EVALUARE

1. Ce tip de mare este Marea Neagră? Explicați!- Marea Neagră este o mare semi-
închisă, componentă a Mării Mediterane (Mediterana Europeană sau Mediterana
Eurafricană), de al cărei bazin principal se leagă prin mai multe strâmtori și bazine:
Strâmtoarea Bosfor, Marea Marmara, Strâmtoarea Dardanele și Marea Egee

2. Care este rolul limitelor și așezării Mării Negre în definirea celorlalte

caracteristici ale bazinului (climatologice, hidrologice, sedimentare etc.)?-
Așezarea geografică a Mării Negre,determină principalele procese climatice și biotice,
precum și principalele procese de interacțiune mare-atmosferă. prezența sezoanelor
bine marcate în concordanță cu succesiunea solstițiilor și a echinocțiilor; ¬ recepția
unei radiații solare care variază între 130 000 și 150 000 cal/cm2 . Această valoare
medie anuală a radiației totale este mai mică față de cea recepționată de Marea
Mediterană, dar suficientă pentru asigurarea energiei necesare dezvoltării tuturor
proceselor fizice, chimice și biologice. Prezența – Munților Carpați, Balcani, Caucaz și
Munții Pontici - modifică circulația majoră a atmosferei deasupra Mării Negre
impunând diferențieri climatice locale

3. Care este originea numelui Mării Negre?- Numele de Marea Neagră (Black Sea,
Mer Noire, Mare Nero, Schwarze Mer, Cernoe More, Kara Deniz) este de dată relativ
recentă, se pare începând din secolul al XIV-lea și nu are nicio legătură cu numele din
Antichitate. Explicația științifică a originii numelui este încă departe de a fi soluționată
din cauza dificultăților de ordin etimologic și hidrodinamic. Triburile de origine
indiană (Meoții, Sindi și Taurinii), care locuiau în stepele din nordul Mării Negre cu
850-800 ani î. Hr. Numeau marea Termarum (A.I. Trubachiov)
4. Prezentați principalele progrese la nivel internațional în cunoașterea Mării
Negre.- Primele ridicări batimetrice de precizie au fost executate de R. Gotie în anii
1820 și 1821 (publicate în 1822), urmate de expediția condusă de E.P. Manjanari între
anii 1825 și 1836, care prezintă în manieră cartografică (1842) o imagine generală a
batimetriei și a sedimentelor superficiale. După 1980, cunoașterea Mării Negre este
aprofundată prin programe riguroase de măsurători care beneficiază de noile
instrumente caracteristice oceanografiei moderne: expediția Knorr (1988, programul
Hydroblack91 (1991 – analiza trăsăturilor fizice: presiune, temperatură, densitate și a
salinității), programul internațional CoMSBlack (1991-1994), programul 11 Modulul 1
Black Sea Environmental Programme (1993), proiectul NATO TU-Black Sea (1993-
1998) și multe altele după anul 2000.

5. Cum s-a dezvoltat cunoașterea Mării Negre în România?- În România, după cel
de Al Doilea Război Mondial, cercetările efectuate la stațiunile Constanța, Agigea și
Sulina, la Institutul Român de Cercetări Marine din Constanța, la Institutul Național de
Meteorologie și Hidrologie (INMH), Muzeul de Științe Naturale ”Grigore Antipa”,
Institutul de Biologie, Universitatea din București, Universitatea din Iași, Institutul de
Geologie și Geofizică, precum și la Institutul Național de Geologie Marină și Geo-
Ecologie, contribuie fericit la cunoașterea Mării Negre. Amintim aici contribuțiile
esențiale la cunoașterea ecosistemelor costiere ale Mării Negre în România prin seria
de studii realizate sub coordonarea lui M. Băcescu, publicate după 1965 în volumele
Ecologie marină; monografia hidrologică Marea Neagră în zona litoralului românesc
(INMH, 1973, sub conducerea lui C. Bondar); Atlasul oceanografic (Gh. Șerpoianu,
1982)

