Sunteți pe pagina 1din 62

Războaiele iugoslave

CUPRINS:
1. Introducere – fundalul premergator ostilitatilor.
2. Prezentare generala.
A).Războaiele din perioada destrămării Republicii Socialiste Federative
Iugoslavia:
1.Războiul din Slovenia (Razboiul de zece zile) (1991)
2.Războiul Croat de Independenţă (1991-1995)
3.Războiul Bosniac (1992-1995)
- Bombardarea NATO în Bosnia şi Herţegovina (1995)
B).Războaiele din zonele populate de albanezi:
4. Războiul din Kosovo (1998 - 1999)
-Bombardarea NATO în R.F. Iugoslavia (1999)
5. Conflictul din Sudul Serbiei (2000-2001)
6. Conflictul din Macedonia (2001)

3. Concluzii.
1).Introducere – fundalul premergator ostilitatilor.

R.S.F. Iugoslavia :
- teritoriu care se întindea din Europa Centrală până în Balcani
- o regiune cu o istorie de conflicte etnice.
- conglomerare a şase republici regionale şi două provincii autonome
- opt unităţi federale
- şase republici: Slovenia, Croaţia, Bosnia şi Herţegovina, Muntenegru,
Serbia, Macedonia
- două provincii autonome ale Serbiei: Kosovo şi Voivodina.

Repartizarea geografică a grupurilor etnice, din care a fost compusă Iugoslavia, a


fost astfel încât fiecare naţiune să posede o populaţie care trăieste în toate cele şase
republici.

Iugoslavia a fost declarata o ţară cu şapte frontiere, şase republici,


cinci naţionalităţi, patru limbi, trei religii, două alfabete, şi un şef.
A).Cauze.

Iugoslavia a existat în cadrul frontierelor stabilite în 1945 cu toate


republicile fondatoare vreme de numai 46 de ani.

Cauzele destrămării Iugoslaviei:


- se regăsesc şi în cazurile republicilor separatiste din arealul fostei URSS
(Cecenia, Abkhazia, Oseţia de Nord şi de Sud, Karabah).
- au rădăcinile seculare într-un anume tip de experienţă negativă a trecutului,
- legate de matricea identitară diferită a etniilor componente, asimilarea
forţată, discriminarea naţională şi religioasă, asuprirea coloniala.
B).Alta viziune.
“Democraţie înseamnă doi lupi şi un miel care votează meniul pe care îl vor servi”
Benjamin Franklin

Adevaratul motiv al dezmembrarii Iugoslaviei? In 2000, Departamentul de


Stat American, in colaborare cu American Enterprise Institute (AEI) au tinut o
conferinta in Slovacia pe tema integrarii euro-atlantice. Printre participanti, lideri ai
multor state si diverse oficialitati de prim rang. O nota de corespondenta dintre un
politician german si cancelarul german a dezvaluit adevaratul motiv al campaniei
NATO din Kosovo. Nu a fost pentru impiedicare niciunui genocid, nici pentru
emanciparea vreunei minoritati oprimate, ci pentru largirea NATO ca opozitie fata
de Rusia, precum si motivul incontestabil al prezentei trupelor NATO in regiune,
prezenta justificata de ei prin “instabilitatea” zonei.

Asadar motiv de natura imperialista, concretizat prin activitati criminale.

“Socialismul este exploatarea omului de catre om.


Capitalismul este invers “
2. Prezentare generala.
Războaiele iugoslave au fost descrise ca fiind conflicte etnice între cetăţenii
din fosta Iugoslavie, mai ales dintre sârbi pe de o parte şi croaţii, bosniacii şi
albanezii pe de alta; de asemenea şi dintre bosniacii şi croaţii din Bosnia şi
Herţegovina şi macedonenii şi albanezii din Macedonia.

Războaiele iugoslave pot fi împărţite în două grupuri din diferite conflicte:

A). Războaiele destrămării Republicii Socialiste Federative Iugoslavia:


1.Războiul din Slovenia (Razboiul de zece zile) (1991)
2.Războiul Croat de Independenţă (1991-1995)
3.Războiul Bosniac (1992-1995)
- Bombardarea NATO în Bosnia şi Herţegovina (1995)
B). Războaiele din zonele populate de albanezi:
1. Războiul din Kosovo (1998 - 1999)
-Bombardarea NATO în R.F. Iugoslavia (1999)
2. Conflictul din Sudul Serbiei (2000-2001)
3. Conflictul din Macedonia (2001)
A).Războaiele din perioada destrămării Republicii
Socialiste Federative Iugoslavia:

In anii premergatori razboaielor iugoslave, relatiile intre republicile


componente ale R.S.F. Iugoslavia au inceput sa se deterioreze.
- Slovenia si Croatia si-au dorit autonomie mai mare in interiorul confederatiei
- Serbia incerca sa sustina autoritratea federala.

Presedentia Federala consta in reprezentanti ai celor 6 republici si ale celor 2


Provincii, precum si ai JNA (Armata Iugoslva Populara). Puterea comunista era
divizata catre toate republicile si in intrega lor structura.
Prabusirea finala a avut loc odata cu cel de-al 14 - lea Congres Al Partidului
Comunist cand delegatii croati si sloveni au plecat protestand impotriva majoritatii
pro integrare cand Congresul le-a respins amendamentele.
1.Războiul din Slovenia (Razboiul de zece zile)
Războiul de Zece Zile (Desetdnevna vojna), uneori numit şi Războiul Sloven de
Independenţă ( Slovenska osamosvojitvena vojna) a fost un conflict militar de scurtă
durată dintre Slovenia şi Armata Populară Iugoslavă (JNA) în 1991, imediat dupa
declaraţia de independenţă a Sloveniei.

