5.

MATERIALE ENDODONTICE

Obturarea canalelor radiculare reprezintă momentul final al terapiei

endodontice atât în cazul inflamaţiilor pulpare rezolvate prin extirpare (vitală,
devitală) cât şi al gangrenei pulpare (simplă, complicată), care are ca scop final
izolarea canalului radicular principal şi a canalelor colaterale, secundare,şi
accesorii, de restul organismului.
Studiile topografice pulpare au condus la abandonul vechii noţiuni de
canal unic, în favoarea celui de sistem canalicular complex, cu prezenţa
canalelor secundare accesorii şi delta apicală asociată canalului principal. Prin
mijloacele existente în etapa actuală este posibilă numai obturarea canalului
radicular principal. Rămase neobturate, canaliculele care comunică cu spaţiul
parodontal şi în special cele de la nivelul deltei apicale, constituie zone unde se
pot dezvolta microorganisme (rămase după tratament sau fixate prin anacoreză)
capabile să întreţină procese de inflamaţie.
Succesul în terapia endodontică este asigurat în primul rând de către
tratamentul chemo-mecanic al canalelor. Obturaţia definitivă de canal are rolul
menţinerii în timp a rezultatelor obţinute prin tratamentul mecanic şi
medicamentos.
Calitatea principală a unei obturaţii de canal trebuie să fie etanşeitatea sa
care se opune fenomenelor de percolare marginală ( pătrunderea marginală a
lichidelor), previne toate posibilităţile de infecţie sau reinfecţie apicală şi
favorizează cicatrizarea apicală.
Pentru realizarea obturaţiei de canal, practicienii dispun de numeroase
tehnici şi materiale; studiul materialelor endodontice, cu înţelegerea
proprietăţilor fizice, chimice şi biologice ale acestora, va avea importanţă în
alegerea produsului optim precum şi a tehnicii adecvate situaţiei clinice.
Materialele utilizate pentru obturarea canalelor radiculare sunt denumite
cimenturi de canal sau sigilanţi de canal( sealeri endodontici) ce se folosesc
intotdeauna în asociere cu un material primar de obturaţie(în general gutaperca).
Legătura dintre aceste două materiale nu este de natura adezivă, ci implică
existenţa a două interfaţe diferite: una între materialul primar de obturaţie şi
sealer, iar cealaltă între sealer şi pereţii dentinari ai canalului radicular.
Sealerului îi revine un rol important în cadrul obturaţiei de canal. Datorită
imposibilităţii adaptării perfecte a gutapercii la pereţii canalului, rezultă un
spaţiu la interfaţa dintre preparaţie şi materialul primar de obturaţie( masa de
gutapercă). În lipsa unui material care să umple acest spaţiu, obturaţia de canal
nu ar fi etanşă, permiţând astfel percolarea şi trecerea fluidelor dinspre apical
spre coronar şi invers. În plus sealerul obliterează canalele secundare fine şi
tubulii dentinari deschişi de iriganţi şi agenţii chelatori, în care gutaperca nu
pătrunde, împiedicând astfel apariţia leziunilor de natură endodontică.
 Materialul optim de obturaţie de canal trebuie să posede următoarele
calităţi(după Grossmann):
-să se prepare simplu şi să se manipuleze uşor
-să poată fi îndepărtat cu uşurinţă atunci când se impune
dezobturarea canalelor (refacerea obturaţiei, ancorarea de pivoturi).
-să închidă ermetic canalul radicular şi canaliculele laterale
-să nu sufere variaţii dimensionale în timp, să nu se dizolve în
salivă sau secreţii
-să nu se rezoarbă în timp
-să fie radioopac, pentru a da posibilitatea de a controla radiologic
corectitudinea obturaţiei
-să aibă o culoare diferită de a dentinei, pentru a putea fi depistat
vizual, atunci când este necesară dezobturarea, dar să nu coloreze dintele.
-să fie histiofil pentru ţesuturile apicale
-să fie bacteriostatic
-să fie solubil în solvenţi obişnuiţi dacă trebuie îndepărtat din
canalul radicular
-să nu inducă un răspuns imun în ţesutul periapical
-să nu fie mutagenic sau carcinogenetic.
Deoarece niciunul din materialele folosite nu întruneşte toate calităţile de
multe ori se recurge la combinaţia mai multor materiale.
După efectuarea tratamentului chemo-mecanic de canal, necesitatea
efectuării şi a unui tratament medicamentos survine aproape în toate cazurile de
afecţiuni pulpare, atât inflamatorii cât ţi necrotice. Se recurge astfel la aplicarea
de paste rezorbabile,cu efect terapeutic, care nu se întăresc şi au caracter
temporar.