6. Explicați diferențele de structură geologică (crustă continentală și oceanică)

între compartimentele vestic și estic ale Mării Negre.- Crusta oceanică tipică se
 află în partea centrală a bazinului vestic, sub Câmpia Abisală Euxinică delimitată de
izobata de -2 000 m. Aici, nivelul discontinuității Moho se ridică spre suprafață,
ajungând în partea centrală a bazinului la numai 20 km sub nivelul actual al mării.
Crusta continentală este situată pe marginile bazinulul vestic și se caracterizează prin
coborârea discontinuității Moho până la cca. 35 km adâncime, prin îngroșarea stratului
bazaltic care ajunge la 15-18 km și prin extinderea largă a stratului granitic acoperit cu alte
tipuri de sedimente consolidate. Bazinul estic este suprapus unei scoarțe continentale cu
strat bazaltic gros de 8-9 km peste care se află un strat granitic subțire acoperit de sedimente
neconsolidate dezvoltate pe o grosime de 10-12 km. Această crustă continentală se îngroașă
din ce în ce mai mult spre est, unde atinge grosimi de peste 40 km.

7. Prezentați principalele etape și stadii morfogenetice ale bazinului Mării Negre.-

Etapa deschiderii bazinelor prin procese de rifting continental, desfășurată între
Cretacicul Superior și Eocen. Aici putem identifica un stadiu al formării bazinului
vestic, între 125 și 100 milioane de ani în urmă, și un stadiu al formării bazinulul estic,
între 60 și 55 milioane de ani în urmă.
Etapa subsidenței active desfășurată din momentul formării bazinelor până la cca 35-36
milioane de ani în urmă (până în Eocen), când ambele bazine se adâncesc activ, dar
diferențiat ca intensitate și ritm. Ritmul subsidenței tectonice este de 70-80 m / 1 milion de
ani.
Etapa reducerii intensității subsidenței și a acumulărilor masive de sedimente venite din
regiunile montane și de podiș alăturate, desfășurată între Oligocen și Miocen, cca. 35-36
milioane de ani în urmă și 5.2 milioane de ani în urmă, când ritmul subsidenței tectonice este
de 20-30 m / 1 milion de ani.
Etapa definitivării bazinului actual, desfășurată între Pliocen și prezent, în ultimii 5,2 mil. ani,
când ritmul subsidenței tectonice crește în ambele bazine, vestic și estic, ajungând Ia 85 m / 1
milion de ani
8. Caracterizați provincia centrală a Mării Negre.- Provincia centrală, dezvoltată pe
crustă bazaltică de tip oceanic și parțial pe crustă continentală, cuprinde Câmpia
Abisală Euxinică situată la adâncimi sub 2000 m. Relieful tectonic primar a fost
îngropat de sedimentele depuse în ultimii 80-100 milioane de ani, astfel încât relieful
actual, dezvoltat pe sedimente neconsolidate fine și ultrafine, se prezintă deosebit de
plan și neted, cu energie de relief de numai câțiva metri.

9. Caracterizare generală a provinciei marginale a Mării Negre.- Provincia

marginală are o structură mult mai complexă. Relieful acestei provincii poate fi
asociat marginilor continentale oceanice, prezentând diferențe marcante pe fiecare
dintre laturile sale. Latura nordică poate fi asemănată cu marginile continentale
pasive, stabile, prezentând toate trăsăturile morfologice specifice: câmpie costieră,
câmpii litorale, șelf continental larg extinse, versant continental ușor înclinat, glacis
continental larg. Laturile sudică și estică sunt asemănătoare marginilor continentale
active, instabile, fără câmpii costiere, cu câmpii litorale puține și reduse ca
extensiune, cu șelfuri continentale înguste, versant continental abrupt și glacisuri
continentale înguste și abrupte. Latura vestică are trăsături mixte strâns legate de
structură, tectonică și morfogeneză.