Dată 27 iunie 1991 - 6 iulie 1991


Locaţie Slovenia
Rezultat Victorie decisivă slovenilor

Armata Populara Iugoslava Slovenia


Lider: Veljko Kadijević Lider : Janez Janša
Forte disponibile : 35,200 Forte disponibile : 16,000 soldati
Pierderi : 44 morti, 10,000 politisti
146 raniti, Pierderi : 18 morti
4,944 prizonieri 182 raniti
1.1Desfasurarea ostilitatilor :

Slovenia isi declara independenta pe 25 iunie 1991, odata cu


declaratia Croatiei. Acest "avans" al datei de declarare a independentei a
fost un element important al planului slovenilor castigand un avantaj in
conflictul ce se lasa asteptat .
Guvernul sloven se astepta ca armata iugoslava sa raspunda prin
forta in ziua declaratiei sau la scurt timp dupa aceasta . Prin schimbarea in
secret a datei cu o zi in avans, slovenii au pus pe picior gresit guvernul
iugoslav, care a decis data atacului la 26 iunie .
Cu toate ca armata iugolava se opunea vehement independentei
slovene ,aceasta era divizata in legatura cu modul de interventie.seful statului
major general al armatei iugoslave sustinea o interventie la scara mare
,menita sa inlature regimul sloven si sa-l inlocuiasca cu unul aservit
iugoslaviei. Superiorul sau politic ,ministrul apararii ,Veljko Kadijević, a
pledat pentru o abordare mai precauta – un atac forta care sa descurajeje
regimul sloven. In cele din urma ultima abordare mentionata a fost si folosita.
26 iunie 1991 :
 Ocuparea de catre sloveni a aeroportului international Brnik
fara deschiderea focului : (majoritate vamesilor erau sloveni
reducandu-se la simplul schimb de
uniforme si insemne ..)
importanta strategica : controlul sloven asupra granitei ,economiei
regionale si a spatiului aerian

27 iunie 1991 :
 Armata iugoslava incepe ostilitatile :
- pana la miezul noptii detin controlul asupra tuturor punctelor de trecere
a granitei catre Italia, catre Austria (mai putin trei) si asupra altor puncte
vamale noi intre Slovenia si Croatia.
- cu toate acestea unele unitati ale armatei populare iugoslave se aflau
in pozitii vulnerabile pe teritoriul inamic
28 iunie 1991 :
 Armata Populara Iugoslava pierde teren :
factorul problema : DEZERTAREA : majoritatea soldatilor sloveni inrolati
in armata iugoslava dezeteaza sau pur si simplu schimba taberele

29 iunie 1991 :
 Armata Populara Iugoslava da un ultimatum Sloveniei cerand incetarea
imediata a ostilitatilor pana la 9. 30 in data de 30 iunie .
Ca raspuns Slovenia adopta o rezolutie cerand o solutie pasnica a crizei care
sa nu incalce independenta tarii , respingand astfel ultimatumul iugoslav.

30 iunie 1991 :
 Luptele continua :
Fortele armate slovene catureaza tunelul de importanta strategica
Karawanken ce treverseaza Alpii la granita cu Austria si captureaza deasemena
9 tancuri langa Nova Gorica.
Intrega garnizoana iugoslva de la Dravograd - 16 ofiteri si 400 de soldati , plus
echipament se predau iar garnizoanele Tolmin si Bovec sunt deasemenea
capturate.
1 iulie 1991
 Armata Populara Iugoslava incearca o schimbare a abordarii .
Liderul iugoslav Borisav Jović, acolit al Serbiei refuza invazia Sloveniei.

2 iulie 1991
 Cea mai sangeroasa zi a conflictului : Armata Populara Iugoslava pierde
unitati , trupe si echipament in cantitati mari .
 La ora 21.00, presedintele sloven anunta un tratat unilateral de incetare a
focului . Iugoslavii il resping jurand zdrobirea oponetilor.
3 iulie 1991
 Luptele continua in defavoarea clara a iugoslavilor.
 In seara zilei, Armata Populara Iugoslava capituleaza , acceptand retragerea
si semnarea tratatului de incetare a focului.

4-6 iulie 1991


 Trupele Slovene iau controlul asupra tuturor punctelor de trecere a granitelor
tarii ,permitand Armatei Populare Iugoslave retragerea catre Croatia.

7 iulie 1991
 Razboiul de zece zile se incheie oficial prin semnarea Acordului Brioni.
Casa distrusa in Croatia cu
insemne si mesaje apartinand
Sarbilor nationalisti.

Tancul Armatei populare


iugoslave, M-84, in timpul
primelor operatii in Slovenia.
2.Războiul Croat de Independenţă

Războiul Croat de Independenţă a fost un razboi dus pe teritoriul Croatiei


intre anii 1991-1995. Luptele s-au dat intre guvernul croat, care a declarat
independenta fata de Republica Federala Iugoslavia, si Armata Populara Iugoslava ,
precum si impotriva fortelor sarbe care au stabilit in interiorul Croatiei un stat
autoproclamat, Republica Sarba Krajina (RSK).

Dată 1991 - 1995


Locaţie Croatia
Rezultat Victorie decisivă croatilor

Serbia

Croatia
2.1 Beligeranti:
1991:-Republica Autonoma Sarba Krajina
-Republica Autonoma Sarba Slavonia de vest
-Republica Autonoma Sarba Slavonia de est, 1991:Croatia
Baranja si Syrmia de vest
-Armata Populara Iugoslava
1992–1994: Republica Sarba Krajina 1992–1994: Croatia
1995:Croatia
1995: Republica Sarba Krajina
Bosnia si Herzegovina
Republica Srpska (implicare limitata)
(Operatiunea “Furtuna”)