5.1 MATERIALE PENTRU OBTURAREA TEMPORARĂ A

CANALELOR RADICULARE

Aceste materiale se prezintă sub formă de soluţii şi paste, care se introduc

pe canalele radiculare cu ajutorul acului Lentullo sau a meşelor de vată. Din
punct de vedere al stării lor fizice ele se caracterizează prin faptul că se introduc
moi pe canal şi rămân ca atare, fără a se întări.
1. Hidroxidul de calciu, utilizat în coafajele directe se utilizează şi în
tratamentul endodontic, datorită ph-ului său putenic alcalin : 11-12.
Mediul alcalin favorizează debutul calcificării prin neutralizarea ph-ului
acid dat de acumularea de acid lactic, din cauza inflamaţiei locale. De asemenea
activează fosfatazele alcaline care favorizează precipitarea fosfaţilor de calciu.
Efectul antibacterian nespecific este legat de alcalinitatea înaltă ce are o
acţiune distructivă asupra peretelui bacterian, a sistemelor membranale şi a
structurilor proteice.

2
 De asemenea hidroxidul de calciu favorizează descompunerea ţesutului
necrotic şi eliminarea secreţiei apicale.
Indicaţiile de utilizare a hidroxidului de calciu în endodonţie sunt în
special cele care vizează canalele infectate:
- parodontitele apicale cronice, în special cele cu leziuni importante
periapicale, la care hidroxidul de calciu se menţine 2-3 săptămâni
- necroza şi gangrena pulpară
- apexificarea dinţilor permanenţi imaturi, ce presupune pansamente
temporare repetate, la 1 lună, 3 luni, 6 luni.
- tratamentul fracturilor radiculare orizontale
- tratamentul căilor false.
Mod de prezentare
Pentru tratamentul endodontic, hidroxidul de calciu se prezintă sub forma
unei paste care nu se întăreşte pe canal. Preparate comerciale: Sealapex,
Calasept. De asemenea preparatul poate fi obţinut extemporaneu în cabinet prin
amestecarea unei pulberi de hidoxid de calciu cu ser fizilogic sau xilină 2%. De
obicei în acest amestec se adaugă sulfat de bariu pentru radioopacitate şi alte
substanţe antimicrobiene pentru a creşte acţiunea antibacteriană.
2. Pasta iodoformată-pasta Walkhoff
Se poate obţine extemporaneu în cabinet prin amestecarea a câteva
picături de soluţie Walkhoff cu iodoform şi oxid de zinc până la obţinerea
consistenţei necesare.
Există şi preparate tipizate care conţin: iodoform, oxid de zinc, stearat de
zinc, fenol, timol, glicerină, alcool 96%. Pentru a reduce efectul iritant se adaugă
corticoizi în pulbere.
Proprietăţi:
-efect antiseptic puternic şi de lungă durată
-rezorbţia accentuată
- dacă depăşeşte apexul este iritantă şi poate da un abces medicamentos
Indicaţii:
-pentru obturarea canalelor la dinţii temporari infectaţi unde
rezorbţia materialului se realizează concomitent cu rezorbţia rădăcinii
-în tratarea dinţilor la care există secreţii apicale persistente urmând
ca să fie înlocuită ulterior
3. Pastă cu paraformaldehidă- triopasta GYSI – este utilizată ca pastă
mumifiantă pentru amputaţia devitală, sau obturaţia radiculară după extirpări
devitale în canale care au fost cateterizate parţial. Deşi aplicarea ei este extrem
de simplă este utilizată din ce în ce mai rar, datorită eficacităţii variabile şi a
incertitudinii asupra zonei de acţiune.
Compoziţia: paraformaldehidă 20%, tricrezol 10%, creolină 20%,
glicerină 4%, oxid de zinc 46%
Au apărut şi produse noi cu formaldehidă cum sunt:Asphalin A, Rokle, s,
Novatrix