10. Marginea Continentală Scitică – caracteristici, morfologie și subdiviziuni.- se

află în nordul bazinului, între Promontoriul Dunavăț-brațul Sfântu Gheorghe din Delta
Dunării și Capul Anapa și se dezvoltă pe Platforma Scitică și pe Platforma Europei
Orientale. Caracteristica este dată de Câmpia Mării Negre, care este o câmpie
costieră tipică, delimitată spre nord de podișurile VolhinoPodolic, Doneț și Privolgia,
iar spre sud de mai multe câmpii litorale. Câmpia costieră comunică spre est cu
Câmpia Caspică prin Culoarul Manici
- Litoralul Dunărean situat intre brațul Sfântu Gheorghe (Delta Dunării) și gura Limanului
Nistrului; - Litoralul Fidonisic, între gura Limanului Nistrului și Capul Tarhancut; - Litoralul
Crimeii, între Capul Tarhancut și Capul Meganon; - Litoralul Azovian, între Capul Meganon și
Capul Anapa

11. Marginea Continentală Caucaziană – caracteristici, morfologie și subdiviziuni.-

cuprinsă între Capul Anapa și Capul Tsikizisi, situat la 25 km nord de orașul Batumi.
Trăsătura morfologică principală este dată de frontul submontan al Munților Caucazul
Mare continuat prin litoral și șelf înguste și versant continental abrupt pană la glacisul
continental și Câmpia Abisală Euxinică. Litoralul acestei margini se subdivide în două
sectoare: - Litoralul Caucazian, între Capul Anapa și gura râului Gumista în apropiere
de Suhumi; - Litoralul Kolhidei, între gura râului Gumista și Capul Tsikizisi.

12. Marginea Continentală Pontică – caracteristici, morfologie și subdiviziuni.-

situată între Capul Tsikizisi și Capul Koru, corespunde, în cea mai mare parte, frontulul
Munților Pontici, care în ultimii 10 milioane de ani au suferit o deplasare Ientă spre
nord, de unde și caracterul foarte abrupt al versantului continental și îngustimea
glacisului continental. În cadrul acestei margini deosebim: - Litoralul Pontic, între
Capul Tsikizisi și Capul Baba; - Litoralul Bosforului, între Capul Baba și Capul Koru

13. Bazinul hidrografic al Mării Negre – caracterizare și componente.- Bazinul

hidrografic aferent Mării Negre are o suprafață de 2 405 000 km2 (Fig. 10). În cadrul
bazinului hidrografic al Mării Negre se diferențiază patru categorii de bazine
hidrografice: bazinele vestice și nord-vestice, bazinele din Crimeea, bazinele
 Caucaziene și bazinele din Asia Mică, care transportă în total aproximativ 350 km3 de
apă

14. Explicați consecințele raportului dintre suprafața bazinului hidrografic al Mării

Negre și suprafața efectivă a Mării Negre.- Bazinele hidrografice ale mărilor
europene sunt foarte diferite în funcție de relieful continentului și de dimensiunile
rețelei hidrografice. În comparație cu alte mări europene, bazinul hidrografic al Mării
Negre este cel mai extins și mai complex. Raportul suprafață bazinală / suprafață
marină relevă în bună măsură importanța proceselor fluviale în structura și
funcționarea acvatoriului. Astfel, Ia o suprafață a Mării Negre de 466 200 km2 revine
o suprafață a bazinulul hidrografic de 2 405 000 km2 , ceea ce înseamnă o suprafață
bazinală de 5,15 km2 pentru fiecare km2 de mare. Acest lucru are consecințe majore
în morfologia bazinului, distribuția sedimentelor, salinitatea apei etc

