INVENTAR
 Serveşte ca document contabil obligatoriu de
înregistrare a rezultatelor inventarierii
elementelor de activ şi de pasiv.
 Se întocmeşte într-un singur exemplar, după
ce a fost numerotat, şnuruit, parafat şi
înregistrat în evidenţa unităţii.
 Registrul-inventar se completează pe baza
inventarierii faptice a elementelor de activ şi
de pasiv grupate după natura lor conform
posturilor din bilanţ.
 Se întocmeşte la începutul activităţii, la
sfârşitul exerciţiului financiar sau cu
ocazia încetării activităţii, fără ştersături
şi fără spaţii libere, pe baza datelor
cuprinse în listele de inventariere şi
procesele-verbale de inventariere a
elementelor de activ şi de pasiv, prin
gruparea acestora pe conturi sau grupe
de conturi.
REGISTRUL CARTEA MARE
 Serveşte:
- la stabilirea rulajelor lunare şi a soldurilor pe
conturi sintetice, la unităţile care aplică forma
de înregistrare "pe jurnale";
- la verificarea înregistrărilor contabile
efectuate;
- la întocmirea balanţei de verificare.
 Registrul Cartea mare poate fi înlocuit cu
Fişa de cont pentru operaţiuni diverse.
 Se întocmeşte la sfârşitul lunii (perioadei),
astfel:
- rulajul creditor se reportează din jurnalul contului
respectiv, într-o singură sumă, fără desfăşurarea pe
conturi corespondente;
- sumele cu care a fost debitat contul respectiv în
diverse jurnale se reportează din acele jurnale,
obţinându-se defalcarea rulajului debitor pe conturi
corespondente;
- soldul debitor sau creditor al fiecărui cont se
stabileşte în funcţie de rulajele debitoare şi creditoare
ale contului respectiv, ţinându-se seama de soldul de
la începutul anului
REGISTRU DE CASĂ
 Serveşte ca:
- document de înregistrare operativă a
încasărilor şi plăţilor în numerar, efectuate
prin casieria unităţii pe baza actelor
justificative;
- document de stabilire, la sfârşitul fiecărei
zile, a soldului de casă;
- document de înregistrare în contabilitate a
operaţiunilor de casă.
 Se întocmeşte în două exemplare, zilnic, de
casierul unităţii sau de altă persoană
împuternicită, pe baza actelor justificative de
BALANTA DE VERIFICARE
 Serveşte:
- la verificarea exactităţii înregistrărilor;
- la controlul concordanţei dintre contabilitatea
sintetică şi analitică;
- la întocmirea situaţiilor financiare.
 Se întocmeşte într-un singur exemplar, cel
puţin anual, la încheierea exerciţiului financiar
sau la termenele de întocmire a situaţiilor
financiare periodice, la alte perioade
prevăzute de actele normative în vigoare şi
ori de câte ori se consideră necesar.
 Balanţa de verificare cuprinde pentru toate
conturile unităţii următoarele elemente:
simbolul şi denumirea conturilor, în ordinea
din planul de conturi aplicabil, soldurile iniţiale
sau totalul sumelor debitoare şi creditoare ale
lunii precedente, după caz, rulajele curente
debitoare şi creditoare, totalul sumelor
debitoare şi creditoare, soldurile finale
debitoare sau creditoare. Balanţa de
verificare la 1 ianuarie, în coloanele 2 şi 3, se
completează cu soldurile finale debitoare şi
creditoare ale lunii decembrie.
Evaluarea
1. La intrare
2. Ulterior:
A) la inventar
B) in situatiile financiare
3. La iesire
La intrare