Victime si pagube:
Surse croate :
• 10,668 ucisi
Surse sarbe:
• 2,915 disparuti 37,180 raniti
• 6,760 ucisi sau disparuti
SAU
• 4,324 combatanti
• 12,000 ucisi sau disparuti
• 2,344 civili
• 6,788 combatanti
• 447,316 stramutati
• 4,508 civili
Surse internationale :
Surse internationale :
• 300,000 stramutati
• 20,000 ucisi sau disparuti
• 196,000–221,000 stramutati
2.2 Situatia pre-conflict:
Dupa : referendumul sloven: o noua doctrina militara va fi
aprobarea noii constitutii croate implementata in teritoriile iugoslave.
Vechiul sistem ce isi avea originile in era doctrinara din Iugoslavia condusa
de Josepf Tito caracterizata de faptul ca fiecare republica avea o forta teritoriala de
aparare (Teritorijalna obrana sau TO), urma sa fie inlocuit imediat cu un sistem de
aparare centralizat organizat sub influenta comandamentului din Belgrad.
2.3 Fortele militare oponente:
Armata Populara Iugoslava

Armata Populara Iugoslava detinea o imagine impresionanta avand in inzestrare:


- 2000 de tancuri si 300 de avioane reactive de lupta
(tancul T – 54/55 {60%} ,Mig–ul 21 {40 %})
- arme anti-tanc si anti-aeronave moderne capabile sa distruga armament
avansat (cantitati importante)
Elemente ce au dus la scaderea eficientei armate :
- componeneta multietnica (dezertarea multor cadre educate )
- vechime (mai mare de 30 de ani) a unor elemente de tehnica

Odata cu retragerea fortelor API din anul 1992 , unitatile ramase au fost
reorganizate sub denumirea de Armata prvinciei Sarbe Krajina.
Armata croata
Starea armatei croate
a). primele etape ale razboiului
- lipsa unitatilor militare
- mare parte din forta confruntarilor va fi preluata de politia croata- noua forta
militara, initial "Zbor Narodne Garde" (ZNG) si mai tarziu "Hrvatska Vojska“
- inzestare: numar redus de tancuri (chiar dinaintea WW2 ,veterane precum T-34)
biplane AN 2 folosite in agricultura si convertite ulterior inbombardiere.
-organizare: august 1991: 20 de brigazi (urmand sa creasca pana la 60)
voluntari locali si organizatii precum HOS
b). etapele finale
- armata croata devine eficienta centrata pe actiunile corpului de elita
- organizare : corpuri de elita "Guard Brigades" (opt)
regimente de aparare locala , precum si pe
brigazile obisnuite ,recunoscute ca regimente dupa 1992
c). elemente adjuvante:adopta stilul razboiului fulger, folosind corpurile elitiste
soldatii lupatu extrem de motivati, organizati in unitati locale
lupta in teren cunoscut
capturarea baracilor detinute de API
Data Eveniment

31 Martie 1991 Incidentul de la lacul Plitvice


2 Mai 1991 Masacrul de la Borovo Selo
1 August 1991 Crimele de la Dalj
August 1991 Batalia din Dalmatia
Septembrie 1991 Lupta de la Vukovar incepe
14–19 Septembrie 1991 Partea principala a Bataliei baracilor
1 Octombrie 1991 Inceputul Asediului Dubrovnik
4 Octombrie 1991 Masacrul de la Dalj
5 Octombrie 1991 Croatia incepe mobilizarea generala
7 Octombrie 1991 API bombardeaza guvernul croat
10 Octombrie 1991 Masacrul de la Lovas
10–13 Octombrie 1991 Masacrul de la Široka Kula
16–18 Octombrie 1991 Masacrul de la Gospić
20 Octombrie 1991 Masacrul de la Baćin
31 Octombrie 1991 – 4 Noiembrie 1991 Operatiunea Otkos 10
7 Noiembrie 1991 Epurare etnica in Lipovaca, Vukovići and Saborsko

18 Noiembrie 1991 Batalia de la Vukovar se sfarseste

18 Noiembrie 1991 Masacrul de la Škabrnja


12 Decembrie 1991-3 Ianuarie 1992 Operatiunea Orkan 91

13 Decembrie 1991 Masacrul de la Voćin

21 Decembrie 1991 Masacrul de la Bruška

21 Iunie 1992 Batalia de pe platoul Miljevci

22 Ianuarie 1993 Operatiunea Maslenica


9–17 Septembrie 1993 Operatiunea Medak Pocket

Ianuarie 1995 Conceptia planului Z-4

1–3 Mai 1995 Operatiunea Flash

2–3 Mai 1995 Atacul cu rachete de la Zagreb

4–7 August 1995 Operatiunea Furtuna


12 Noiembrie 1995 Semnarea intelegerii Erdut
2.4 Acorduri de incetare a focului

Acordul final de incheiere a ostilitatilor, al 21- lea, a fost semnat in I


anuarie 1992. Din decembrie 1991,dupa o serie de insuccese in materie,
UN a introus o forta de protectie in teritoriul croat detinut de sarbi. Forta
de protectie a natiunilor unite a fost insarcinata cu misiunea de a asigura
repectarea tratatului.
Pe 7 ianuarie 1992 pilotul Emir Sisic , apartinand de API a doborat un
elicopter apartinand Comunitatii Europene in Croatia, ucigand cinci
observatori ai armistitiului.
Croatia a fost oficial recunoscuta de catre Comunitatea Europeana pe 15
ianuarie 1922. API a inceput retragerea din Croatia chiar si din Krajina, cu
toate ca grupari paramilitare sarbe detineau controlul asupra teritoriilor.
Conflictele armate au continuat in croatia au continuat in mod
intermitent si la o scara mult mai mica.
2.5 Conflicte ulterioare

La inceputul anului 1993 au avut loc doar trei evenimente militare notabile:
- centrala hidroelectrica Peruća, 27-28 January 1993
- operatiunea Maslenica, in apropierea Zadar, 22 Ianuarie - 10 Februarie
- operatiunea Medak pocket,zona din apropierea Gospić, 9-17 September

In timp ce operatiunile citate mai sus reprezentau un succes relativ


pentru guvern, succesul Operatiunii Medak pocket in 1993 a cauzat reactii
taioase din partea tarilor si organizatilor anti croate.
Aceasta a condus la stoparea oricarei actiuni ofensive in timpul
urmatoarelor 12 luni.
Operatiunea
“Flash”