15. Clima Mării Negre – caracterizare generală.- se află în zona temperată, clima de
deasupra acvatoriului fiind influențată hotărâtor de principalii centri barici care
guvernează circulația generală a atmosferei Europei de Sud-Est: Anticiclonul
Subtropical al Azorelor și Anticiclonul Continental Eurasiatic, Ia care se adaugă
activitatea ciclonică din nordul Oceanului Atlantic și a celui din Marea Mediterană.
Clima Mării Negre prezintă, pe cea mai mare parte a suprafeței, caracter semiarid,
evaporația fiind de 300-400 km3 / an, iar cantitatea de precipitații de numai 225-300
km3 /an
16. Distribuția temperaturii aerului în Marea Neagră.- Vara, temperatura aerului este
relativ uniformă, diferențierile făcându-se numai la nivelul zecimilor de grad (Fig.
11b). Precipitațiile sunt mai evident diferențiate (Fig. 12b). larna, temperatura aerului
este foarte diferențiată, minimele fiind de -0,7°C, în colțul nord-vestic, iar maximele
de 6,9°C, în sud-estul bazinului).. Rezultă că, în funcție de distribuția spațială a
deschiderilor și a barierelor continentale, se diferențiază evident trei compartimente
cu climă specifică: vestic, central și estic, fiecare cu un sector nordic și sudic.

17. Distribuția precipitațiilor în Marea Neagră.- Diferențele cele mai semnificative se

înregistrează în cantitățile de precipitații din sectorul nord-vestic și din sectorul sud-
estic, care exprimă rolul esențial al barierei lanțului Munților Caucaz. Astfel, în colțul
nord-estic, suma anuală a precipitațiilor atmosferice este de 370-380 mm, în partea
centrală a Mării Negre este de 340-350 mm, iar în colțul sud-estic 1 700-1 900 mm

18. Bilanțul hidric al Mării Negre.- lntrările fluviale reprezintă componenta care poate
fi calculată cu mai multă acuratețe în comparație cu toate celelalte, datorită
numeroaselor stații hidrologice existente pe majoritatea fluviilor și râurilor afluente
Mării Negre. Cantitatea medie multianuală de apă intrată din precipitații estimată
variază între o minimă de 119 km3 pe an, și o maximă de 300 km3 pe an. Intrările prin
Bosfor în Marea Neagră sunt evaluate Ia 203 km3 /an, la 312 km3 /an. leșirile din
Marea Neagră prin Bosfor spre Marea Mediterană sunt evaluate la 416 km3 /an.
lntrările din M. Azov sunt evaluate între un minim de 22 km3 /an și un maxim de 95
km3 /an. Fiecare dintre componentele bilanțulul prezintă variabilitate accentuată
lunară, sezonieră și anuală, mai ales în funcție de condițiile climatice din bazinul
hidrografic aferent Mării Negre și din spațiul marin propriu-zis.
19. Explicați evoluția pre-Cuaternară a nivelului Mării Negre.- În Miocenul Superior
(Messinian), acvatoriul făcea parte din Marea Sarmatică extinsă din Bazinul Viennei,
Bazinul Pannonic, prin strâmtoarea de la Porțile de Fier, Bazinul Getic, peste actuala
câmpie costieră a Mării Negre, până în bazinele Caspic și Aral. La începutul
Pliocenului, Marea Sarmatică se fragmentează în bazine mai mici, printre care și
Marea Meotică, care ocupa bazinul actual adânc al Mării Negre conectată la restul
Oceanului Planetar și extinzându-se mult spre nord, peste Câmpia Costieră a Mării
Negre și continuându-se, prin Culoarul Manici cu bazinele Caspic și Aral. La începutul
Cuaternarului, Marea Neagră este un lac izolat, cu apă dulce, aflat sub influența
schimbărilor climatice majore specifice alternanței perioadelor glaciare cu cele
interglaciare.