 Infunctie de provenienta:
1. Cost de achizitie;
2. Cost de productie
3. Valoare justa
 Elementele prezentate în situaţiile
financiare anuale se evaluează, în
general, pe baza principiului costului de
achiziţie sau al costului de producţie.
 La data intrării în entitate, bunurile se
evaluează şi se înregistrează în contabilitate
la valoarea de intrare, care se stabileşte
astfel:
 a) la cost de achiziţie - pentru bunurile procurate
cu titlu oneros;
 b) la cost de producţie - pentru bunurile produse în
entitate;
 c) la valoarea de aport, stabilită în urma evaluării -
pentru bunurile reprezentând aport la capitalul social;
 d) la valoarea justă - pentru bunurile obţinute cu
titlu gratuit.
 În cazurile menţionate la lit. c) şi d),
valoarea de aport şi, respectiv, valoarea
justă, se substituie costului de achiziţie.
 Prin valoare justă se înţelege suma pentru care
activul ar putea fi schimbat de bunăvoie între părţi
aflate în cunoştinţă de cauză în cadrul unei tranzacţii
cu preţul determinat obiectiv.
 Costul de achiziţie al bunurilor cuprinde preţul de
cumpărare, taxele de import şi alte taxe (cu excepţia
acelora care pot fi recuperate de la autorităţile
fiscale), cheltuielile de transport, manipulare şi alte
cheltuieli care pot fi atribuibile direct achiziţiei
bunurilor respective.
 Reducerile comerciale acordate de furnizor nu fac
parte din costul de achiziţie.
 C ostul de producţie al unui bun cuprinde
costul de achiziţie a materiilor prime şi
materialelor consumabile şi cheltuielile de
producţie direct atribuibile bunului.
 Costul de producţie sau de prelucrare al
stocurilor, precum şi costul de producţie al
imobilizărilor cuprind cheltuielile directe
aferente producţiei, şi anume: materiale
directe, energie consumată în scopuri
tehnologice, manoperă directă şi alte
cheltuieli directe de producţie, precum şi cota
cheltuielilor indirecte de producţie alocată în
mod raţional ca fiind legată de fabricaţia
 În costul de producţie poate fi inclusă o
proporţie rezonabilă din cheltuielile care sunt
indirect atribuibile bunului, în măsura în care
acestea sunt legate de perioada de producţie.
 56. - ( 1) obânda la capitalul împrumutat
pentru finanţarea achiziţiei, construcţiei sau
producţiei de active cu ciclu lung de fabricaţie
poate fi inclusă în costurile de producţie, în
măsura în care aceasta este legată de
perioada de producţie. În cazul includerii
dobânzii în valoarea activelor, aceasta
trebuie prezentată în notele explicative. (2)
În sensul prezentelor reglementări, prin activ
 Următoarele reprezintă exemple de costuri
care nu trebuie incluse în costul stocurilor, ci
sunt recunoscute drept cheltuieli ale
perioadei în care au survenit, astfel:
 - pierderile de materiale, manopera sau alte
costuri de producţie înregistrate peste limitele normal
admise;
 - cheltuielile de depozitare, cu excepţia cazurilor în
care aceste costuri sunt necesare în procesul de
producţie, anterior trecerii într-o nouă fază de
fabricaţie;
 - regiile (cheltuielile) generale de administraţie care
nu participă la aducerea stocurilor în forma şi locul
final;
Evaluarea cu ocazia inventarierii

 Evaluarea elementelor de activ şi de


pasiv cu ocazia inventarierii se face
potrivit prezentelor reglementări şi
normelor emise în acest sens de
Ministerul Finanţelor Publice.
Evaluarea la încheierea
exerciţiului financiar
 La încheierea exerciţiului financiar,
elementele de activ şi de pasiv de natura
datoriilor se evaluează şi se reflectă în
situaţiile financiare anuale la valoarea de
intrare, pusă de acord cu rezultatele
inventarierii.
 În acest scop, valoarea de intrare se compară
cu valoarea stabilită pe baza inventarierii,
denumită valoare de inventar. În acest caz,
se vor avea în vedere, printre altele:
 Prin valoare contabilă netă se
înţelege valoarea de intrare, mai puţin
amortizarea şi ajustările pentru
depreciere sau pierdere de valoare,
cumulate.
 a) Pentru elementele de activ, diferenţele
constatate în minus între valoarea de inventar
şi valoarea contabilă netă a elementelor de
activ se înregistrează în contabilitate pe
seama unei amortizări suplimentare, în cazul
activelor amortizabile pentru care deprecierea
este ireversibilă sau se efectuează o ajustare
pentru depreciere sau pierdere de valoare,
atunci când deprecierea este reversibilă,
aceste elemente menţinându-se, de
asemenea, la valoarea lor de intrare.
 Valorile mobiliare pe termen scurt admise la
tranzacţionare pe o piaţă reglementată se
evaluează la valoarea de cotaţie din ultima zi
de tranzacţionare, iar cele netranzacţionate la
costul istoric mai puţin eventualele ajustări
pentru pierdere de valoare.
 Valorile mobiliare pe termen lung se
evaluează la costul istoric mai puţin
eventualele ajustări pentru pierdere de
valoare.
 b)Pentru elementele de pasiv de natura
datoriilor, diferenţele constatate în plus
între valoarea de inventar şi valoarea de
intrare a elementelor de pasiv de natura
datoriilor se înregistrează în
contabilitate, pe seama elementelor
corespunzătoare de datorii.