3
 5.2 MATERIALE PENTRU OBTURAREA DE DURATĂ A
CANALELOR RADICULARE
Există numeroase tehnici de obturare a canalelor, dar ele pot fi împărţite
în 2 categorii:
1. Tehnicile clasice, la care materialul principal de obturaţie este
reprezentat de o pastă care este introdusă pe canal şi care se adaptează
morfologiei acestuia , întărindu-se „in situ”. Se adaugă de obicei conuri de
gutapercă pentru o mai bună adaptare a pastei la pereţii canalului.
2. Tehnicile moderne, la care materialul principal de obturaţie este un
corp dur, reprezentat cel mai frecvent de gutapercă. Acest corp este cimentat
pentru a ameliora calitatea de sigilare a obturaţiei.
După consistenţa lor în momentul aplicării în canal, materialele pentru
obturarea de durată a canalelor radiculare se pot împărţi astfel:
- materiale care se introduc moi şi se întăresc ulterior pe canal
- materiale care se introduc tari.

5.2.1 MATERIALE CARE SE INTRODUC MOI ŞI SE ÎNTĂRESC ULTERIOR

PE CANAL

a)Materiale din grupa eugenatului de zinc

Cele mai comune cimenturi endodontice sunt cele pe bază de oxid de zinc
la care s-au adăugat diferiţi aditivi care le modifică proprietăţile. Aceste
cimenturi se pretează uşor la adiţia unor substanţe chimice:
-paraformaldehidă: - antimicrobiană
-mumifiant
-germicide pentru efecte antiseptice
-răşini pentru a creşte adeziunea
-corticosteroizi pentru îndepărtarea simptomelor inflamatorii.
Produsele comerciale actuale derivă din formula lui Grossman:
Pulbere – oxid de zinc – 40%
- răşini -30%
- carbonat de bismut 15%
- sulfat de bariu – 15%
Lichid –eugenol -83%
- ulei de migdale – 17%
Diferitele variante comerciale prezintă o serie de proprietăţi comune:
-Preţul este redus
-Prepararea şi manipularea lor este simplă
-Timpul de priză este convenabil
-Dezobturarea la nevoie a canalelor este posibilă
-O capacitate de resorbţie lentă, dar reală, utilă în depăşiri apicale.

4
 -Fenomenele inflamatorii apicale ce pot fi provocate de eugenol sunt mult
diminuate prin adăugarea diverşilor aditivi, în special corticosteroizi, dar pe de
altă parte aceştia pot întârzia procesul de cicatrizare
-Materialul prezintă o radioopacitate moderată, care însă poate fi mărită
prin adăugarea diferitelor substanţe: iodoform, sulfat de bariu, pulbere de argint.
Mod de prezentare
Cel mai frecvent cimenturile pe bază de oxid de zinc –eugenol pentru uz
endodontic se prezintă în sistem bicomponent: pulbere lichid. Există însă şi
produse comerciale care se prezintă sub forma a două paste (ex. Tubliseal).
Aceste materiale pe bază de eugenat de zinc pot fi dizolvate după priză cu
ajutorul produsului Endosolve, care provoacă o uşoară reversibilitate a reacţiei
de priză şi canalul poate fi dezobturat mai uşor.
Produse comerciale: Endomethasone, Silversil, Procosol