20. Explicați evoluția din Pleistocen a nivelului Mării Negre.- Sunt bine cunoscute
condițiile climatice din Pleistocen, care se caracterizează prin succesiunea perioadelor
glaciare cu perioadele interglaciare, ceea ce induce succesiunea fazelor transgresive
cu cele regresive. Clima din Holocen (ultimii 10 000 ani) prezintă oscilații cu
amplitudine mai mică, dar suficiente pentru a afecta, fie și numai prin procese sterice,
nivelul apelor, generând serii de emergențe și submergențe pe o secvență generală
transgresivă. Regimul tectonic este activ atât în partea centrală a bazinului, unde
predomină subsidența, cât și pe margini, unde alternează procesele de ridicare cu
cele de subsidență. Admițând ipoteza unei subsidențe accelerate în Pleistocenul
Mediu), acvatoriul Mării Negre ar fi fost timp îndelungat un lac puțin adânc legat din
timp în timp cu Marea Mediterană, adâncirea sa datorându-se unor procese
tectonice recente.
21. Explicați evoluția din Holocen a nivelului Mării Negre.- O primă ipoteză
consideră că acvatoriul Mării Negre a prezentat oscilații pe o curbă continuu
transgresivă începând din postglaciar până în prezent⎫ În prezent se crede, aproape
unanim, că nivelul Mării Negre după ultima glaciațiune a evoluat pe o curbă de
creștere continuă sau cu mai multe paliere la care nivelul mării staționa o anumită
perioadă de timp .A doua ipoteză susține o creștere catastrofală a nivelului mării. .în
perioada 9 000 de ani B.P. și 7 200 de ani B.P., Marea Neagră era un lac cu apă dulce
al cărui nivel se afla cu 120 – 156 m sub cel actual

22. Explicați oscilațiile recente ale nivelului Mării Negre – diferențieri regionale.-
Rezultă clar că asistăm, în prezent, Ia creșteri ale nivelului Mării Negre care au ritmuri
cuprinse între 0,83 mm/an și 5,66 mm/an, în funcție de diversele compartimente ale
coastei. Diferențele foarte mari pot fi explicate numai prin comportamentul izostazic
diferit al marginilor continentale. Asemenea procese s-au desfășurat și în trecut,
putânduse explica astfel oscilațiile emergente și submergente cu amplitudine destul
de mare ale nivelului mării semnalate indubitabil de datele arheologice

23. Prezentați oscilațiile nivelului Mării Negre pe coasta românească.- Oscilaţiile de

nivel de pe coasta românească a Mării Negre, se pot clasifica (i) după origine:
eustatice (reprezentând variaţiile volumului de apă) şi de deformare (provocate de
variaţia formei suprafeţei libere a mării), (ii) după durată: de scurtă durată (denivelări
produse de vânt, variaţii ale presiunii atmosferice, seişe şi maree), de durată medie
(oscilaţii sezoniere) şi de lungă durată (mişcări eustatice şi izostatice, controlate de
factorii climatici, hidrologici şi tectonici), (iii) după ritmicitate: oscilaţii periodice
(maree, seişe) şi neperiodice
 24. Explicați distribuția temperaturii la suprafața Mării Negre.-, se caracterizează
prin diferențe marcante între cele două compartimente, de vest și de est, între care
se află partea centrală cu caracter de tranziție. Cele mai mari diferențe se
înregistrează iarna, cele din timpul verii fiind neînsemnate. Toamna, răcirea apelor de
Ia suprafață începe din nord-vest (din Golful Fidonisi), unde în luna septembrie se
înregistrează o medie de 18,4°C, spre colțul sudestic, unde media lunii septembrie
este de 21,2°C. Temperatura medie anuală la suprafața mării variază între 13 – 14 ˚C
în colțul NV extrem, 14˚C în NV, 14 – 15˚C în centru și 15 – 16.5˚C în est.