Data 1–3 Mai 1995


Locatie Croatia
Rezultat Victorie croata decisiva
Schimbari Croatia redobandeste aproape 500 km
teritoriale patrati din teritoriul propriu.
1995: Sfarsitul razboiului
La inceputul lunii mai 1995, violentele au erupt din nou. RSK a pierdut sprijinul
guvernului sarb,ca urmare a presiunilor externe asupra Belgradului. In aceeasi
perioada amata croata a recastigat toate teritoriile care erau ocupate in slavonia de vest
in timpul operatiunii “Flash”. Ca razbunare fortele sarbe au atacat Zagrebul cu rachete
ucigand 7 civili si ranind alti 175.
In August 1995, Croatia a declansat Operatiunea Furtuna cucerind rapid aproape
tot teritoriul RSK ,cu exceptia unei mici fasii de langa granita cu Serbia. In 4 zile
aproximativ 150-200000 sarbi au parasit Croatia. Dupa cateva luni razboiul s-a sfarsit
prin semnarea acordului Daytonin decembrie 1995.
Operatiunea “Furtuna”
Data 4–8 August 1995 (84 ore )
Locatie Croatia
Victorie decisiva croata
Victorie decisiva bosniaca
Rezultat Sfarsitul Republicii Sarbe Krajina
Sfarsitul Republicii Bosniei de Vest
Sfarsitul Razboiului croat de independenta
Schimbari
Croatia recastiga 10,500 km2 (4,100 sq mi) dinteritorii.
teritoriale
Combatanti
AP Western Bosnia
Bosnia and Herzegovina(ARBiH)
Republic of Serbian Krajina (VSK)
Croatia (HV)
Republika Srpska (VRS)
Forte
40,000 soldiers (VSK),~10,000 soldiers(AWB),
130,000 soldati (HV) ~25,000 (ABiH)
400 tancuri
350 tancuri (HV)
200 transportoare blindate
15 tancuri (ABiH)
560 piese de artilerie
500 piese de artilerie
20 lansatoare de rachete
50 lansatoare de rachete
320-360 arme anti - aeriene,
18 avioane
22-25 avioane,
17-38 elicoptere
13-22 elicoptere,
Pierderi si victime

500-700 soldati si 500-677 de civili ucisi


2500 raniti
90000 refugiati
174-196 soldati ucisi
742 soldati ucisi1
1100-1430 raniti
196 civili ucisi
200000-250000 refugiati
3.Războiul Bosniac
Războiul Bosniac, cunoscut şi ca Războiul din Bosnia şi Herţegovina a fost un
conflict armat internaţional care s-a desfăşurat din martie 1992 până în noiembrie
1995.

Data 1 Aprilie 1992 – 14 December 1995


Locatie Bosnia si Herzegovina
Farmitarea teritoriala a Bosniei si Herzegovinei in conformitate cu
Rezultat acordul de la Dayton. Pierderi masive de vieti umane din randurile
civililor bosniaci si peste un milion de refugiati.

Republica Srpska

Republica Bosnia si Hertegovina Rep.Croata. Herteg-Bosnia

RF Iugoslavia

Croatia
Combatanti
1992-1994:
1992–1994: 1992-1994:
Republica Srpska
Republica Bosnia si Rep.Croata. Herteg-Bosnia
RF Iugoslavia
Hertegovina Croatia
Prov.autonoma Bosnia de Vest
1994-1995:
1994-1995:
Republica Srpska
Croatia
Prov.autonoma Bosnia de Vest
Republica Bosnia si Hertegovina
NATO(bombardament, 1995)

Forte

100 tancuri 300 tancuri 600-700 tancuri


200,000 infanteristi 70,000 infanteristi 120,000 infanteristi

Victime si pierderi

31.270 soldaţi ucişi 5.439 soldaţi ucişi 20.649 soldaţi ucişi


33.071 civili ucişi 2.163 civili ucişi 4.075 civili ucişi
3.1 Situatia pre-conflict:
Bosnia si Hertegovina a fost un stat multietnic pe parcursul intregii sale istorii.
In 1990, populatia tarii includea aproximativ 43% Bosniaci, 31% Sarbi si 17% Croati.
La primele alegeri multi partid ce au avut loc in Noiembrie 1990,cele trei
partide nationaliste principale au castigat: Partidul Democrat, Partidul Sarb Democrat si
Uniunea Croata Democrata.
Partidele au impartit puterea in functie de etnii, astfel: presedintele era bosniac,
presedintele parlamentului, sarb, si prim-ministrul croat.
1.) Acordul Karađorđevo
Discutiile intre Franjo Tuđman and Slobodan Milošević ce includeau
"...impartirea Bosniei si Hertegovinei intre Serbia si Croatia” din Martie 1991
reprezinta Acordul Karađorđevo.
Dupa declaratia de independenta a Republicii Bosnia si Hertegovina, Sarbii
ataca diferite parti ale tarii. Administratia statului inceteaza efectiv sa mai functioneze
,pierzand controlul asupra intregului teritoriu. Sarbii doreau toate teritoriile unde
acestia reprezentau majoritatea etnica: Bosnia de est si cea de vest. Croatii si liderul
lor Franjo Tuđmandoreau deasemenea sa proclame teritorii din Bosnia si
Herzegovinaca apartinand croatilor.
Astfel sub incidenta intentiilor croate ,bosniacii erau o tinta usoara din cauza
slabei echipari a fortelor apartinand guvernului bosniac,total nepregatite pentru un
razboi.
2.) Referendumul pentru independenta in Bosnia si Hertegovina
Dupa ce Slovenia si Croatia au declarat independenta fata de Republica
Socialista Federativa Iugoslavia in 1991, Bosnia si Hertegovina organizeaza
deasemenea un referendum in ceea ce priveste independenta..
Rata de prezentare la referendum a fost de 67% iar 99.43% dintre voturi erau
in favoarea independentei. In cele din urma independenta a fost declarata pe 5
martie 1992.
Referendumurile au avut deasemenea si efecte negative , ele fiind foloite de
catre sarbi drept pretext pentru a organiza blocade in semn de protest.
3).Planul Cutileiro - Carrington
Aceasta intelegere prevedea distribuirea egala a puterii pentru toate nivelele
administratiei. Cu toate acestea toate diviziunile teritoriale ale Bosniei si
Hertegovinei urmau sa fi clasificate ca fiind Bosniace, Sarbe sau Croate, conform
planului, chiar daca majoritatea etnica nu era evidenta.
Pe 18 martie 1992 , toate cele trei parti au semnat acordul; Alija Izetbegović
pentru Bosniaci, Radovan Karadžic pentru Sarbi and Mate Boban pentru Croati.
In ciuda acestui fapt, pe 28 martie 1992, Izetbegović, dupa intalnirea cu
ambasadorul Statelor Unite in Iugoslavia Warren Zimmermann la Sarajevo, si
retrage semnatura si se declara impotriva oricarui tip de divizare etnica a Bosniei.