b)Cimentul fosfat de zinc

Poate fi folosit ca material de obturaţie de canal datorită coeficientului de
contracţie de priză mic şi a închiderii etanşe pe care o oferă. Se poate asocia cu
substanţe antiseptice : iodoform, vioform, timol, pulbere de argint. Este mai
puţin iritant în cazuri de depăşiri a apexului după obturaţie, iar cu timpul poate fi
rezorbit.
Timpul de priză este mic 3-5 minute ceea ce necesită manopere rapide.
De asemenea are o duritate foarte mare, asemănătoare dentinei, de aceea trebuie
să se asociaze cu conurile de gutapercă, altfel dezobturarea canalului este
imposibilă.
Este folosit ca material de elecţie pentru obturarea canalelor la dinţii cu
rezecţie apicală

c) Cimentul ionomer de sticlă

Prezintă proprietăţi şi indicaţii asemănătoare cimentului fosfat de zinc,
având în plus o adeziune mai mare la dentină şi o mai bună toleranţă din partea
parodonţiului apical, dar şi un preţ mai mare.
Produse comerciale: Ketac Endo

d)Materiale derivate din gutapercă

Datorita solubilizării gutapercii în solvenţi organici (cloroform,
eucaliptol) se pot obţine materiale sub formă de pastă care pot fi introduse în
canal.
Cloroperca
Se prepară prin dizolvarea unor conuri de gutapercă în cloroform. Se mai
adaugă timol, iodoform, pentru efectul bactericid şi accentuarea radioopacităţii.
Se introduce în canal cu: ac lentulo, seringă specială. Se completează cu
un con de obturaţie, care după priza materialului face corp comun cu acesta.

5
Este important să nu se depăşească apexul deoarece cloroperca este iritantă
datorită solventului.
Deşi iniţial obturaţia este foarte etanşă, cu timpul prin evaporarea
solventului se produce o contracţie importantă 7,5%- ceea ce-i limitează
utilizarea.
Eucaperca- rezultă din solubilitatea la cald a gutapercii în ulei de eucalipt.
Retracţia ei este mai mică decât a cloropercii.
Principalul dezavantaj al ei rămâne pierderea în timp a etanşeităţii
obturaţiei.

e)Bachelitele
Se obţin prin condensarea aldehidei formice cu fenoli.
Preparatul este alcătuit din 2 lichide şi o pulbere care se amestecă
extemporaneu în vederea obţinerii unei paste de consistenţă convenabilă care se
introduce în canal, unde ulterior se întăreşte.
După obturaţie realizează o închidere bună a canalului, dar în timp aceasta
poate scade datorită contracţiei. Dinţii obturaţi cu aceste materiale în timp îşi
modifică culoarea, devin roşietici. Excesul de formalină face ca aceste produse
să fie foarte iritante pentru parodonţiul apical în cazul depăşirii apexului. Pentru
a preveni reacţiile declanşate frecvent de aceste materiale, în unele produse
comerciale s-au inclus corticoizi.
Studii efectuate in vitro care au arătat citotoxicitatea formaldehidei au
făcut ca în unele ţări (ex. SUA) aceste produse să fie interzise.
Produse comerciale: Foredent, S.P.A.D

f)Materiale pe bază de răşini epoxidice

S-au impus in ultima perioadă ca urmare a progresului chimiei polimerilor
macromoleculari.
Mod de prezentare
Se prezintă în sistem bicomponent pulbere/lichid sau pastă/pastă care se
amestecă obţinându-se o pastă care este introdusă în canal cu acul Lentulo unde
se întăreşte în 24-30 ore. Se asociază cu con de gutapercă, pentru a uşura
dezobturarea.
Proprietăţi
- pentru că aderă chimic la dentină realizează o închidere a canalelor
foarte etanşă în condiţiile unei uscări perfecte a lor şi a dozării cu mare precizie
a componentelor materialului.
- sunt radioopace
- în caz de depăşire, produce reacţii parodontale mici, care dispar în 3-4
zile. Nu se resoarbe în timp din canalul radicular. Micile depăşiri se
dezintegrează în timp şi pot fi fagocitate. Excesele mari întreţin procese
inflamatorii persistente.