25. Explicați distribuția salinității la suprafața Mării Negre. – Salinitatea medie

anuală la suprafață = 14,5‰ în largul Deltei Dunării maxim de 20,7‰ în Centru
bazinului. În fața gurilor Dunării, salinitatea scade la 5-8‰ datorită volumelor mari de
apă fluvială. Salinitatea medie anuală la suprafață are valori mici și gradienți mari pe
laturile vestică și estică și cu valori peste 18,20‰ în partea centrală a bazinului.
Variațiile sezoniere ale salinității la suprafața mării înregistrează valori mari. • larna,
valorile minime sunt de 15,44‰ în largul Deltei Dunării; compartimentul vestic are
salinitatea de 18,19-18,28‰, partea central-estică are ape cu salinitatea maximă de
18,28‰, apele caucaziene au 17,97‰; • Primăvara, minima de 12,06‰ în largul
Deltei Dunării și ; cea mai mare parte a apelor de la suprafață au salinități de 18,20-
18,35‰; • Vara, minima în fața Deltei Dunării și în Golful Odessa, prezentând valori
între 14-15‰; în partea centrală a bazinului, salinitatea între 18 și 18,50‰, iar pe
coasta caucaziană, între 16,9 și 17,5‰; • Toamna valori minime în nord-vestul Mării
Negre între 14 și 16‰; în centrul bazinului salinități de 18-18.50‰, iar în apele
caucaziene, între 17 și 18‰.
Variațiile sezoniere sunt legale evident de aportul apelor fluviale spre Marea Neagra și de
raportul dintre precipitațiile atmosferice și evaporare.
26. Explicați distribuția pe verticală a temperaturii în cadrul Mării Negre.-
Distribuția pe verticală a temperaturii prezintă o stratificație specifică Mării Negre,
individualizată prin absența termoclinei permanente tipice, prezența Stratului
Intermediar Rece (SIR) și prin faptul că apele intermediare și profunde sunt mai calde
decât apele de la aceeași adâncime din Oceanul Planetar. Astfel, profilul vertical al
temperaturii în bazinul adânc este: Stratul de amestec, intre și 10 – 12 m adâncime,
cu diferențe de 1 – 1.5˚C între limita superioară și cea inferioară; ¬ Stratul termoclinei
sezoniere, aflat între 10 – 12 m și 40 – 50 m adâncime, în care gradientul termic
atinge 12 – 14˚C; ¬ Stratul Intermediar Rece între 40 – 50 m și 125 - 150 m adâncime,
în care temperatura scade cu 1 – 1.5˚C; ¬ Stratul intermediar, situat între 125 – 150
m și 1500 m adâncime, în care are loc o inversiune termică, caracterizată printr-o
creștere ușoară a temperaturii de la 8˚C la 8.88˚C; ¬ Stratul profund, aflat sub 1500 m
adâncime, în care temperatura crește de la 8.883˚C (la 1500 m adâncime) la 8.896˚C
(la 1800 m adâncime), apoi rămâne constantă până la cele mai mari adâncimi

27. Explicați distribuția pe verticală a salinității în cadrul Mării Negre.- Variația

salinității pe verticală în bazinul adânc urmează o traiectorie diferită de restul
Oceanului Planetar prin extensiunea largă a haloclinei. Profilul vertical al distribuției
salinității prezintă trei etaje: ¬ Stratul de amestec (0 – 30 m adâncime), cu o medie a
salinității de 18 – 18.25‰; ¬ Haloclina (30 – 200 m adâncime), în care salinitatea
crește la 21.5‰; ¬ Stratele intermediar și profund (situate la adâncimi mai mari de
200 m), în care salinitatea crește foarte lent până la 22.5‰. Distribuția verticală a
salinității în bazinul adânc este rezultatul proceselor de difuziune multiplă și amestec
a maselor de apă cu diferite origini.
28. Explicați distribuția pe verticală a densității în cadrul Mării Negre.- Distribuția
densității în profil vertical prezintă următoarea etajare : ¬ Stratul superficial situat
între i -10 până la -15 m, cu densități de 10,5-11 kg/m3 ; ¬ Stratul picnoclinei
permanente situat între -15 m și -120 m, în care densitatea crește de la 11-11,5 la
15,5-16 kg/m3 , cu un gradient de 5-6 kg/m3 ; ¬ Stratul profund situat la adâncimi
mai mari de 120 m, cu densitatea de 16- 16,5 kg/m3 . Menționăm importanța
prezenței picnoclinei ferme cu gradient mare care influențează hotărâtor
desfășurarea proceselor de transfer pe verticală. Cu toate acestea, activitatea eoliană
intensă din timpul iernii generează frecvent procese de convecție care determină
ventilarea locală a picnoclinei și apelor profunde până la adâncimi de 400-500 m