“Ce s-a spus si de catre cine ramane neclar . Zimmerman neaga ca i-ar fi
spus lui Izetbegovic ca daca isi retrage semnatura , Statele Unite ar garanta
recunoasterea Bosniei ca stat independent. Ceea ce e indubitabil este ca chiar in
aceeasi zi Izetbegovic si-a retras semnatura,renuntand astfel la acord.”
4).Embargoul asupra armelor
Pe 25 septembrie 1991 Consiliul de Securitate al Natiunilor Unite a aprobat
Rezolutia 713 ,impunand astfel un embargo in materie de armament pe tertoriul
fostei Guvernul bosniac a facut lobby in nenumarate randuri pentru ridicarea
embargoului, dar deciziei i s-au opus Regatul Unit, Franta si Rusia.
Propunerile Statelor Unite de e urma aceasta politica de operare este
cunoscuta ca principiul “ridica si loveste”.Congresul S.U.A a aprobat doua
rezolutii care cereau ca embargoul sa fie ridicat , dar ambele au fost respinse prin
drept de veto da catre presedintele Bill Clinton din teama de a nu crea bariere in
relatiile cu statele amintite mai sus.
In ciuda acestor piedici Statele Unite au folosit atat transporturi “la
negru” cu avioane C-130 pline cu armament , cat si canale de rezerva din
lumea grupurilor islamiste pentru a face trafic cu arme pentru guvernul
Bosniac prin Croatia.
3.2 Desfasurarea ostilitatilor:

1992:
12 mai - Armata Populara Iugoslava a parasit oficial Bosnia si Hertegovina
- independenta statului a fost proclamata
- se constituite in Armata Republicii Srpska.
- apare Consiliul Croat de Aparare (Hrvatsko Vijeće Obrane, HVO) , ca forta
armata a auto-proclamatei Herzeg-Bosnia.
Bosniacii erau majoritatea organizati in Armata Republicii Bosnia si
Hertegovina (Armija Republike Bosne i Hercegovine, Armija RBiH).
Presedintele Izetbegović l-a desemnat deasemenea pe colonelul Blaž
Kraljević, comandant al Fortelor Croate de Aparare in Herzegovina, sa fie membru al
comandamentului Armatei Bosniace, cu sapte zile inaintea asasinarii lui Kraljević's
pentru a asambla un front multi-etnic, pro bosniac.
FRONTURILE
RAZBOIULUI DIN
BOSNIA SI
HERTEGOVINA
Consiliul Croat de Aparare ia controlul in Bosnia centrala

Presati si haituiti de trupele sarbe puternic inarmate atat in Bosnia-


Herzegovina cat si in Croatia, trupele croate HVO si-au schimbat obiectivele de
interes major de la apararea teritoriilor detinute de catre ei in Bosnia impotriva
sarbilor , catre incercarea de a captura teritoriile detinute inca de armata
bosniaca.
Se presupune ca aceasta schimbare de abordare se datoreaza acordului
Karađorđev (Martie 1991) . Pentru a indeplini acest obiectiv fortele croate
trebuiau sa invinga armata bosniaca, ca urmare a influentei guvernului bosniac
asupra zonei pe care vroiau sa o cucereasca. HVO cu o mare angajare in lupta a
armatei republicii Croatia si sprijinul material al sarbilor au atacat populatia civila
reprezentata de bosniaci in Hertegovina si in Bosnia centralaincepand astfel
epurarea etnica a teritoriile locuite de bosniaci.
Desfasurarea razboiului
croato-bosnaic
1993

Planul de pace Vance-Owen


- 8 ianuarie 1993, sarbii il ucid pe prim ministrul Bosniei Hakija Turajlić.
- 15 – 16 mai 96% dintre sarbi au votatt in defavoarea planului Vance-Owen.
Planul de pace a fost ,in mod ironic, unul dintre factorii principali ce au dus la
escaladarea conflictului, ca urmare a politicii lordului Owen de a negocia mai putin
cu autoritatile croate ce doreau o Bosnie unificata in favoarea elementelor extremiste
ce sustineau separarea teritoriala si etnica.
- aprilie 1993, Consiliul de Securitate al Natiunilor Unite emite Rezolutia 816
invitand statele membre sa constituie o zona fara activitate aeriana deasupra Bosniei
si Hertegovinei.
-12 aprilie 1993 NATO declanseaza operatiunea Deny Flight pentru a intari aceasta
zona fara circulatie aeriana.
1994
- NATO a devenit implicat activ in conflict,
- 28 februarie 1994: patru aeronave sarbe doborate de catre aliati deasupra Bosniei.
- 24 februarie 1994 razboiul croato-bosniac s-a sfarsit oficial.
- martie 1994 o intelegere referitoare la pace, intre croati (representand Republica
Croatia) si bosniaci (reprezentand Republica Bosnia si Hertegovina) a fost semnat la
Washington si Vienna.