6
 - greşelile de dozare au consecinţe negative. O cantitate mică de pulbere
duce la apariţia de bule de aer în masa obturaţiei – ceea ce influenţează calitatea
închiderii. Materialul rezultat nu mai este radioopac, iar depăşirile sunt frecvent
urmate de fenomene inflamatorii acute cu dureri foarte puternice.O cantitate
mare de pulbere îngreunează manipularea materialului în momentul obturării şi
scade etanşeitatea obturaţiei deoarece produsul are un timp de priză de câteva
minute, iar întărirea survine brusc, chiar înainte de a umple complet canalul
radicular. Materialul în aceste condiţii aderă de acul Lentnelo şi nu este proiectat
pe pereţii canalului pentru a realiza o închidere etanşă. Din cauza acestor
inconveniente s-a introdus sistemul pastă-pastă, cu dozaj în părţi egale.
- prezintă o duritate foarte mare, ceea ce face obligatorie asocierea
conurilor de gutapercă, dar chiar şi în acest caz dezobturarea este foarte dificilă.
Produse comerciale: AH 26 , Diaket, Hydron, Thermasealplus.

Fig. 26 AH Plus (Dentsply)

Sealer pe bază de răşină

5.2.2 MATERIALE CARE SE INTRODUC TARI PE CANAL

a) Conurile de gutapercă
Sunt cele mai utilizate materiale din endodonţie.
Gutaperca este o substanţă naturală pe bază de cauciuc, provenită dintr-un
latex extras din Palaquia, arbore ce se găseşte în regiunile Borneo-Sumatra.
Gutaperca pură este o hidrocarbură obţinută după tratamentul latexului cu
sulfura de carbon, cu filtrare şi evaporare. Gutaperca folosită în medicina
dentară este un amestec al gutapercii pure cu o serie de aditivi în proporţii
variabile în funcţie de producător:
- gutapercă: 19-22%
- oxid de zinc: 59-75%
- sulfat de bariu: 3-17%
- ceruri şi răşini, ca agenţi plastifianţi : 1-4%.
- agenţi coloranţi; în mod normal materialul este alb, dar gutaperca dentară
este adesea colorată în roz.
Proprietăţi
Are un caracter suplu, dar nu este cu adevărat elastică. Ea poate suferi o
întindere fără a se rupe, dar nu revine la forma iniţială.
Are o bună compresabilitate, ceea ce favorizează adaptarea materialului la
pereţii canalelor prin condensarea sa.

7
 Sub influenţa căldurii se plastifiază, putând fi condensată în canale, sau, la
temperaturi mai mari, se fluidifică, permiţând injectarea sub presiune în canalul
preparat.
Gutaperca dentară este radioopacă datorită sulfatului de bariu.
Este bine tolerată de ţesuturi, realizând un baraj între mediul bucal şi zona
periapicală, sediul proceselor de cicatrizare.
Nu aderă la structurile dure dentare, de aceea se impune utilizarea unui
ciment de sigilare.
Nu transmite căldura şi electricitatea.
În cazul unei depozitări îndelungate, gutaperca oxidează în prezenţa aerului
şi a luminii, pierzându-şi supleţea şi devenind casantă.
În contact cu saliva şi hidrogenul sulfurat din resturile alimentare, gutaperca
suferă o sulfurare care o înnegreşte, o întăreşte şi o face casantă.
Este insolubilă în apă şi alcool, dar se dizolvă sau se ramoleşte în solvenţi
organici cum sunt cloroformul sau eucaliptolul.