29. Explicați distribuția pe verticală a oxigenului dizolvat în cadrul Mării Negre.-:

¬ Stratul superficial, situat între 0 și -5 m, cele mai intense schimburi cu atmosfera
,cantități mari de oxigen dizolvat, 350 și 379 µM/I. ¬ Stratul de amestec, între -5 m și
30-35 m, oxigenul se află la 90-110% saturație, 305 și 350 µM/I. Aici oxigenul provine
din atmosferă, din schimbul de gaze și. Cantitatea de oxigen din stratul de amestec
variază sezonier în funcție de temperatura, salinitatea. ¬ Stratul oxiclinei, între 35 și
60 m adâncime cantitatea de oxigen dizolvat scade de la 300 µM/I la 5-6 µM/I.
Scăderea cantității de oxigen se datorează consumului activ al acestuia în procesele
de oxidare a materiei organice. ¬ Stratul oxic/anoxic, în cadrul picnoclinei
permanente, între 55-60 m și 100-120 m, în corelație cu picnoclina, cantitatea de
oxigen dizolvat scade de la 5-6 µM/I zero. În bazinul adânc, oxigenul dispare la
adâncimea de 190-200 m. În stratul suboxic se formează o masă de apă specifică
Mării Negre. Distribuția pe verticală a cantității de oxigen dizolvat variază de la loc la
loc în funcție de dinamica maselor de apă,
30. Explicați distribuția pe verticală a hidrogenului sulfurat în cadrul Mării Negre.-
Distribuția pe verticală a cantității medii de H2S reflectă o creștere de Ia 150 m
adâncime până Ia -2 000 m. Analiza distribuției producției și consumului de H2S a
relevat existența unui orizont cu producție maximă situat între 500 și 1 000 m
adâncime, a unui orizont de consum maxim mai sus de -500 m și un orizont neutru,
sub -1 000 m. În stratul soboxic (SOL) au loc procese de oxidare a sulfurilor în două
stadii. Sulfații astfel formați sunt reduși cu formarea hidrogenului sulfurat. Rolul
proceselor biogeochimice în formarea H2S este cel puțin Ia fel de important ca și rolul
proceselor strict abiotice, fapt dovedit de creșterea concentrației bacterioclorofilei-e
la interfața oxic-anoxic

31. Explicați diferențele regionale în localizarea medie a limitei superioare a zonei

cu hidrogen sulfurat.- În bugetul hidrogenului sulfurat din Marea Neagră un rol
important îl are intruziunea penei de apă mediteraneană prin Str. Bosfor. Apele cu
origine mediteraneană ies pe șelful continental din fața Str. Bosfor, se încarcă cu
oxigen, se scufundă pe versantele continentale, pătrunzând prin difuziune multiplă în
masa de apă a stratului anoxic. Aici determină procese de oxidare a sulfurilor, cu
reducerea cantității de H2S. Din cele arătate mai sus rezultă că acvatoriul Mării Negre
este un sistem chimic cu autoreglare, în care procesele de intrare a H2S sunt
controlate prin feedback de procesele de consum a H2S. În acest fel se explică
stabilitatea nivelulul interfețelor oxic/suboxic/anoxic, cel puțin în ultimii 100 ani.