Sub incidenta acestei intelegeri teritoriile comune detinute atat de catre croati
cat si de bosniaci, a fost impartit in 10 cantoane autonome, punandu-se astfel bazele
Federatiei Bosnia si Hertegovina. Acest lucru a reprezentat de fapt sfarsitul razboiului
intre croati si bosniaci.
1995

Trupele sarbe au comis multiple masacre in timpul anului 1995 : masacrul de la


Markale, cel de la Tuzla, un al doilea masacru la Markale, si renumitul carnagiu de la
Srebrenica.
Dupa cel de-al doilea masacru de la Markale , NATO a raspuns prin deschiderea
unor actiuni ample de bombardare si distrugere asupra infrastructurii detinuta de
sarbii bosniaci.
Concomitent organismele internationale au creat presiuni asupra liderulor
Milošević, Tuđman and Izetbegović spre a ajunge la un rzultat la masa negocierilor.

In cele din urma razboiul se sfarseste prin Acordul de Pace Dayton semnat pe 21
noiembrie 1995. Versiunea finala a acordului a fost semnata pe 14 decembrie1995 la
Paris.
Military actions in western Bosnia which caused end of Bosnian war
Bosniaks(green) Croats(blue) Serbs(red) Western Bosnian (light green)
Victimele razboiului bosniac (CDC) Victimele razboiului Bosniac( ICTY)

Bosniaci 64,341 66.2%


Bosniaci & Croati 72,000
Total Sarbi 24,726 25.4% Total
97,214 102,622
Croati 7,602 7.8% Sarbi 30,700
Altii 547 0.5%
Bosniaci 33,071 83.3% Bosniaci & Croati 38,000
Total
Total civili Sarbi 4,075 10.2% civili
39,685 Croati 2,163 5.4% 55,261 Sarbi 16,700
Altii 376 0.9%
Bosniaci 31,270 54.4% Bosniaci 28,000
Total Sarbi 20,649 35.9% Total
soldati soldati
Croati 5,439 9.5% Sarbi 14,000
57,529 47,360
Altii 171 0.3%
Croati 6,000
Neconf. 4,000
3.3 Bombardamentele NATO din Bosnia si Hertegovina

Operatiunea Deliberate Force

intre 30 august si 20 septembrie 1995.


a implicat 400 de aeronave si 5000 de oameni din 15 natiuni diferite.
raspuns la cel de-al doilea val al masacrului de la Markale pe 28 august.

Pe perioada derularii campaniei s-au inregistrat un total de 3515 iesiri ale


aeronavelor impotriva a 338 de tinte individuale. Aeronavele implicate au decolat
fie din Italia, fie de pe portavioanele americane USS Theodore Roosevelt si USS
America. 68% dintre bombele folosite au fost bombe de inalta precizie.

Data 30 August - 20 Septembrie 1995


Locatie Republika Srpska in Bosnia si Herzegovina
Rezultat Eliberarea orasului Sarajevo
4. Razboiul din Kosovo
Termenul de Războiul din Kosovo (sau Conflictul din Kosovo) este folosit pentru a
descrie două conflicte militare paralele din Kosovo:
- 1998–1999: Conflict între forţele sârbe şi iugoslave, şi armata de eliberare din
Kosovo, o grupare paramilitară de gherilă a etnicilor albanezi, susţinută de NATO.
- 1999: Războiul dintre Republica federală Iugoslavia şi NATO, în perioada 24 martie
- 10 iunie 1999 cu scopul de atac asupra civililor şi armatei Iugoslaviei, rebelii albanezi
continuând războiul cu forţele iugoslave, printre care o deplasare masivă a populaţiei în
Kosovo.

Dată 1998 –11 iunie, 1999


Locaţie Kosovo (provincie a fostei Republici Federale Iugoslavia)

Victorie NATO (Se retrag forţele iugoslave, trupele KFOR sunt instalate)
Rezultat
Armata UCK este dezarmată

Nicio schimbare legala la graniţele Iugoslaviei conform Rezoluţiei 1244, dar


Schimbări
eficace politice şi economice, de separare a provinciei Kosovo de restul
teritoriale
Iugoslavia în cadrul Naţiunilor Unite pentru administrarea temporară.
Combatanţi
ARMATA DE IUGOSLAVIA
ELIBERARE DIN
KOSOVO

VOLUNTARI MUJAHIDEEN POLITIA SARBA

NATO FORTE
PARAMILITARE
SARBE
(OCILA)
4.1 Începutul războiului (1996–1998):

Politica de rezistenţă pasivă a lui Rugova a reuşit să menţină Kosovo în linişte în timpul
războiului cu Slovenia, şi războaiele cu Bosnia şi Croaţia la începutul anilor '90. Cu toate
acestea, cum a fost evidenţiată prin apariţia UCK, a dus la creşterea frustrărilor populaţiei
albaneze. La mijlocul anilor '90, Rugova a pledat pentru o forţă de menţinere a păcii ale
Naţiunilor Unite pentru Kosovo. În 1997, Miloşevici a fost promovat la funcţia de Preşedinte
al Republicii Federale Iugoslavia. Continuarea represiunii sârbe, a radicalizat mulţi albanezi,
unii dintre ei susţinând că numai cu ajutorul rezistenţei armelor se poate duce la o schimbare a
situaţiei.