Mod de prezentare
Conurile de gutapercă se prezintă sub două forme .
Conurile standardizate sunt conuri ale căror diametru şi conicitate
corespund normelor ISO ale instrumentelor de preparare. Ele sunt fabricate prin
topirea şi compresiunea în mulaje precise a unei paste omogene pe bază de
gutapercă.

Fig. 27 Conuri de gutapercă standardizate

Conurile nestandardizate sunt împărţite în talii diferite de la foarte fin la

foarte gros, care variază în funcţie de fabricant, forma conurilor putând fi mai
mult sau mai puţin conică, mai mult sau mai puţin regulată.
Pentru obturaţiile de canal, conurile standardizate sunt folosite în general
pentru alegerea conului principal, iar conurile nestandardizate sunt conuri
accesorii adăugate în diferite tehnici de condensare.

8
 Tehnici de obturare a canalelor cu ajutorul gutapercii:
- Obturarea cu sealer şi un con calibrat, în funcţie de dimensiunile
canalului preparat.

Fig. 28 Introducerea cu acul Lentullo a sealerului şi apoi introducerea în canal a conului de

gutapercă
- Obturarea prin condensare laterală. Este o tehnică pur manuală,
care constă în cimentarea pe toată lungimea canalului preparat a unui con de
gutapercă principal şi condensarea laterală a mai multor conuri.

Pensularea conului master Introducerea conului Introducerea şi condensarea

în cimentul de sigilare master conurilor accesorii

Fig. 29 Obturarea prin condensarea laterală

- Obturarea prin condensare verticală este o tehnică manuală care
constă în compactarea în canal a unui con de gutapercă ramolit în prealabil cu o
sursă de căldură.
- Condensarea termomecanică este o tehnică de condensare a
gutapercii fluidificate printr-un instrument rotativ montat la piesa contraunghi.
- Obturarea prin injectare.Gutaperca poate fi termoplastifiată şi apoi
injectată în canalul preparat cu ajutorul unui tip de seringă cu presiune, sau poate
fi introdusă rece, tot prin injectare, cu ajutorul unui pistol special. În acest caz,
gutaperca existentă în canule este gata amestecată cu sealer pe bază de silicon şi
cu particule de argint, şi se injectează pasiv în canal, după care se pot adăuga
unul sau mai multe conuri de gutapercă.( GuttaFlow, Coltene)

9
 Fig. 30 Sistemul GuttaFlow de
injectare de gutapercă rece

- Obturarea cu gutapercă pe suport rigid. Foloseşte gutapercă cu

caracteristici de scurgere mai bune, aplicată pe un suport rigid confecţonat din
titan sau material plastic, suport corespunzător ca dimensiune instrumentelor
standardizate de preparare a canalului radicular. Acest obturator se încălzeşte în
cuptor special la o temperatură stabilită (1150C) şi se introduce în canalul
radicular fără mişcări de rotaţie, cu o presiune moderată.(Thermafill, Dentsply).

Fig. 31 Obturatoarele Sistemului

Thermafill

b) Conurile de argint- sunt indicate în special în obturarea canalelor

curbe şi foarte înguste
Proprietăţi
- conurile pot fi împinse pe o distanţă considerabilă şi folosite în canalele fine
- posibilitate de precurbare
- uşurinţă în aplicare
- radio-opacitate mare
- deoarece sunt solide prin introducerea în canal, după pasta de canal, o
împinge pe aceasta în toate anfractuozităţile canalului.
- argintul are acţiune bacteriostatică
- imposibilitate de adaptare la forma de canal preparată
- dificil de îndepărtat din canal
- pot coroda prin oxidare, putând determina iritarea mecanică a
parodonţiului apical, în caz de depăşiri.