32. Explicați particularitățile Mării Negre în ceea ce privește distribuția pe verticală

a temperaturii și salinității, în comparație cu Oceanul Planetar.- Distribuția pe
verticală a temperaturii prezintă o stratificație specifică Mării Negre, individualizată
prin absența termoclinei permanente tipice, prezența Stratului Intermediar Rece (SIR)
și prin faptul că apele intermediare și profunde sunt mai calde decât apele de la
 aceeași adâncime din Oceanul Planetar. Variația salinității pe verticală în bazinul
adânc urmează o traiectorie diferită de restul Oceanului Planetar prin extensiunea
largă a haloclinei

33. Explicați circulația de suprafață în Marea Neagră.- Circulația de suprafață în

Marea Neagră este controlată de acțiunea combinată a vântului, transferurile termice
dintre aer – apă – uscat, aportul de apă dulce din râuri și precipitații, schimburile de
apă cu Marea Mediterană, procesul de evaporație de la suprafață și grosimea
stratului de suprafață impusă de stratificația principalelor mase de apă. Un rol
important în determinarea modelului general al curenților de suprafață îl are
morfologia și dimensiunea bazinului marin precum și configurația țărmurilor.

34. Explicați procesul de upwelling costier în Marea Neagră.- Contrastele dintre

trăsăturile termohaline ale apelor costiere și ale celor din bazinul adânc, precum și
interacțiunea cu atmosfera generează forțe care permit formarea upwelling-ului la
nivelul sectorului abrupt al picnoclinei. Aceste procese sunt suficient de intense
pentru a transporta de la 200-300 m adâncime spre suprafață ape reci, bogate în
hidrogen sulfurat. Cele mai frecvente procese de upwelling costier apar pe coasta
sudică a Crimeii, pe coastele românești și bulgărești, mai ales la sud de Constanța,
precum și pe coastele anatoliene. Upwelling-ul costier din sectorul românesc este
generat mai ales de vânturile din sud și sud-vest care determină un transport total
Ekman spre est
 35. Enumerați și explicați pe scurt principalele probleme de mediu în Marea
Neagră.- Poluarea cu metale grele. Metalele grele (mercur, cadmiu, zinc, cupru,
arsenic, nichel, crom) sunt aduse de fluvii, contribuind astfel la poluarea apelor.
Poluarea cu pesticide organo-clorurate. Pesticidele provin din agricultură și silvicultură, fiind
transportate de ape sau de vânt, valorile maxime fiind atinse în anii '60 și '70,
Poluarea cu produse petroliere. Produsele petroliere ajung în apa Mării Negre transportate
de Dunăre), o dată cu apele și din surse industriale
EUTROFIZAREA- Dezvoltarea forțată a agriculturii în majoritatea țărilor din jurul Mării Negre,
dar în special în bazinele Dunării, Nistrului, Niprului și Donului, prin utilizarea excesivă a
îngrășămintelor fosfatice și azotoase, a dus Ia creșterea de sute de ori a cantității de nutrienți
din apele costiere ale Mării Negre
SUPRAPESCUITUL Numărul din ce în ce mai mare al navelor de pescuit și utilizarea tehnicilor
dure au dus Ia reducerea efectivelor populațiilor peștilor cu valoare economică, în special a
sturionilor și calcanului
EROZIUNEA ȚĂRMURILOR Majoritatea țărmurilor Mării Negre sunt afectate de procese de
eroziune cu pierderea, în fiecare an, a sute de hectare din teritoriile statelor riverane. Sunt
afectate mai ales țărmurile joase, nisipoase de pe Iitoralurile deltaice, lagunare și Iimanice

36. Definiți următorii termeni: eutrofizare, poluare, suprapescuit, reducerea

biodiversității, eroziunea țărmurilor.
Eutrofizare- îmbogățirea apei în nutrienți, în special în compuși cu azot și/sau fosfor,
determinând o creștere accelerată a algelor și a altor forme vegetale superioare, care
conduce la o perturbare nedorită a echilibrului organismelor prezente în apă
Suprapescuit-reprezinta pescuit peste limitele normale impuse de state ,cauzand
dereglari masive.
Erozunea tarmurilor- degradarea solului sau a rocilor, caracterizată prin desprinderea
particulelor neconsolidate și îndepărtarea lor prin acțiunea ploii sau a vântului.