Forţe militare
NATO: 1,031 avioane Serbia 114,000 soldati
12,000-20,000 soldaţi(Luptatori UCK) Serbia 20,000 politisti
6,000-8,000 slodaţi(Surse sârbe) Serbia 15,000 de voluntari
Pierderi
UCK: 2,000 soldati
NATO: 2 non-combatanţi Iugoslavia Serbia 3,000 morţi
4.2 UCK:

Pe 22 aprilie 1996, patru atacuri la personalul de securitate sârb s-au efectuat aproape
simultan în mai multe părţi ale provinciei Kosovo. O organizaţie până atunci necunoscută,
numită "Armata de Eliberare din Kosovo" (UCK) declarase că este responsabilă pentru aceste
fapte.
Originea UCK a fost prima dată necunoscută. De fapt, iniţial era un clan mic, dar grupul
format de albanezii extremişti nu era foarte bine pregătit, mulţi dintre aceştia fiind din
regiunea Drenica din vestul provinciei Kosovo. UCK a constat în principal din fermierii
locali, din strămutaţi şi din someri.
Se presupune că UCK a primit suport material şi financiar din partea albanezilor
kosovari şi din partea lorzilor de droguri albaneze stabiliţi în alte locuri din Europa. La
începutul anului 1997, Albania s-a prăbuşit în haos după căderea preşedintelui Sali Berisha.
Rezervele de material militar au fost jefuite cu impunitate de bande criminale cu cea
mai mare parte a obiectivelor de metal oprindu-se până în vestul provinciei Kosovo, astfel
mărind creşterea de arsenal pentru UCK.
Cei mai mulţi albanezi au văzut UCK ca "luptători de libertate" legitimi, în timp ce guvernul
iugoslav îi considera "terorişti" atacând poliţia si civilii.
4.3 Incidentul de la Račak:

Incidentul de la Račak la 15 ianuarie 1999 a culminant cu atacurile UCK şi represaliile


sârbe care au continuat pe tot parcursul iernii din 1998-1999. Incidentul a fost imediat
(înainte de investigaţie) condamnat ca un masacru de către ţările occidentale şi mai târziu a
devenit una din principalele acuzări pentru crimele de război împotriva lui Miloşevici şi a
principalilor oficiali ai lui.

NATO a emis o declaraţie în care anunţă că este pregătit să lanseze lovituri aeriene împotriva
obiectivelor Iugoslaviei "de a obliga înţelegerea cu cerinţele comunităţii internaţionale şi de a
realiza o politică de colonizare“

Grupul de Contact a emis un set de "principii non-negociabile", care a constituit un pachet


cunoscut sub numele de "Status Quo Plus", în mod eficient de restabilirea autonomiei
Kosovo
4.4 Acordul de la Rambouillet

În cele din urmă, la 18 martie 1999 delegaţiile britanicilor, americanilor şi albanezilor


au semnat ceea ce a devenit cunoscut sub numele de Acordul de la Rambouillet în timp ce
delegaţiile sârbilor şi ruşilor au refuzat.
Acest acord a solicitat:
- administrarea Kosovo de către NATO ca provincie autonomă a Iugoslaviei;
- o forţă formată din 30000 trupele NATO să menţină ordinea în Kosovo;
- un drept nestingherit de trecere pentru trupele NATO pe teritoriul iugoslav,
- imunităţi trupelor NATO şi a agenţilor asupra legilor iugoslave.

Delegaţiile britanice şi americane trebuie să fi cunoscut faptul că noua versiune nu ar


fi acceptată de către sârbi sau Grupul de Contact. Aceste provizii viitoare au fost la fel de mult
aplicate în Bosnia pentru misiunea SFOR (Forţele de Stabilizare).
4.5 Campania de bombardare a NATO:
Campania de bombardare NATO a durat de la 24 martie la 11 iunie 1999, si implica
până la 1000 de aeronave de lupta care au operat în principal de la bazele din Italia şi de
aeronave de transport staţionate în Adriatica. Rachetele de croazieră Tomahawk au fost, de
asemenea utilizat pe scară largă, trase de la aeronave, nave si submarine.
Toţi membrii NATO au fost implicaţi într-o oarecare măsură, chiar şi Grecia, în ciuda
opoziţiei sale publice, la război.
Pe parcursul a zece săptămâni de conflict, aeronavele NATO au zburat in peste 38000
misiuni de luptă.
Pentru forţele germane aeriene (Luftwaffe) a fost prima dată când au participat la un
conflict de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial.
4.6 Retragerea armatei iugoslave şi trupele KFOR:
La 12 iunie 1999, după ce Miloşevici a acceptat condiţiile, trupele KFOR au început să
intre în Kosovo. KFOR, o forţă NATO, a fost pregătită pentru a efectua operaţiuni de luptă,
dar în cele din urmă, misiunea sa a fost doar de menţinere a păcii. Acestea erau bazate pe
sediile centrale Allied Rapid Reaction Corps, comandate atunci de locotenentul general Mike
Jackson al Armatei Britanice.
4.7 Reacţii la război:
Multe dintre partidele occidentale de stânga au văzut campania NATO ca o agresiune
şi o dovada de imperialism S.U.A., în timp ce criticile de la mâna dreaptă au considerat
irelevant razboiul pentru interesele de securitate naţională a ţărilor implicate. Veterani anti-
război precum Noam Chomsky, Edward Said, Justin Raimondo, şi Tariq Ali s-au opus
campaniei.
Cu toate acestea, în comparaţie cu protestele anti-război împotriva invaziei Irakului
din 2003, campania împotriva războiului din Kosovo, a avut mult mai puţin sprijin din partea
publicului.
Legitimitatea campaniei NATO de bombardare în Kosovo a fost subiectul unei lungi
dezbateri. NATO nu a avut sprijin de la Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor
Unite, deoarece membrii permanenţi care aveau relaţii cu Iugoslavia, China şi în special cu
Rusia, s-au opus războiului, ameninţând că se vor opune oricărei rezoluţii de forţe autorizată.
NATO a susţinut că sfidarea lor faţă de Consiliul de Securitate, a fost justificat pe baza
cererilor unei "urgenţe umanitare internaţionale".