10
 c)Conurile de titan folosite de dată recentă, au o toleranţă periapicală
mai bună dar sunt mai puţin radioopace decât gutaperca.

d)Conuri de răşini sintetice

Toate conurile din răşini sintetice (epoxi, acrilice, nylon, poliesteri, teflon)
au dezavantajul că adausurile care se încorporează pentru a le mări
radioopacitatea, le modifică calităţile fizice, făcându-le inferioare celor de
gutapercă. Cele mai bune sunt cele din răşini epoxidice.Un produs aparte este
cel al firmei Pentron, sistemul Resilon,fotopolimerizabil, alcătuit din primer,
sigilant(sealer) şi conuri standardizate ISO şi conuri accesorii din
policaprolactonă, care îmbunătăţeşte prin adeziune chimică adaptarea atât la
pereţii dentinari ai canalului radicular, cât şi la miezul solid al obturaţiei.
Produse comerciale: (Resilon, Epiphany) .

Fig. 32 Epiphany- sigilant pe bază

de răşină şi conurile din
policaprolactonă (răşină)

Iriganţi şi medicaţie intracanalară

Complexitatea morfologiei canalului radicular face imposibilă înlăturarea

sau anihilarea prin tratament mecanic a speciilor bacteriene precum şi a
resturilor pulpare necrotice. Prin urmare, tratamentul mecanic este completat cu
mijloace terapeutice ajutătoare cum ar fi: soluţiile irigante,agenţii chelatori şi
lubrifianţii.
Soluţiile de irigare au rolul de a antrena detritusurile din canal şi a facilita
eliminarea lor mecanică, precum şi de a diminua numărul de germeni din spaţiul
endodontic. Proprietăţile ideale ale iriganţilor sunt:
- să aibă acţiune solventă asupra resturilor organice şi anorganice
din canal:
- să aibă acţiune antimicrobiană;
- să nu fie toxici;
- să fie lubrifianţi;

11
 - să aibă tensiune superficială scăzută (permite penetrarea în zone
ale canalului inaccesibile tratamentului mecanic);
Se foloseşte de obicei hipocloritul de sodiu ce are abilitatea de a dizolva
resturile organice de ţesut(vital sau necrotic), are acţiune antimicrobiană( prin
descompunerea în canal) şi acţiune lubrifiantă. Se păstrează în recipienţi de
culoare închisă şi este ieftin. Hipocloritul se foloseşte în concentraţie de la 0,5-
5,25%, însă cea mai obişnuită concentraţi este cea de 2,5%. Concentraţiile peste
3% sunt toxice pentru ţesuturile moi şi ţesuturile apicale, aşadar reducerea
concentraţiei poate fi compensată de creşterea volumului pentru ca efectul în
final să fie acelaşi. De asemenea, utilizarea soluţiei încălzite la 37 0C, potenţează
acţiunea soluţiei. Timpul de menţinere al hipocloritului în canal este de 15-20 de
minute.
Clorhexidina posedă un spectru larg de acţiune antimicrobiană, acţiune
susţinută şi toxicitate redusă. În concentraţie de 2% are aceeaşi acţiune
antimicrobiană ca şi hipocloritul de sodiu 5,25%, dar este mult mai eficient
împotriva Enterococului Faecalis. Dezavantajul clorhexidinei este
imposibilitatea de a dizolva ţesuturile necrotice şi de a îndepărta resturile de
dentină( smear layer).
Lubrifianţii facilitează manipularea instrumentarului endodontic în
interiorul canalului în timpul tratamentului mecanic de canal. Ei reduc forţele de
torsiune ale instrumentarului, reducând astfel posibilitatea de fracturare a
acestuia. În acest scop sunt folosite: glicerina, săpunul lichid şau unele preparate
comerciale ce conţin şi EDTA.
Agenţii chelatori, EDTA 17%( etilen-diamin-tetraacetic acid ) sau acidul
citric 10% sunt acizi care au posibilitatea de a îndepărta resturile anorganice din
canal (sărurile de calciu) şi în special din canalele greu permeabile, lăsând
ţesuturile organice intacte care pot fi răzuite cu ajutorul instrumentarului de
canal şi îndepărtate prin lavaj cu hipoclorit de sodiu.
Un alt agent chelator, MTAD, este de fapt un amestec între un izomer de
tetraciclină, un acid şi un detergent şi este folosit ca un lavaj final pentru
îndepărtarea smear layer-ului. Are acţiune antimicrobiană superioară
hipocloritului de sodiu, fiind extrem de eficace împotriva Enterococului faecalis,
este biocompatibil, fără să altereze proprietăţile fizice ale dentinei.

De reținut!
Obturarea canalelor radiculare reprezintă momentul final al terapiei
endodontice. Succesul în terapia endodontică este asigurat în primul rând de
către tratamentul chemo-mecanic al canalelor. Obturaţia definitivă de canal are
rolul menţinerii în timp a rezultatelor obţinute prin tratamentul mecanic şi
medicamentos.
Materialele pentru obturarea temporară a canalelor radiculare se
prezintă sub formă de soluţii şi paste și se caracterizează prin faptul că se
introduc moi pe canal şi rămân ca atare, fără a se întări. Hidroxidul de calciu,

12
utilizat în coafajele directe se utilizează şi în tratamentul endodontic, datorită
ph-ului său putenic alcalin 11-12 cu efect antibacterian , care favorizează
debutul calcificării, descompunerea ţesutului necrotic şi eliminarea secreţiei
apicale. Indicaţiile de utilizare a hidroxidului de calciu în endodonţie sunt în
special cele care vizează canalele infectate: parodontitele apicale cronice,
necroza şi gangrena pulpară, apexificarea dinţilor permanenţi imaturi.
Materialele pentru obturarea de durată a canalelor radiculare se pot
împărţi astfel:
Materiale care se introduc moi şi se întăresc ulterior pe canal. Cele mai
comune cimenturi endodontice sunt cele pe bază de oxid de zinc la care s-au
adăugat diferiţi aditivi care le modifică proprietăţile. Cel mai frecvent
cimenturile pe bază de oxid de zinc –eugenol pentru uz endodontic se prezintă
în sistem bicomponent: pulbere lichid. Există însă şi produse comerciale care se
prezintă sub forma a două paste. Materialele pe bază de răşini epoxidice s-au
impus in ultima perioadă ca urmare a progresului chimiei polimerilor
macromoleculari, pentru că aderă chimic la dentină și realizează o închidere a
canalelor foarte etanşă. Totuși în caz de depăşire pot produce reacţii
parodontale apicale.
Materiale care se introduc tari sunt reprezentate în special de conurile de
gutapercă care sunt cele mai utilizate materiale din endodonţie. Gutaperca este
bine tolerată de ţesuturi și radioopacă, are un caracter suplu, dar nu este cu
adevărat elastică, are o bună compresabilitate, ceea ce favorizează adaptarea
materialului la pereţii canalelor prin condensarea sa, sub influenţa căldurii se
plastifiază, dar nu aderă la structurile dure dentare, de aceea se impune
utilizarea unui ciment de sigilare.Conurile de gutapercă se prezintă sub două
forme: conurile standardizate al căror diametru şi conicitate corespund
normelor ISO ale instrumentelor de preparare și conurile nestandardizate.
Tehnicile de obturare a canalelor cu ajutorul gutapercii cuprind obturarea cu
sealer şi un con calibrat, în funcţie de dimensiunile canalului preparat,
obturarea prin condensare laterală, obturarea prin condensare verticală,
condensarea termomecanică, obturarea prin injectare.
Soluţiile de irigare au rolul de a antrena detritusurile din canal şi a
facilita eliminarea lor mecanică, precum şi de a diminua numărul de germeni
din spaţiul endodontic. Se foloseşte de obicei hipocloritul de sodiu, dar și
clorhexidina.

13