Cu toate acestea, singura ţară membră NATO, în


care instabilitatea ameninţa direct a fost Grecia.
5. Conflictul din Serbia de sud:

Conflictele ce au avut loc in municipalitati precum Preševo, Bujanovac and


Medveđa (1999–2001) au fost in esenta lupte intre Republica Federala Iugoslavia si
o organizatie rebela albaneza, Armata de eliberare din Preševo, Medveđa and
Bujanovac (UCPMB).
Scopul acestei organizatii era acela de a anexa teritoriile ce se intindeau din
Serbia Sudica pana in Kosovo.
Ostilitatile s-au desfasurat intr-o zona de aproximativ 1,200 km2 cu o populatie
de aproximativ 100000 dintre care 70% erau albanezi.

Data 1999–2001
Locatie Preševo, Bujanovac, si Medveđa in Serbia
Rezultat Victoria RF Iugoslavia, rebelii dezarmati
5.1 Date generale referitoare la conflict:

Combatanti
Armata de eliberare din Preševo, Medveđa
RF Iugoslavia
and Bujanovac (LAPMB)
Forte
1,000 soldati
Cateva sute de militanti
100 membri JSO
Victime si pierderi
20-30 de luptatori de gherila ucisi
(de catre sarbi)
5 luptatori de gherila ucisi
15 politisti ucisi
(de catre UCPMB )
45 de prizonieri
(KFOR)

6 civili ucisi
37 civili raniti
2 observatori UN raniti
5.2 Desfasuare :

Intre 21 iulie 1999 si 12 noiembrie 2000 s-au inregistrat 294 de atacuri ,cele
mai multe dintre ele (246) in Bujanovac, 44 in Medveđa si 6 in Preševo. Pe 23
noiembrie 2000, 4 politisti sarbi au fost ucisi in luptele impotriva insurgentilor. Pe
18 februarie 2001, alti 3 politisti sarbi au sfarsit trecand cu vehiculul in care se
aflau peste 2 mine antitanc. Mai tarziu in aceeasi zi , politistii ce examinau
vehiculul avariat au fost atacati cu mortiere si arme antitnc. Politia a deschis focul
ca raspuns la actiunile taberei adverse provocand posibile pierderi in randurile
acestora. Majoritatea satenilor au parasit satul si au fost escortati in siguranta in
Kosovo si Macedonia.
Vazand ca situatia nu mai poate fi stapanita NATO a permis armatei iugoslave sa
incerce recucerirea zonei demilitarizate pe 24 mai 2001, acordand in acelasi timp
sansa de a se preda rebelilor, acestia urmand sa fie eliberati imediat dupa
dezarmare si notarea numelor acestora
6. Conflictul din Macedonia:
Data Ianuarie – Noiembrie 2001
Regiunea Polog din Republica Macedonia in apropierea granitei cu
Locatie
Albania si RF Iugoslavia
Acordul Ohrid,stabilirea unui tratat de oprire a focului, militantii albanezi
Rezultat
se predau in schmbul mai multor drepturi ca etnici.
Combatanti
Armata de eliberare nationala (NLA) Macedonia
Strength
5,000 - 7,000 insurgenti 15,000
Victiime si pierderi
64 ucisi 63 ucisi
(revendicare macedoneana) (revendicare macedoneana)
11 ucisi 88 ucisi
(revendicare NLA) (revendicare NLA)

70 morti (60 etnici albanezi 10 etnici macedoneni


2 monitori EU
1 soldat britanic ucis
6.1 Inceputul luptei albanezilor:

Primele actiuni ale etnicilor albanezi in Macedonia au inceput la sfarsitul anului


2000,inceputul lui 2001 de-alungul granitei macedonene cu provincia Kosovo
aflata in administrare UN.
Insurgentii au actionat conformui aceluiasi model folosit si in Kosovo in 1997
si 1998
cucerind gradual localitatile din teritoriul vizat. Initial aceste descinderi erau non-
violente populatia non albaneza fiind obligata sa plece. In ianuarie - februarie
2001 au inceput atacurile armate impotriva oficialitatilor.\
In ianuarie 2001 un grup autointitulat Armata nationala de eliberare apare pe
scena conflictului revendicand atacurile asupra fortelor politienesti. Liderii acestei
formatiuni incluzandu-l si pe Ali Ahmeti si pe unchiul sau Fazli Veliu, erau toti din
Macedonia de vest .
Acestia au afirmat ca pot mobiliza pana la cateva zeci de mii de luptatori
complet echipati, incluzand si islamisti fundamentalisti , mercenari strainin si
mujahedini
6.2 Raspunsul macedonenilor

Dupa ce 8 membri ai fortelor armate macedonene au fost masacrati la Vejce,


macedonenii au iesit pe strazile oraselor , incendiind si atacand bunurile detinute de
albanezi , magazine si chiar moschei.
Astfel de atacuri au avut loc in principal in Prilep, Skopje si Bitola. Cetateni
macedoneni din Prilep au cerut arme pentru a ataca satele albaneze din invecinarea
oraselor, dupa ce 10 cetateni macedoneni si de etnie roma au fost atacati si ucisi intr-o
ambuscada destinata albanezilor.
Victime

Numarul victimelor ramane inca nesigur. Pana pe 19 martie 2001 BBC a raportat ca
fortele macedonene de securitate au revendicat ca doar 5 dintre soldatii lor au fost ucisi
in timp ce parte adversa a mentionat 11 victime.
Pe 25 decembrie 2001 Reteaua de Informare Alternativa citeaza aproximativ 63 de
morti in tabara macedoneana si 64 in cea a Armtei Nationale de Eliberare. Aproape 60
de etnici albanezi si 10 macedoneni au fost ucisi in timpul conflictelor.
Pana in august 2001 numarul oamenilor stramutati , majoritatea macedoneni in
timpul razboiului a ajuns la peste 170000 dintre care 74000 au fost stramutati intern.
Pana la 24 ianuarie 2004 inca 2600 de refugiati se gasesc departe de locurile lor de
provenienta.